Casatoria perfecta
 

Am primit zilele trecute o carte interesanta, scrisa de Parintele Nicolae Tanase pe care il admir tare mult pentru tot ce a facut pentru mamici si copii la Valea Plopului. Cartea trateaza multe aspecte importante ce privesc viata de familie, sunt opinii de luat in seama. Ma opresc la descrierea casatoriei perfecte, parere cu care sunt intru totul de acord.

"Asadar, cum sa ajungem la casatoria perfecta? Pentru ca exista si carti scrise cu asemenea titlu. S-au aventurat la asemenea teme cand medici, cand psihologi, cand sociologi; fie au fost scrise aceste carti de un colectiv, fie de un scriitor, fie de o scriitoare, insa solutii nu am avut. De ce? Pentru ca asa-zisa casatorie perfecta nu exista decat in Hristos si atunci despre familia crestina poate sa vorbeasca numai Biserica. Ceilalti pot aduce critici. De ce nu merge sau de ce merge prietenia in casatorie la unii si de ce nu, la altii? Sigur ca se pot da raspunsuri rapide sau scurte. Iata care este motivul ascuns". Sotul ideal, sotia ideala, Parintele Nicolae Tanase

[quote=Ekaterina;459297]Am primit zilele trecute o carte interesanta, scrisa de Parintele Nicolae Tanase pe care il admir tare mult pentru tot ce a facut pentru mamici si copii la Valea Plopului. Cartea trateaza multe aspecte importante ce privesc viata de familie, sunt opinii de luat in seama. Ma opresc la descrierea casatoriei perfecte, parere cu care sunt intru totul de acord.

"Asadar, cum sa ajungem la casatoria perfecta? Pentru ca exista si carti scrise cu asemenea titlu. S-au aventurat la asemenea teme cand medici, cand psihologi, cand sociologi; fie au fost scrise aceste carti de un colectiv, fie de un scriitor, fie de o scriitoare, insa solutii nu am avut. De ce? Pentru ca asa-zisa casatorie perfecta nu exista decat in Hristos si atunci despre familia crestina poate sa vorbeasca numai Biserica. Ceilalti pot aduce critici. De ce nu merge sau de ce merge prietenia in casatorie la unii si de ce nu, la altii? Sigur ca se pot da raspunsuri rapide sau scurte. Iata care este motivul ascuns". Sotul ideal, sotia ideala, Parintele Nicolae Tanase[/QUOTE

Tu cum l-ai cunoscut pe sotul tau, George? :) daca se poate spune, fireste... ce te-a facut sa crezi ca el este barbatul ideal pentru tine?

casatoria perfecta...nu crezi ca e prea mult spus PERFECTA?

cred ca notiunea de "perfecta" in acest context este inteleasa gresit.

Nu este neaparat casatoria in care totul merge ca pe roate si curge lapte si miere, este cea care functioneaza in ciuda (sau - cu atat mai mult) diverselor probleme, aparente si trecatoare in definitiv

E mai mult de povestit, poate ne intalnim si vorbim mai pe indelete pe aceasta tema; ne-a unit mult un Sfant pe care il iubim amandoi: Sfantul Maxim, de aceea baietelul nostru ii poarta numele.

Asa este, ai punctat esentialul. Probleme sunt si apar mereu, dar important este cum reusesti sa treci peste ele alaturi de sot/sotie. Important este ca sotii sa se raporteze la Dumnezeu, atunci totul este diferit, perspectiva este alta, primesti putere de a merge mai departe si de a-l iubi fara conditii pe cel de langa tine.

Despre casatoria perfecta (casnicia perfecta) n-am putea vorbi decat dupa ultimul drum pe care-l face ultimul dintre soti. Atunci putem spune: "Iata, aceasta a fost o casatorie perfecta". Altfel e greu de inteles si in mod fieresc fiecare dintre noi nu traieste chiar casatoria perfecta, ci o retuseaza in mintea lui, mai scoate "cele rele", mai inventeaza cate ceva din ceea ce i s-a parut numai ca a sesizat la un moment dat, si astfel definim "casatoria perfecta". In marea majoritate dintre cazuri, "casatoria perfecta" o vedem la altii, fiindca par fericiti, nu-i vedem certandu-se, au o situatie materiala confortabila, etc.. Pana intr-o zi cand in cadrul "casatoriei perfecte" apare "adulterul" sau divortul.
Casatoria perfecta este valabila "la trecut" si cel mult la timpul prezent. Ce aduce ziua de maine, e greu de anticipat. Fiindca suntem slabi si usor de manipulat. Nu de noi depinde sa ducem jugul casatoriei cu bine pana la sfarsit, ci de cat de mult se milostiveste Dumnezeu de noi, sa nu ingaduie ispite prea mari, carora din prostie sau orgoliu, sa nu le putem face fata.
Pana acum, cu o mica exceptie din partea mea, pe care am regretat-o mult, consider ca am avut si am o casatorie perfecta. Dar nu e meritul meu, ci asa a oranduit Dumnezeu. Daca ne va ajuta si de-acum inainte sa ne pastram mintea treaza si sufletul in curatenie, ar fi mai mult decat meritam. Noi asa ne dorim, dar asta nu e de-ajuns. Trebuie sa ne rugam mereu si mereu, ziua si noaptea. Iar daca "obosim", ne pomenim dintr-o data inconjurati de "lucruri marunte" si... "nevinovate", care cresc si cresc pe nesimtite, pana ne coplesesc, iar din ceea ce a fost odinioara "perfect", mai ramane doar o ironie trista si un intreg razboi pierdut. Sa ne fereasca Dumnezeu de acest sentiment... de pe urma!...

Unde să îmi caut jumătatea?
 

Unde să îmi caut jumătatea?

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea! (jumatatea, sau persoana ideala, perfecta, etc. Cum ar spune par. Sofian Boghiu, "noi am vrea ca ceilalti sa fie sfinti")
- De ce spun ca e o minciuna?

- Pentru ca fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Si nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu.
Daca stau mereu in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune, simt adevarul celor spuse de Mantuitorul: "Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru". Simt pace, bucurie, mangaiere, echilibru.
Abia atunci relatia mea cu alti oameni poate deveni relaxata, neposesiva, iar gelozia, controlul, invidia si toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.
Doi oameni care traiesc in Dumnezeu nu pot avea decat o relatie foarte buna. Altminteri, eu n-am fericirea si o astept de la celalalt si el o asteapta de la mine.
De aici vin atatea dezamagiri, nefericiri si drame. Omul crede ca si-a ales partenerul gresit si de asta nu e fericit. Isi cauta alt partener si, dupa un timp, simte acelasi gol si aceeasi neimplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea gresita la viata, ca tu crezi ca exista o jumatate cu care poti sa formezi un intreg.

Noi, de fapt, ne avem radacinile in Dumnezeu, nu in alt om, iar seva, puterea noastra de viata vine de la Dumnezeu si nu de la om. E clar atunci ca implinirea nu poate sa fie decat in El. Nu de la alt om trebuie sa astept fericirea, ci de la Dumnezeu. Daca am acea implinire profunda in Dumnezeu, pot sa am si implinirea familiala, sociala...
Si mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimba numai.... daca vrea.Multi sunt nefericiti pentru ca incearca sa-si schimbe "jumatatea". Femeile, de exemplu, stiu ca barbatii cu care se casatoresc au anumite defecte, vicii, neimpliniri. Dar se insotesc cu ei, sperand sa-i schimbe.
FUNDAMENTAL GRESIT !!!!Cand iubesti pe cineva, nu te cazni sa-l schimbi, caci nu vei putea. Roaga-te pentru el, da-i un sfat, o carte, si mai departe ramane lupta lui cu el insusi.
Eu pot sa-ti pun in farfurie, dar nu pot sa mananc in locul tau, iti arat drumul, dar nu pot sa merg in locul tau.

Parintele Ghelasie de la Frasinei spunea ca nu conteaza atat duhovnicul, cat ravna ucenicului. Duhovnicul poate sa fie un om sfant, dar daca tu n-ai pic de ravna, samanta ta ramane tot neincoltita.
Tu insuti trebuie sa pui samanta in pamant, sa o ingrijesti, sa fii gradinarul propriei tale vieti.
Problema nu e sa-i schimbi pe altii, ci sa te schimbi pe tine. Odata ce vom face asta mai multi, se schimba si lumea din jurul nostru.
Preot DAN POPOVICI

Fara iubire nu se poate ajunge la desavarsire. Ca o casatorie sa fie reusita, e nevoie de iubire. Restul e teorie.

Foarte drept spus. Mai este nevoie si de acea iubire sufleteasca reciproca.

Asa este, omul este schimbator si foarte slab, toata nadejdea noastra este la Dumnezeu.

Mi-a placut tare mult cuvantul Parintelui Dan Popovici, rugaciunea si o relatie profunda cu Dumnezeu vor aseza lucrurile in toate domeniile; cred ca si aici se potrivesc cuvintele Mantuitorului: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.

Minunat sintetizat.

Cel mai frumos lucru!
 

Problema cuplurilor din ziua de azi e simpla! nu mai vrea nimeni sa se casatoreasca,nimeni nu mai vrea sa-si mai ia o responsabilitate dar,sa nu uite ca cei mai frumosi ani din viata noastra a fost copilaria,iar copilaria frumoasa nu poate traii fara familie.poate gandesc prea laic sau sunt invechit , sau poate nu ma pot adapta la mediul actual....Oameni buni,priviti ochii unui copil si atunci ne dam seama cine suntem.plange copilul din noi pentru ce am pierdut,pentru anii copilariei. cum ne putem bucura de viata daca nu avem copii,daca nu-l avem pe celalalt langa noi,suntem fara identitate pierduti in jungla oraselor.plange sufletul in mine,pentru ca nu se mai vrea o unitate in familie,o familie crestin ortodoxa!poate ca multi suntem in acelasi gand,poate ca toti tanjim dupa o familie sudata printr-o credinta nebuna in Dumnezeu,dar cu cine sa mai faci?toti suntem frustrati,visam la o viata ca la televizor,dar sunt povesti povestite...

hai ca nu e chiar asa. Nu generaliza. Unii intradevar nu vor sa se casatoreasca, unii nu vor sa mai ia o responsabilitate. Unii, NU TOTI!

Casatoria si calugaria sunt cele doua cai de mantuire. Valorificata duhovniceste, casatoria nu e nici perfecta, nici imperfecta, ci este mantuitoare. Ne mantuim unii prin altii. O boala a sotului/sotiei poate deveni un prilej de rugaciune intensa; o ispita, de asemenea.

E ideal ca amandoi sotii sa fie buni crestini si sa se conduca dupa randuiala crestina in casatorie. Cunosc si cazuri cand cei doi l-au gasit pe Dumnezeu rugandu-se datorita incercarilor pe care le-au avut. Apoi au ajuns sa se inteleaga din priviri.

Lasand la o parte amanuntele, respectiv boli, rugaciuni, ispite, si luand in considerare numai esenta(directiile) celor doua cai(calugaria=dedicare spre Duhul Sfant, casatoria=dedicarea spre trup), cum pot mai multe directii(cai) sa duca spre acelasi rezultat?

Am gasit doua articole foarte bune pe aceasta tema:

,,Masura desavarsirii omului se cunoaste dupa masura smereniei sale. Ma vad cat de bolnav, gol, si ticalos sunt dar cu Dumnezeu smerindu-ma vad cat de mult ma ajuta. El imi da putere sa ma abtin de la manie, El imi da posibilitatea de a arata marinimie si de a ierta pe cel care nu l-as fi iertat in veac, vad ca Dumnezeu ma ajuta si nu eu.

