Despre ereziarhi, erezii si combaterea acestora la Sfintele Sinoade Ecumenice
 

Un batran cu numele Chiriac traia in lavra Calamon din apropierea sfantului rau Iordan. Si era batranul imbunatatit in fapte dumnezeiesti. La el a venit un frate strain din tinutul Dara, cu numele Teofan, ca sa-l intrebe pe batran despre gandul curviei. Batranul a inceput sa-l sfatuiasca cu felurite cuvinte de intelepciune si viata curata. Folosindu-se mult fratele din cuvintele batranului, i-a spus:

- Eu, avva, am partasanie in tara mea cu nestorienii. Din aceasta pricina nu mai pot ramane cu ei si vreu sa locuiesc impreuna cu tine.

Cand a auzit batranul de numele lui Nestorie s-a intristat de pierderea fratelui si l-a sfatuit si l-a indemnat sa se desparta de aceasta erezie vatamatoare si sa vina la sfanta sobornica si apostolica Biserica. Si i-a spus:

- Nu este alta mantuire decat numai in a cugeta drept si a crede ca Sfanta Fecioara Maria este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu.

- Intr-adevar, avvo, a raspuns fratele, toti ereticii asa spun: daca nu esti cu noi, nu te mantui. Sarmanul de mine nu stiu ce sa fac. Roaga-te deci Domnului ca Domnul sa ma incredinteze, prin fapta, care este credinta cea adevarata.

Batranul a primit cu bucurie cuvantul fratelui si i-a spus:

- Sezi in chilia mea si am nadejde in Dumnezeu ca bunatatea lui iti va descoperi adevarul!

Lasadu-l pe fratele in pestera s-a dus la tarmul Marii Moarte si s-a rugat pentru el. Si iata cam pe la ceasul trei dupa amiaza in ziua urmatoare, vede fratele pe cineva infricosator la vedere, stand in fata lui si-i spune:

- Vino si vezi adevarul!

Si luandu-l, la dus intr-un loc intunecos, cu miros urat si cu foc si-i arata in mijlocul focului pe Nestorie si Teodor, pe Eutihie si Apolinarie, pe Evagrie si pe Didim pe Dioscor si pe Sever, pe Arie si pe Origen si pe alti cativa.

- Iata, ii spune acela ce i s-a aratat, acesta-i locul pregatit ereticilor si celor ce urasc pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si celor ce urmeaza invataturile lor. Daca iti place locul, ramai in credinta ta! Dar daca nu vrei sa incerci chinul acesta, vino la Biserica cea sfanta si sobornica, asa cum ti-a spus batranul. Caci iti spun: chiar daca ai savarsi toate virtutile, ajungi in locul acesta daca n-ai dreapta credinta.

La cuvantul acesta fratele si-a venit in sine. Cand a venit batranul, i-a povestit toate cele intamplate asa cum le-a vazut si a trecut la sfanta sobornica si apostolica Biserica. Si a ramas impreuna cu batranul in Calamon. Dupa ce a stat multi ani cu el, a adormit in pace.

Arie (c.250-336) a fost un eretic de la începutul secolului al IV-lea, teolog şi preot, care învăţa că Fiul lui Dumnezeu nu a fost din veşnicie, ci că Fiul a fost o fiinţă creată şi subordonată lui Dumnezeu Tatăl. Această învăţătură a fost considerată de Biserică erezie, cunoscută sub numele de arianism, şi condamnată de Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. Controversa teologică a continuat însă câţiva zeci de ani, fiind susţinută chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, Constanţiu al II-lea, fiul şi urmaşul lui Constantin cel Mare). Doar după moartea fulgerătoare a lui Arie în anul 336, controversele au mai scăzut în intensitate.
Vezi mai multe aici despre arianism.

Macedonie I de Constantinopol a fost un teolog eretic, episcop al Constantinopolului la jumătatea secolului al IV-lea. A fost de orientare ariană şi, cu sprijinul împăratului Constanţiu al II-lea, partidul semi-arienilor a putut să-l instaleze ca episcop al Constantinopolului în două perioade: de la 342 la 349 și de la 351 la 360.
si aici despre macedonianism

Apolinarie "cel Tânăr" (mort în 390) a fost episcop de Laodiceea în Siria, teolog condamnat ca eretic de Biserică.
Învățătura sa despre Iisus Hristos de la un anumit moment a luat numele de Apolinarism‎ și a fost condamnată ca erezie de Biserica creștină la sinoadele de la Alexandria (în anul 362) și Constantinopol (381).
Vezi mai multe aici.

Teodor din Mopsuestia sau Teodor din Antiohia - dupa locul unde s-a nascut si a fost preot -(cca. 350-428), teolog şi scriitor bisericesc, unul din marii reprezentanţi ai Şcolii teologice din Antiohia, dar condamnat impreuna cu Diodor de Tars si Ibas din Edessa la Sinodul V Ecumenic ca precursor al nestorianismului.

Nestorie, ucenic al lui Teodor, a continuat poziţia discipolului său după moartea acestuia.
Nestorie a fost condamnat de către Conciliul din Efes (431),
Vezi mai multe aici.

Aetius şi Eunomiu sunt recunoscuţi ca fondatori ai neoarianismului.
Vezi mai multe aici.

Eutihie - un duşman înverşunat al nestorianismului, el a căzut în cealaltă extremă, ajungând la o formă de monofizitism numită ulterior eutihianism
Vezi mai multe aici.

Dioscor şi Sever sunt eretici monofiziți.
Vezi mai multe aici.

Evagrie Ponticul s-a nascut pe la 345-346, la Ibora - in Pont.
Evagrie era invatat, stapanind cu maiestrie cultura profana si crestina, puternic influentat de ideile origeniste, adversar neinduplecat al tuturor ereticilor vremii sale, inzestrat cu un deosebit dar al vorbirii si, in plus, impunandu-se prin frumusetea chipului si prin eleganta.
A plecat in Egipt, unde a salasluit aproape 16 ani si unde a fost ucenicul Sf. Macarie Egipteanul. A refuzat tot timpul oferta unui scaun episcopal.

Sustine teoria preexistentei sufletelor si doctrina apocatastasei - asemenea lui Origen - ceea ce a adus condamnarea lui la Sinodul V ecumenic.
A fost condamnat ca origenist la Sinoadele V, VI si VII ecumenice.

A murit pe la 399-400.
Vezi mai multe aici.

Didim din Alexandria sau Didim cel orb (313-398), teolog alexandrin, conducator al scolii catehetice din Alexandria, isi pierde vederea la varsta de 4 ani. A fost unul dintre ultimii mari conducatori si dascali ai scolii alexandrine. L-a aparat pe Origen si lucrarea lui De principiis, subliniind ortodoxia lor. De aceea si el va fi condamnat la sinodul al V-lea ecumenic de la Constantinopol (553) ca sustinator al credintei in preexistenta sufletului si in apocatastaza. Principala sa lucrare, Despre Sf. Treime, s-a pastrat in intregime si este lipsita de elemente origeniste. Doctrina trinitara propusa de Didim este ortodoxa, facand uz de expresii teologice cheie, cum ar fi o fire si trei ipostase, retinand deofiintimea si unitatea Persoanelor.
In antropologie el este origenist, intrucat afirma ca, desi sufletul este creat de catre Dumnezeu, el a preexistat trupului in care a fost pus ca intr-o inchisoare.

Cea mai buna lucrare a antichitatii crestine referitoare la Sfantul Duh apatine lui Didim din Alexandria sau Didim cel orb (+398). Cunoscand invatatura pnevmatomahilor dintr-o lucrare eretica din care citeaza de mai multe ori in tratatul Despre Sfantul Duh si in cartea a II-a a lucrarii Despre Sfanta Treime, prima scrisa inainte de anul 381 iar a doua dupa anul 381, Didim a combatut cu argumente precise pe pnevmatomahi, oferindu-ne in acelasi timp informatii pretioase despre fundamentarea eologica a doctrinei lor.

Origene a fost ucenic al lui Clement Alexandrinul.
A fost condamnat la Sinodul al V-lea Ecumenic.
Cele mai cunoscute erezii ale lui Origen sunt preexistenţa sufletelor şi apocatastaza care au fost preluate si de alti discipoli ai lui Origen.

Apocatastaza este o erezie de origine gnostică, aflata printre altele şi la baza ereziei papiste a "Purgatoriului". Ea se prezinta sub forma ideii ratacite ca la sfarsitul veacurilor se vor mântui toti pacatosii, ereticii şamd, ba chiar şi diavolii.

Dar mai sunt si alte erezii ale lui Origen cum ar fi subordinaţianismul (erezie antitrinitară), erezii privitoare la originea, destinul si mantuirea omului, la ingeri, la invierea din morti, durata pedepselor din iad etc

Scrierile lui Origen a avut o mare influenta asupra multor teologi din vremea sa si nu numai.
Multi au preluat ideile lui Origen din scrierile sale, din pacate cu tot cu invataturile sale gresite.
De aceea Sfintii Parinti au considerat scrierile lui Origen extrem de periculoase si au fost anatemizate (atat omul cat si scrierile sale) la Soborul V Ecumenic iar mai apoi anatema a fost intarita de Sinoadele Ecumenice VI şi VII.
Vezi mai multe aici

Tot din Limonariu, capitolul 48: http://www.crestinortodox.ro/carti-o...-48-80861.html

MINUNILE SFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU PRIN CARE COSMIANA SOTIA PATRICIANULUI GHERMAN, A FOST TRASA DE LA EREZIA SEVERIANA LA ADEVARATA CREDINTA IN HRISTOS

Ne povestea avva Anastasie preotul si paznicul odoareleor sfintei Biserici a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, ca a venit Cosmiana, femeia patricianului Gherman si a voit ca in una din noptile sfintei Duminici sa se inchine singura sfantului si de viata facatorului Mormant al Domnului nostru Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu. Cand a vrut sa se atinga de mormant a intampinat-o Stapana noastra, Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, fata catre fata, impreuna cu alte femei si i-a spus:

- Pentru ca nu esti de-a noastra, sa nu intri aici!

Ea apartinea ereziei lui Sever, acefalul. Cosmiana se ruga mult, ca sa-i dea voie sa intre. Sfanta Nascatoare de Dumnezeu insa, i-a raspuns zicandu-i:

- Crede-ma femeie, ca n-ai sa intri aici pana nu te vei impartasi cu noi in aceasta credinta.

Prin aceste cuvinte a cunoscut ca este impiedicata sa intre, pentru ca este eretica si ca daca nu trece la Sfanta sobornica si apostolica Biserica a lui Hristos, Dumnezeul nostru, n-are sa intre. A trimis indata dupa diacon. Cand acesta a venit cu sfantul potir, ea s-a impartasit cu Sfantul Trup si Sange al Marelui Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Si astfel a fost invrednicita sa se inchine sfantului si de viata facatorului mormant al Domnului nostru Iisus Hristos.

Ce e aia erezia lui Sever si acefal? (in contextul acela)

Si nu inteleg povestea asta.
Iisus nu alunga pe nimeni. A intalnit oameni din multe semintii si nu a spus niciodata nu te ajut, ca nu esti de-al meu. Adica ii stia si ca sunt de alta credinta si totusi ii ajuta. Ei credeau, dar nu stiu sa fi fost impartasiti precum crestinii. Credeau in el si atat.

Cum sa alungi un om care vrea sa se roage?

Eu nu inteleg si am tot intrebat: existau crestini inainte de Iisus? Cum ii cunostea El pe cei care nu erau de-ai Lui? Dupa Ioan, au fost invatati alti preoti sa boteze? Asa inteleg.

Si pe urma se duceau oamenii pe rand si se botezau si impartaseau. Dar erau totusi putini, treptat s-au inmultit.

Sunt multe intrebari si nelamuriri pentru noi ce nu am trait in vremea aceea.
Daca veniti cu citate din astea, voi ati inteles totul? Daca da, explicati-ne si noua cu s-a facut totul.

Si femeia aceea a chemat diaconul si s-a impartasit. Dar s-a botezat inainte?

Ai raspunsul aici, unde de altfel ai reluat intrebarea.

Din Limonariu


VEDENIA MINUNATA A DUCELUI PALESTINEI PRIN CARE SI EL A FOST CONVINS SA RENUNTE LA EREZIE SI SA VINA LA BISERICA LUI HRISTOS

"Preotul Anastasie ne povesteste si aceasta intamplare. Cand Chivemer a ajuns duce al Palestinei, inainte de toate a venit sa se inchine in biserica Sfintei Invieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cand se apropia a vazut un berbec pornindu-se cu furie impotriva lui voind sa-l impunga. Cuprins de manie si frica, ducele s-a dat inapoi. Azaria, pazitorul Sfintei cruci si ceilalti insotitori l-au intrebat:
- Ce este stapane, ce ai? Pentru ce nu intri?
- Pentru ce ati adus berbecul asta aici? i-i intreba el.Mirati, ei s-au uitat in Sfantul Mormant si pentru ca n-au vazut nimic, i-au spus sa intre. Asta s-a intamplat de mai multe ori. El vedea berbecul pe cand ceilati nu vedeau nimic. Atunci pazitorul Sfintei Cruci ii spune:
-Crede-ma stapane, trebuie sa ai ceva pe sufletul tau, care te impiedica sa te inchini Sfantului si de viata facatorului Mormant al Mantuitorului nostru. Ai face bine sa te marturisesti lui Dumnezeu. Este iubitor de oameni si ti-a aratat aceasta minune pentru ca vrea sa te miluiasca.
Ducele ii spune cu lacrimi:
- Sunt vinovat in fata lui Dumnezeu cu multe si mari pacate.Si arancandu-se cu fata la pamant, a plans multa vreme, marturisindu-se lui Dumnezeu. S-a ridicat de jos si a voit sa intre din nou, dar n-a putut caci berbecul il oprea tot cu atat tarie. Atunci pazitorul sfintei Crucii ii spune:
- Negresit altceva este ceea ce te impedica.
- Oare nu sunt oprit sa intru, a spus el, pentru ca nu am partasie cu Sfanta Biserica cea sobornica si apostolica, ci cu erezia lui Sever?
Si a cerut de la pazitorul Sfintei Cruci sa fie impartasit cu sfintele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos Dumnezeul nostru. Apoi i-au adus sfantul potir si s-a impartasit. Asa a putut sa intre si s-a inchinat fara sa mai vada ceva.”




-Sa nu acceptam si sa lepadam ecumenismul care este “erezia tuturor ereziilor” (Pr. Arsenie Boca); “cea mai mare erezie a secolului nostru” (Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa) -ca sa nu ajungem si noi in iad ca alti eretici:Nestorie si Teodor, Eutihie si Apolinarie, Evagrie si Didim, Dioscor si Sever, Arie si Origen si altii asa cum scrie in Limonariu.


Arhim. Haralambie Vasilopoulos – DATORIA ORTODOCŞILOR pentru demascarea ecumenismului satanist

Sf Kosma Etolianul:
 

Fraţii mei creştini, patruzeci şi cinci de ani din viaţa mea i-am petrecut studiind. Am citit şi despre preoţi, despre necredincioşi, eretici şi atei. Am cercetat adâncurile înţelepciunii. Toate credinţele sunt mincinoase, deşarte, toate sunt ale diavolului. Am înţeles că lucru adevărat, ceresc, dumnezeiesc, desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi este acesta: numai credinţa creştinilor ortodocşi este bună şi sfântă, adică să credem şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Aceasta vă spun acum la sfârşit: să vă bucuraţi şi să vă veseliţi de mii de ori că v-aţi învrednicit să fiţi creştini ortodocşi şi să plângeţi şi să vă tânguiţi pentru necredincioşi şi eretici care umblă în întuneric şi sunt în mâinile diavolului.

Aurul in foc se caleste. Iar crestinul prin ispite, dobandeste. De la un prunc ce prin lapte creste la un 33 de ani ai lu Hristos, cu carne se hraneste.

Mantuirea : "Nu cel ce imi zice Mie doamne in ziua aceea va intra in imparatie, ci cel ce face voia Tatalui"

O cartea foarte buna pe care o recomand:

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...menintare1.jpg

Nu vi se pare ca acest fragment se afla in contradictie?

Câteva dintre ereziile mai cunoscute
 

Rectificare
 

Semiarianism / Semiarienii - unii dintre aceştia nu considerau că Fiul este o simplă creatură, dar nici că poate fi considerat de aceeaşi Fiinţă cu Tatăl.

I. O mare minune: întoarcerea femeii „catolice” (monahul Nicodim Bilalis, „Slujba Cuviosului Părintelui nostru Patapie, făcătorul de minuni, o scurtă biografie şi o scurtă istorisire a minunilor”, pp. 19-20, ediţia a II-a, Atena, 1986)
Anul acesta de Paşte (1986), în Sfântul Munte, am vorbit cu evlaviosul stareţ vecin, pe nume Martinian (de la Coliba „Toţi Sfinţii”, în Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantocrator) şi cuvântul a ajuns la tema despre minunile contemporane. Prilejul a fost continua minune a credinţei noastre ortodoxe a Sfintei Lumini de la Preasfântul şi Izvorâtorul de viaţă Mormânt. Atunci, stareţul Martinian ne-a povestit şi următoarea minune recentă a Cuviosului Patapie, pe care o expunem după istorisirea lui.

Stareţul avea o rudă emigrantă în Germania de Vest, de unde cu câţiva ani în urmă s-a întors pensionar. Ruda sa se numeşte Gheorghios Z. (Însuşi stareţul preferă ca numele să fie anonim). Şi în Germania s-a căsătorit cu o nemţoaică „catolică”, fără ca ea să se fi botezat înainte cu Botezul Ortodox. Au făcut, desigur, nunta într-o biserică ortodoxă şi cei doi copii ai lor i-au botezat cu Botezul ortodox, dar soţia a rămas „catolică”, chiar dacă mergeau la slujbe în bisericile ortodoxe.
După ce s-au întors în Grecia (sunt locuitori în Nea Smyrna, parohia „Sfântul Sostene”), în vara anului 1985 s-au dus pentru petrecerea vacanţei de vară în Loutraki (Corint) şi acolo s-au dus într-o zi la Mănăstirea Cuviosului Patapie, ca să se închine Cuviosului.
În Sfânta Peşteră a intrat primul soţul, care s-a şi închinat Sfintelor Moaşte. Dar, în timp ce intra şi soţia „catolică” şi se apropia să se închine, a căzut jos leşinată. Soţul a prins-o imediat în braţe şi, cu ajutorul altor închinători, a scos-o afară şi a ajutat-o să-şi revină. După ce şi-a revenit, au întrebat-o ce i s-a întâmplat de a leşinat. Şi ea a răspuns cu uimire:
- „Bine, nu aţi văzut, nu aţi auzit? Sfântul m-a împins şi mi-a zis: Cum tu, o eretică, te apropii de mine?”.
Şi din acel moment, ea singură a cerut să se boteze ortodoxă, după cum s-a şi botezat în urma catehizării ei în propria parohie.
De acum, ca ortodoxă, vizitează cu evlavie Sfânta Peşteră a Cuviosului şi se închină Sfintelor Moaşte cu dragoste şi recunoştinţă. Pentru că, după ce a primit Botezul ortodox, se simte alt om! „Când mă rog”, ne-a spus într-o convorbire telefonică, „Îl simt pe Dumnezeu ca al meu, Tatăl meu, pe cînd înainte nu simţeam nimic. Acum aprind candela la iconostas, fac prescuri, mă împărtăşesc, citesc Vieţile Sfinţilor şi sufletul meu Îl simte pe Dumnezeu aproape de el.
Iată, cum să v-o spun? E ceva foarte diferit de cum era înainte, o siguranţă că sunt lângă Dumnezeu. Şi lucrul acesta îl datorez Sfântului Patapie, căruia îi mulţumesc.”

Biserica Secretă. Scurt parcurs al mişcării
 

Se vorbeşte adesea despre o tendinţă din ce în ce mai accentuată de scindare în interiorul ortodoxiei, legată îndeosebi de opoziţia tradiţionalism ecumenism. Scopul acestui articol nu îl constituie cauzele acestei dispute simptomatice pentru o comunitate religioasă aflată în situaţia de a supravieţui unei societăţi secularizate, supusă unor permanente mutaţii sociale şi economice, ci consecinţele învederate ale maximei alienări, prin a căror observare dorim să tragem un semnal de alarmă.

O mişcare pseudoreligioasă care revendică ortodoxia, în virtutea descoperirii divine a adevărului suprem al cărui deţinător unic se pretinde a fi liderul ei charismatic este şi Biserica Ortodoxă Secretă. Gruparea a fost fondată de Constantin Dogaru, originar din Măluşteni, Vaslui, dar locuind în Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi, el a fost angajat ca maistru, predând mai întâi discipline tehnice la Liceul Industrial Nr. 1 din oraşul de domiciliu (1978-1984) şi apoi matematica la Şcoala Gimnazială din Cosmeşti (15 sept.-16 nov. 1999). Pornind de la sesizarea unor eleve referitoare la comportamentul inadecvat al acestuia, care, în loc să se ocupe de predarea disciplinei pentru care fusese angajat, distribuia broşuri cu conţinut religios, alcătuite de el, şi aborda discuţii pe teme de sexualitate, Consiliul de administraţie al şcolii demarează o anchetă, propunând desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Constantin Dogaru alege să demisioneze, dar îşi continuă opera de prozelitism, încercând să-i convingă pe cât mai mulţi că este subiectul unor teofanii, mariofanii şi mai ales anghelofanii şi că este însărcinat cu o misiune specială de Înalt Comunicator şi de profet al trezirii naţionale în pragul Apocalipsei. Ţara Sfântă România, aşa cum o numeşte el, are rolul principal într-o viitoare organizare a lumii, fiind un Nou Ierusalim (care se va întinde din România în tot mapamondul).

Arogându-şi titulatura de preot şi arhiereu, inginerul, care în trecut ucenicise şi pe la gurul Gregorian Bivolaru, susţine o ferventă activitate, hirotonind bărbaţi şi femei, alcătuind scrieri cu caracter liturgic şi profetic despre care pretinde că vin în completarea Revelaţiei şi pe care le distribuie adepţilor, dar şi altor persoane, reuşind astfel să atragă pe unii călugări, preoţi şi credincioşi naivi şi fără o cultură teologică serioasă.

Lui Dogaru i s-au asociat şi alţi preoţi excluşi din BOR, conduşi de Ion Preoteasa, fost preot la biserica românească din Los Angeles, caterisit pentru fraudă, comportament violent faţă de soţia sa, viaţă imorală şi parazitară. Gruparea lui Preoteasa se numeşte Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali şi a Vlahilor de Pretutindeni, susţinută în secret de Moscova sau Valahii de pretutindeni. Se pare că mentorul acesteia a exercitat o influenţă nefastă asupra lui Dogaru, cei doi asociindu-se încă din 2002, când Preoteasa îl hirotoneşte în cadrul unei liturghii oficiate în bucătăria unui apartament din Bucureşti. După un an, inginerul nu mai recunoaşte autoritatea vlădicii Ion, însă nu întrerupe legătura cu acesta şi cu gruparea sa, prevedere bine-gândită, ţinând cont că Preoteasa va fi hirotonit la 30 iulie 2004, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Catacombe (Biserica Autonomă din Ucraina sau a Ruşilor Albi) a PF. Patriarh Tihon, pe baza pregătirilor teologice şi pentru meritele deosebite, din punct de vedere duhovnicesc, şi pentru exemplul de viaţă monahicească. Biserica Ortodoxă Rusă din Catacombe, una din cele trei biserici aşa-zise ortodoxe din Ucraina, este văzută ca necanonică, nerecunoscută şi nici in comuniune cu vreuna dintre bisericile ortodoxe autocefale surori. Constantin Dogaru reuşeşte să-şi facă rapid adepţi în principalele oraşe ale ţării, un puternic centru fiind la Tecuci, jud. Galaţi, unde îşi are reşedinţa, apoi la Constanţa, Tulcea, Piteşti, Bucureşti, Drobeta- Turnu- Severin, Timişoara, la Adjud unde a hirotonit arhieriţă pe Reta Miron (vânzătoare în Piaţa Centrală) şi pe Olimpia Cojocaru (croitoreasă), în Vrancea unde, atrăgându-l pe fostul preot Dumitru Poiană de la Parohia Rugineşti, provoacă o adevărată răzmeriţă a credincioşilor ortodocşi, hotărâţi să elibereze cu forţa biserica de prozeliţi. Printre acoliţii săi se numără şi prof. Ştefan Dumitru din Bucureşti, un adevărat ideolog al mişcării, Nicolae Negrilă, cel care coordonează activitatea Editurii Sfânta Ortodoxie din Craiova, Dimoftache Ulise din Tecuci, fost soldat, bolnav psihic. La Braşov îl slujesc arhieriţele Silvia Gheorghe şi Doina Hosu, iar la Vaslui a reuşit s-o convingă pe Mihaela Manu, reporter la un ziar local. Grupul din Bucureşti este condus de Ana-MariaVoinea, patroana fundaţiei şi a ziarului Har. Majoritatea indivizilor cooptaţi se dovedesc persoane cu tulburări emoţionale, chiar psihice, aflaţi într-o perioadă de criză profundă a vieţii lor, depersonalizaţi sau cochetând cu ocultismul şi practicile yoga, cum este cazul lui Nicolae Craioveanu, lector Anatecor specialist în terapiile cu biocâmp. Este de remarcat această proliferare îngrijorătoare a ideilor unui individ cu grave tulburări de comportament şi cu un accentuat delir psihotic, dovedit de multe ori şi prin acte de violenţă.

