Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul
 

http://wAcatistul Cuviosului Părintelui nostru
Paisie Aghioritulww.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/rugaciu/ac-cuv.paisie.htm

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul
 

Dupa obisnuitul inceput, se zic:
CONDACELE SI ICOASELE

Condacul 1:

Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputinţele, scârbele şi durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care eşti reazem neclintit pentru cei ce vor să câştige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veşnicele lăcaşuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;
Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul
 

Condacul al 5-lea:

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:
Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 6-lea:

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!


Condacul al 7-lea:

Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

“Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:
Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 8-lea:

Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

“Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea”, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:
Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;
Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul
 

Condacul al 9-lea:

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:
Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 10-lea:

Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 11-lea:

Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:
Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 12-lea:

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Mult-milostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:
Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul
 

Condacul al 13-lea:

“Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.
Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… şi Condacul 1: Să-l lăudăm…

Apoi această

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.
Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.
Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.
Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Parintele Paisie Aghioritul nu e canonizat,eu sunt cam sceptica in ceea ce priveste citirea Acatistului unor sfinti necanonizati(am vazut ca si au si alti,precum Valeriu Gafencu si parintii Ilie Lacatus si Arsenie Boca),din cate stiu,nu sunt scrise cu aprobarea Bisericii.prefer sa ma rog unor astfel de sfinti asa cum simt eu,cu propriile cuvinte.

Canonizarea nu da sfintenia, ci doar o confirma. Pentru mine Parintele Paisie Aghioritul este un sfant si sunt convinsa ca va fi canonizat, alaturi de alti Sfinti Parinti ca Parintele Porfirie, Gheron Iosif, Sofronie Saharov, etc. Inteleg retinerea ta si nu cred ca este gresit sa ai o anumita rezerva. Si eu am aceleasi sentimente ca tine pentru acatistul inchinat lui Corneliu Zelea Codreanu.

La o conferinta am auzit ca in calendar avem mai multi sfinti pe care ii cinstim (cu acatiste) ce nu au fost insa canonizati oficial de Biserica. Un exemplu ar fi Sfintii Constantin si Elena.

Biserica nu doar confirmă sfinţenia, ci şi face rânduială în posteritatea personalităţii unui candidat la un loc în sinaxar , deosebind cu proniatoare precizie adevărul de legendă, realitatea de producţiile imaginaţiei cucernice, relevanţa eclezială a vieţii şi învăţăturii unui sfânt de adaosurile religios-fantastice ale populaţiei hipnotizate de fascinaţia paranormalului. Abia după ce aceste lucruri sunt puse în ordine, se purcede la integrarea liturgică a sfântului prin alcătuiri imnografice specifice, cum sunt paraclisele, acatistele, stihiri, tropare etc.

Imnografia Bisericii este parte din patrimoniul ce revelează adevărul ei, a ceea ce găsiţi prin catehisme sub expresia "izvoarele dreptei credinţe", prin urmare tratează cu extremă responsabilitate textele care vor face parte din acest patrimoniu. Cei care se trezesc compunând acatiste de capul lor, anticipând cu ostentaţie integrarea liturgică a unor personalităţi-ţintă a evlaviei populare, cred că habar n-au ce fac şi la ce tip de alunecare sectară îi invită şi pe alţii.

cum asa?nu sunt canonizati? :-O

aceste acatiste sunt compuse de catre oameni evlaviosi,insa fara aprobarea Bisericii.tocmai de aceea nu le gasesti de vanzare la pangar.

Foarte adevarat ce zice Mihailc!

Si eu am mult drag fata de parintele Paisie Aghioritul, pentru scrierile sale. Tocmai de aceea nu pot sa inteleg de ce nu ar fi o forma mai adevarata de cinstire, ca cei care il iubesc pe acest parinte, sa incerce sa invete ceva din scrierile parintelui, in sensul de a se stradui sa dobandeasca, sa aplice si sa traiasca si ei in viata lor acea finete, acea noblete si dragoste in Dumnezeu si de aproapele care abunda din scrierile sale (invatand ceva si schimband in bine propria viata; doar parintele si-a inchinat Lui Dumnezeu toata viata - oare nu ar fi pt el cea mai mare bucurie sa ne vada si pe noi apropiindu-ne de Dumnezeu)?

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

@cezar-ioan Multi crestini neaga sau pun sub semnul intrebarii sfintenie Voievodului Stefan cel Mare, desi chesiunea este destul de clara !