Cred ca pentru zilele care le traim, intelegerea acestor adevaruri este mai mult decat suficienta, atunci cand vorbim de viata duhovniceasca. Nu pot, si ma jenez sa vorbesc la anii mei despre anumite stari duhovnicesti. Cat de important este dobandirea lor o vedem la Sfintii parinti. Atunci cand Sfantul Antonie cel Mare a fost trimis la un cizmar pentru invatatura, ce a dobandit el ? - Ceva pentru care a multumit si laudat pe Dumnezeu. Sfantul Antonie l-a intrebat: Ce faci ? Cizmarul aproape lesinat de emotie a marturisit : parinte nu fac nimic eu doar una stiu si vad toti acestia se vor mantui, Doamne numai eu, nu. Sfantul Antonie s-a cutremurat de raspunsul cizmarului si a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta, desi era vazator cu duhul si facator de minuni a plecat in pustie profund invatat ce inseamna smerenia.

Sfantul Macarie Egipteanul a fost trimis la doua femei maritate care i-au marturisit: Crede-ne pe noi, Sfinte Parinte, ca nici in noaptea trecuta de patul barbatilor nostri n-am fost libere, deci, ce fel de lucruri cauti de la noi ? Noi nici un fel de rudenie intre noi nu aveam si s-a intamplat ca s-au insotit cu noi doi frati si, cu dansii, cincisprezece ani petrecand in aceeasi casa, nici un cuvant rau sau spurcat n-am zis una catre alta, nici nu ne-am sfadit candva, ci in pace pana acum vietuim. Si ne sfatuiam cu un gand, ca, lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa-i induplecam pe barbatii nostri, ca sa ne lase pe noi, macar ca foarte cu multe lacrimi si rugaminti i-am rugat pe dansii. Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi ca nici un fel de cuvant nesocotit sa nu zicem pana la moartea noastra. Acestea, auzindu-le, Sfantul Macarie a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe insasi fapta, si fiecaruia, dupa alegerea cea de buna voie, ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca". Deci, sa ne hotaram ce viata vrem sa ducem."

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/diverse...ie-128779.html


,,În timpul vieţii, Sfântul Antonie nu a fost cruţat de cel viclean. Odată, acesta i-a spus:
- Antonie, altul ca tine nu există. Eşti cel mai sfânt de pe pământ.
Sfântul însă nu s-a lăsat înşelat şi l-a gonit îndată. A auzit apoi un glas de la Dumnezeu:
- Vrei să vezi cine este cel mai sfânt? Mergi jos în Alexandria şi acolo îl vei afla pe omul acela.
Şi astfel coborî sfântul în Alexandria. Şi după ce trecu de centrul cetăţii şi de locurile mărginaşe, ajunge la un subsol.
- Aici, îi spuse îngerul Domnului, locuieşte cel mai sfânt om din lume.
Când intră, Sfântul Antonie văzu un cizmar şi îl întrebă:
- Tu ce faci aici? Cum vieţuieşti?
- Mă trezesc dimineaţa şi îmi fac cruce. Îmi chem femeia şi copiii, facem rugăciune şi citim Evanghelia. Apoi vin aici la cizmărie şi muncesc. Din tot ce scot, dau şi la unul mai sărac. Plâng pentru păcatele mele şi cer mila lui Dumnezeu.
- Nu faci nimic altceva?
- Nimic altceva.
Şi Sfântul Antonie se minună tare de lucrarea acestui cizmar şi mulţumi lui Dumnezeu că l-a învrednicit să vadă acestea."


Sursa:

http://www.ziarullumina.ro/articole;...lexandria.html

Pe aceeasi tema:

http://ortodoxia.md/articole-si-publ...rde?format=pdf

Minunata aceasta relatare, m-a folosit tare mult ce ai postat, in mod special intamplarea de mai sus.

Mie articolele nu mi se par la fel de bune. Exemplele tale nu demonstreaza ca(virgula) cele doua cai spre mantuire sunt casatoria si calugaria; e ca si cum as spune ca razboiul este calea de mantuire (pentru soldatii care n-au impuscat pe nimeni).
Vrei sa spui ca daca femeile acelea pe care le-a vizitat sfantul Antonie nu erau casatorite nu se aveau sansa de mantuire? Dar despre sotii lor ce spune sfantul, ca si ei fac parte din aceeasi casatorie, aceeasi "cale" spre mantuire?
Iar cizmarul, daca nu era casatorit nu-si facea cruce dimineata?
Am cerut sa lasam la o parte amanuntele(boli, rugaciuni, ispite, suferinte) si sa analizam caile, casatoria si calugaria, nu faptele celor amintiti in discutie.

Sper ca nu sustii ca smerenia este cultivata in casatorie la fel ca in calugarie.

Pot duce la acelasi rezultat asa cum fiecare "viata in Hristos", desi e diferita duce la acelasi rezultat (nu stiu cat de acelasi pt ca sunt diferente in lumea de dincolo dar ideea se intelege)...
Si nu numai casatoria si calugaria sunt cai..si viata in curatie sau in feciorie in societate poate avea acelasi rezultat.

Pentru a intelege corect mesajele articolelor, trebuie citite integral. Cizmarul din Alexandria si cele trei femei, probabil, se puteau mantui foarte bine si la manastire. Prin ei, insa, Dumnezeu le atrage atentia celor doi asceti asupra unor virtuti foarte importante in urcusul duhovnicesc: smerenia si dragostea fata de aproapele. Stia Dumnezeu de ce le da astfel de lectii.

Nu putem analiza caile, casatoria sau calugaria fara fapte, fara lupta cu pacatul si fara agonisirea virtutilor. Nu ne garanteaza nimeni mantuirea numai pentru ca am ales o cale sau alta. Insa de invatat, putem invata cate o lectie de la cine ne asteptam mai putin.

Un ascet s-a rugat sa primeasca un cuvant de folos de la primul om care-i va iesi in cale. S-a nimerit sa fie, insa, o desfranata care se uita la el insistent. Ascetul a certat-o cu asprime. Femeia, insa, i-a spus ca se uita la el pentru ca a fost facuta din coasta lui Adam. In timp ce el, ca barbat, ar trebui sa se uite in pamant, deoarece a fost facut din pamant!
Ascetul i-a multumit lui Dumnezeu pentru lectia primita prin aceasta femeie.

Casatoria si calugaria sunt aproape de perfectiune cand conduc sufletul spre sfintenie si sunt pe drumul cel bun atunci cand conduc sufletul spre mantuire. Perfectiunea ii apartine lui Dumnezeu. Dar, asa cum este scris, in iad exista si mireni si calugari. Sa ne fereasca Dumnezeu. Totusi, din randul calugarilor s-au ridicat mai multi sfinti decat din randul mirenilor, ceea ce inseamna ca exista oameni care in calugarie s-au desavarsit deoarece si-au dedicat intreaga viata numai lui Dumnezeu.

si de ce nu ar fi? Crezi ca toti calugarii sunt smeriti? Peste tot sunt oameni si oameni

Casatoria perfecta
 

Dupa parerea mea- e posibil sa ma insel- casatorie perfecta, ca si relatie perfecta, nu exista, din simplu motiv ca pana la urma suntem oameni, supusi greselilor!
In orice casatorie sau relatie exista momente de neintelegere, de incordare, insa daca exista iubire in primul rand si doi oameni realisti, "cu capul pe umeri"", acestea pot fi depasite! Important este sa nu se ajunga la lucruri grave, iremediabile- batai, jigniri sau viloente!
Bineinteles ca ar fi de preferat ca o casnicie sa dureze pana la moarte! Din aceasta cauza consider ca inainte de a se casatori doi oameni trebuie sa locuiasca un timp impreuna, pentru a vedea daca se potrivesc, daca sunt pe acceiasi "lungime de unda""!
Totusi, daca dupa un anumit timp de convietuire , dupa o analiza realista, se constata ca nu mai exista acele sentimente care leaga doua persoane, este de preferat ca fiecare sa-si vada de drumul lui, neavand nici o logica si nici un sens ca doua persoana intre care nu mai exista iubire sa stea impreuna!
Motivele invocate de unii- "stam impreuna pentru copii"", nu rezista- intr-o familie in care nu mai exista sentimente de iubire intre cei doi parinti, nu exista conditii favorabile pentru dezvoltarea psihica si emotionala a copiilor!

uiti de faptul ca legamantul casatoriei nu se face doar intre cei doi parteneri ci si cu Dumnezeu.

Casatoria perfecta
 

Intradevar, insa mai este un aspect: Dumnezeu nu cred ca ar vrea sa fim nefericiti! Ori a continuua o casnicie care (- dupa ce ce-i doi soti au facut tot ce e omeneste posibil pentru a rezolva neintelegerile dintre ei, a se impaca-) este evident ca nu mai poate functiona, si nu mai exista nici un fel de sentimente intre cei doi soti, nu poate decat sa aduca nefericire pentru ambii parteneri!
Da, trebuie facut tot ce e omeneste posibil sa mearga o casnicie, insa uneori e mai bine pentru ambii soti sa se desparta si sa-si refaca viata! Apoi mai sunt si cazuri grave- bautura, alcoolism, violenta conjugala, inselarea sotului sau a sotiei, etc cand chiar este aproape imposibil de a mai continuua casnicia!

Sa locuiasca impreuna este mult prea riscant (ma refer la cazul in care cei doi vor sa ramana curati inaintea lui Dumnezeu), dar eu cred ca poti sa-l cunosti pe celalalt si intr-o relatie de prietenie care dureaza mai multe luni, nu se poate sa nu ai semne, spun asta cu toata convingerea.

Am citit la un Parinte, nu imi mai amintesc acum la cine, ca daca dragostea dispare in timp, inseamna ca de fapt ea nu a fost de la inceput.

Ca sa poti sa iubesti in continuare, sa gasesti putere sa treci peste ce nu este asa cum iti doresti, trebuie sa te jertfesti pentru celalalt (nu sunt cuvintele mele, le-am auzit intr-o conferinta a parintelui Coman). Stiu ca in practica este tare greu, dar am convingerea ca roadele sunt pe masura efortului.

In modesta mea opinie, casatorie perfecta practic nu exista.Poate perfectibila dar perfecta...n-am auzit!

Singuratatea in doi
 

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste, il critica frecvent pe cel de langa el...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?
Casatoria inseamna jertfa, dar cand deja unul dintre ei s-a tot jertfit si nu mai are putere, si la un moment dat clacheaza nervos din pricina unor situatii, mai merita sa se mearga pe acelasi drum. mai ales cand copiii simt tensiune intre parinti?!

Casatoria perfecta este cea in care femeia iubeste pe barbat ca pe capul ei,si barbatul pe femeie ca pe coasta sa.
Doar casniciile care intruchipeaza iubirea dintre Hristos si Biserica ajung sa cunoasca perfectiunea
Aceasta e rostul acestei Taine a casatoriei , de aceea e in randul tainelor , pentru ca arata la nivel micro , taina legaturii universale dintre Hristos si Trupul Sau ,care este Biserica
Taina tinuta in veac ascunsa de Dumnezeu , si aratata la implinirea vremurilor prin intruparea Lui ca om .
De cand Hristos s-a intrupat,casatoria a devenit o taina ,s-a ridicat la un nivel superior celei din VT . In VT se spunea doar sa nu ravnesti la nevasta altuia, dar nu si ce sa faci in casnicia ta ,cum sa iubesti .
In NT se da adevarata masura a iubirii , prin modul in care ne-a iubit Hristos pe noi ca si oameni ,mai ales pe cei care cred in El ("Cine nu este cu Mine ,este impotriva Mea! ")
Iata cum ,dintre toti oamenii,Hristos isi allege doar pe unii, Biserica Sa , cei care aveau credinta in Tatal si au primit cuvintele Sale.
Asa si barbatul isi alege o femeie ,dintre multe , si o iubeste ca pe aceea credincioasa lui
Si ii e sufficient ,nu trebuie sa faca fericite toate femeile din lumea asta. Daca reuseste pe una singura , atunci a reusit sa urce drumul iubirii ,si ar fi reusit probabil cu oricare.
Si analogiile pot continua.
Familia este un adevarat urcus spiritual , doar daca recompune in realitate ,taina lui Hristos in Biserica.





.

Cuvantul perfect nu exclude greutatile vietii. Perfect din punct de vedere crestineste, cu alte cuvinte o casatorie crestina.

Mai exact?
Barbatii care multe femei nu le fac fericite, doar le folosesc si atat. Apoi, multora le e greu sa isi faca propria sotie fericita, dapai mai multe.

Cheia este la barbat ,nu la femeie asa cum se crede
Daca un barbat stie sa iubeasca, atunci si femeia,oricat ar fi de ezitanta ,se va molipsi de dragostea si credinta lui
De aceea se zice ca barbatul e capul familiei.
El trebuie sa stie sa calauzasca dragostea cuplului ,si femeia e cea care ii poate da farmec
Daca barbatul e credincios, altruist, devotat, intelept in gandire si in simtire, si stie sa calauzeasca cuplul spre credinta ,atunci femeia va lasa toate ezitarile ei,si se va lasa calauzita de el
Cat despre mai multe femei ,m-ai intles gresit ,ma refeream doar ca cele mai multe femei au principii commune si asteapta acelasi lucru, nu ca un barbat trebuie sa fie cu mai multe femei
E foarte important sa o ajuti pe femeie sa se regaseasca spiritual,sa gaseasca intelepciuna impreuna cu tine,caci de aici , iti va darui intreaga ei fiinta

Ce să facă oare mai bun decât: să pună osul la treabă şi să se înţeleagă!
*
Să îşi construiască armonia, smerindu-se! Măcar unul să se smerească, pentru început.
*
Să înveţe să se iubească în ciuda unor diferenţe între principiile de viaţă. Măcar unul să înveţe, pentru început.

Că doar a fi în armonie şi iubire nu înseamnă a ne fi clone unul altuia. Ci mai degrabă a renunţa la a-l târî pe celălalt în poftele şi patimile mele, în ciuda neplăcerii şi supărării pe care mi-o pot stârni nesatisfacerea nevoilor şi prinţipurilor (pe care le cred, ori poate că şi sunt deplin justificate, uneori).

Dar dacă liniştea, bucuria, puterea şi împlinirea vieţii mele atârnă prea mult de ceea ce face, spune, ori vrea celălalt,
atunci da, e foarte greu de trăit cu aproapele iar jugul căsniciei poate deveni unul foarte greu, de nesuportat.


*
Am descoperit că nu putem ierta pe cel de lângă noi (şi e lângă mine întrucât refuz ori nu ştiu să fiu aşa încât să fie cu mine)
întrucât voim ca el (sau ea) să se conformeze (deîndată!) credinţelor, convingerilor, nevoilor, scopurilor, aspiraţiilor, sensurilor noastre. Rămânem în supărare şi derută pentru că Universul, viaţa toată, nu se conformează nouă.

Nici pe Dumnezeu nu Îl putem ierta, din acelaşi motiv. Că nu voieşte să Se conformeze nouă, când batem din picior ci, parcă spre a ne face în ciudă, cu atât mai mult se îndepărtează (credem noi) şi ne lasă "la greu". Nu-i aşa?....

Nu, nu-i deloc aşa.

*
Pacea şi îmbogăţirea vieţii unei familii nu pică din pom, ci se construiesc, cu migală în şlefuirea de sine şi cu înţelepciune, cu răbdare şi încredere, cu acceptarea faptului că iubirea este un dar iar nu o proprietate a cuiva.
Să învăţăm mereu să ne tăiem voia proprie, mai întâi, de vrem să avem o familie sănătoasă şi frumoasă!
Iar pentru aceasta, musai să ne deprindem a pune în gânduri, la început şi pe parcursul lor, ca întrebare, cerere ori mirare, înălţarea prin cuvântul "Doamne!..."

*

"Doamne, omul ăsta iar a cheltuit banii... Doamne, eu ce mă fac acuma, că am de dat la şcoală banii pentru băiat... Doamne, ce-o să facem cu fetiţa, că e bolnavă iarăşi...Ajută-mi, Doamne, nu ne lăsa!"
"Doamne, nevasta mea iar a luat-o razna, precum îmi pare... Doamne, a făcut iar cutare şi cutare... Doamne, iar nu avem bucurie în casă... Ce să fac, Doamne? Cum să fac? Unde greşesc, unde nu fac bine? Ajută-ne nouă, Doamne, să trecem şi peste necazul ăsta! Doamne, învaţă-mă să fac voia Ta, Doamne smereşte-mă, Doamne nu mă lăsa!"

Când fiecare gând al nostru se împleteşte, umil şi plin de nădejde cu "Doamne!", iată, noi ne îmbisericim încontinuu şi le ducem pe toate, cu pace, în bucuria nădejdii învierii noastre şi a împlinirii ca oameni; păcătoşi cum suntem, nu-i vorbă, însă necontenit ai lui Hristos.
Când am pierdut răbdarea, când ne-au năvălit dracii cu tărăboiul furiei şi al poftelor smintite, când ne-a cuprins acreala ori deznădejdea, sau dimpotrivă, visarea nelegiuirii, când toate cele care ne păreau fireşti şi bune s-au spulberat prin fapta noastră sau prin a omului în care aveam, poate, cea mai mare încredere (soţul, soţia, copilul, părinţii etc.), atunci să ne prindem de Cer şi să spunem "Doamne!..."

Că nu degeaba a înviat Hristos!

Am găsit la Stareţul Tadei (de la Mân. Vitovniţa) următoarele cuvinte:

"Este greu a trăi cu aproapele, dacă pornim cu el un război al cugetelor.
Nu ajunge să ne înfrânăm de la război deschis, prin cuvinte şi fapte. Nu vă angajaţi cu el nici măcar într-un război cu gândul!
Din această pricină (a războiului cu gândul împotriva aproapelui) se pierd pacea sufletului şi dragostea faţă de aproapele.
Să nu vă împotriviţi, nici să îl convingeţi pe aproapele vostru. Nu foloseşte la nimic! Puteţi să staţi şi în cap înaintea lui, nu veţi câştiga nimic.
Pe aproapele doar să îl iubiţi, pentru Domnul.
Domnul este şi în ei (în cei necredincioşi), căci dacă n-ar fi într-înşii, ar mai putea fi ei vii?!

Nu mai daţi atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiţi mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsaţi-le!
Trebuie doar să fiţi cuviincioşi, liniştiţi şi buni faţă de toţi.
Nu purtaţi grija altora!"

(Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa - Stareţul Tadei)

Natura divină a căsătoriei este instituită în Geneza. "Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om”. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup" (Geneza 2:23-24). Dumnezeu a creat bărbatul şi apoi a făcut femeia din "oasele lui". Aşa cum este descris in Biblie, la crearea femeii Dumnezeu a luat una din coastele lui Adam (Geneza 2:21-22). Cuvântul din limba ebraică are semnificaţia literală din una din părţile laterale” ale unei persoane.

Prin urmare, Eva s-a născut dintr-o "parte" a lui Adam şi acelei părţi ea îi aparţine. "Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească" (Geneza 2:20). În ebraică, pentru cuvintele "ajutor" şi "potriveasca" se foloseşte aceeaşi expresie. Cuvântul folosit este "ezer" şi provine de la un cuvânt primitiv de bază care are sensul de a înconjura, a proteja, a ajuta. Eva a fost creată pentru a-i sta alături lui Adam ca şi "jumătatea"care îl completează, pentru a-i fi ajutor. Un bărbat şi o femeie când se căsătoresc devin un singur "trup". Noul Testament adaugă un avertisment la această "unitate". "Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă" (Matei 19:6).

Multe dintre epistolele apostolului Pavel tratează aspectele care prezintă principiile biblice cu privire la căsătorie şi despre cum credincioşii născuţi din nou sunt chemaţi să se comporte în căsnicie. Un astfel de pasaj este 1 Corinteni, capitolul 7 şi altul în Efeseni 5:22-33. Studierea acestor două pasaje biblice împreună oferă credinciosului principiile biblice de bază care trebuie utilizate ca un cadru general pentru a face relaţia de căsătorie să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Pasajul din Efeseni este în mod special profund în acoperirea aspectelor practice pentru a avea o relaţie de căsătorie de succes din punct de vedere biblic. "Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului" (Efeseni 5:22-23). "Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efeseni 5:25). Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica" (Efeseni 5:28-29). "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup" (Efeseni 5:31).

Atunci când un soţ şi soţia lui aleg să folosească aceste principii plecând de la fundamentul faptului că sunt credincioşi născuţi din nou, acest lucru le aduce o căsnicie biblică. Şi aceasta nu este o relaţie depăşită, în care doar unul participă, ci este una aflată în respect faţă de principiul biblic prin care Hristos este Capul al soţului şi soţiei împreună. Prin urmare, conceptual biblic privind căsătoria este cel al unităţii a două persoane care reflectă unitatea relaţiei dintre Domnul Hristos şi Biserica Sa.

Apostolul Pavel a spus că soţia este “legată” de soţul ei atâta timp cât el trăieşte: "Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei" (Romani 7:2). Principiul de bază aici este că legământul căsătoriei nu se poate rupe decât la moartea unuia dintre soţi. Acesta este punctul de vedere al lui Dumnezeu şi din păcate vedem că din ce în ce mai des el nu se mai aplică în căsniciile din societatea de astăzi. În societatea noastră modernă, relaţiile de căsnicie sfârşesc în divorţ în mai mult de 51% din situaţii. Aceasta înseamnă că mai mult de jumătate din cuplurile care îşi spun “până când moartea ne va despărţi” nu apucă momentul împlinirii acestei promisiuni.

Aşadar, întrebarea care se pune este: ce pot face cuplurile căsătorite pentru a se asigura că relaţiile lor de căsnicie vor ţine “până când moartea îi va despărţi"? Primul şi cel mai important aspect este cel al ascultării şi supunerii către Dumnezeu şi către Cuvântul Său. Acesta este un principiu care trebuie să fie la lucru în viaţa celor două persoane înainte de momentul căsătoriei, când bărbatul şi femeia încă nu se cunosc. Dumnezeu spune: " Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi" (Amos 3:3)? Pentru credinciosul născut din nou, aceasta nu înseamnă deloc o aprobare pentru demararea unei relaţii cu o persoană care nu este credincioasă: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?" (2 Corinteni 6:14)? Dacă acest prim principiu ar fi respectat, s-ar evita multe suferinţe şi atacuri de cord în căsnicii.

Un alt principiu care, odată aplicat, ar conduce la o longevitate a căsniciei este că soţul să fie supus lui Dumnezeu şi să îşi iubească, cinstească şi protejeze soţia ca şi pe propriul trup (Efeseni 5:25-31). Reversul este că soţia trebuie să fie de asemenea supusă lui Dumnezeu şi soţului ei ca şi cum s-ar supune Domnului (Efeseni 5:22). Căsnicia dintre un bărbat şi o femeie este o imagine spirituală a relaţiei dintre Hristos şi Biserică. Hristos S-a dat pe Sine pentru Biserică şi El o iubeşte, o onorează şi o protejează ca şi cum ar fi “Mireasa” Sa (Apocalipsa 19:7-9).

Când Dumnezeu i-a adus pe Adam şi Eva împreună în prima relaţie de căsătorie dintre oameni, ea a fost creată din “oasele şi carnea lui” (Geneza 2:23) şi ei au devenit un “singur trup" (Geneza 2:23-24). Acesta este un concept aproape mort în societatea noastră modernă. A deveni un singur trup are semnificaţie mult dincolo de sensul fizic. Înseamnă aducerea împreună şi a minţii şi sufletului a două persoane pentru a forma unul singur. Această relaţie merge cu mult dincolo de atracţia senzuală şi emoţională şi intră în tărâmul “unităţii” spirituale care nu poate fi împlinite decât atunci când ambii parteneri sunt supuşi lui Dumnezeu şi unul faţă de altul. Aceasta este o relaţie care nu este constituită din “mine sau al meu” ci de “noi şi al nostru”. Acesta este unul dintre secretele unei căsnicii de durată. Ambii parteneri trebuie să acorde prioritate în a face totul pentru ca relaţia lor de căsnicie să fie trainincă până la moarte. Solidificarea relaţiei verticale cu Dumnezeu este aspectul care afectează în mod direct relaţia orizontală dintre soţ şi soţie şi determină cât de durabilă este relaţia dintre ei şi cât de mult Îl glorifică ei pe Dumnezeu în căsnicia lor.

In prima faza ,cand am vazut acest topic,aveam impresia ca nu poate exista asa ceva,sau e prea idealist asa ceva, o casatorie perfecta.Apoi mi-au venit in cap cateva puncte care ar trebui sa caracaterizeze o astfel de casnicie.Dar sper ca o sa ma suferiti cu aceste 5 puncte scrise de mine.:-)

1.Tot timpul sa considere ca celalalt este “darul lui Dumnezeu in viata lui”.O spun asta ptr ca totdeauna o privesc pe sotia mea cum am spus mai sus: “ca pe darul lui Dumnezeu in viata mea.”

2.Ideal ar fi ca cei doi sa fie virgini inainte de casatorie, dar in cazul in care unul nu e, sa stie sa aprecieze asta la celalalt .Deci sa stie sa ii spuna,si sa o simta cu adevarat, nu numai sa ii spuna: “Esti speciala(sau special) te-ai pastrat ptr mine!”Si asta sa o spuna nu numai in primii ani.

3.In cazul in care unul sau amandoi au o patima oarecare(alcool,pornografie,mandrie etc)sa ACCEPTE sa lupte impreuna.Unii nici macar nu pot accepta o realitate .
Aici intra si spovedania si discutia cu un duhovnic,ACCEPTAREA lui in viata comuna, ptr schimbarea anumitor probleme sau situatii conflictuale.Deci familia sa nu fie “inchisa” la schimbare.Ce benefica poate fi o buna legatura cu nasii sau parintii.Uneori, nu e potrivit sa te duci ptr orice lucru neimportant la sfat la duhovnic.

4.Legatura trupeasca.In toate sa fie O APROPIERE, adica daca unul e foarte zburdalnic trupeste, iar celalalt nu, familia va fi sfintita prin postul marit (deci chiar si mai mult de doua zile pe saptamana)al celui care trebuie sa se infraneze(cel zburdalnic), ca sa tina ritmul cu celalalt.
Am vazut familii care unul era foarte credincios, dar nu a tinut cont de parerea celuilalt.Celalalt avea nevoie de el trupeste,ar fi tinut cu drag si ptr el post, dar el sa aiba grija de ea trupeste.Oare “postul” unui aemenea om este bine primit, daca nu are grija de cea mai slaba in credinta de langa el????
Aceleasi situatii la altii au dus la divort.Iar cel care trupeste este mai moale, sa ceara daca e cazul voie de la duhovnic sa mai manance cate un gratar zdravan sau un pahar de vin chiar daca e post, nu ptr el ,(cu siguranta ca poate tinea postul) ci ptr ca sa aiba grija de celalalt.Ca trupul lui sa poata tine ritmul cu celalalt…ptr familia lui.
Dreapta socoteala tinand cont si de celalalt, eu cred ca e cea mai buna treaba!!!Cazul care l-am spus mai sus, e un caz in care sotul o amana destul de mult ,de ea se mai scapa cateodata in public de te apuca jena.El nu mergea pe principiul dreptei socoteli,el stia ca era post si gata ,si in plus au mai aparut niste situatii conflictuale pe care nu le-au "manageriat" cel mai bine??!
Dar ca sa nu sustin doar una dintre parti mai adaug ceva: la un moment dat am auzit o vorba frumoasa, spusa de un doctor rus, care spunea ca un sot i-a spus unei femei care era foarte activa trupeste si care (ea )era acum la a doua casatorie ”Considera unirea trupeasca ca pe o sarbatoare,deci nu e o treaba care o vom face in fiecare zi!”

5.O buna comunicare intre ei doi ,caci chiar daca sunt probleme, impreuna si cu ajutorul lui Dumnezeu se pot rezolva.E nevoie de o simtire,empatie comuna in toate.
Aici se mai pot adauga, nu am pretentia de a fi perfecta definitia, ci mai curand poate fi imbunatatita

As fi vrut sa vorbim mai pe larg si despre rezolvarea efectiva a situatiilor conflictuale in casnicie?
Aveam o discutie cu un coleg, despre faptul ca uneori se simte ca nu da inainte cu unele probleme,ca de multe ori faptul ca nu gaseste cele mai bune rezolvari, sotia lui este sensibila si uneori ca sa nu o supere, prefera sa lase de la el.Dar nu e impacat in multe situatii.

Rezolvarea conflictelor intr-o casnicie se face , stabilindu-se impreuna de
comun acord:cine,cum, in ce fel si cat va duce o parte a crucii casniciei si
cine o va duce pe celalalta.Atunci cand lucrurile sunt stabilite si fiecare
stie ce trebuie sa faca, succesul este garantat.In acest caz succesul este
mantuirea prin taina Casniciei.

PS:de altfel titulul subiectului(Casatoria perfecta) contine o mare eroare dpdv dogmatic:
Perfectiunea nu are nevoie de manutuire.Daca esti perfect atunci nu mai ai nevoie sa te mantuiesti.
Daca esti perfect nu mai ai nevoie de Hristos.Daca ai fi perfect, asta ar inseamna ca esti chinuit de mandrie de insusi
stapanul intunericului.

Prin urmare mantuirea este pt oricine care nu este perfect, adica imperfect.
Ori casnicia este o cruce care se da spre pocainta si mantuire.
Ori se mantuiesc cei care sunt imperfecti.
Deci prin definitia casatoria este imperfecta, pt ca asa trebuie sa fie, pt ca trebuie sa fie o cruce.
Pt ca tebuie sa cari o cruce daca vrei sa te mantuiesti.Pt ca mantuirea fara jertfa personala nu exista.
Iar jertfa consta in renuntarea la pacat, lupta cu el si luarea de virtuti.Si aici intervine o mare taina:taina durerii
Ce este durerea si care este rolul ei in crestinism(ortodox) ?

Depinde ce situatii, nu se poate discuta la modul generic.
Impacat nu poti fi mereu, indiferent de contextul in care a aparut problema, pentru ca nici tu insuti nu esti perfect.
Poate asta e ceal mai mare avantaj al casatoriei, ca te obliga sa te confruti cu niste probleme personale care altfel ar ramane ascunse.,

Atentie la cum dam marturie,faptele vorbesc mai mult ca vorbele
 

AlinB si Oaie cugetatoare@
Imi pun intrebarea ,daca vine un om care este de putina vreme la credinta, si vine aici, si vede ca ne certam la fel ca pe orice alt Forum necrestin(ex. In topicul Să nu fii o povară pentru viitorul tau sot sau sotie-pag 8.9.10 parca) ,oare il va ajuta cu ceva asta, sau mai curand il va duce la neincredere???Oare un Forum Crestin nu trebuie el insusi, sa fie un pic altfel!... fata de un alt Forum?Daca nu, cu ce dam marturie??? Ortodoxia nu este un nume ,este o stare de spirit!!!
Sa zic, vine omul, ii spunem multe lucruri bune,frumoase, dar noi prin faptele noastre nu dam marturie!
Oare ar asculta vorbele noastre (voastre) frumoase despre rezolvarea conflictelor cand ei vad ca noi facem altceva????...???Faptele noastre vorbesc o "alta melodie"!!!

Situatie concreta:El spune "Nu vreau sa mai iau imprumut.Sa pun te miri ce gresie in bucatarie,bucatarie noua,pana nu suntem din banii nostrii.De ce sa imprumut sa platesc dobanda?.Fac lucrarea mai bine peste un an, sau un an jumate, cand am bani si mi-am platit si o parte din descoperitul de card, daca nu chiar tot. "
Ea e pe principiul vreau de toate, si daca se poate acuma...Si au ajuns de ani buni sa fie tot la limita de jos a descoperitului de card.Oare cum era cu "lucrurile stabilite"???

Cred ca autorul a vrut mai curand sa spuna "Casatoria bineplacuta lui Dumnezeu".

In mod normal, femeia ar trebui sa asculte de barbat. Daca barbatul e credincios si chibzuit. Si binenteles si femeia cat de cat credincioasa ca sa inteleaga conceptul.

Daca nu se poate asa, atunci se procedeaza la impartirea banilor:
Astea sunt cheltuielile lunare, punem fiecare jumatate.
Din restul banilor care ii raman fiecaruia, fiecare face ce investitii suplimentare vrea.

Poate el vrea roti noi la masina si ea gresie in bucatarie.
El isi cumpara rotile, ea isi cumpara gresia.

Cu "descoperirile" la fel - fiecare pe barba lui.
Desi e mai bine poate sa nu ai ce descoperi, ca tentatia e prea mare.

De altfel e o idee proasta sa cheltui mult de pe cardul de credit, pentru ca dobanzile sunt foarte mari.

La unele carduri - hotie la drumul mare chiar.
Chiar daca dobanzile in sine nu sunt foarte mari (desi pe la 30%/an cel putin tot ajung si nu e putin) esti penalizat cu sume gen 50RON mai pentru orice. Ca ai depus banii prea devreme. Orea tarziu. Prea putini. etc.

Mai bine faci un imprumut pe termen scurt, gen 1-2 ani si rezolvi problema.
Daca vine o alta cheltuiala care chiar e necesara - refinantare.

Simplu.

Oaia are niste probleme de intelegere.
Oricat ar parea de paradoxal, casatorie perfecta nu inseamna "oameni perfecti".

Ca sa nu mai vorbi ca teoria "Daca ai fi perfect, asta ar inseamna ca esti chinuit de mandrie de insusi stapanul intunericului.." e de-a dreptul hilara.
Poate a vrut sa zica "daca te-ai considera perfect" ceea ce e cu totul altceva.