Articolul de azi - Ce este prea mult strica
 

http://www.crestinortodox.ro/editori...ca-140418.html

Am pus link-ul aici.
Subiectul a mai fost discutat pe forum la sectiunea despre Impartasanie.

Articolul de azi nu mi se pare bun, in sensul ca se face o comparatie nepotrivita si se ajunge de la ea la o concluzie gresita.

Se compara indicatiile lumii moderne: sa se consume cat mai putin din urmatoarele produse: sare, zahar, grasimi si mai nu stiu ce.
(Deja la sare si un anumit fel de grasimi exista controverse. In fine, nu asta este aici discutia.)

In articol se compara aceste indicatii cu ideea de impartasit cat mai rar, cum ca dupa principiul "ce este prea mult strica), este rau si sa te impartasesti des.
Concluzia la care s-a ajuns este ca ne-ar face rau impartasitul des, la fel cum ne face rau multa sare, sau mult zahar.

Ideea este ca nu ne face rau impartasitul des.
Ceea ce trebuie insa bine cantarit si analizat este ce inseamna Impartasania si daca este bine sa fie mai deasa sau mai rara, din alte considerente decat cele biologice, umane.

Impartasania este o sfanta Taina si inseamna a lua din Sangele si Trupul lui Hristos. Este concluzionarea Sfintei Euharistii.

Pentru a lua Impartasanie noi trebuie sa ne pregatim astfel: post alimentar, trupesc si spiritual (adica de pacate). Si trebuie sa ne spovedim in prealabil.
Deci trebuie sa fim pregatiti si curati si la trup si la suflet si pe afara si pe dinauntru.

De aici rezulta prima opreliste: trebuie sa primim cu respect si bine pregatiti Sfanta Impartasanie. Si asta inseamna ca nu putem sa o luam asa ca pe o bombonica in fiecare zi, sau chiar de mai multe ori pe zi. Se administreaza numai de preot, se respecta niste reguli, se ia numai la anumite slujbe/momente ale zilei si numai o data pe zi.

Cat de des trebuie sa ne impartasim? Eu nu stiu. Parerea mea personala este ca trebuie s-o facem numai atunci cand suntem bine pregatiti si cu mi mult respect. Nu asa tot timpul. Asta inseamna sa-l iubim si sa-l respectam pe Iisus Hristos.

Preotii si monahii sunt (cel putin teoretic) cel mai bine pregatiti si pot sa se impartaseasca des. Primii chiar se pare ca sunt obligati s-o faca la fiecare liturghie.

Stiu ca sunt multi mireni care se impartasesc la toate liturghiile si la sarbatori si oricand. Nu stiu cum fac, nu stiu cat sunt de pregatiti. Sunt tot felul de pareri cu postul: ba ca ajunare (hai postim numai pana la ora de sau dupa ora de, mancam de revelion sau Craciun numai pana la ora de si pe urma mergem la biserica si ne impartasim). Altii sunt vegani si deci postesc oricum mereu, n-or fi casatoriti, sau nu stiu ce fac cu sotul/sotia.

Nu stau sa judec. L-am intrebat pe preotul meu in aceasta privinta si mi-a spus ca postul alimentar nu este o problema, daca in rest esti curat si mai ales la suflet. Si oamenii bolnavi o pot lua, nu sunt opriti si copiii mici care mananca lapte si altele. Postul trupesc, ma rog, o vreme nu este nici el o problema.

Dar macar sufleteste sa fim pregatiti. Profund. Sa stim si sa intelegem exact pentru ce o facem.
Daca ne impartasim des, dar superficial, nu inseamna ca suntem mai buni, nici ca suntem mai aproape de El. Trebuie sa privim in sufletul nostru si sa ne anlizam: meritam, suntem pregatiti. Asta ianinte de a ne spovedi la preot. Noi insine trebuie sa ne simtim pregatiti mai intai.

Dar mai este o interpretare: EL a venit mai ales pentru cei "bolnavi", imperfecti, ne-buni. Si atunci ar trebui sa se impartaseasca toti la fiecare slujba, fara pregatiri. Sa merag toti la slujbe si sa inteleaga Taina ar fi suficient si i-ar aduce mai aproape de Dumnezeu.
Cred ca asta au in vedere alte biserici/confesiuni, unde se impartasesc toti dupa slujba.

In concluzie, Sf.Impartasanie nu este nici sare, nici zahar si nu ne strica, nu ne face rau noua, dimpotriva. Dar este ceva sfant si facuta permanent, ca pe o bombonica, face rau Lui. Nu-L respectam cum se cuvine.

Intrebarea ar fi mai concret: este Sfanta Impartasanie (adica trupul si sangele lui Hristos) ceva sfant profund, sau un medicament vindecator, sau bombonica de recompensare. Cum trebuie s-o vedem? In functie de acest raspuns aflam si cat de des trebuie s-o luam.

Ar trebui totusi analizate aceste aspecte acolo in ierarhii si luat anumite decizii. Caci este vorba de un sens profund.

Un post usor in continuare si sa mergem toti bine pregatiti la Sf. Impartasanie.

Nu poci sa zic decât: uau!
Cum ai reuşit tu să înţelegi că sensul articolului scris de Adrian e că deasa Impărtăşanie face rău?:43:

Concluzia asta nu este a autorului articolului, ci el prezumă că ar fi a preoților care recomandă împărtășirea mai rară, făcând o pledoarie pentru împărtășirea deasă, întrucât la fiecare Liturghie credincioșii sunt chemați să se apropie de sfântul potir.
Singura opreliște ar trebui să fie a nepregătirii, însă dacă omul se spovedește săptămânal, atunci n-ar mai fi nicio piedică.
Adrian arată că nu trebuie, nici preoții, nici noi, să fim căldicei, să refuzăm împărtășirea deasă (inclusiv pregătirea pentru aceasta).
Eu, unul, n-am încercat să mă spovedesc mai des ca să mă împărtășesc (decât în posturi, uneori). Nu știu dacă duhovnicul mi-ar fi spus că e prea des, dar din articol reiese că sunt preoți care așa consideră.

Asa ai inteles tu din cele ce am scris eu?

Ia uite:
"Ideea este ca nu ne face rau impartasitul des.
Ceea ce trebuie insa bine cantarit si analizat este ce inseamna Impartasania si daca este bine sa fie mai deasa sau mai rara, din alte considerente decat cele biologice, umane."

"In concluzie, Sf.Impartasanie nu este nici sare, nici zahar si nu ne strica, nu ne face rau noua, dimpotriva. Dar este ceva sfant si facuta permanent, ca pe o bombonica, face rau Lui. Nu-L respectam cum se cuvine."

Asa am scris. Incearca si citeste mesajele mai atent (in general).

Mi mi s-a intamplat o singura data de zeci de ani de cand ma impartasesc regulat (dar nu des), sa nu pot s-o fac, din considerente sufletesti. Nu m-am simtit pregatita, am avut o problema mai profunda. Deci nu m-am simtit curata din punctul asta vedere. As fi facut un pacat mai mare daca m-as fi dus numai din "obligatie".
Pe parcurs m-am linistit, am trecut peste problema si m-am dus iar.

Problema nu este spovedania. Decat daca ai pacate foare mari. In rest te duci si te dezleaga. Problema este cum te pregatesti si cum te simti tu.

E cumva ca si la casatorie: ma duc si ma casatoresc o data si bine, dupa indelunga pregatire si chibzuinta, sau de zece ori, asa ca la plimbare. (Inchipuindu-mi ca o fac din dragoste.)

Nu stiu ce inseamna caldicel pentru unii.
Pentru mine inseamna moderatie, chibzuita. Limita inferioara este rece (ateu), iar cea superioara, fierbinte (exagerat).

Pentru altii caldicel este chiar limita inferioara (adica ateu). Si este derutant...

Termenul de „căldicel” aplicat credincioșilor este preluat din Apocalipsa, 3, 15,16, unde vorbește Domnul:
„Îţi ştiu faptele: tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte! Aşa, pentru că eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –, am să te vărs din gura Mea.”

Rece ar fi necredinciosul, cel care se ține deoparte și refuză credința, dar care dacă e într-o căutare sinceră Îl poate afla pe Hristos, iar fierbinte este credinciosul care nu acceptă compromisuri, care-L iubește pe Dumnezeu din toată inima.
Starea de căldicel este cea mai rea întrucât e un fel de a sta pe loc, mulțumindu-te să te crezi credincios, dar nepracticând din toată inima credința, neluând prea în serios cuvintele lui Hristos.

Păi asta ai scris. Ca dovadă e că şi N.Priceputu a înţeles la fel.

Sophia: aveti o problema de logica sau de comunicare ?

Pe scurt: articolul sustine "ar trebui sa se administreze mai des impartasania". Iar dv sustineti: "Nu este asa ! Impartasania trebuie sa fie bine pregatita !".

Realizati eroarea de tip "non sequitur" ? Daca inca nu, atunci iata o analogie.
Asadar, mutatis mutandis:
Autorul articolului: "Ar fi bine sa mancam mai multe mere !"
Sophia: "Ba nu, dom-le! Merele trebuie sa fie mai bine spalate !"

OK. A sustinut autorul articolului ca merele nu trebuie sa fie bine spalate ? Are vreo legatura ? Credeti ca cei care mananca multe mere nu le spala asa de bine ca cei care mananca mere putine ? Propozitia "este bine sa mancam multe mere" si propozitia "este bine sa spalam atent merele pe care le mancam" sunt in relatie de excludere reciproca de tip "sau-sau" ?

De fapt titlul articolului e o intrebare, concluzia e ca ar trebui sa ne impartasim des. Eu nu sunt asa sigur, inainte oamenii se impartaseau des pentru ca erau mai sfinti ca noi, iar preotul si episcopul ii cunostea pe toti din comunitate si ce pacate au. In general se recomanda impartasirea la mai mult de 40 de zile, dar preotul ingaduie unor persoane si impartasirea mai deasa.

Întrebarea este retorică. Răspunsul îl dă însuși autorul în ultimul paragraf, unde optează clar pentru împărtășire deasă, adică pentru a fi fierbinți.
Nu cred că trebuie să fim sfinți, ci să vrem să devenim, de aceea avem nevoie de trupul și sângele Domnului, căci altfel n-avem putere.
Eu mă întristez de fiecare dată când preotul ridică Potirul chemându-ne să ne apropiem „cu credință și cu dragoste”, iar noi stăm deoparte, nerăspunzând chemării.

Oamenii se impartasesc din diverse motive.
Pentru unii e o chestiune sociala, sau de bifat pe lista de procupari duhovnicesti, poate chiar de fudulie "duhovniceasca".

Pentru altii poate fi ca apa sau ca aerul.

Cei care nu simt schimbarea duhovniceasca pe care o aduce Sf. Impartasanie in ei si nu se simt efectiv dependenti duhovniceste de ea, e mai bine sa se impartaseasca mai rar, altfel isi asuma riscuri mari.

Sunt oameni care se impartasesc sistematic de ani de zile si raman la nivelul ritualului, pana cand intr-o zi, intr-o clipa, se deschide o usa si atunci ...perspectiva e alta.

Atunci da, au nevoie de impartasanie...de cate ori simt nevoia.

Bine spus.
De aceea, duhovnicul trebuie să constate care este starea duhovnicească a fiecăruia.

Dar de ce nu reproduceti intreaga chemare ? Parca mai spune ceva preotul. Ceva imediat inainte. Ceva cu care incepe. Sa nu uitam care este inceputul intelepciunii !

Așa este: „Cu frică de Dumnezeu...”. Nu-mi amintisem exact unde îi era locul: evident, la început.

Cu frică (sfântă), da, dar să nu rămânem doar înfricoșați, să nu stăm departe, să ne apropiem.

:13: ????

Nu inteleg ce nu intelegi tu. Ceilalti au inteles...

Uită-te la cele subliniate şi bolduite de mine (scrise de tine).
Arată-mi în textul scris de Adrian unde a zis el asta.

Si eu cred ca este o problema, dar de intelegere (la unii, printre care si tu).
I-am raspuns si lui Dragos, bolduind esenta mesajului meu.

Ca sa ma raportez la exemplul cu merele.
Autorul spune ca ar fi bine sa mancam mai multe mere (si nu stiu cat de spalate).
Eu spun ca nu este bine sa mancam multe mere, ci mai degraba mai putine, dar bine spalate.

@Sophia: eu poate înţeleg ce vrei tu să zici. Dar asta nu te absolvă de a o face corect, inteligibil, pe româneşte.

Altfel, dacă mai mult de doi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci.

Ma refeream la acest alineat:

"Pe principiul "ce este prea mult strica", sunt preoti care refuza sa-si impartaseasca des comunitatea pe care o pastoresc, sa o spovedeasca zilnic, sa predice in fiecare duminica etc. Gravitatea sta in faptul ca acesti slujitori ajung sa identifice cele spirituale cu cele materiale. Asadar, potrivit mentalitatii acestora, daca zaharul consumat in exces iti face rau, acelasi lucru se poate intampla si cu Sfanta Euharistie."

Si spuneam ca este gresita comparatia si concluzia la care s-a ajuns cu ea.

Păi ai spus că aia e concluzia articolului și ca atare el nu e bun.

mai multe sau mai puţine? mai bine spălate, oricâte ar fi.

Doamne ajuta!
Ce ati vrut sa spuneti aici?

"Ceea ce trebuie insa bine cantarit si analizat este ce inseamna Impartasania si daca este bine sa fie mai deasa sau mai rara, din alte considerente decat cele biologice, umane."

doar nu am inteles, atata tot.

Cand suntem noi curati sufleteste?
Eu cred ca niciodata nu putem spune - acum sunt curat, acum ma duc sa ma impartasesc. Si apoi, tocmai nevrednicia noastra si bunatatea lui Dumnezeu care ni se daruieste chiar daca nu suntem vrednici si curati cred ca ne da acel respect de care vorbeati sau asa cum se spune - credinta, frica de Dumnezeu si dragostea cu care sa ne apropiem.

"...in vedere alte biserici/confesiuni, unde se impartasesc toti dupa slujba"
exista asa ceva? nu stiam...

1. Impartasania nu face rau organismului nostru, in sensul ca nu ne este rau de la ea, nu ne doare burta sau capul sau mai stiu eu.
Dar trebuie sa ne gandim bine la semnificatia ei: luam sangele si trupul lui Hristos prin ea.
Si atunci are o semnificatie profunda. Si trebuie s-o luam cu mult respect. De aici si pregatirea anterioara (cu post si rugaciune si fapte bune).

AlinB spunea mai sus ca fiecare se impartaseste din alt motiv si ii dau dreptate.
In fine, deci in functie de aceasta semnificatie si de motivele pentru care ne impartasim, putem hotari daca s-o facem mai rar sau mai des.

Unii o considera medicament pentru suflet (si trup chiar). Altii ca pe o recompensa pentru ca au fost buni, altii ca pe o bombonica, este buna si o vor mereu. Altii pentru ca asa scrie ca trebuie sa faca. Etc.
Acestia toti poate ca o vor tot timpul. Si nu stiu cat si cum se pregatesc.

Altii in fine o considera ca pe ceva sfant si o iau cu mult respect si grija si numai atunci cand sunt pregatiti. Acestia o iau mai rar, cu socoteala.

2, Curatenia sufleteasca: cand avem constiinta si sufletul curat ca n-am facut ceva rau, ca am facut fapte bune, ca nu suntem certati ci cineva, cand nu suntem maniati, cand nu avem conflicte sufletesti in noi.

3. Da, exista. La catolici nu se tine post, sau eventual se tine mai usor ca al nostru si toti iau ostia dupa slujba. Spovedanie exista si la ei.
Nu stiu cum este la ortodocsii rusi sau greci. Citeam pe aici ca unii din ei iau cu totii Impartasania dupa slujba.

Da,la biserica ortodoxa greaca toata lumea se impartaseste si fara a tine postul alimentar(suntem in post,dar gustarile de dupa slujba nu sunt iar lumea mananca).Preotul din comunitate pune accent pe postul spiritual:rugaciuni pt vecini,pt oameni in nevoie,milostenie pt familii defavorizate,acte caritabile,voluntariat.
Nu sunt deloc stricti ca noi;totusi daca nu exista o anume strictete Impartasania este probabil vazuta ca si miruitul.Plus ca iau impartasania nespovediti,caci spovada se face numai in posturile mari(as stii lucrul acesta pt ca Biserica are program cu toata activitatea in fiecare zi a saptamanii).
Cred ca aici voia sa ajunga Sophia la banalizarea impartasaniei;toata lumea o ia indiferent de virtuti,de infranari si asta in mod regulat,saptamanal.

Poate e mai bine ca ei? Nu stiu...
In mod logic,cei pacatosi au mai multa nevoie de prezenta Lui Iisus decat cei virtuosi si drepti...
Iar un om care este indepartat 10 ani de la impartasanie sau i se pune in vedere ca nu va fii impartasit decat daca paraseste pacatul,de cele mai multe ori cade in deznadejde si nu reuseste prea usor sa invinga acea stare de lucruri.

De aceea este importantă spovedania sau sfatul duhovnicului, pentru că este mai în măsură să constate starea în care se află fiecare, nici să nu se împărtășească fiecare când vrea, fără a avea râvnă, bagatelizând Taina, nici să stea prea mult departe de ea.

Probabil și din considerentele astea articolul se adresează mai curând preoților.

Cred ca te referi la BO Greaca din SUA, care e cu mult mai laxa decat in alte tari, in special in cele majoritar ortodoxe. Eu am citit ca inainte preotii ii impartaseau si pe catolici, iar ortodocsii se impartaseau la catolici in tarile care se aflau sub jurisdictia Patriarhiei de Constantinopol. Nu stiu daca se mai face la fel acum, cel putin in BOR s-a dat o hotarare in privinta asta.

Grecii din USA sau modernizat nu tin regulile asa ca in Grecia, da sint cozi interminabile la impartasit si eu ma intrebam Doamne da oamenii astia toti au venit cu stomacul gol? nu.... vin mancati si cu cafeau bauta. Nici chiar asa:39:

<<Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi
Arhimandritul Filotei Zervakos (1884 – 1980)

Textul de fata reprezinta o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos catre un fiu duhovnicesc, publicata sub acest titlu în revista “Orthodoxos. Philoteos Martyria“, nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.

Staretul Filotei a fost de foarte tânar sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Enghina facatorul de minuni, pe care l-a avut parinte duhovnicesc.

Din 1930 pâna la moartea sa (adica aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânastirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitatii liturgice sacramentale cu cea filocalica isihasta.

Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împartasanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi pastreaza actualitatea si are o importanta deosebita din punct de vedere teologic si duhovnicesc:

1. “Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apararea si raspândirea palamismului si isihasmului, care insista asupra posibilitatii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curatirea inimii si rugaciunea mintii.

2. Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei arata clar ca isihasmul si împartasirea sacramentala nu se exclud, ci se presupun si se completeaza reciproc, rugaciunea mintii fiind însasi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împartasirea sacramentala implicând si împartasirea duhovniceasca, simtirea lui Hristos.

3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.

Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa.

Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica.

Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei.>>

http://www.calauzaortodoxa.ro/credin...-impartasanie/

Pe mine m-a intristat si m-a surprins articolul domnului Adrian Cocosila.

De mic copil am invatat ca nu trebuie sa-i vorbim de rau pe preoti, si mai tarziu, citind scrierile Sfintilor Parinti, am aflat acelasi lucru. Mai stiu ca Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: <<Ştiţi de ce sărutăm mâna preotului? Pentru că mâna preotului ne dă ceea ce nici o altă mână de muritor nu ne poate da, Sfânta Împărtăşanie!>>(De fapt, aceste vorbe le-am citit prima data intr-un interviu al Parintelui Rafail Noica).

Despre impartasirea cu Sfintele Daruri „mai rar sau mai des”, poti sa scrii carti intregi, in zilele noastre. Dar daca ne impartasim mai rar sau mai des, cred ca optiunea, dorinta, gandul ne apartin noua, in primul rand.

Nu cred ca in ziua de azi mai sunt preoti care sa dea canoane mari credinciosilor(opriri de la Sfanta Impartasanie mai mult de 3-5 ani).

Pe mine m-a socat un articol, aparut prin 2003/2004 al Parintelui Roman Braga; se numea ”Cerberii Sfantului Potir”.
http://biserica.org/Publicatii/2003/NoVII/06_index.html
Dar am citit apoi un articol/raspuns al Parintelui Gheorghe Calciu.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...ie/#more-49558

Sunt doua articole ”emblematice” pentru cele doua opinii: impartasirea mai des sau mai rar. Veti gasi in ele raspuns la multe dintre problemele care-i framanta azi pe crestinii ortodocsi si care, din nefericire, vor ajunge sa-i dezbine.

Stiu ca preotii nostri au reusit sa intretina vie credinta ortodoxa, in sufletul crestinilor ortodocsi, timp de 45 de ani de ateism comunist; preotii nostri stiu sa ne pastoreasca, sa ne dea sfatul cel bun. Asa cum pot sa fie crestini ortodocsi nevrednici, probabil ca sunt si preoti ortodocsi nevrednici.

Sfantul Siluan Athonitul spunea ca duhovnicii sunt buni atunci cand fiii duhovnicesti sunt buni. Iar Parintele Arsenie Boca spunea: „Daca vreti preoti buni nasteti copii crestini!”

Noi trebuie sa ne rugam pentru duhovnicii nostri, noi trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu inainte de spovedanie sa-i dea Parintelui duhovnic, cuvantul potrivit fiecaruia dintre noi. Noi trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca El sa vorbeasca prin glasul parintelui nostru duhovnic. Dar daca noi nu respectam poruncile, daca noi nu ne straduim sa fim vrednici, daca nu ascultam de duhovnic, cum sa luam Sfanta Impartasanie?

Daca vreme de sute si sute de ani de crestinism pe pamantul romanesc, oamenii- chiar nestiutori de carte – prin glasul preotilor au invatat cuvantul Mantuitorului Hristos si au reusit sa fie crestini, chiar spovedindu-se si impartasindu-se doar de 4 ori pe an, in cele patru posturi, (sau cel mai des la intervale de 40 de zile) de ce acum, cand nici pe departe nu putem sa vorbim despre respectarea poruncilor lui Dumnezeu si despre adevarata traire crestin ortodoxa(vezi numarul urias de avorturi, divorturile, prostitutia, crimele, hotia, saracia crunta si bogatia etc.) trebuie sa cerem „impartasire cu Sfintele Taine, mai des”? MERITAM? Suntem vrednici? Cine ne impiedica sa devenim vrednici?



