Egoismul
 

Iata o istorioara ortodoxa care ne arata cat de mare pacat este egoismul:

http://www.youtube.com/watch?v=cshc6bvAGP4
Sa incercam sa identificam modalitati de a lupta cu acest pacat.

Egoismul, izvor de suferinta


,, In depasirea suferintelor exista un sens adanc, fiindca omul, depasindu-Ie, se caleste si se desavarseste. O astfel de suferinta poate fi si dragostea neimpartasita -insa este important cum anume o depasim.
Mai intai de toate, trebuie sa ne punem intrebarea: "Si de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar trebui sa fie impartasita?" Bineinteles, omul vrea sa fie iubit. Si eu, de exemplu, vreau sa fiu milionar - dar in virtutea carui fapt ar trebui sa fiu milionar? Si daca voi incepe sa ma amarase din aceasta cauza, voi deveni un om profund nefericit si pe deasupra bolnav.

Cauza starii acesteia se afla in egoism, in faptul ca ma socot vrednic de toate bunatatile - dar de unde si pana unde sa fiu vrednic? Eu, om pacatos, nu pot sa fiu vred*nic de ele - iar daca Ie am totusi pe unele, trebuie sa-I dau pentru asta multumita lui Dumnezeu. Si daca-mi place ci*neva, asta nu inseamna defel ca trebuie sa-i plac si eu lui. Cu cat este mai egoist omul, cu atat e mai nefericit, gandindu-se: "Si asta trebuie sa-mi apartina!"


Ca atare, invingerea suferintei inseamna invingerea propriului egoism si inaltarea de la egoism la duhovnicie. Da, omului i-a fost data vointa libera, insa si celuilalt i s-a dat vointa libera. El poate sa iubeasca, poate si sa nu iubeasca.


Noi trebuie sa intelegem ca exista pronie dumnezeias*ca, si ca nici un fir de par din capul omului nu cade fara voia lui Dumnezeu, adica Domnul ii iubeste si incearca sa-i indrume spre mantuire pana si pe necredinciosi si sa-i fereasca de lucrurile vatamatoare pentru mantuire, fara a le incalca libertatea.


In situatia de dragoste neimpartasita, poate ca si prin asta ii fereste de asa ceva, si trebuie sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu pentru tot ce se intampla cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeiesti.
Se intampla ca omul pur si simplu sa nu fie gata de in*temeierea unei familii. Cand fata este pregatita pentru viata de familie, Domnul ii trimite omul potrivit. Ea poa*te fi si uratica, si prostuta, cum o fi, dar El ii va trimite om, pe cand alta poate fi si frumoasa, dar nu i se da om, fiindca nu este pregatita.


In general, trebuie inteles ca temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odata nascut, pruncul se hra*neste nu doar cu lapte, ci si cu dragostea parinteasca, si va cauta toata viata aceasta dragoste, cunoscand-o (asa ar tre*bui) inca din primele zile de viata. Acest sistem de viata -dragostea intre oameni - este lasat de Dumnezeu, iar dra*gostea - acesta este un moment foarte important - cere jertfelnicie. Uneori este imbinata cu suferinta.


Cel mai infricosator lucru este ca omul contemporan intelege dragostea numai ca placere. El nu accepta sufe*rintele si vrea sa traiasca numai in desfatari - dar daca in viata omului nu exista suferinte, este neroditor si devine, ca sa zic asa, "gunoi cosmic".""
Parintele Serghie Nikolaev
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ta-139603.html

Un pacat mare , precum spui Antonia , un pacat izvorat din iubirea de sine , o iubire irationala fata de trup , iar acest pacat mai este cunoscut in unele scrieri , ca " folosinta de sine " !
Aceasta iubire nesocotita fata de trup sadita in noi din frageda pruncie chiar de parintii nostri , se transforma in egoismul adus de tine in discutie pe acest thread

Aici sunt multe de spus. In primul rand, in educarea copiilor, se fac greseli multe din iubire pur si simplu. Si asa cum, spune si morala povestii Sarea in bucate, sarea intelepciunii are rostul ei. E greu sa castigi aceasta intelepciune mai ales cand ai un singur copil.

Am intalnit si parinti care sustin ca-si invata copiii in primul rand sa se descurce, sa aiba tupeu si sa supravietuiasca in orice conditii. Cat de util este acest lucru in vederea mantuirii?

Pe de alta parte, multi sfinti isi au numele scrise in calendar datorita educatiei primite de la parinti:

http://www.crestinortodox.ro/calenda...is-121233.html
Numai Dumnezeu ne poate ajuta sa avem taria de caracter necesara pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa devina crestini adevarati. Fuga de suferinta, fuga de cruce presupun adesea si fuga de mantuire.

http://ortodoxiatinerilor.ro/psiholo...frica-de-cruce

Uite Antonia un link lamuritor in acerst sens , folositor noua tuturor , dar mai ales parintilor :
http://sfantulmunteathos.wordpress.c...atia-copiilor/
Doamne ajuta !

PARINTELE IUSTIN: "EGOISMUL inseamna CADEREA noastra!"
 

Foarte frumoase cuvintele parintelui Iustin:,,Egoismul inseamna si caderea noastra."
De asemenea, sfaturile date parintilor, in link-ul anterior sunt intr-adevar utile oricarui parinte:

,,Copiii, când sunt lăudaţi mereu, fără discernământ, sunt luaţi în stăpânire de cel potrivnic. Le răscoleşte egoismul şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale învăţătorilor, pot să înainteze în învăţătură, dar ce folos? În viaţă vor ieşi egoişti, iar nu creştini. Egoiştii nu pot să fie niciodată creştini. Egoiştii vor întotdeauna să fie lăudaţi de toţi, să fie iubiţi de toţi, toţi să-i vorbească de bine, lucru pe care Dumnezeul nostru, Biserica noastră, Hristosul nostru nu le voieşte.


Religia noastră nu vrea acest chip, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, vrea ca de mici copii să înveţe adevărul. Adevărul lui Hristos întăreşte faptul că, dacă îl lauzi pe un om, îl faci egoist. Omul egoist este un rătăcit, călăuzit de diavolul, de duhul cel rău. Astfel, crescând în egoism, întâia lui îndeletnicire este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu şi să fie un egoist inadaptabil în comunitate. Trebuie să spui adevărul, să-l afle omul. Altfel îl întăreşti în neştiinţa lui. Când spui celuilalt adevărul, atunci el se orientează, ia aminte, îi ascultă şi pe ceilalţi, se înfrânează. Astfel, şi copilului îi vei spune adevărul, îl vei certa, ca să-şi dea seama că ceea ce face nu-i bine. Ce spune înţeleptul Solomon? Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme (Pildele lui Sol. 13, 24). Dar nu să-l baţi cu bâta, căci atunci sărim dincolo de hotare şi se întâmplă contrariul."

Sursa:
http://sfantulmunteathos.wordpress.c...atia-copiilor/

Multumim, Cristi.

Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi

,,Să nu fim influențați de lucrurile pe care le simțim. Nu sunt atât de înfricoșătoare cum le simțim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalți și să dăm naștere la stări și mai rele.




În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurență cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurență. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: ,,Ei au fost aleși, eu n-am fost ales; ei au reușit, eu n-am reușit!” Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.


Astăzi nu se mai întâmplă așa, tocmai pentru că omul vede problemele lui în raport cu ceilalți. Ce vor spune ceilalți? Cum vor reacționa ceilalți? Cum va rezista? Cum se va comporta cu ei? Și viața devine un martiriu, tocmai pentru că trăim într-o epocă în care duhul acesta ne influențează pe toți. Așadar, de ce să nu încercăm să rămânem neinfluențați?



Știți cât de liniștiți suntem noi, cei care nu sutem influențați, cei care nu ne comparăm cu alții și nu concurăm cu nimeni? La clerici și la monahi există acest duh. Cei care vor să scape de el iau hotărârea aceasta și scapă de viermele care-i roade pe dinăuntru.


De ce n-ar lua cineva astfel viața?
Omul ia viața astfel, când nu se pierde în realitatea vieții pământești, ci vede viața pământească ca pe ceva inclus în veșnicie. Existăm pentru puțin în lumea aceasta, pentru a câștiga veșnicia. Atunci când nu izbutim și când lucrurile nu se aranjează cum ne așteptăm, nu este un eșec. Dar noi îl simțim așa.


Am întâlnit mulți oameni care au reușit în viață, însă sunt triști din alte motive, pe care ceilalți nu le cunosc. Unii-mi spun din toată puterea sufletului: ,,Ah, părinte, nimeni nu se chinuiește ca mine!”. Se miră când eu le spun: ,,Pe toți îi aud spunând așa!” Toți oamenii, fără excepție, consideră că nimeni nu se chinuiește mai mult decât ei. Toți. Aceasta pentru că Dumnezeu a iconomisit ca fiecare să le trăiască pe ale sale. Dar să nu credeți că ceilalți nu au probleme. Au probleme identice, uneori chiar mai rele, după cum a iconomisit Dumnezeu pentru fiecare."





Sursa:

http://www.ortodoxia.md/tezaurul-viz...oi-cu-ceilali-

Problema este totusi alta:

Nu laudatul strica ci lipsa de discernamant.
Oamenii, nu vorbim numai de copii aici, sunt laudati si comparati mai degraba pentru aspecte negative, sau nu sunt corectati.
In schimb nu sunt laudati si sustinuti pentru aspecte pozitive.
Reszultatul: se intaresc faptele negative si dispar cele pozitive.

Pe mine ma deranjeaza si cee ce se intampla aici pe forum si pe site (articolele) in acest sens.
Vesnic se discuta numai despre aspecte negative, despre pacate si cat este de raul omul de azi. Suntem tot timpul comparati cu cei de acum 2000 ani, sau mai rau, cu Dumnezeu si sfinti in neputintele noastre.
De genul: "Vezi, tu nu poti ca ei, tu faci numai rau."

Si atunci ajungem sa ne simtim rau, sa ne fie frica de biserica, de spovedanie, sa gandim ca suntem niste rai si niste pacatosi in permanenta.
Nimic din ce facem si avem bun nu este considerat si sustinut/laudat.
Nu suntem sprijiniti sa facem ceva bun.

De acolo vine de fapt complexul de inferioritate si frica. "Vai, da o fi rau/pacat daca fac asa. Ia uite ce grozav este ala si eu nu pot."

Comparatul are si o parte buna: daca ne uitam in sus si vedem ce lucruri bune a facut unul si ce a reusit, ne da un impuls sa luptam si noi sa facem ca el.
Invers, daca ne uitam numai in jos, la rau si la pacat, ajungem sa ne complexam si sa nu mai avem incredere in noi.

Citeam ieri undeva un comentariu al cuiva (in alta parte pe net) legat de biserica, de credinta. Spunea ca biserica pierde multi oameni treptat pentru ca se indeparteaza de niste valori: de caldura umana, de simpatie, mila, intrajutorare, intelegere, implicare in social. Acestea au fost valorile aduse de Iisus Hristos. Azi atentia in biserica este pe pacat, pe moarte, pe interdictii, bani si etc.
Si daca in biserica nu le gasim, in societate nu le gasim, inseamna egoism si raceala. Un egoism general.

Sophia
 

Prin atitudinea ta constanta , de neantelegere si de "revolta continua . esti cel mai bun exemple de EGOISM in stare agravanta !Punct .

E normal sa ne raportam la sfinti, sa avem ca etalon smerenia Maicii Domnului si puterea de a iubi a Mantuitorului. Noi nu trebuie sa avem niciodata impresia ca am facut totul ca niste scolari silitori si ca nu mai este loc. de mai bine. Cand suntem multumiti de noi insine, deja cadem. Virtutile se dobandesc greu si se pastreaza si mai greu in absenta smereniei.

Asadar, dobandirea smereniei e absolut necesara. Dar uite ca nici eu nu am asa ceva. Ce e de facut atunci? Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute s-o dobandim si sa nu ne suparam atunci cand ne smereste prin diversi oameni. Parintele Paisie de la Sihla, cand cineva il mustra sau ii facea vreo observatie spunea: ,,Dumnezeu l-a trimis pe X sa ma smereasca."

Egoismul e un pacat subtirel, greu de observat, cu care ma lupt de mult. Stiu ca mai am mult de luptat, de aceea am deschis acest topic. Daca vrem mantuire, atunci il mai lasam pe EU deoparte.

Si asta se-nvata prin (ne)cunoscuta smerenie. . . !

Sophia , neintelegerea ta vine din faptul ca tu crezi ca este bine ca tot ce faci bun sa fie remarcat, sa ti se multumeasca, sa iti fie recunoscut meritul. Aici este greseala de intelegere a lucrurilor. Daca am face totul ca si cum am face lui Hristos atunci am astepta multumire de la Hristos nu de la oameni. Nu trebuie sa ai nevoie de lauda si multumiri, iar daca simti o astfel de nevoie atunci sa stii ca ai de luptat cu firea ta.

Trebuie sa lupti cu propria ta minte sa o faci sa se schimbe si sa inteleaga ca atunci cand faci un bine nu trebuie sa astepti multumiri si laude si nici nu trebuie sa te simti rau ca nu le primesti. incearca sa iti impui in minte gandul ca tot ceea ce faci bun faci pentru ca asa trebuie si cand faci un lucru trebuincios pentru tine sau semeni nu astepti multumire, caci aceste lucruri ar trebui sa fie facute din firea noastra. Dar cum firea noastra este pervertita de pacat sigur ca lucruri firesti devin mari lucruri pentru care simtim sa fim laudati. Ni s-a schimbat total intelegerea asupra lucrurilor si mare lupta trebuie, ca mai intai sa intelegem cu mintea greseala si apoi sa putem indrepta, cu ajutorul lui Dumnezeu. E nevoie de rugaciune ca sa ni se deschida mintea pentru asta.
Un adevarat crestin nu are complexe de inferioritate caci nu il intereseaza eventuale clasamente facute de cei care traiesc in duhul lumii. Un adevarat crestin se simte bine asa cum este, in locul in care este si multumeste lui Dumnezeu pentru tot ce are si pentru tot ce nu are si nici nu ravneste la nimic ce este al altcuiva ca sa devina complexat ca nu are si el la fel.
Ne lasam prinsi de duhul lumii prea mult, ne incalcim in meandrele lumescului si ne pierdem.

Stii , nu Biserica prin preotii sai , sau actiunile sale , se indeparteaza de valorile umane ci noi oamenii, ca si crestini am uitat valorile umane. Biserica ne invata bine, preotul ne invata bine, dogma ortodoxa revelata de insusi Dumnezeu este minunata si indeajuns ca sa ne putem mantui. Insa noi , oamenii, madularele Bisericii ce facem? asteptam laude, multumiri altfel nu facem nimic bun, ne scaldam in placeri de tot felul si credem ca ni se cuvin multe.

Acum daca suntem pacatosi , sa spunem ca nu suntem? cum sa nu vorbim de pacat daca pacatul zace in noi? Iata ca noi chiar asa suntem: egoisti, mandri, invidiosi. Ar trebui atat de tare sa ne sperie pacatul din noi incat sa alegem odata pentru totdeauna sa ne indreptam , sa ne pocaim, sa recunoastem ce suntem (pacatosi) si sa plangem ce nu suntem (sfinti).

Stii, de fapt noi nu ar tebui sa asteptam sa vedem la semeni ca nu sunt egoisti de pilda, ci sa privim la noi si sa vedem , suntem oare egoisti? sa ne analizam atent si sa cerem lui Dumnezeu sa ne invete sa devenim mai buni.

Stii cum trebuie sa fim? orbi la pacatul semenilor si cu patru ochi la pacatul nostru.

Imi pare rau, dar n-ati inteles chiar nimic din ce am scris eu.
Si asta demonstreaza exact ceea ce spuneam: lipsa de caldura, de iubire de aproape si egoism. Nu puteti sa va puneti putin piele celuilalt si sa intelegeti ce simte si ce gandeste si aveti impresia ca numai voi stiti bine si sunteti buni.

Iisus n-a stat cu biciul pe oameni in vremea sa. A avut mila, intelegere, a ajutat. A fost acel samaritean bun, a oblojit rani in trup si in suflet.

Oamenii de ce nu fac asa? De ce stau doar sa pandeasca raul?

Si nu este adevarat, nu suntem numai pacatosi si rai, ci avem si lucruri minunate in noi. Dar pe astea trebuie sa le ascundem. Ca eu asa inteleg ca cer acum oamenii din biserica.
Nu spuneam ca trebuie sa fim ridicati in slavi, ci sa fim smeriti, dar sprijiniti si in binele pe care il facem.
La ce mai trebuie sa fac binele, daca si asa numai raul este vazut si judecat?

Sophia , tu ai citit "povesti nemuritoare " sau Sfanta Scriptura ?
 

Ai citit Noul Testament de la cap la coada de cateva ori in viata ta , sau vorbesti din auzite ?
Sti cine a rostit cuvintele acestea :

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. 26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! . Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?

Ai fost , esti si ramai o neanteleasa . . . !

Da tu stii cui se adresa El atunci? Stii ce este un fariseu? Dar un carturar?

Da, asa sunt eu...altfel decat voi.

Noi luptam sa ne asemanam cu Hristos si cu sfintii, dar nu avem nicio sansa daca incepem sa ne comparam unii cu altii. Of, eu, una, sunt mult mai rea decat ma vezi, draga Sophia!

S-a trecut mult prea repede peste mesajul lui Mihaela , si asta denota multa superficialitate , caci raspunsul dat de ea este extrem de clar si de folos , si redau un scurt pasaj din el , bine de retinut :
"Un adevarat crestin se simte bine asa cum este, in locul in care este si multumeste lui Dumnezeu pentru tot ce are si pentru tot ce nu are si nici nu ravneste la nimic ce este al altcuiva ca sa devina complexat ca nu are si el la fel.
Ne lasam prinsi de duhul lumii prea mult, ne incalcim in meandrele lumescului si ne pierdem."

Pana una-alta, sa plangem cu cei ce plang:
http://adevarul.ro/economie/stiri-ec...8d2/index.html

Sa ne rugam sa-i miluiasca Dumnezeu pe toti cei care sufera sufleteste si trupeste, asa cum ne sfatuia parintele Paisie Aghioritul.

"Apoi au venit în Ierusalim şi, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu; şi a răsturnat El mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei. Şi nu îngăduia să mai treacă cineva cu vreun vas prin templu şi-i învăţa, zicându-le: oare, nu este, scris: casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit cărturarii şi căpeteniile preoţilor şi căutau în ce chip să-L piardă, căci se temeau de Dânsul. . . "

Sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul celor care vor citi cele scrise.

"Lauda Ierusalime, pe Domnul, lauda pe Dumnezeul tau Sioane", zice Proorocul.
Nimeni nu poate fi vrednic de lauda si proslavire intru toate, afara de Unul Dumnezeu Care toate le-a zidit.

In toate lucrurile nu te lauda singur, nici nu cauta lauda de la altii, nici nu pizmui celor care sunt laudati, ca nu intru amandoua aceste imprejurari sa te primejduiesti unei mari pagube: pierderea indreptarii si osandirea zavistiei.
Acela este intru toate iscusit, pe care il lauda Domnul, nu care se lauda pe sine.
Caci este spus: Cel care se lauda in Domnul sa se laude.
Grijeste-te de slava lui Dumnezeu pentru ca si Dumnezeu sa te proslaveasca pe tine.
Daca te vei griji de slava lui Dumnezeu, atunci tu insuti nu vei mai dori sa te proslavesti si Dumnezeu te va proslavi pe tine insuti.

Nu te lauda pe tine insuti si nici pe cei ce te lauda nu ii primi cu bucurie, ca sa nu-ti primesti rasplata pentru faptele tale bune aici, intru lauda omeneasca, cei care va fericesc, va magulesc , va tulbura caile voastre, spune Proorocul.
Caci din lauda se naste iubirea de sine, iar din iubirea de sine, mandria si ingamfarea, iar apoi si instrainarea de Dumnezeu.

Daca vei face vreun oarecare bine, pazeste-te de preamarire. Caci daca te vei lauda, dintr-o data cu preamarirea ta vei pagubi toate cate le-ai dobandit prin muncasi te vei lipsi de harul lui Dumnezeu, caci din lauda se naste inaltarea, iar din inaltare - caderea, iar caderea este instrainarea de Dumnezeu.
Dumnezeu, Care a facut toate, este proslavit si preamarit de oameni, desi nu cum se cuvine, iar tu care nu ai nimic de la tine, fara temei doresti sa fi laudat si proslavit.
Daca vei trece cu tacerea cele ale tale, Dumnezeu va grai despre tine. Insa de tu vei grai lucruri mari despre tine Dumnezeu va tacea despre tine si te va lepada.

Slava si cinstea omeneasca niciodata nu sunt statornice, ci neincetat se schimba. Astazi ai slava si cinstire si dintr-o data necinste neasteptata." Sf. Dimitrie al Rostovului

Inca o data: aici nu este vorba de lauda de sine.
Este cu totul alta discutie.

Egoismul inseamna altceva - insingurare, lipsa de iubire de aproape, raceala, lacomie, lipsa de smerenie etc.
E vorba sa fim uniti si sa facem lucruri impreuna.

Sa dam si altora si ajutam, in fine multe.

A gasi numai raul in noi si a ne gandi numai la rau si la pacatele noastre nu inseamna altruism.
Inseamna pana la urma tot egoism.
Altruism inseamna sa cunosti si faci binele.
Pana la urma n-am inteles de fapt ce vreti cu firul acesta de discutie.
Vad ca de fapt se discuta despre altceva.

Noi nu suntem chemati sa fim eremiti, sa stam numai singuri si sa cugetam la noi insine, pacatele noastre,
mantuirea noastra si etc. Ci suntem chemati sa fim cu ceilalti, sa facem totul impreuna, sa ne
ajutam reciproc si sa facem lucruri bune. Numai lucruri bune.
Dar atata vreme cat nici nu ridicam capul si nu stim ce anume este bine, ci stim si privim numai raul,
nu vom putea sa-l si facem (binele).

Satana a avut egoism, înălţarea minţii, mândrie, şi aşa a căzut jos
 

Egoismul sta la baza celei mai urite patimi , patima malahiei !

Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi.

Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul zice că-i cu neputinţă să mai scapi de ele. Dar nu e cu neputinţă. Nu-i voinţa adevărată.
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, nu?
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, toate-s cu putinţă. Aici la noi, era un meşter care a zidit o casă pe malul mării, la un chiliot. În timpurile vechi pescuiam pe malul mării. Fiecare casă avea barcă la mare, ne duceam, pescuiam, şi dacă prisosea ceva, vindeam, căci era greu, n-aveai cu ce trăi, nu era ca acum, când s-au adus toate bunătăţile în Sfântul Munte. Şi a zidit un părinte o casă lângă mare şi meşterul care lucra acolo fuma foarte mult, două pachete mari pe zi.
I-am spus într-o zi: “Măi, Elefterie, măi, nu mai fuma atâta!”. “Nu pot, părinte, nu pot să mă las”. Veşnic aprindea şi stingea câte o ţigară. Într-o zi m-am dus la Salonic, la doctor, că eu am suferit mult cu ochii. Pe atunci era primejdie mare să ajungi până la Salonic, că nu sunt mulţi ani de când au început cursele cu maşini pe aici, nu era nici drumul, nici nimic. M-am dus la Ierisso şi am luat o maşină spre Salonic. Toată lumea care era în maşină fuma, aprindea ţigară după ţigară… ce mai vorbă, te îmbolnăveai, s-a terminat! Printre cei care s-au urcat era şi Elefterie meşterul, cel care fuma două pachete pe zi, dar el era singurul care nu avea ţigara în gură. Tare m-am mirat şi l-am întrebat:
“- Elefterie, dar tu nu fumezi?
- Nu.
- Nu fumezi? Cui îi spui asta?
- Nu, părinte. Am socotit că mă vatăm şi am pus hotar şi nu mai fumez.
- Păi bine, da’ cum ai făcut?
- Da’ nu-s bărbat? Am spus că nu fumez. E greu la început, să crăpi, nu alta. Dar fiindcă am spus, sunt bărbat şi nu mi-am călcat cuvântul. Şi acum am trei luni de zile de când nu mai fumez, Slavă Domnului! Las’ să fumeze toţi ce şi cât or vrea, eu nu mai am nevoie.”
Vezi ce vasăzică hotărârea omului? A zis: “Sunt bărbat!”. Vezi, nu-i cu neputinţă să tai patima când omul are hotărâre.
Astăzi, în tot pământul, Satana biruieşte cu onania.Cu asta biruieşte. Aproape toată lumea e căzută în patima malahiei. De mici, copiii învaţă asta, şi dacă învaţă de mici copiii de-acuma ei nu se pot stăpâni până la adânci bătrâneţi. Cu asta biruieşte Satana, ca omul să nu fie curat niciodată.

Spun şi Sfinţii Părinţi, spun şi doctorii că făcând malahie nu poţi să fii sănătos. Te strici la creier. Altceva e când faci păcatul curviei cu femeia, pentru că împreunarea e lăsată de Dumnezeu, şi altceva când arunci sperma în aerul liber şi te satisfaci singur, aşa. E primejdie mare, şi dacă băieţii învaţă onania de mici, de-acuma cu anevoie mai găseşti oameni curaţi ca să intre în cler. Cu mare greutate. Mare nevoie. (14 iulie 2003)
Dacă continuu faci păcatul malahiei, înseamnă că faci voia Satanei făţiş, vrând. Nu mai poţi spune că ai căzut; ai vrut! Căderea e fără să-ţi dai seama. Dar dacă spui: “Dacă am căzut o dată, de ce să nu mai cad şi a doua oară, şi a treia oară şi a patra oară?”, vasăzică te-ai alăturat făţiş Satanei. Păi mai poţi scăpa de el? Sub nici un motiv nu mai poţi scăpa de el.

Cum e păcatul acesta al malahiei, al masturbării?

E cel mai blestemat păcat. Chiar şi doctorii din lume spun că-i vătămător, şi trupeşte.
Ştiţi că e răspândit prin seminarii? Se învaţă copiii unul de la altul.
Unul de la altul, da. Şi duhovnicii nu-i învaţă că e un păcat?
Îi învaţă, dar n-au putere. Copiii n-ascultă, n-au duhovnici buni în seminarii.
Oricât de buni să fie duhovnicii, dacă tu eşti răzvrătit şi te-ai îndulcit cu patima, zici: “Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimic”, până când patima ia proporţii titanice, până când se înrădăcinează în cugetul tău. De-acuma, după ce a prins rădăcini adânci, mai poţi să o dezrădăcinezi? Cu mare greutate, dacă se va putea. Altfel nu.
Orice patimă, scrie şi în Sfânta Scriptură, dacă prinde rădăcini, cum mai poţi să dezrădăcinezi rădăcinile acelea adânci? Un copac, când e mic, are câteva luni, un an, îl dezrădăcinezi cum-necum, dar după ce se întăreşte trebuie să-i tai rădăcinile. Ei, dar cum să le tai? Trebuie să se usuce copacul.
Dacă nu lupţi contra ei, patima îşi va cere tributul. Dar de ce să nu lupţi, că doar patima e în stăpânirea ta. Zi aşa: “M-am stăpânit şi am hotărât, hotărârea mea este cu Dumnezeu şi n-o să mai fac ceea ce am făcut.”Dar vezi că nu-ţi este dezrădăcinată patima. Asculţi de patimă, asculţi de ispititorul. Ispititorul este cel care ne şopteşte în ideile noastre tot ce-i rău.
Mulţi zic că nu au puterea să se opună patimii malahiei.
Ei, n-au putere!? De ce, cum să n-ai putere? Cum se poate lucrul ăsta? “Eu sunt bărbat. Am hotărât, măcar orice s-ar întâmpla.” Dar aşa sunt toate patimile. Patima e în Stăpânirea ta, dar îţi trebuie o osteneală titanică s-o tai după ce a prins rădăcină în simţurile tale. Dar nu-i cu neputinţă să o smulgi, nu-i cu neputinţă. Dacă ceri ajutorul lui Dumnezeu e cu neputinţă să nu-ţi ajute Dumnezeu. Ţi-ajută Dumnezeu, dar trebuie hotărârea ta. (7 ianuarie 2004)
Bărbatul se irită, se tulbură adică, se luptă cu patima asta a trupului, a curviei, dar femeia are înzecit patima asta. Asta scrie în Sfintele Scripturi:“bărbatul se aprinde, arde” iar femeia “arde şi mai mult”. De aceea, toate judecăţile legii o pedepsesc mai puţin pe femeie, pentru că ea are mai multă patimă, mai multă înclinare către fărădelege. Dar bărbatul e bărbat şi poate spune: “Dacă vreau, cad cu femeia asta, dacă nu vreau, nu! Nu-mi trebuieşte!”Are bărbăţia aceea, are stăpânire. Dar aşa au devenit timpurile că fetele şi femeile, care înainte erau smerite, acum te irită, te ispitesc, ca vrând-nevrând să cazi, oricât de nepăsător ai fi tu.(19 ianuarie 2004)
Trebuie să ne osârduim, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou. Omul cel vechi – grecii spun paleanthropo – este omul plin de toate patimile, aşa cum e omul, omenirea de azi. Toate patimile omului duc la pierzare veşnică şi toate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii ne povăţuiesc să ne lepădăm de omul cel vechi, de patimile care zac în trupurile noastre, fiindcă numai atunci putem să căpătăm Împărăţia Cerurilor.
Vezi?! “Nimic necurat sau spurcat va intra întru împărăţia Cerurilor”, spune Sfânta Scriptură. Omul cel vechi e plin de toate patimile şi e mai mare părerea de rău şi mirarea că, uite, conducătorii omenirii de astăzi te obligă să faci toate fărădelegile, chipurile pentru “că ai dreptul”.

Drepturile Omului nu sunt altceva decât pierzarea sufletului şi nu te ajută în nici un fel la câştigarea mângâierii Împărăţiei Cerurilor, deoarece cei care conduc omenirea spun că fiecare are dreptul să facă orice doreşte, orice păcat, orice fărădelege, pentru că “e dreptul omului”. Dar Adevărul nu-i aşa. Toate patimile în care s-a înglodat omenirea sunt contra lui Dumnezeu, contra creştinătăţii, contra omenirii. Şi fiindcă duşmanul nostru, diavolul, a căzut din ceruri pentru o singură patimă, mândria, el ştie foarte bine că orice om care are mândrie în sufletul lui nu poate să fie om la locul lui şi, în al doilea rând, este contra lui Dumnezeu. De aceea, Satana seamănă egoismul în fiecare din noi, de mici copii, pentru ca astfel să ne asemănăm lui. Egoismul e cea mai mare primejdie pentru fiecare om, fiindcă Satana a avut egoism, înălţarea minţii, mândrie, şi aşa a căzut jos.
Darul lui Dumnezeu, bunătatea Părintelui Ceresc vrea să completeze locurile din care a căzut Satana şi tagma lui cea înfricoşată cu bunii creştinii şi cu adevăraţii călugări. Acest lucru îl cunoaşte vrăjmaşul şi de aceea se osârduieşte ca de mici copii să instaleze în fiecare din noi egoismul, pentru că el ştie că dacă în inima şi în sufletul omului se instalează egoismul, părerea minţii, mândria, el nu poate să treacă de vămile văzduhului sub nici un motiv. De aceea se osârduieşte el ca să instaleze în sufletele şi în inimile noastre egoismul,fiindcă de-acuma celelalte răutăţi vin de la sine.

(Convorbire cu trei studenţi români)
(extras din Staretul Dionisie – Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos – Vol. 1)

Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)