Intrebari diverse
 

Hristos a inviat!

Am si eu cateva intrebari

1. Ce semnifica icoana Mantuitorului cu mielul in spate
2. Este pacat sa nu crezi in minuni?

Bine ar fi ca pe acest topic sa punem diverse intrebari, si sa ne ajutam unii pe alti prin lamuriri

Infatisarea lui Hristos sub forma unui pastor cu mielul pe umeri, Hristos crioforul, asemanator cu Hermes crioforul, cu Apollon sau cu Orfeu la greco-romani, foarte raspandita in Biserica primara, a fost imprumutata din simbolismul pastoral al Vechiului si Noului Testament, indeosebi din profeti si din Sfintii evanghelisti. Domnul Hristos este Pastorul cel bun, care-si pune viata pentru oile Sale (Ioan X, 11), care lasa cele nouazeci si noua de oi si merge sa caute oaia cea ratacita (Luca XV, 4). Iisus este "marele Pastor al oilor" !(Evr. XIII, 20).

Profetul Isaia se exprima astfel: "El (Hristos), va paste turma Sa ca un pastor si cu bratul Sau o va aduna. Pe miei ii va purta la sanul Sau..." (Isaia XL, 11). In Psalmul XX, 1-2, se spune: "Domnul este pastorul meu si nimic nu-mi lipseste. La pasuni bune ma salasluieste si ma povatuieste la ape line".

In genere, Pastorul cel bun e reprezentat pe unele sarcofage si in catacombele romane, a Priscillei, a Domitillei si a lui Calixt, ca un tanar pastor cu o barba scurta. Alteori poarta pe umerii Sai un miel. Pe un sarcofag din Lateran, Hristos e reprezentat ca Pastor al pastorilor, intre Apostoli, transformati si ei in pastori. Chipul Pastorului cel bun, ca simbol al lui Iisus Hristos, se gaseste pictat in biserica de la Dura-Europos, in Siria, si in cripta Lucina din catacomba lui Calixt.

Imaginea Pastorului cu mielul pe umeri se afla de asemenea, pe inele, medalioane, lampi, cupe de baut si alte podoabe si obiecte. Cu toate afirmatiile facute chiar si de unii dintre Parintii si scriitorii Bisericii, ca Hristos era urat la chip, El este infatisat de pictori, chiar de la inceput, in faza simbolica, cu un chip idealizat, ca un tanar fara barba, de frumusete deosebita. Incepand din secolul al III-lea, cand apare faza portretistica, Chipul Domnului Hristos se apropie tot mai mult de chipul presupus real. Hristos trebuia sa intrupeze in persoana Sa frumusetea fizica si morala desavarsita. Dupa cum paganii aplicau acest ideal zeului Apollo, crestinii il aplicau lui Hristos. In icoanele zugravite ale lui Iisus Hristos trebuie sa vedem mai putin aspectul adevarat al Mantuitorului, ci mai mult ideea pe care si-au facut-o primii pic*tori crestini despre El.

Parintii si scriitorii Bisericii, precum si unele acte martirice vechi, vorbesc des*pre Mantuitorul ca despre Pastorul cel bun. Astfel, Sfantul Policarp, episcopul Smirnei, numeste pe Domnul Hristos "Mantuitorul sufletelor noastre, calauzitorul trupurilor si Pastorul Bisericii Universale in toata lumea".

Sfanta mucenita Perpetua, care a suferit martiriul sub imparatul Septimiu Sever (193-211) la Cartagina, in Africa, in ziua de 7 martie 203, impreuna cu Sfanta Felicitas si alti patru crestini, povestind vedeniile ei, scrie astfel : "Si am vazut o gradina imensa, iar in mijlocul ei stand un batran, cu perii albi, in haina de pastor". Aici apare in chipul pastorului chiar Dumnezeu-Tatal.

Tertulian aminteste de chipul Pastorului cel bun, ca simbol al Mantuitorului, pic*tat pe cupele de baut, pe care unii crestini le intrebuintau la sarbatori si solemnitati. El le atrage atentia sa nu imite prin aceasta practica unele obiceiuri pagane. In lucrarea De pudicitia, Tertulian scrie: "Spune-mi, nu este intreg neamul omenesc o singura turma a lui Dumnezeu ? Nu este oare acelasi Dumnezeu, Domn si Pastor al tuturor neamurilor?... Intr-adevar, lumea aceasta intreaga este o singura casa pentru toti".

Istoricul Eusebiu de Cezareea (+340) relateaza ca pe fantanile din mijlocul Constantinopolului se gaseau icoane ale Pastorului cel bun si chipul lui Daniel in groapa leilor, facute din aur si arama.

Pastorul cel bun a insemnat, dupa cazuri, pe Hristos propovaduind invatatura Sa, pe Hristos in suferinta purtand pe umerii Sai omenirea ca pe un miel, spre a o conduce la mantuire, invierea, sau si alte semnificatii.

http://www.crestinortodox.ro/religie...tos-69319.html

Învierea lui Hristos este o minune. Tu ce spui, e pacat să nu crezi ca Hristos a înviat?

E pacat, dar nu ma refeream la asta, ma refeream la minunile care se tot aud din partea multor oameni, dar care nici nu stii daca sunt veridice, de exemplu cu sfintii inchisorilor,se face multa tevatura, se fac acatiste, se scriu minuni, acum nu mi se pare ok sa faci acatist daca persoana nu este canonizata, si chiar ma intreb, oare exista oameni care sa inventeze minuni? cu ce scop?

Nu e pacat sa fii sceptic si sa nu crezi orice.
Imi dau cu parerea pentru ca nu sunt in situatia ast, dar cred ca cei induhovniciti inspirati de Duhul Sfant, au discernamantul necesar diferentierii adevaratelor minuni de cele false.
Dar pana se ajunge acolo nu este pacat sa fii sceptic. Pana la urma exista si autoiluzionari si "minuni" ale diavolului.

Exista o diferenta intre credinta si credulitate. Hristos nu i-a spui lui Toma sa creada orice, ci cele reale.

Toma(fiind sceptic) a zis:

25. Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.(In20,25b)

Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci Duhului Sfânt din Scriptură pentru că Hristos nu-i spune lui Toma, ci ție:
29. nu fii necredincios, ci credincios(In20,27b)

pentru că tu ai zis:
Dar până se ajunge acolo nu e păcat să fii sceptic.

,iar eu zic ție că e mai bine să fii dispus să crezi(nu credul) ca să fii fericit, decât sceptic, pentru că dubiul vine din orgoliu, iar apostolii, credincioși fiind toți(nu sceptici), l-au părăsit.

Sa fii credincios inseamna a FACE credinta.
Poti sa crezi in mintea ta orice, daca nu FACI, nu e.
ORICE ai FACE, se va intampla, daca vei CREDE in actiunea ta, cu destula tarie, cu doua amendamente:
1. Nu IL ispiti pe Dumnezeu (nu cere minuni decat daca in rugaciuni ai identificat ceva de folos mantuirii tale sau a altora).
2. Ai grija cine iti indepliuneste dorintele (cele mai multe dointe lumesti sunt indeplinite de diavol; daca ti se indeplineste o dorinta lumeasca, gandeste-te la ce iti foloseste, ca sa stii cine ti-a indeplinit-o).

1 si 2 sunt adanc intrepatrunse: dorinta ta este sa intelegi daca indoiala te va duce catre credinta.
Ei bine, daca insisti, te va duce. Dar insistenta este esentiala: insistenta inseamna credinta si cedinta inseamna insistenta (ceea ce dovedeste ca tu deja crezi).
Problema e ca exista o scurtatura: Rastigneste-ti mintea! Sf. Serafim Rose a zis si facut asta.
Cauta-l si citeste-l.

Nu stiu sa avem vreo referinta in care cineva drept credincios, in credinta si fapte, n-ar fi crezut in autenticitatea unui miracol si a fost pedepsit pentru asta.
Avem dimpotriva exemple a unor oameni care au refuzat acceptarea unor miracole si bine au facut.
Si exemple a celor care le-au primit cu prea multa naivitate si s-au dovedit a fi capcane.

In cazul particular enuntate de tine, ai tot dreptul de a fi sceptic, pentru ca sunt multe aspecte care nu sunt in regula.

E normal sa iei niste oase dintr-o groapa comuna si sa presupui, in baza interpretarii unor simple semne de ordin fizic ca sunt ale unor sfinti si mai mult, sa le pui spre inchinare?
Nu cred ca este in regula.

Este normal sa faci acatiste ca unor sfinti unor oameni care s-au remarcat prin miscari politice si asasinate, doar in baza bunelor lor intentii si sa iei drept martiraj faptul ca au cazut in final victima cercului asasinatele pe care le-au declansat?
Iarasi nu cred ca este in regula.

Este normal sa iei oameni care s-au remarcat printr-o viata/moarte crestina si sa insisti ca au fost legionari, ca si cand ar fi murit pentru ML si nu pentru Hristos?

etc.

Unul din principalele motive ptr care un om este canonizat de catre Sinod este evlavia poporului drept-credincios. Asta implica ceva credinta. Acum, nu e vb de sa credem orbeste, dar unele chestiuni se pot verifica. Ne putem deplasa pana la locul cu pricina si sa vedem ce si cum, putem sa intrebam Parinti, Ierarhi, etc. Stiti, Rusia si-a canonizat si Tarul si Sfintii Inchisorilor;noi inca ne indoim de Sf.Stefan cel Mare.

Evlavie care in sensul asta nu prea exista desi se investeste multa in propaganda, de ani de zile.

Oamenii sunt sceptici si pe buna dreptate, si cred ca "miracolele", mai ales iesite din mana unor oameni care s-au facut remarcati prin declaratii si greseli penibile, gen Danion Vasile, nu fac lucrurile mult mai bune pe linia asta.

Si sa fim seriosi, de care ori nu s-a aratat "evlavia" incomparabila cu dreapta credinta.

Sa nu uitam ca sunt, cred, mult mai multi BOSV -isti cu evlavie la Sfantul Calendar decat sunt cei care au o evlavie la sfintii din inchisori.

In ceea ce priveste pe rusi, ei n-au avut o Miscare Legionara care sa atarne si sa fie atarnata cu orice pret, de gatul sfintilor din inchisorile lor, iar in ceea ce priveste Tarul, sunt sigur ca sunt si la ei voci, nici mai multe nici mai putine decat la noi, care ii contesta canonizarea.

http://en.wikipedia.org/wiki/Canoniz...f_the_Romanovs
http://www.nytimes.com/2000/08/15/wo...r-passion.html

Aici poate fi vorba despre indoiala in credinta. Reticenta la a crede ca orice autoiluzionare este minune sau ca inselarile diavolesti sunt minuni nu intra in aceeasi oala.

Tocmai. Ii spune sa fie credincios nu credul. Si tot Hristos spune "cauta si vei afla", nu "crede si nu cerceta" cum cred altii.

Eu am zis ca este bine sa fii sceptic in a crede orice, nu in a crede ceea ce marturiseste Biserica.

Asta e parerea ta personala, nu o invatatura a Bisericii.
Alta parere personala. Atunci hai sa credem in "minunile" catolice. Sau in alea protestante. De ce nu in alea hinduse. Scepticismul vine de la ratiune, nu doar de la orgoliu.

Ar trebui sa iti fie putin jena si sa-ti schimbi tonul din respect pt miile de mucenici ce au suferit si murit in inchisori pentru Hristos si neamul romanesc si n-au acceptat jugul comunist ..indiferent ca au fost legionari sau nu...cica victime ale cercului asasinatelor....pffff nu ma mai mira nimic de fapt din ce scrii..tu esti si pro cip daca tin bine minte din ce am citit pe aici

Tu pana la urma esti sau nu capabil sa recunosti ca ML a fost o miscare care a esuat in scopurile declarate, mai ales cele de ordin crestin, in momentul in care a imbratisat asasinatul politic?
Si ca a cazut victima chiar acestui cerc vicios in care au intrat?

In ceea ce priveste cei care au suferit in inchisori, sunt cazuri si cazuri, dar nu mi se pare corect ca oase luate din gropile comune sa fie puse la inchinare ca apartinand neaparat unor sfinti, doar pe baza vorbelor unor oameni implicati deja in niste lucrari controversate.
Mai ales cand o data cu asta este promovata esuata M.L.

Pana cand se zice Hristos s-a inaltat!?

Pana la Rusalii.

Am auzit pe la atei intrebarea asta mai mereu: daca Dumnezeu este atat de bun cum se face ca in Vechiul Testament este asa de rau?. Sincer eu n-as sti sa raspund, m-as bloca, dar poate ma ajutati voi cu explicatii :)

In ce situatii Dumnezeu este rau in Vechiul Testament ? Cateva exemple (sau macar unul), ca sa vorbim pe text.

Pai cred ca se refera la Sodoma si Gomora, Noe etc

Atat in privinta celor doua cetati (Sodoma si Gomora), cat si in cazul lui Noe, ideea principala este aceeasi: vedem cum cei rai primesc pedeapsa lui Dumnezeu, iar cei drepti primesc rasplata Lui.

Eu nu vad prin ce anume acest lucru ar sustine ideea unui Dumnezeu rau. Dimpotriva, pedeapsa si rasplata, sunt cele doua talere ale dreptatii. Iar dreptatea este un lucru bun. Prin urmare, faptul ca Dumnezeu ii pedepseste pe rai este un lucru bun.

Circula, odata, un banc pe net. Un reporter ia un interviu unui cioban. Il intreaba: "Bade, care oi is mai bune, alea albe sau alea negre ?" "Alea albe!". Pai, si alea negre ?" "Si-alea negre!". "Bine, bade, dar care oi dau mai mult lapte ?" "Alea albe!" "Dar alea negre ?" "Si-alea negre!" "Am inteles, bade. Dar lana ? Lana mai multa, care oi dau?" "Alea albe!" "Si-atunci alea negre?" "Si-alea negre!" Si dialogul continua.

Noi ne-am obisnuit, pesemne, sa ne imaginam un Dumnezeu cam ca ciobanul din bancul de mai sus. Un fel de Dumnezeu bleg si incapabil sa-i pedepseasca pe rai. Dar, daca ne-am gandi putin la un judecator care i-ar achita pe toti inculpatii, pe nevinovati ca si pe criminali, nu am spune ca acela e un judecator bun. Ci, un judecator nedrept. Sau un tampit. Dealtfel, de bun ce ar fi, un astfel de judecator ar fi repede inlocuit din functie, fiind un pericol pentru ordinea de drept.

Ei bine, nu este asa. Cand spunem "Dumnezeu este un spirit de infinita perfectiune", aceasta inseamna ca El este infinit in toate atributele Sale. Infinit de drept. Si infinit de bun. Dar, cum ar putea cineva sa fie, in acelasi timp, drept si bun ? Foarte simplu. Infinit de drept, inseamna ca intotdeauna cei drepti primesc rasplata, iar raii pedeapsa. Fara erori judiciare. Dumnezeu nu inseala, nici nu poate fi inselat. Dar cum poate acelasi judecator, in acelasi timp, sa fie bun ? Foarte simplu. Avand in vedere nu numai faptele, ci si intentia lor. Luand in calcul oricare circumstanta atenuanta, care ar putea juca in favoarea inculpatului. Oferind oricui se prezinta la judecata un avocat din oficiu, care il cunoaste bine pe inculpat si il cunoaste bine pe Dumnezeu. Ascultand fiecare marturie a oamenilor care ar putea fi in favoarea inculpatului, ascultand rugamintile tuturor. Si, mai ales, ale mamei acelui judecator, cunoscuta de toti ca fara nicio pata in toata viata sa. In sfarsit, mai inseamna un judecator care nu se grabeste in sentintele sale, care-i ofera inculpatului tot timpul pe care, in prestiinta sa, il considera necesar si suficient, pana cand acela este citat la ultimul termen, la judecata de fond, in urma careia sentinta ramane definitiva.

In Franta secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, duelul devenise un teribil flagel. Motivele devenisera tot mai futile, se ajunsese sa fii provocat la duel pentru o palma, pentru o injuratura, sau doar pentru ca te-ai uitat dispretuitor. De multe ori, duelurile se terminau cu moartea uneia dintre parti. Mamele isi pierdeau fii in floarea tineretii, sotiile ramaneau tinere vaduve, copii de leagan ramaneau fara tata. Perceptia sociala nu era de loc negativa; dimpotriva, refuzand provocarea la duel deveneai un fel de paria in lumea gentilomilor, cu stampila lasitatii pusa pe frunte pentru totdeauna. Regele nu putea privi nepasator cum piereau in dueluri cei mai buni fii ai Frantei, elita nobilimii franceze, cei mai folositori ofiteri ai sai. Edictele regale care-i incriminau pe duelgii cu pedepse tot mai aspre au inceput sa curga. Dar, nimeni nu tinea seama de ele. Pana cand Ludovic al XIII-lea, la inspiratia cardinalului Richelieu, da un decret care incrimina duelul, prevazand pentru recidivisti pedeapsa capitala. Si totusi, neaplicandu-se niciodata, decretul nu a adus cu el vreo diminuare a duelurilor.

Dar iata ca descendentul uneia dintre cele mai ilustre familii, contele de Montmorency, un spadasin neintrecut si pasionat, face victime, provocandu-le la duel cu usurinta cu care cineva s-ar scarpina in nas. Statul si binele public ii datora, totusi, mult. El il servise de nenumarate ori pe rege cu spada sa in diferite lupte. Il servise si pe cardinalul Richelieu in lupta contra calamitatii calviniste. Pentru meritele sale aduse statului si crestinatatii, isi inchipuia ca e deasupra oricarei judecati. In 1625 ucide in duel un conte. In 1626 un marchiz. Urmarit de oamenii regelui pentru a fi arestat, fuge in Belgia. Nu inainte de a rani grav un baron. Din Belgia, il provoaca la duel pe un alt nobil. Desi avea pe numele lui un mandat de arestare valabil in toata Franta, se jura ca se va prezenta in centrul Parisului ca sa-i dea o lectie. Ceea ce chiar are nebunia sa faca.

Era, deja, prea mult. Este arestat si judecat. Primeste pedeapsa capitala. Face cerere de gratiere. Este sustinut de multi nobili. Era unul dintre ei si, cu totii, cer Regelui sa isi manifeste indurarea sa si sa nu il trimita la esafod. "Pierderea lui ma doare la fel de mult ca si pe voi. Dar, constiinta ma impiedica sa il iert". Convoaca, totusi, un consiliu de coroana. Primul dintre sfetnici era cardinalul Richelieu, de la care toti asteptau un sfat in sensul gratierii. "Sire", spuse Richelieu, "este vorba de a face o alegere intre a taia gatul duelurilor sau a taia gatul legilor pe care Maiestatea Voastra le da".

Regele Ludovic cel Drept a respins cererea de gratiere. Contele Francois de Montmorency a fost decapitat in piata publica, in Paris, in anul de gratie 1627.

Întrebare
 

în Biblie scrie asa: "Si a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat si femeie."

Am o întrebare si sper să nu deranjeze pe nimeni curiozitatea mea, am început recent să citesc Biblia si nu înteleg aspectul ăsta... Dumnezeu se aseamănă fizic cu omul? Sau se referă la altfel de asemănare?

Dumnezeu (Tatal Creator) este spirit pur. Nu are fizic, asa cum ingerii nu au fizic. Omul este o fiinta duala, avand spirit si trup.

Prin urmare, asemanarea intre Dumnezeu si om trebuie cautata in ceea ce au asemanator ca natura: in spirit.

Astfel, cand spunem "omul are asemanare cu Dumnezeu" ne referim, mai exact, la urmatoarele patru daruri primite de om de la Creatorul sau:
-existenta spiritului. Spunea cineva ca sufletele oamenilor sunt scanteile lui Dumnezeu.
-caracterul nemuritor. Vom trai vesnic, adica vom trai atata timp cat va trai Dumnezeu.
-ratiunea (intelectul): avem o inteligenta. Nu infinita, asa cum are Dumnezeu. Nici atat de ascutita ca a ingerilor. Dar avem o inteligenta care e un dar de nepretuit.
-libertatea (liberul arbitru). Iarasi, un lucru care ne deosebeste de animale. Ele il asculta pe Dumnezeu din instinct, nu au libertate de alegere. Numai omul (si ingerul) este inzestrat cu capabilitate de a respinge voia lui Dumnezeu. Cand Il ascultam, o facem ca urmare a unei alegeri libere a noastre.

In speranta ca lamureste,
M.D.

Dumnezeu este iubire, prin urmare nu pedepseşte. "Pedepsele" (necazuri, boli şi chiar moartea) sunt consecinţa faptelor noastre. Necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Prin moarte păcatul este stins, aşadar, tot din dragoste faţă de om, Dumnezeu îngăduie moartea (necazurile), ca o milostivire şi nu ca o pedeapsă. Moartea a apărut o dată cu căderea omului din Rai, pentru ca omul să nu trăiacă o veşnicie în păcat, moartea fiind deci o milostivire şi nu o judecată sau dreptate. Dacă ar fi să trăim după dreptate, de mult ar fi trebuit să pierim pentru mulţimea păcatelor noastre. Noi mai suntem din multa dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi, din milostivirea Sa.

.......................

Am o alta intrebare. Cine este acest Nicolae Constantin Paulescu?, am vazut ca si matusa mea are cateva carti de ale lui si nu stiiam ce sa zic, mi se parea ca ar fi vreun eretic sau new ageist dar in descrierea unei carti scrie asa:

„Numele de Paulescu este al unui om care a trait cu toata evlavia si frica de Dumnezeu. Un nume mare pentru romani, in special pentru tineretul de astazi, azi cand a disparut notiunea de neam, de elita a neamului nostru.

– Paulescu ramane pentru noi unul din cei mai mari ctitori ai valorilor nationale si crestin–ortodoxe. A fost persecutat toata viata. Dupa 2 ani de studii stralucite in Franta, desi a fost rugat sa ramana la catedra de fiziologie a facultatii din Paris, a refuzat spunand ca „ma duc sa lucrez in tara mea”. Venit in tara a fost supus persecutiei toata viata, pana la moarte. In permanenta s-a situat de partea adevarului si nu a facut niciun compromis, a taiat in carne vie.

– Cand ati auzit de Paulescu, in inchisoare sau dupa ce ati iesit din inchisoare?

– Nu, inainte de inchisoare. Eram inca la Manastirea Durau cand il citeam pe Paulescu. Eram foarte curios sa-l cunosc pe omul acesta. Prima carte pe care am citit–o era aceasta, Spitalul, o carte care a facut furori in toata tara. Cel mai adanc ateu, daca o citeste vine la credinta si se pune pe metanie.“ - din interviul cu Parintele arhimandrit Iustin Parvu, 21.11.2010 – Manastirea Petru Voda)

Ce-mi puteti spune mai multe despre acest om?

A fost doctor (medic) renumit, a descoperit insulina deşi nu ştiu cum s-a întâmplat şi nu a fost oficial recunoscut pentru asta, s-a dedicat meseriei, îngrijirii bolnavilor. În afară de faptul că a dus o viaţă creştină, are şi nişte explicaţii mai ştiinţifice asupra patimilor şi a altor aspecte legate de credinţă (dar trebuie să mai caut într-o carte să-mi aduc aminte).

Un articol edificator:

http://www.crestinortodox.ro/religie...cu-125700.html

Nicolae Paulescu a fost un medic stralucit si un patriot roman. Daca, impotriva lui, a existat si exista o conspiratie a tacerii, minimalizari si chiar denigrarii, acest lucru se datoreaza faptului ca a fost legionar, dupa ce a fost gogo-cuzist.

Medici de nivel mai modest, precum Bagdasar sau Parhon, sunt mult mai cunoscuti publicului larg, imaginea lor fiind promovata datorita adeziunii lor la comunismul antiromanesc venit cu tancurile rusesti.

Am şi eu o întrebare. Care dintre următoarele variante consideraţi că este cea mai corectă?

- păcatul strămoşesc
- păcatul primordial
- păcatul originar
- păcatul lui Adam

Toate sunt corecte în funcţie de context, dar acurateţe semantică are "păcatul originar" dacă te referi la condiţia căzută a naturii umane ca origine ontologică a tuturor păcatelor.

intrebare diversa
 

La ce s-a referit Mantuitorul cand a zis " celui care are i se va da mai mult, iar celui care nu are i se va lua chiar si ce are"? Si mai ales, la cine se refera ca va face asta, Dumnezeu sau lumea?
lumea crede ca s-ar fi refererit la bani, putere, bunuri materiale, si procedeaza in consecinta ( cei care au vor mai mult și iau de la ceilalti cat se poate, pana nu mai au ce....pentru ca fireste cine are putere asupra celor mai slabi, le poate lua acestora si restul bunurilor, posesiunilor...
Daca insa s'a referit ca Dumnezeu ar da unora si ar lua altora, sigur nu se refera la bani si bunuri, ci la alte lucruri si calitatî; care ar putea fi acestea? Credinta, dragostea? Taria de caracter si alte virtuti?

O parere
 

Este vorba despre lumina credintei. La asta s-a referit Domnul Iisus, nu la bani, bunuri materiale sau putere.
Credinta pe o ai ti-o va înmulti Dumnezeu, daca ti-o doresti, iar dacă nu ai deloc sau de cata ai te indoiesti, vei pierde si ceea ce ti se pare ca ai.
Dar mai bine sa asteptam sa raspunda prietenii nostri de pe forum, mai invatati, mai stiutori, caci s-ar putea sa fie mai mult decat am zis eu.

Sfantul Ioan Hrisostom(Ioan Gura de Aur) spune:
"
Cand cineva are bunavointa si zel, i se vor da lui toate cele de la Dumnezeu.
Cand este gol, nici pe cele ale sale nu le va primi inapoi, nici cele de la
Dumnezeu nu i se vor da.Ca si ceea ce i se pare ca are, zice, se va lua de la
el;nu pentru ca Dumnezeu ia inapoi ceea ce da, ci ca sa nu se invredniceasca
el de cele ale Lui
"
Putem sa facem o legatura intre acest verset, spusele lui Sfantul Ioan Hristotom
si spusele lui Arsenie Boca.
Arsenie Boca spunea ca nu bogatia te mantuieste si nici saracia nu te mantuieste.Ci felul in care inima ta priveste bogatia sau saracia.

Adica: daca esti bogat cu dare de mana si faci milostenie din inima curata
din dorinta de a ajuta, atunci Dumnezeu iti va rasplati cele date, si in plus.
(celui care are i se va da mai mult).
daca esti sarac si pizmui/urasti pe cei saraci/bogati, atunci nici Dumnezeu
nu-ti va da ceea ce ceri.(iar celui care nu are i se va lua chiar si ce are).
De aici mai rezulta urmatoarele:
Conteaza mai mult intentia cu care faci o fapta buna, decat fapta buna in sine.Adica degeaba faci o fapta buna daca scopul faptei o reprezinta mandria(marirea de sine) ca altii sa te laude.
Iar aici vine parintele Cleopa care spune:
"Binele care nu este facut bine , nu e bine" (fapta buna facuta cu scop rau)

Referitor la prima parte a versetului "celui care are i se va da mai mult," este echivalenta cu "cine pe saraci ajuta, pe Dumnezeu imprumuta"

De asemeni vezi si aici:
http://www.crestinortodox.ro/editori...se-136378.html

Domnul ne face pe toti dupa asemanarea Lui,a afirma ca unora ne da mai multe calitati iar unora mai putin ,este o greseala ca sa nu spun sacrilegiu!
Apoi multe calitati si defecte se transmit si prin genele urmasilor,vedem din vietile sfintilor ca multi dintre ei vin din parinti credinciosi,din parinti preoti chiar. Da,credinta se mosteneste,se transmite genetic.

Oricum voiam sa-ti raspund la intrebare.
Ceea ce ai intrebat se refera la posibilitatile si darurile fiecaruia;unii au posibiliati si facultati mintale mai bune decat altii,fiecare va fi judecat dupa aceste posibilitati pe care le-a avut si dupa resursele sale proprii.
Este inutil sa spun ca Dumnezeu nu are aceleasi asteptari de la un bolnav mintal cum are de la un om de stiinta,sau de la un African cum ar avea de la un grec orthodox .
Daca suntem dotati atunci trebuie sa ne si pregatim pt ce-i mai greu!

Cuvântul S-a întrupat pentru a ne dărui învăţătură duhovnicească.
E vorba despre pilda talanţilor - lucrarea virtuţilor.

Cand este gol = mi se pare ca aici ar putea fi o greseala de traducere in privinta timpurilor ( verbului). Daca este gol pt ca asa s-a nascut, asa a fost dintotdeauna, atunci normal ca nu are ce sa primeasca inapoi. Desi, ziceti voi, nimeni nu s-ar naste chiar gol ( dpdv spiritual, al bagajului informational, genetic, etc)
Daca ai fost plin si te-ai golit, atunci, intr-adevar...
De ce ajungem unii din noi sa ne golim, asta este probabil un proces insidios, probabil suntem inselati, credem ca facem bine ceea ce facem fie pastrand si zgarcindu-ne, fie risipind fara noima, pana cand ne trezim goi pe dinauntru, nemaiavand ce darui...

( sa va dau un exemplu: daca acum niste ani, credeam ca sa fii medic este " the most sacred", cea mai sfanta, importanta misiune pe care o poate primi sau prelua cineva, acum cred, si persist in convingerea asta de cativa ani, ca cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa renunt...cred in continuare ca aceasta slujire este si trebuie sa fie sacra, de aceea sunt de condamnat, in opinia mea cei care o profaneaza si fac din ea o doar o afacere ( si nu vreau sa fiu si eu unul dintre acestia). Poate ca am ajuns la um punct din care eu personal cu propriile mijloace, nu putea, face mai mult. Daca as fi pretins ca atat cat fac e de ajuns, as fi mintit....nu zic ca altii ca mai mult de atat nu poate decat Dumnezeu- caci mai pot si alti oameni, mai dotati material si intelectual decat noi...adica vreau sa zic ca daca tu in pravalia ta nu poti pune un diagnostic mai avansat, sau nu poti face o interventie terapeutica mai de amploare, nu mi se pare corect sa spui omului " prietene, mai mult nu se poate, du-te acasa si ce-o vrea Dumnezeu", atata timp cat stii ca putin ma incolo, peste drum poate, intr-o clinica mai mare, acele lucruri se pot face pentru el....)

Acum nu stiu care e adevarul, poate astea sunt doar scuze, pentru a ne justifica neputinta, pe de o parte, sau lenea, pierderea ravnei, pe de alta... faptul ca am ajuns si ma gasesc intr-o stare de extrema mizantropie, inclusiv fata de propria persoana ( am ajuns sa gandesc ca nu meritam noi oamenii ca Dumnezeu sa ne iubeasca atat de mukt incat sa invie din morti si sa ne daruiasca viata vesnica; inca putin si ajung sa-mi pierd i acesta bruma de credinta si sa cred ca poate e doar o iluzie a noastra ca ar fi ( fost) asa), astfel incat stau si maintreb daca vreodata chiar am fost buna sau am avut niste calitati, niste daruri...( e foarte posibil sa tecrezi " baiat bun" si ca pretinzi doar uneori ca esti " baiat rau", dar sa-ti dai foarte curand seama ca defapt esti ( ai devenit) " baiat rau"( sau poate asa ai ost intotdeauna) si doar ai pretins si poate chiar ai crezut pt o scurta vreme ca ai fi fost " baiat bun"....)

[quote=Yasmina;56895


Este inutil sa spun ca Dumnezeu nu are aceleasi asteptari de la un bolnav mintal cum are de la un om de stiinta,sau de la un African cum ar avea de la un grec orthodox .

Daca suntem dotati atunci trebuie sa ne si pregatim pt ce-i mai greu![/QUOTE]

Iti dai seama, nu, ca africanul practicant destoinic ak religiei lui, considera si el la fel, ca Dumnezeu are pretentii mai mari de la el decat de la noi ceilalti, nu?

A, si iarta-ma pt o mica obiectie : Dumnezeu ne-a facut dupa Chipul Lui ( adica cu cele 3 calitati: libertatea-liberul arbitru si inca 2 pe care nu mi le mai amintesc, sami fie rusine) iar Asemanare este un deziderat pe care trebuie sa ne straduim, daca vrem, nu impotriva libertatii care ne-a fost daruita, sa il atingem ( cel putin asea ne spunea noua la cateheza)

Chiar daca El imprastie seminte asemeni semanatorului, dar unele cad in drum, altele in loc stancos fara apa, altele intre buruieni, si doar putine in sol fertil....s-ar putea spune ca practica polenizarea naturala, pe calea vantului, a insectelor, etc, pt ca un agricultor profesionist ar semana numai in sol fertil si ar avea grija sa aiba toate conditiile ( si cu toate astea, tot nu ar iesi toate), insa Dumnezeu lasa sa actioneze atat genetica, cat si mediul, si asa e normal, e datul firii si nu ne putem opune... aportul nostru personal poate fi doar in sensul ca unii primesc mult, de la parinti, atat ca fond genetic cat si ca conditii de mediu, insa nu au suficienta ravna sa-si aduca si ei un aport personal, pecand altii nu au decat un sambure de credinta si conditii extrem de vitrege, si totusi ravna lor e maxima si reusesc perormante de neimaginat...

:))
 

@fallen: "Chiar daca El imprastie seminte asemeni semanatorului, dar unele cad in drum, altele in loc stancos fara apa, altele intre buruieni, si doar putine in sol fertil....s-ar putea spune ca practica polenizarea naturala, pe calea vantului, a insectelor, etc, pt ca un agricultor profesionist ar semana numai in sol fertil si ar avea grija sa aiba toate conditiile ( si cu toate astea, tot nu ar iesi toate), insa Dumnezeu lasa sa actioneze atat genetica, cat si mediul, si asa e normal, e datul firii si nu ne putem opune... aportul nostru personal poate fi doar in sensul ca unii primesc mult, de la parinti, atat ca fond genetic cat si ca conditii de mediu, insa nu au suficienta ravna sa-si aduca si ei un aport personal, pecand altii nu au decat un sambure de credinta si conditii extrem de vitrege, si totusi ravna lor e maxima si reusesc perormante de neimaginat...[/QUOTE

Ce ghidusii spui tu draga Fallen?
Fraza asta e de postat la topicul "sa ne amuzam o leaca"
E tare!

Imi pare rau daca nu am redat cu exactitate pilda semanatorului, insa banuiesc ca o stie toata lumea destul de bine ...

Eu altceva as fi vrut sa ma ajutati sa imi dau seama...
1) oare am fost candva mai credincioasa si acum sunt pe cale sa mi pierd credinta, sau nu am avut-o niciodata ( doar am facut parte dintre cei care se amagesc sperand ca Dumnezeu ii/ne iubeste pe toti, cand de fapt nici nu meritam asa ceva)

( cum spuneam si alta data, sunt diferite grade de ateism: cel mai raspandit este cel in care credem ca exista un creator al lumii si universului astuia in care traim, insa nu se amesteca in vietile noastre, nu il intereseaza si nu le influenteaza in nici un fel, indiferent cat suntem de buni sau rai ;singurul lucru care nu-l inteleg eu la adeptii acestei teorii este atunci de ce trebuie sa mai fim buni si sa facem bine cand putem face si rau ca tot aia e...)

PS: cred ca multi dintre cei ce ma stiu de la inceput fie se asteptau sa cad in necredinta, fie stiau ca deja nu o aveam..( credinta, ma refer).:

2) am fost vreodata o persoana buna si acum am devenit rea, sau am fost rea dintotdeauna, si egoista, si am vrut sa fiu sau sa par buna doar din mandrie sau orgoliu, sa ma admire lumea, sa fac impresie buna?
( deci va rog sa ma credeti ca aproape numai am nici o farama de bunatate, dragoste, compasiune, mila, etc...chiar daca sunt partinitoare cu unii, chiar nu sunt dispusa, numai am puterea sa ajut pe nimeni...de-abia ma mai duc pe mine; acum am mai auzit una buna: soacra-mea si-a rupt piciorul si nu a vrut sa stie fii-sa, sa nu cumva sa-i strice planurile, in schimb cica vrea sa ne ducem noi sa avem grija deea...adica eu nu mi-am luat co toata vara, pt mine ca sa ma odihnesc, nici ca sa-mi fac treburile mele ( pt ca stiam ca sunt prea epuizata ca sa ma apuc de altevtreburi gospodaresti, asa ca am preferat sa raman la serviciu :)) si ce sa fac, sa mi iau acum ca sa le rezolv pe ale ei ??? ( macar daca s-ar abtine sa nu imi zica vorbe care sa ma jigneasca, sau poate crede ca daca lui fii-su sunt obligata sa i le suport, nu inseamna ca imi si plac sau ca mi le asum...de ex azi mi-a zis ca i-au dat tratament cu heparina si i-am zis sa aiba grija sa nu se loveasca ( pt ca am mai vazut oameni tratai cu anticoagulante care au facut ditamai hematoamele fara ca macar sa stie ca s-au lovit) si-mi zice ca ce vorbesc in dodii, sau nu stiu cum a zis, adica ca si cum as fi fost proasta, cum sa se loveasca cand ea nici nu poate sa calce jos?). Parerea mea personala pana la urma este ca nu au dreptul sa te jigneasca decat cel mult 1) cei care te hranesc, intretin,'adapostesc si astfel depinzi de ei -soti, parinti, etc, si poate esti chiar o povara pr ei, sau 2)cei care te iubesc si eventual i-ai suparat, dezamagit...

Asadar, in care posibila ipostaza a semintei m-as putea afla: cea care a cazut in drum si au mancat-o ciorile,cea care a cazut in loc pietros, fara apa, sau cea impresurata de buruieni?
Cum e mai bine sa fii atunci cand esti mai prost si mai dezavantajat, abuzat, batjocorit de ceilalti? Credincios sau ateu? Dc esti credincios o vezi ca pe un test de umilinta din partea lui Dumnezeu, in urma caruia poate vei castiga ceva ( dar "in ceruri", nu aici); dc esti ateu te impaci cu ideea ca vei fi mereu persecutat de cei mai puternici si nu vei castiga nimic niciodata, degeaba astepti, tot ce poti sa faci e sa persecuti si tu la randul tau pe cei mai slabi ca tine...( sipoate, ar zice unii in felul asta te ambitionezi si te ridici pa la urma, iti creste increderea si poate oi birui si pe vechii persecutori, pecand stand si rabdand ca asa e crestineste, nu vei castiga nimic niciodata si vei pierde din ce in ce mai mult, fiind convins ca neputinta ta e pe placul lui Dumnezeu...)