Conferinte Christos Yannaras in Romania
 

Reputatul filosof și teolog creștin-ortodox, Christos Yannaras, va veni în România în luna noiembrie a.c, cu ocazia lansării oficiale a cărții ”Contra Religiei”, publicată anul acesta de către Fundația Anastasia.

Întâlnirea cu publicul bucureștean va avea loc miercuri 16 noiembrie 2011 în Aula Mare a Academiei Române, începând cu ora 11:00 (accesul este liber). Profesorul Yannaras va susține o conferință-dezbatere în jurul subiectelor abordate în cartea domniei sale amintită mai sus, dar este dispus să dezbată și alte probleme de actualitate în lumea credinței (și nu numai), inclusiv despre bârfele inepte proferate pe diverse bloguri ortodoxiste de la noi.

Toți cei care au nedumeriri legate de credința ortodoxă și credință în general, sunt așteptați la dezbatere, dacă se poate, înarmați cu întrebări cât mai dificile.

Mihail, iti multumim pentru anunt. In pofida celor spuse, mai mult sau mai putin intemeiat, la modul negativ despre Christos Yannaras, acesta ramane totusi unul din marii reprezentanti ai teologiei academice contemporane.

Cu multă plăcere, Marius. Yannaras și-a riscat tot timpul talanții, investindu-i curajos în identificarea și diagnosticarea unor zone cu potențial malign în corpul Eclessiei autentice, Or, când faci așa ceva, nu ai cum să scapi de vrășmășia acelor dreptmăritori care s-au obișnuit să urle neîncetat și isteric la heterodocși, dar în același timp să primească masiv în gândirea și trăirea lor, tipologii de evlavie alienată din ograda contestaților.

Parintele Paisie spunea ca e un ratacit,s'a indepartat de dogmele ortodoxe,bine ca il reabilitati voi...

Cartea "Abecedar al Credintei" o consider a fi unul din cele mai bune manuale de Dogmatica. In seminar si in multe facultati de teologie se preda o Dogmatica scolastica, straina de Duhul Parintilor. Cartea lui Yannaras e o marturie adevarata a Ortodoxiei. Acelasi lucru se intampla si cu o alta disciplina - Morala. In facultati avem o morala a legilor, iar el vorbeste intr-o alta carte "Libertatea moralei", de o morala a existentei. Merita citit si ascultat.

Multumim Mihail pentru anunt.

Hai măi Daniel, ți-a spus ție personal părintele Paisie așa ceva, sau ai preluat o bârfă de pe internet?
Uite, ai ocazia să mergi și să-l întrebi personal despre asta pe Yannaras, e chiar dispus să lămurească de unde a pornit defăimarea asta mizerabilă și cum s-au petrecut lucrurile cu adevărat.

Costel, mă bucur că ai intervenit pe acest topic în cunoștință de cauză! Mulțumesc!

Toţi cei care au citit scrierile cunoscutului scriitor şi profesor Christos Yannaras şi, derutaţi de ele, au întrebat despre acestea pe fericitul Stareţ Paisie, au auzit şi mărturisesc despre poziţia lui vădit potrivnică faţă de concepţiile acestuia. Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor. Părintele Paisie suferea mai ales atunci când vedea stricăciunea cu neputinţă de îndreptat, pe care scriitorul mai-sus amintit o pricinuia tinerilor. „Ne-a târât în păcat fără să ne dăm seama şi ne-a distrus, iar acum nu ne mai putem îndrepta“, mărturiseau ei înşişi. Suferea însă şi pentru clevetirile pe care acest profesor le îndrepta împotriva Sfinţilor Părinţi. Dacă la început Stareţul a încercat cu multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă să-l ajute pe acest scriitor să-şi conştientizeze înşelarea în care s-a lăsat atras de cel viclean şi de patimile lui, de la un timp însă, văzând stăruinţa lui cea neîndreptată şi plină de egoism, s-a simţit dator să-i înştiinţeze pe credincioşi ca să-i apere de eresul său.

Din numeroasele mărturii existente dăm în continuare numai două dintre ele:

1. Un tânăr ieromonah povestea: „In urmă cu câţiva ani am venit în Sfântul Munte împreună cu un prieten de-al meu. Pe atunci eram mirean. Il cunoşteam pe părintele A., care pe atunci era reprezentant la Karyes al unei mănăstiri. In prima seară am fost găzduiţi de către el la conacul mănăstirii şi ne-am hotărât ca a doua zi să-l vizităm pe Stareţul Paisie de la Panaguda. Inainte de a ne culca, am început o discuţie despre diferite subiecte. La un moment dat a venit vorba despre scriitorul Ch. Yannaras. Atunci am început să ne contrazicem. Unul îl lăuda pentru talentul său scriitoricesc, pentru convingătoarea sa argumentare, în timp ce celălalt cu multă tărie scotea în evidenţă concepţiile rătăcite ale acestuia şi marea vătămare ce o pricinuia prin ele, mai ales în rândul tinerilor. In cele din urmă am întrerupt discuţia şi am hotărât să-l întrebăm despre aceasta pe Părintele Paisie şi să primim orice ne va spune.

A doua zi, când am mers la Panaguda, după ce Stareţul ne-a dat o trataţie şi înainte de a-l întreba ceva, l-am auzit uimiţi spunându-ne:

- Ieri au venit la mine doi închinători şi au început discuţia despre Yannaras. Unul îl lăuda, altul îl osândea. Atunci eu le-am spus: „Măi copii, ce spune Hristos în Evanghelie? Nu spune “şi da şi nu”, ci spune: «Ce este da, da şi ce este nu, nu». Ei, şi eu vă spun: «Pe Yannaras nu, nu»”.

Mărturia unui profesor din Tesalonic:

„In urma discuţiei mele avute cu cineva despre profesorul Yannaras, devenisem oarecum îngăduitor faţă de el, datorită receptivităţii pe care acesta o arăta atunci când i se făceau cunoscute greşelile sale. După câteva zile l-am vizitat pe Părintele Paisie şi i-am spus despre aceasta. Atunci Stareţul, vădit supărat, plin de amărăciune aş putea spune, mi-a spus:

- Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)” .

Fără îndoială că în textele acestui scriitor există şi destule elemente pozitive (învăţături ale Sfinţilor Părinţi, poziţii ortodoxe ş.a.m.d.), dar ele devin astfel şi mai periculoase, deoarece sunt o momeală. Momeală care îi atrage chiar şi pe cititorii bine intenţionaţi şi nebănuitori sau – ceea ce este şi mai rău – îi înşală chiar şi pe oamenii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”. Credem că acestora se potrivesc cuvintele Stareţului: „Sunt ca ouăle prăjite în care a căzut necurăţie şi trebuiesc aruncate împreună cu tigaia”.

Deoarece unii dintre cei care au o părere diferită despre scriitorul Yannaras pretextează că fericitul Stareţ Paisie l-ar fi înţeles greşit, atras chipurile de alţii, considerăm necesar – deviind poate de la subiectul nostru – să facem următoarele observaţii:

I. Stareţul Paisie nu numai că nu primea cu uşurinţă criticile făcute de o a treia persoană, dar nici în judecata omenească nu se încredea atunci când voia să-şi clarifice o poziţie faţă de cineva, mai ales atunci când aceasta era dezaprobatoare şi cu atât mai mult să o publice. In mărturiile de mai sus este vădit că:

a) este vorba de prezenţa unei energii suprafireşti (harisma străvederii), care încredinţează într-un mod de netăgăduit cuvintele Stareţului (vezi prima mărturie).

b) nu numai că l-a sfătuit personal pe acel profesor din Tesalonic să nu se lase târât de comentariile făcute de alţii, dar i-a şi arătat cu multă amărăciune pocăinţa fariseică a lui Yannaras (vezi a doua mărturie).

II. Toţi, din câte ştim, stareţii cuvioşi contemporani şi duhovnicii înzestraţi cu harisma discernământului şi-au exprimat aceeaşi poziţie cu cea a Stareţului Paisie. Dintre ei amintim pe:

a) Cuviosul şi eruditul stareţ Teoclit Dionisiatul, cel care s-a ocupat în mod sistematic de acest eres, demascându-l şi surpându-l.

b) Cuviosul stareţ Porfirie:

Despre poziţia lui faţă de scriitorul Yannaras, ucenicul bătrânului Acachie Kavsokalivitul, care l-a îngrijit până la moartea sa, spunea următoarele:

„Când disputa privitoare la nicolaism dintre Stareţul Teoclit şi profesorul Yannaras a ajuns la apogeu, Părintele Porfirie mi-a spus:

- Cele pe care le spune Teoclit le cunosc, dar cele pe care le spune Yannaras nu le cunosc. De ce?

- Cu siguranţă, Gheronda, pentru că Părintele Teoclit le scrie sub insuflarea harului.

- Da, aşa este!

Dar şi un alt ieromonah aghiorit, care zeci de ani a avut o strânsă legătură duhovnicească cu Stareţul Porfirie, adevereşte că într-o discuţie asemănătoare, Stareţul a adoptat faţă de Yannaras poziţia Părintelui Teoclit, spunând: „Fiule, foarte frumos scrie Părintele Teoclit!”

c) Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.

d) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, care cu o asprime neobişnuită pentru caracterul său blând îi înfiera pe cei care adoptau concepţiile neonicolaite. Redăm aici numai un fragment caracteristic din scrierile sale:

„Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şi se izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii «Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup» (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?”

Daniel 7, cunoaștem aceste povești de adormit dreptmăritorii închipuiți. La transmis bârfe și răutăți suntem toți disponibili, dar când vine vorba de dovedit cu text unde și ce a greșit cineva, ne facem nevăzuți.
Ți-am spus: mergi și întreabă omul implicat, nu arunca cu noroi în cineva pe care nu-l cunoști și habar nu ai ce-a scris!

Probabil unii duhovnici s-au recunoscut in texul lui Yannaras si s-au simtit ultragiati, insa ceea ce el prezinta sunt constatari din viata bisericeasca. Legat de "dragoste", ca tot ai mentionat acest aspect, Yannaras atrage atentia asupra unei mentalitati si practici pastorale, ce fidelizeaza “demonizarea sexualitatii”, privirea actului sexual ca o amenintare :manjire, necuratenie, pacat prin excelenta. Unii duhovnici inoculeaza acest dispret si repulsie crestinilor casatoriti care vin la ei si care “desi doresc sa traiasca in modul stradaniei bisericesti, sunt chinuiti de acestia in mod inuman. Printr-un adevarat santaj,psihicul lor este incarcat cu vinovatii inspaimantatoare,cu panica generata de o damnare cumplita dupa moarte, pentru tradarea credintei, pentru dispretuirea “legii”lui Dumnezeu. Si toate acestea nu pentru ca respectivii crestini casatoriti nu au izbutit sau au esuat sa-l iubeasca pe celalalt ca pe “propriul trup”in stradania conjugala comuna, nu pentru ca au uitat de scopul ca iubirea lor trebuie sa fie o imagine a relatiei lui Hristos cu Biserica- nimic din toate acestea. Sunt exclusi vreme de decenii de la Euharistie,numai pentru ca au evitat sa se supuna necesitatii oarbe si autonomizate a naturii de a se perpetua. Prima intrebare pe care o pune duhovnicul celor casatoriti: de cati ani dureaza casatoria si cati copii a produs. Daca raspunsul e nesatisfacator, daca tradeaza impreunari ce nu s-au soldat cu zamislirea de copii, “vinovatii”sunt exclusi de la participarea Euharistica la corpul Bisericii".(cf.Contra religiei pag.179)

Yannaras critica “laudaroseniile bincunoscute ale unor duhovnici ortodocsi cu privire la fiii lor spirituali cu performante impresionante in zamislirea de copii, care nu au vazut niciodata trupul gol al celuilalt si nici nu i-au oferit partenerului o mangaiere” (cf. Contra religiei pag 180), preoti ce idolatrizeaza elanul impersonal de perpetuare.

Ridica problema femeii, a modului in care este ea privita, rugaciunile care se citesc lauzei la patruzeci de zile, “ranind-o in mod grosolan, insultand-o si istovind-o pe femeia socotita spurcata si necurata, numai findca a indeplinit cu trupul ei functia maternitatii”. (cf.Contra religiei pag.180)Analizeaza cum este privita relatia de cuplu in Vechiul Testament,respectiv Noul Testament. Canoanele bisericesti par sa reflecte un respect excesiv pentru Vechiul Testament, cu toate ca Biserica il considerase o prefigurare si o pregatire preliminare pentru prezenta istorica a lui Hristos.

"Acest respect constitue poate cea mai probabila explicatie a felului in care au supravietuit in practica vietii bisericesti elemente ale traditiei ebraice, care considera, de pilda, spurcata impreunarea dintre barbat si femeie,o socotea necurata pe femeia lauza sau aflata la menstruatie (...) Textele Noului Testament referitoare la intimitate,nu contin "proclamatii ideologice teoretice, ci ofera marturia experientei unei comunitati bisericesti concrete (din punct de vedere istoric si cultural), integrate in in limbajul si mentalitatea mediului ei social mai larg, ale epocii istorice si ale spatiului geografic respectiv. Cu toate acestea, in textele Evangheliilor nu exista nici cea mai mica aluzie care sa ofere chiar si un punct de pornire pentru presupunerea unei temeri, a unui dispret sau a unei repulsii fata de sexualitate.", deci care sa sustina "demonizarea sexualitatii".

Tot ca o mostra de “demonizare a sexualitatii” in biserica ortodoxa vede si problema celibatului fortat la preotii ramasi vaduvi dupa hirotonisire, celibat pe care ei nu l-au ales si pe care nu-l doresc, interdictie ce izoraste, in opinia sa, dintr-o conceptie depreciativa la adresa casatoriei.

"Este iertata casatoria inainte de hirotonire,dar atunci cand e detinuta "functia" preotiei, aprobarea celei de a doua casatorii ar anula concesia binevoitoare de a permita coexistenta sexualitatii active cu slujirea bisericeasca "angelica". Casatoria celui deja hirotonisit ar recunoaste nu ca element secundar, aflat la periferia vietii bisericesti, ci i-ar da o insemnatate capitala, pentru viata si stradania lepadarii de sine din dragoste.

In plus, nu este deloc intamplator faptul ca in practica actuala a bisericilor ortodoxe, un preot casatorit poate fi hirotonisit episcop dupa cativa ani de vaduvie. Ceea ce inseamna ca nu scopul unei vieti netulburate de grijile familiale a consacrat celibatul obligatoriu al episcopilor.Acesta se datoreaza retinerilor depreciative, prejudecatii cu privire la sexualitate ca "necuratie". De aceea sunt necesari cativa ani de "purificare" de sexualitatea activa, pentru ca acel cleric "manjit" prin casatorie sa fie acceptat in functia de episcop". (cf. Contra religiei,pag.182-183)

Citat:

Fericitul Părinte Epifanie Teodoropulos, care în articolele sale bine argumentate ce nu primeau niciodată răspuns, a spulberat sofismele lui Yannaras, prin care acesta încuraja relaţiile de dinaintea căsătoriei, desfrânarea şi altele.

Cu tot respectul, nu am gasit nicio incurajare a relatiilor premaritale sau a desfranarii in cuplu, nici pomeneala de asa ceva. Vad ca n-ai dat sursa articolelor tale, cel care a spus ca Yannars incurajeaza preacurvia semnandu-se ANONIM, asunzandu-se in spatele unei marturii a unui ipotetic "profesor din Tesalonic", tot anonim si acela.Eu cel putin am venit cu citate dintr-o carte a sa, nu cu vorbe ale unor anonimi, care nu au facut nicio trimitere la cartile sale, sa stim exact de unde au ajuns la acea concluzie. Nu poti sa ai incredere in toate blogurile care-si spun ortodoxe si de unde probabil ai preluat informatia, pentru ca multe au interese ascunse si-s menite doar sa improaste cu noroi. Chiar te rog sa postezi un fragment din cartile sale unde ai gasit tu acest aspect, ca el este in favoarea relatiilor premaritale, incurajandu-le.

