Incinerare vs. inhumare
 

Sunt intr-o pozitie neutra fata de incinerare.
Dar sa analizam putin cateva aspecte:
-credinciosii arsi mai inainte, martirii, din care s-a ales cenusa, ce vor face fara trupurile lor?
-cei care au murit in explozii, nu neaparat combustibile, ce vor face, avand corpurile pulverizate?
-orice parte a corpului uman se descompune si este procesata mai departe de microorganisme, atomii [materia] intrand in ciclul natural al elementelor. Vreti sa spuneti ca veti gasi corpurile intregi, sau cel putin oasele si dintii, atator oameni care au murit?
-nu se specifica nicaieri in Sfanta Scriptura, Noul Testament, o regula sau lege pentru corpurile celor decedati.

Acestea fiind zise, cine vrea sa se incinereze, nu are decat. Iar cine nu vrea, de ce sa mai faca din tantar armasar, comentand in necunostinta de cauza...

Oasele celor de demult nu mai există, s-au transformat în pămînt de mii de ani. Şi pămîntul a fost folosit şi procesat de plante, de animale, de oameni... Îl pune asta în dificultate de Dumnezeu să le recupereze? Nicidecum.

Puternic este Dumnezeu să învieze trupurile şi din cenuşa şi fumul răspîndite în cele patru vînturi. Ce e aşa de greu de crezut? Nimic nu e desfiinţat, materia şi energia îşi schimbă uneori starea de a fi, din ceva în altceva.

tu esti cel care comentezi in necunostinta de cauza. Daca zici ca ai citit Sf .Scriptura cum de nu sti ca a zis Dumnezeu...Pamant esti si in pamant te vei intoarce...- apoi,la invierea cea de obste cu ce trup vor invia cei incinerati.. vezi tu,e o mare diferenta intre *incinerat* si ars.Cei care au murit arsi erau mucenici,ei l-au marturisit pe Hristos prin mucenicia lor,iar Dumnezeu va avea grija ca ei sa aiba ce le trebuie la inviere. Iar cei care fara sa vrea au murit arsi aceia nu au cerut ei in mod expres sa fie arsi ,deci nu are legatura cu ceea ce reclami tu. desigur ca e alegerea fiecaruia cum vrea sa *doarma*somnul cel de veci,dar,tot asa nici mantuirea nu e obligatorie ,pentru ca Mantuitorul ne-a lasat liberul arbitru.... Doamne ajuta!

Daca esti sincer interesat de un raspuns, vei gasi multe puncte de vedere interesante in topicurile de mai jos. Dupa cum vei vedea, subiectul a fost intens dezbatut.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ht=incinerarea

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...?t=1628&page=2

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ht=incinerarea

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ht=incinerarea

Eu nu cred că e, dar mersi pentru link-uri.

Am gasit pe site un articol foarte bun si lamuritor.
http://www.crestinortodox.ro/editori...re-138875.html

Cine vrea sa se incinereze n-are decat, vorba ta, pana la urma are libertatea sa o faca, insa mi se par nedrepte presiunile care se fac asupra Bisericii ca aceasta sa-si reevalueze pozitia fata de incinerare, sa se spuna ca Biserica "umileste" omul, cum s-a spus in cazul regretatului regizor, cand se stie de 2000 de ani ca inhumarea e practica crestina, nu alta. Daca pe viitor la noi se vor legaliza casatoriile homosexuale, cum s-a intamplat in unele tari, Biserica nu e obligata sa-i cunune, incalcandu-si principiile.N-au decat sa se casatoreasca, dar sa nu se astepte la slujba religioasa. Valabil si in cazul incinerarii.

Iisus a fost inhumat, trupul sau fiind pregatit cu grija pentru inhumare, nu a fost incinerat. Ce exemplu mai edificator ca acesta poate dori un crestin? Nu e moral sa mutilez un trup, sa-l distrug. Desigur, daca esti hindus ai alta filosofie despre trup, dar noi suntem crestini. Trupul se descompune in pamant, nu il distrugi tu, schimband ciclul natural si relatiile trofice din natura. Si larvele trebuie sa traiasca,nu-i asa? :)

E articolul de azi scris de Adrian Cocosila. Cine a initiat topicul a dat numele articolului.

Românii nu prea citesc...
 

<<Hotărârea nr. 4529 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
în legătură cu practica necreştină a incinerării morţilor
Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice reiese că Biserica a practicat
de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea). Ea corespunde învăţăturii Bisericii
despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.
Biserica Ortodoxă Română a avut şi are o atitudine clară şi ferm exprimată faţă de cei
care s-au incinerat sau se vor incinera, consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 şi
reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici
un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria
oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de
vedere pastoral, să lămurească şi să determine pe credincioşi să respecte tradiţia bimilenară a
înhumării creştinilor.
Abuzând de lipsa de informare corectă a credincioşilor şi de acceptarea facilă şi fără
discernământ de către aceştia a practicii incinerării morţilor, îngăduită de unele biserici
creştine din Occident şi din America, unii preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă, doritori de
câştig şi în totală separare de Biserică, săvârşesc slujba de prohodire a celor decedaţi chiar în incinta crematoriului.>>
http://www.patriarhia.ro/_layouts/im...ncinerarii.pdf


Deci: tot scandalul mediatic putea fi evitat, daca se dorea asta, daca oamenii s-ar fi informat.

Conceptia Biserici Crestine
 

Daca ati fi cautat putin mai cu sarguinta, gaseati in Sfanta Scriptura:

<<Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat; (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru faptele sale.>>
http://www.sfaturiortodoxe.ro/invata...ta-vesnica.htm

<<nceptia Bisericii Crestine

In Biserica Crestina, de la inceputurile ei, la Ierusalim, si pana in zilele noastre, singura ingrijire a trupurilor mortilor a fost practica inmormantarii. Aceasta practica au mostenit-o crestinii, de la evrei. Dupa marturia Vechiului Testament, mortii trebuiau inhumati (Fac. II, 7; XV, 15; L, 26; II Sam. XXI, 10; XII, 14; Regi II, 34 etc.). Este adevarat ca in Vechiul Testament se amintesc si unele cazuri de ardere, cum este, de exemplu, cea in care prietenii lui Saul au ars trupul mortului sa nu fie batjocorit de filisteni, dar acestea sunt exceptii de la regula generala. Ingroparea era socotita ca o datorie (II Sam. XXI, 10; Ez. XXXIX, 14), ca semn al iubirii (Fac. XXXV, 29) si al pietatii fata de cel mort (II Sam. II, 5).

Daca facem referire la Noul Testament, vom observa ca nici arheologia crestina si nici istoria nu ne arata vreun caz de incinerare in comunitatile apostolice si stravechi crestine. Aceasta se poate explica prin faptul ca trebuie sa fi existat o lege formala sau anumite dispozitii care prevedeau inhumarea mortilor crestini si nu arderea lor.

Moartea, in acceptia crestina, nu este nimicirea totala a omului. Prin moarte, trupul se preface in tarana, adica in elementul material din care a fost luat, dar sufletul nemuritor nu este atins de moarte. Insusi trupul, care se descompune, este pastrat pentru inviere. Trupul omului mort este vrednic de cinstire nu numai pentru ceea ce va fi, dar si pentru ceea ce a fost. Aceste ramasite omenesti, sfintite prin Botez si prin Sf. Euharistiei si celelalte Sfinte Taine, au fost templul Duhului Sfant.

Pozitia BOR

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) considera ca orice practica in afara inhumarii este necrestina, sustinand ca prin Hotararile Sinodale din 1928 si 1934 se interzice asistenta religioasa in cazul incinerarii, dispozitii care se respecta si in zilele noastre.>>

http://www.ziare.com/social/religie/...titori-1210710

respect şi înţeleg decizia BOR.
respect şi decizia regizorului şi a familiei.
nu înţeleg reacţia celor care au reacţionat în stradă.

Sunt fariseii zilelor noastre.

Da si nu.

Incinerearea in sine nu e un lucru rau, cum spunea cineva pe alt topic, in Japonia crestinii ortodocsi sunt incinerati (din motive administrative) si nu este o problema duhovniceasca.

Dar aici la noi, problema este alta - cei care opteaza pentru asa ceva din timpul vietii sunt necredinciosii - la mijloc este in mod sigur o filosofie gresita despre trup, care nu are nimic de a face cu crestinismul.

Deci pentru ce sa li se asigure o slujba ca pentru cei credinciosi?

Nu pot sa cred ca exista oameni atat de naivi incat sa afirme ca BOR refuza incinerarea din ratiuni financiare (isi pierd "spagile" cum acuza cineva anterior). Daca incinerarea ar fi fost o practica crestina, cu siguranta s-ar fi facut, iar bani tot ai fi dat.

s-a întâmplat exact ce a încercat Sergiu să evite: circ.

Vad ca iarasi s-a deturnat discutia...
In fine, citatele din Sfanta Scriptura pe care le-a adus cineva sunt destul de irelevante. Bineinteles ca se spune clar ca "din pulbere de pamant ai fost luat si in pulbere de pamant te vei intoarce", dar nu se indica modul in care se va face aceasta.
Deci, ca regula generala:
- oamenii se inhumeaza, adica se pun sau nu in cosciug, iar apoi se introduc intr-o groapa in pamant. Domnul Iisus nu a fost ingropat ci "pus in mormant", chiar daca acela era modul lor de ingropare in cultura evreiasca. Ceea ce nu ne da noua dreptul sa ne facem cripte si cavouri...
- daca noi inca mai avem spatiu pentru ingropare, unii nu dispun de asa ceva... sa nu ii judecam pentru ca apeleaza la aceste metode mai putin crestine [cred ca unul din motivele pentru care crestinii nu apelau la incinerare era similaritatea cu riturile pagane in care se sacrificau oameni pe altar si se incinerau].
- nu cred ca acea comparatie cu oficierea casatoriilor dintre homosexuali este cat de cat pe aproape:
- in Sfanta Scriptura este clar scris ca sodomia/homosexualitatea este un pacat
- despre modurile de inmormantare se vede clar ca nu sunt legi stabilite

Cei fara Dumnezeu pierd usor uzul ratiunii.

Valabil si pentru ce spunea Mihnea, o data ce ai pierdut ratiunea, orice ti se serverste frumos ambalat drept virtute, inghiti pe nemestecate.

Sa inteleg datorita faptului ca in Sf. Scriptura nu scrie nimic expres despre fumat, voi la "adunare" aveti "coltul fumatorului" pentru pauzele de rugaciune?

Redau mai jos cuvintele Parintelui Dimitrie Staniloae, tiparite in urma cu peste 70 de ani in Telegraful Roman:

"Pe fata celui disparut raman imprimate caracterele sufletului si dupa ce a murit. Cand privesti la ea, nu poti sa nu ai impresia ca cel mort traieste, ca fata lui continui sa aiba un sens, sa exprime un caracter, un ansamblu de sentimente, aceleasi pe care le-a exprimat cat era viu. Cum sa arunc in foc aceste sensuri, cum sa ard o fata care continua sa-mi exprime ceea ce mi-a exprimat o viata intreaga? Cum sa dau focului o imagine scumpa, un vas in care a palpitat un suflet ce mi-a fost drag si respectat? Pretuiesti o haina veche, un obiect de care te-ai servit odata tu sau cei apropiati; cum sa nu pretuiesti trupul care a cuprins tot sufletul si toata viata celui scump?

Nu este mai bine apoi pentru sufletul meu sa ramana cu impresia ca cel mort a plecat numai, decat sa-mi produc pe cale silita senzatia distrugerii lui? Nu corespunde mai bine credintei crestine aceasta impresie de plecare a celui raposat, decat senzatia dura de distrugere?

Cand este ars in fata mea si mi se da la urma un pumn de cenusa, mi-am produs tocmai aceasta senzatie de definitiva distrugere, pe cand, daca i-am acoperit fata cu giulgiul pamantului, raman in adancurile sufletului cu un sentiment ca numai cel mort a plecat intr-o alta lume, in care continua sa traiasca, ca numai el doarme; doarme in relatie cu noi, caci cu o fata interioara este intors spre o alta viata mai frumoasa.

Porunca dumnezeiasca de a nu ucide are apoi referinta si fata de trup. Nimic din ce este omul n-avem voie sa ucidem, ci sa lasam sa sfarseasca prin aceeasi voie dumnezeiasca - pe cale naturala - prin care s-a si creat. Precum n-avem voie sa ucidem sufletul, asa n-avem voie sa distrugem trupul, ci sa lasam legea naturala sa-si urmeze cursul ei dupa plecarea sufletului.

Arderea este actul in care se manifesta cel mai mare dispret al omului pentru ceva. Tocmai de aceea el nu arde nimic, decat doar maracinii. Mai arde lemne ca sa se incalzeasca, potrivit tot unei legi a firii. Deci o ardere cu un folos pozitiv. Dar pentru ce sa arzi trupul omenesc? Trebuie sa-l dispretuim atat de grozav? Sau aduce aceasta un folos intretinerii noastre? Sau este aceasta potrivit cu legea fireasca a vietii?

In arderea trupului se manifesta pur si simplu instinctul pacatos si absurd de a destrama credinta crestina.*Ea arata o totala necredinta in Dumnezeu si in demnitatea omului, facut dupa chipul lui Dumnezeu. Ea descopera un suflet pustiu de orice credinta, gasind in cenusa si in praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Caci actele noastre au si functia de a simboliza credintele noastre. Cine respecta trupul, chiar mort, isi simbolizeaza prin aceasta credinta in vesnicia lui, iar cine lasa sa i se arda trupul arata ca nu crede in nimic." ("Incinerare", Telegraful Roman)

nu cred că este nevoie de o lege.
dar am înţeles că este un proiect de lege care spune că înmormântarea poate fi religioasă sau laică.

poate au şi ceva iarbă :))

De ce nu?
Nici despre asta nu scrie nimic contra.
Mai mult, cica sunt studii care ar indica ca in doze moderate are doar efecte pozitive.
Ca si cafeaua, ceaiul, etc.

în America deja s-a legalizat consumul recreative, în 2 state.
iar consumul medical în mai multe.

este evident ca, daca credem cu adevarat in Inviere, trupul trebuie cinstit (desigur, nu idolatrizat). Si pana la moarte, si in moarte, si dupa moarte. Sa nu uitam ca Maica Domnului, ca si Fiul Ei de altfel, au urcat la Cer cu trupurile.

Canoanele Bisericii ortodoxe sunt foarte clare in ceea ce priveste incinerarea.
Nu putem oferi drept exemplu martirii care au fost arsi,pentru ca ei au murit pt Hristos si arderea trupului lor a fost facuta de cei care au persecutat biserica.
Sa nu amestecam lucrurile.
In alta ordine de idei nu suntem straini de dogma Bisericii Ortodoxe, si daca o imbratiam ne supunem sfintelor canoane,nu inteleg de ce se face atata galagie.Nu ne forteaza nimeni mana,este alegerea fiecaruia.Biserica nu este un club social in care doar pentru ca esti membru poti sa faci ce vrei.

Ce spune parintele Dumitru Staniloaie
 

<<Un text extraordinar a fost publicat recent pe www.doxologia.ro cu privire la opinia părintelui Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) despre incinerare. Citiţi-l pentru că este cu adevărat deosebit! Articolul a fost publicat în anul 1940!>> (Text lamuritor: Ion Coja)

<< „Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.”
(...)Un fost ministru şi profesor universitar, Trancu-Iaşi, murind, a lăsat să fie incinerat, fiind întovărăşit la crematoriu de numeroşi foşti şi actuali miniştri, de profesori universitari şi de o mare mulţime de intelectuali şi de studenţi. S-au ţinut cu ocazia aceasta cuvântări, scoţându-se în relief personalitatea celui ce avea să fie peste câteva minute mistuit de flăcări, o companie de feciori români, îmbrăcaţi în haina militară pentru o altă misiune, cu mult mai sfântă, a dat onorul.
Câte suflete mai naive, impresionate de asemenea vorbe şi de asemenea cinstiri, nu vor fi rămas cu hotărârea să urmeze şi ele la moarte pilda unei asemenea „personalităţi”? Şi, mai ales, ce vor fi zis în sufletul lor atâţia oameni din popor despre credinţa domnilor noştri şi ce concluzii vor fi tras pentru necesitatea lor de a mai crede?
Să te laşi incinerat, când Biserica osândeşte acest lucru şi când nu-ţi acordă, prin preoţii ei legiuiţi, asistenţa şi rugăciunile ei, echivalează cu o nesocotire a Bisericii şi deci şi a creştinismului.
Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea.Ea nu se conciliază cu consideraţia ce-o dă creştinismul trupului omenesc. Trupul este, în credinţa creştină, chipul sufletului şi este creat de Dumnezeu printr-un act de atenţie deosebită. El nu este o închisoare regretabilă a sufletului, ci organul prin care acesta se manifestă, imprimând asupra lui pecetea caracterului său. Trupul face atât de mult parte din fiinţa omului, încât viaţa veşnică, cea deplină, va fi tot în trupul pe care l-am avut. Trupul acesta omenesc se bucură de atâta cinstire în ochii lui Dumnezeu, încât Fiul Său Şi l-a făcut trup propriu şi stă cu el în vecii vecilor pe tronul dumnezeiesc.
Cum spune Berdiaev undeva, faţa omenească îndeosebi este asemenea unei taine, o minunată fuziune de materie şi spiritualitate. Când priveşti în ochii omului, vezi înţelesuri şi sentimente, nu materie. Trupul este materie transfigurată şi spiritualizată. Spiritul omenesc n-are altă posibilitate de a-şi arăta splendorile sale, puterile creatoare, decât prin trup. Numai prin trup ne îmbogăţim sufletul, chiar cu adevărul şi cu harul dumnezeiesc, şi numai prin trup comunicăm altora ideile şi sentimentele noastre.
Creştinismul nu dispreţuieşte trupul, nu-l schimonoseşte şi nu caută să-l omoare, ci se sileşte să-i descopere adevărata frumuseţe, făcându-l organ al nobleţei spirituale, al harului şi îndumnezeirii.
Cu câtă veneraţie şi duioşie înconjoară cei apropiaţi ai mortului trupul lui! Ce înălţime de suflet transpiră din această intimitate şi curăţenie de simţiri, în care se manifestă şi mai departe legăturile între cel plecat şi cei rămaşi!
S-ar putea obiecta: bine, înţelegem toată valoarea trupului şi toate cinstirile ce i se dau atâta timp cât este sufletul în el Dar după ce este părăsit de suflet, de ce să-i mai dăm vreo consideraţie?
Pentru multe din motivele de ordin mai înalt religios pe care le-am amintit, dar şi pentru următoarele:
Pe faţa celui dispărut rămân imprimate caracterele sufletului şi după ce a murit.Când priveşti la ea, nu poţi să nu ai impresia că cel mort trăieşte, că faţa lui continui să aibă un sens, să exprime un caracter, un ansamblu de sentimente, aceleaşi pe care le-a exprimat cât era viu. Cum să arunc în foc aceste sensuri, cum să ard o faţă care continuă să-mi exprime ceea ce mi-a exprimat o viaţă întreagă? Cum să dau focului o imagine scumpă, un vas în care a palpitat un suflet ce mi-a fost drag şi respectat? Preţuieşti o haină veche, un obiect de care te-ai servit odată tu sau cei apropiaţi; cum să nu preţuieşti trupul care a cuprins tot sufletul şi toată viaţa celui scump?
Nu este mai bine apoi pentru sufletul meu să rămână cu impresia că cel mort a plecat numai, decât să-mi produc pe cale silită senzaţia distrugerii lui? Nu corespunde mai bine credinţei creştine această impresie de plecare a celui răposat, decât senzaţia dură de distrugere?
Când este ars în faţa mea şi mi se dă la urmă un pumn de cenuşă, mi-am produs tocmai această senzaţie de definitivă distrugere, pe când, dacă i-am acoperit faţa cu giulgiul pământului, rămân în adâncurile sufletului cu un sentiment că numai cel mort a plecat într-o altă lume, în care continuă să trăiască, că numai el doarme; doarme în relaţie cu noi, căci cu o faţa interioară este întors spre o altă viaţă mai frumoasă.
Porunca dumnezeiască de a nu ucide are apoi referinţă şi faţă de trup. Nimic din ce este omul n-avem voie să ucidem, ci să lăsăm să sfârşească prin aceeaşi voie dumnezeiască - pe cale naturală - prin care s-a şi creat. Precum n-avem voie să ucidem sufletul, aşa n-avem voie să distrugem trupul, ci să lăsăm legea naturală să-şi urmeze cursul ei după plecarea sufletului.
Arderea este actul în care se manifestă cel mai mare dispreţ al omului pentru ceva. Tocmai de aceea el nu arde nimic, decât doar mărăcinii. Mai arde lemne ca să se încălzească, potrivit tot unei legi a firii. Deci o ardere cu un folos pozitiv. Dar pentru ce să arzi trupul omenesc? Trebuie să-l dispreţuim atât de grozav? Sau aduce aceasta un folos întreţinerii noastre? Sau este aceasta potrivit cu legea firească a vieţii?
În arderea trupului se manifestă pur şi simplu instinctul păcătos şi absurd de a destrăma credinţa creştină. Ea arată o totală necredinţă în Dumnezeu şi în demnitatea omului, făcut după chipul lui Dumnezeu. Ea descoperă un suflet pustiu de orice credinţă, găsind în cenuşă şi în praf simbolul cel mai nimerit al pustiului din el. Căci actele noastre au şi funcţia de a simboliza credinţele noastre. Cine respectă trupul, chiar mort, îşi simbolizează prin aceasta credinţa în veşnicia lui, iar cine lasă să i se ardă trupul arată că nu crede în nimic.
Necredinţa desigur că este o chestiune care interesează Biserica. (...)
A fost şi la căpătâiul lui Trancu-Iaşi, ca la alţi incineraţi, un „preot” care a citit rugăciuni. Noi ştim că acel preot este depus de Sf. Sinod. Iar în baza legilor în vigoare statul trebuie să oprească un preot depus de a parodia slujbele bisericeşti. Este o ocrotire şi un ajutor minim care trebuie acordat Bisericii. Statul recunoaşte manifestarea numai a anumitor culte. Cărui cult aparţine acel „preot”?
Încheind, ne exprimăm credinţa fermă că de aici înainte nu se vor mai întâmpla cazuri ca acestea. (...) Suntem siguri că într-o bună zi, nu prea depărtată, vom citi în Monitorul Oficial decretul de desfiinţare a crematoriului, cuptor de trupuri omeneşti şi loc de sfidare a credinţei româneşti. Cine vrea să se ardă s-o facă acasă la el, cu uşile zăvorâte. Sufletul poporului nostru n-are nevoie de asemenea spectacole.>>
(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Incinerare”, Telegraful Român, an LXXXVIII, nr. 3, 14 ian. 1940, p.1)
http://www.ioncoja.ro/amestecate/par...ext-lamuritor/