Sufar de depresie.Cer ajutor
 

Viorel.Sufar de depresie si nu stiu cum sa scap de ea.Doresc sa intalnesc(sa cunosc)oamenii,asa cum se spune la biserica,cu suflet mare,care sa ma indrume.Multumesc!Numai cine a avut sau are asa ceva ,stie cat de groaznica este.Tuturor celor care cititi aceste randuri,faceti tot posibilul sa nu fiti tristi,s-ar putea sa ajungeti ca mine

Buna, Viorel.
De ce esti asa trist? Ce ai patit?

Nu stiu daca am avut vreodata depresie, dar mai trec cateodata prin perioade proaste, de intristare... un bun remediu este sa iti ocupi timpul cu folos, sa iti faci datoria acolo unde esti - la serviciu, la scoala, in familie. E foarte importanta munca, dar si iesirile in aer liber cu prietenii. Eu una mi-am dat seama ca intristarea asta vine de la lene si de la grijile multe si facute aiurea. Incearca sa iti faci un program zilnic, sa stii la cat trebuie sa te trezesti, ce trebuie sa faci dupa aceea (nu uita de rugaciune), cum iti imparti timpul cu folos! Porgram de sculare si de culcare, program de rugaciune, program de masa, program de odihna, program de lectura...
Tine-te, in acelasi timp, de Biserica, participa la Sfintele slujbe, la Sfantul Maslu, spovedeste-te si impartaseste-te!
O idee simpla pe care am retinut-o de la praznicul Sfintei Cruci este aceasta: crucea e formata din doua brate. Cea verticala reprezinta relatia pe care trebuie sa o avem cu Hristos. Cea orizontala, relatia cu semenii. Una fara alta nu se poate. In functie de aceste doua coordonate isi poate duce sau nu un om cruce. Cand vei gasi si cand vom gasi raportarea corecta a noastra, ca indivizi, fata de aceste doua brate ale crucii, bine ne va fi!

Uite o carte ce te-ar putea ajuta
http://carti.crestinortodox.ro/psiho...eprimarea.html

S-a mai vorbit despre depresie si aici
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=10822
Poate gasesti ceva folositor in postarile membrilor.

Mai poti citi pentru ajutor in aceasta problema si cartile:

Deprimarea si tamaduirea ei in invatatura Bisericii, Arhimandritul Spiridonos Logotetis
Depresia, ca patima si ca boala, Dr. Dmitri Avdeev

Depresia sau deprimarea - Arhimandrit Spiridonos Logothetis
 

...credinta noastra il considera ca principal responsabil si intretinator al bolii pe diavol si puterile sale, iar deprimarea ca pe o actiune diavoleasca. Citim in Sfanta Scriptura despre depresia lui Saul, care provenea de la un duh viclean (I Regi 16,14-l5).

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cea mai daunatoare dintre actiunile diavolesti este covarsitoarea stare de urat", intelegand prin aceasta deprimarea, si continua: "pentru aceasta diavolul pe cel pe care-l stapaneste prin aceasta-l stapaneste" (Barrille, p. 380).

Evanghelia este de acord ca diavolul este izvorul deprimarii si scrie: "diavolul intristarii... ia si usuca orice bucurie a sufletului" (Filocalia I, p. 50-51). Sfantul Casian intareste faptul ca exista un diavol al deprimarii si ne indeamna sa luptam impotriva lui zicand: "O importanta nevointa este de a ne impotrivi diavolului deprimarii" (Filocalia I, 74-76). Scrie si Sfantul Dorotei: "...Sigur acea deprimare a fost din cauza inrauririi diavolilor si ispita aceea a provenit din invidia lor" (RG. 88,1681).

Scrie Sfantul Nil: "Vicleanul duh al deprimarii... insfaca sufletul" (RG. 79, 1453 D). Si Sfantul Antioh adauga: "Nelegiuitul diavol al deprimarii apuca si prinde sufletul" (RG. 89,1509a). Si ca sa nu ma intind prea mult, trebuie sa insist asupra faptului ca toti parintii ortodocsi sunt de acord in aceasta privinta. Insa Ortodoxia nu se opreste la aceste observatii, ci cerceteaza cum primeste omul influenta pricinuitorului bolii, a diavolului, si cum reactioneaza la aceasta expunere.

Asa, spre exemplu, o alta cauza a deprimarii care il aduce pe om sub influenta diavolului este si sentimentul de vinovatie sau mustrarea constiintei, care apare din pricina greselilor si a pacatelor savarsite si din lipsa unei corecte actiuni care sa le indeparteze, a caintei si a Spovedaniei. Asa persista depresia in mod intens si conduce chiar si la sinucidere. O pilda cunoscuta ni se prezinta in Noul Testament, unde Iuda, din pricina ca se lasase coplesit de sentimentele de vinovatie, s-a lasat impins pana la sinucidere, in timp ce exista pocainta, pe care insa nu a dorit-o (Matei 27, 3-5). O alta pilda graitoare despre depresie ca urmare a sentimentului de vinovatie o gasim in Vechiul Testament prin primul ucigas si fratricid de pe pamant, Cain. Cain nu s-a sinucis, dar a trait o viata chinuita de o infricosatoare stare de deprimare. (Facere 3,1-l6).

Depresia sau deprimarea - cauze (Arhimandrit Spiridonos Logothetis)
 

Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre deprimare ca urmare a simtamantului de vinovatie: "Exista deprimarea care izvoraste din ingreunarea constiintei, cauzata de multimea pacatelor; omul traieste intr-o mahnire de nesuportat, deoarece s-a umplut intru totul cu multimea relelor sufletesti. Mai ales din cauza acestei greutati are sentimentul ca se scufunda in adancul disperarii" (RG. 88,1032-l033).Insa nu numai sentimentul vinovatiei si mustrarile constiintei sunt cele care provoaca deprimarea. Exista si alte cauze. De cea mai mare importanta este egoismul omului, adica mandria lui si ingamfarea, precum spune Sfantul Ioan Scararul: "Exista si deprimarea care ni se intampla noua, oamenilor, din cauza mandriei si a egoismului".

O alta cauza foarte serioasa a deprimarii este viata comoda, viata traita pentru placeri. Oricat ar parea de exagerat la prima vedere, invatatura ortodoxa a Bisericii postitoare si nevoitoare staruie si spune prin gura de aur a Sfantului Ioan: "Viata traita in senzualitate si placeri il duce pe om la deprimare. Cu atat mai mult cu cat aceasta viata de placere naste deprimarea ca tristete, cu akedie, cu boli si, in afara de asta, de multe ori fara sa existe vreo cauza. (RG. 62, 604). Acelasi sfant ne vorbeste de o alta cauza a deprimarii: lipsa unei ocupatii, lipsa preocuparilor, lenea cu alte cuvinte, zicand: "Dar ce ? Crezi ca nu patimesc deprimarea aceia care traiesc o viata fara de lucrare? Gresesti. "Ca pilda sustine ca bogatia si puterea sunt si ele pricini ale deprimarii. În mod special frica pe care o au bogatii de a nu-si pierde bogatia, si puternicii de a nu-si pierde puterea si scaunul. Sfanta Scriptura face legatura intre bogatie si insomnie, care au ca o consecinta evidenta deprimarea, zicand: "Privegherea celui bogat topeste trupul lui si grija lui strica somnul. Grija privegherii goneste atipirea si ca o boala grea alunga somnul" (Isus Sirah 31,1,2).

O alta pricina care naste deprimarea este lacomia omului si nesatiul de a dobandi alte si alte bunuri. Si ori patimesc deprimare ca nu le pot strange, ori patimesc cand, odata stranse, apare indestularea sau saturarea si constatarea ca sufletul nu s-a saturat de vreme ce grabnic se obisnuieste cu bunatatile. Si sfarsesc in ceea ce am spus la inceput din Vechiul Testament: "Desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune" (Ecclesiast 1, 2). Este graitoare intamplarea pe care am auzit-o intr-o cuvantare si pe care gasesc potrivit sa o adaug in acest loc.

Un luxos iaht a ancorat intr-o dupa-amiaza intr-un micut port din Grecia. Cei care sedeau la cafeneaua din port s-au minunat de bogatia lui. Pe prora lui statea scris: Melancolia. Oamenii au asteptat sa iasa calatorii, insa n-a iesit nimeni. A ramas cinci zile iahtul in port. Doar de doua ori a iesit un om trist, dupa cum isi tragea pasii, si a mers pana la primul magazin, a cumparat cina aproape nezicand nimic si s-a intors pe vasul sau cu acelasi mers deznadajduit. Frumosul si luxosul sau iaht de care poate se plictisise nu a putut sa-l scoata din deprimarea care-l chinuia.

Pilduitor, alte cauze ale deprimarii sunt invidia si gelozia. Omul care e gelos si invidios pe aproapele sau pentru bunurile materiale sau duhovnicesti ale acestuia este nefericit. Traieste mereu in tristete. Si nu va iesi niciodata din aceasta fara sa iasa mai intai din celelalte doua. Si chiar dupa aceasta poate cadea iarasi in invidie si gelozie. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Nimic nu e mai rau decat invidia si gelozia". "Nimic nu e mai rau decat sa fie muscat, ars sau topit de invidie omul ca altul traieste in belsug" (RG. 59, 23). Si in alta parte zice: "O, invidie... care esti cui ascutit in inima. Caci ce cui se-nfige atat de mult si strapunge inima ca invidia ?". Zice si Marele Vasile: "De ce te mahnesti, omule, tu, cel ce ai invidia inlauntrul tau?"

O alta cauza a deprimarii pe care o cunoaste Ortodoxia sunt patimile omului, numite in mod curent vicii: alcoolismul, jocurile de noroc, neinfranarea sexuala, lacomia pantecelui, iubirea banilor, setea de glorie (iubirea de slava) si, in ultimii ani, drogurile. Aici inseram textul Cuviosului Nil, cel care frumos scrie: "Nu poate exista deprimare atunci cand patimile nu exista... Acela care izgoneste patimile izgoneste si deprimarea. Pe cel pe care nu l-a biruit placerea lumeasca, pe acesta nu-l biruieste nici deprimarea. Deoarece acela care scapa de placerea patimilor nu poate fi stapanit de deprimare" (RG. 79,1456).

In sfarsit, cad prada deprimarii din cauza impartirii, imprastierii sau a scindarii interioare oamenii neincetat extrovertiti, oamenii tulburati din exterior, de imagini, impresii, calatorii, cunostinte, privelisti, ocupatii etc. Despre acestia graieste Cuviosul Nil Ascetul ca "parasesc locul unde locuiesc, il schimba repede, nu si deprimarea inimii lor... Cu nimic nu o micsoreaza. Ba dimpotriva, o hranesc si o cresc, o intaresc si-i dau multe forme" (RG. 79, 189-l92). "Nu vor iesi spre bine cunoscand din toate si traind nestatornic... Si schimband si locuinta din loc in loc, din pat in pat, semanand cu iepurii" (RG. 79, 224). Intocmai cu cei care au patima flecarelii (barfirii) interioare si a gandurilor rele, despre care spune Sfantul Pimen: "Cred ca tac in timp ce inima lor ii osandeste pe ceilalti. Acestia nu tac, ci neincetat palavragesc in adancul lor" (Pateric, p. 88). Altfel spus, e vorba de cei care nu au comuniune cu ceilalti oameni si traiesc in singuratate, doar cu propriul sine si cu cele ale sinelui. Deci putem spune ca de deprimare sufera toti cei care nu au credinta si nadejde in Dumnezeu.

Urmarile deprimarii - Arhimandrit Spiridonos Logothetis
 

Urmarile deprimarii sunt infricosatoare. Sa vedem observatiile si constatarile Bisericii Ortodoxe despre acestea. Scrie Sfantul Casian: "Duhul deprimarii intuneca sufletul si de cum ramane asupra vreunuia, nu-l lasa sa gandeasca drept, ci stramb, si il impiedica prin orice faptura... De asemenea, nu-l lasa sa studieze si sa-i invete pe altii. Si numai e om rabdator si bland, ci cuprins de nervozitate. Simte ura pentru fiecare fapta buna. Si sfarseste in... disperare. Omul se indeparteaza de orice buna intalnire si urmareste singuratatea si nu accepta sfaturi nici chiar de la prietenii adevarati... De vreme ce deprimarea preia sub controlul ei intregul suflet, il umple de amaraciune si nepasare. Si il indeamna pe om sa-i evite pe ceilalti oameni pe motiv ca acestia sunt cauzele ravasirii. Si nu-l lasa pe om sa recunoasca faptul ca nu din exterior, ci dinlauntrul sau isi trage radacinile boala".

Si continua Sfantul Casian: "Urmarile deprimarii vin de la duhul viclean si acestea sunt dezamagirea, ura, contrazicerea, deznadejdea, nelinistea in rugaciune. Sa ne luptam deci impotriva acestui duh al deprimarii pentru a-l indeparta din inima noastra" (Filocalia gr., voi. I, 74-76). Despre urmarile deprimarii vorbeste Cuviosul Nil, zicand: "Cand deprimarea biruieste sufletul omului, paralizeaza vioiciunea si rabdarea lui si-l intuneca. Deprimarea este o piedica in calea oricarei izbanzi" (RG. 79,1453D).

Sa vedem si descrierea unui sfant care a cunoscut in viata sa deprimarea. Este avva Doro-thei, care continua aici o istorisire a sa: "In timp ce eram inca acolo... am suferit pentru prima data de o deprimare insuportabila si simteam o enorma sila si stramtorare ca si cum as fi inceput sa-mi dau sufletul. Desigur, acea deprimare a fost din cauza lucrarii diavolilor si acea ispita venea din invidia diavolilor. Ma simteam foarte ingreunat, intunecat, nemangaiat, neavand nici o odihna, ci de peste tot simteam intristare, simteam ca ma sufoc. Din fericire, a venit repede harul lui Dumnezeu in sufletul meu, pentru ca traiam ceva ce nimeni nu poate suporta" (RG. 88,1581).

De urmarile deprimarii tine si akedia. Despre aceasta vorbeste iar Sfantul Casian cand zice: "Duhul akediei este legat si lucreaza indeaproape cu duhul deprimarii. Este infricosator si greu acest diavol si lucreaza in om slabiciune si mo-leseala si ingrozire si il umple de scarba pentru locul unde locuieste si pentru casnicii si fratii sai si pentru orice lucrare; pana si pentru citirea Sfintei Scripturi. Aduce in mintea omului gandul de fuga si peregrinare... Alaturi de toate astea ii starneste o foame imensa... Il face nestatornic, visator, lenes si nelucrator... Acest senti-ment foarte greu de suportat il cunostea foarte bine Sfantul Apostol Pavel, ca un doctor intelept, si dorea sa-l scoata cu radacini cu tot din sufletul tuturor.

Si ne-a aratat cauzele din care ia nastere, zicand urmatoarele: "Fratilor, va poruncesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa va feriti de orice frate care umbla fara de randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, caci noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda am lucrat noaptea si ziua ca sa nu impovaram pe cineva dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi insine pilda voua, spre a ne urma. Caci si cand ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance. Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, ci iscodind" (II Tesaloniceni 3, 6-11). invatatorul neamurilor, propovaduitorul Evangheliei, lucra ziua si noaptea, cu silinta si osteneala, pentru a nu ingreuna pe careva. Deci ce trebuie sa facem noi atunci cand vine si ne cucereste akedia (sila) de orice lucrare?... Apoi ne arata limpede paguba care ne vine din ake-die. Deoarece din nelucrare (datorita akediei) ia nastere curiozitatea, si din curiozitate neoranduiala, si din neoranduiala toate relele... Si aceasta o spun Sfintii Parinti, ca acel care se indeletniceste cu lucrarea de multe ori se lupta cu un singur diavol si il biruieste pe acesta. insa cel care sufera de akedie si ramane nelucrator (fara sa se indeletniceasca cu vreo lucrare) este luat in stapanire de mii de diavoli" (Filocalia gr. vol. I, 76-78).

Sfantul Ioan Scararul scrie despre akedie, care are aproape aceleasi simptome cu deprimarea: "Akedia este paralizarea sufletului si slabirea mintii, trandavia si nepasarea pentru orice lupta, ura fata de orice munca. Cel care (monah) sufera de akedie ii fericeste pe oamenii din lume, il condamna pe Dumnezeu ca nu este milostiv si iubitor de oameni, are oboseala in vremea rugaciunii... Akedia creeaza de multe ori, indeosebi dimineata, dureri de cap, febra, ingrozire, tulburari de stomac" (RG. 88, 860).

In sfarsit, cea mai grava si infricosatoare urmare a deprimarii este moartea. Si moartea sufletului, dar si moartea trupului prin sinucidere. Spune Apostolul Pavel: "intristarea lumii (lumeasca) aduce moartea" (II Corinteni 7,10).

Inainte de a trece mai departe, trebuie sa subliniez cat de corecte sunt observatiile invataturilor ortodoxe despre aceasta boala, deprimarea: ele sunt valabile de 1500-2000 de ani si pana astazi, precum se arata si din aceste putine texte. Diagnosticul exact al simptomelor, precum s-a vazut, nu difera mult de cel al medicinii moderne, caci cu cat citim din insemnarile medicale contemporane legate de aceasta tema nu gasim nimic in plus.

Leacurile deprimarii - Arhimandrit Spiridonos Logothetis
 

Credinta ortodoxa nu face insa doar constatari, asa cum nici doctorii buni nu pun doar diagnosticul, ci trec mai departe la practica terapeutica (a vindecarii). Asa si Biserica: intrebuinteaza leacuri si vindeca deprimarea.

Deprimarea, precum am spus mai inainte, este considerata de catre Ortodoxie ca o boala foarte grava. insa nu incurabila. Si aceasta deoarece Marele Doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, Dumnezeu, a daruit si bucuria. Bucuria vine din urmatoarele: Insusi Iisus ofera obositilor si dezamagitilor acestei vieti odihna si vindecarea ca pe un dar pentru toti cei care I-au cerut-o apropiindu-se de EL "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Si nu se opreste aici. Daruieste leacuri specifice acestei boli suflete sti.

Daruieste pacea de care au atata nevoie cei deprimati: "Pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze" (Ioan 14, 27). Daruieste dragoste, ca tamaduire a fricii, zicand: "in iubire nu este frica" (I Ioan 4,18). Si comuniunea persoanelor, exprimare a dragostei. Spune Sfantul Ioan Casian: "Pentru vindecarea deprimarii, Ziditorul tuturor si Doctorul sufletelor, Dumnezeu, singurul care cunoaste bine ranile sufletului, ne indeamna nu sa rupem legaturile cu oamenii, ci sa taiem relele gasite in interior. Deprimarea se vindeca prin cercetarea oamenilor evlaviosi" (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76). Daruieste bucuria. Insusi Hristos daruieste bucuria Sa ca pe ceva negrait. "Bucuria Mea sa fie in voi si bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15,11).

Daruieste credinta, zicand fiecarui deprimat si infricosat: "Nu te teme, crede numai" (Marcu 5, 26). Daruieste nadejdea, sfatuind prin gura Sfantului Apostol Pavel: "Bucurati-va in nadejde" si in alta parte: "Sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde" (I Tesaloniceni, 13). Daruieste rugaciunea si din rugaciune incredintarea de ajutorul dumnezeiesc, zicand si promitand: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei 21, 22).

Daruieste viata virtuoasa. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Exista o singura cale de a scapa omul din aceasta boala, deprimarea: vietuirea in virtute" (RG. 2,604). Daruieste Duhul Sfant cu roadele Lui, care sunt: "dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia" (Galateni 5, 22-23), acelea care ii lipsesc celui deprimat. Deprimarea, spune Sfantul Casian, se vindeca cu rugaciune, cu nadejdea la Dumnezeu, cu citirea cuvantului lui Dumnezeu si cu buna intovarasire" (Filocalia gr. vol. I, pp. 74-76).

Daruieste harul, mila si iertarea pacatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovatie si izbavirea de greutatea coplesitoare a constiintei vinovate tuturor celor care cu pocainta se apropie de Dumnezeu si de Tainele Sale in Biserica: Taina Spovedaniei (a marturisirii) urmareste iertarea pacatelor si impacarea omului vinovat cu Dumnezeu; Taina Sfintei impartasanii spre "lasarea pacatelor si viata de veci", in unirea rastignitului Dumnezeu – plinatatea vietii si a sanatatii in comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toti fratii, membri ai Bisericii; Taina Sfantului Maslu, spre lasarea pacatelor si minunata vindecare a fiecarei boli si, bineinteles, si a deprimarii.

Pocainta si credinta prin care bolnavul participa la Taine sunt izbavitoare. Este cunoscuta replica Domnului Iisus Hristos, Cel care o rostea dupa fiecare minunata vindecare: "Credinta ta te-a mantuit" (Matei 9, 22).

Daruieste pocainta, unul dintre cele mai puternice leacuri in vindecarea deprimarii. Toti deprimatii care au experimentat pocainta, adica intoarcerea adevarata, s-au vindecat cu desavarsire si chiar degraba.

Daruieste invatatura conform careia cunoas-terea de sine sau, dupa Dumnezeu, osandirea de sine sau plangerea de sine, asociata cu smerenia si amintirea de Dumnezeu, dezleaga deprimarea si daruiesc pace si alinare, precum spune Sfantul Isihie: "Atunci cand ne intristeaza multe ganduri irationale, vom gasi usurare si bucurie cand ne plangem si ne osandim pe noi insine cu sinceritate si usurinta sau cand le des-coperim Domnului la fel cum le-am spune oamenilor. Si cu siguranta vom gasi odihna in oricare situatie" (Filocalia, vol. I, p. 203). Si incuviinteaza Sfantul Grigorie Palama ca "plangerea de sine... umple sufletul de o fericita bucurie" (Filocalia gr. voi. IV, p. 109).

Daruieste Biserica si viata bisericeasca nu doar ca simplu medicament, ci ca pe cel mai actual si desavarsit loc de vindecare, pentru toate suferintele sufletesti si mai ales pentru deprimare. Daruieste dumnezeiescul cult ca un balsam impotriva deprimarii. Sfanta Liturghie, toate sfintele slujbe si randuieli sunt ocazii ale adevaratei bucurii si sarbatori a nefericitelor suflete. Sunt prilejuri de alinare si vindecare prin harul dumnezeiesc care se imparte ca dar bolnavilor iubitori de slujbe.

Daruieste vindecatorii, care sunt parintii duhovnicesti. Acestia au fost daruiti de Dumnezeu, au fost binecuvantati de Acesta ca sa vindece pe cei suferinzi de suferintele sufletesti. Numai ca acestia nu sunt foarte multi si este nevoie sa fie cautati de catre bolnav.

In sfarsit, daruieste minunea. Minunea vindecarii care vine pe negandite ca har dumnezeiesc, ca dar al lui Dumnezeu atunci cand toate leacurile materiale sau spirituale nu pot lecui deprimarea. Si bine va face omul sa astepte minunea lui Dumnezeu. Sa il vindece Dumnezeu miraculos ca si pe multi alti suferinzi, orbi, paralitici, surzi, muti.

Scrie Sfantul Isihie catre Teodul: "Atunci cand suntem in stare de deprimare, de disperare si deznadajduire, trebuie sa facem ceea ce a facut si David, adica sa incepem rugaciunea noastra catre Dumnezeu si sa descoperim deprimarea noastra Domnului. Trebuie sa ne marturisim lui Dumnezeu deoarece poate cu intelepciune sa randuiasca starea noastra si sa usureze povara noastra si sa ne izbaveasca din coplesitoarea deprimare" (Filocalia, voi. I, Ed. Gradina Maicii Domnului, p. 203).

Asa are Biserica noastra leacuri din belsug pentru a vindeca oamenii deprimati, care singuri renunta la medicamente si se restabilesc deplin.

Duhovnicul si medicul, eventual.
Doamne ajuta!

P.S. Deprimarea e una, tristetea e alta, depresia ca entitate nosografica/clinica e iarasi alta, iar deznadejdea e cu totul altceva decat toate celelalte la un loc (aflam cum e cu deznadejdea, adica cu pierderea nadejdii in Dumnezeu prin retragerea pedagogica a harului, de la Parintele Sofronie Zaharov, de la Sfantul Siluan si de la alti cuviosi si sfinti).

Căutând ceva pe forum am dat peste topicul acesta, care mi-a atras atentia, întrucat am avut si eu momente de depresie.. :)

Deci, renuntarea la medicamente "după capul tău" nu cred că este tocmai benefică. Se prea poate să fie o ameliorare temporară, dar sunt anumite boli psihice care nu se vindecă pe deplin, decât poate printr-o minune. Dar câti oare dintre noi sunt în stare a se ruga cu adevărat pentru o minune ?!

Singura care vindecă depresia este iubirea..

Am trecut si eu prin asa ceva. E groaznic, ai dreptate. E mai mult decat groaznic. Boala se agravase pentru ca nu luasem tratament si pentru ca nimeni nu stia ce am...

Eu am facut asa:

1. Am inceput sa ma rog Sfintilor Nectarie si Nicolae, zilnic sa le citesc acatistele, unul dimineata si unul seara.

2. Am mers la un psihiatru (de fapt cumva am ajuns acolo dupa rugaciune prin cineva) care mi-a prescris niste antidepresive, cand deja eram destul de grav.

Am inceput sa le iau. Usor, usor in fiecare luna am vazut un progres. Dupa 6 luni de zile parca nu ma mai inecam. Dupa 1 an de zile parca eram pe o linie de plutire, in mare, dar prins de o scandura. Dupa 2 ani de zile am fost bine iar dupa 3 am scapat de medicamente. Chestia asta ramane in tine foarte usor, o mai vezi, dar nu te mai afecteaza.


3. La 2 luni dupa ce am inceput rugaciunea i-am visat si pe Sf. Nicolae: era sotia mea in fata unei icoane si se ruga lui si eu o certam ca e nebuna ca vorbeste cu sfantul ca si cum ar fi viu. Asta era o mustrare pentru necredinta mea. Icoana respectiva care o vedeam in vis am cumparat-o peste vreo 2 luni de zile. Apoi l-am visat pe Sf. Nectarie: eram in masina si ascultam acatistul lui iar deodata rugaciunea mea se transforma in ceva urat - asta era deznadejdea si supararea si injuraturile mele din boala....

Asta a fost la inceputul bolii, dupa asta usor usor s-au indreptat lucrurile.


4. Ce am mai facut eu in paralel:

Daca eram suparat stateam pe net (youtube) cu orele si ma uitam la chestii comice: cazaturi, filme distractive, orice care sa ma scoata din aceasta stare. Eu iti zic ca este un remediu temporar ff tare si ar tbui sa faci si tu asta, sa lupti cumva cu chestiile temporare.

5.
Daca vezi ca esti mahnita baga-ti in cap ff tare urmatorul lucru:
Mahnirea NU este reala si nu exista motive reale si fizice pentru ea.
Este doar o stare a corpului care iti produce asta. Trebuie doar sa iti revii si sa faci ceva pe moment sa iesi din asta. Filme pe net, plimbare, vorbesti cu prietenii, o bere, orice, dar nu sta singur in asta pt ca e o cadere prea mare pe care omul nu o poate duce.

6. Plimbarile ajuta ENORM si miscarea fizica.
La fel si contactul social. Orice numai sa nu stai singura pt ca atunci vei fi... SINGURA CU MAHNIREA.

Am citit intr-un alt loc cum o sotie s-a rugat Sf Nectarie pentru sotul ei care de ani de zile nu scapa de o depresie si cum in 4 luni de zile de rugaciune a scapat de tot de boala.

Sa mai stii asa: depresia ESTE O BOALA FIZICA si are nevoie de tratament fizic.
Exista depresii usoare si grele. Daca nu iei tratament corpul se poate deregla si mai tare si atunci dai in ceva urat de tot.
Depresia se vindeca in spital si nu cu vorbe. Corpul se vindeca cu tratament si nu cu vorbe.


Dumnezeu ajuta asa: sa gasesti calea de vindecare, sa mergi pe ea, sa te tina cand esti cazut si cand nu mai poti sa te ridici de jos: TOATA CALEA ASTA ESTE O CRUCE PE CARE TREBUIE SA O RIDICI SI SA O DUCI.



7. Din ce am vazut eu DEPRESIA ESTE RODUL PACATELOR GRELE. Unde am vazut depresie am vazut si pacate grele facute de cineva din familie si pe care le-a purtat altcineva. Si am vazut asta in mai multe locuri. Boala asta daca a venit in urma unor pacate grele trebuie vindecata asa:

FACUTA POCAINTA SI MILOSTENIE MULTA Pentru pacatele respective pentru ca Dumnezeu sa le ierte. Boala nu va disparea pana nu vei indrepta pacatele si consecintele lor.

8. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi arate de ce am primit boala asta. Si am visat de cateva ori acelasi lucru iar eu ca idiotul nu prea l-am inteles atunci pe loc, dar mai tarziu l-am inteles. Boala asta este pentru pacat si NEPOCAINTA. La mine asa a fost. Daca nu intelegi de ce a venit boala atunci vei suferit mult pana vei ispasi pacatele prin boala si nu prin pocainta. In viata pacatele se ispasesc prin pocainta sau suferinta. Tu alegi sau preotul care uita sa te povatuiasca corect despre pocainta....


Te sfatuiesc asa:
1. Sa incepi rugaciunea si sa te duci la Sf Nectarie la Radu Voda in fiecare saptamana.
2. Sa te spovedesti curat si tu si toata familia si sa vezi ce ai gresit si trebuie sa indrepti; POCAINTA ESTE VINDECAREA.
3. Sa te duci la doctori sa vezi exact ce zic ei - nu cumva sa lasi asta deoparte.
4. Biserica, biserica, biserica. Maslu.

Tine minte asa: daca esti ortodox, asupra ta actioneaza mai intai legea lui Dumnezeu si legile duhovnicesti.


AM TRECUT PRIN ASTA, ESTE CUMPLIT, DOAR DUMNEZEU TE POATE SCOATE DIN PUTUL ASTA IN CARE ESTI.

Bine ai venit, Viorel ! Sursum corda !

Eu intalnesc cazuri de depresie in fiecare zi si, ca doctor, prescriu antidepresive cu lopata. Dar nu am intalnit in viata mea un crestin practicant, un convertit, un om caruia i-a miscat Dumnezeu inima care sa sufere de depresie. Nici majora, nici minora, de niciun fel. Cum sa fii trist ? Oare nu ai auzit ce s-a intamplat ? Oamenii, pe care Dumnezeu ii facuse ca sa fie fericiti, impreuna cu El, timp de o vesnicie, ajunsesera intr-o situatie fara iesire, cand nu mai reusea nimeni sa ajunga la Dumnezeu, indiferent cat era de drept. Si atunci, Dumnezeu S-a facut om si i-a rascumparat pe toti. El insusi, devenit om, a platit pentru un pacat infinit de mare, un pret infinit de mare.

Si atunci, cum poti fi trist gandidu-te ca, zilnic, mii si mii de oameni se mantuiesc si ajung sa se bucure o vesnicie intreaga de lumina cea neinserata ? In fata tronului Lui, Viorel, este deja adunata o multime mare, pe care nimeni nu ar putea sa o numere.

Singurul lucru din lume care ar trebui sa te faca nu doar trist, ci negru de suparare este pacatul. Acela este lucrul care te desparte de Parintele tau. Din fericire, El, cunoscandu-te asa de bine, ti-a lasat o cale prin care sa reinnozi firul de legatura cu El, rupt prin pacat.

Reinnoada legatura cu El, Viorel, prin Sfanta Taina a reconcilierii. Pe urma, sa nu-l mai parasesti niciodata, fiindca un crestin nu este niciodata singur, deci niciodata trist.

Cu fratietate crestina,

M.D.

Deznadejdea este de la necurat, spunea un parinte. Deznadejdea ne arata clar ca nu stim sa luptam cu gandurile pe care necuratul ni le vara in cap, iar noi ne comportam ca si cum ar fi gandurile noastre.

O lectura atenta a unor carti despre ganduri ne confirma cele spuse anterior. Noi trebuie sa deosebim gandurrile care ne vin de la Dumnezeu de cele care ne vin de la necurat. Tot ce provoaca tulburare exagerata vine de la necurat.

Mandria ne impiedica sa percepem realitatea in mod adecvat si atunci pozitia de victime ni se pare cea mai convenabila... Insa cata bucurie îi facem necuratului gandind astfel!

Prin ispite ne mantuim. Avem ispite si noi si cei din jurul nostru. Mandria este mama tuturor relelor. Sa lovim taurul mandriei din noi intre coarne. Sa ne mustram singuri cu tarie si sa ne rugam sa ne ierte Dumnezeu, caci in mod sigur am gresit cu fapte, cu vorba sau cu gandul!

Cand avem o nemultumire sa cautam o rugaciune care sa ne ajute sa ne smerim, nu sa ne fereasca Dumnezeu de toate ispitele. Sa nu cumva sa credem ca noua ni se cuvin cele bune si aici si in vesnicie! (A se vedea pilda cu bogatul si Lazar.) Sa vedem ce folos duhovnicesc putem trage din fiecare ispita si ce lectie de viata am putea invata din aceasta.

Sa spunem insistent: ,,Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pentru tot ce-am gresit cu vorba, cu fapta si cu gandul! Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa-mi vad toate pacatele mele, ca sa nu ajung in chinurile vesnice!
Doamne, Iisuse Hristose, bucuria mea, ajuta-ma sa-mi marturisesc toate pacatele, ca Tu sa-ţi poti face salas si in inima mea!

Inima care a simtit bucuria care vine de la Duhul Sfant face diferenta intre mahnirea exagerata trimisa de diavoli menita sa provoace deznadejde si caldura si dulceata binefacatoare a bucuriei venite direct de la Dumnezeu.

Fratilor, sa cautam mai intai Împaratia cerurilor ( in inimile noastre) si apoi toate celelalte ni se vor adauga noua. Daca nu gasim aceasta imparatie in inimile noastre, inseamna ca acolo exista o alta imparatie ( a celui viclean) pe care trebuie s-o izgonim. Razboiul nevazut nu e doar treaba pustnicilor, ci a oricarui crestin care cauta mantuirea.

Daca toti am izgoni imparatia necuratului din inimile noastre, nu am sti ce este depresia.

Aceste cugetari ii apartin duhovnicului meu.

Deznadejdea este de la necurat, spunea un parinte. Deznadejdea ne arata clar ca nu stim sa luptam cu gandurile pe care necuratul ni le vara in cap, iar noi ne comportam ca si cum ar fi gandurile noastre.

O lectura atenta a unor carti despre ganduri ne confirma cele spuse anterior. Noi trebuie sa deosebim gandurrile care ne vin de la Dumnezeu de cele care ne vin de la necurat. Tot ce provoaca tulburare exagerata vine de la necurat.

Mandria ne impiedica sa percepem realitatea in mod adecvat si atunci pozitia de victime ni se pare cea mai convenabila... Insa cata bucurie îi facem necuratului gandind astfel!

Prin ispite ne mantuim. Avem ispite si noi si cei din jurul nostru. Mandria este mama tuturor relelor. Sa lovim taurul mandriei din noi intre coarne. Sa ne mustram singuri cu tarie si sa ne rugam sa ne ierte Dumnezeu, caci in mod sigur am gresit cu fapte, cu vorba sau cu gandul!

Cand avem o nemultumire sa cautam o rugaciune care sa ne ajute sa ne smerim, nu sa ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de toate ispitele. Sa intelegem ficare cuvintel al rugaciunii ,,Tatal nostru"
https://luminapentrucandeladinsuflet...tru-rugaciune/
Sa nu cumva sa credem ca noua ni se cuvin cele bune si aici si in vesnicie! (A se vedea pilda cu bogatul si Lazar.) Sa vedem ce folos duhovnicesc putem trage din fiecare ispita si ce lectie de viata am putea invata din aceasta.

Sa spunem insistent: ,,Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pentru tot ce-am gresit cu vorba, cu fapta si cu gandul! Doamne, Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa-mi vad toate pacatele mele, ca sa nu ajung in chinurile vesnice!
Doamne, Iisuse Hristose, bucuria mea, ajuta-ma sa-mi marturisesc toate pacatele, ca Tu sa-ţi poti face salas si in inima mea!

Inima care a simtit bucuria care vine de la Duhul Sfant face diferenta intre mahnirea exagerata trimisa de diavoli menita sa provoace deznadejde si caldura si dulceata binefacatoare a bucuriei venite direct de la Dumnezeu.

Fratilor, sa cautam mai intai Împaratia cerurilor ( in inimile noastre) si apoi toate celelalte ni se vor adauga noua. Daca nu gasim aceasta imparatie in inimile noastre, inseamna ca acolo exista o alta imparatie ( a celui viclean) pe care trebuie s-o izgonim. Razboiul nevazut nu e doar treaba pustnicilor, ci a oricarui crestin care cauta mantuirea.

Daca toti am izgoni imparatia necuratului din inimile noastre, nu am sti ce este depresia.

Aceste cugetari ii apartin duhovnicului meu.

Iertare! Cand editez, se posteaza din nou, nu stiu de ce.

Nu sunt de acord cu afirmatiile unora cum ca depresia ar fi o boala fizica care necesita tratament fizic. Depresia este o boala a sufletului necredincios, impovarat de pacate, de griji lumesti iar insanatosirea vine odata cu apropierea de Dumnezeu si curatirea de pacate.
Intr-o stare depresiva de continua tristete, apatie, nemultumire, deprimare, delasare etc. m-am prezentat la duhovnic si recunosc ca si acum am destule zile mai putin bune sau deloc bune, dar macar nu mai sunt toate asa. Dar cine e vesel tot timpul?! Doar sfintii in rai!

Nu am fost niciodata adepta medicamentelor sau a mersului la doctori pentru orice fleac. Nici la psiholog nu am ajuns vreodata, desi am fost sfatuita de cateva persoane ca mi-ar fi de folos. Chiar de curand am vorbit cu parintele despre asta. S-a uitat atent la mine si mi-a zis asa: "in halul in care erai, daca mergeai la psiholog ajungeai la spitalul de nebuni". Se vor oripila psihologii, cu siguranta, dar ii dau dreptate parintelui.

De ce ii dau dreptate?! In primul rand deoarece pacatele care iti apasa pe suflet niciun psiholog si niciun medicament nu ti le va ridica. In biserica insa pacatele, oricat ar fi ele de grave, iti sunt iertate si odata cu iertarea vine si harul care alina durerile, vindeca neputintele si depresiile aducand in suflet liniste asa cum bine spune o rugaciune: "Cel ce tamaduiesti cu linistirea, Hristoase Dumnezeule ...". Mai mult, nu o data m-am gasit in situatia de a descoperi diverse lucruri despre mine in anevoiosul si durerosul proces de cunoastere de sine inceput in biserica si tot de atatea ori am recunoscut singura ca nu stiu ce m-as fi facut daca n-as fi avut ajutorul lui Dumnezeu si al parintelui duhovnic. As fi ajuns la nebuni, cu siguranta.

Dar spovedania, canonul, participarea la slujbele bisericii si taina sfantului maslu m-au ajutat sa fiu mai bine, fara sedinte la psiholog si fara niciun medicament.

Am o colega de serviciu si prietena totodata care e la cealalta extrema. Ea e adepta medicamentelor si a vizitelor la psihologi / psihiatrii si ma uit la ea cum tot schimba retete fara folos si cati bani cheltuieste. Ne stim bine una pe cealalta; nu m-a convins de rostul si eficienta variantei pe care a ales-o, dar se pare ca nici eu n-am convins-o pe ea. Asta si din cauza ca nici eu nu respect ca la carte reteta de la doctorul sufletesc astfel ca rezultate exista, dar nu in masura sa-i impresioneze pe cei din jur si sa-i determine sa recurga la acelasi tratament iar prietena mea pare ca isi doreste o rezolvare imediata si fara efort. Iar medicamentele cam asta fac - te amortesc, iti dau o stare de bine lipsit de temei si indata ce nu le mai iei ... Nu mai vorbesc si de reactiile adverse sau de efectele contrare pe care le dau, daca formula aleasa de doctor nu e cea potrivita.
Nu vreau sa spun prin asta ca nu sunt si situatii in care medicatia n-ar fi indicata, cum ar fi cazul psihozelor de exemplu.

Gasesc potrivite si incurajatoare cuvintele parintelui Arsenie Papacioc:

"Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?
Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic e€“ o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: €žStai, că este ceva drac aici!€ Şi nu acceptaţi.

Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?
Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluţie. Nu să vă mângâiaţi cu faptul că le auziţi. V-am dat un sfat: să fiţi veseli.
Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă eşti vesel, inima se desface şi ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta şi El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi şi bate şi punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conştiinţă. Poartă în adâncul şi în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip şi asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl şi locaş la el Ne vom face. Asta este chipul şi asemănarea, nu picioarele şi ochii şi urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

La inima asta cum ajungem?
Este foarte uşor. Bagă-ţi mintea acolo şi zi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziţie, inima se desface şi ea.

Ce înseamnă asta: €žEu sunt amărât€? Cum eşti amărât, când Hristos a înviat, când suntem înţelegători în ceea ce priveşte crucea pe care trebuie să o ducem şi noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Şi această stare continuă de veselie pe unde trăieşti, este şi o stare de rugăciune şi o trăire creştină şi de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoştinţele tale, ştie ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenţia ta. Vezi, nişte părinţi, mamă şi tată, când văd pe copilul lor că-şi pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui şi nu ştiu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine, dar sunt ca un copil înţărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înţărcat şi nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemulţumiţi şi nesătui şi în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră.

Nu te teme turmă mică, îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Şi noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă daţi seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să ţineţi cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoţ, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă la îngerul păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: €žEste cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!€ Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihilize fiinţa omenească, ci s-o transfigureze.

.................................................. .................................................. .................................................. .......................

Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferinţele îţi aduc nişte înţelepciuni adânci şi te fac să te gândeşti serios la mântuirea ta. Dar, vă daţi seama cine ne păzeşte pe noi? Îngerul păzitor îl face praf şi ţăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei şi câştigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Şi nu ne-ar fi ruşine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câştig de cauză diavolului, duşmanul îngerului, duşmanul nostru, cu nepăsarea, ba şi cu căderi directe? Şi totuşi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinţa să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduinţă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Aşa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteţi gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniţi-le cu rugăciunea, fără meditaţii prea multe la rugăciune. Unul împingea în uşă şi dracul împingea şi el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: €žDoamne, miluieşte!€, cu jumătate de gură, superficial. În sfârşit, dracul deschidea mai mult uşa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: „Doamne, nu mă lăsa!”, şi îndată a dispărut dracul. Şi plângea. Şi a apărut Mântuitorul: €žDoamne, de ce nu m-ai ajutat?€žCând m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

Dacă slăbeşte credinţa ce putem face?
Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interioară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că, te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: €žIa uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea; nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumnezeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: €žDoamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!€, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!"

O părere de la părintele Nicolae Steinhardt
 

Există o ciudată ispită - de dreapta, conform Părintelui Cleopa -aş numi-o
ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al
virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea:
a) convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim
bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente,
de vreme ce ne putem oricînd tămădui prin rugăciuni.
Convingerea aceasta care aduce întrucîtva cu observaţia făcută de Gide lui
Maritain (să chemi pe Hristos la telefon), e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin
exigenţa unei minuni. Cel care o încearcă se pune în situaţia reclamantului care
în loc de a se adresa tribunalului competent de gradul întîi ar trece de-a dreptul la
calea extraordinară a recursului.
E totodată lipsă de modestie; medicii şi medicamentele sunt şi ele de la
Dumnezeu, iar credinciosul care se îmbolnăveşte întocmai ca toată lumea se
vindecă întocmai ca toată lumea, nu altfel - cu ajutorul medicilor şi al
medicamentelor (fireşte, dacă îi este dat să se tămăduiască).
Dumnezeu desigur face minuni, dar cînd binevoieşte - şi istoria bisericii ne
arată că nu sunt nici foarte dese şi nici obţinute prin somaţii.

Sfîntul apostol Pavel a rămas cu vechea lui boală (de ochi?) şi după
dobîndirea harului: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să
mă bată peste obraz".
(Ce face, atunci, credinciosul? Se roagă pentru ca Dumnezeu să-1 ajute şi
să binecuvînteze tratamentul.)

Cuvântul acesta, depresie, fireşte că e înţeles în fel şi chip. Ca orice alt cuvânt.
O imagine foarte sumară şi nu tocmai exactă asupra termenului găsim aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Depresie
Consider că textul merită citit în întregime, fie şi pentru a întrezări o mică parte din semnificaţia termenului.

În ce mă priveşte, reiau mesajul de a face câteva distincţii.
Nu sunt acelaşi lucru, deşi oamenii pot trăi câte ceva din fiecare: depresia / tristeţea/ melancolia / epuizarea / descurajarea / deprimarea / deznădejdea / tulburarea de personalitate depresivă / simptomul depresiv în cadrul unei alte boli (sindrom) etc.

Depresia, ca stare dinamică (debut, culminaţie, remisiune sau complicaţii eventual letale) şi morbidă a unei persoane, este o condiţie simultan fizică, psihică, spirituală.
E afectat şi corpul (inclusiv creierul, care este un organ ca oricare altul) şi psihicul (toate funcţiile psihice sunt afectate, precum şi funcţionarea de ansamblu a sistemului psihic, inclusiv fenomenul de conştiinţă) şi, evident, este tulburată viaţa spirituală.

Depresia are rădăcini uneori puternice în bagajul genetic, arborele genealogic fiind relevant în acest sens. Cel mai adesea, însă, depresia se învaţă. Uneori e numită "sindrom de neajutorare dobândit". O înţelegem, aşadar, şi ca fenomen socio-cultural, ca modelare, chiar condiţionare.
Există şi stări depresive reactive (la o anumită situaţie de viaţă faţă de care persoana nu are încă un mod adaptativ de a răspunde), independente de vreo înclinaţie moştenită de la înaintaşi. Un exemplu: stările de doliu, urmarea unor pierderi semnificative pentru persoană. Stările depresive însoţesc de obicei tulburările stării de sănătate, orice suferinţă fizică fiind acompaniată şi de anumite manifestări din spectrul mai larg al depresiei. Nu însă, propriu-zis de boală.

Depresia poate fi mascată chiar de stări opuse ca manifestare: exaltare, jubilaţie, euforie. Stările dispoziţionale de tip maniacal sunt adeseori interfaţa depresiei.

Nu întotdeauna depresia e un fenomen în totalitate negativ. Poate prilejui experienţe de creştere. Însă o depresie propriuzisă reprezintă mereu o pierdere, într-un plan sau altul - cine a trecut prin depresie nu mai e niciodată acelaşi om. Din păcate, această afecţiune lezează ireparabil funcţiile psihice, fie şi "insesizabil", discret. Deteriorarea poate să nu fie spectaculoasă, însă e mereu semnificativă. Cele mai afectate sunt funcţiile cognitive (memoria, atenţia, chiar gândirea şi imaginaţia).

Riscul cel mai de temut al depresiei este suicidul. De această posibilă complicaţie ţin mereu seama psihologii şi psihiatrii.

Tratamentul depresiei este adeseori dificil, sinuos, îndelungat. Repet - dacă e vorba despre depresie, iar nu despre altceva asemănător.
Cercetările din psihiatrie arată că tratamentul depresiei necesită obligatoriu combinarea medicaţie-psihoterapie. Aceasta dă mereu rezultate mai bune decât una dintre alternative, luată separat.

Personal consider că depresia este şi trufie. Însă pe cât de uşor pot afirma (acum) aceasta, pe atât de greu îmi este să traversez depresia, atunci când o experimentez. În primul rând deoarece trufia şi mai apoi rodul ei - depresia: întunecă mintea, scade discernământul, tulbură voinţa etc.

Pacientul depresiv are nevoie de ajutor specializat. Nimeni nu iese singur din mlaştina depresiei. Cei care cred contrariul, sunt doar pacienţi necomplianţi care, mai devreme sau mai târziu, plătesc cu viaţa sau cu o parte importantă din ea pentru semeţie şi ignoranţă.

În România tratamentul eficient al depresiei e un lux. Starea de ignoranţă şi autosuficienţă caracteristică românilor se exprimă, printre altele, şi în obiceiul sinucigaş arhicunoscut: consumul abuziv şi statornic de alcool, ca aşazis leac pentru depresie. Nimic mai dăunător, de fapt. Se dezvoltă complicaţia cea mai mizerabilă şi mai răspândită a depresiei: alcoolismul.

Deseori suferă de depresie, chiar majoră (psihotică) oameni credincioşi. Mulţi creştini sunt pacienţi ai spitalelor sau clienţi în cabinetul psihoterapeutului. Depresia, ca şi moartea, nu face diferenţe şi nu cruţă pe nimeni, la o adică. Tocmai creştinii, însă, beneficiază de ajutor specializat - pentru că se smeresc şi cer ajutor.

Pericolul cel mai mare în diagnosticarea şi tratamentul depresiei este reducţionismul. Unii reduc complexitatea stării la un factor, alţii la altul. În realitate, depresia exprimă un sistem de factori corelaţi simultan - sociali, culturali, psihologici, biologici, spirituali.

Smerenia este leacul depresiei, cred eu. Iar aceasta începe să se exprime concret prin solicitarea ajutorului specializat - duhovnic, medic, psiholog etc.

Rugăciunea în sine, ruptă de viaţa de credinţă în ansamblul ei, nu este un "truc" pentru a trece de depresie. Viaţa îmbunătăţită duhovniceşte, în complexitatea ei, conţine şi leacul împotriva depresiei. Ferice de cei care îl cunosc din experienţă şi care îl pot împărtăşi, la nevoie, celor care solicită ajutor.

Vă sugerez să fiţi mai reţinută în a lansa public astfel de afirmaţii.
Cu atât mai mult cu cât susţineţi că au fost făcute de un preot.

Interesanta ipoteza aceasta. Imi dau seama ca este sustenabila.
Dar, personal, consider ca depresia este rodul necredintei. De aceea o si vedem, astazi, mai raspandita decat in orice epoca anterioara. Repet, eu, care am tratat si tratez sute de depresivi, nu am intalnit niciodata un depresiv care sa fie crestin practicant. Duhul acesta al depresiei este incompatibil cu entuziasmul caracteristic tuturor celor carora flama credintei le-a cuprins inima si aripa "nebuniei intru Cristos" le-a atins intraga viata, facandu-i sa fie nascuti din nou.

Nu trebuie considerat drept contra-argument faptul ce vedem depresivi care merg la biserica. Exista o tendinta de a-L cauta pe Dumnezeu sadita in inima omului si cel mai tare Il cauta cei care sufera. Un depresiv poate fi, si este adesea, un om care il cauta pe Dumnezeu. Dar nu L-a gasit, inca. Transformarea in Cristos nu a avut loc, chiar daca merg la biserica, bat matanii si fac semnul sfintei cruci, uneori mai ceva decat ceilalti.

Dar cum stim ca, intr-un om, transformarea in Cristos a avut loc ? Dupa roade ii vom cunoaste. Iar cele 12 roade ale Duhului Sfant sunt: iubirea, BUCURIA, PACEA, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea, credinta, castitatea.

Ba dimpotriva, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a adus la biserica!

Mulţumeşte-I, mulţumeşte-I, cum altfel?
Dar fă-ţi tratamentul, dacă tot ai ajuns în Bolniţă.
Oare, când erai în halul în care erai (aşa cum zici că a spus părintele) Dumnezeu te-a tocmit să vorbeşti de rău pe psihologi şi pe psihiatri?
Fă-ţi tratamentul sfânt al pocăinţei şi nimic altceva, că pentru asta te-a dus Dumnezeu în Biserica Lui!
Pentru început, poate că ar trebui să te abţii de la comentarii în domeniile unde nu ai căderea să emiţi judecăţi de valoare. Ar fi un prim semn de însănătoşire, cred.

P.S. Cât despre faptul că scrii despre un preot că ar fi afirmat acel lucru, greşeşti pe mai multe planuri simultan:
a) divulgi o opinie personală a preotului, fără a dovedi că ai consimţământul lui în prealabil; te arăţi indiscretă, slobodă la gură în chestiuni care ţin de taina relaţiei duhovniceşti; prin asta rişti în primul rând să pierzi darul chemării în Biserică.
b) pui pe părinte (cum dealtfel ai mai făcut şi în alte postări pe alt topic) într-o postură negativă; aici în conflict cu specialiştii din domeniul laic al tulburărilor sufleteşti; prin aceasta aduci duh de dezbinare între laicat şi Biserică, lucru deloc creştinesc, deloc folositor.
c) loveşti în imaginea psihologului şi a psihiatrului folosindu-te ca argument (perfid?) de presupusa autoritate a părintelui în chestiuni care nu îl privesc, de fapt - deoarece preotul nu are menirea de a evalua terapia psihologică ci doar pe aceea de a păstori duhovniceşte pe credincioşi.
d) arăţi lipsă de cunoştinţe şi de discernământ în chestiuni pe care le abordează cu prudenţă cei mai buni terapeuţi care sunt totodată şi credincioşi creştini sau chiar preoţi - anume, în domeniul fin şi complex al aşazisei psihoterapii ortodoxe.
Poate ar fi cazul să iei aminte şi să-ţi smereşti puţin mintea şi vorba.

Deh, Mihnea, fiecare cu lotul lui...:)
Mă aflu exact la polul opus faţă de experienţa ta: lucrez mai mereu cu oameni credincioşi, oameni care se ţin din copilărie de cele bisericeşti şi care au diverse tulburări psihice - de la atacuri de panică la consum abuziv de substanţe, de la depresie cu tentative de suicid până la tulburări psihotice cronice, de la tulburări banale din sfera stresului până la tulburări structurate de personalitate, de la divorţ la doliu etc. Majoritatea sunt creştini.

De aici două concluzii posibile:
a) ori diagnosticul de depresie este pus greşit sau nu e pus când ar trebui;
b) ori depresia, cum spuneam, nu cruţă pe nimeni (aşa cum nici gripa, nici vărsatul de vânt, nici paralizia pleoapei ochiului stâng, nici Alzheimerul, diabetul ori moartea), indiferent de credincioşie.

Sper că nu susţii, cum îmi pare că am sesizat printre rânduri, că pacienţii tăi nondepresivi sunt ... catolici, iar cei depresivi sunt neoprotestanţi, musulmani, budişti şi, evident, ortodocşi!......:)

Cuvintele dvs., chiar de nu ati avut intentia asta, ma fac sa ma gandesc la un mare adevar - ca Dumnezeu este singurul doctor al sufletelor si al trupurilor noastre. Ce bine ca exista Dumnezeu si slujitorii lui, preotii, plini de har tamaduitor!

Daca vrei sa fii depresiv, in fiecare minut poti sa fii. Te poti considera o victima pentru N motive mai mult sau mai putin importante. In plus, necuratul, care ne lupta prin patimile noastre, nu prin altceva, e foarte inventiv. In fiecare minut ne poate trimite ganduri nocive despre aproapele sau chiar despre Dumnezeu. Scopul final al lucrarii lui este acesta: sa ne vare in deznadejde.

Un crestin trebuie sa lupte sa nu ajunga in aceasta stare, sa aiba trezvie si sa citeasca pentru a deosebi gandurile care-i vin de la Dumnezeu de cele care vin de la vrajmasul. Daca nu face acest lucru, desigur poate sa apeleze la metode care nu-i cer nici post, nici rugaciune si, mai ales, nu-i cer smerenie!

Cine e capabil sa se smereasca in fata lui Dumnezeu si sa-si recunosaca pacatele pe care le face zilnic cu vorba, cu fapta si mai ales cu gandul nu mai trebuie sa se umileasca in fata psihiatrilor si a psihologilor.

Oare de unde aceste reacţii radicale la adresa psihologilor şi a psihiatrilor?

De unde ideea că în faţa lor te umileşti?

Desigur, Dumnezeu este doctorul sufletelor şi al trupurilor, iar Biserica şi preoţii ne ajută să fim sănătoşi. Asta nu înseamnă că nu vom mai avea nevoie de medici, sau unii dintre noi chiar de psihologi şi psihiatri.

Dar dacă părintele duhovnic îţi recomandă să urmezi şi sfaturile, respectiv tratamentele unor specialişti în domeniul acesta mult controversat, veţi zice că acest preot greşeşte? Sau n-o fi bun slujitor al lui Hristos... Doamne iartă-mă!

Părerea mea este că nu ştim noi căile prin care lucrează Domnul. Personal nu sunt pentru a merge la un medic etc. pentru orice fleac, dar nici să cădem în extrema cealaltă nu mi se pare sănătos.

A se mai citi fragmentul din Părintele Nicolae Steinhardt...

A SE UMILÍ mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situație de inferioritate față de cineva (pentru a-și atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate față de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
Sursa: NODEX (2002)

Orice boala ne poate face sa devenim umili. Iar cand cerem ajutorul de la Dumnezeu sau de la un medic, automat o facem de pe pozitia celui care cere ajutor, nu de pe a celui care il da.

Te consideri o persoană tămăduită prin harul preoţesc?
Slavă lui Dumnezeu, dacă aşa stau lucrurile.
Dar în ce constă tămăduirea de care sugerezi că ai avut parte (ai scris doar că erai într-un hal...)? Poţi face vreo precizare lămuritoare?
Fără indiscreţii inutile, desigur; totuşi zi-mi ceva limpede, ceva care să poată fi împărtăşit altor creştini. (Îţi reamintesc că nu constituie un păcat să mărturisim vindecarea pe care ne-a adus-o Dumnezeu, precum vedem că se întâmplă în Biserică şi cum găsim chiar în Evanghelie, adeseori.)

*
Hristos este Doctorul. Cum înţelegi că lucrează El? Poţi să expui, fie şi succint?
Crezi că Dumnezeu nu lucrează şi prin oameni? De pildă prin medici, prin psihologi, prin aproapele?
Bunul samarinean era Dumnezeu? Sau om? Dacă a fost om, de ce nu a trecut mai departe lăsînd pe Dumnezeu să se ocupe de cel rănit?
Cel care face un gest de milostenie e Dumnezeu? E Înger? E Arhanghel? Sau e om dăruit cu iubirea de aproapele?

*
Preotul plin de har merge vreodată la doctor pentru ajutor? Dar la psiholog? Dar la psihiatru? Iar dacă mulţi preoţi solicită servicii medicale şi psihologice/psihiatrice, ce înţelegi din asta?

*
Călugării apelează vreodată la medic? Dar la psiholog? Dar la psihiatru?
Mânăstirile colaborează cu vreo clinică medicală?

*
Cunoşti în Biserica Ortodoxă vreo interdicţie de a solicita (sau de a oferi) ajutor medical? Dar ajutor psihologic? Dacă ştii vreo oprelişte, te rog precizează conţinutul şi sursa, să luăm şi noi act de realitate.

Cum ţi se pare simpozionul internaţional cu tema "Valenţe terapeutice ale spiritualităţii ortodoxe şi direcţii principale în dezvoltarea psihologiei umane" prezentat aici: http://www.familiaortodoxa.ro/2013/0...atii-ortodoxe/

Dar ultima propoziţie din textul următor? http://ziarullumina.ro/viata-biseric...r-defavorizati

,,Să învieze şi sufletul tău, roaba lui Dumnezeu M.! De la surioara ta K. am aflat trista poveste a vieţii tale. [COLOR=#ff0000]Din inimă te compătimesc şi după puterea mea ma rog pentru tine, să-ţi dăruiască Domnul mila Sa. Copilaşul meu! Numai la Domnul şi întru Domnul îţi poţi găsi pacea sufletească. Sufletul tău chinuit, numai intru Domnul, întru pocăinţă şi îndreptarea vieţii îşi poate găsi bucuria. [/COLOR]
Păcatul cu otrava sa omoară sufletul omului. Şi sufletul înviază datorită lucrării învioratoare a pocăinţei. Dacă te vei pocăi, vei vedea prin propria ta experienţă adevărul cuvintelor mele. Să se depărteze de la tine orice deznădejde! Domnul îşi întinde sfintele Sale mâini, ce sunt gata să te primească, ca pe orice alt păcătos, ce se căieşte, în braţele Tatălui. Dacă Domnul nu îi respinge pe păcătoşii ce se căiesc, cum au fost vameşul, desfrânata, Pavel-apostolul, cuvioasa Maria Egipteanca şi mulţi alţii, [COLOR=#ff0000]nu te va respinge nici preotul ortodox. Numai să te căieşti, numai sa zici din inimă: „Am greşit, iartă-mă!”[/COLOR] De pocăinţa ta se vor bucura şi Domnul, şi îngerii, şi oamenii lui Dumnezeu. Stăruinţa în păcat îi întristează. Aşadar, apropie-te de Domnul cu smerenie şi pocăinţă, leapădă atracţia faţă de păcat, gustă din cupa pocăinţei şi vei vedea bunătatea lui Dumnezeu, căci se spune: “Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”. Domnul să te inţelepţească. Chem asupra ta binecuvântarea lui Dumnezeu."



Sursa:


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/...de-si-sa-vina/

Nu mi-am propus sa va judec, nici sa va jignesc. Stilul pe care l-ati ales lasa mult de dorit. Prefer sa nu raspund intrebarilor dvs. si sa fiu clasificata ca lipsita de argumente, decat sa ajungem sa ne contrazicem fara niciun folos.

Doar incerc sa-mi imaginez ce mina si ce discurs v-ati fi compus, daca m-as fi aratat interesata de serviciile dvs. Daa.., un om calm, respectuos, un bun crestin, un bun psiholog. In schimb, n-ati reusit decat sa-mi oferiti o imagine care nu inspira incredere.

Retineti, va rog, un aspect. Un adevarat crestin ortodox practicant poate fi oricand si un bun psiholog, viceversa muult, mult mai greu sau deloc...

Ţi-am cerut să răspunzi la întrebări simple şi clare. Întrebări pe care ţi le poate pune orice creştin pentru a afla cine eşti de fapt şi ce faci aici pe forum.

Răspunde ca un creştin, dacă tot te dai ortodoxă! Arată-ne cine eşti cu adevărat, nu te mai preface şi nu mai vinde castraveţi grădinarului.

:) In varianta asta ati putea sa-mi deveniti de-a dreptul simpatic. M-ati facut sa rad.. auzi, cine sunt si ce fac aici pe forum... Sunteti chiar amuzant.

Ignorati-ma, mai bine! Nu am pe nimeni in vizor, cu atat mai putin pe dvs.

Seara buna!

Păi, simpatic cum sunt pe cale să-ţi devin, te mai întreb o dată: cum rămâne cu serviciile medicale, inclusiv psihologice, pentru creştini?
Ai afirmat că psihologii îi înnebunesc pe oameni şi ai pus această vorbă în gura unui preot ortodox - afirmaţie foarte gravă. Insultă la adresa mea şi a celorlalţi psihologi, calomnie, dezinformarea semenilor etc. Apoi sugestia că spitalul de psihiatrie este un loc înjositor ("la nebuni", afirmi), iar nu un liman unde oamenii bolnavi pot primi ajutor specializat şi eficient.

*
Au nevoie uneori creştinii de doctor, de psiholog, de psihiatru?
Au voie doctorul, psihologul, psihiatrul să trateze pe creştinii care se îmbolnăvesc?
A emis BOR sau altă Biserică Ortodoxă din lume vreo interdicţie în acest sens? Când, cine, unde? - Dovada, sursa, documentul - să aflăm şi noi!

*
Dumnezeu lucrează şi prin oameni? Da sau nu! Iar dacă răspunsul e afirmativ, Dumnezeu lucrează asupra celor bolnavi exclusiv prin "preoţii plini de har", cum ziceai? Nu şi prin aproapele, care poate fi medicul, psihologul, psihiatrul?
Relaţia de întrajutorare şi iubirea creştină nu fac parte din relaţiile concrete dintre oameni? Sunt doar un precept abstract? Sunt prerogativul absolut şi izolat al Dumnezeirii? De unde ne livrezi această nouă învăţătură?

*
Susţii în continuare că un preot ortodox ţi-a spus că "psihologul" înnebuneşte pe oameni? Susţii aceasta?

*
Cunoşti mulţi oameni vindecaţi de depresie? Poţi preciza cum şi în relaţie cu cine au avut parte de tămăduire? Concret, argumentat limpede, fără dubii.

*
Cunoşti mulţi oameni "înnebuniţi de psiholog"? Dovadă, argument, cifră clară, surse precise - studii, publicaţii oficiale, documente, statistici etc.

*
Sunt sau nu sunt permise în BOR intervenţii medicale şi psihologice/psihiatrice în ajutorul creştinilor, preoţilor, călugărilor care suferă de o boală sau alta?
Afirmă-ţi clar poziţia, argumentează limpede, dovedeşte. De ce fugi cu laşitate de răspunderea propriilor afirmaţii? Aşa face femeia creştină?
Ai insultat mulţime de oameni care lucrează în slujba oamenilor, mulţime de credincioşi creştini. Ai lansat imaginea păgubitoare că o clinică de sănătate mintală e un loc josnic, cu "nebuni", iar nu un lăcaş pentru tămăduirea celor suferinzi de boli care se tratează medical şi psihologic.
Acum e vremea să îţi ceri scuze pentru modul cum ai vorbit şi pentru conţinutul dăunător al mesajelor tale repetate. Dacă eşti om cu minim bun simţ şi vrei să te mai poţi numi creştin, te rog să răspunzi cum se cuvine la întrebările mele. Onest, doar atât îţi cer.

Un răspuns la întrebarea din titlul topicului
 

Printre terapeuţii ortodocşi de astăzi se evidenţiază şi psihiatrul rus Dmitri Avdeev, unul dintre promotorii psihoterapiei ortodoxe.
De formaţie medic şi psiholog şi totodată om creştin, Avdeev este unul dintre reperele pe care s-ar cuveni să le avem în vedere când ne lansăm în păreri şi judecăţi de valoare (depreciative, chiar insultătoare) privind pe psihologi, psihiatri şi respectiv pe oamenii care suferă de una sau alta dintre tulburările psihice, în speţă depresia.

Câteva cuvinte lămuritoare (selecţie dintr-o carte tradusă şi la noi, în prezent disponibilă la librăria Sophia) găsim aici:
http://deveghepatriei.wordpress.com/...i-prin-suflet/

*

Medicii, ca şi oamenii de rând care sunt credincioşi, privesc psihoterapia ortodoxă cu optimism, cu înţelegere, consideră că este necesară, iar cei care sunt necredincioşi se uită în mod potrivnic, acuzându-i pe psihoterapeuţi că nu sunt ştiinţifici.

*
În ce măsură psihoterapia poate fi însuşită de un preot pentru a fi folosită în pastoraţie?

Preotul are nevoie să cunoască nu doar noţiuni de psihoterapie ortodoxă, ci şi de psihiatrie. Există o carte, care a apărut de curând şi în traducere românească, "Depresia ca patimă şi ca boală".
Depinde ce cauzează această depresie. Iar aceasta determină tactica care trebuie folosită în vindecare. Într-un caz trebuie tratată depresia ca boală, care este un deficit în structurile creierului, cum sunt dopaminele, serotonina, noradrenalina, şi în alt fel trebuie tratată depresia cauzată de patimi. Atunci ea este considerată păcat.
Stabilind clar cauzele apariţiei depresiei, poţi aplica şi tactica potrivită cazului respectiv.

Am spus că depresiile sunt diferite. Există o depresie care este condiţionată biologic şi alta care are la bază factori nevrotici. Nevroza este un conflict între ceea ce este dorit şi realitate. Totul depinde aici de om. Cunoaştem sfinţi care au stat toată viaţa în pat plini de răni şi de bube şi care erau bucuroşi, erau plini de har, erau cu Hristos. Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, vai!, îi chinuie pe toţi din jurul lui.

*
Ce importanţă au mediul familial şi moştenirea genetică în declanşarea bolilor psihice?

Când vorbim de marea psihiatrie, atunci genetica are un cuvânt greu de spus, o importanţă mare. În cazul nevrozelor, este o problemă psihologică, duhovnicească. Există o manifestare a bolii, pe de o parte, şi nişte factori de mediu care pot duce la apariţia bolii, pe de altă parte. Dacă omul trăieşte în nişte condiţii normale din punct de vedere duhovnicesc şi sufletesc şi duce un mod de viaţă sănătos, nu va dezvolta această boală.

*
Aţi întâlnit la cabinetul dumneavoastră oameni credincioşi practicanţi care suferă de boli psihice sau vă vizitează doar cei pentru care ortodoxia nu înseamnă nimic?
De 17 ani, majoritatea celor cu care mă întâlnesc la consultaţii la cabinet sunt credincioşi. Şi ortodocşii se pot îmbolnăvi.


*
Psihoterapia ortodoxă ar trebui practicată de clerici sau de laici?

Practica pastorală determină şi o anumită influenţă psihoterapeutică, dar posibilităţile preotului sunt limitate. Este o colaborare între psihoterapeutul ortodox şi preot. Asemeni relaţiei între Hristos şi Înaintemergătorul Său.
Psihoterapeutul este ca Sfântul Ioan, care aduce oamenii la pocăinţă pregătindu-i pentru întâlnirea cu Hristos.

*
Cine este Dmitri Avdeev?

Dmitri Avdeev Alexandrovici, medic psihiatru, psihoterapeut şi specialist în psihologie medicală, a studiat psihoterapia şi psihologia la institutul de cercetare psihoneurologică "V. M. Behterev" din Sankt Petersburg, la Academia de formare medicală post-universitară din Moscova, apoi în clinici din Germania şi alte ţări europene.
Născut în 1964, în Rusia, dr. Avdeev este membru a diverse societăţi şi asociaţii profesionale şi a participant la congrese naţionale, europene şi mondiale de psihoterapie şi psihologie medicală.
Este autorul a numeroase articole publicate în peste 200 de publicaţii, a 42 de cărţi şi broşuri editate în mai multe limbi.
În limba română au apărut la Editura Sophia mai multe cărţi: "De vorbă cu un psihiatru ortodox", "Când sufletul este bolnav", "Nervozitatea la adolescenţi şi la copii", "Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe", "Depresia ca boală şi ca patimă".
Din 1991, a elaborat un model de psihiatrie ortodoxă.

Imi mentin cuvintele de mai sus! Marturisesc fara jena ca eram intr-un hal fara de hal, dar am poposit intr-o zi sub epitrahilul unui duhovnic iar lucrurile s-au schimbat - unele aspecte imediat, dupa prima spovedanie iar altele pe parcurs. Ulterior am aflat ca Dumnezeu m-a scutit de o perspectiva sumbra - spitalul de nebuni. Sunt si vreau sa raman un pacient al spitalului numit biserica. Evident, comentariile pot curge in continuare. Eu insa ma opresc.

Bine ar fi ca aceasta polemica absurda sa se opreasca! Se aude, frate Ioan Cezar ? Sa nu fie precum in zisa "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!"

Hai sa schimbam subiectul. Cum ziceai, fratioare, ca se muta calul la sah ?

Nu e bine sa intram pe forum ortodox in calitate de psihologi, juristi, medici etc. Am mai spus. Pe forum ortodox intram in calitate de crestini. Exista si forumuri ale specialistilor in diferite domenii.

Daca se intampla ca profesia noastra sa fie criticata, nu ne cad gradele daca rabdam pentru Hristos ceva. In fond, nu ne jigneste nimeni in mod direct. Daca eu la serviciu imi fac datoria si am constiinta impacata si in fata lui Dumnezeu, nu am de ce sa ma supar. Daca, insa, nu e asa, atunci caut sa profit de situatie pentru a-mi perfectiona spiritul autocritic care-mi permite sa fiu placut lui Dumnezeu si de folos oamenilor.

Pe forum putem verfica daca stim sa comunicam crestineste. Sa mai lasam orgoliile la usa camerei in care avem calculatorul si sa venim aici chiar si cu un pseudonim, dar cu sufletul nostru de crestin. Cel din fata ecranului, chiar daca se afla pe alt continent, sa simta ca anumite randuri au fost scrise de un crestin.

Problema este ca nu un orgoliu personal, e vorba de insultarea unei intregi profesii si a mii de oameni "pentru ca am auzit eu ca-s rai."
Ce pot sa zic, si eu am avut parte de niste profesori mai "putin perfecti", dar daca incep sa zic ca toti invatatorii si profesorii sunt niste hoti incompetenti care idiotesc lumea, trebuie sa ma astept la o e-rosie aruncata peste fata, indiferent de public.

Pe o nota mai artistica, o melodie corespunzatoare subiectului(mai ales ultima parte):
http://www.youtube.com/watch?v=MTQJhnA46UA

Cred că la mijloc e o neînţelegere de fond abordată cam prea coleric de Ioan Cezar, pentru pentru un apărător al tuturor ştiinţelor, disciplinelor, metodelor sau ce-or mai fi, care utilizează ca prefix în denumirea lor derivate ale grecescului psyche.

Situaţia poate fi citită mult mai simplu şi irenic: un duhovnic mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că o persoană a ales întâi Biserica, fiind scutită de riscul de a se alege cu un diagnostic grăbit şi exagerat din partea unui psihiatru, care apoi să-i atârne de gât ca o piatră de moară tot restul vieţii.
Cel mai probabil părintele duhovnic a întâlnit cazuri de persoane ştampilate medical cu patologii ireversibile în situaţii care puteau fi foarte bine vindecate prin mijloace exclusiv duhovniceşti.

Multumesc Mihailc pentru felul in care ai echilibrat discutia. Atat de bine incat acum pot sa cer iertare de la cei pe care i-am suparat atat de tare :) Mai mult ca sigur ca parintele asta a vrut sa spuna iar eu am inteles ad litteram si am trantit-o ca atare pe forum. Iertati-ma! :) Schiopatez rau, mai am destule de invatat.