Biserica si scoala raspund daca se ridica un neam sau daca el se prabuseste
 

Am citit un interviu cu Parintele Iustin Parvu in care sunt aduse in discutie mai multe lucruri esentiale. Intr-o viziune extrem de realista, Parintele vorbeste despre lipsa educatiei tinerilor din zilele noastre, starea in care au fost aduse scolile si profesorii, lipsa modelelor pentru tineri, nepasarea fata de suflet si golul spiritual, dezinteresul intentionat al statului si rolul acestuia si al Bisericii in formarea oamenilor.

"In vremurile noastre, care merg spre o destramare, nu mai exista nicio educatie in familie, in scoala, in armata. In scoala nu mai exista notiuni despre nationalism, nu mai exista o formare, o temelie serioasa in viata viitorului tanar in societate. I-au luat locul televizorul, calculatorul si toata nebunia asta incat nu mai are timp sa se ocupe de lucrurile de radacina ale societatii. Sunt chiar invatati sa nu-si mai cinsteasca eroii.

Odata cu degradarea aceasta, in lipsa unei culturi istorice serioase si autentice, sigur ca nu se mai stie nimic. Va dati seama cu cata jertfa se aruncau tinerii romani in lupta de ocrotire a natiei, a familiei si a Bisericii! Daca tanarului, copilului nu i se spune nici in scoala, nici in familie, n-are de unde sa stie, pentru ca acest sistem de invatatura, care se face pe fuga ca sa se termine mai repede orele, duce numai la goluri si iarasi goluri. Nu mai exista nici modele pe care tinerii sa le poata urma.

Este un timp prea democratic. Copilul nu mai vede importanta scolii pentru formarea lui. Merge la un liceu pentru ca l-a trimis mama sa-l faca om cu carte. Dar sa-l faca un om de suflet, un om impacat cu Dumnezeu, nu se gandeste nimeni. Aceasta inexistenta spirituala a noastra ne duce in prapastia in care ne aflam. Nu fac un repros invatamantului nostru care este atat de adaptat dispozitiilor care se dau, dar vad cum pana si copiii intre ei se urasc, se lovesc. Profesorul nu are autoritate pentru ca copilul are drepturile lui si daca ii pune elevului o nota care nu ii convine, el protesteaza. Daca il tragi de ureche, se plange acasa, mama vine la scoala si cere socoteala invatatorului. Asta inseamna o degradare, o incultura si o neajutorare a profesorului care trebuie sa-si faca datoria.

Statul n-are o constiinta sa creeze elemente temeinice. Scoala este un mijloc de deprindere a unor cunostinte superficiale, incolo nimic. Petru ca statul n-are nevoie de oameni convinsi de o realitate istorica, religioasa si morala. Statul nu face decat sa masoare veniturile celor de sus iar partidele se bat intre ele numai in aparenta ca sa exploateze poporul.

Biserica si scoala raspund daca se ridica un neam sau daca el se prabuseste. Ele au datoria sa formeze caractere."

Biserica ca si cler sau Biserica in adevaratul sens al cuvantului ?

sa nu confundăm naţionalismul cu patriotismul.

da !
 

are perfecta dreptate parintele,chiar daca viziunea dansului nu este una "democratica" !

Insa ce inseamna "democratia" ?
Inseamna oare o libertate esuata in libertinaj social destrabalat si desantat ,in care tota lumea are o puzderie de "drepturi", insa cand vine vorba de responsabilitiati, raspunderi si pedepse, sunt in mod sistematic atrofiate pana la scari infinitezimale !

In acest sistem, toti au drepturi :

-minoritatile au dreptul sa sfideze majoritatea ( homosexuali,tigani,diverse etnii dusmanoase la adresa statalitatii tarii...etc...) pretinzand tot felul de "drepturi" anormale si desantate .
-puscariasii au drepturi, inclusiv dreptul de a nu munci, si de a sta bine-mersi acolo la odihna pe spinarea contribuabilului roman cu suma de 3400 lei pe luna per capita de recidivist!!!
-toti au dreptul de a merge la scoala si de a face 12 clase indiferent daca copilu e prost gramada si ar face bine sa nu mai iroseasca banii contribuabilului,iar profesorii sa fie platiti cu salarii decente din acei bani economisiti pe loaze !!!
Insa, desigur, nu poate domi noaptea ,daca nu face 12 clase !
Ca sa nu mai vorbim,de debandada din unele scoli, in care din cauza lipsei de orice constrangere si regula,meseria de profesor a devenit una de risc fizic,si ar merita un spor de periculozitate mai ceva ca la politie !!!