Mişcarea dogaristă nu este nouă în peisajul noilor mişcări religioase din România postdecembristă. Ea îşi are originile în mai vechi practici de exacerbare a misticismului religios devenite celebre în perioada interbelică pe care Constantin Dogaru le revendică drept argumente ale tradiţiei pe care se bazează şi precedente ale comunicărilor sale. Este vorba de Petrache Lupu, ciobanul gângav de la Maglavit, socotit chiar în mediile teologice ale vremii profet şi vizionar cel care l-a văzut pe moşu dumnezeu, adică s-a întâlnit, aşa cum a crezut el, cu Dumnezeu-Tatăl (!) sub o salcie plângătoare şi Acesta i-a descoperit lui cele viitoare. Un nume des invocat este şi cel al Vasilicăi Gurău, alias măicuţa Veronica de la Vladimireşti, convinsă că s-a întâlnit cu Maica Domnului în lanul de porumb şi aceasta i-a spus să ridice o mănăstire de fecioare neprihănite. După o perioadă apoteotică, înainte de venirea comuniştilor la putere, măicuţele de la Vladimireşti sunt cuprinse de un adevărat duh al răzvrătirii, căci fură părticele din moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, nu se supun chiriarhului locului, nici măcar patriarhului Justinian, iar în 1958 mănăstirea e tranformată ăn I.A.S. Veronica, stareţa, e condamnată, dar, după ce iese din închisoare, obţine un apartament în Bucureşti şi-o vilă la Poiana Ţapului, îşi petrece concediile în străinătate şi se mărită cu Gigel Văsâi, un fiu duhovnicesc mai tânăr cu 25 de ani decât ea. După 89, revendică cu succes locul, redevenind stareţă, însă e suspectată în continuare de tarele ezoterismului.

Fenomenul Pucioasa şi Turma Sfântului Ilie sunt alte două mişcări asumate ca predecesoare de Dogaru şi de secta acestuia, toate având în comun înclinaţiile mistic-orientale, vizionarismul patologic şi liderii pnevmatofori. În primul caz, accenul cade pe chemarea divină a ridicării Noului Ierusalim românesc, centru spiritual al lumii, de către soţii Zidaru, după o vedenie a maicii Virginica. Apocalipsa propovăduită de pucioşii neprihăniţi va constitui o linie majoră a ideologiei (fantasmagoriei) dogariste. Mişcarea şi adepţii ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod al B.O.R. în 1993. În celălalt caz, al Turmei Sfântului Ilie, aberaţiile sunt şi mai mari: îl îndumnezeiesc pe Sfântul Ilie, cred în reîncarnarea succesivă a Sfintei Treimi în el, apoi în Ioan Botezătorul, în Inochentie de la Balta şi în Alexie de la Buzău, susţin că Maica Domnului e moldoveancă, interpretează Scriptura după bunul plac, exacerbează castitatea, îndemnând la căsătorie albă (consideră că organul sexual e semnul lui antihrist), încurajează violenţa şi chiar crima. Şi ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod în 1994.

Mergând pe această filiaţie, mişcarea dogaristă poate fi considerată neogherasimistă. Prin anii 50, un oarecare Vasile Bârsan din Bicaz rastălmăceşte simbolul de credinţă, oprindu-de la: Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul. cerului şi al pământului!. De aceea gruparea se numea Domnul de viaţă. Ucenicii lui Bârsan credeau că el este Duhul Sfânt şi că după moartea sa se va reîncarna, aşa că, atunci când dau peste monahul Nil Dorobanţu sau peste ierodiaconul Gherasim de la mănăstirea Cocoşu, văd în ei pe vechiul lor maestru, persoană divină; doar că la mănăstirea menţionată mai erau alţi doi călugări, Arsenie şi Nichifor, ceea ce i-a convins pe ucenici că au de-a face cu Însăşi Sfânta Treime. Gherasimiştii, în mod similar turmiştilor, presupune idolatrizarea umanului. Ierodiaconului i se atribuiau calităţi divine, adresându-i-se acatistul Domnului nostru Iisus Hristos cu numele său adăugat sau cu apelative specifice Fiului lui Dumnezeu: Preaînalt Stăpân, Mare Arhiereu, Mântuitorul nostru ş.a, rătăcire de neimaginat.

Inspirat de aceşti predecesori, de practicile yoga şi de cărţile lui George Văsâi, soţul maicii Veronica, gruparea lui Constantin Dogaru se rupe de specificul ortodox al bisericii străbune, devenind o mişcare eretică, de tip sectar.

Alexandros Papadiamántis apără dreapta credinţă în faţa lui Makrákis
 

Doctrina lui Apóstolos Makrákis* deforma identitatea şi integritatea Bisericii. Papadiamántis scrie un articol prin care înfierează atitudinea lui Makrákis, care a reclamat doi preoţi pentru că aceştia s-au adresat credincioşilor spunându-le că sunt liberi să asculte pe Makrákis, dar să ştie că acesta fusese excomunicat de Sfântul Sinod ca eretic şi nesupus. Şi în continuare scrie: Domnul Makrákis a căzut din Biserica Ortodoxă. O ştie şi el însuşi, dar se preface că nu ştie Erezia nu ţine doar de spaţiu şi timp, nu vine doar din America sau din Anglia; erezia stă în părere şi în cuget iar domnul Makrákis, care cutreieră oraşele şi satele tâlcuind după propria-i fantezie Sfintele Scripturi, fără nici o autoritate, fără permisiune şi fără aprobare bisericească tâlcuieşte ce îi şoptesc la ureche demonii arhoni, cei mai vicleni şi mai îndărătnici dintre demoni! Care mitropolit, care Sinod ar putea vreodată să îl recunoască pe domnul Makrákis ca ortodox, dacă el nu se înfăţişează cu simplitate şi curăţie, cu smerenie, fără sofisme şi fără gânduri ascunse, dacă nu imploră iertarea Bisericii şi nu spune am păcătuit, dacă nu leapădă învăţătura despre trihotomia omului şi orice altă erezie, şi nu spune că se căieşte sincer? Ca de la egal la egal, el îndrăzneşte să poarte tratative cu Biserica, sau încă mai obraznic, ca pe o slujnică vrea să folosească Biserica dialecticianul repede-schimbător, prea rătăcitul orator, care se consideră vrednic ca Biserica să mărturisească că a greşit, că l-a excomunicat pe nedrept. Nu socoteşte că se cuvine ca el să mărturisească Bisericii că a greşit! Ce cădere peste măsură de mare! În ce prăpastie![20].

Şi când acoliţii lui Makrákis s-au împotrivit, Papadiamántis i-a dezarmat cu argumentele sale, care nu erau speculative, ci bisericeşti: Ce mă provocaţi să discutăm dacă sunteţi sau nu eretici? Biserica v-a afurisit. Asupra a ceea ce s-a judecat nu mai încape loc de discuţie[21].

* Apóstolos Makrákis (1831-1905), intelectual grec, care a iniţiat o mişcare schismatică în Biserica Greciei. Susţinea că are misiunea dumnezeiască de a îmbunătăţi starea Bisericii şi a societăţii elene şi că este un martor înviat al primilor ani ai creştinismului. Miezul învăţăturii lui este că Hristos este Arhiereu, Învăţător şi Împărat. Învăţa că omul este trihotomic, alcătuit din trup, suflet şi duh. Susţinea că Sfintele Scripturi învaţă caracterul trihotomic al omului, şi refuza recursul la gândirea patristică asupra acestei teme, susţinând că Părinţii nu erau unanimi în această privinţă. Avea o viziune occidentală, protestantă şi pietistă. (n.tr.)

Anatemele împotriva lui Origen ale Sinodului al V-lea Ecumenic[1]

1. -"Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor şi în acea condamnabilă restaurare (apocatastasia), adică restabilirea tuturor lucrurilor aşa cum era la început, să fie anatema". -Sinodul din Costantinopol, din 543.-

2. - "Dacă cineva învaţă că la început creaţiunea fiinţelor raţionale nu cuprindea decît spirite fără trupuri şi cu totul
nemateriale neavînd nici număr, nici numiri, încît ele erau identice prin egalitatea substanţei, a puterii şi a lucrării, precum şi prin unirea lor cu Dumnezeu - Logosul şi cunoştinţa lor despre acest Logos, dar că îndepărtându-se de Dumnezeu, s-au dedat la lucruri rele, după înclinările fiecăruia, şi că ele au luat trupuri mai mult sau mai puţin perfecte şi au primit numiri, astfel, că între puterile superioare se află o diferenţă de numiri după cum se află şi o diferenţă de trupuri şi pentru aceasta unele s-au numit heruvimii, altele serafimi şi arhangheli şi puteri şi demoni şi tronuri şi îngeri şi au luat naşteri atîtea orînduiri şi numiri cereşti, să fie anatema", -s. Cp. 2.

3. -"Dacă cineva învaţă că soarele, luna şi stelele fac parte din aceste fiinţe raţionale, şi că ele n-au devenit ceea ce sunt, decât numai pentru că s-au dedat la rău, să fie anatema", -s. Cp. 3.

4. -"Dacă cineva învaţă că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască s-a răcit, ele au intrat în trupuri grosolane cum sunt ale noastre şi au fost numite oameni, pe când acelea care au atins cea din unnă treaptă a răutăţii, au avut parte de trupuri reci şi întunecate, şi s-au făcut şi se numesc demoni şi spirite rele (metempsihoză) să fie anatema", -s. Cp. 4.

5. -"DaCă cineva învaţă că după cum din rânduiala îngerilor şi ale arhanghelilor s-au născut suflete, dintre care au ieşit demonii sau oamenii, tot aşa şi oamenii acum pot deveni din nou îngeri şi demoni, şi toată ordinea ierarhiilor cereşti poate să circule îh sus sau în jos sau deopotrivă în sus şi în jos, să fie anatema". -S. Cp. 5.

6. -"Dacă cineva învaţă că de se află două feluri de demoni dintre care una cuprinde sufletele oamenilor şi alta spiritele adânc căzute; şi că dintre toate fiinţele raţionale nu se află decât un singur spirit, care ar fi rămas neclintit în iubirea şi contemplarea dumnezeiască, şi că. acest spirit a devenit Hristos şi împăratul tuturor fiinţelor raţionale, şi că el a creat toate trupurile care existau în cer, pe pămînt şi între cer şi pămînt; şi că lumea s-a făcut în sensul că ea are în sine însăşi elementele care sînt mai vechi decît ea, şi care dăinuiesc prin ele însele, adică uscatul, şi umezeala, căldura şi frigul cu chipul lor de a fi, şi că ea a fost alcătuită prin mijlocirea acestor elemente, precum şi că prea Sfânta Treime cea de o fiinţă n-a creat lumea, ci că lumea a fost creată de spiritul care se numeşte demiurg care este mai vechi decât lumea care-i dă fiinţa sa, să fie anatema". -S. Cp. 6.

7. -"Dacă cineva învaţă că Hristos despre care s-a zis că a apărut în lume ca un Dumnezeu, şi că el a fost unit mai înainte de toate timpurile cu Dumnezeu - Logosul, în vremurile din urmă el s-a înjosit pînă la întrupare, şi s-a milostivit după spusa ereticilor, de mult feluritele căderi ale spiritelor reunite într-o singură unitate din care şi el făcea parte, şi pentru a le reînălța, el a trecut prin toate treptele, şi a avut diferite trupuri şi diferite nume, şi că el a devenit toate în toţi: un înger între îngeri, o putere între puteri şi s-a îmbrăcat, în diferitele trepte ale tuturor fiinţelor raţionale, luând o formă corespunzătoare cu a fiecărei trepte, şi la sfârşit el a luat trupul şi sîngele omenesc,- şi a devenit un om pentru oameni; Dacă cineva învaţă toate acestea, şi nu mărturiseşte că Dumnezeu - Logosul s-a pogorât şi s-a întrupat ca om, să fie anatema", -s. Cp. 7.

8. -"Dacă cineva zice că Dumnezeu-Logosul, care este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, care a luat trup şi S-a făcut Om, unul din Sfânta Treime, este cu adevărat Hristos, ci acela învaţă că el nu este numit Hristos decât în chip impropriu, şi din cauza lui "Nous", care s-a înjosit pe sine, întrucât el a fost unit cu Dumnezeu-Logosul; şi că Logosul nu este Hristos decât prin unirea cu Nous, şi că Nous nu este Dumnezeu, decât din pricina lui Logos, să fie anatema", -s. Cp. 8.

9. -"Dacă cineva zice că nu Lbgosul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu un trup viu avînd suflet raţional şi înţelegător, care s-a pogorât la iad şi care iarăşi s-a suit la cer; şi pretinde că numai acel Nous numit de ei într-un chip nelegiuit ca Hristos adevărat, care a devenit astfel prin cunoştinţa Monadei, să fie anatema", -s. Cp. 9.

10. -"Dacă cineva zice că, după înviere, trupul Domnului este eretic, având forma unei sfere, şi că trupurile celorlalţi oameni înviaţi vor fi asemenea; şi că după ce Hristos va fi lepădat adevăratului său trup, şi după ce ceilalţi oameni reînviaţi, de asemenea le vor fi lepădat, natura acestor trupuri va fi nimicită, să fie anatema", -s. Cp. io.

11. -"Dacă cineva zice că judecata viitoare, aduce nimicirea trupurilor şi că sfârşitul fabulei lumii va fi o natură imaterială şi că în viitor, nu va fi nimic material, ci numai spiritual pur, să fie anatema". -s. Cp. 11.

12. -"Dacă cineva zice: Puterile cereşti toţi oamenii, diavolul şi spiritele cele rele se vor uni cu Logosul lui Dumnezeu, pe care îl numesc Hristos, care are formă dumnezeiască, care s-a înjosit pe sine, şi că împărăţia lui Hristos va avea un sfârşit, să fie anatema", -s. Cp. 12.

13. -"Dacă cineva zice că Hristos nu se deosebeşte cu nimic de celelalte fiinţe raţionale, nici cu privire la substanţă şi nici la ştiinţă, şi că el nu le întrece în putere şi lucrare, şi că toate vor fi puse la dreapta lui Dumnezeu ca şi Hristos şi că printre ele a fost şi Hristos în fabuloasa preexistență a tuturor lucrurilor de care ei vorbesc, să fie anatema". -S. Cp. 13.

14. -"Dacă cineva zice că toate fiinţele raţionale se vor reuni într-o singură unitate a ipostasurilor, a numerilor, trupurile fiind dispărute, şi că cunoaşterea lumii viitoare va aduce cu ea distrugerea lumii şi lepădarea trupurilor ca şi desfiinţarea tuturor numelor, şi în fine, o identitate a conştiinţei şi a ipostasului; şi în plus că această pretinsă restaurare (apocatastasis), numai spiritele vor continua să existe, aşa cum acestea erau în pretinsa preexistență, să fie anatema". -S. Cp. 14.

15. -"Dacă cineva zice că viaţa spiritelor va fi asemennea cu viaţa care exista la început, pe când spiritele încă nu erau înjosite şi decăzute, în aşa fel, că sfârşitul şi începutul vor fi asemenea, şi că sfârşitul va fi adevărata măsură a începutului, să fie anatema", -s. Cp. lS.-Sinodul din C-pol 543.

A se vedea "Pravila Bisericească" >> "Dogmele" >> începând cu punctul 676.