Articolul de azi - Impacarea cu cei care ne-au suparat!
 

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...at-141817.html

Autorul lui chiar crede ce a scris acolo? Chiar a scris din proprie experienta?
A iertat pe cei care i-au facut rau? Cu adevarat? Si cum s-a simtit?

"Inca si mai mult de atat ne cere Dumnezeu !

Mantuitorul Iisus Hristos ne spune: "Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa, iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 39-41).

Si inca: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 44-48).

Sa cerem iertare din inima celor care ne gresesc noua !"

Eu stiu ca este in principiu un lucru bun. Dar cred ca pentru oameni nu este posibil. Numai la Dumnezeu.
Sau depinde de caz. Daca nu esti asa afectat, sau nu direct...
Dupa ce esti traumatizat, poate si fizic si mai ales psihic, sa ierti si iubesti acea persoana? Daca in mod in tentionat ti-a facut rau?
Si daca celalalt continua sa-ti faca rau?
Ne spunea preotul la o predica un fapt: dreptatea omeneasca este altfel decat cea La Dumnezeu.

Ceea ce la Dumnezeu este drept, la om nu e si invers.
Si sa-ti ceri iertare tu, de la cel care iti face rau?
Si de ce sa nu ceara iertare cel care face rau? Sau el ce ar avea de facut?
Nu stiu, mi se pare ceva sado-maso.

Cred ca sunt cazuri si cazuri si trebuie sa ai o tarie deosebita.

Sophia, eu cred ca semnatura ta a fi crestin - smerenie + iubire de aproape rezuma acest articol. Nu inteleg de ce te miri. Daca esti om smerit, nu te mahnesti de raul pe care ti-l face aproapele, iar daca esti om iubitor de aproape, nu tii minte raul ca sa te razbuni.

Acum, cu practica, stam mai greu, dar avand ca indreptar aceasta porunca, avem spovedania, avem rugaciunea prin care putem cere sa primim tarie sufleteasca, rabdare, perseverenta, imbunarea unuia sau a altuia, mai multa credinta... Si mai avem si timpul, care, desi limitat, le alina si le sterge pe toate. Atata timp cat ce facem facem pentru Hristos, nu cred ca e vorba de sado-maso. e drept insa ca o fire mai blanda si mai moale poate ierta mai usor decat una mai navalnica. De-a lungul timpului, s-au postat pe forum niste cazuri ilustrative ale unor oameni care au inteles sa ierte si sa treaca mai departe. Doar la sfintii inchisorilor cate experiente de acest gen s-au postat! O sa spui ca noi nu suntem ca aceia, si asa este, dar nici ispitele noastre nu sunt pe masura acelora. In general, oamenii tin minte tot felul de prostii, mai mult sau mai putin proiectate - faptul ca X nu mi-a dat buna ziua, ca nu m-a invitat la petrecerea lui, ca mi-a vorbit mai nu stiu cum, ca a refuzat sa ma ajute si ca imi pune bete in roate... Iar daca si noi alimentam aceste treburi, se pot isca dusmanii crunte. Cazuri de viata si de moarte... mai putin. Dar uite, imi aduc aminte ca Pelerinul postase luna trecuta cum bunicul lui, in tinerete, salvase de la moarte un evreu, cum acel evreu il tradase mai apoi, ca din cauza lui a facut puscarie un numar de ani si, cu toate acestea, nu doar ca l-a iertat, dar nici nu a regretat ca i-a salvat viata...

Glykys, eu inteleg ce spui tu. Dar practic nu prea se potriveste.

Mai intai la exemplul pe care l-a dat Pelerinul.
1. N-as fi regretat ca i-am facut bine. asta nu.
2. Dar mai intai ca nu stiu daca as fi rezistat in puscarie. Cred ca ori muream acolo, ori ieseam suficient de traumatizata si bolnava (mai ales psihic), incat nici sa nu mai stiu de nimic.
3. Dreptate s-a facut pana la urma? Omul acela (evreul) a platit greseala lui?
Iertarea aceea a adus vreun ajutor cuiva? Vreo alinare?

Cred ca depinde mult de om. Tu spui ca unul mai bland si mai moale ar ierta mai usor. Eu zica ca poate dimpotriva, unul mai tare (mai nesimtit), poate sa faca asta. Pentru ca nu l-ar afecta asa mult.
Un om sensibil, care sufera din orice...n-ar putea sa ierte/uite, prin constructia lui. S-ar prabusi fizic si psihic mai inainte.

Nu stiu, poate ma insel, dar ma vad pe mine.
Si cred ca iertare trebuie sa-si ceara amandoi. Altfel nu vad sensul. Adica cel care greseste nu are nici o obligatie? De ce nu se vorbeste despre ei nicaieri?
Numai nevinovatul sa-si ceara iertare.
Am incercat de fapt. Acum imi amintesc. Si mai intai ca nu a adus nimic, nici n-a fost inteles gestul, cred, si in al doilea rand, eu nu m-am simtit mai bine.

Bine, intervine timpul, dar problema nu s-a rezolvat, raul a ramas facut. Dupa mult timp, am putut sa iert si nu as vrea raul nimanui.
Repet depinde de imprejurari. Uneori nici nu mai vezi persoana vreodata. Si in fata lui Dumnezeu poti s-o ierti, faptul a trecut.

Si mie imi este greu sa cred ca sunt oameni-victime care sa ceara iertare de la agresori...
Pare absurd sa merg la persoana care i-a pus cutitul la gat copilului meu si ia furat banutii din buzunar si telefonul. Imi pare absurd si nefolositor sa cer iertare tigancii pe care am prins-o in casa cotrobaind. Adica sa nu o dau pe mana politiei, ba mai mult, sa-i dau dreumul si cu ceva in sacosa, sa nu plece cu mana goala, sa-mi cer iertare ca am prins-o... Apoi hoata sa intre in alta casa, si inca in alta casa, etc. Daca fac asa nu inseamna ca incurajez patima ei?
Ce pot eu sa fac este sa nu-i doresc moartea, sa incerc sa inteleg si sa-mi fie mila de ea pentru patima ei, pentru incarcatura ei de pacate si sa ma rog la Dumnezeu sa-i indrepte gandurile. Atat as putea sa fac, destul de greu si asta...

1. Victor HUgo, "Mizerabilii" - scena cu Preotul şi Jean Valjean. Preotul îl găzduieşte peste noapte pe fostul ocnaş, acum ajuns pe drumuri, vagabond. Însă, la plecare, în loc de recunoştinţă Jean Valjean îi fură părintelui toată argintăria (tacâmurile, parcă). Apoi hoţul e prins de poliţie şi, aflîndu-se de la cine a fost furată argintăria, poliţiştii şi infractorul ajung acasă la părinte - pentru verificarea autenticităţii furtului. Surpriză, însă! Preotul declară poliţiştilor că Jean Valjean nu a furat nimic, subliniind că argintăria e darul părintelui pentru bietul pelerin necăjit...
Vezi, aşadar, ce înseamnă nobleţea sufletească?
Oare ce impact a avut gestul preotului asupra fostului ocnaş şi hoţ? I-o fi mişcat conştiinţa? I-o fi înmuiat inima?...
I-o fi adus reînvierea încrederii pierdute, mai demult, în oameni?...

2. Sfânta Evanghelie: Mt 18, 23-35

Nu doar ca le-a spus politistilor ca el i-a daruit tot ce, de fapt, furase, dar lui i-a spus ca a uitat sa ia si sfesnicele :).
Pentru cine nu a citit romanul - care, in afara de a fi o capodopera a literaturii universale, este si o minunata lectie crestineasca, inspirata dintr-un fapt real - Jean Valjean era, la inceputul romanului, un om sarac, pe care viata dura l-a inrait. Prins si dus la ocna pentru multi ani din cauza ca furase o paine ca sa isi hraneasca familia, se inraieste si mai tare si, odata scapat din puscarie, poarta stigmatul acesta social de hot, pierzandu-si increderea in oameni si in valorile morale. Asa ca, gasind gazduire doar in casa unui episcop care era tinut de sfant de oamenii din localitate, face ce stie sa faca, adica sa fure singurul lucru de valoare pe care il gaseste in casa - argintaria. Bineinteles ca e prins, dar el neaga ca ar fi furat. Adus de politie in casa episcopului, acesta le spune sa ii dea drumul, ca el i-a daruit argintaria, ba chiar si sfesnicele de pe masa, pe care Jean Valjean ar fi uitat sa le ia. Este momentul in care fostul infractor redevine alt om. Din vanzarea argintariei, incepe sa duca o viata noua, sub alt nume, sa intreprinda diverese afaceri, din al caror profit face fapte caritabile. Cea mai cunoscuta e salvarea si cresterea copilei Cosette, fiica din flori a unei tinere inselate, care devenise intre timp prostituata pentru a o putea intretine.

La antipod se afla insa inspectorul de politie Javert, un om perfectionist si foarte integru, bratul legii seculare, al carui singur dumnezeu este dreptatea umana, cu intregul ei set de valori. Acesta isi petrece toata viata haituindu-l pe Jean Valjean, obsedat sa se faca dreptate si sa bage hotul la puscarie pentru identitate falsa, rapire de minori si altele. In toiul Revolutiei franceze, Valjean prefera sa ii salveze viata inspectorului, in detrimentul propriei libertati. Javert vede, in sfarsit, ce fel de persoana era omul pe care il credea cel mai mare raufacator: ii salveaza viata tanarului pe care il iubea Cosette. Isi da seama, pentru prima data, ca sistemul sau de valori pe care il slujea cu multa fidelitate era unul gresit. Daca il aresta pe Valjean, proceda just din punct de vedere legal, dar ar fi facut prima fapta profund imorala din viata lui. Daca ii dadea drumul, comitea prima ilegalitate din viata lui, dar ramanea moral. Neavand niciun principiu superior care sa il salveze din aceasta dilema, se arunca in Sena. Sfarsitul romanului ni-l arata pe Jean Valjean pe patul de moarte, avand la capatai niste lumanari aprinse in niste sfesnice vechi de argint si nadajduind ca persoana care i le-a daruit candva il vegheaza de sus si ca e multumita de calea pe care a urmat-o in viata.

Glykys, foarte frumos ai surprins caracterizarea personajelor şi esenţa romanului :-)

Raman la ideea ca daca am citi mai multa literatura profana, cu un minim de discernamant, am fi niste crestini mai buni.

Cand vezi si cand citesti cat de crestineste s-au comportat semenii nostri care, unii dintre ei nici nu stiau de Dumnezeu si de crestinism, ti-e teribil de rusine, in calitate de crestin ortodox, sa spui ca nu e posibil sa iti ierti aproapele care ti-a gresit.

Sa ne dea Dumnezeu taria de a-i indeplini poruncile!

Concluzia este ca acesta este un caz rar, poate chiar fictiv (nu stiu daca a avut model real).
Acum voi cum ganditi: ce trebuia sa faca Javert? Nici cum nu era bine.

Un caz asemanator, dar de data asta real, s-a intmplat parintelui Galeriu. Am citit ca tot asa a fost pradat de hoti si acestia au fost prinsi.
Si tot asa a procedat cu ei. I-a iertat si le-a lasat obiectele.
Nu stiu ce s-a ales de acei oameni.
Nu stiu daca in realitate oamenii chiar se schimba, precum Jean Valjean. Ar fi bine.
Totusi exista destui recidivisti, chiar la fapte mai grave.
Ce trebuie sa faca acei oameni carora le este omorat in diferite im prejurari copilul? Sa ierte? Sa ceara sa se pedepseasca pentru ca in felul acela sa se evite suferinta altor oameni?

Unii oameni nu invata, nu se schimba. La unii este vorba de o patologie.

Eu nu stiu pana la urma cum este mai bine.
Ce ajuta unuia, ce ajuta altuia?

Si concret, la fapte mai marunte cum trebuie sa procedam.
Uite nu mai departe de acest forum. Zilnic, zilnic se aduc jigniri si vorbe oribile, pleci amarat si deprimat.
Ii ierti, nu le spui nimic, nu-i reclami la admin. Si a doua zi fac la fel, si a treia zi la fel.
La ce le foloseste lor iertarea si la ce iti foloseste tie. Tu te amarasti mereu si iti inghiti lacrimile, iar pe ei...ii doare in basca.
Unul nu vine cu o vorba frumoasa, sau cu un "iarta-ma".
Si esti pus pe cruce numai pentru ca iti spui o parere.

Eu nu mai stiu cum sa procedez cu oamenii. Nu mai stiu.
Ma ranesc in fiecare zi.
Repet, un om nesimtit, tare, nu-i problema, iarta, ebun, uita, trece mai departe.
Dar unul mai sensibil pentru care o vorba inseamna o rana in inima, cat poate indura? Hai, iei si medicamente, dar pana cand?
Si daca ai stii ca foloseste la ceva bunatatea ta si iertarea...Dumnezeu vede, ce-i drept, dar mai departe?

In asemenea situatii, avem o singura calauza: Rugaciunea lui Iisus (Rugaciunea Inimii), prin care dobandim pacea inimii, darul discernamantului si vindecarea in profunzime a ranilor sufletesti.

A fi bun şi a ierta nu înseamnă să fii nesimţit. Iar sensibilitatea nu este neapărat o calitate, dacă ascunde orgoliul de a nu suporta o vorbă mai aspră.
A nu da o replică nu înseamnă neapărat iertare. Iertarea ar trebui simţită în suflet, şi atunci nu mai simţi nicio supărare şi nicio rană.

Sophia, uite, poate te ajuta - http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand. E ca la scoala, ai vreo doua pagini de citit per seminar si ai o tema pe care o trimiti apoi pe mail si primesti raspuns. Tine cont ca Maica Siluana e de formatie psiholog, deci cred ca te poate ajuta foarte mult si gratis.
Iata care e prima tema (dupa ce citesti primul curs):

1. Faceţi o listă cu lucruri pe care le-aţi iertat celor care v-au rănit de-a lungul vieţii.
2. Faceţi o listă cu lucruri pe care vi le-au iertat cei cărora le-aţi greşit şi le sunteţi recunoscători pentru asta.
3. Faceţi o listă cu lucruri pe care nu le puteţi ierta.
4. Faceţi o listă cu lucruri care credeţi că nu vă pot fi iertate.
5. Faceţi o listă cu lucruri pe care credeţi că nu vi le puteţi ierta.
6. Ce credeţi că vă împiedică să iertaţi când nu puteţi ierta?
7. Comparați listele și cugetați la asemănările pe care le sesizați între voi și cei ce v-au rănit. Notați ce simțiți și ce gândiți despre asta.

Doamna/domnisoara Sophia dvs pareti o persoana mai sensibila,care se consuma,puneti la inima cum se spune.Trebuie insa sa intelegeti ca mediul virtual,ca si viata reala,nu este un mediu ,,steril",dezinfectat de patimi de toate felurile(ci dimpotriva in mediul virtual ele cresc in intensitate) si trebuie cumva sa va ganditi cum sa va protejati.Altfel doar dvs veti avea de suferit,ori evitati cumva sursele de tulburare ori gasiti o metoda sa va intariti.Finalul de la ultima dvs postare mi s-a parut foarte trist,trebuie sa faceti cumva fata acestei realitati.Este,intradevar,trista realitatea dar nu trebuie sa va lasati demoralizata in acest mod.

Multumesc mult pentru idee. Cred ca este un seminar pe care ar trebui sa-l urmam toti si sa lucram treptat problemele. Toti avem nevoie de asa discutii psihologice.

Am insa o intrebare/nelamurire - am vazut in material cu surpriza ca Maica Siluana sustine niste lucruri:
- iertarea nu inseamna uitare
- iertarea nu inseamna impacare
- iertarea nu inseamna scuzare (a unor fapte/persoane)
Dar eu am citit totusi in alte parti ca dimpotriva a ierta inseamna si a uita raul, inseamna a te impaca.
Imi place ceea ce scrie ea acolo (asa vad si eu lucrurile), dar sunt total opuse celor ce se spun in biserica.

http://www.crestinortodox.ro/pilde/i...re-128279.html

Sper din tot sufletul sa iti fie de folos. Se pare ca maica raspunde tuturor cursantilor care ii trimit temele pe mail. Pai citeste mai departe, sa vezi ca sunt niste nuantari... Vrea sa spuna doar ca iertarea, uitarea, impacarea si scuzarea sunt lucruri diferite, nu sunt sinonime, in sensul ca poti uita fara sa ierti sau sa ierti fara a putea uita sau sa te impaci dara a ierta sau sa ierti fara a te putea impaca - pentru ca in impacare e nevoie de doi si daca tu ai iertat si celalalt nu, atunci tu ti-ai facut treaba, dar de impacare nu se poate vorbi. Nu sunt total opuse celor ce se spun in biserica, sunt doar niste nuantari psihologice. Ti-am spus, sper sa il parcurgi si sa iti foloseasca, ca sa poti vedea lucrurile altfel. Uite, in loc sa te connsumi atat pe forum, timpul acesta l-ai putea investi in parcurgerea seminarului si in pregatirea temelor aferente.

Si care ar fi acea literatura profana ca mor de curiozitate, da-mi niste exemple sau si mai bine o lista!

Depinde ce inseamna uitare. Nu poti sa iti impui sa stergi evenimentele petrecute din registrul amintirilor. A uita, in cazul acesta presupune a nu pastra resentimente.
Daca iertarea nu inseamna impacare nu inseamna nimic. Chiar sunt curios cum poti ierta, dar sa nu te impaci? Care mai este rolul iertarii?
Daca punem problema asa inseamna ca analizam evenimentele,oamenii si il judecam pe celalalt, deci nu am iertat.
Altfel zis, iertarea le implica pe toate acestea. Altfel nu este iertare.

Referitor la topic, mai oameni buni, noi nu suntem perfecti. Poate ca nu ne "iese" punerea in aplicare a tuturor faptelor ce trebuie sa caracterizeze un adevarat crestin, poate ca nu ne ferim de toate pacatele, poate ca nu imbratisam toate virtutile, poate ca nu urmam Calea cu strictete si asta pentru ca suntem oameni supusi slabiciunilor. Dar acesta este un aspect. In schimb sa contestam posibilitatea de a le implini pe toate cele de mai sus este grav. Asta inseamna sa Il acuzam pe Dumnezeu de nedreptate. Dumnezeu S-a intrupat si ne-a dat exemplu, ne-a aratat ca se poate. Si apoi altii, urmandu-I exemplul au aratat ca se poate. Sa spunem ca pe acestea le pot face doar sfintii, iar este nedrept. Ce sunt sfintii? Nu sunt oameni? Sunt doar unii "destinati" sa fie sfinti? Sunt doar unii alesi de Dumnezeu sa fie sfinti? Nu. Toti sunt "destinati" pentru asta. Acesta trebuie sa fie scopul tuturor. Daca nu acceptam acest lucru uzurbam numele de crestin si il folosim abuziv. Deci toate acestea sunt cu putinta, doar este nevoie de vointa si exercitiu. Si bineinteles harul lui Dumnezeu.
Acelasi lucru se intampla si in cazul pacatelor care ni se par greu de evitat in societatea contemporana. Dar faptul ca noi alegem sa fim bobul de grau ce cade intre maracini si nu vrem sa ne lepadam de pacat nu il face mai putin pacat. Nici faptul ca "toata lumea" il face. NU.
In ceea ce priveste faptul ca anumite persoane, care dau in general sfaturi bune si invata urmarea lui Hristos, pot sa spuna si prostii solutia este simpla: sa cunoastem noi invatatura Bisericii si asa ne ferim de invataturile gresite.

Este posibil sa ierti dusmanului,chiar om fiind, poti orice prin Hristos, numai prin El. El iti da dragostea adevarata pentru oameni, prin care poti ierta.

Literatura profana e diferita de cea religioasa, e compusa din carti scrise de autori laici, fara vreo intentie religioasa, ci doar literara, dar in care poti gasi si lectii folositoare unui crestin. Mari autori universali - Homer, tragicii greci (Sofocle, Eschil, Euripide), Dante, Shakespeare, Moliere, Cervantes, Goethe, V. Hugo, Ch. Dickens, Dostoievski si muuulti altii au lasat niste opere foarte frumoase si valabile in orice vreme.

Nu erai tu forumistul care dadea bacul si a postat candva un citat al unui parinte care isi indemna ucenicul sa citeasca nu cine stie ce carti religioase grele, ci David Copperfield? :) Parca dadusem si acolo o lista. Uite, poti incepe cu Mizerabilii de V. Hugo, daca nu l-ai citit deja, dar te previn ca e o carte lunga, in cinci volume groase.

Uite, mie imi place foarte mult tragedia Alcesta de Euripide, scrisa acum vreo 2400 de ani, o gasesti pe scribd. e povestea unui rege caruia zeii, in semn de recunostinta, i-au daruit posibilitatea amanarii mortii, in schimbul unei alte vieti. Insa nu vrea nimeni sa isi jertfeasca viata petru rege decat sotia lui, Alcesta. Niciunul dintre supusi, nici macar parintii lui batrani. Intreaga tragedie e o dezbatere a sensului vietii si al mortii si e o poveste despre omenie si responsabilitate. O sa vezi cum se termina, daca o sa doresti sa citesti, e scurta, cateva zeci de pagini.

Tot pline de invataminte crestine sunt tragediile Oedip rege si urmarea ei, Oedip la Colonos si Antigona de Sofocle. E povestea unui rege caruia i s-a prezis la nastere ca are sa isi omoare tatal si ca are sa se casatoreasca cu propria mama. De aceea, tatal sau a dorit sa il ucida, insa copilul a fost salvat si a ajuns intr-o tara straina, la curtea unui alt rege, care l-a crescut ca pe copilul lui. In tinerete, Oedip afla si el profetia si fuge din tara aceea, ca sa scape de soarta. O sa vezi ce se intampla mai departe cu el, dar fii atent ca tragedia debuteaza cu Oedip ajuns rege al unei tari pe care a scapat-o de sub teroarea unui animal fantastic, sfinxul, si care acum e invadata de ciuma, iar un oracol ii spune ca aceasta ciuma se datoreaza faptului ca in tara se afla un om blestemat, care si-a ucis tatal si s-a insurat cu mama lui. Plin de manie, se hotaraste sa faca dreptate si sa izgoneasca acest om, dar pe parcursul tragediei, afla, incetul cu incetul, ca el este acela, desi se credea un om pios, care facuse numai bine. Eu am inteles tragedia ca pe un indemn de asumare al crucii, pentru ca marea greseala a lui Oedip a fost sa fuga din tara in care crescuse, de langa oamenii pe care ii credeau parintii lui. Bine, tragedia vorbeste si despre pacatele mostenite din neam si despre cum o crima naste alta crima si tot asa. Iar Antigona e povestea copiilor nascuti din incestul nestiut al lui Oedip - si aici e o lectie de omenie, de sacrificiu asumat si de responsabilitate. Le gasesti pe scribd.

Lista - in ordine aleatorie:
Don Quijote de la Mancha de Cervantes
Faust de Goethe - asta e micuta.
Marile sperante de Dickens
Print si cersetor de M. Twain
Tinerete fara batranete si viata fara de moarte de Eminescu - si asta e scurta
Printul fericit de O. Wilde
Singur pe lume de H. Malot - povestea unui copil orfan
Crima si pedeapsa si Idiotul de Dostoievski
Magicianul pe care l-a numit Cezar pe alt topic, de J. Fowles
Cuore, inima de copil de Edmondo de Amicis - povestiri scurte si pline de invataminte care se citesc usor.
Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Sadoveanu - Dumbrava minunata
Creanga - Harap Alb care mi se pare ca a fost si in programa de bac. Basmele, in general, sunt foarte instructive pentru copiii mai mari si mai mici, pentru ca te invata valoarea binelui.

Mai sunt si multe altele, daca vrei, iti mai scriu. M-as bucura sa citesti tragediile grecesti de la inceput. Lectura placuta.


Lucian, vezi ca Sophia a scos din context anumite lucruri privitoare la iertare, poti citi si tu intregul material, ca sai iti faci o idee.

Da, da... cunosc cazul.
Da, stiu si ce ne invata Mantuitorul. Dar mie, nevrednica, imi e greu, aproape imposibil sa fac ascultare. Despre asta vosbesc eu, despre neputinta mea si nu numai a mea.
Cunosc porunca Domnului si stiu ca daca El a spus asa, asa trebuie sa fie. Insa... mi-e greu.

Dar dumneata ce ai face daca ai prinde in casa un strain furand? Ai face precum preotul, nu-i asa?
Te cred.

Multumesc ca te-ai straduit sa insiri aici, acum citesc fratii Karamazov e mare insa ma chinui sa o termin :D

De ce spui că e un "caz"?
Nu e, mai degrabă, Însuşi Duhul Iubirii şi Înţelepciunii
lucrător şi roditor în chip manifest
în omul care L-a iubit, ani şi ani, împletindu-şi viaţa cu a Lui, cu tot sufletul său?

E modul de a fi al creştinului.

Icoană iscălită de maestrul Victor Hugo.

Fără comentarii.

Ce îţi imaginezi dumneata că aş face?
Spune sincer. Te cred.

Pana la urma, si aici s-ar potrivi intrebarea/ constatarea mea de pe celalat topic ;
http://www.crestinortodox.ro/forum/n...reply&p=532776

Nu pot sa-mi imaginez... Poate daca te-as cunoaste as putea.
Mi-as dori, m-as bucura sa aflu ca poti face precum ne invata Mantuitoru.
Dar si mai mult de asta, imi doresc si iti doresc sa nu ti se intample niciodata ceva care sa-ti puna la incercare puterea de a ierta.

Pana la urma problema nu este totusi iertarea.
Poti ierta, ca nu se intmpla nimic.
Problema este sa poti uita suferinta ce ti-a fost provocata.

Daca am inteles eu bine (poate are cineva un citat concret parat) in credinta se cere totul: sa ierti, sa uiti, sa te impaci. Se spune ca iertarea inseamna toate astea trei.

Este asa, sau nu este asa? Asta as vrea sa stiu.

Pe urma mai vine si partea cu ce se intampla dupa iertare, cu utilitatea ei.
Iertam un raufacator? Va repeta fapta, sau va intelege gestul si se va cai si schimba? Depinde...

Ca ne facem noi o datorie de crestin si iertam e una. Dar daca asta foloseste mai departe celuilalt, daca il schimba, daca il aduce pe dreumul cel bun, stie numai Dumnezeu.

In mod normal ar trebui sa functioneze asa: cineva care a facut rau altcuiva, a fost prins, sau chiar a facut-o pe fata, trebuie sa recunoasca si sa-si ceara iertare. Cel ranit poate sa-l ierte. Acest pas, al schimbului de iertare (unul cere, altul da) este foarte important, caci te ajuta la vindecarea ranii.
Fara el, nu te poti vindeca si iertarea pe care o poti da nici nu prea are valoare.

Imi amintesc eu ca si in scripturi exista pedepse totusi. Au fost fapte neiertate (cel putin nu de la inceput). De ex. cuiva i s-au taiat mainile (nu stiu, ceva facuse Maicii Domnului (este si o icoana cu aceasta poveste). Mai tarziu i-au fost puse la loc. Dar intai a fost pedepsit acela.