Cred ca merita sa-i citesti ultima carte, "Contra religiei", pentru a intelege tu insuti pozitia lui. "Ea nu oferă soluţii, nici paleative pravoslavnice antireligioase. În schimb, compară ingenios statul laolaltă a neghinei şi a grâului în mirişte, din binecunoscuta parabolă a Împărăţiei, cu statul laolaltă în cuprinsul Bisericii a experienţei ecleziale şi a trăirii bisericeşti. La stingerea lumii, neghina toată va fi făcută snop şi va fi definitiv arsă de Domnul. Dar numai de El! Până atunci, avertizează autorul, bobul de grâu trebuie vegheat neîntrerupt şi neîntrerupt ferit de neghină… Atât." (Sorin Dumitrescu)

Mulțumim Ioanna pentru excelentele lămuriri.
Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras, pe care apoi să le aducem în atenția profesorului grec la cele patru întâlniri publice pe care acesta le va avea în România.

Pentru nimic :) Intre timp am descoperit de unde a copiat Daniel_7 acel articol http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-si-pe-la-noi/ si cine e autorul : ofiterul in rezerva Nicolae Zurnazoglu, cel care se foloseste de numele Parintelui Paisie Aghioritul, a carui profetii "confirma" tot ceea ce sustine dansul. Din moment ce ne spunea ca parintele Paisie (n.1924 -d.1994) a vorbit de desprinderea Romaniei din UE si NATO, profetie pe care a decriptat-o domnul ofiter in rezerva si multe alte evenimente, analize geo-politice atribuite tot Cuviosului Parinte de catre domnul ofiter, (el doar le-a cules ...cica), atunci ne putem astepta sa spuna si ca parintele a citit opera lui Christos Yannaras si a criticat-o vehement. Pana la urma oricine poate sa lanseze o carte, inclusiv domnul Zurnazoglu, insa putini pot sa "puna pe tapet", la modul obiectiv, tema pierderilor ecleziologice inregistrate de Biserica Rasaritului Crestin dupa schisma din 1054. Teologul Christos Yannaras a facut-o si poate de aceea a trezit interes, dar si multa iritare.

Citat:

În prealabil postat de Mihailc (Post 408580) Dacă tot s-a adus vorba despre ”reclamații”, putem folosi acest topic pentru a alcătui o listă de întrebări și neclarități legate de Yannaras.

Neclaritatea mea e legata de modul in care percepe el arta bisericeasca, rolul ei:

“Idolatrizarea trecutului, a traditiei, a “autenticitatii” ucide setea cautarii, ce diferentiaza evenimentul eclezial de religia institutionalizata. Dovada a acestei ucideri este si faptul ca ortodoxismul nu da nastere niciunuei Arte, copiaza pasiv Arta trecutului, percepe Arta doar ca pe o decorare a spatiului cultic- decorare didactica sau menita sa destepte sentimente pioase. Experienta istorica adevereste faptul ca orice cautare metafizica este echivalenta cu civilizatia, da nastere Artei, da nastere Sarbatorilor, da nastere comuniunii persoanelor. Dimpotriva, “certitudinile” sau “convingerile” religioase pervertesc Arta sub forma unui produs destinat consumului psihologic, pervertesc Sarbatoarea, sub forma comercializarii de sentimente si emotii, ba chiar sub forma unui oribil comert lucrativ, desfasurat de-a lungul intregului an. Pervertesc comuniunea relatiilor, sub forma unui parteneriat de interese, a asigurarii contractuale, a blindarii individuale, a solitudinii glaciale.” (cf. Contra Religiei pag.260-261)


Sunt de acord in privinta faptului ca arta bisericeasca trebuie sa se afle intr-o sustinuta cautare, insa aceast efort eu il vad prin investigarea propriei traditii, a "artei trecutului", caci doar asa poti sa lupti impotriva estomparii si pierderii identitatii. Intr-o lumea secularizata, cand seceta de simboluri religioase din spatiul public e evidenta, iar religia e limitata la spatiul bisericii, aceasta devine ultimul bastion nesecularizat , inscriindu-se astfel intr-o perpetua recapitulare a temelor euharistice si reiterare a traditiei religioase.

Am insa o reticenta in privinta acelui „doar ca” si ma intreb: nu acesta e rolul Artei bisericesti? Crearea unui mediu proprice de meditatie si rugaciune, deci menit sa trezeasca sentimente, de a fixa constiinta, de a determina o recunoastere a imaginii si de a mentine codul comun al acestor repere. Arta bisericeasca statorniceste ceea ce prin insasi esenta sa este inefabil, e menita sa produca emotie, caci fara emotie nu exista arta. Daca nu ti se misca toata fiinta e arta moarta.

Eu chiar m-as bucura daca am copia „arta trecutului” si aici ma refer la desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, m-as bucura daca am reveni la caracterul sobru si hieratic al picturii bizantine. La noi se pastreaza randuiala programului iconografic, insa s-a pervertit pictura, care e infestata de realism, cromatologia desenului e de multe ori kitchoasa, ceea ce duce la pierderea transparentei sacrului. Prefer ca desenul sa pastreze stilul vechi, iar randuiala poate fi supusa unei note particulare a viziunii artistului. Icoana e cea care fixeaza sacrul in biserica, deci ea trebuie sa ramana fidela momentului ei de apogeu, reprezentat de stilul bizantin. Oricum, o regandire a spatiului interior nu e posibila doar din prisma artei, ci ar trebui schimbat discursul liturgic. De asemenea, daca biserica devine spatiu de expozitie , de tip muzeal, isi pierde caracterul "sacru".

Acum observ, daca libraria este a ta felicitari, e un lucru deosebit.

Am si doua intrebari pentru Yannaras:
1. Ce parere are despre continutul marturisirii de credinta impotriva ecumenismului, alcatuita si semnata de reprezentantii Muntelui Athos si cativa ierarhi si BO a Greciei. Daca este de acord cu textul, daca il considera oportun si daca l-ar semna. http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx
2. Ce semnifica azi pasajul din Crez: "Cred intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica". Cum se impaca aceasta cu unele conceptii ecumeniste care spun ca Biserica sunt toti crestinii sin orice cult sau ca sunt mai multe biserici, desi nu se afla in comuniune.

Citatele si clarificarile date de Ioana ma fac sa cred ca cele spune de parintele Paisie si ceilalti sunt foarte probabil adevarate. Nu e vorba ca ma indoiam ca acele citate sunt exacte, pentru ca eu nu cred ca exista concpiratii ortodoxe care falsifica citate si spusele unor duhovnici.
Inca de cand am citit acel citat despre dogma si nu citisem ce au spus Parintele Paisie si ceillalti mi s-a parut ca e o conceptie destul de ambigua, parea o definitie laxa care sa se potriveasca cu ecumensimul. Adica dogma are niste limite destul de largi, astfel incat nu ar trebui sa existe deosebiri intre culte pe temeiul dogmei.
Nu stiu daca profesorul are conceptii ecumeniste, vad in schimb ca are conceptii moderniste, de care s-a contaminat BC si incearca sa scape acum. Sfintilor de 2000 de ani nu li s-a parut nimic in neregula ca femeia trebuie sa aiba acele dezlegari la 40 de zile, mi-e greu sa cred ca teologul e cel mai luminat de pana acum. Si vad ca exemplele sunt mult mai multe.
Mai multi teologi au avut erori, am vazut de exemplu la unii teologi rusi (de exemplu pentru a cadea la pace cu Filioque spuneau tot felul de ciudatenii). Chiar si sfintii aveau cateodata greseli, de aceea cred ca teologii de varf sunt cei ce au si viata imbunatatita (de obicei marii duhovnici sau sfinti), altfel e greu sa nimeresti tot timpul adevarul chiar daca e cineva toba de carte.

In timpul sfantului Grigorie Palama era un carturar vestit in Italia, desi era grec ortodox, numit Varlaam. Acesta ajunge in rasarit si merge si la Muntele Athos. De acolo vine foarte revoltat de practica isihasta, cere sa se tina un sinod si spune ca ar fi eretici calugarii.
Interesant ce spunea acest Varlaam, vedem din scrierile sfantului Grigorie Palama. Se pare ca Vaarlam era unionist, adica avea conceptii ecumeniste cum sunt astazi. Sfantul scrie sa nu fie defaimati latinii pentru lucruri neimportante si neadevarate, cum face Varlaam.
Se pare ca Vaarlam ii ataca si critica dur pe apuseni pentru lucruri marunte, in schimb credea ca au aceeasi inavatatura.
Fara sa cunosc foarte multe din ce a scris am vaga impresie ca Yannaris are cam aceleasi conceptii, s-ar putea sa ma insel, daca ma poate lamuri cineva (am citit ca si el ii critica destul de dur pe apuseni).

Cred ca tot crestinul ortodox se afla in acest moment prins intre "academismul" teologic si traditia manastireasca a Bisericii. Singura problema care poate aparea la elaborarea oricaror tratate teologice este daca ele se conformeaza regulii dintotdeauna a teologiei, si anume rugaciunea.
De cate ori am citit sau auzit pareri care "sunau" straniu in Biserica pareau a veni din partea unor teologi a caror sursa nu era rugaciunea - adica legatura permanenta cu Dumnezeu - ci multa citire de carti.

Este greu sa ne dam seama daca Yannaras este un teolog sau un fals teolog pana cand nu-i citim lucrarile, asa ca bine ar fi daca nu ne-am intemeia pe parerile altora fara cercetarea personala.

Înainte de a posta alt comentariu, vă rog să citiți cu atenție următoarele materiale:

http://www.crestinortodox.ro/intervi...fii-70508.html

http://www.crestinortodox.ro/intervi...nei-70547.html

http://www.crestinortodox.ro/diverse...iei-69353.html

Catalin, am postat o mica parte din carte, insa Yannaras a facut o analiza atenta a canoanelor bisericesti, precum si a Scripturii si a constatat ca incepand din sec.VII, acestea par sa reflecte conceptiile iudaice legate de femeie. Stiai ca exista canon (VII al lui Timotei din Alexandria) care interzice ca femeia (lauza) sa intre in dormitorul copilului botezat? Ti se pare normal? Eu ,ca femeie, inca nu m-am lamurit de ce suntem considerate "spurcate"(necurate), daca suntem intr-o anumita perioada a lunii sau lauza de ce ar fi necurata. Stiu ca sunt conceptii mostenite din Thora, pentru ca in Noul Testament nu exista nicio aluzie la deprecierea sexului feminin, insa nu le-am inteles motivatia.

Declaratia Athosului vs. Ch. Yannaras

Comunicat al Sfintei Comunitati a Sfantului Munte
Respingere a tezelor eronate ale dlui Christos Yannaras
despre cel intre Sfinti Parintele nostru Nicodim Aghioritul[1]

“Sfanta noastra Comunitate a luat cunostinta cu negraita intristare si strangere de inima de cele scrise impotriva Sfantului si de-Dumnezeu-Purtatorului Parintele nostru Nicodim Aghioritul de dl. profesor Christos Yannaras in cartea sa Ortodoxie si Occident in Grecia moderna, in care il prezinta pe acest mare si neratacit dascal al Bisericii drept un ratacit, prizonier al duhului occidental, responsabil de o „viguroasa alienare a evlaviei bisericesti” si de secularizarea poporului nostru ca reactie la mentalitatea juridista a Exomologhitarion-ului si Pidalion-ului sau, mentalitate care „s-a extins rapid ca o maladie contagioasa in practica pastorala a Bisericii Greciei”.

Faptul cel mai trist e acela ca impreuna cu Sfantul Nicodim el considera ratacita si Biserica noastra care l-a primit si proclamat ca sfant al ei, dupa cum se sugereaza si in aceste randuri scrise de el:

“Dar institutionalizarea alienarii n-a lipsit nici in Rasarit, cum sta marturie, intre alte simptome, si recunoasterea si consacrarea oficiala a operei Sfantului Nicodim”.

Pentru ca aceste puncte de vedere provoaca confuzie in multi care nu cunosc in profunzime teologia Sfantului Nicodim, si mai cu seama in cei neintariti in credinta, ca urmare a stricaciunii lor sufletesti, dar si pentru ca Sfantul Nicodim reprezinta mandria monahismului aghioritic si, potrivit adormitului in Domnul gheron Gavriil Dionisiatul, cel dintai „Batran [gheron, staret] si Povatuitor al nostru in viata monahala”, simtim nevoia sa ne indreptam spre dl Yannaras cu dragoste si sa-l indemnam sa-si revoce aceste opinii ale lui care intristeaza Parintii ce se nevoiesc aici din dragoste de Dumnezeu, ca si pe multi alti crestini evlaviosi (care se hranesc cu traditiile evlavioase ale Sfantului Munte) si ajung in opozitie cu constiinta Bisericii care dintotdeauna l-a cinstit pe Sfantul Nicodim ca pe un Dascal al ei neratacit si de-Dumnezeu-purtator.

Nu e posibil ca in prezentul comunicat sa respingem una cate una judecatile dlui Ch. Yannaras cu privire la Sfantul Nicodim, lucru care revine altor frati care au timpul si seriozitatea teologica necesara. Am citit deja cu multa satisfactie articolele recent scrise intru respingerea tezelor antiortodoxe ale dlui Yannaras de catre cunoscutul teolog ortodox, preotul Vasilios Voloudakis. Intentia noastra nu este sa ne judecam cu dl Yannaras, ci sa-i amintim cu iubire frateasca urmatoarele:

1. Nu e corect ca pornind de la anumite fraze sau extrase ale Sfantului sa se traga concluzii despre intreaga sa opera. Izoland fraze si extrase atat in Sfintele Scripturi, cat si in operele Sfintilor Parinti, le putem prezenta ca propovaduind un „Dumnezeu sadic si pedepsitor” si fiind „pietiste si eticiste”...

Sa ne aducem aminte, de exemplu, cateva extrase din invataturile Sfantului Cosma Etolianul, pornind de la ceea ce spune dl Yannaras ca „numai cu masura «Didahiilor» Sfantului Cosma Etolianul poate fi evidentiata diferenta hristoetheiei nicodimiene de hristotheia comuniunii Bisericii”. Recomandarile catre crestini facute atat de Sfantul Nicodim, cat si de Sfantul Cosma sa nu ia parte la glume sau jocuri, si celelalte declaratii asemanatoare trebuie intelese si interpretate in sensul in care si dumnezeiescul Ioan Hrisostom recomanda crestinilor sa nu mearga la teatre si la celelalte spectacole publice ale epocii lui, dat fiind la in teatrele epocii lui se prezentau pe scena multe privelisti imorale si anticrestine care provocau mare stricaciune sufleteasca in crestini. Cine nu stie ca pana si in vremurile din urma la serbarile laic „curate” au loc nu putine abateri morale, uneori chiar si crime?

De altfel, despre Sfantul Nicodim se poate spune ceea ce zice parintele Gheorghi Florovsky despre Sfantul Ioan Hrisostom, spunand ca „acesta era un profet al vietii crestine depline”. Ca si Sfantul Hrisostom, si Sfantul Nicodim a vrut ca crestinii sa traiasca viata in Hristos nu cu jumatati de masura, ci in integralitatea ei, si prin aceasta i-a indreptat pe crestini. De aceea e justificata pretentia de de la crestini ca acestia sa evite si manifestarile care, desi in sine sunt nepacatoase, sunt totusi insotite de abateri care impiedica viata in Hristos.

2. Pretuind intreaga opera a Sfantului nostru [Nicodim] si multele lui texte ascetice si insufletite de iubirea dumnezeiasca, zelul lui pentru rugaciunea curata, impunerea de catre el a marilor figuri patristice cum au fost Sfantul Simeon Noul Teolog si Sfantul Grigorie Palama, care in epoca lor nu erau larg cunoscuti sau acceptati, talcuirile sale facute in duh patristic la texte liturgice si agiografice, de-Dumnezeu insuflatele sale compozitii de sfinte slujbe liturgice, ca si cuvintele de lauda scrise la Parintii din Athos si la neomartiri, si, inainte de toate, editarea Filocaliei care a lasat o pecete de nesters pe drumul ulterior al Ortodoxiei, il consideram pe Sfantul Nicodim ca pe o adevarata figura patristica, cea mai mare de la Sfantul Grigorie Palama pana astazi. Daca, din ratiuni istorice, in opera sa s-au infiltrat pe neobservate si unele expresii particulare amintind de teologia occidentala, acestea nu ating nicidecum perspectiva si linia in general ortodoxa a operei lui, si ele nu trebuie privite izolat, ci in relatie cu intreaga sa opera.

Nu numai ca Sfantul Nicodim n-a contribuit la o „juridizare” si „secularizare” a plinatatii Bisericii, ci dimpotriva, el a contribuit la calauzirea ei dreapta spre evlavia autentica si patristica, drept pentru care a si fost dupa vrednicie proclamat Sfant si Dascal al ei.

Ca si toti de-Dumnezeu-purtatorii nostri Parinti, Sfantul Nicodim se afla la mijloc intre doua extreme: intre juridizarea Evangheliei si antinomism, intre ateism si permisivitatea morala, care amandoua indeparteaza pe crestin de viata in Hristos.

Faptul ca acum Sfantul Nicodim e considerat „legalist” si „juridist” pentru ca nu este anomist si antianomist, nu-l culpabilizeaza pe el, ci pe aceia care-l rastalmacesc si interpreteaza fals. Sa ne aducem aminte ca aceasta era si invatatura Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos Care n-a desfiintat legea, ci a talcuit-o corect si a implinit-o prin legea desavarsita a iubirii. Asa au invatat si Sfintii Apostoli. S-a observat corect ca dumnezeiescul Pavel a scris Epistola sa catre Galateni ca sa infrunte nu numai pe eticisti, ci si o factiune de antinomisti care, rastalmacind predica lui despre libertatea in Hristos, au ajuns la libertinaj moral. Sa ne aducem aminte de cuvantul Apostolului:

„Caci ati fost chemati la libertate, fratilor, numai sa nu faceti libertatea in prilej pentru trup, ci in iubire slujiti unii altora. Caci toata legea se plineste intr-un singur cuvant, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti… Zic, dar, in Duhul sa umblati si sa nu savarsiti pofta trupului” (Gal 5, 13-14.16).

Zice insa si Sfantul Ioan Hrisostom:

„Dar nu este numai rascumpararea, ci impreuna cu rascumpararea e si legea, ca sa aratam vietuire vrednica de har”. (PG 55, 289).

. In acest spirit trebuie evaluat si Pidalion-ul pe care constiinta Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea pastoririi ortodoxe.

Cei ce au exercitat si exercita lucrarea pastorala a Bisericii, si mai cu seama episcopii si duhovnicii ei, au Pidalion-ul drept o calauza si sfatuitor al lor pentru exercitarea pastoririi lor in acord cu spiritul teocentric al Bisericii, asa cum il exprima Sfintele Canoane. Fara Sfintele Canoane si Pidalion-ul sfant, care o talcuieste corect, pastorirea Bisericii risca sa devina antropocentrica si sa cada intr-una din cele doua extreme: fie in eticism si juridism, fie in anomism si respingerea moralei lui Hristos. Sfantul Pidalion ajuta si calauzeste pe pastorii Bisericii ca sa-i aduca pe credinciosi la autenticul etos eclezial si euharistic.

Poate ca acest lucru nu e usor de inteles de teologii care n-au raspunderea calauzirii pastorale a sufletelor pentru care a murit Hristos.

In nici un caz insa Sfantul Pidalion nu reprezinta, cum crede dl Yannaras, o „codificare” a Sfintelor Canoane dupa model occidental, ci o adunare si o interpretare corecta a lor spre usurarea lucrarii pastorilor Bisericii in vederea unei exercitari responsabile a pastoririi lor.

4. Sfantul Nicodim este judecat apoi pentru traducerea de catre el a doua lucrari romano-catolice.

Noi, dimpotriva, consideram lucrarea aceasta a lui ca evidentiind libertatea ce caracteriza pe Sfantul Nicodim. Desi el insusi era un antilatin infocat, mergand pana acolo incat sa caracterizeze botezul latinilor drept „miasma”, atunci cand a gasit ceva folositor la apuseni nu s-a dat in laturi sa se foloseasca de el, dupa ce in prealabil a curatit acest lucru de elementele neortodoxe si l-a facut ortodox.

E caracteristic faptul ca un alt luminator al Bisericii noastre, Sfantul Teofan Zavoratul citind Razboiul nevazut al Sfantului Nicodim, l-a pretuit pana intr-atat ca, dupa o noua prelucrare, l-a tradus in ruseste. Aceasta traducere a fost editata in engleza in 1987 de Editura Seminarului Teologic „Sf. Vladimir”. In introducerea scrisa de H.A. Hodges, se recunoaste faptul ca Sfintii Nicodim si Teofan au modificat si rescris parti ale cartii (lui Lorenzo Scupoli) si indeosebi cele ce privesc modul rugaciunii, ca ele sa exprime invatatura ortodoxa despre rugaciune. Schimbarile facute nu exprima in sine o critica personala a traducatorilor, ci confruntarea celor doua traditii, rasariteana si apuseana, privitoare la rugaciune (cf. Unseen Warfare, p. 14).

Si profesorul de patrologie, dl Panayotis Christou admite faptul ca aceste doua lucrari occidentale — Razboiul nevazut si Exercitii spirituale — Sfantul Nicodim le-a prelucrat „in cadre ortodoxe” si de aceea se prezinta, sub o forma noua, mult mai ampla (Ekklesiastiki Grammatologhia II, Tessaloniki, 1971, p. 324).

5. Un „batran” [„gheron”] aghiorit care a citit judecatile dlui Yannaras despre Sfantul Nicodim a facut urmatoarea observatie. In efortul lui de a „curati” Biserica de orice eticism si pietism, dl. Yannaras a devenit el insusi „curat” [„catar”], cazand in vechea erezie a celor „curati” [„catarilor”] pe care o combate. Credem ca este foarte primejdios din punct de vedere duhovnicesc pentru orice crestin si teolog, si mai cu seama pentru cei lipsiti de o mai mare asceza si experienta spirituala, sa intreprinda o curatire sau o purificare a Bisericii de elemente eticiste reale sau imaginare; fiindca astfel ei risca sa se faca „judecatori” ai Bisericii si sa ajunga in afara ei.

6. Faptul ca opiniile d-lui Yannaras despre Sfantul Nicodim vin in contradictie cu opinia panortodoxa despre acest Sfant il marturisesc si opiniile ocazionale despre Sfantul Nicodim venite din partea unor vestiti Parinti aghioriti ca si a altor teologi si „batrani” [„gheronti”] ortodocsi.

Iata cateva din acestea intre multe altele: Istoricul Sofronie Eustratiadis, mitropolit de Leontopolis:

“Nicodim … este cel mai insemnat si invatat dintre aghioritii timpurilor noi. Model de asceza si apostolie, vas nedesertat al stiintelor bisericesti, ravnitor al marilor Parinti ai Bisericii in iubirea de osteneala si tagaduirea de sine evanghelica, s-a mistuit ca o lumanare ca sa lumineze pe cei evlaviosi si sa straluceasca viata monahala prin izbanzi duhovnicesti si lupte identice cu cele ale marilor Dascali ai evlaviei pe a caror urme a pasit. Setea lui nesaturata de luminare a neamului, de invatare a credinciosilor, credinta sa arzatoare si inflacarata in Hristos si iubirea sa pentru Sfanta Lui Biserica l-au impins la lupte inalte, la o slujire sfanta, si ca un sfesnic ce lumineaza si straluceste in noaptea intunecata a neinvatarii a lumina cetele monahilor si inimile crestinilor si plin de tot harul a umplut hambarele Bisericii cu roadele duhovnicesti ale mintii sale” (Aghioritiki Vivliothiki, nr. 262-264 1958, p. 228).

Fericitul egumen Gavriil Dionisiatul:

„Prin dumnezeiesca indemn Maica Biserica a randuit intru Sfinti pe fericitul Nicodim bazandu-si aceasta actiune canonica pe sfintenia vietii si folosul sufletesc al scrierilor lui” (Monachou Theoklitou Dionysiatou, Aghios Nikodimos o Aghioritis, Atena, 1978).

Preacuviosul si invatatul gheron Theoklitos Dionisiatul:

„Infigandu-si radacinile mai cu seama in secolul XIV, secolul iradierii isihasmului, [Sfantul Nicodim] a ajuns pomul cel mai frumos si cel mai roditor al pamantului athonit pentru o mie de ani, sub umbra caruia isi vor gasi hrana si odihna cei ce se opresc aici pentru toti vecii” (ibid., p. 372).

Fericitul neoimnograf gheron Gherasimos Mikraiannanitis lauda pe sfantul astfel:

„Stralucind ca un nou luceafar al Bisericii, ai luminat-o cu dumnezeiestile tale cuvinte ca un invatator al evlaviei, gura de-Dumnezeu-inteleapta, lucrator dumnezeiesc al virtutilor, aratator dumnezeiesc al vietii celei mai bune si alauta a cantarilor preadulci” (Stihira a treia de la Vecernia Mare).

Cunoscutul isihast roman, gheron Cleopa referindu-se la Sfantul Isaac Sirul scrie:

„Acelasi lucru e spus si de marele dascal al Ortodoxiei, fericitul Nicodim Aghioritul” („Man’s Freedom in the Service of God”, in: The Tradition of Life, 1970, p. 50).

Regretatul parinte profesor, John Meyendorff:

“Monah preainvatat si poligraf al manastirii Dionisiu, Nicodim detine un loc special in istoria isihasmului. Opera sa a fost esentiala nu numai in istoria traditiei isihaste in Grecia, ci si in intreaga lume ortodoxa. Contemporanul sau, Paisie Velicikovski a incetatenit lucrarea sa si in tarile slave” (O Aghios Grigorios o Palamas kai i orthodoxi mystiki paradosi, Ed. Akritas, Atena, 1983, p. 175-179).

M. Ghedeon: „S-a ostenit pana la moarte pentru luminarea neamului si ar trebui sa apara cate un Nicodim in fiecare secol” (Aghiorithiki Vivliothiki, nr. 263-264, 1958, p. 228).

Rusul I. Hivarin: „Intreaga Biserica Ortodoxa multumeste Domnului pentru ca i-a daruit un nou aparator ceresc” (ibid.).

Profesorul de patrologie Panayotis Christou:

„Sfantul Nicodin i-a intrecut pe toti aghioritii in contributia sa la renasterea duhovniceasca a Ortodoxiei… Multi au recunoscut sfintenia vietii lui si ravna pentru revitalizarea vietii duhovnicesti la Sfantul Munte si in Ortodoxie in general, pretuirea fata de persoana lui a crescut cu timpul, iar aceasta a condus Patriarhia Ecumenica sa-l recunoasca drept Sfant in anul 1955… El ii foloseste pe larg pe marii Parinti pe cei asceti si isihasti. Da o culoare intens duhovniceasca expresiei lui…” (To Aghion Oros, Atena, 1987, p. 250-252).

Parintele profesor Gheorghios Metallinos:

„E uimitor faptul ca intr-o singura carte este continuta bogatia Traditiei Ortodoxe, paza simturilor, asceza, rugaciunea mintii etc. Se gaseste si un capitol special despre inima, pe baza ultimelor date stiintifice ale secolului XVIII. Si nu e o simpla referinta. Sfantul Nicodim e cel ce incorporeaza fiziologia si functia inimii in traditia ortodoxa, care conduce la mantuire si sfinteste indumnezeirea…” „La Sfantul Nicodim intalnim justificarea radicala a umanismului si evaluarea iubitoare a creaturilor lui Dumnezeu. Aceasta pozitie caracterizeaza pe toti Sfintii Bisericii noastre” (Synaxi 18, 1986, p. 77-79).

Profesorul grec din America, George Bebis:

,,Nu numai ca n-a sistematizat si asimilat teologia Bisericii intr-un mod trufas si superficial, ci a facut din teologia crestina din expresia Scripturilor si a Parintilor o noua realitate, o noua experienta, un nou mesaj. Tocmai aici se afla contributia Sfantului Nicodim: a reexpus si reinnoit experienta mesajului vesnic nou al lui Hristos si al Bisericii Lui. Astfel a fost autentic, in sensul ca a inteles esenta mesajului mantuirii pe care l-a facut apropiat si accesibil epocii noastre. Si a fost contemporan pentru ca niciodata n-a pierdut sensibilitatea problemei umanitatii care a deviat de la Dumnezeu in toate perioadele istoriei omenesti. Mai mult, prin mesajul lui la ortodocsii epocii lui, este considerat ca unul din cei care au pregatit eliberarea spirituala si nationala a poporului grec” (St. Vladimir’s Theological Quarter¬ly 34,1990, p. 105).

Monahul Gabriel Gliel:

„Aceasta carte («Manual sfatuitor») a devenit un text model pentru monahii athoniti, si care a contribuit insemnat la constituirea monahismului athonit modeland multi barbati cuviosi din secolele XIX-XX” (A Contemporany Ascetics of Mount Athos I, St. Hermann of Alaska Brotherhood Press, 1992, p. 30).

(Alte opinii ale parintilor aghioriti despre Sfantul Nicodim se gasesc in periodicul Aghioreitiki Vivliothiki, nr. 227-230, 1955, consacrat Sfantului Nicodim.)

7. Critica dlui Yannaras privitoare la Sfantul Nicodim nu se arata lipsita de legatura cu opiniile sale despre persoana si eros [2].

Vom mentiona aici unele critici necunoscute mai larg:

Profesorul Ioannis Panagopoulos noteaza:

„Daca am admite – cum face Chr. Yannaras, To prosopo kai o eros, p. 38 – ca in teologia rasariteana „baza si punct de plecare e apofatismul fiintei”, trebuie sa observam ca in aceasta acceptiune se introduce o diferentiere logica intre fiinta si ipostas care in ultima instanta suprima apofatismul lor…”(„Ontologhia i Theologhia tou prosopou”, Synaxi 13, 1976, p. 71).

Profesorul si mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas:

„Dl Yannaras se straduieste in noua editie a cartii sale (cu titlul To prosopo kai o eros, 1976, p. 60) sa depaseasca pe Heidegger identificand “ekstasis”-ul nu „pur si simplu cu modul in care tot ceea ce este apare in orizontul timpului”, ci cu „experienta catolicitatii personale, adica cu autodepasirea iubitoare extatica. Dar dificultatea in uitilizarea lui Heidegger pentru interpretarea teologiei patristice ramane insurmontabila, tinand seama de problema generala a relatiei filozofie-teologie, asa cum apare ea la Heidegger” („Apo to prosopeio eis to prosopon”, in: Charistiria is timia tu Mitropolitu Chachidonos Melitonos, Thessaloniki,1977, p. 303).

Preotul dr. Nikolaos Loudovikos:

„Intr-o opera cum e cea a lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros, ispita aceasta [efortul de a produce o filozofie a persoanei, un personalism crestin] ramane necontenit activa, autorul tinde in mod continuu sa sucombe intr-o ontologie filozofica, adica, in cele din urma, intr-o metafizica a persoanei, in efortul lui de a-si impropria evenimentul persoanei in limbajul contemporan al filozofiei. Persoana tine de taina veacului viitor, e un eveniment eshatologic, euharistic, si, de aceea, un adevarat scandal pentru orice abordare filozofica...” (I eucharistiaki ontologhia sti theologiki skepsi tu Aghiou Maximos Omologhitou, Thessaloniki, 1989, p. 333).

Sau:

„Abordarea extazului insusi in relatie cu Duhul Sfant lipseste, intre altele, si din lucrarea lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros. Lipsa aceasta e capitala: numai prin Sfantul Duh se poate constitui o comuniune si, de aceea, orice realizare a extazului fara referire la premiza lui pnevmatologica contine riscul inchiderii in «monismul subiectului» (Y. Belaval) traditional occidental si, in cele din urma, intr-un individualism ascuns de tinuta narcisista (in terminologia psihanalitica traditionala), chiar daca vorbim despre persoana si iubire. Iubirea extatica e un rezultat al biruintei in Duhul Sfant asupra puterilor demonice ale separarii si iubirii de sine” (ibid., p. 343, 344).

Verna Harisson scrie:

„Date fiind toate acestea, e curios ca Yannaras accentueaza insistent semnificatia sexualitatii in existenta umana. Se insista ca Parintii greci ar sustine acest punct de vedere si ca «Biserica recunoaste in eros identitatea existentiala a omului» (p. 214). Dar slaba marturie patristica adusa in favoarea justificarii afirmatiilor sale indraznete nu convinge. La Parinti, expresia eros se refera la iubirea care se depaseste pe ea insasi” („Yannaras on Person and Nature”, St Vladimir’s Seminary Theological Quarterly 33, 1989, p. 295).

Urmare a celor de mai sus ne intrebam: nu cumva dl Yannaras teologiseste „aristoteliceste” si nu „pescareste” [„apostoleste”]?, ca sa vorbim ca si Sfantul Grigorie Teologul.

Nu este deci nici o mirare faptul ca, bazate pe premize false, opiniile lui despre persoana si eros si modul realizarii lor au consecinte neplacute si in practica.

Duhovnicii athoniti se refera cu durere la cazuri in care madulare tinere ale Bisericii citind lucrarile lui Yannaras si-au format impresia ca si relatiile extraconjugale, in cazul in care exista legatura erotica, nu numai ca sunt pacatoase, ci, dimpotriva, sunt justificate moral ca unele ce contribuie la realizarea persoanelor.

Pentru motive lesne de inteles, la fel ca si critica sa la adresa Sfantului Nicodim, aceste opinii ale sale raspandite intre tinerii neintariti in credinta isi gasesc un ecou larg.

Astfel, dl Yannaras indeamna pe cititorii sai, si mai cu seama pe tineri, sa devina judecatori ai sfintilor si sa ramana in Biserica satisfacandu-si in acelasi timp patimile lor, fara sa fie calauziti spre dobandirea pocaintei adevarate, a smeritei-cugetari, a curatiei si ascultarii, fara de care este cu neputinta adevarata libertate in Hristos.

Speram ca dl Yannaras va cantari marea sa raspundere inaintea lui Dumnezeu.

Ne intrebam: nu cumva dl Yannaras respinge nu numai moralismul eticismul, ci si exigentele morale fundamental ale Evangheliei?

Scriem acestea cu multa iubire in Hristos pentru persoana d-lui Yannaras, fara sa trecem cu vederea elementele pozitive ale operei lui teologice.

Indreptarea in smerenie din partea sa a celor gresite de el, nu din rea intentie, ci din neputinta si nedesavarsire omeneasca, ar face intreaga sa opera acceptabila pentru constiinta Bisericii si primita si bineplacuta inaintea Dumnezeului Celui Sfant.

Altfel, invataturile lui care nu sunt in acord cu teologia ortodoxa patristica vor intuneca, otravi si face periculoase pentru sufletele crestinilor chiar si punctele frumoase si pozitive ale operei lui.

Aceasta e rugaciunea noastra catre Preasfantul Duh Care lumineaza si arata pe adevaratii teologi ai Bisericii noastre, si acesta e si indemnul nostru si asteptarea noastra de la dl Yannaras”.

Toti reprezentantii si intai-statatorii celor 20 de manastiri ale Sfantului Munte Athos adunati in sedinta comuna

Din cate stiu mai multe personalitati din viata Bisericii, cum ar fi Sfantul Nicodim Aghioratul ,Mitropolitul Petru Movila, sau Sfantul Tihon din Zadonsk, au facut obiectul de studiu al unor teologi contemporani*, (Yannaras axandu-se pe scrierile Sf.Nicodim), care au considerat ca scrierile lor teologice sunt de influenta apuseana: forma scrierilor fiind o expresie pur rationala si ideologica ce se inscrie in invatatura ortodoxa, in timp ce fondul ar sugera influentele rationalismului si pietismului protestant, deci in viziunea lor, sunt o expresie teologica a instrainarii Ortodoxiei, a occidentalizarii Rasaritului. Sfantul Teofan Zavoratul a fost cel care a indreptat acele usoare influente apusene din „Razboiul nevazut” al Sfantului Nicodim Aghioratul, care oricum ramane o carte importanta pentru invatatura ortodoxa.


* Parintele George Florovsky, in „Cai ale teologiei ruse”, sugera ca mitropolitul Petru Movila ar fi incercat o occidentalizare a ortodoxiei: http://www.voxdeibaptist.org/Metropo...tru_Movila.htm

Daniel 7: Puteai să postezi link-ul, nu trebuia să mai faci enormul efort de a da copy/paste la atâta text. Totuși nu-ți înțeleg înverșunarea asta de a colporta bârfe de internet, ai impresia că ce faci tu e ceva duhovnicesc?

Apropos, Yannaras a declarat prin anii 90' , printre altele, că e absurd ca românii să nu aibă nicio mănăstire în Athos. În plus, a observat că aghioriții dețin numeroase tablouri religioase de sorginte occidentală pe care le cinstesc ca pe niște icoane, deci sunt susceptibili de căderea în idolatrie, ceea ce mi se pare mult mai grav decât chichițele filosofice din "Persoană și Eros" sau critica, de pe poziții de laic universitar, unor aspecte din opera lui Nicodim Aghioritul.
Yannaras nu are cum să inducă în eroare tinerii, fiindcă nu e nicidecum un fel de Danion Vasile al Greciei. Nivelul său de abordare cere o bază culturală temeinică pe mai multe paliere disciplinare, nu sunt ”idei de larg consum”.
Drept dovadă postările tale habarniste!

Eu cred ca Yannaras este un eretic.

E o acuzatie grava. Care-s cartile lui Yannaras pe care le-ai citit tu personal si care-s ereziile sale?

App, cand mai postezi articole de pe acel site, nu uita sa mentionezi sursa, pentru ca site-ul respectiv interzice reproducerea de materiale integrale de-ale lor fara acordul explicit al administratorului site-ului si mentionarea sursei, precum interzic si reproducerea partiala fara un link cu trimitere la sursa.

Daca spune asta Parintele Paisie si alti parinti respectabili,trebuie sa mai demonstrez si eu? Ma bazez pe autoritatea Parintelui Paisie in aceasta privinta.

In care carte ai citit ca parintele Paisie a spus despre Yannaras ca este eretic?

Ioana,

Daca iti caut cartea si gasesc locul unde parintele Paisie spune asta,iti vei schimba parerea? Pentru ca nu am timp sa caut degeaba,doar pentru o lupta inutila.

Daca spune parintele Paisie asta si iti vei schimba opinia,atunci voi cauta pentru tine locul unde am citit.

Noi spunem in crez "Cred intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica". Credem ca Biserica este infailibila, in partea ei divina. Pe langa invatatura revelata, dogma, si canoanele sunt inspirate de Duhul Sfant, desi acestea nu sunt vesnice.
Ceea ce nu inteleg eu nu inseamna ca Biserica a gresit, ci ca eu nu inteleg, nu am deocamdata capacitatea sa inteleg.
Despre problema aceasta feminista am mai discutat si pe forumul catolic, unii catolici spuneau aceasta despre ortodoxie, fara sa stie ca doar de curand BC a renuntat la acest canon/canoane, cum a reformat si alte canoane.
Nu cred deloc ca e doar o mostenire din Vechiul Testament. Aceasta parere cred ca se bazeaza pe faptul ca ar fi o regula ce tinea de curatenie, dar nu cred deloc ca e asa. In Vechiul Testament in lege erau reguli ce tineau de pedepse, unele tineau de curatenie, altele de sacrificiile de animale si altele de legile legate de mantuire.
Regulile ce tineau de justitie s-au scos, cele ce tineau de curatenie, iar sacrificiile au fost inlocuite de jertfa Mantuitorului. Dar cele ce tineau de legile sfinte s-au pastrat toate, de exemplu cele zece porunci. Nu stiu sa explic exact de ce, cred ca acele reguli ce tin de starea femeii tin de ultimele reguli, nu de curatenie.

Ortodoxia si Biserica sunt ca un diamant stralucitor. Unii ii gasesc imperfectiuni si vor sa-l mai slefuiasca. Astfel l-ar strica, pentru ca e doar conceptia lor gresita care nu ii lasa sa vada perfectiunea ortodoxiei si Bisericii.
Fiecare om greseste, chiar si sfintii au mai facut greseli, cu atat mai mult un profesor. Nu putem crede ca tot ce a spus Yannaris e bun si adevarat, sa luam doar ce e bun.

Nu are cum sa fie eretic, nici parintii nu au spus asta, ci doar i-au atras atentia ca greseste. Un eretic e eretic atunci cand si paraseste Biserica sau este excomunicat de Biserica.

Daniel, din moment ce ti-ai permis sa faci o afirmatie in numele parintelui Paisie Aghioratul sustinand ca el l-a declarat pe un teolog ortodox ca fiind eretic, sper sa ai verticalitatea si maturitatea sa-ti probezi cuvintele. Nu cu mine duci lupte, ci cu propria ta constiinta.

