Reprezentarile portretistice ale Mantuitorului Iisus Hristos

Reprezentarile portretistice ale Mantuitorului Iisus Hristos Mareste imaginea.

 

Reprezentarile portretistice ale Mantuitorului Iisus Hristos

 

Sfintele Evanghelii, cartea Faptele Apostolilor, epistolele Sfantului Apostol Pavel si ale celorlalti Apostoli nu relateaza nimic despre chipul fizic al Domnului nostru Iisus Hristos. Nu cunoastem nici infatisarea trupului Sau, daca era de statura potrivita sau inalta, nici cum arata fata Lui, sau ce culoare avea parul capului Sau, nici ce timbru avea vocea Lui.

                                                                                           

A existat insa la crestinii de mai tarziu, care n-au vazut pe Mantuitorul in viata Sa pamanteasca, dorinta de a cunoaste chipul real pe care L-a avut El printre oameni. In Actele apocrife ale lui Petru s-a pastrat o stire legendara despre chipul lui Hristos. Procuratorul Palestinei, Pontiu Pilat,  fiind chemat  de  imparatul Tiberiu (14-37) la Roma, unde a si murit in anul 37, ca sa raspunda la invinuirile indreptate contra lui de adversarii sai, a fost scos din inchisoare, dupa cum relateaza Actele apocrife ale lui Petru, spre a fi confruntat cu Simon Magul, care se dadea pe sine insusi drept Iisus cel inviat. Dar Pilat, cand l-a vazut, a raspuns in fata celor prezenti astfel: "Nu este El. Hristos avea o fata alba, o barba frumoasa si ochi stralucitori. Acest om este insa fara barba, aproape negru, cu sprancenele despartite si ochii albastri. Cred ca este la mijloc o inselaciune". Este de la sine inteles ca descrierea figurii Domnului Hristos de catre procuratorul Pontiu Pilat in fata imparatului Tiberiu si a lui Simon Magul este legendara si nu corespunde in nici un chip figurii reale a lui Hristos cel istoric.

 

Referitor la figura Domnului Iisus Hristos, Sfantul Irineu (+ 202) spune ca chipul trupesc al lui Iisus ne este necunoscut.

 

Teologul alexandrin Origen (+ 254), vorbind despre chipul Domnului Hristos, se exprima in termenii urmatori : "Logosul are diferite forme, aratandu-se fiecaruia dupa cum convine  celui ce-L priveste,  caci nu se  arata nimanui mai presus  decat permit puterile celui ce-L vede".

 

Mai tarziu, Fericitul Augustin (+ 430) spune: "Hristos, desi n-a existat cu fata aceasta cu care se infatiseaza noua celor ce  cugetam despre El, pe care n-o cunoastem deloc, cunoastem totusi ce este omul". "Caci insasi, fata trupului Domnului difera si este inchipuita dupa varietatea nenuma­ratelor ganduri, desi ea era totusi una singura, asa cum era".

 

O idee asemanatoare cu aceea a lui Origen si a Fericitului Augustin, se gaseste la patriarhul Fotie (858-867 ; 877-886), care a fost intrebat despre deosebirile icoa­nelor lui Hristos la diferite popoare, desi infatisarea lui Hristos a fost una singura. "Care dintre icoanele lui Hristos este cea adevarata, a fost intrebat patriarhul Fotie, intrucat cele zugravite de romani, indieni, greci si egipteni se deosebesc intre ele, iar cel ce ar spune dintre acestia ca aceea este cea adevarata, va respinge desigur pe celelalte?". La aceasta Fotie a raspuns astfel: "In genere, deosebirea icoanelor nu nimiceste natura si adevarul icoanei".        

                            

Figura stralucita a Domnului Hristos, pastrata pe "potirul din Antiohia", desi s-a facut mare caz de ea, nu este autentica si nu dateaza dintre anii 50-70 d. Hr., cum au incercat sa demonstreze G. Eisenn si J. Strzygowski, ci cu mult posterioara, datand din jurul anului 500, cum au dovedit J. Wilpert si G. de Jerphanion .

 

Primele portrete ale Domnului nostru Iisus Hristos au aparut in cercurile gnos­ticilor carpocratieni, care venerau chipul lui Hristos, impreuna cu chipurile lui Pitagora, Platon si Aristotel, pe care le incoronau cu flori. Sfantul Irineu, cel dintai care relateaza  aceasta,  spune  ca  o femeie  gnostica  numita Marcellina,  din  secta  gnosticului alexandrin Carpocrate, venind la Roma, in timpul papei Anicet (155-166), avea chipul lui Hristos facut dintr-o oarecare materie intr-o forma in relief, din ordinul lui Pilat, asa cum s-a aratat El oamenilor, in timpul vietii Sale.

 

Acesti gnostici carpocratieni, afirma Sfantul Irineu, aveau unele icoane pictate, altele facute dintr-o materie oarecare. Impreuna cu icoana lui Hristos ei venerau si incoronau si chipurile filozofilor Pitagora, Platon, Aristotel si ale altora. Stirea ca gnosticii car­pocratieni venerau chipul lui Hristos, despre care ei pretindeau ca a fost facut in timpul vietii Sale, din ordinul lui Pilat, o da si Sfantul Ipolit (+ 235) , iar in secolul al IV-lea, Sfantul Epifanie, (+ 403), episcopul Salaminei, in insula Cipru, care rela­teaza aproape intocmai cele spuse de Sfantul Irineu.

 

Fericitul Augustin aminteste de asemenea despre Marcellina, din secta carpocratienilor, care venera icoanele lui Iisus, Pavel, Homer si Pitagora. Informatia aceasta s-a pastrat intocmai si la Sfantul Ioan Damaschin (+ 749).

 

Desigur, pretentia gnosticilor carpocratieni ca Pilat ar fi poruncit sa se faca dintr-o materie oarecare chipul sau bustul Domnului Hristos, nu se bazeaza pe nici o marturie istorica serioasa.                             

 

Istoricul roman din timpul imparatului Diocletian (284-305) Aelius Lampridius, in Vita Alexandri Severi relateaza ca acest imparat pastra in camera sa de rugaciune, rezervata zeilor lari - "lararium" - chipurile sau busturile binefacatorilor umanitatii si anume chipurile lui Iisus, Apollonius de Tyana, Avraam si Orfeu. Nu se cu­noaste provenienta artistica a chipului lui Iisus, dar se presupune ca era de origine orientala, ca si chipul lui Iisus folosit de gnosticii carpocratieni, despre care ei pretin­deau ca a fost facut de un artist din ordinul lui Pilat. De altfel, textul istoricului Aelius Lampridius e socotit apocrif.

 

O descriere potretistica a Domnului Iisus Hristos, de natura legendara, se afla in scrierea Itinerarium a pelerinului Antonin de Placentia (Plaisance) din Gallia, care a facut in anul 570 o calatorie la Locurile Sfinte. Acesta spune ca a vazut in biserica Sfanta Sofia, zidita de Sfanta Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, pe locul unde se credea ca a fost "Pretoriul" in care a aparut Iisus la judecata in fata procu­ratorului Palestinei Pontiu Pilat, amprenta piciorului lui Iisus, ramasa pe piatra pe care El a stat la judecata. Aceasta amprenta vadea "un picior frumos, mic, fin". Se gasea de asemenea in pretoriu o icoana a lui Iisus Hristos stand in fata lui Pilat, unde El e infatisat cu o statura potrivita, o fata frumoasa, parul usor buclat, o mima delicata, cu degete lungi - care a fost pictata in timpul vietii Sale si a fost pusa chiar in pretoriu. Icoana Domnului Hristos descrisa de Antonin de Placentia nu este nicidecum din timpul Mantuitorului sau al primei generatii de crestini, ci e cu mult posterioare. Pelerinii anteriori lui Antonin de Placentia nu cunosc aceasta icoana, care, de ar fi existat, cu siguranta ca ar fi atras atentia lor.                         

 

Cand Domnul Iisus Hristos a inceput sa fie zugravit sub forma omeneasca de catre crestini, chipul Sau a fost asociat la diferite simboluri. In secolul al III-lea incep sa apara infatisari directe ale Mantuitorului Hristos, ale Apostolilor si ale unor sfinti. In jurul capului, Domnul Hristos era zugravit cu aureola sau nimb pentru a arata Dumnezeirea Lui. In interiorul nimbului se zugraveau literele A si Q care sim­bolizau ca Hristos este, ca Dumnezeu, inceputul si sfarsitul.

 

Reprezentarea lui Hristos sub chipul unui pescar, care scoate cu undita un peste din apa, a fost sugerata de chemarea Apostolilor Petru si Andrei, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, care au fost chemati de Mantuitorul la apostolie si au devenit, din pes­cari pe lacul Ghenizaret din Galileea, "pescari de oameni" (Matei IV, 11). Pestele scos din apa cu undita simbolizeaza sufletul credinciosului scos din pacate si mantuit prin apa botezului. Imaginea lui Hristos, sub forma de pescar de suflete, tinand in undita un pestisor, simbolul sufletului mantuit, se gaseste pe laturile sarcofagelor din catacombe, precum si pe picturile din diferite catacombe.

 

Infatisarea lui Hristos sub forma unui pastor cu mielul pe umeri, Hristos crioforul, asemanator cu Hermes crioforul, cu Apollon sau cu Orfeu la greco-romani, foarte raspandita in Biserica primara, a fost imprumutata din simbolismul pastoral al Vechiului si Noului Testament, indeosebi din profeti si din Sfintii evanghelisti. Domnul Hristos este Pastorul cel bun, care-si pune viata pentru oile Sale (Ioan X, 11), care lasa cele nouazeci si noua de oi si merge sa caute oaia cea ratacita (Luca XV, 4). Iisus este "marele Pastor al oilor" !(Evr. XIII, 20).

 

Profetul Isaia se exprima astfel: "El (Hristos), va paste turma Sa ca un pastor si cu bratul Sau o va aduna. Pe miei ii va purta la sanul Sau..." (Isaia XL, 11). In Psalmul XX, 1-2, se spune: "Domnul este pastorul meu si nimic nu-mi lipseste. La pasuni bune ma salasluieste si ma povatuieste la ape line".

 

In genere, Pastorul cel bun e reprezentat pe unele sarcofage si in catacombele romane, a Priscillei, a Domitillei si a lui Calixt, ca un tanar pastor cu o barba scurta. Alteori poarta pe umerii Sai un miel. Pe un sarcofag din Lateran, Hristos e reprezentat ca Pastor al pastorilor, intre Apostoli, transformati si ei in pastori.  Chipul  Pastorului  cel bun,  ca  simbol  al lui Iisus  Hristos,  se  gaseste pictat  in biserica de la Dura-Europos, in Siria, si in cripta Lucina din catacomba lui Calixt.

 

Imaginea Pastorului cu mielul pe umeri se afla de asemenea, pe inele, medalioane, lampi, cupe de baut si alte podoabe si obiecte. Cu toate afirmatiile facute chiar si de unii dintre Parintii si scriitorii Bisericii, ca Hristos era urat la chip, El este infatisat de pictori, chiar de la inceput, in faza simbolica, cu un chip idealizat, ca un tanar fara barba, de frumusete deosebita. Incepand din secolul al III-lea, cand apare faza portretistica, Chipul Domnului Hristos se apropie tot mai mult de chipul presupus real. Hristos trebuia sa intrupeze in persoana Sa frumusetea fizica si morala desavarsita. Dupa cum paganii aplicau acest ideal zeului Apollo, crestinii il aplicau lui Hristos. In icoanele zugravite ale lui Iisus Hristos trebuie sa vedem mai putin aspectul adevarat al Mantuitorului, ci mai mult ideea pe care si-au facut-o primii pic­tori crestini despre El.

 

Parintii si scriitorii Bisericii, precum si unele acte martirice vechi, vorbesc des­pre Mantuitorul ca despre Pastorul cel bun. Astfel, Sfantul Policarp, episcopul Smirnei, numeste pe Domnul Hristos "Mantuitorul sufletelor noastre, calauzitorul trupurilor si Pastorul Bisericii Universale in toata lumea".

 

Sfanta mucenita Perpetua, care a suferit martiriul sub imparatul Septimiu Sever (193-211) la Cartagina, in Africa, in ziua de 7 martie 203, impreuna cu Sfanta Felicitas si alti patru crestini, povestind vedeniile ei, scrie astfel : "Si am vazut o gradina imensa, iar in mijlocul ei stand un batran, cu perii albi, in haina de pastor". Aici  apare in chipul pastorului  chiar Dumnezeu-Tatal.

 

Tertulian aminteste de chipul Pastorului cel bun, ca simbol al Mantuitorului, pic­tat pe cupele de baut, pe care unii crestini le intrebuintau la sarbatori si solemnitati. El le atrage atentia sa nu imite prin aceasta practica unele obiceiuri pagane. In lucrarea De pudicitia, Tertulian scrie: "Spune-mi, nu este intreg neamul omenesc o singura turma a lui Dumnezeu ? Nu este oare acelasi Dumnezeu, Domn si Pastor al tuturor neamurilor?... Intr-adevar, lumea aceasta intreaga este o singura casa pentru toti".

 

Istoricul Eusebiu de Cezareea (+340) relateaza ca pe fantanile din mijlocul Constantinopolului se gaseau icoane ale Pastorului cel bun si chipul lui Daniel in groapa leilor,  facute  din  aur si arama.

 

Pastorul cel bun a insemnat, dupa cazuri, pe Hristos propovaduind invatatura Sa, pe Hristos in suferinta purtand pe umerii Sai omenirea ca pe un miel, spre a o conduce la mantuire, invierea, sau si alte semnificatii.

 

Chipul Domnului Hristos sub infatisarea Pastorului cel bun, sau Hristos cu oaia pe umeri, este asociat uneori in picturile din catacombe, incepand din secolul al II-lea, cu chipul orantei sau rugatoarei (orans). Ea este reprezentata ca o femeie im­bracata in haine lungi, cu voal pe cap, cu bratele intinse simetric in atitudine de rugaciune, cu palmele mainilor intoarse in afara. Pe unele fresce apar si oranti.

 

Dupa opinia celor mai multi arheologi si istorici, oranta sau rugatoarea si orantul simbolizau sufletul celui decedat sau celei decedate - sau anima, in momentul in care acesta paraseste trupul, deoarece chipuri de orante si oranti se gasesc pe epitafele puse deasupra locurilor in care sunt inmormantati copii decedati in varsta frageda. Figuri de orante si oranti se gasesc, de asemenea, pe basoreliefurile sarco­fagelor si pe picturile din camerele funerare ale catacombelor, incepand din secolul al II-lea pana in secolul al IV-lea.

 

Alteori oranta sau orantul simbolizeaza imaginea alegorica a rugaciunii, sau sufletul in rugaciune. In cripta Lucinei, care exista din prima jumatate a secolului al II-lea, scena lui Daniel in groapa leilor apare inconjurata de figura orantei sau rugatoarei si a Pasto­rului cel bun.

 

Chipul orantei apare, de asemenea, in catacomba lui Giordani si in catacomba, Priscillei. In cubiculum, numit "velatio", din catacomba Priscillei, apare chipul unei orante numita "Dona velata2, intre un magistru invatand doi barbati, care poate fi Domnul Hristos sau un Apostol, si o femeie cu un prunc in brate, care poate fi Maica Domnului sau chipul unei femei decedate.

 

Cu timpul, orantul sau oranta au trecut de la limita alegoriei si simbolului si au ajuns sa reprezinte chiar portretul real al defunctului sau defunctei, in locul unui chip impersonal sau conventional. Formele abstracte de la inceput se sterg pe etape pentru a se apropia cat mai mult de trasaturile persoanei din viata. Acest fapt a con­tribuit in mare masura la dezvoltarea cultului sfintilor. Astfel, pe o fresca din seco­lul al III-lea din cimitirul Domitillei se afla chipul martirei Petronilla, care duce la cer sufletul Venerandei, reprezentata ca oranta.

 

In cimitirul lui Calixt, se afla zugraviti intr-o sala funerara, care dateaza din anii 308-309, cinci oranti. In Coemeterium Majus se afla o oranta si doi oranti. Oranta pictata cu mare grija in secolul al IV-lea reda o figura aproape reala, purtand in brate un copil, care poate fi sfanta Fecoiara Maria cu pruncul Iisus, sau mai curand o femeie oarecare decedata, cu copilul ei. Chipul unei orante se gaseste si in catacomba lui Trason.

 

Mantuitorul mai este infatisat in picturile din catacombe si din primele case de rugaciune si biserici crestine, fie cele subterane, fie cele de la suprafata pamantului, in chipul semanatorului care seamana samanta sa (Matei XIII, 3-23; Mar cu IV, 3-20; Luca VIII, 5-15), adica invatatura crestina, in chipul carmaciului de cora­bie, care salveaza pe Apostoli, potolind vantul si valurile Marii Tiberiadei, sau mergand pe valurile Marii Tiberiadei, intinzand mana lui Petru, care se afunda in valuri (Matei XIV, 24-33 ; Marcu VI, 45-50; Luca VIII, 22-25 ; Ioan VI, 16-21), ca invatator in mijlocul Apostolilor, cum apare in catacomba Domitillei, ca rugator, ca facator de minuni si chiar in chipul cantaretului Orfeu.

 

Chipul Domnului Iisus Hristos s-a pastrat, de la sfarsitul secolului al III-lea, intr-un medalion fresca, in catacomba Domitillei, care se pare ca reprezinta un chip consacrat cu mult inainte. In aceasta fresca, figura lui Iisus apare putin ovala, cu o expresie blanda si comunicativa. Parul apare desfacut pe crestet, intins si revarsat pe umeri, mustata netunsa se impreuna cu o barba scurta, putin despicata jos la mijloc. Se recunoaste in acest portret influenta Orientului, fara sa se poata preciza timpul cand a aparut primul model.

 

Un portret asemanator cu acesta si din acelasi izvor oriental este si chipul lui Iisus - din catacomba Comodillei si din catacomba lui Pontian din Roma, existent din ultimii douazeci de ani ai secolului al IV-lea. Parul, despicat la mijloc, acopera ure­chile si se aduna usor spre spate, umerii ramanand liberi. Chipul, bine conturat, ex­prima energie si comunicativitate.

 

Cu aceste chipuri, indeosebi cu cel din catacomba Domitillei, se aseamana capul sculptat, presupus a fi al lui Iisus, descoperit in anul 1905 la Ierusalim, cumparat de un negustor grec si vandut Pinacotecii din Munchen. Unii critici de arta, intre acestia Adolf Furtwangler, sunt de parere ca acest cap sculptat este o creatie elenistica din primii 35 de ani ai erei crestine.

 

Icoana Domnului Hristos apare, de asemenea, pe unele picturi care infatiseaza unele dintre minunile Sale ca; prefacerea apei in vin la nunta din Cana Galileei (Ioan II, 1-11); vindecarea unui lepros (Matei VIII, 1-4; Marcu II, 40-46; Luca-V, 12-14); vindecarea  slabanogului  din Capernaum  (Matei  IX,  2-7;  Marcu  II, 1-12; Luca V, 18-26), care se gaseste in cimitirul Sfintilor Petru si Marcelin; femeia vindecata de curgerea sangelui (Matei IX, 20-22; Marcu V, 25-34; Luca VIII, 43-48), care apare in catacomba din cimitirul lui Pretextat, stand in genunchi, in urma a doi Apostoli si se atinge sfioasa, dar cu incredere, de haina Domnului Hristos; inmultirea painilor in pustie (Matei XIV, 14-20; XIV, 32-38 ; Marcu VI, 34-44; Luca IX, 12-VI,  Ioan VI, 5-44). Cei cinci mii de oameni  sunt  infatisati de obicei pe picturile din catacombe prin sapte persoane sau mai multe, sezand pe un scaun semicircular, in jurul unei mese pe care se afla cinci paini si doi pesti, precum si   cele   douasprezece   cosuri   de  firimituri,   despre   care   vorbesc   Sfintele   Evanghelii.

 

Uneori minunea inmultirii painilor este asociata cu Sfanta Euharistie. Mai multi pesti pusi  alaturi   de  cosurile  de   paine   simbolizeaza   Cina   euharistica,   prin   care   crestinii dobandesc comuniunea cu Hristos.    

  

Chipul  Mantuitorului   apare,   de   asemenea,   in   scena minunii   vindecarii   orbului din nastere (Ioan IX, 1-38) precum si la invierea lui Lazar din morti (Ioan XI, 1-45), in care Lazar apare zugravit infasurat in giulgiurile sale, iesind din mormant.

 

Sensul  acestei minuni reaminteste invatatura  crestina despre  invierea mortilor, mantuirea lumii prin Hristos si mostenirea vietii de veci. Domnul   Iisus   Hristos   apare   infatisat   si   sub   chipul   cantaretului   Orfeu. Dupa legenda care circula in lumea greaca, Orfeu, fiul muzei Calliope, muzicant deosebit de talentat, stabilit la Pieria, in Macedonia, canta asa de frumos din lira incat fermeca si imblanzea pe toti, chiar si animalele cele mai salbatice, fiind atrase de sunetele ar­monioase ale fermecatoarei sale lire. Chipul lui Orfeu de pe frescele din catacombe reprezinta pe Hristos,  care, prin frumusetea invataturilor Sale, atrage si imblanzeste inimile cele mai impietrite. Orfeu este pictat de la sfarsitul secolului al II-lea, pe plafonul catacombei Domitillei, sezand pe o stanca si cantand din lira. El  apare de  asemenea ca  prototip  al lui Hristos,  in catacomba Priscillei si in catacomba lui Calixt, in secolul al III-lea. In aceasta din urma catacomba, Orfeu are la picioarele lui cainele si iedul, iar pe copacii din apro­piere din dreapta si din stanga se afla doi porumbei, simbolul pacii si al buneivoiri intre oameni. Comparatii dintre Orfeu si Hristos, "care s-a aratat ca un muzicant prin inte­lepciunea lirei Sale", o face si istoricul Eusebiu de Cezareea.

Pr. Prof. Ioan Ramureanu



16 Octombrie 2006

Vizualizari: 15119

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE