Obiceiuri neortotoxe
 

Nu stiu daca este sau nu o practica neortodoxa bocitoarea, insa mie mi se pare tare urat. De ce sa platesc pe cineva sa imi planga mortu' chiar nu inteleg chestia asta, adica daca omul simte ca trebuie sa planga sa o faca. Ce-mi puteti spune despre acest obicei?

http://www.crestinortodox.ro/credint...gi-140115.html

"Credinciosii ar trebui sa-i planga pe morti cat este cuvenit, cu masura, cu cumpatare, cu ratiune si cu rabdare. Cumpatarea care este ceruta in situatiile fericite ar trebui sa existe si in cele nefericite. Invatatura Sfintilor Parinti ne indruma si in acest caz, spunandu-ne ca atunci cand ajungem pe varf de munte sa ne bucuram cu masura, iar cand cadem in fundul prapastiei sa nu deznadajduim. De altfel, n-ar trebui sa-i fie foarte greu sa treaca peste durerea mortii unei persoane iubite celui care a dobandit virtutea, care percepe firea omeneasca prin experienta lui de viata si prin starea duhovniceasca imbunatatita.

Pe de o parte, taria de caracter a anumitor oameni de a-si retine manifestarea exterioara a durerii lor si de a infrunta moartea persoanelor iubite fara tulburare este o dovada minunata a dezvoltarii lor duhovnicesti. De fapt, cel care se tanguie fara masura este precum necredinciosul care nu are nadejde in Inviere, este ca cel care ar vrea sa schimbe ordinea firii, iar durerea lui provine dintr-o patima absurda. Dragostea exagerata (dependenta stricta sau exagerata) conduce la doliul exagerat si la deznadejde, care sunt dovezi ale necredintei.

De altfel, printre putinele momente in care fiinta umana poate simti prezenta lui Dumnezeu se numara si aceste nenorociri, greu de suportat, in care omul isi pierde propriul copil sau persoana cea mai iubita. In acea durere sfasietoare, nesuportabila, uneori, in acea stare de strigat, fiinta umana simte prezenta lui Dumnezeu care vine printr-o mangaiere, alinare si compasiune de nedescris, ca un pansament pe ranile deschise. Pe un astfel de om nu il ajuta nimic altceva decat o dulce imbratisare sau o simpla bataie pe umar, restul fiind tacere…

Pe de alta parte, durerea exagerata provoaca boli trupesti. Tanguirile exagerate sunt respingatoare, profanatoare si inutile. Platirea bocitoarelor, care prin bocetele lor intensifica durerea, este de neacceptat. Cei care staruie sa plateasca aceste bocitoare trebuie sa fie exclusi din Biserica. Obiceiurile pe care le au unii oameni de a-si murdari hainele, de a-si uda parul, de a-si sfasia vesmintele si de a se dezbraca in public sunt respingatoare si dubioase. Cei care fac asemenea lucruri sub pretextul doliului isi ascund caderea lor morala.

Or, tanguitul si plansul n-ar trebui sa se transforme intr-un spectacol public. Daca tanguitul este indispensabil, ar trebui totusi sa respecte o anumita buna-cuviinta. N-ar trebui sa ne indreptatim durerea si tanguirile pentru morti invocand exemplele lui Iacov, David, Moise si ale lui Aaron. Aceia erau inca sub Lege si sub osanda lui Adam si de aceea, cand coborau in iad, erau insotiti cu lacrimi. Hristos nu deschisese inca pentru acestia portile Raiului.

Din Vechiul Testament sa avem in vedere exemplul lui Iov, care a spus fara lacrimi: “Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvantat!” (Iov 1, 2l). De ce sa plangem, de ce sa ne tanguim noi acum, cand Dumnezeu, distrugand trupul stricacios, ne primeste in casa parinteasca? De ce sa plangem cand sufletul, lasand trupul, pleaca spre insotirea cu ingerii, cufundat intr-o stare de extaz si de placere negraita? Pe cei pacatosi ar trebui sa-i plangem, pe care ii asteapta osanda vesnica! Dar nici pe acestia n-ar trebui sa-i tanguim cand mor, ci cand pacatuiesc. "

M-ar enerva cumplit o bocitoare la capataiul cuiva drag mie. E ceva ce tine de un fel de spectacol. Iar familia defunctului trebuie sa fie precupata de sufletul celui plecat, nu de spectacol. Exista o brosura cu randuieli ortodoxe la inmormanatare si la parastase. Nu e important sa placem lumii, ci lui Dumnezeu.

Unii participanti la inmormantare comenteaza cine si daca a plans. nici asta nu e corect. Poate ca omul prefera sa se roage pentru cel plecat, ceea ce e mult mai corect. Lacrimile ce marcheaza tristetea sunt firesti, caci Insusi Mantuitorul a plans pentru Lazar. Dar deznadejdea si plansul cel deznadajduit deja au ceva demonic in ele si sunt inutile pentru cel plecat.

Suntem un popor bolnav, ne mai miram de astfel de obiceiuri bolnave?

Probabil este un obicei păgân, dar, fiind puternic înrădăcinat în tradiția locală, nu este abandonat deoarece în decursul timpului și-a dovedit eficiența și cred că niciun preot nu ar condiționa serviciul religios de renunțarea la obicei pentru că toate sunt făcute la înmormântare pentru o trecere cât mai ușoară a sufletului celui decedat spre lumea cealaltă, pentru binecuvântarea sufletului plecat și a celor rămase deopotrivă.

Nu este vorba de a imita plânsul, ci de a cânta despărțirea, de a petrece sufletul plecat, de a înșira cuvinte laudative despre trecerea lui pe pământ și folosul lăsat celor rămași, iar pentru asta se cuvine înțelegere.

În unele locuri(regiuni) se spune bocit, în altele se spune priveghi; dar acestea peste tot inseamnă binecuvântare.

Despre "eficienta" asta e vorba?

Ba da, efectiv se imita plansul, iar atmosfera nu este una in care perspectiva crestina asupra mortii sa para a avea prioritate.

Cuvinte laudative? De asta nu am auzit.
Care ar fi folosul?
De a scoate in evidenta pierderea?
Ce consolare poate sa aduca asta?

Trebuie sa fii tare confuz..

Bocetele fac parte din tezaurul nostru folcloric si le mostenim de la daci. In unele zone, crestinsmul s-a impus cu fermitate, eliminandu-le, in alte zone repertoriul funebru si randuielile crestine legate de inmormantare au coexistat.

http://www.rasfoiesc.com/hobby/muzic...-FUNEBRU96.php


http://www.trilulilud.com/asculta/19...r-zorilor.html

Cred ca trebuie sa intelegem ca plansul, in sine, daca nu este insotit de inima zdrobita si duh de rugaciune, nu aduce folos duhovnicesc. Multi plang atunci cand pierd pe cineva drag, dar numai Dumnezeu stie cati dintre acestia continua, de-a lungul timpului, sa-i pomeneasca atat in rugaciunile particulare, cat si in cele ale Bisericii, pe cei mutati la cele vesnice.

Nu am fost decat la o inmormantare cu bocitoare, la tara, in oras nu am vazut sa se mai practice. Oricum nu cred ca este un obicei rau in sine, se vorbeste despre mort prin cantece, depre viata acestuia si parerea de rau pentru plecare. Mi-a parut un semn de respect, m-a impresionat si mi-a venit si mie sa plang.
De ce trebuie sa fiti tot timpul atat de carcotasi si sa va legati de toate obiceiurile romanesti, pagane sau cum or fi ele, mai demult nimeni nu se lega de aceste lucrurir, daca preotul care tine slujba e de acord sa fie prezente bocitoare, de ce sunteti voi mai catolici decat Papa?

Este un obicei cretin.

Asa ziceam si eu :))

Stramosii nostrii nu au fost niste cretini.Traditia bocitoarelor,precum mai tot in tara asta,a fost cumplit denaturata si pervertita si de aici rezulta si reactiile de respingere cu privire la ceva ce bunicilor nostrii,de exemplu,li s-ar fi parut un lucru ce tine de vechi datini si care,practicata corect,nu cauzeaza repulsie.Daca veti cauta definitii date de Institutul de etnografie si folclor ,,Constantin Brailoiu"veti observa urmatoarea definitie cu privire la adevaratul act si semnificatie:

,,Bocetul este o melopee,melodie lentă, ritmică şi monotonă,ce reprezintă exprimarea veridică, directă, spontană a durerii personale pentru cel plecat "din lumea cu dor în cea fără dor", "revărsarea melodică a părerii de rău" şi un act tradiţional,"

In unele zone bocitoarele purtau culori cromatice distincte,dacice,rosu si negru,rosu semnificand sangele si sursa vietii iar negrul reprezentand pamantul adica eterna continuitate a vietii prin moarte si revenire la viata a naturii,sunt multe detalii frumoase si extraordinare in traditia populara romaneasca.Nu va grabiti,sub impulsul epocii falsurilor in care traim,sa le aruncati la cos,alte popoare nu mai stiu ce sa faca ca sa isi conserve datinile ancestrale pentru ca sunt legatura cu trecutul,iti spun cine au fost cei dinaintea ta si cine suntem noi.Un bocet foarte vechi arata cam asa:

“ Mânca-te-ar și focul, moarte…Căci nime nu te-a chemat/Și ai rupt din vârful florilor si mama copiilor/Și-ai rupt floarea dintre vii si mama dintre copii/Și ne-ai rupt din rădăcină,ai luat floarea din tulpină"

Bocetele adevarate cuprin o intreaga intelegere straveche a vietii si a mortii,a drumului nostru prin lume,framantari,zbateri si speranta,durere si acceptare.Nu va grabiti sa le respingeti,folclorul romanesc are si extraordinare aspecte ce ne arata cum au inteles sensul lumii cei dinaintea noastra.Si in nici un caz nu le judecati doar dupa modul jalnic cum sunt astazi,sunt si ele o imagine vie a degradarii noastre ca natie.Cautati mai bine sa vedeti cum erau ele inainte si poate,apoi,vom pleca si in cautarea noastra ca natie,ne-am pierdut pe undeva pe drum.

Pelerin, tu chiar crezi ca bocitoarele din ultima suta de ani au habar de ce-ai scris tu acolo? Crezi ca ele macar si-au pus vreodata intrebari de genul asta? Pai la tara daca te conformezi obiceiului, toate-s bune si frumoase. Daca nu te conformezi, lumea tace, dar noteaza. Si daca pe langa faptul ca nu te conformezi mai incepi sa te intrebi de ce are loc un obicei, ce insemnatate are el si te-apuci sa-l cauti la origini, esti considerat de-a dreptul smintit.

Suna frumos toata istorisirea aia, dar eu, unul, cred ca e rodul muncii unor etnologi care fie sunt naivi sau romantici, fie au conceput textele alea la comanda politica sau de alt fel.

Pe deasupra, daca situatia descrisa in citatul oferit de tine e adevarata, ea nu mai are nicio legatura cu realitatea de azi. Asa ca oricum ar fi, obiceiul practicat astazi este fara echivoc o dovada de CRETINISM.

Horatiu eu ma consider un cretin idealist care inca mai spera ca va veni,candva,ziua cand ne vom aminti cine suntem.Daca voi considerati aceste obiceiuri drept fara sens atunci faceti cum va spune constiinta dar eu cred ca se pedepseste originalul pt un fals,adica reprezentarea moderna.Avem un apetit,ca natie,al autodistrugerii infiorator.Bocitul este o manifestare care face parte dintr-un stravechi fond comun al umanitatii,vei regasi aceasta traditie in multe forme.De exemplu la evrei,pe vremea lui Iisus,exista o traditie straveche foarte asemanatoare si mult mai vocala decat la noi.O puteti gasi surprinsa in Marcu 5:38.Daca veti mai cauta veti vedea detalii fascinante despre cum se manifestau ei.Traditia se pastreaza si astazi,eu am vazut in anumite zone din Israel traditii asemanatoare cu cele din zona Olteniei,este o discutie lunga dar ,cu scuzele de rigoare,nu am eu timp acum.Oricum daca voi deja considerati ca aveti o parere formata atunci nu-mi ramine decat sa constat,cu tristete,inca un deces al unei parti a istoriei si spiritualitatii noastre.Devenim tot mai saraci odata cu timpul.Sa nu intelegei ce am scris drept o ofensa la adresa parerii voastre,respect acest drept la fel cum si eu am dreptul sa privesc cu tristete.Numai bine.