Nici macar in acele lungi articole pe care le-ai tot postat aici, niciun parinte, teolog sau profesor, nu l-a judecat pe Yannaras ca fiind eretic, i-au combatut unele teze, pe care acesta le trateaza din alta perspectiva. Astept sa ne spui tuturor cand si in ce context ar fi spus parintele Paisie ca Yannaras= eretic, asa cum tot sustii. El sa fi spus, nu ucenici, urmasi , ofiteri in armata greaca ce se cred talmaciuitorii profetiilor cuviosului parinte sau tristi epigoni ce se razboiesc cu cuvintele in blogosfera. Da-ne macar titlul cartii unde spui ca ai citit asa ceva, nu trebuie sa rasfoiesti prin toata cartea :)

Eu o sa-mi schimb parerea despre parinte, iar tu, daca nu gasesti si recunosti ca poate te-ai precipitat cu etichetarile, incetezi sa mai dai copy-pasteuri la vorbele altora si pui mana si citesti o carte de-a lui, ca sa te lamuresti singur. O seara placuta!


@Catalin2: Daca Biserica considera femeia spurcata si necurata accept, insa mi-ar fi placut sa stiu de la ce a pornit aceasta conceptie, care e motivatia. Pot sa gandesc simplist si sa consider ca femeia aflata la menstruatie nu are voie sa se impartaseasca pentru ca ea "pierde" sangele Lui Hristos, deci risipeste Euharistia, insa asta e o parere personala, vroiam sa stiu pe cea oficiala :) insa in legatura cu femeia lauza, de ce e ea considerata spurcata(impura) incat s-a dat pana si canon care sa-i interzica intrarea in dormitorul propriului copil botezat, chiar nu-mi dau seama.

Eu m-am referit doar la randuiala pentru femeia lauza, despre canonul acela nu am auzit. Poate e un canon local, oricum nu e in contradictie cu randuiala. De obicei botezul se face la 40 de zile, atunci cand se citesc si rugaciunile pentru lauza, ca sa se poata impartasi. In rest cel mai bine e sa intrebi un preot sau sa cauti explicatiile pe net, eu am gasit un articol pe acest site dar acum nu il mai gasesc.
Si un barbat daca are o problema in somn nu se poate impartasi a doua zi, asta am citit la parintele Cleopa. Pe mine ma intereseaza foarte putin acestea, le consider foarte marunte.

Canonul legat de femeia lauza este canonul 38 al lui Timotei din Alexandria, iar cel de care ai citit la parintele Cleopa este canonul 6 a lui Ioan Postitorul ( barbatul manjit in timpul somnului este oprit o zi de la impartasanie. Daca va canta psalmul 50 si va face 40 de matanii se va curata de aceasta spurcaciune.) Poate pentru tine e un lucru nesemnificativ, insa pentru femei, cred ca e necesar sa stie macar de ce sunt considerate impure 40 de zile dupa nastere.

Despre ierurgiile privitoare la nasterea si botezul copiilor s-a scris aici:
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...lor-70626.html

CHRISTOS YANARAS IN ROMANIA
Fundaţia Anastasia anunţă o serie de conferinţe-dezbatere ale Profesorului Christos Yannaras, care vor fi ținute în perioada 15 noi. - 20 noi. 2011 în București, Sighișoara si Cluj Napoca. Autorul va conferenţia asupra mesajului cărții sale “Contra religiei”, recent apărută la Fundaţia Anastasia, şi va răspunde întrebărilor şi tuturor interpelărilor publice. Cartea va putea fi achiziționată la capătul manifestării.
Programul conferinţelor este următorul :

Bucureşti

Biserica Stavropoleos - marţi 15 noiembrie orele 18:00 public restrâns,

Academia Româna/ Aula mare - miercuri 16 noiembrie orele 11:00, intrare liberă

Biserica Sf. Silvestru -miercuri 16 noiembrie orele 18:00, intrare liberă

Sighişoara

Sala barocă a Primăriei - joi 17 noiembrie, orele 18:00, intrare liberă

Cluj Napoca

Casa Radio ( str. Donath nr.160) - vineri 18 noiembrie orele 18:00, intrare liberă

Asteptam si noi impresii de la cei care merg. :1:

O știre despre întâlnirea de la Academie va fi difuzată la telejurnalul de pe TVR 1, după ora 20.00.
Și eu aștept impresii de la cei care merg. (în București, deocamdată)!

Toţi cei care au citit scrierile cunoscutului scriitor şi profesor Christos Yannaras şi, derutaţi de ele, au întrebat despre acestea pe fericitul Stareţ Paisie, au auzit şi mărturisesc despre poziţia lui vădit potrivnică faţă de concepţiile acestuia. Stareţul înfiera îndeosebi învăţăturile lui legate de dragoste, precum şi criticile lui raţionaliste, ajunse până la hulă, făcute la adresa sfinţilor. Părintele Paisie suferea mai ales atunci când vedea stricăciunea cu neputinţă de îndreptat, pe care scriitorul mai-sus amintit o pricinuia tinerilor. „Ne-a târât în păcat fără să ne dăm seama şi ne-a distrus, iar acum nu ne mai putem îndrepta“, mărturiseau ei înşişi. Suferea însă şi pentru clevetirile pe care acest profesor le îndrepta împotriva Sfinţilor Părinţi. Dacă la început Stareţul a încercat cu multă dragoste, răbdare şi îngăduinţă să-l ajute pe acest scriitor să-şi conştientizeze înşelarea în care s-a lăsat atras de cel viclean şi de patimile lui, de la un timp însă, văzând stăruinţa lui cea neîndreptată şi plină de egoism, s-a simţit dator să-i înştiinţeze pe credincioşi ca să-i apere de eresul său.

Din numeroasele mărturii existente dăm în continuare numai două dintre ele:

1. Un tânăr ieromonah povestea: „In urmă cu câţiva ani am venit în Sfântul Munte împreună cu un prieten de-al meu. Pe atunci eram mirean. Il cunoşteam pe părintele A., care pe atunci era reprezentant la Karyes al unei mănăstiri. In prima seară am fost găzduiţi de către el la conacul mănăstirii şi ne-am hotărât ca a doua zi să-l vizităm pe Stareţul Paisie de la Panaguda. Inainte de a ne culca, am început o discuţie despre diferite subiecte. La un moment dat a venit vorba despre scriitorul Ch. Yannaras. Atunci am început să ne contrazicem. Unul îl lăuda pentru talentul său scriitoricesc, pentru convingătoarea sa argumentare, în timp ce celălalt cu multă tărie scotea în evidenţă concepţiile rătăcite ale acestuia şi marea vătămare ce o pricinuia prin ele, mai ales în rândul tinerilor. In cele din urmă am întrerupt discuţia şi am hotărât să-l întrebăm despre aceasta pe Părintele Paisie şi să primim orice ne va spune.

A doua zi, când am mers la Panaguda, după ce Stareţul ne-a dat o trataţie şi înainte de a-l întreba ceva, l-am auzit uimiţi spunându-ne:

- Ieri au venit la mine doi închinători şi au început discuţia despre Yannaras. Unul îl lăuda, altul îl osândea. Atunci eu le-am spus: „Măi copii, ce spune Hristos în Evanghelie? Nu spune “şi da şi nu”, ci spune: «Ce este da, da şi ce este nu, nu». Ei, şi eu vă spun: «Pe Yannaras nu, nu»”.

2. Mărturia unui profesor din Tesalonic:

„In urma discuţiei mele avute cu cineva despre profesorul Yannaras, devenisem oarecum îngăduitor faţă de el, datorită receptivităţii pe care acesta o arăta atunci când i se făceau cunoscute greşelile sale. După câteva zile l-am vizitat pe Părintele Paisie şi i-am spus despre aceasta. Atunci Stareţul, vădit supărat, plin de amărăciune aş putea spune, mi-a spus:

- Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)” .

Fără îndoială că în textele acestui scriitor există şi destule elemente pozitive (învăţături ale Sfinţilor Părinţi, poziţii ortodoxe ş.a.m.d.), dar ele devin astfel şi mai periculoase, deoarece sunt o momeală. Momeală care îi atrage chiar şi pe cititorii bine intenţionaţi şi nebănuitori sau – ceea ce este şi mai rău – îi înşală chiar şi pe oamenii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”. Credem că acestora se potrivesc cuvintele Stareţului: „Sunt ca ouăle prăjite în care a căzut necurăţie şi trebuiesc aruncate împreună cu tigaia”.

Vezi că ai mai postat idioțeniile astea, mai caută alte lături....