Macarie cel Mare, cunoscut si sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinti Parinti ai pustiei. Contemporan cu Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie crestina foarte evlavioasa. Parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales sa traiasca viata pustniceasca.
Foarte de curand, Macarie a inceput sa fie puternic ispitit de diavol prin felurite incercari, dar prin staruinta sa si dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit si s-a facut pilda a vietii ingeresti in trup.

Multe sunt pildele si minunile savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa vietuire duhovniceasca in pustie. Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.

Astfel, intrucat intr-o eparhie un episcop eretic incepuse a raspandi o erezie care sustinea ca Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge aceasta ratacire. Desi Sfantul Macarie i-a aratat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credintei ca se afla in inselare, necredinta acestuia a persistat, fortandu-l pe Cuvios sa rusineze ratacirea aceluia printr-o minune dumnezeiasca.

Dupa o ora de staruinta in rugaciune, Macarie a inviat un om dintr-un mormant si nu vreunul mort de curand, ci unul mort de foarte mult timp. Cel inviat, neauzind de Hristos pana la moartea sa, a fost botezat de Macarie si facut ucenic al sau. Ucenicul a mai trait trei ani de la invierea sa din morti.

Povestea avva Macarie ca umbland odata prin pustie a gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatinandu-o cu toiagul cel de finic, capatana i-a vorbit, spundu-i ca a fost slujitor al idolilor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta. Si a continuat: iar tu esti Macarie, purtatorul de duh, si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. Iar Macarie i-a zis: care este mangaierea si care este chinul? I-a raspuns lui: pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilalt. Aceasta este mangaierea. Si, plangand batranul, a zis: vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii!

I-a zis ei batranul: este alta munca mai rea? I-a raspuns lui capatana: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin suntem miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si s-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o. "

In multe randuri Macarie s-a luptat fatis cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desavarsirea acestui minunat sfant in relatarea sfarsitului sau, in care se arata nesfarsita sa smerenie:

"Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: "O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie".

Iar Sfantul le raspundea: "Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun". Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: "Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie". Iar el le zicea: "Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap". Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: "A scapat de noi, a scapat!". Iar el cu mare glas le-a raspuns: "Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit". Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie".

Hristos, pictorul sufletelor noastre

"Sa ne inchipuim un portretist care, privind cu atentie la chipul imparatului, il picteaza. Daca fata imparatului este indreptata spre pictor si priveste catre acesta, (pictorul) zugraveste usor si bine chipul; daca (imparatul) isi intoarce fata si nu priveste (catre pictor), acesta nu l poate zugravi. In acelasi chip si Hristos, pictorul cel bun, zugraveste numaidecat, in cei ce cred si privesc mereu catre El, un om ceresc, dupa chipul Sau. (Luand ceva) din Duhul Sau, din ipostasul Sau si din lumina cea inefabila, zugraveste (in sufletul acestora) un chip ceresc si il logodeste cu mirele cel bun si bland. Deci, daca cineva nu priveste totdeauna spre El, dispretuind totul, Domnul nu va putea sa i zugraveasca chipul cu lumina Sa. Se cuvine deci sa privim (totdeauna) catre El, sa credem in El, sa L iubim pe El, sa dispretuim totul si sa luam aminte la El, pentru ca El sa zugraveasca chipul Sau cel ceresc si sa l fixeze in sufletele noastre" (Omilia a XXX a, 4, p. 230).

Troparul Sfantului Macarie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Macarie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Despre Sfântul Macarie Egipteanul se spune, în Pateric, că „s-a făcut dumnezeu pământesc”. E un cuvânt extraordinar; de neaşteptat, ai putea zice. Dar se explică acest cuvânt prin ceea ce urmează. Prin urmare, Sfântul Macarie s-a făcut „dumnezeu pământesc” pentru că, aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, aşa acoperea şi el păcatele pe care le vedea, ca şi când nu le-ar fi văzut, şi cele de care auzea, ca şi când nu ar fi auzit de ele.

Exact aşa face iubirea: este acoperitoare. Era la noi la mănăstire un părinte tare bun - Dumnezeu să-l odihnească! - care spunea că el ne acoperă pe noi, iar eu, glumind, îi spuneam: „Da, părinte, aţi putea fi numit călugărul Copernic”. Ei, fiecare dintre noi trebuie să fim precum „călugărul Copernic”, şi, dacă avem dragoste, chiar suntem aşa. Sfântul Isidor Pelusiotul spunea că răul trebuie să-l scrii pe apă. Aşa cum nu poţi scrie pe apă, aşa trebuie să nu mai scrii în minte răul pe care ţi l-a făcut cineva şi să fii „acoperitor de păcate”. (Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași)

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Macarie Alexandrinul;
- Sfintei Mucenite Eufrasia;
- Aducerii moastelor Sfantului Grigorie Teologul in Biserica „Sfintii Apostoli“;
-Minunii din Niceea, cand Sfantul Vasile cel Mare a deschis prin rugaciune usile bisericii si a dat-o ortodocsilor;
- Sfantului Marcu Eugenicul din Efes;
- Sfantului Cuvios Meletie Valisiotul Marturisitorul;
- Sfantului Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei.

Maine, 20 ianuarie, facem pomenirea Sfantului Cuvios Eftimie cel Mare.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

• Sfantul Macarie Egipteanul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Cuviosii nostri parinti Macarie Egipteanul si Macarie Alexandrinul
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Din viata si invataturile Sfantului Macarie Egipteanul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Adancul nestiut al patimilor
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: