Ce inseamna "sarac cu duhul"?
 

In articolul de astazi de pe site se incearca o explicatie.
http://www.crestinortodox.ro/editori...ul-142303.html

Acum eu inteleg ce vrea sa spuna articolul, dar daca este asa, atunci inseamna ca termenul a fost gresit tradus. Cum era oare scris in original?

Eu am cautat pe net si am gasit explicatii si in alte limbi.

Se vorbeste despre mai multe simboluri:
Dar mai intai definitia simpla: sarac - a nu avea
duh - spirit, minte, suflare de la Dumnezeu
(greu de definit)
Acum simbolurile date:

- saracie in fata lui Dumnezeu - contrariul avutiei materiale, trupesti
Sa nu ai decat pe Dumnezeu.
- saracia, cale de urmare a lui Dumnezeu
- eliberare, renuntare la cele lumesti
- smerenie

In multe locuri este tradus/interpretat cu prostie, lipsa de gandire, de minte.

Si totusi acel "duh" mie nu mi se pare corect interpretat. Pentru ca duh este ceva ce trebuie sa ai si nu sa fii sarac de el. Duhul este ceva de la Dumnezeu dat omului, suflarea de viata si credinta pe care omul o primeste de la Dumnezeu la creatie.
Induhovnicit inseamna mai bun, cu un nivel mai inalt de credinta.

http://ro.orthodoxwiki.org/Duh

În ce am văzut eu la cei mai mulţi dintre cei ce au scris şi au tâlcuit Fericirile înseamnă "smerenie".
Vezi de altfel şi catehismul: http://www.edj.ro/index.php/catehism/368-fericirile

Daca interpretarea este cea de "prost", atunci sintagma este un mare adevar.

Daca e vorba de "smerit", este de asemenea un mare adevar, indiferent daca esti credincios sau nu. Este o lege naturala.

Nu cred ca alte interpretari mai au sens, ca in nici intr-un caz nu poate fi vorba de Duhul Sfant si nici de spirit sau suflet caruia i se mai spune uneori si duh.

Deci, dupa parerea mea, exista doua posibilitati: "prost" sau "smerit", iar in ambele cazuri sintagma este adevarata.

sărac cu duhul = sărac în păcate

Pai nu chiar.
Dar dpdv lumesc da,un om smerit va fi interpretat ca pe un prost,ca pe un papa lapte,caruia poti sa-i faci ce vrei,sa-l tratezi cum vrei si sa-l manipulezi dupa pofta ta.Adica omul pe care il jefuiesti si el te si binecuvanteaza la plecare, urandu-ti numai de bine sau omul caruia ii dai o palma si el iti ofera si obrazul celalalt.

Da,intradevar acum parca face mai mult sens.

Totusi,de ce termenul de"prost"are atatea valente?
Prostul este acela care nu invata din lectiile de viata,care nu isi dezvolta capacitatile intelectuale/spiritual, care nu se instruieste s.a.m.d.
De ce prostul acesta(care este prost dintr-o lene si o nepasare maladiva)este nelimitat de omul smerit(considerat prost)?
Cum sa fii prost daca renunti la propriul eu in favoarea altui om?
A incercat cineva de pe forum?Stiti cat de greu este sa fii un astfel de"prost"?

Ca sa revin la intrebarea de pe forum,eu stiam ca sarac cu duhul inseamna sarac cu mandria,cu iubirea de sine=care tot ca si smerit s-ar traduce.

Sărac cu duhul înseamnă neșcolit, cu puțină cultură, fără inteligență, prost(cum s-a spus mai sus), fără sclipiri de gândire; unul ca acesta e fericit pentru că nu-și va căuta fericirea lumească și bunăstarea(adică atașamentul) într-o calitate personală vremelnică formatoare de orgoliu.

E aşa greu să citiţi un catehism? Hai, nu tot, dar măcar link-ul pus de mine?

@DragosP - am citit din link-ul tau si am inteles ca de fapt notiunea asta este un amestec din tot ceea ce spunem noi toti aici: smerenie, indepartarea de cele lumesti, a avea numai ce da Dumnezeu (totul de la Dumnezeu) etc.
Acolo explica foarte bine.

Dar in limba romana exista multe sinonime si deci totul se poate interpreta in multe feluri.

@Yasmina - exista doua feluri de prosti si eu una am vazut in notiunea asta de "saraci cu duhul" pana acum altceva. Chiar si unii preoti mai interpreteaza asa.
E vorba de acei prosti care sunt nascuti asa, care sunt ca niste copii. Nevinovati in prostia lor. In unele locuri chiar Iisus spune ceva in sensul sa luam aminte la copii, sa fim ca ei, sau ceva cu imparatia va fi a copiilor. "Lasati-i sa vina dupa mine ca...(nu mai stiu ce mai spunea cu imparatia)".
Mai exista insa si prostia dobandita sa-i spun asa, adica exact ce spui tu, un om care nu se cultiva si nu se dezvolta mai departe.

Ai pus o intrebare si am sa-ti raspund la ea:

Cum sa fii prost daca renunti la propriul eu in favoarea altui om?

In credinta asta se numeste iubire de aproape, smerenie.
Si asta nu este rau, dar numai daca se termina "lucrarea" aici.
Deobicei insa dupa ce faci binele, ti se raspunde cu rau, altii profita eventual de ceea ce ai facut tu si tu ramai prost, adica ai pierdut.
In lume asa se intampla de multe ori. Si este dureros.
De aceea se spune (preotul nostru asa ne-a spus) ca dreptatea lumeasca este altfel decat cea a lui Dumnezeu.

Revin la topic.
Iata ce scriu dictionarele despre notiunea de "duh" si exepresii cu ea:

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism.  Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe).  (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri.  (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu.  Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor.  Notă caracteristică, specific.  Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ.

Am bolduit explicarea expresiei din topic. De aia multa lume traduce aceasta notiune in acest fel. Limba romana este bogata.
Si de aceea cred eu ca totusi ar fi trebuit tradus altfel din original. pacat ca nu stim noi limba respectiva.

In alte limbi pentru expresia respectiva nu exista notiunea de "prost".
Ex. Geist (in germana) si spirit in engleza.

Si am gasit undeva ca exista mai multe traduceri in diversele Biblii, din care unele chiar sunt foarte bune (traducerile): "fericiti cei ce sunt saraci in fata lui Dumnezeu", sau "care asteapta numai de la Dumnezeu".

Iata "originalul" in limba greaca (dar de fapt nu in aramaica a fost scrisa prima Biblie ?)

„Μακάριοι οἱ πτωχοὶ τῷ πνεύματι, ὅτι αὐτῶν ἐστιν ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν.“

Aici scrie cuvantul "πνεύματι", adica acel pneuma. Care inseamna totusi altceva: suflare de viata, de la Dumnezeu.
Deci notiunea de "duh" in original nu se referea la prost sau sau smerit, ci mai degraba slab in fata lui Dumnezeu (fara suflare de viata, fara putere si rezistenta in fata Lui).

Copiii nu sunt prosti. De multe ori sunt mai destepti decat adultii. Copiii sunt nevinovati, fara pacate si foarte receptivi la cele duhovnicesti. Ori curatenia sufleteasca nu e tot una cu prostia.

Yasmina tu ai pus bine punctul pe i.

Mai exista o interpretare a cuvantului "prost" raspandita mai ales pe meleagurile noastre.
Un prost mai este unul care nu se descurca, nu fura, nu e smecher sau nu-si trage tot timpul niste foloase in scop personal de multe ori ilicit.

In acest sens este interpretat cel smerit ca si prost.

Fericiti cei saraci cu duhul (in ochii lumii si in ochii lor), ca a lor este Imparatia Cerurilor.

1. Lumea il socoteste "prost" pe cel care nu traieste dupa legile ei, in pas cu turma.
Prima "fericire" ne da curaj; sa nu ne fie frica de gura lumii, cand ne vor socoti "prosti".
Sa fim "saraci cu duhul" in ochii lumi, ca sa fim "bogati cu duhul" inaintea lui Dumnezeu.

2. Gresit inteleasa, smerenia ne poate speria, ca si cum ne'am desfiinta pe noi insine.
Aceasta "fericire" ne indeamna sa alergam spre smerenie cu toata puterea, caci
Sa fim "saraci cu duhul" in ochii nostri, ca sa fim "bogati cu duhul" in ochii lui Dumnezeu.

Din catehism, citire:

Cuvintele "saraci cu duhul" inseamna "smeriti de buna voie", adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine. Ele nu ii desemneaza deci pe cei (prosti) neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel (adica pe cei smeriti).

"Saraci cu duhul" sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme rat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.

Aici nu trebuie facuta confuzia intre doua situatii disticte:

-una este "sarac cu duhul"" in sensul de a: fi un om mai calm, mai echilibrat, de a te purta intr-un mod civilizat cu concetatenii tai, de a-i ajuta pe cei care au nevoie, de a fi corect si cinstit (vorba lui Ion Iliescu- "sarac si cinstit") sau atunci cand ajungi intr-o functie de conducere de a nu fura din avutul obstesc;

-si cu totul alta este a fi las, a nu reactiona cand esti neindreptatit, a nu-i ajuta sau apara pe cei mai slabi sau care sunt in pericol, etc.

"Cin'se ia cu mine bine/i dau haina de pe mine/cin'se ia cu mine rau/sa-l fereasca Dumnezeu/ca sunt sarpe de dudau""

Iar in privinta culturii generale orice om care se respecta (indiferent ce meserie ar aveea- de la tractorist la doctor), trebuie sa posede un bagaj minim in aceasta privinta (acuma nu putem fi toti specialisti in arta sau cultura, insa nici sa zici ca I.L.Caragiale a fost fundas stanga la Dinamo!), pentru a putea rezista a o discutie in societate si intr-un anturaj.

Si ca sa exemplific la modul concret:

De exemplul daca un vecin iti cere ajutorul nu eziti, la o distractie mergem pana dimineata, la servici, pe strada, in familie, intre prieteni, etc vorbim frumos cu toata lumea, cand e de facut o gluma o facem cu bun-simt, etc!

Insa daca de exemplul pe strada vedem ca o fata sau o femeie singura este atacata sau acostata de un infractor, atunci am pus mana pe ce avem la indemana (un par, vreun bolovan, ceva) si reactionam!
Cum s-a intamplat de exemplul cu aceea jurnalista violeta ziua pe strada in Bucuresti! Dintre toti barbatii care treceau la aceea ora pe strada, chiar nu s-au gasit 2-3 mai solizi care sa-l puna jos si sa-l bata pe acel individ ?!

Eu prin "sarac cu duhul" inteleg faptul sa nu te inalti cu mintea.Pt ca daca o faci o dai in erezii, fie gasesti tu una, fie iti creezi tu una.Daca te inalti cu mintea risti foarte mult sa pici intr-o erezie, sau sa-ti creezi tu una.Mai rau este ca daca se gasesc adepti care se te urmeze nu faci decat sa ratacesti si sa-i faci si pe ei la randul lor sa rataceasca, iar la judecata vei fi intrebat ce ai facut cu sufletele lor , de ce te-ai opus in calea mantuirii lor ? Ba mai mult, ti se va cere socoteala pentru sufletelor lor.
Acum e de ajuns sa te duci in Iad pt cele facute in viata ta, dar sa fii raspunzator si pt alte vieti ?

!!!
 

Fratilor, daca nu stiti de ce vorbiti?
Sarac cu duhul din cate am invatat eu pentru olimpiada la religie clasa a VII a lectia "Fericirile" inseamna smeriti!!!! De ce ar zice Hristos ca sunt fericiti cei prosti ca acelora este Imparatoa Cerurilor. Fericirile au la baza lor o virtute... Iar aceasta fericire are la baza ei virtutea smereniei

Dv ati citit topicul acesta, sau doar dati cu bata in ce scriu cei dinainte fara a citi ce spun ?

Se vede de la o pos™tă că tu nu es™ti prost(sărac cu duhul)), fiincă ai observat ceea ce t›i s-a spus; prin urmare nu es™ti fericit.
Fiindcă cei pros™ti(săraci cu duhul) n-ar observa ceea ce tu ai judecat prin acest mesaj.


Aceea a smereniei?
Sau fiecare fericire are virtutea ei?
Sunt numai 8 virtut›i în total?(că la 6 s™i la 10 e aceeas™i)

3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.(Mt5,3-11)

Oare care o fi virtutea de la versetul 4(că la 3 ne-ai spus cum e la Olimpiadă)?
Dar la 11?

Sarac cu duhul – indica o stare launtrica relaxata, o gratie lipsita de tensiuni, o purjare a tuturor grijilor, o golire de tot stresul, o stare de curatie nascatoare de o bucurie aparte.


Aceasta este posibila atunci cand avem mare incredere in Dumnezeu, cand ne predam Lui cu totul, cand credem ca toate se intampla cu voia Lui, cand primim toata curatia Lui infinita inlauntrul nostru.

Un om care nu se prinde cand faci misto de el, care nu iti intoarce raul cand il intepi in cuvinte , care nu pricepe cand ii faci aluzii desantate . Pe undeva seamana cu un copil.
Dar nevinovatia lui nu vine din nestiinta copilului , ci din educarea smereniei.
E un om care nu e in stare sa vada pricini de suparare cand e jignit ,si nu e capabil sa corecteze pe ceilalti facand comparatie cu el .
E un om sarac in parere de sine .

Adica cum? Sa nu iti folosesti mintea in cele spirituale, sa fii dependent mereu de interpretarile date de duhovnic si/sau Biserica in ansamblul ei, la modul general?

Nu știu de ce prin „sărac cu duhul” în ultima vreme se înțelege om care nu gândește. Nu cred că așa s-a înțeles de la început și nu cred că asta a vrut Domnul să se înțeleagă. Din câte știu aceasta s-ar referi la smerenie, la omul golit de eul său, ca să-i facă loc lui Dumnezeu în inima lui, care este deschis voii lui Dumnezeu. Ești sărac de duhul tău și atunci Duhul lui Dumnezeu te poate locui. Renunți la voia ta, la gândurile tale, pentru a face voia lui Dumnezeu și pentru a primi luminările Sale în mintea ta.

Da, este și o lepădare de propria gândire, adică de o gândire ce se vrea autonomă și care este, prin urmare, mândră. Însă asta nu înseamnă să nu mai gândești, ci să accepți să gândești asistat de Duhul Sfânt, care nu îți anulează libertatea, ci te acceptă de partener.

Ţinând cont că Biserica e infailibilă, nu văd ce e rău în asta.

Cum adica Duhul Sfant te accepta ca partener?
Si pare si o contradictie in mesajul tau. Pe de o parte spui ca nu se intelege un om care nu gandeste, pe de alta la sfarsist spui ca este lepadare de propria gandire.
Cam tot acolo se ajunge: smerenie, sa fii asemenea copiilor si sa nu mai gandesti/cercetezi.
Si iarasi nu inteleg un lucru: daca toti vorbiti de liberul arbitru, atunci de aici se cere sa renunti la voia ta, la gandurile tale, pentru a face voia lui Dumnezeu.
Asa spun si eu, ca noi ortodocsii facem voia lui Dumnezeu si altii vin si spun "Ba nu, ca e liberul arbitru!"
Poti sa explici mai mult ideile tale?

Este ca în relația părinte-copil. Un părinte bun îl ține de mână pe copil, răspunde întrebărilor sale ajutându-l să înțeleagă, îl învață ce este bine și ce este rău, așa încât el singur să facă alegerile bune pentru viața sa. Deci îi respectă libertatea de alegere, nealegând în locul său.

Copilul este receptiv și, știind că nu are experiență și nici putere, ci că depinde de tatăl său, având și totală încredere în acesta, nu ține să-și impună voia, nu crede că știe deja cum să acționeze și nu dorește să iasă din legătura cu tatăl său ca să fie independent. Ci își supune voia proprie pentru că știe, crede că voia tatălui său este mai bună. Dar deși o supune, nu o anulează, ci o unește cu a tatălui, adică vrea să facă ceea ce vrea tatăl său, pentru că se simte iubit de acesta și are încredere în el mai mult decât în sine însuși.
La fel și cu gândirea. Copilul gânește, căci mintea lui este scormonitoare, dornică să afle, să înțeleagă. Însă mereu pune întrebări, caută ajutor, nu se izolează de părintele său.

Noi, mințile și sufletele noastre, suntem niște receptacule ale Duhului Sfânt; temple, cum zice Apostolul, menite să primească. Duhul Sfânt este polenul cel care fecundează floarea sufletului nostru, fără de care nu putem aduce rod.

Această stare de receptivitate, de deschidere, de dorință de a primi este posibilă numai dacă ne golim de duhul (eul) nostru, devenind săraci cu duhul.

Infailibila?! Mai citeste istorie a Bisericii. Nimic din ce este creat nu este "infailibil" (bine, ca oamenii isi proclama bisericile, dictaturile, ideologiile, partidele, etc., ca atare nu schimba realitatea :) ).
Ingerii,care pot si stiu mult, cu mult mai multe decat omul cazut, nu au fost nici ei infailibili: la momentul in care scriu, stim amandoi bine ca o treime din ei sunt acum de partea cealalta a baricadei. De fapt, si eu si tu ne luptam, prin credinta si practicarea virtutilor, atit cit putem, sa ne salvam partea nemuritoare din ghearele acelor ingeri disidenti. Stii astea.
si mai stii ca Domnul a zis "...nici portile Iadului nu o vor birui". Nu a zis undeva si vreodata ca ar fi negresalnica!!! Asta e interpretarea subiectiva si institutional-narcisista a ideologilor crestini ecleziali aka Sfintii Parinti, deci...

Dragule...
Nu scrii tu, crede-mă!:25:
Biserica, ca trup al Mântuitorului n-are cum să fie altfel decât INFAILIBILĂ.

Restul e can-can de la îngeri. Ştii tu care.:3:

Avand in vedere ca e facuta si condusa dupa interpretarea unor oameni...

Dragos f'rate, crede-ma, eu scriu. Stiu, dragul de tine, cu umorul tau excelent, sugerezi ca Skaraotzky ar scrie prin mine. Te inseli. Repet: citeste istorie a Bisericii, si, folosond definitia pe care toti, chiar si copiii mici o stiu, a "negreleniciei", "infailibilitatii", fii sincer cu tine si spune unde vezi tu lipsa a greselii. Nu, nu zic "istorie a Bisericii scrisa de atei sau NP sau niueigi sau marxisti" Nu. Istoria adevarata, scrisa cit de obiectiv se poate, de isotrici crestini, adica ortodocsi, protesntati-"clasici" sau catolici. Ca si cartea in care se pomeneste de arderea maicilor convertite de Sf. Maxim Confesorul, ceea ce dovedeste ca arderea pe rug, cica inventata de "afuristii aia de eretici papistasi", cum ar zice ultrasii ortodocsi, era hat! din primul mileniu folosita in cazul "ereticilor". (Cartea aceea a fost postata de forum). Si multe altele.
Nu ma intelege gresit: Biserica ESTE corabia mantuirii. Adica are mijloacele mantuirii. Ceea ce nu o face negresalnica. Mutatis mutandis, daca preotul are pacate personale, sau macar patimi, asta nu face Sf. Prefacere nevalida. Intelegi linia gandirii mele?
Chestia cu "negresalnica" este un narcisism institutionalist care e absolut firesc la fratii catolici, si anume inainte de CVII. In gura ta de ortodox cuminte (nu independentist si extra-eclezial ca mine) suna foarte ciudat.

Bine zis, abaaa!...
Biserica, ca institutie, e de la oameni.
Biserica, in ce priveste Tainele, e de Sus.
Punct.

...atunci esti de acord ca nici afirmatia ta de mai sus nu este infailibila...

Intram in paradoxuri

"Aceasta afirmatie este o minciuna."

Adevarat sau fals? :))

Nu are legatura cu vre-un paradox.
Nimic creat nu e infailibil cu exceptia afirmatiei in sine care e infailibila...deci ceva,ceva este infailibil si mai e si...din afara Bisericii failibile...deci infailibilitatea exista,dar nu in Biserica.

Intelesul "saraciei in duh" are multe niveluri de profunzime.

"Saracia in duh" poate fi inteleasa, de exemplu, ca unul din ingredientele marii virtuti - "Rabdarea".

O intelepciune care priveste intr-un mod special miscarile lumii.

"Saracia in duh" lasa lumea sa se miste. Nu o constrange, nu i se opune.

Elibereaza lumea de controlul pe care duhul din adancul inimii vrea instinctiv sa-l impuna.

Miscarile lumii pot fi miscarile elementelor care o compun, pot fi miscarile mintii altora, vointei viului in toate aspectele sale.

"Saracia in duh" lasa vantul lumii sa se miste.

Miscarile interioare sunt doar expresii ale afectiunii pentru tot si toate prin Duhul Lui Dumnezeu.

Desi iubeste nu controleaza deloc, pe nimeni si nimic.

Neexercitarea controlului este unul din intelesurile "saraciei in duh".

credeam ca inseamna "dus cu pluta"

Este cea mai buna explicatie.

Esenta intregii vieti spirituale, esenta mantuirii.


Cristian ai o buna intelegere a procesului si finalitatii!