Rugaciunea este vorbirea noastra curata cu Dumnezeu si cu sfintii Sai. Orice rugaciune adresata unui sfant se inalta, in chip mijlocit, catre Dumnezeu, izvorul a toata sfintenia si a tot darul cel desavarsit. Urmand cuvantul Apostolului Iacov, care zice: "Rugati-va unul pentru altul, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16), sfintii au devenit rugatori prin excelenta pentru lume.
Cine da marturie pentru sfintenia unei persoane? Mai intai, persoana insasi, prin dreapta credinta si prin vietuirea ei sfanta, mai apoi, Dumnezeu, prin binecuvantarea acelei persoane cu felurite daruri duhovnicesti, urmeaza poporul, prin evlavia aratata persoanei respectiva, iar mai apoi, in cele din urma, vine recunoasterea oficiala din partea Bisericii, prin actul de canonizare si alcatuirea slujbelor necesare cultului public.
Canonizarea, in fapt, este recunoasterea oficiala a sfinteniei unei persoane, de catre Sfantul Sinod, in vederea introducerii ei in cultul public. In acest sens, canonizarea unui sfant nu inseamna ca Biserica il sfinteste pe cel in cauza, printr-o hotarare sinodala, ci ca intregul popor ortodox are evlavie si aduce cinstire unei persoane cu viata sfanta.
Evlavia poporului se manifesta prin intocmirea unor carti, savarsirea de rugaciuni, alcatuirea de acatiste si zugravirea de icoane. Aceste forme de evlavie au precedat, aproape intotdeauna, canonizarea oficiala a sfintilor Bisericii Ortodoxe.
Cu toate acestea, cultul particular acordat unei anumite persoane nu este suficient pentru ca acelei persoane sa ii fie inchinat un cult public, binestiind ca evlavia poporului nu este scutita in mod absolut de inselare.
Sfintii sunt cinstiti inainte de canonizare !
Sfantul Simeon Noul Teolog se ruga des catre parintele sau duhovnic, anume Simeon Evlaviosul, in aceasta privinta, el alcatuind o slujba si zugravind o icoana.
Sfantul Paisie de la Neamt a adormit in Domnul in ziua de 15 noiembrie 1794, fiind inmormantat in biserica mare a manastirii. La scurt timp dupa inmormantare, ucenicii sai i-au scris viata si i-au zugravit o icoana, pe care au asezat-o pe mormantul sau. Datorita si situatiei politice a vremii, canonizarea oficiala a venit abia in anul 1988, din partea Patriarhia Moscovei, si in data de 20 iunie 1992, din partea Bisericii Ortodoxe Romane, proclamarea oficiala avand loc in ziua de 15 noiembrie 1994.
Slujbele sfintilor Ioan din Kronstadt si Xenia din Sankt Petersburg au fost intocmite cu multa vreme mai inainte de canonizarea lor. La randul sau, parintele Serafim Rose a alcatuit un acatist in cinstea parintelui sau, Sfantul Ioan Maximovici (+1966), cu multi ani mai inainte de canonizarea acestuia, petrecuta abia in anul 1994.
In biserica Manastirii Petru Voda, precum si in multe alte case de crestini, se afla particele din trupurile celor care au fost prigoniti in temnitele comuniste, care se arata deja facatori de minuni. Cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu, se va implini cuvantul rostit in chip profetic de parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care spune: "Or sa se bata cu noi si morti; iar noi o sa fim alaturi de voi, ca sa ne aparati. Si morti vom birui!"
Sfintenia este un lucru de care se incredinteaza mai ales ucenicii si cei apropiati, inca din vremea vietii acelora. Cu binecuvantari locale sau din simpla evlavie populara, multi dintre parintii cu viata sfanta ai vremii noastre au deja acatiste si slujbe, folosite in cultul particular. Dintre acestia, ii amintim doar pe urmatorii: parintele Arsenie Boca, parintele Ilie Lacatusu, parintele Porfirie Bairaktaris, parintele Paisie Aghioritul, parintele Serafim Rose, parintele Tadei de la Vitovnita si Marturisitorii din inchisorile comuniste.
Cult particular, iar nu public !
Canonizarea sfintilor ofera doar un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial. Astfel, de fiecare data, oamenii s-au rugat unui sfant mai inainte ca Biserica sa-i stabileasca un cult general, prin canonizare. Pentru aceasta, Biserica Ortodoxa nu a interzis niciodata rugaciunea catre anumite persoane necanonizate, cat timp acest lucru nu a tulburat comunitatea, ridicand pretentii publice si indemnand la neascultare.
Fiecare dintre noi poate avea evlavie fata de o persoana aflata in dreapta credinta (crestin-ortodoxa), cu viata sfanta si binecuvantata de Dumnezeu cu anumite daruri duhovnicesti, fara a pretinde si altora acest lucru. Deci, in mod particular, putem cere sa se roage pentru noi oricarui crestin adormit in Domnul, precum obisnuim sa cerem acest lucru celor aflati inca in viata; cu atat mai mult, cuiva a carui viata a fost sfanta sau muceniceasca.
Legatura duhovniceasca dintre parinti si ucenici este intarita atat de ucenici, care si-i iau ca modele pe cei dintai, cat si de parinti, care fagaduiesc celor din urma ca ii vor ajuta si dupa moarte. Spre exemplu, mai inainte de trecerea la cele vesnice, parintele Porfirie Bairaktaris i-a mangaiat pe ucenicii sai, zicandu-le: "Cand voi pleca, voi vorbi si mai usor cu voi."
Savarsirea unei rugaciuni adresate unui parinte cu viata sfanta sau chiar parintelui duhovnic nu poate fi gresita, cat timp acest lucru nu il indeparteaza pe inchinator de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu si a sfintilor, din comunitatea de crestini in care traieste si din ascultarea fata de episcopul sau.
Cinstirea acordata unui parinte inca necanonizat nu trebuie insa "fortata", spre a naste impotrivire in cei care nu simt lucrurile in acelasi mod. Cultul particular trebuie lasat sa creasca si sa se manifeste firesc, pana ce, in cele din urma, se va randui ziua cea mare a canonizarii si a intocmirii cultului public.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei
Publicat in : Drept bisericesc -
Canonizarea Sfantului Ierarh Grigorie Dascalu
Publicat in : Sfantul Ierarh Grigorie Dascalu -
Canonizarea Cuviosului Porfirie
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.