<<Un om il intreaba intr-o zi pe Sfantul Serafim: "Parinte, cum vezi asa de limpede toata inima mea si viata mea?" Si Sfantul Serafim a marturisit: "Eu nu vad nimic, eu nu stiu nimic; eu ma rog, si primul gand care vine in inima mea il iau drept cuvant de la Dumnezeu, si pe acela il dau. E Dumnezeu care stie taina vietii tale si taina inimii tale; eu sunt numai un duhovnic". >>


<<Revin: aici intervine o noua greutate in a fi duhovnic bun; intervine ca in toate tainele bisericesti. Cum se savarsesc tainele bisericesti? in virtutea vredniciei noastre de om? Biserica, de la inceput si pana astazi, spune: nu pentru vrednicia preotului. Si-l mangaie pe credincios: "nu pentru vrednicia preotului - n-ai nevoie sa-l critici sau sa-l ataci daca vezi in preot nevrednicii -, ci pentru credinta ta"; pentru rugaciunea ucenicului se naste in preot, vrednic sau nevrednic, cuvant de la Dumnezeu.

As vrea sa aduc doua cuvinte - unul de la Sfantul Siluan: un tanar i-a pus Sfantului Siluan intrebarea asta tragica pe care si-o pune si Prea Sfintitul: "De ce sunt asa de putini duhovnici buni astazi?" Si Sfantul Siluan ii da un raspuns probabil neinteles de tanar si neinteles de mine multi ani, dar in perspectiva pe care o dezvolt acum e din ce in ce mai inteles. Sfantul Siluan zice: "Fiindca nu sunt ucenici buni". Cuvantul Sfantului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseste, "ucenic" - mai ales in cadrul manastiresc - se spune "paslusnik"; "paslusnik" inseamna si "ascultator". Deci, mai ales in cadrul calugariei, ucenicului i se spune "ascultatorul"; e staretul si ascultatorul. Deci: de ce nu sunt stareti buni? Fiindca nu sunt ascultatori buni.>>
(Citate din Parintele Rafail Noica, Despre duhovnicie)
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...cie-68686.html

@Nastya - foarte interesant articolul despre scrisoarea aceea.
Pacat ca ea nu mai exista integrala, ca asa spicuita si comentata este mai greu de urmarit.
Pe site-ul citat de tine macar se face diferenta intre citat si comentarii prin culoare.
Tu nu spui insa parerea ta cu privire la acest subiect si de asta raspunsul este cam greu de priceput. Eu deduc ca tu lasi la alegere desimea impartasaniei.

N-am inteles de ce te-a intristat articolul lui Adrian Cocosila. Faptul ca ii critica pe preoti?
Nu e vorba ca ii critic, el mai degraba a vrut sa evidentieze cele doua opinii generale d eprin biserici.

Si eu cred ca opiniile acestea contradictorii vin de la o lipsa de informatii si intelegere.
Uite in scridsoarea cealalta sunt date niste elemente care nu stiu cat de cunoscut sunt: faptul ca pe atunci (acum 2000 ani) nu se postea, sau postul avea alta semnificatie, nu ca cea din ziua de azi. Ca nu scrie nicaieri de postul care exista azi (40 zile sau in ce fel, cand, la ce ore, cu ce alimente).
Se spune acolo ca Sfintii Apostoli posteau, dar asta pentru ca ei in general mancau foarte modest. Doar mancau laolalta cu Invataorul lor (Iisus) si erau mereu pe drum si in saracie. Cam viata monahilor de azi.

Eu sunt de acord cu ce scrie acolo, daca am inteles bine (repet este pacat ca nu este textul scrisorii integral).

Concluzia este ca trebuie gasit un drum, o cale de mijloc, prin care sa putem sa ne apropiem mai mult, dar cu respect de Sangele si Trupul Domnului. Nu extreme.

"3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.

Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa. Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica. Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei."

Cu litere italice sunt spusele patriarhului, bolduite sunt comentariile.

Epistola aceasta a fost trimisa parintilor sinaiti, care se împartisera în doua tabere. Una socotea nu numai ca e permisa deasa Împartasanie, dar ca e obligatorie. Si aducea marturie canoanele 18 si 19 apostolice si ca mai înainte, Sfânta Împartasanie nu impunea postul, fiindca crestinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se refera la post înainte de Sfânta Împartasanie. Cealalta tabara socotea ca, pentru a se împartasi cineva, trebuie sa treaca cel putin 40 de zile de la ziua în care s-a împartasit pentru a se putea împartasi iarasi, deoarece nu e vrednic, si ca înainte de Sfânta Împartasanie crestinul trebuie sa posteasca trei zile. Aduc si ei marturie obiceiul Bisericii care, vazând ca multi dintre crestini se apropie de Taina Sfintei Împartasanii fara nici o pregatire si curatire prealabila, fara o metanoia si marturisire sincera si curata, fara teama, credinta si dragoste de Dumnezeu, recomanda crestinilor sa se înfrâneze câteva zile, pentru a se putea sa se reculeaga, sa-si dea seama si sa cugete la pacatele lor, sa le paraseasca prin baia pocaintei si a marturisirii, ca si prin postul dupa putere, pentru ca postul curat, care se face în cunostinta si discernamânt, cere de la om teama, smerenie, strapungerea inimii si plânsul aducator de bucurie, lacrimi care purifica si curata sufletul omului de orice pângarire.

Iata ce mai spune despre deasa impartasanie:

"Spuneti adevarul ca împartasania deasa este impusa de canoane si ca crestinii din timpurile apostolice se împartaseau la fiecare Liturghie, dar trebuie sa spuneti si ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Sa se cerceteze omul pe sine însusi si asa sa manânce din pâine si sa bea din pahar. Caci cel ce manânca si bea cu nevrednicie, manânca si bea siesi osânda, ca unul care nesocoteste Trupul Domnului” (I Co 11, 28-29). Daca vreti sa va împartasiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie sa se cerceteze fiecare pe sine si sa va gânditi bine daca sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, daca sunteti la masura virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini."

Mai cititi si voi din link si vedeti cum se facea inainte...

http://www.calauzaortodoxa.ro/credin...-impartasanie/

Confruntarea între cele două atitudini privind Sfânta Împărtăşanie este cunoscută şi în cercul de credincioşi apropiaţi mie. Iar poziţiile cunoscuţilor variază în zonele de înţelesuri circumscrise de cele două articole (P. Roman şi P. Calciu).

În icoana pe care o am lângă mine Mântuitorul se află la Masa Cinei înconjurat de Apostoli.
Ioan Îi şade la piept, Iuda se află în lateral, pitit oarecum după un alt Apostol, ţinîndu-şi strâns la piept punga cu arginţii trădării. Are capul plecat, faţa tristă şi mâhnită, iar chipul exprimă sugestiv refuzul: "Nu!", spune Iuda, şi e simultan prins de negativism şi amărăciune. Nu ştiu dacă amărăciunea e a unei furii reprimate sau exprimă neputinţa de a da curs gestului pe care îl face Mântuitorul precum şi conştientizarea acestei neputinţe. La care, însă, Iuda ţine, ca la un bun de mare preţ, precum dealtfel toţi oamenii ţin la neputinţele lor dragi...

Acesta este contextul: în centru Domnul, în jurul Lui sunt Apostolii, Ioan şade la piept, ceilalţi Îl înconjoară cu expresie de uimită seriozitate, iar Iuda se ţine deoparte, cu tristeţă mare şi cu punga bine strânsă în mână, mica şi unica lui avere...

Ce face, însă, Domnul în acest context?
Şade drept, priveşte înainte, adică spre noi, şi face un gest ferm şi solemn: arată cu mâna dreaptă, mai exact cu degetul arătător, spre potirul pe care îl ţine cu stânga. Alături de potir se află o pâine, în centrul mesei.
Privind de multe ori această icoană, care se află în spaţiul unde îmi petrec majoritatea timpului de acasă, am conştientizat un amănunt care mi-a scăpat multă vreme: Domnul nu roagă, nu invită, nici măcar nu recomandă, ci, pur şi simplu, reiese din atmosfera întregii scene şi din expresia trupului, chipului şi ochilor Mântuitorului: Domnul porunceşte. Gestul este ferm şi nu lasă loc de interpretări, bâjbâieli sau amânare: Fă asta!, spune Domnul.

"Luaţi, mâncaţi..." şi "Beţi..." nu sunt, cred eu, invitaţii de complezenţă, nici gesturi amicale, nicidecum scene de taifas şi banchet. Ci porunci ale Domnului, chemări ferme ale Împăratului către slugile Sale, strunire de Păstor. Cine nu vine, se va pierde.

De aceea, Împărtăşirea nu este gest opţional al creştinului, după cum îi spune dorinţa, înclinaţia minţii sau a inimii, dispoziţia de moment sau de durată. Nu atârnă de judecata, alegerea şi cheful omului, ci numai de Hotărârea Celui Care a formulat-o. De cunoaşterea, dispoziţia şi Voia Stăpânului.

Dar aceasta nu înseamnă deloc că toată lumea trebuie să se repeadă la Taină, fără nici o oprelişte sau făr discernământ. Dumnezeu cheamă pe toţi, dar nu pe oricine şi oricum. Ne cheamă de câte ori vine, adică la fiecare Sfântă Liturghie, mai întâi, dar nu independent de faptele şi starea noastră ci, dimpotrivă, tocmai ţinînd cont de starea vieţuirii noastre. Mulţi chemaţi, puţini aleşi...

Aşadar, chemaţi fiind cu toţii la Dumnezeire, să ne învrednicim de a intra la Împăratul, comportîndu-ne potrivit cu această chemare şi cu Persoana Celui Care ne cheamă, fiind aşadar demni de Chemarea Lui. Că nu i se cuvine slugii să intre fluierînd şi ţopăind, distrat şi cu ţinuta în dezordine, atunci când e chemat să se înfăţişeze Stăpânului. Care nu e altul decât Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi Judecătorul tuturor.
Aşa înţeleg că stau lucrurile cu dilema aceasta, ca răspuns schematic la bogăţia de necuprins a Tainei.
Să fiu iertat că am îndrăznit...

Eu îți mulțumesc pentru că ai îndrăznit.

"Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei!
O, tu, ce în grădini sălăşluieşti, prietenii vor să-ţi asculte glasul; fă-mă să-l aud şi eu cu ei!"

Oricât îmi storc mintea, trebuie să mărturisesc că am nevoie de tâlcuire la cele de mai sus.

Găsesc o legătură mare între Cântarea Cântărilor, din care am extras cele două versete (antipenultimul şi penultimul din Cântarea)
o legătură mare, aşadar, cu problema apropierii noastre, ca mădulare ale Bisericii, de Sfânta Împărtăşanie.

Atitudinea miresei faţă de mire o văd ca pe un îndreptar privind apropierea noastră de Împărtăşanie. O culme poetică, aşa e acolo... Un îndreptar sublim, mult mai aproape de înţelegerea mea decât predicile savante.

Doamnei (Sophia)

E bine ca ati propus ca tema de topic articolul „Ce este prea mult strica?” si eu va multumesc pentru asta. De mai bine de 15 ani aceasta dilema: sa ne impartasim des sau sa ne impartasim rar, pare sa fie un subiect de prima pagina. Sunt multe discutat si multe de inteles. Eu am vreo doua pagini de link-uri despre spovedanie si impartasanie.
Dar cred ca trebuie sa facem totul cu intelepciune, "cu frica de Dumnezeu cu credinta si cu dragoste''ca atunci cand vrem sa ne apropiem de Sfintele Taine.

De ce m-a intristat articolul domnului Adrian Cocosila?
Pentru ca refuz sa cred ca duhovnicii români sunt “Cerberi ai Sfantului Potir”. Daca acceptam acest gand si chiar il promovam, il propovaduim, inseamna ca refuzam sa vedem realitatea, inseamna ca sute si sute de ani de crestinism românesc s-au scurs inutil. Si pierdem toti: si duhovnicii si fiii lor duhovnicesti.


Eu nu stiu daca sunt preoti care sa refuze sa-i impartasesca des pe credinciosi si mai ales preoti care sa refuze sa-i spovedeasca pe credinciosi de cate ori simt nevoia sa o faca.
Nu cred ca preotii ar merge pe ideea "ce este prea mult strica". Stiu insa cu siguranta ca, de multe ori parintele nostru ne-a spus, cu diverse prilejuri, ca Impartasirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine inseamna foc.

Si mai ales, nu cred ca aici poti sa aplici niste reguli cu strictete, la fel ca atunci cand faci o reactie chimica sau ca atunci cand prepari un medicament.
Nici cand faci o prajitura, dupa o reteta, nu poti sa o respecti cu strictete; de ex. la cozonac, daca ouale sunt mai mari, cantitatea de lapte pe care o folosesti scade/1 kg. de faina; daca ouale sunt mai mici, atunci canitatea de lapte creste. DECI: daca la un cozonac, nu poti sa aplici niste reguli fixe, cum s-o faci la un om!

Nu cred ca e bine sa ne impartasim in fiecare duminica. Am auzit pe la mai multe biserici ca se practica deja acest sistem. Mi se pare o inventie care nu ajuta la imbunatatirea starii de sanatate duhovniceasca a neamului nostru.
Nu vad si n-am vazut că noi, crestinii ortodocsi români, am fi mai buni, mai toleranti, mai intelepti, mai crestini in ultimii 15-20 de ani, de cand s-a dat liber la idei de genul: sa ne impartasim mai des.

Si nu vad ca s-a imbunatatit aceeasi stare de duhovnicie nici de cand manastirile au ajuns puncte de atractie turistica( desi rostul lor este altul) si de cand a crescut simtitor numarul bisericilor sau de cand, din pacate, oficiali din partea Patriarhiei Române dau declaratii rasunatoare despre numarul mare de pelerini care se inchina la Sfintele Moaste in zilele de Hram (Sf. Paraschieva, Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Nectarie etc.) sau despre veniturile obtinute cu aceste prilejuri.

Asta nu inseamna ca e rau ca avem biserici multe; sa dea Dumnezeu sa fie atatea biserici cat sa ne adune pe toti si sa fie prilej de credinta adevarata, de rugaciune si inchinare adevarata; sa ne ajute Dumnezeu sa fim pregatiti cu credinta si iubire de Dumnezeu si de aproapele, ca la a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos Pamantul sa fie un Rai, indeplinind cuvantul Domnului din Rugaciunea Domneasca Tatal Nostru” Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant”.

Via mea este la mine acasă. E a mea, eu o lucrez, eu sunt posesorul şi responsabilul şi sunt liber s-o dau cui vreau şi s-o lucrez cum vreau. (sufletul meu e acum în mâna mea)
Dar Ţie Ţi-o lucrez, Ţi-o dăruiesc, vreau ca Tu să te bucuri de ea... Eu sunt mireasa Ta (spune sufletul celui îndrăgostit de Domnul), iar nu a altcuiva. Iată credincioşia, dăruirea mea iubitoare...

Dar cum voi face? Înfricoşată sunt, zice iubita, ca nu cumva să nu-Ţi fiu pe plac.
Învaţă-mă Tu, aşadar...
spune Biserica. Şi Domnul o învaţă, precum pe fiecare dintre noi, prin toate ale Bisericii.

"fă-mă să-l aud", zice mireasa, declinîndu-şi nepriceperea...

Cerem harul Dumnezeirii ca să devenim vrednici de Împărtăşirea cu El.

Acum înțeleg. Cântarea Cântărilor a fost interpretată metaforic (nu-mi amintesc de către cine) ca unirea/iubirea dintre Hristos și Biserică. Versetele alese de tine, însă, nu le... pricepeam.

E adevarat ca e trist cand, la chemarea preotului "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", nu se apropie nimeni, sau se apropie putini sau doar cativa copii.

Dar cine ne opreste sa fim curati, sa nu clevetim, sa nu judecam pe nimeni, sa nu avem patimi(lacomie, betie etc.)? Cine ne opreste sa traim respectand poruncile lui Dumnezeu? Cine ne opreste sa fim milostivi? Cine ne opreste sa participam la Sf. Liturghie in fiecare duminica? Cine ne opreste sa mergem in zi de duminica, dupa Sf. Liturghie, sa vizitam un om bolnav, sa ducem un cuvant bun, intelept si plin de duhovnicie si de dragoste crestina acolo unde e nevoie? Cine ne opreste sa respectam poruncile ca sa devenim vrednici sa ne Impartasim cu Sfintele Taine?


Avem un duhovnic? Ne sfatuim, pe cat posibil, in problemele mai grele pe care trebuie sa le rezolvam?

Cati dintre noi, avand un duhovnic au fost opriti de la Sfanta Impartasnie doar pe motivul, pana nu de mult perfect acceptat si valabil, ca n-au trecut minimum 40 de zile de la ultima impartasanie?

Sa-i lasam duhovnicului dreptul de a hotari in privinta apropierii de Sfintele Taine, de Sfantul Potir. Si sa uitam: la spovedanie, prin glasul preotului vorbeste Dumnezeu. Preotul este doar un martor.
Sa nu-i mai percepem pe duhovnici, asa cum rau suntem indemnati, ca „Cerberi ai Sfantului Potir”.


M-au impresionat vorbele Parintelui Ilarion Argatu (citându-l pe Parintele Paisie Olaru) : <<Cel mai greu este totusi sa apreciezi – asa cum spunea parintele Paisie Olaru: „De doua lucruri ma tem când mi-o ieși sufletul: că am legat pe cine nu trebuia să leg și am dezlegat pe cine trebuia să leg.” Eu m-am gandit, insa, de multe ori ca daca il sperii cu un canon mare, il pierzi, si apoi chiar e mai rau. Sau daca il vad ca se apropie si vine la biserica... Prima data aste e: sa iubeasca Biserica, sa nu se departeze; biserica este cea care ne salveaza>>
(Ghid practic al crestinului ortodox, Canon de pocainta catre Domnul Nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortati, Insotit de cuvinte de folos ale unor cunoscuti duhovnici români de astazi, Editura Bizantina, pag.60).

Noi crestinii (fiii duhovnicesti)sa ne facem datoria noastra. Si sa-i lasam pe preoti sa-si faca datoria lor fara sa ne arogam dreptul de a-i invata sau de a-i ghida in misiunea grea si binecuvantata pe care o au de indeplinit, misiune data de Dumnezeu prin Harul Duhului Sfant primit la Hirotonie spre binele nostru duhovnicesc, pentru mantuirea noastra.

Din nefericire, pentru orice neimplinire cautam Răul sau vinovatul, in afara noastra. Poate ar trebui sa ne mai uitam si in sufletul nostru. Oare ce gasim acolo?


M-a surprins articolul „Ce este prea mult strica?” pentru ca vine la 7 zile dupa articolul: „De ce nu se modernizeaza Biserica Ortodoxa?” cand lucrurile pareau clare: Biserica Ortodoxa nu trebuie sa se modernizeze.
Pai, mai mare modernizare decat sa te impartasesti cu Sfintele Taine saptamanal sau poate si mai des???





{<<De aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. Nu e mică pedeapsa pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cît te-ai revoltat împotriva vânzătorului, împotriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci şi tu vinovat de Trupul şi Sîngele lui Hristos! Iudeii au junghiat Prea Sfîntul Trup, dar tu îl primeşti într-un suflet murdar, după ce ai primit atîtea binefaceri.>>

<<Aşadar să nu ne trîndăvim, de vreme ce sîntem învredniciţi de o atât de mare dragoste şi cinste. Nu vedeţi pe copii cu cîtă grabă se îndreaptă spre sînul mamei lor, cu cîtă rîvnă îşi înfig buzele în sîn? Tot cu atîta grabă să ne apropiem şi noi de masa aceasta, de sînul potirului cel duhovnicesc; dar, mai bine spus, să sugem harul Duhului cu mai multa rîvnă decît copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne împărtăşi cu această hrană. Tainele din faţa noastră nu sînt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvîrşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu sîntem decît slujitorii: El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia.>>

<<Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osînda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui Hristos din mîinile voastre se va cere.
De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, oprește-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decât el.

Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul Sîngelui şi al Duhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decît pămîntul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti?
Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.>>}
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Din Omilia LXXXII la Matei, partea morală)
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...gele-domnului/

<<Este bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine.
Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:

Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:

Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”.
Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă.>>
(Parintele Ilie Cleopa citand din Sfantul Ioan Gura de Aur)
http://apologeticum.wordpress.com/20...deasa-si-rara/


<<Este cu neputinta o intoarcere mecanica la primele veacuri crestine. Problema consta in faptul ca in primele veacuri masura vietii duhovnicesti era alta. E de ajuns sa amintim aici prigoanele. Daca acum incepem sa ne impartasim des, fara sa ne marturisim, vom obtine un rezultat cu totul nou, infricosator. Aceasta NU este o cale de urmat.>>

<<Oamenii care cauta intr-adevar nevointa vietii duhovnicesti sunt foarte putini. Multi cauta doar viata sufleteasca, confortul sufletesc, legaturile sufletesti, viata pamanteasca, nu pe cea cereasca; nu doresc sa se elibereze de patimi, nu doresc sa se lepede de voia lor, nu doresc sa jertfeasca nimic de la ei.>>

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...ata-la-nevoin/


<<188. Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine.

De obicei insa spovedania este legata de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica in cele patru posturi: al Pastelui, al Craciunului, al Sfintei - Marii si al Sfintilor Apostoli.

Cei mai inaintati in cuviosie si in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti, cel putin o data pe an, si anume in Postul Paresimilor. Dar sa nu amanam implinirea acestei datorii crestinesti abia in saptamana cea din urma a Postului, cum se intampla de obicei; caci atunci si preotul este ocupat cu savarsirea sfintelor slujbe si nici vreme de ajuns nu ne mai ramane pentru implinirea canonului ce ni se va da.

Ci inca din cea dintai saptamana a Postului sa alergam la duhovnic si sa ne spovedim, ca sa ne ramana timp de indreptare si de curatire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei impartasanii. Caci tot postul pentru aceea s-a si oranduit, fiind el vreme de pocainta si de indreptare>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80563.html

<<194. Cand si de cate ori pe an se cuvine sa se impartaseasca credinciosul?

Impartasirea crestinului fiind strans legata de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveste si aici.

Adaugam ce spun despre acest lucru Povatuirile din Liturghier: "Preotii de enorie sa invete pe poporenii lor ca, intr-un cuget curat, atat parte barbateasca cat si femeiasca, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negresit in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca pentru Sfanta impartasanie...

Iar de vor vrea sa se apropie de Sfanta impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte... si sa se pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor...".

De dorit este ca fiecare crestin sa se impartaseasca cat mai des, bineinteles pregatindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80564.html