Ce spui tu acolo Mihai este de o stranie frumusete in corectitudinea si echilibrul logicii interne a acestui text.Daca m-as apuca vreodata sa descriu ce am vazut cu ochii mei si am auzit cu urechile mele in mult idealizatul ,,sat romanesc"atunci probabil,in cazul fericit,te-ar lua ameteala.Sunt convins ca ai inteles foarte bine cum functioneaza si care sunt pericolele evlaviei populare :)

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.

De acord, întrutotul.
Aşadar una e să le vorbim în rugăciune personală, particulară, şi cu totul alta să le închinăm acatiste care sunt, de fapt, componente ale lucrării soborniceşti a Bisericii.

Un acatist care nu provine din germinaţia duhovnicească a soborului bisericesc e o făcătură, nu un act liturgic. Nici măcar la categoria kitch nu intră, ci de-a binelea în generoasa şi mult răspândita categorie numită sminteală.

Oamenii cu viaţă sfântă, canonizaţi sau nu, s-ar fi gândit oare să facă de capul lor nu ştiu ce lucruri bisericeşti fără a fi în acord cu rânduiala Bisericii locului? Oare Părintele Paisie, când veneau tinerele înfocate şi i se plângeau de una şi de alta, ce le spunea? Hai să facem noi un acatist pentru ăl de zici tu că e sfânt şi gata, îţi trece necazul prin el... Aşa spunea Gheronul? Sau, poate, citirăm degeaba cărţile Cuviosului...

M-am consultat astăzi cu un om pe care îl consider în măsură să spună un cuvânt pe această temă. El s-a abţinut să comenteze, însă a spus totuşi ceva. Anume, a pus o întrebare:
Acatistul este rodul obştii Părintelui, a celor care au convieţuit nemijlocit cu Părintele? Şi a subliniat cuvântul "obşte".
Apoi a mai întrebat: N-ar fi bine să ne gândim măcar un pic şi la Duhul Sfânt? Îl avem noi, eu, tu individual? Îl are obştea? Îl are Soborul? Duhul Sfânt nu are nici un amestec în această chestiune? Discernământul elaborării acatistului cui aparţine? Numai mie, numai ţie, numai unor persoane, oricare ar fi ele?...

P.S. Sper să nu se înţeleagă că am o atitudine de respingere faţă de Cuviosul Paisie. Ferească Dumnezeu! (M-am referit doar la acatist, la iniţiativa autorilor lui şi la grabnica lui îmbrăţişare.) Nădăjduiesc, chiar, să trăim bucuria canonizării Cuviosului, cât mai curînd. Ar fi o veste minunată şi încă un dar de la Dumnezeu, prin Biserica Lui.

Procedurile de canonizare ale Par. Paisie Aghiratul se afla in curs de desfasurare in Grecia.
Cea mai mare dovada de smerenie este a socoti ca toti ceilalti sunt drepti aidoma sfintilor iar noi niste simpli pacatosi. Asta legat de vorbele Ekaterinei si raspunsul tau.

Apoi printre criteriile de canonizare unul din cele mai importante este si evlavia poporului ca si marturiile oamenilor legat de minunile savarsite de Par. Paisie. Aidoma cum noi romanii consideram ca Par. Arsenie Boca trebuie canonizat considerandu-l sfant la fel se intampla in Grecia cu grecii si Par. Paisie Aghioratul.

Cred ca nu noi putem decide la cine sa aiba evlavie oamenii si la cine nu, si nici nu putem judeca si condamna pe cei care au evlavie.
As dori sa iti povestesc acum un exemplu din viata acestui cuvios, de alftel consemnata in cartea "Marii initiati ai Indiei si Par. Paisie".
In Sfantul Munte urca mereu un om care imbolnavindu-se de cancer la plamani a venit deznadajduit la Parintele Paisie. Ei bine acest om, mergea mereu la parintele iar autorul cartii l-a intalnit odata urcand impreuna la chilia parintelui. Ulterior a aflat ca acest om nu mai avea plamanii si era o minune cum mai traia insa cu voia Domnului imposibilul devenise posibil. Daca intrebi pe toti oamenii care au trait o minune de vindecare sau de orice fel avuta in preajma cuviosului cu siguranta ca aceia vor spune "este un sfant". Vom putea noi vreodata sa ii contrazicem?

De altfel monahii din Sfantul Munte care l-au cunoscut spun ca pr. Paisie Aghioratul era atat de iubit de sfinti si de Maica Domnului incat mereu veneau la el sa il imbratiseze si sa il mangaie.

Iata un fragment din cartea Marturii despre Par. Paisie Aghioratul - Marturia IPS Ierotei Mitropolitul Nafpactului:
"Staretul era constient de ceea ce este Biserica. Adica era constient ca ea este comuniunea cu sfintii intru Hristos. El a vazut pe ingerul care i-a adus hrana, l-a vazut pe ingerul sau pazitor care il slujea atunci cand avea nevoie. A vazut sfinti, cum ar fi Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Ecaterina, Sfantul Ioan Teologul, ceata Cuviosilor Parinti, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Eufimia, Sfantul Pantelimon, Sfantul Luchilian, Sfantul Arsenie si altii. Odata, i s-a aratat un sfant in lumina, idar cand l-a intrebat, acela i-a raspuns ca este Sfantul Vlasie din Sclavena. Alta data s-a invrednicit de o cercetare a Maicii Domnului in timpul noptii. Apoi a vazut-o pe Maica Domnului imbracata in alb. In repetate randuri a primit afectiunea ei materna, a vorbit cu ea si a primit hrana din preacuratele ei maini. Pe Maica Domnului o avea drept mama, iar pe Sfanta Eufimia sora.

Odata a trait in chip simtit harul lui Dumnezeu. Acesta l-a intarit si l-a sprijinit duhovniceste timp de zece ani. Se nevoia cu rugaciunea inimii si adeseori mintea lui era rapita in contemplatie. A vazut lumina necreata, care, asa cum spunea el, era “mai puternica decat lumina soarelui. Acesta isi pierdea stralucirea in fata ei. Vedeam soarele, iar lumina lui mi se parea palida, lipsita de stralucire, asa cum este lumina atunci cand este luna plina. Am vazut mult timp acea lumina. Dupa aceea, cand ea a disparut si harul s-a micsorat, atunci nu am mai simtit nicio mangaiere sau bucurie“. Atat de inalta a fost acea traire binecuvantata, incat atunci cand a luat sfarsit si a trebuit sa manane, sa bea sau sa faca lucru de mana, se simtea ca “un animal”. S-a invrednicit sa-L vada si pe Hristos Insusi, inca de la varsta de cincisprezece ani. Despre o alta experienta dumnezeiasca povesteste el insusi: “Deodata peretele chiliei mele a disparut si L-am vazut pe Hristos in lumina, la o distanta de vreo sase metri“. A simtit Sfanta Impartasanie ca Trup al lui Hristos.

Staretul Paisie avea toate insusirile proorocilor si ale marilor barbati cuviosi. Pe toate le vedea curat. A vazut sufletul batranului Filaret românul in clipa in care urca la cer ca “un copilas de doisprezece ani, intr-o lumina cereasca.”

"Vindeca bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor, facea minuni multe si mari si, povatuit de Duhul Sfant, pricinuia schimbari duhovnicesti in cel cu care vorbea.

Pururea pomenitul Staret a facut, pentru dragostea lui Hristos, o asceza mare, jertfe peste masura firii omenesti. SI de aceea Dumnezeu l-a umplut de bogatele Sale daruri, caci el rasplateste din belsug pe fiii Sai marinimosi.

Staretul si-a curatat partea rationala a sufletului sau, pentru care a primit de la Duhul Sfant intelepciunea si cunoastera ratiunilor lucrurilor. Pentru aceasta cuvantul sau atragea pe cei care il ascultau. De asemenea, el traia cele viitoare si ascunse, pentru care a primit darul credintei lucratoare in Dumnezeu si si-a sporit iubirea pentru aproapele, jertfindu-se zilnic pentru intreaga familie a lui Adam. Pentru aceasta a primit darul tamaduirilor."

Te intrebai daca Duhul Sfant are vreun amestec in aceasta chestiune a acatistului. Insa privind la marturiile oamenilor la multele si minunatele daruri dumnezeiesti pe care le-a primit de la Dumnezeu, putem spune daca merita sau nu merita un acatist acest cuvios?

As mai dori sa va povestesc ceva personal. In primul an al meu dupa indreptarea mea catre Dumnezeu, catre credinta, am cunoscut prin scrierile Parintelui, pe parintele Paisie. Si asa cum simteam Muntele Sfant pulsand de viata sfanta la fel simteam ocrotirea cuviosului al carui mormant se afla la nici 50 km departare de unde locuiam - la Man. Suroti. A fost o perioada de cateva luni imi amintesc, minunata, simteam o evlavie fata de cuvios cum nu mai simtisem, insa gandurile de indoiala: a fost un calugar si atat, nu e sfant, a indepartat usor usor simtirile ce le traiam.

Doamnă, mă iertaţi de precizare: eu sunt bărbat creştin, nu torc melodrame şi sentimentalisme. Iar de puţul fără de fund al auto-înşelării psihismului sunt sătul, credeţi-mă, sătul...
Faptul că sunt poet, adică dau frâu larg sentimentelor, bune sau rele, nu înseamnă că sunt şi imbecil sentimental.
Eu prin Biserică înţeleg altceva decât un loc unde ne deversăm frustrările şi dorurile cărnii.

Dezbaterea despre acatistul Cuviosului este, după mine, moartă din faşă. Aici nu se-întâlnesc idei omeneşti, ci patimi.
Nu este, aşadar, cazul să mai scriu vreun cuvânt pe acest topic delirant şi schismatic.

Si totusi sa nu confundam evlavia poporului cu intocmirea neautorizata de Biserica a unor rugaciuni ce au o anumita randuiala. Acatistul unui sfant se face numai dupa canonizare. Inainte sunt doar manifestari ale mandriei unora care nici macar nu constientizeaza asta.

Cine scrie un acatist inseamna ca are evlavie mare la sfantul respectiv. Scrie pentru ca asa doreste el sa-si manifeste sentimentele fata sfantul respectiv. Comunitatea din care face parte accepta sau respinge acatistul cu pricina, in functie de evlavia fata de cel in cauza.

Acatistul in primul rand rememoreaza, pe scurt, viata si minunile sfantului sau ale parintelui respectiv. Apoi ii cere sa mijloceasca pentru noi. E ca si un imn.

Pe pamant, sfintii au fost smeriti, dar dupa ce trec dincolo accepta mici daruri din partea noastra, mici cantari de lauda, alaturi de rugaciuni de cerere.

In acatiste, exista riscul ca sfantul sa fie considerat pe acelasi plan cu Dumnezeu. Am intalnit astfel de cazuri. Orice sfant poate fi doar un mijlocitor pentru noi. Exista sfinti care au doua-trei acatiste si preferam unul dintre ele care parca se lipeste de sufletul nostru.

As compara scrierea unui acatist cu pictarea unei icoane. Cred ca, in ambele cazuri, autorul trebuie sa respecte o randuiala de viata aparte. Nu e gresit sa se scrie acatiste, asa cum nu gresit sa se picteze icoane. Modul de redactare poate fi comentat, insa, si adus la cunostinta autorului pentru a se face indreptarile cuvenite, daca e cazul. Putem opta pentru unul sau altul dintre acatiste.

,,Acatist: Gr.Akathistos - imn de multumire. Cantare de lauda, multumire si preamarire. Unul din acatistele cele mai cunoscute, este cel inchinat Maicii Domnului. Acest acatist are forma unui poem compus din 24 icoase si condace, fiecare icos fiind urmat de o litanie alcatuita din 12 stihuri, care se incheie cu invocatia : "Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!". Nu se cunoaste cu certitudine cine l-a scris, el fiind atribuit pe rand: patriarhului Serghie al Constantinopolului (610-638), apoi lui George Pisidul, lui Fotie, lui Gherman, patriarh de Constantinopol (dupa un manuscris al lui Sf. Gali (550-647) din sec. al IX-Iea si in cele din urma lui Roman Melodul."
(Sursa: Dictionar religios)

Nu stiu, nu pot avea o pozitie exacta, insa ma feresc sa judec semenii. oricum ce e de la Dumnezeu se vadeste. Deci se va vadi si sfintenia Cuv. Paisie Aghioratul daca va sa fie.

Ma iertati domnule barbat crestin daca v-am suparat. daca s-or intalni aici pe acest thread patimi si nu idei omenesti , asta sa o lasam pe seama lui Dumnezeu sa o constate. Parintele meu avea o vorba: "te-a pus Hristos pe scaunul Lui ca sa judeci patimile altora?"

nu pot sti cat este de corect (si de ce n-ar fi?)dar si eu gandesc exact la fel. Sunt de aceeasi parere.

Ne putem ruga parintilor necanonizati?
 

Un articol de folos pe care l-am gasit pe site
http://www.crestinortodox.ro/editori...ti-138240.html

"Sfintii sunt cinstiti inainte de canonizare !

Sfantul Simeon Noul Teolog se ruga des catre parintele sau duhovnic, anume Simeon Evlaviosul, in aceasta privinta, el alcatuind o slujba si zugravind o icoana.

Sfantul Paisie de la Neamt a adormit in Domnul in ziua de 15 noiembrie 1794, fiind inmormantat in biserica mare a manastirii. La scurt timp dupa inmormantare, ucenicii sai i-au scris viata si i-au zugravit o icoana, pe care au asezat-o pe mormantul sau. Datorita si situatiei politice a vremii, canonizarea oficiala a venit abia in anul 1988, din partea Patriarhia Moscovei, si in data de 20 iunie 1992, din partea Bisericii Ortodoxe Romane, proclamarea oficiala avand loc in ziua de 15 noiembrie 1994.

Slujbele sfintilor Ioan din Kronstadt si Xenia din Sankt Petersburg au fost intocmite cu multa vreme mai inainte de canonizarea lor. La randul sau, parintele Serafim Rose a alcatuit un acatist in cinstea parintelui sau, Sfantul Ioan Maximovici (+1966), cu multi ani mai inainte de canonizarea acestuia, petrecuta abia in anul 1994."

Părintele Paisie Aghioritul pomenit la 19 ani de la trecerea la Domnul
 

"La Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti, de lângă Tesalonic, în noaptea dintre 11 şi 12 iulie, au fost săvârşite slujba Privegherii, Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire a monahului Paisie Aghioritul. Pomenirea a fost săvârşită cu ocazia împlinirii a 19 ani de la mutarea din această viaţă a monahului Paisie, care a trăit cea mai mare parte din viaţa sa la Sfântul Munte Athos şi este cunoscut în toată lumea ortodoxă pentru curăţia vieţii sale, pentru cuvintele de învăţătură şi sfaturile sale care au fost traduse în numeroase limbi.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Nikodimos, Mitropolitul Kassandriei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Athanasios, Mitropolit de Lemesos din Cipru, înconjuraţi de un sobor de slujitori, din care au făcut parte stareţi veniţi de la mai multe mănăstiri din Grecia. La finalul slujbei, a fost oficiat şi un Parastas pentru monahul Paisie Aghioritul. Soborul de slujitori s-a deplasat în spatele bisericii mănăstirii, la mormântul monahului Paisie, unde a fost săvârşit un Trisaghion pentru cei adormiţi. A urmat cuvântul de învăţătură al IPS Mitropolit Nikodimos, care a cerut şi IPS Mitropolit Athanasios o mărturie personală despre monahul Paisie Aghioritul, fostul său părinte duhovnicesc." (Sursa: Ziarul Lumina)

A fost hotarata canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul
 

Avem binecuvantare sa citim Acatistul Sfantului Paisie Aghioritul.

Citez din Cuvantul Ortodox, link mai jos:

"Patriarhia Ecumenica a anuntat ca, in sedinta Sfantului Sinod de pe 13 ianuarie 2015, a fost hotarata canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul, relateaza Romfea.gr.

Acest lucru s-a produs sub conducerea Prea Fericirii Sale in cadrul reuniunii ordinare a Sfantului Sinod, astazi 13 ianuarie 2015, in urma unei cercetari amauntite a aspectelor legate de aceasta tema.

Prin urmare, Sfantul Sinod a (a) decis in unanimitate inscrierea in Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Grecesti a calugarului Paisie Aghioritul si (b) propune Preafericirii Sale, Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, in urma votului unanim, numirea unui noi Ierarh, a Arhimandritul Irineu Avramidi care slujeste in Paris, ca Episcop Vicar in Mitropolia Frantei condusa de Prea Sfintia Sa, Mitropolitul Emanuil, cu titlul de Episcop de Riga.

Patriarhia Ecumenica, 13 Ianuarie 2015

Reamintim ca Patriarhia Ecumenica a mai decis, recent, inscrierea in randul sfintilor a Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul."

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...nizat-oficial/

Gresit!!! In Biserica Ortodoxa, exista ceva care se numeste RANDUIALA... Daca Sfintii sunt primii care fac ascultare si nu ies din randuiala noi de ce am face-o? Este bine sa avem evlavie la un sfant sau altul dar daca nu este CANONIZAT, nu exista nici acatist recunoscut de Biserica. Ei ar fi primii care ar spune sa tinem randuiala si sa nu facem de capul nostru. In concluzie; Ne putem ruga la cine avem evlavie chiar daca nu este canonizat, dar nu este voie sa citim acatistul respectiv dintr-un simplu motiv; NU ESTE SCRIS CU BINECUVANTAREA BISERICII!!! Doamne ajuta!

Este usor discutabil. Sf. Simeon Noul Teolog l-a cinstit pe paritele lui duhovnicesc ca pe un sfant.

Pai cam asa ajung oamenii in calendar, evlavie datorata vietii de sfintenie. Si intreaba Biserica spune ca omul ala e sfant iar clerul cerceteaza si il randuieste in randul sfintilor.

Dar dupa o cercetare extrem de amanuntita pentru a nu lasa pe viitor prilej de sminteala.

Eu cred că Sf. Paisie ar fi mai mulţumit dacă am lucra rugăciunea inimii, decât să-i citim acatisul.