Probabil, ca in alte tari,cu alte traditii si obiceiuri, "democratia noastra mioritica" nu mai arata deloc,la ei,cum arata la noi !!!
La noi,insa, aceasta democratie mioritica e moale ca blana de oaie !

1. minorităţile nu au mai multe drepturi decât majoritatea.
2. nu există locuri de muncă pentru toţi deţinuţii. plus că multe din locurile de muncă sunt în interiorul penitenciarului. iar sumă alocată pentru hrană este undeva la 370 lei /luna. restul fiind salariile gardienilor si alte cheltuieli de funcţionare.
3. sa nu confundăm dreptul la educaţie cu proasta funcţionare a sistemului de învăţământ şi dezinteresul profesorilor.

toate intampinarile dvs,frumos marcate cu puncte, sunt ...hazlii !!! (ha,ha,ha)

Cunosc o profesoara careia nimeni nu i-a spus astfel de vorbe in 35 de ani de activitate. A intrat in invatamant cu 1750 de lei. Si-a dat toate gradele, iar acum castiga tot cam atat! S-au adaugat si s-au luat zerourile si asta e tot ce poate constata. Un debutant, insa, acum castiga mult mai putin.

Profesia de dascal isi pierde nobletea. Nefiind motivati, tinerii cei mai capabili nu mai sunt atrasi de invatamant. Aici e marea problema. Cu cat mai multi tineri talentati si cu vocatie de dascal vor intra in invatamant, cu atat va avea mai mult de castigat intreaga societate.

In spiritul celor afirmate de parintele Iustin Parvu, se pune problema elaborarii unor programe si a unor manuale de istorie si a unei strategii coerente care sa reliefeze valorile acestui popor la disciplinele de studiu care permit acest lucru.

adevărul poate părea,hazliu ... pentru unii.

poate că am generalizat. nu este aşa.
cu toţii avem exemple de profesori adevăraţi. dar sunt ei majoritari?

aaa...si dumneata il detii !!! (ha,ha,ha !!!)

cel puţin în cele 3 puncte, da.

Asta înseamnă încurajarea la violență și formarea unui caracter aspru. Copiii supuși cu forța și cu bătaia se vor defula împotriva altor copii mai mici sau mai slabi, pe moment, iar în timp toate acestea își vor pune amprenta asupra psihicului omului în formare.

Părintele mi-e simpatic, dar nu a avut copii care să-i vină acasă cu urechile smulse.

Îmi amintesc de două astfel de evenimente. Un băț primit la palmă pentru că nu am știut titlul lecției la istorie într-a patra - era un titlu foarte lung, doar o fată din clasă l-a știut pe bîjbîite și numai ea a fost scutită de lovitură. Apoi o profă care m-a trimis în gimnaziu să aduc nu mai știu ce din alt corp al școlii m-a pocnit pentru că i s-a părut că am stat prea mult.

Ce au vrut ei să demonstreze prin bătaie? Că sînt mai mari ca mine, că au voie să facă asta și că eu nu pot să răspund decît manifestîndu-mi nemulțumirea în public după cîteva decenii. Da, japonezii merg să spargă vase scumpe defulîdu-și mizeriile așa, pe cînd alții își bat copiii pentru că probabil au probleme acasă sau mai precis la mansardă.

Imi lipseste ceva in acest citat. Se critica mult scoala, familia etc. Dar unde este biserica in aceasta ecuatie? Care este rolul ei in educatia tinerilor si cum sunt ei formati concret? In afara de mers la slujbe ce mai face biserica si preotul cu tinerii? Ce activitati?

bine punctat.

Antonia, tu esti profesor ?

Nu se face nimic. Cred că e maxim o biserică în fiecare oraș care să aibă program de cateheze sau studiu biblic.

În toată viața mea am întîlnit un singur loc, în Iași, unde un preot ortodox aduna lumea duminică seara pentru cateheză, rugăciune, cîntece șamd. Era o tanti academician pe domeniul chimie care frecventa întîlnirile. Era plin acolo de oameni de tot felul. În timpul săptămînii mai erau și alte activități în afara slujbelor obișnuite. A, nu e vorba de Oastea Domnului.

Unde se mai face așa ceva? M-aș bucura să aflu de la voi că mai există preoți de tipul lui cărora chiar le pasă de cei parohie și se pricep să țină oamenii în Biserică.

păi nu prea sunt. în afara unor cazuri izolate, a unor preoţi ce contrasteaza cu activitatea generală a,Bisericii.

la biserica Kretulescu din Bucureşti, se tin conferinţe săptămânale.

Bucureștiul e un oraș mare, acolo ar trebui să fie mai multe exemple de urmat. Sper că mai sînt.

Dar eu mă refeream la cateheza pe care o face taica părintele paroh, nu invitații lui ce vin să vorbească pe diverse teme.

Daca in trecut se intamplau abuzuri din cauza unei intelegeri gresite a autoritatii de catre profesori, in zilele noastre este exact invers. Profesorii au devenit victimele elevilor din cauza drepturilor fara limita pe care acestia le au. De fapt au doar drepturi fara responsabilitati. Nu stiu daca in trecut ai auzit de cazuri in care un elev sa loveasca un profesor, dar in zilele noastre se intampla fara consecinte grave (pentru elev). Si cate si mai cate se intampla in scoli intre elevi, nu iti vine sa crezi...

la Kretulescu sunt 2 preoţi tineri care tin conferinţele.
în fiecare saptamana au altă tema. nu doar cateheza. ci şi teme actuale, de interes pentru tineri, care formează majoritatea audienţei.

Corect. Cei mai multi elevi sunt animale. Partea proasta este ca latrina politica numita europa nu permite tratarea tineretului canin infestat de jigodie, pardon a celui uman infestat de nebunie, asa cum o merita...
Inainte sa imi sariti in cap, hai sa va spun ce a auzit o ex-colega a mea de la elevii carora le era diriginta: "Nu vrei sa stai nitel intinsa pe catedra?". Bine, textual era altfel. V-ati prins, nu, dupa ce v-a trecut socul? ei, asta e inca nimic.

Biserica nu se rezuma la preoti si la cler.
Nu stiu cum se face ca de multe ori preotii care isi fac treaba corect si respecta invatatura ortodoxa sunt marginalizati, iar cand aud oameni de preoti care deschid cartea, ghicesc in rugaciuni se duc toti buluc.
**
Elevi se comporta ca niste animale, nu sunt animale. Acei elevi nu s-au nascut asa. Cine s-a ocupat de educatia lor este principalul vinovat. La ce ii trebuieste unui copil telefon mobil cu ecran si net de la 7 ani? Sau de ce are voie toata ziua pe calculator si la televizor? De ce au parintii pornografie pe calculatorul folosit de copil? De ce se uita parintii la pornografie la televizor? De ce sunt lasati copii sa se uite la filme cu violenta sau/si sa se joace jocuri video cu violenta? Pai daca asta primesc acasa, cum sa fie ingerasi la scoala? Si daca ii spui ceva parintelui spune ca nu are timp sau ca sunt prostii, copilul nu este afectat deloc din cauza televizorului si a calculatorului!

Cei care s-au ocupat cu treaba asta, au spus ca violenta o sa creasca in scoli.

Pai ce imi zice mie o amica la intrebarea mea de ce copilul ei are tableta? "Pai toti colegii ei au". Din seria "Si oamenii e mamifere, precum oile". Trist. Sincer, am senzatia ca suntem pe platoul unei megaproductii de groaza si desfriu. Ei, ar fi bine. Cind se incheie filmarile, pleaca toata lumea acasa. Nu e cazul cu "scena lumii" unde suntem cam toti "figuranti". "Actorii" ne conduc, iar "regizorii" sunt...in culise. ;)

Noi romanii, ne-am incapatanat mereu sa:" stim noi mai bine cum sa ne facem treaba la noi a casa !!!"
Cred ca in sistemul de educatie, trebuiau facute de la inceput masive schimburi de experienta in mod direct (prin vizite directe ale cadrelor didactice ) in tari precum Germania,Anglia,Finlanda,Polonia.
Si apoi, luata o decizie clara in vedrea copierii unui sistem (cel mai bun si potrivit !) strain de la cap la coada in Romania !!!
Din pacate romanilor le-a fost frica sa merga sa vada cum functioneaza o scoala din amintitele tari si s-o copieze la virgula !!!
Nici nu s-a dorit asa ceva niciodata !!!

asa ca vom ramane in mioritismul nostru in care democratia nu e altceva decat o blana de oaie moale si ...care miroase urat !!!

Doamne ajută!
Sigur mai sunt. Primul exemplu ce-mi vine in minte: Biserica de lemn din parcul Titan http://www.crestinortodox.ro/biseric...tan-67978.html.
Apoi, Biserica Sf.Mina Vergu, are program de cateheză în fiecare luni, seara. În cartierul Tei, lângă Facultatea de Construcții este o Biserică al cărui preot (unul dintre preoți) a absolvit el însuși ,,construcții,, și este foarte apropiat de studenți, organizând sistematic cateheze, excursii, seri de discuții cu tinerii (unul dintre nepoții mei îl are duhovnic).
Așa, în grabă, câteva exemple despre implicarea Bisericii, prin slujitorii săi.
Dar cea mai mare responsabilitate în educarea copiilor noștri, consider că o avem noi, părinții.

Nea Pârvu se plânge că statul nu face nimic. Dar Biserica ce-a făcut? Și nu mă refer la inițiativele răzlețe de astâmpărat foamea amărâților, ci la atitudini și programe consistente, pe termen lung. Lipsesc cu desăvârșire. Măcar dacă ieșea vreun studiu care să condamne în termeni severi lipsa de interes a statului... Dar știm cu toții că atâta timp cât cei ce guvernează au grijă de Biserică și Biserica are grijă de ei.

Reclamație la director, nota 4 la purtare cu posibilitatea de a repeta anul, de sunat părinții. La limită, exmatriculare și să facă agricultură în alte țări toată viața lui, să vadă atunci cît de ”cool” va deveni, că doar n-o să-l țină mă-sa acasă pînă la moarte.

Am văzut și eu clipuri pe Youtube filmate cu telefonul în clasă, la care mi-era rușine și groază să mă uit pînă la urmă.

Asa s-ar proceda intr-o societate sanatoasa si normala. Dar daca este pila unui inspector, sau are parinti influenti si bogati, nu o sa pateasca nimic ba din contra, profesorul va fi gasit vinovat sub diferite pretexte. Si chiar daca nu este intr-o situatie descrisa mai sus, tot nu pateste nimic. Am auzit de cazuri grave in care elevii au fost mult mai indrazneti si au primit doar o mustrare.

Dincolo de aspectele spectaculoase, pentru amatorii de senzaţii tari, consider că în şcoli sunt mult mai multe probleme decât am putea noi să listăm într-o zi de observaţii.
Personal nu sunt de acord, printre altele, cu următoarele:
a) managerii au un stil de conducere centrat pe sarcini, nu pe persoane; acest lucru îi afectează atât pe elevi cât şi pe profesori. Simţământul de satisfacţie legat de activitatea şcolară este foarte scăzut, la toţi cei care îşi petrec timpul în şcoli, împreună. Viaţa şcolară se desfăşoară sub presiune/tensiune, între competitivitate exagerată şi plictiseală.
b) menţinerea în instituţii a unui număr mare de paznici şi bodyguarzi. Nu doar că e inutil (nu am auzit în nici unul dintre liceele unde predau că ar fi fost nevoie cu adevărat de intervenţia acestor angajaţi, autoritatea aparţinînd în continuare directorilor şi unora dintre profesorii respectaţi de elevi), dar crează un simţământ straniu, un fel de sugestie către conflict, mai degrabă decât spre convieţuire paşnică.
c) notele sunt folosite mai mereu ca sistem de pedeapsă şi ameninţare, prea rar ca încurajare;
d) elevilor nu li se întăreşte constant motivaţia pentru învăţătură, decât prin procedeele negative menţionate; un mod de a menţine motivaţia ar fi să li se explice constant, oră de oră, la ce le folosesc noţiunile predate şi propuse spre însuşire; un altul ar fi să li se stimuleze participarea creativă la învăţare, prin problematizare variată şi recompensarea a celor care generează întrebări bune (iar nu răspunsuri fidele, de tocilar obedient);
e) un aspect cu totul negativ, după opinia mea, este că se practică la greu dialogul prin ţipăt. Elevii şi profesorii abia de mai vorbesc normal, toată lumea ţipă şi zbiară. De o comunicare tandră, blândă, apropiată... rar am auzit.

Acestea sunt doar câteva aspecte care-mi trec acum prin minte. Din păcate, dacă aş rezerva o oră de meditaţie pe această temă cred că aş umple multe pagini triste...
Nu mai amintesc de curricullum, un amestec de noţiuni şi orizonturi adunate ca într-un sac de cârpe din diverse ţări şi curente...

În fine, tipul de elev care se formează la noi este, în concepţia mea, un tânăr conectat la internet, dacă se poate şi-n somn, altminteri guraliv şi certăreţ (eventual absent/autist/plictisit/blazat), cu un orizont limitat şi materialist, dornic de plăceri peste plăceri, indiferent la lumea în care trăieşte şi pe care o percepe, totuşi, cumva: ca pe un teritoriu al prăzii.

Părinţii, după cum am sesizat, au multe pretenţii dar o participare slabă, neconstructivă la viaţa colectivului şcolar. Se menţin multe scheme de gândire şi percepţie socială de pe vremea şcolii vechi, şabloane cu totul neadecvate faţă de lumea în care trăim.

Cât priveşte impactul orelor de religie şi psihologie asupra vieţii concrete a elevilor, îl consider cvasi-nul. Stilul nostru de educaţie este informativ, nu formativ, axat pe concepte (cunoştinţe teoretice) iar nu pe dezvoltarea abilităţilor şi a trăsăturilor nobile de caracter. Iar materialele didactice şi cerinţele şcolare conforme cu programa şi alte documente: sunt rupte de realitatea vieţii efective a elevilor.
Singura nădejde aici eu cred că este: calitatea umană a profesorului. Lucru greu, tare greu de găsit la un nivel acceptabil pe la noi. În ce mă priveşte, mi-am descoperit multe limite în încercarea de anul acesta. Din fericire, majoritatea elevilor au fost, se pare, mulţumiţi de descoperirile pe care le-au făcut cu prilejul orelor de psihologie şi de micile achiziţii comportamentale.
Să-i ajute Dumnezeu să le folosească în bine şi să le sporească spre bucuria tuturor.

În acele cazuri, ar trebui să se ajungă în instanță. Din principiu, ca să se sperie un pic și alții care înghesiue profesoare sau mai știu eu ce.

Dacă lucrurile merg înspre și mai rău din multe puncte de vedere, atunci este varianta de școală acasă. Noi ne gîndim de pe acum la asta și nu numai noi.

Cum comentezi fenomenul, domnule profesor?

(Ar trebui să deschid un topic nou, dacă nu este unul deja pe tema asta.)

Din păcate nu prea ştiu în ce constă alternativa aceasta. Poţi să îmi dai câteva detalii, te rog?

O dovadă că elevii noştri au nevoie de persoane potrivite pentru educaţia de calitate avem aici:
http://www.youtube.com/watch?v=71lAHHkOex0

Un bun român, ca acesta care tocmai ne-a vorbit, a făcut mereu şi va face întotdeauna mari servicii tinerilor. Vă imaginaţi cum ar ţine o lecţie de istorie, de religie, de psihologie sau de limba română? Nu mă refer la cunoştinţele ştiinţifice, cât mai ales la personalitatea lui, la comportament, la stările de spirit pe care le animă.
Din păcate sunt mulţi ca el, foarte mulţi. Şi nici măcar nu e cel mai rău caz din şcolile patriei, astăzi.

S-a dsicutat putin aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16032

si aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15343

Mulţumesc pentru linkuri, am citit şi văd că problema e destul de dezbătută.
În momentul ăsta nu ştiu ce să zic...

În orice caz, "educaţia" e un concept-umbrelă, cu multe dimensiuni:
- nevoia şi presiunea socială pentru un anumit tip de oameni (presiunea "de sus", iar aici e decisiv cuvântul politicului şi economicului, domenii de mari spasme la noi şi nu numai!)
- evoluţia rapidă, extraordinară a datelor ştiinţifice, aproape imposibil de gestionat în timp util (de obicei noi învăţăm la şcoală istorie, istorie a ştiinţei, istorii de tot felul; în momentul când noi ţinem o lecţie despre o "noutate", modelul acela e deja învechit în ţările aflate pe frontul de undă al descoperirilor ştiinţifice)
- concurenţa între absolvenţi pe piaţa de muncă, internă şi externă
- dezvoltarea morală, caracterială
- dezvoltarea stilului de muncă creativ
- dezvoltarea intelectuală generală şi a abilităţilor practice, în primul rând a celor din sfera abilităţilor de relaţionare
- particularităţile copilului (unii sunt mai înzestraţi, alţii dimpotrivă) şi nevoile lui concrete, individuale
- interesele/aspiraţiile părinţilor şi resursele lor
- interacţiunea cu mass-media în spatele căreia sunt multe grupuri de interese (unele de interes momentan strict economic, de pildă afacerile cu manuale, rechizite, haine, produse alimentare, excursii etc.)
- perspectiva continuării studiilor pentru aprofundare, inclusiv varianta de a studia în străinătate
- dezvoltarea aspiraţiilor şi a capacităţilor de învăţare permanentă, pe toată durata vieţii
- eficienţa procesului de învăţământ (testată şi longitudinal, în timp)
- concurenţa, mai mult sau mai puţin constructivă, dintre instituţiile de învăţământ
şi multe altele... multe...

Din câte am sesizat, Biserica şi sora ei mai mică în cele sufleteşti şi comportamentale (psihologia) sunt îngăduite sau mai bine zis tolerate în şcoli, fără ca lumea să ştie foarte precis ce vor de fapt şi profesorii respectivi şi fără ca mesajele lor să fie luate prea în serios... Din nenorocire.
Vă invit să cugetăm împreună: dacă într-un liceu sunt 10 bodyguarzi (2-3 sunt permanent prezenţi la poartă) şi un singur consilier şcolar, care stă de obicei închis în cabinet aşteptînd să fie solicitat (răruţ, răruţ de tot): ce înseamnă oare aceasta? Raportul de 10 la 1 îmi pare că vorbeşte de la sine despre tipul de "soluţii" practicat la noi.

Ce fel de şcoală este aceea care îşi abordează conflictele (inerente în orice grup uman) cu mijloace de forţă (bulanul, pumnii şi picioarele, gazele lacrimogene, pistolul), cu ameninţări (note la purtare, exmatriculare) şi diverse forme de şantaj afectiv?
Prezintă ea încredere că ar putea forma oameni?
În şcoala unde preotul/profesorul de religie şi psihologul/profesorul de psihologie sunt "nişte moftangii", toleraţi fără să ştim prea bine la ce ne-ar folosi şi ce-i cu ei printre noi: ce fel de oameni sperăm să obţinem?

P.S. Am fost surprins de o clasă în care aprox. un sfert dintre elevi vor să devină... medici stomatologi. Practic, am rămas cu ... gura căscată. Are cineva vreo explicaţie pentru această preferinţă a elevilor?

Regret că voi scrie următoarele, însă o fac pentru a nu mă simţi vinovat că am ştiut şi am tăinuit.
Ca să ne dăm seama cum e cu istoria şi cum e cu afacerile, spun pe scurt:
- o, răspândită modă!... se pune preţ, la modul jenant de formalist şi demagogic, pe tot felul de "puncte" pe care eşti obligat să le obţii anual ca să obţii o continuitate la locul de muncă, să fii promovat firesc la un nou nivel profesional, să îţi dezvolţi competenţele etc.
- pentru aceasta se ţin tot felul de cursuri, workshopuri etc.
- desigur, cursurile sunt ţinute de "specialişti"
- improvizaţi, peste noapte, de ochii lumii, ca să punctăm momentul
- care răspândesc tot felul de prostii, vechituri şi erori deja demonstrate, de mult (nici studenţii nu le mai înghit, fără să surâdă...)
- oameni dintr-un domeniu ţin cursuri specialiştilor din alte domenii (!) - şi spun enormităţi de te cruceşti, cum altfel de fapt?
- la sfârşit mai eşti atras şi în nu ştiu ce excursii, tabere la munte sau la mare, unde dai alţi bani (sau dai în sfârşit bani, dacă nu apucasei s-o faci) şi unde savoarea vine de la cheful de adio - manele, mititei, vânzări de ţoale/sprayuri/parfumuri "ieftine şi bune", eventual o beţie (poate şi altceva?...) de adio etc. Obiceiuri româneşti de-ale intelectualilor contimporani.

Rezultatul: ieşi mai dezinformat (şi deformat) decât ai intrat, surmenat de cursurile de weekend şi de nemulţumirile familiei (vor şi ei să îţi petreci timpul pe-acasă măcar în weekend), cu o diplomă despre care afli că e doar de fentă, aşa că trebuia să fie şi ea, precum şi fără încredere, de acum înainte, în vreo mişcare de acest gen.
Fenomenul e foarte răspândit, toată lumea ridică din umeri, nimeni nu intervine, domneşte resemnarea, din toamnă se mai anunţă vreo 5-6 mascarade dintr-astea. Obligatorii!, cică... Creativitatea în noi forme de batjocură pare nesfârşită.
Dar cineva câştigă, totuşi, mulţi bani. Ştiaţi că sunt la mijloc fonduri europene pentru dezvoltarea învăţământului?
Să n-o iei spre balamuc sau spre crâşmă? Să nu pui mâna pe sapă?
Nu. Stai cuminte şi rabdă. Şi aşteaptă să-ţi crească salariul, printre altele...
Doar cu rugăciune cred că îşi mai poate păstra omul cumpătul. Doar cu sfânta rugăciune...
Alternativa, totuşi: o nesimţire patologică, groasă cât şoriciul de rinocer.

Şi ziceam că voim învăţământ de calitate şi copii sănătoşi?
Bieţii copii... Nu lor le trebe 10 bodyguarzi, ci nouă, adulţilor câte 15 psihiatri cu injecţii lungi şi groase la cap!

Stiu ei ce stiu...

Biserica ar putea raspunde daca un neam se ridica sau se prabuseste daca n-ar exista atatea presiuni politice asupra ei. Preotilor adesea le e teama sa nu supere pe oarecine spunand lucrurilor pe nume. Putem cere ca biserica sa raspunda de neam daca si neamul o apara si o asculta. Altminteri...

Si domeniul educational a fost afectat de economia de piata. Oamenii care ,,se descurca'' aduna mai multe puncte daca devin formatori sau organizatori de simpozioane si au mai multe sanse sa apuce o gradatie de merit.

Iata o scrisoare primita prin mail, scrisa de o invatatoare:

Dragă Domnule Trandafir,

Se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor. Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. De fapt, ba cu două. Cu două… facultăţi. „Ce-s alea facultăţi?” Da, chiar mă miram să ştie un simplu învăţător ce-nseamnă facultate.

Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „ce-s alea credite?”? Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele.

De curând, mi s-a propus să mă înscriu la un curs de formare cu tema „Managementul educaţiei”. Se desfăşoară la Universitatea din Petroşani, timp de două semestre. Costă el 1400 de lei (un fleac!), dar merită! Are 60 de credite care mai sunt şi transferabile. Vrei să ajungi director sau mentor, obligatoriu să ai acest curs. „Ce-nseamnă mentor?” Of, domnule Trandafir, demodat mai sunteţi! Nimic nu ştiţi! Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă. În această toamnă, am luat clasa pregătitoare. Am fost înscrisă la un curs, înainte de a începe şcoala. O formatoare pregătită, la rândul ei, de altă formatoare ne-a iniţiat. Vă rog, nu întrebaţi „Ce-i aia formatoare?”! Puteţi să deduceţi.

O săptămână, de dimineaţa până seara, am învăţat ce am de făcut. Sau cel puţin aşa am crezut. De fapt, adevărata mea desăvârşire urma să aibă loc pe o platformă. „Ce-i aia platformă?”. V-aş explica, dar ar urma să mă întrebaţi „Ce-i ăla calculator?. Văzând ce mă aşteaptă pe această platformă, am dat bir cu fugiţii imediat. Urma să parcurg trei module. Mda, mă aşteptam să întrebaţii „Ce-s alea module?”. Fiecare modul avea aproximativ cincisprezece cursuri. Cursurile, la rândul lor, aveau teste. Nu treceai testele 100%, te întorceai la curs, să mai înveţi. E drept că munca îţi era răsplătită. După fiecare test promovat primeai… o temă! O temă de genul „Faceţi un eseu, pornind de la definiţia…”. Mă mir că nu aţi întrebat „Ce-i ăla eseu?”. Am crezut eu că pot să scap, dar n-a fost aşa.

Am înţeles că nu se poate să nu finalizez cursul, aşa că am terminat în trei săptămâni ce au făcut colegii mei mai conştiincioşi în trei luni. Da, domnule Trandafir, am parcurs modulele acelea trei care s-au dovedit a fi patru, că am mai primit „cadou” un modul complementar. Am parcurs cursurile, am promovat toate testele. Am aflat, astfel, cum stau lucrurile cu integrarea curriculară, cu evaluarea competenţelor, cu implementarea proiectelor şi multe altele despre care nu mă mir că nu aţi auzit, că nu auzisem nici eu, până atunci. Cum am predat 24 de ani fără să cunosc aceste lucruri, nu-mi pot imagina! Am postat cele 53 de teme, atât pe platformă, cât şi într-un folder. Bine că n-aţi întrebat „Ce-i ăla folder?”, că nu ştiu cum v-aş fi explicat. Am aflat, ulterior, că mai sunt şi 31 de teme de reflecţie. Le-am postat şi pe acelea, ce era să fac? Au mai fost şi trei evaluări. Cum „Ce-s alea evaluări?”, nici atât nu ştiţi? Fiecare evaluare se putea da o singură dată şi trebuia obţinut un rezultat de cel puţin 50%.

Dacă se întâmpla să-ţi pice internetul, se ducea naibii evaluarea! „Ce-i ăla internet?” Mai bine că nu ştiţi! Am dat şi cele trei evaluări şi am copiat dovezile muncii mele pe un CD. „Ce-i ăla CD?” Mda!... Pe 15 decembrie va avea loc o evaluare faţă în faţă, în urma căreia voi primi 30 de credite şi voi fi declarată aptă pentru a preda la clasa pregătitoare. Pentru aceasta, îmi va fi verificat CD-ul şi voi prezenta un proiect interdisciplinar. „Ce-i ăla proiect disciplinar?” Vai, se spune in-ter-dis-ci-pli-nar. Interdisciplinaritatea înseamnă integrare între diferitele domenii ale cunoaşterii. Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus. Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii!... Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?! ***

P.S. La finalizarea cursului, ni s-au cerut impresiile care să stea la baza unei analize riguroase a evoluţiei clasei pregătitoare. Cum unii colegi s-au bulucit să scrie cât de încântaţi sunt ei de acest curs, nu puteam să nu-mi spun şi eu părerea: Deşi am, la catedră, ani vechime, Norocul meu cu draga de reformă, Că m-am desprins din gloata de prostime, Aflând şi eu ce-nseamnă o platformă. Ne-a spus, în vară-a noastră formatoare, Că pregătirea-aceasta nu-i de formă Şi că ne-aşteaptă-o specializare, O viziune nouă, pe platformă. Când, căutând pe-aici, am prins de veste Că fiecare are câte-o normă, Module, cursuri, teme, zeci de teste… Am evadat urgent de pe platformă Şi-am exclamat mirată: „Vai de mine!”, Dar am aflat că munca se transformă În credite ce îmi vor prinde bine, De voi trudi, cu râvnă, pe platformă. Şi-am renunţat la modul meu rebel, Trecând la atitudinea conformă Cu un statut de brav învăţăcel, Făcându-mi datoria pe platformă. Când noul an şcolar a început, Eu mă simţeam în clasă-aşa, în formă, Că, deh, doar nu degeaba am făcut, La miez de noapte, teme pe platformă. Când nedormită-n clasă am intrat, Am dat de nişte puşti, în uniformă… Aaa! Sunt elevii mei, dar i-am uitat, De când, buimacă, bântui pe platformă!

Să-i dea Dumnezeu sănătate doamnei învăţătoare!
Ferice de elevii ei!

P.S. Îmi reîntăresc afirmaţia de zilele trecute: neamul nostru încă are mari resurse, încă sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi miluiţi de El, între Carpaţi, Dunăre şi Mare.
Nu mor caii când vor câinii!