Impacarea cu cei care ne-au suparat !

Impacarea cu cei care ne-au suparat ! Mareste imaginea.

Impacarea este o conditie a vietii. Doar in masura in care suntem impacati cu Dumnezeu (implinirea poruncilor), cu aproapele nostru (lipsa oricarui conflict) si cu noi insine (curatia inimii si a gandurilor) putem spune ca traim cu adevarat si ca viata este bucurie neincetata.

Rugaciunea, postul, impacarea cu aproapele si marturisirea pacatelor, in Taina Spovedaniei, sunt cele patru conditii pe care credinciosul este dator sa le implineasca in vederea impartasirii cu Trupul si Sangele Mantuitorului.

Cat de importanta este impartasirea cu Sfintele Taine ?

Mantuitorul Iisus Hristos ne spune: "Cel ce crede in Mine are viata vesnica. Eu sunt painea vietii. (...) Painea care se coboara din cer este aceea din care, daca mananca cineva, nu moare. Eu sunt painea cea vie, care s-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. (...)

Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el.

Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine. Aceasta este painea care s-a pogorat din cer, nu precum au mancat parintii vostri mana (in pustiu) si au murit. Cel ce mananca aceasta paine va trai in veac" (Ioan 6, 47-58).

Avertisment !

Dupa ce credinciosul primeste dezlegarea pacatelor, prin mana preotului duhovnic, in Taina Spovedaniei, el este dator a se ruga cu multa smerenie lui Dumnezeu, spre a-l invrednici de impartasirea cu "dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viata facatoarele, infricosatoarele lui Hristos Taine".

"Rugaciunile Inaintea Sfintei Impartasanii", care se citeste dupa marturisirea pacatelor, pana in Sfanta Liturghie, ne pun inainte urmatorul avertisment:

"Trupul Stapanului vrand sa-l primesti spre hrana,
Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre impartasire,
Mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca,
Si, asa, indrazneste de ia hrana sfanta!"

Indemnul acesta l-am numit avertisment pentru a intelege mai usor caracterul obligatoriu al curatiei inimii in vederea impartasirii cu Sfintele lui Hristos Taine. Desi toti suntem nevrednici de acest mare Dar al lui Dumnezeu, ne invrednicim de el in masura in care ne pocaim pentru pacatele noastre si ne apropiem de El cu smerenie.

Acela care se impartaseste fara a-si cerceta cu sinceritate sufletul sau si fara a-si curati vicleniile inimii "osanda isi mananca si bea", precum si boala si moarte, precum spune Sfantul Apostol Pavel:

"Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si sangele Domnului. Sa se cerceteze (rugaciune, post, spovedanie, pocainta) insa omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit" (I Corinteni 11, 27-30).

Impacarea cu cei care ne-au suparat !

In cuvantul de mai sus, pe care l-am numit "avertisment", ni se spune: "Mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca!" De cautam spre el cu atentie, vedem ca acest cuvant ne indeamna sa ne impacam si cu cei care sunt suparati pe noi, desi noi nu le-am gresit cu nimic. Nu avem voie, deci, sa ne apropiem de Sfintele Taine fara a incerca macar sa ne impacam cu toti aceia care ne-au suparat sau ne-au nedreptatit !

Este atat de evidenta datoria pe care o avem de a ne impaca cu toti cei carora le-am gresit, cerandu-le iertare din inima, incat aceasta nici nu mai este inclusa in "avertismentul" vizat. Cand suntem vinovati, insasi constiinta noastra ne indeamna tainic spre a ne cere iertare si a cauta sa aducem mangaiere acolo unde am adus intristare, suparare sau durere.

Cand nu suntem vinovati, insa, dreptatea nu ne indeamna sa ne cerem iertare, nici sa cautam impacarea. Simtim ca cei care ne-au gresit noua sunt datori sa vina la noi, sa ne ceara iertare si sa ne aseze pe noi in postura (bazata pe mandrie) de a le oferi iertarea. Aceasta dreptate nu este insa pe placul lui Dumnezeu, precum si zice: "De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20). Se cuvine, deci, sa facem mai mult decat ni se pare a fi de ajuns.

Deci, chiar si atunci cand altii ne gresesc noua, iar noi suntem nevinovati, suntem datori a cauta sa ne impacam cu ei. Daca ei isi dau seama de greseala lor, dar le e rusine sa-si recunoasca vina, atunci se vor bucura cand ne vor afla pe noi cautandu-i. Mai mult, daca ei ne socotesc pe noi vinovati, ceea ce inseamna ca in veci nu vor veni sa caute impacarea cu noi, cu atat mai mult vom dobandi har inaintea lui Dumnezeu, vazandu-ne cum cautam sa-l castigam pe aproapele.

Cand ne aratam indiferenti fata de lucrurile pe care aproapele nostru ni le-ar putea reprosa, pe drept sau pe nedrept, suntem vinovati inaintea lui Dumnezeu. Iisus a spus: "Daca iti vei aduce darul tau la Altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea Altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau" (Matei 5, 23-24).

In rugaciunea domneasca ne rugam astfel: "Iarta-ne noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12). Cei numiti "gresitii nostri" sunt cei care ne gresesc noua, care ne supara, ne batjocoresc, ne nedreptatesc si chiar ne urasc. Cu alte cuvinte, zilnic ii cerem lui Dumnezeu sa ne ierte in acelasi mod si in aceeasi masura in care noi ii iertam pe cei care "ne fac viata grea"! Oare ne dam seama cu adevarat ca, atunci cand nu-l iertam din inima pe cel care ne-a facut sa suferim, noi, de fapt, il impiedicam pe Dumnezeu sa ne ierte?!

Pentru aceasta, mai inainte de a primi Trupul si Sangele Mantuitorului - care, pe Cruce fiind pironit, se ruga Tatalui pentru iertarea celor care L-au osandit la rastignire si pentru cei care L-au batut fara mila - se cuvine sa cautam in mod sincer impacarea cu cei care "ne-au mahnit", adica cu aceia care ne-au gresit noua. Daca unul nu primeste pocainta si dragostea noastra, ne mai ramane doar datoria de a ne ruga pentru acela din inima, ca Domnul sa-l ierte, iar pe noi sa ne miluiasca.

Sa nu zica nimeni: Nu pot ierta !

Neputinta de ierta este gresit numita "neputinta", caci fiecare om poate ierta cu adevarat daca isi doreste cu toata inima acest lucru. Din pacate, insa, omul spune ca vrea sa ierta, desi, in adancul sufletului sau, cel mai adesea in mod inconstient, el nu vrea sa ierte. Desi sunt epuizante, tinerea de minte a raului si pizmuirea dau celui care nu iarta un sentiment de putere si de superioritate. Doar atat poate oferi diavolul, un sentiment parelnic de putere. Vai celor care se mint pe ei insisi, zicand: "Vreau sa iert, dar nu pot!"

Daca pe noi insine si chiar pe oameni ii putem pacali, pe Dumnezeu, insa, din fericire, nu putem sa-L pacalim! Pentru aceasta trebuie "sa se cerceteze (rugaciune, post, spovedanie, pocainta) omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din pahar" (I Corinteni 11, 28). De vazut si: "Nu il urasc, nu am nimic cu el!" / "Nu vreau sa pot!" / "Iertarea ne vindeca" / "Sa lucram cu mintea ceea ce nu putem lucra cu inima!"

Inca si mai mult de atat ne cere Dumnezeu !

Mantuitorul Iisus Hristos ne spune: "Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa, iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 39-41).

Si inca: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Matei 5, 44-48).

Sa cerem iertare din inima celor care ne gresesc noua !

Sa ne bucuram ca putem ierta si noi cate ceva pentru Dumnezeu !

Sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat puterea de a hotara cum sa ne ierte !
"Iarta-ne noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!"

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

30 Septembrie 2013

Vizualizari: 14094

Voteaza:

Impacarea cu cei care ne-au suparat ! 4.86 / 5 din 7 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • VLAD MIRCEA ALEXANDRESCUPostat la 2013-09-02 07:42

    Felicitari pentru acest frumos si interesant articol!Si eu m-am confruntat c-o problema de genul acesta, iar persoana careia m-am dus sa-i cer iertare mi-a raspuns cu niste cuvinte grele[din cauza bolii psihice] s-a-ncheiat:,,Dumnezeu sa te ierte , ca eu nu mai vorbesc cu tine niciodata'',asta desi nu-i facusemspusesem nimic rau, ci doar pt c-am intarziat cateva minute la-ntalnire[din cauza transportului]

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE