Ce se intampla cu animalele dupa ce mor?
 

Buna, sunt prima data pe acest forum si, ca orice om, am o multime de intrebari. Totusi, sunt cateva care ma apasa destul de tare. Si una dintre ele ar fi cea din titlu: Ce se intampla cu animalele dupa ce mor?
Ma scuzati daca s-a mai pus intrebarea aceasta aici pe forum. De asemenea as vrea sa zic ca am doar 16 ani asa ca as prefera niste raspunsuri mai concise, mai putin tehnice poate, poate chiar si niste indrumari. Eu am mai cautat si pe internet, pe google si multi afirma ca animalele nu au viata dupa moarte precum noi oamenii deoarece nu au suflet. Eu sunt o mare iubitoare de animale, dupa cum vedeti si la avatar si la nume si acest lucru oarecum ma deranjeaza. Inteleg la insecte sau pesti sau reptile si pasari, dar mamiferele sunt atat de aproape de oameni si de multe ori am vazut ca si ele simt emotiile. Ma gandesc la animalele maltrate, am si eu un caine care inca ii mai este frica de unii oameni din cauza mediului provenit (l-am luat de la adapost), oare nu merita acestea, macar dupa ce mor, sa primeasca iubirea lui Dumnezeu? Nu merita si aceste fiinte sa se bucure de prezenta sa?

Care este parerea voastra, parerea ortodoxa sa zicem, pe acest subiect? Aveti anumite teorii?

Buna :1:
Tututor ne plac animalele, fiecare om are un animal preferat. Si daca oamenii iubesc animalele cu siguranta ca si Dumnezeu le iubeste. Chiar mai mult decat credem noi.
Uite ce scrie pe website-ul CrestinOrtodox:

"In textul de la Isaia 11, 6-9, se spune ca in lumea de dincolo, lupul va trai laolalta cu mielul, leopardul cu caprioara, iar pruncii se vor juca fara teama cu serpii. Din acest text reiese ca animalele vor fi prezente in lumea vesnica. Dar Sfintii Parinti nu vorbesc despre prezenta lor in viata fara de sfarsit. Dimpotriva, in comentariile lor, animalele sunt chipul oamenilor impatimiti sau ale celor pagani, care in cele din urma vor ajunge la unirea cu Hristos....
Mai mult citeste aici:
http://www.crestinortodox.ro/religie...re-118997.html

Bine ai venit !

Animalele au suflare de viata, sunt vietati. Dar nu au suflet nemuritor.

Prin urmare, crestinii, in covarsitoarea lor majoritate, cred ca viata animalelor se incheie odata cu moartea lor si ca ele nu beneficiaza de o viata de dupa aceasta limita.

Trebuie observat ca aceasta nu este o invatatura de nivel dogmatic, ci de nivel imediat inferior. Astfel, in principiu, poti fi un bun ortodox si sa crezi, in acelasi timp, in existenta unui suflet nemuritor in animale. Pe de alta parte, o asemenea credinta ar ridica probleme teologice deosebite. Ca sa nu spun irezolvabile.

Nu, fiindca animalele nu au merit. Din aceleasi motive pentru care nu au vinovatie. Meritul si vina sunt ca urmare a libertatii. Libertate au numai oamenii. Putem spune ca "un animal este liber" in sensul ca se misca prin padure si nu in cusca la zoo. Dar nu putem spune ca este liber in sensul ca are libertate de alegere intre bine si rau, intre Dumnezeu si diavol. Aceasta libertate o au numai oamenii (ajunsi la varsta intelegerii). Comportamentul animalelor este guvernat de instincte si reflexe. Ele nu pot ajunge in rai din exact aceleasi motive pentru care nu pot ajunge in iad.

Cu iubire in Cristos,
M.D.

In Biblia Ortodoxa scrie:

9. "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.
10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;(Fac9,9-10)

Sa-ti traiasca cainele si sa-l iubesti asa cum te iubeste si el pe tine!

Aveti dreptate; este(asa cum spuneti) o invatatura inferioara si asta pentru ca omul se considera prea destept.

Oare credeti ca acest caine a fost dresat sa resusciteze pestele? Nu a fost alegerea lui izvorata din compatimire?

]http://4.bp.blogspot.com/-2Zf7KPd2z1...ne%2Bpeste.gif

Acest caine va ajunge in rai fiindca a ajuns la varsta intelegerii; spre deosebire de muuulti oameni.

Isaia prooroceste ca lumea se va schimba radical si atunci hainul va trai laolalta cu milostivul, hotul cu truditorul, criminalul cu cersetorul, nevinovatii cu pacatosii, la fel cum dealurile si vaile se vor nivela, pentru ca oamenii se vor elibera de patimi si frustrari.


P.S. N-am citit linkul dat de tine inainte sa scriu acest mesaj.

Animalele au viata, dar nu au suflet, care este chipul si asemanarea lui Dumnezeu, doar oamenii au. Aceasta presupune ratiune, vointa proprie, constiinta, etc. De exemplu un animal nu stie ca este animal, nu isi constientizeaza conditia.
Si animalele pot avea unele simtaminte. Noi dupa ce murim ne ramane sufletul, dar ele nu au sufletul ca omul. Asta nu inseamna ca nu poti iubi toate vietatile, pentru ca au viata in ele.

Dumnezeu iubeste animalele
 

Dumnezeu săvârșește minuni chiar și cu animalele, și cu fiarele, El cunoaște exact numărul lor, le îngrijește, le hrănește, le adapă și le îndrumă cu Duhul Lui acolo unde voiește:

„Puii leilor mugesc ca să apuce și să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor... toate către Tine așteaptă să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna. Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți. Dar întorcându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor și se vor sfârși, și în țărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului” (Psalmul 103, 22-31).

Dumnezeu Creatorul este și Dumnezeu Atotțiitorul.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, 105 capete despre minuni, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2011, pp. 28-29)

Sursa:
http://www.doxologia.ro/cuvant-de-fo...ele-pamantului

Si eu iubesc foarte mult animalele si am mila fata de ele. Toata viata mea am avut animale de companie, animalute luate de pe strada.
Ele nu pot ajunge nici in Rai nici in iad? Atunci UNDE ajung?
Eu cred ca pentru ca au suflare de viata de la Dumnezeu, ajung inapoi la Dumnezeu, unde este tot binele.
Tot ce e viu in jurul nostru e creat de Dumnezeu si totul e tinut de El in viata iar forma de energie a sufletelor lor se intoarce tot la Dumnezeu.
Noi avem un spirit superior, avem vointa etc, alegere libera de a dori sa mergem la Rai sau iad, cu noi e alta treaba, dar ele prin natura, firea lor indeplinesc poruncile lui Dumnezeu si atunci merita sa ajunga la bine in vesnicie.
Nu scrie in Biblie de ele daca sunt nemuritoare pentru ca Biblia e revelata pentru noi, dar asa e logic si asa simt ca Dumnezeu in bunatatea Sa care o are pentru orice creatura, nu creeaza fiinte vii care sa nu aiba un rost pe pamant si un viitor dincolo.
Asta e parerea mea.

Rostul animalelor este spre a servi omului (sau altor animale). Ele servesc drept hrana, imbracaminte, paza, companie ori in alte feluri mai rare (conduc orbi, ghideaza marinari, salveaza rataciti pe munte etc). Nu vad nicio logica pentru care ar avea viata de veci, fiindca pe lumea cealalta nu mai pot servi omului.

Prin anii 70 a devenit celebra fraza unui tanar preot catolic, care predica despre faptul ca numai omul (si ingerul) a primit darul nemuririi. O tanti mai in varsta s-a ridicat revoltata sa il infrunte, explicand ca porcusorul ei de Guineea va trai vesnic. E asa de minunat porcusorul ei de Guineea, incat precis Dumnezeu il va nemuri. Dealtfel, se stie, toti porcusorii de Guineea sunt minunati si toti vor merge direct in rai. "Dar, doamna," spuse preotul, "daca porcusorul dv de Guineea va merge sigur in rai, trebuie sa aveti mare grija de dv! Va dati seama cat va fi de nenorocit daca va vedea ca v-ati dus in alta parte ?"

Ca rostul pe lume al celorlalte fapturi este aceea de a-l servi pe om este un inteles care dezvaluie natura puternic egocentrica a "homo sapiens".

Unui stapan de sclavi, desigur, ca aceasta idee i se pare fireasca si justa.

Albii sudisti credeau sincer ca a fi serviti de oameni de culoare era edict divin.

Este suficient ca cineva sa obtina un status mai ridicat in societate ca servitutea celorlalti sa inceapa sa i se para legitima.

Cand omul are o perceptie mai inalta despre sine prin comparatie cu alte fapturi (cultivata de societate, parinti, scoala, religie sau parere proprie) ceilalti incep sa fie perceputi ca "obiecte de uz personal". Dispensabili atunci cand nu-si mai indeplinesc rolul de "servitori".

Omul ar trebui sa serveasca nu sa fie servit - sa ingrijeasca, sa protejeze atat cat ii sta in putinta.

Sa respecte orice forma de viata.

Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa se apere. Insa sa caute sa produca cat mai putina suferinta.

Eu va stiam budist. Nu jainist.

Bag seama, deci, ca omul ar trebui sa serveasca animalelor. Pesemne de la aceasta optica multi "ortodocsi" (dar las', ca si "catolici") au ajuns sa creada ca porcusorii lor de Guineea vor sta la Ospatul cel Vesnic.

Ratacirile isi fac de cap. Si, din cate vad, cu cat cineva se bate mai tare cu ortodoxia in piept, cu atat le scoate de-ti sta ceasul.

Care ratacire este mai adanca?

A crede ca porcusorul de guineea se duce in rai sau a te crede superior si indreptatit sa fii servit ?

In primul rand va multumesc foarte mult pentru raspunsuri! Se pare ca pe acest subiect parerile sunt impartite si e de inteles.


Destul de interesanta ideea ca soarta animalelor este strans legata de cea a omului. Cu toate acestea la sfarsit zice "Animalele nefiind create dupa chipul lui Dumnezeu, viata vesnica in Hristos nu le poate fi impartasita.". Poate animalele au viata dupa moarte doar daca au avut o legatura mai puternica cu omul.

Mi se pare trist faptul ca singurul rost al animalelor ar fi sa-i fie de folos omului. Parerea mea, gandindu-ma la populatie, este ca majoritatea oamenilor nu merita acest lucru. Si noi oamenii, nu ne putem folosi de toate animalele oricum. Dar as putea sa gresesc, recunosc ca inca sunt o novice in cadrul crestinatatii, am avut o perioada in care am fost agnostica, apoi umblam cu meditatii (care nu au avut bineinteles niciun efect asupra mea) si incercari de a-mi gasi ghidul spiritual (dinou, niciun rezultat). Este adevarat ca animalele au ajutat foarte mult oamenii dar cred ca si oamenii ar trebui sa le ajute (exact cum fac cei din rezervatii sau diferite adaposturi) deoarece pana la urma vorbim de creatiile lui Dumnezeu. Nu vorbesc de o relatie sluga-stapan.

Acum citind comentariile dumneavostra, mi se pare logic faptul ca animalele nu au viata dupa moarte deoarece ele nu au in primul rand acea ratiune si acea constiinta. Si ar mai fi problema ca daca stam si le numaram, ar fi mult prea multe. Cu toate acestea, dupa cum am afirmat si mai sus, la primul citat, poate ar exista o posibilitate ca anumite animale sa aiba o viata vesnica si printr-o legatura puternica cu oamenii. Poate, daca reusesc sa ajung in Rai, ar putea Dumnezeu sa aduca la viata un animal ce mi-a fost drag mie si astfel, prin mine sa treaca si el in viata vesnica?

De putut, desigur ca poate, fiind atotputernic. Dar e greu de presupus ca, odata ajunsa in rai, veti mai simti nevoia sa fiti langa un animal care v-a fost drag. Fericirea din rai este atat de mare, incat nu veti mai simti nevoia de nimic.

Uiti si numele copilului si daca acesta arde in Iad nimic nu-ti poate umbri fericirea, catusi de putin. Soarta propriei familii paleste atunci cand Il vezi pe Dumnezeu in toata maretia Lui. Vei fi fericit(a) preaslavind-u-L o eternitate.
Vei stii ca Dumnezeu a fost corect si marinimos atunci cand pe tine te-a luat langa El si i-a oferit copilului tau ceea ce si-a dorit si ales de unul singur: chin etern in iad, pana-i paraie sufletul.

Da, asta intr-adevar e o problema :(

In crestinism, individul cauta in primul rand sa se salveze pe sine, salvarea altor fiinte fiind gandita ca atribut exclusiv al proniei divine.

Nu este conceputa o asumare voluntara a responsabilitatii salvarii tuturor fiintelor suferinde. Individul nu se simte responsabil pentru soarta altora (fiecaruia dupa fapta si rasplata). Este degrevat de aceasta implicare uriasa, pentru ca divinul deja a deschis portile raiului pentru cine-L alege.

In budism, salvarea personala are sens doar atunci cand contribuie efectiv la salvarea tuturora.

In crestinism, "fericirea vesnica" este conditionata de o "uitare vesnica" a celor dragi care vor "suferi vesnic". Uitarea insa eludeaza Adevarul. Nu mai stim ce a fost / ignoram ce Este.

O fericire deplina nu poate coexista cu suferinta altora.

Daca budistii sunt mai breji de ce nu mergeti pe forumul budist?

Pentru ca, de fapt, nu este vorba nici de a "budist", nici de a fi "crestin" - ci de a fi om.

De a gandi, intreba, judeca si actiona.

Eu sunt de parere ca poate coexista perfect, altfel n-ar fi deplina.
Argumentul e Iisus Hristos, nu-i asa?

Nu cred ca e chiar asa.
Normal ca fericirea noastra nu poate coexista cu suferinta celorlalti. Iubeste-l pe aproapele ca pe tine insuti, este o porunca de capatai in crestinism. Iertarea greselilor noastre e asemeni e conditionata de felul cum iertam noi gresitilor nostri.
Cu alte cuvinte, nu poate fi niciunul din noi fericit in rai cata vreme nu a iertat pe cineva care a facut rau. Iar cel care a facut rau, odata iertat fiind de cat mai multi dintre cei carora le-a gresit, va fi mai aproape si el de rai ( desigur ca unul ca Hitler, care probabil a fost iertat doar de cativa membri apropiati ai familiei, e inca destul de departe de rai...pt ca ma gandesc ca nu conteaza asa mult " votul" admiratorilor, al celor care l-au aprobat si acum sunt probabil alaturi de el, ci al celor carorachiar le-a facut rau )
Daca ati citit predicile par Galeriu, veti vedea ca dlui defineste iadul ca fiind lipsa iubirii. Cand cineva este iubit si primeste aceasta iubiresi nu fuge de ea, nu poate fi in iad.

Trebuie sa-i dreptate lui Florin mai intai:
Nu se poate credinta fara omenie. Daca o credinta (indiferent care) implica sa lipsa de omenie si batjocura la adresa aproapelui, atunci mai bine lipsa.
Iisus ne-a invatat cum sa fim Oameni. N-a adus o credinta asa, zburatoare.

Pe urma stau si ma intreb de unde stiu unii de pe aici cum este dupa moarte?

Eu nu stiu unde se duc animalele dupa moarte. Inclin sa cred ca se duc inapoi la creatorul lor. Asa mi se pare firesc. Si ele au un suflet totusi, chiar daca sunt mai putin evoluate decat oamenii. Constructia este insa aceeasi: trup si suflare/suflet. Si unele au chiar mult, chiar daca este confundat cu instincte sau alte cele.
M-a miscat la lacrimi poza aceea cu acel caine care incearca sa salveze pestele.
Avem mult de invatat de la animale.

Nu stiu de ce este atat de rea si de amuzanta interventia femeii cu porcusorul de Guineea si mi-a placut mult raspunsul preotului.
Femeia aceea are dreptul sa-si iubeasca animalul si sa-l considere in felul ei.
Cui ii face ea rau? De ce sa-ti bati joc de ea, de sufletul ei?

Mai mult: as intreba pe unii de pe aici cum s-ar simti daca cineva le-ar spune ca numai adultii au nemurire, iar copii lor nu, ca numai adultii au dreptul sa se reintoarca in Rai.
De ce n-om putea oare sa lasam lumea in pace, fara a calca tot timpul cu botinele in sufletul ei? Nu inteleg.

Si n-am auzit sa sustina catolicii sau alte confesiuni pareri asa ciudate despre animale. Poate sunt unele lucrari mai putin cunoscute lumii.

Si eu inclin sa cred ca toate fiintele se reintorc la Dumnezeu. Ca unii mai pacatosi sunt pedepsiti apoi, este altceva.
Nu stiu ce se intampla cu plantele.
Nu stiu cum este dincolo. Poate ca ne vom reintalni cu cei dragi, poate vom si cu animalele iubite. Mai exista apoi si reinvierea celor din morminte.
Cum vom fi atunci si unde?

Nu ma asteptam ca numarul ortodocsilor care cred in viata de veci a pisicutelor lor sa fie atat de mare. Din cate vad, formati majoritatea celor de pe forum. Se vede ca democratia in Biserica ar face ravagii, inca si mai mari decat cele pe care le face in lume. Ce bine ca Sfanta Invatatura nu este obiect de sufragiu universal!

In schimb, propozitia de catehism: "pastrator al depozitului Sfintei Traditii este poporul credincios" ma lasa un pic ganditor...

Suntem doar iubitori de animale si nestiutori de multe. Si poate este mai bine asa.
Eu una nu am o serie de raspunsuri din astea cu viata de dincolo. Nu stiu cum este acolo si cum vom fi (sub ce forma). Incerc sa pricep ce spun unii si altii.

Cum ar arata democratia in Biserica?
Nu reusesc sa inteleg mesajul si nici fraza aceea din catehism.
Ma tem insa ca in exista destule probleme in Biserica (ierarhie) si in biserica (comunitate) si noi cei de rand nu stim mai nimic. Nu mai intru aici in detalii.

Scuze pentru greselile mari de mai sus. Corect: "preaslavindu-L" & "vei sti".


Credinta si dorinta merg mana-n-mana. Credeam ca acest lucru este evident.

As fi vrut sa stiu de care parte a iubirii ne aflam. "Cand cineva este iubit" aflu ca nu este suficient. Cineva-ul trebuie in mod necesar sa iubeasca la randul lui si, neaparat, sa-I guste din nectarul maretiei, sa-I soarba superioritatea si sa Il scalde in preaslava. Si atunci lucrurile se schimba. Fuga nu mai pare atat de rusinoasa :).

Pai daca cineva nu poate iubi ( in general, nimic), atunci e nasol pt el, oricum,
. Si aici acum, in viata asta, si in cea de apoi, daca mai este.
A iubi pe Dumnezeu nu inseamna neaparat a-L preaslavi, ci a iubi viata in general. A fi recunoscator ca o ai. Asa cum e cu bune si rele, nu "a iubi viata" in sensul lumesc, adica doar placerile, distractia, pacatele. Si a te iubi pe tine, la modul intelept. Asta e greu de definit. multi cred ca se iubesc atunci cand sunt egoisti, cand isi fac toate poftele, etc, nsa...daca vrei sa iti fie tie bine netinand cont de cei din jurul tau, nici ei nu vor tine, samd. Deci, trebuie sa iubesti si pe aproapele ca pe tine insuti, daca vrei sa-ti fie bine si tiw si lui, si aici si acolo...

Daca un parinte vrednic de rai are un copil neascultator, vrednic de iad, acesta (parintele) prin rugaciunile sale, prin iubirea lui si prin viata jertfelnica, in Duh si Adevar, il va salva pe copilul sau de la iad.
Dumnezeu ii iubeste deopotriva si pe parintele vrednic si pe copilul nevrednic si VA IMPLINI RUGACIUNILE parintelui.
Domnul Iisus Hristos, Parintele si Invatatorul nostru, s-a rugat neincetat pentru noi, s-a jertfit pe cruce pentru noi, copii lui neascultatori condamnati la iad, si ne-a salvat.
Mi-am adus aminte un film, de groaza, de altfel, pe care nu as mai vrea sa-l vad...dar care mi-a demonstrat ca o mama, un tata, poate salva sufletul copilului din mana diavolului. Este vorba de primul film din grupul Poltergeist.
Filmul nu este demn de pomenit dar mi-a ramas in minte cat a luptat mama cu fortele raului ca sa-si salveze copilul si a reusit.
"Dragostea da putere si Credinta da curaj"(Cuvintele preotului nostru paroh, la predica de ieri)
Inca odata: rugaciunile unui parinte si viata lui virtuasa intru Hristos, intoarce pe copii raraciti. Cu siguranta!

Deci ce spui tu nu se va intampla in veci!

Si de ce n-ar fi asa cu pisicutele si nu numai?
Sa ne gandim un pic: cand s-a creat lumea toate erau bune foarte si atat omul cat si natura era nemuritoare. Moartea a venit dupa caderea omului si de atunci toata natura a cazut si sufera din pricina omului. Moartea a intrat in toti, toti (oameni si animale) am devenit trup care merge in pamant si suflare de viata care se intoarce la Dumnezeu. Orice e viu e creat de Dumnezeu, e tinut in viata de Dumnezeu, noi nu putem creea nici o fiinta.
Cu omul insa e alta treaba pentru ca e dupa chipul lui Dumnezeu si are vointa libera de a se opune sa fie langa Dumnezeu in vesnicie. Daca el nu vrea, mantuirea nu se impune. Asteptam invierea si restaurarea intregii lumi.

quod erat demonstrandum

Interesant punct de vedere. Ma intreb daca este impartasit de catre toti colegii.
Pe termen scurt conflictul este rezolvat. Cred ca dorinta si credinta merg mana in mana si aici. Daca nu se potrivesc din prima, le inghesuim si le facem noi sa se potriveasca :).

Recunosc, eu exploatez slabiciunea asta: preferam sa credem lucruri care ne plac si respingem ideile care ni se par hidoase. "Cum adica sa nu plateasca Hitler dupa ce moare? Simpla moarte nu este suficienta. Nu mi s-ar parea corect, deci cred ca el va plati pentru ceea ce a facut, cu varf si indesat. Si pentru ca eu imi doresc asta, acest lucru este in mod necesar adevarat. Nu concep altfel!".
Cred ca multi si-ar accepta propria non-existenta mult mai usor decat pe cea a celor dragi. Este de neconceput ca cel drag, care a murit, sa aibe acelasi statut pe care l-a avut inainte sa se nasca. Ramane doar in memoria celor dragi si ingrasa pamantul. Am subliniat cuvantul "doar" pentru ca, eu unul, consider aceste lucruri suficiente. Altii sunt cei care nu se multumesc doar cu atat.

...Asa imi explic multitudinea de intrebari fara sens. Preferata mea: "Care e rolul meu pe Pamant?". Ti-ai pune capat zilelor daca ai afla ca nu ai niciun scop profund si nobil pe Pamant sau in Univers? Ai pofta de viata doar daca ai un rol bine stabilit de catre o autoritate celesta? Evident, rolul trebuie sa fie unul superb, inaltator si demn de un om bun, precum cel care emite intrebarea :). Nu ar incalzi pe nimeni ideea ca rolul lui este sa moara intr-un accident de masina ca sa ii intareasca pe membrii familiei acestuia. ...Sau ca rolul lui principal in toata viata este sa calce pe coada un soarece, in pod, intr-o miercuri, la ora 13:44.

Apar tot felul de conflicte si, uneori, religia poate face oamenii sa creada si in lucururi/idei... abjecte, fara sa isi dea intotdeauna seama. Eu le arat pe ici pe colo si incepe distractia :).

Eu nu spun ca acest lucru se intampla, s-a intamplat sau se va intampla. Doream doar sa vad cum rezolva unii acest conflict, intre dorinta si credinta.

Si eu ma intreb...:39: Dar n=o sa aflam niciodata daca punctul meu de vedere este impartasit de vreun colg de forum... Nu sunt deloc populara pe aici. Foarte rar mi se raspunde la vreao intrebare, si aproape intotdeauna imi sunt ignorate postarile, exeptand cazurile cand zic vreo prostie sau cand sifonez vreo personalitate activa pe forum...
Dar nu-i bai! Laudele nu-s de niciun folos si nici "bagarea in seama". Imi place pozitia in care ma aflu.

Credinta implineste dorinta. Doar daca este ziditoare (constructiva)

Si eu recunosc ca as vrea ca Hitler sa plateasca... Dar sper sa-l fi iertat Dumnezeu.

Apoi nu e dupa cum vor unii, sau altii ci e dupa voia lui Dumnezeu. Vom vedea, rand pe rand, fiecare cum sta treaba. Asta e sigur.

Fiecare are un rol. Putini au darul sa si-l descopere. Multi ni-l jucam fara sa stim.

Sinuciderea este o dovada de lasitate, mandrie sau boala psihica (deznadejde as zice eu).
Excludem sinuciderea, este un pacat pentru crestini si o rusine pentru atei

Depinde de religie...

Cam asa ma gandesc si eu.
Nu numai ca poti, ca parinte, dar si trebuie, ai datoria sa faci asta...iar daca nu reusesti, macar sa te rogi...nu cred ca e vreun parinte pe lumea asta al carui copil sa moara, si el sa nu se roage pt mantuirea lui...poate multi abia atunci, din pacate, isi aduc aminte de posibilitatea existentei unui Dumnezeu. Nu cred ca vreunuia i-ar fi bine in atare imprejurari sa creada ca fuse si se duse, acum ingrasa pamantul si gata, poate ar trebui sa incercam sa il uitam, sa nu ne mai gandim la el, sa zicem ca nici n-a fost, asa cum procedam de exemplu cu cineva care ne paraseste sau ne face rau....
In fine daca un parinte are un copil care ar i putut ajunge rau ( drogat, sinucis) el poate sa prefere sa creada ca nu exista justitie divina, dar...poate nu intodeauna e asa cum vrem noi ( era o replica celebra: nu conteaza ca tu nu crezi inDumnezeu, ci ca El crede in tine)

Despre ce se vb acum?
Despre copii? Parca cineva intreba de drumul animalelor dupa moarte!?!
S-a ajuns la o concluzie referitor la animale?

Da.
S-a hotarat, cu majoritate de voturi, ca animalele sa mearga, dupa moarte, direct la Ospatul cel Vesnic.

Yay! Ce dragut!

Da.
S-a hotarat, cu majoritate de voturi, ca animalele sa mearga, dupa moarte, direct la Ospatul cel Vesnic.

Animalele nu au viata vesnica,un punct de vedere confirmat de Sfantul Vasile cel Mare in ,,Omilii la Hexaimeron".In al doilea rand pasajele de Isaia,pe care le tot citeaza foarte multi,aveau un alt inteles la momentul scrierii lor,in comparatie cu ticneala moderna.Conceptia la momentul lui Isaia despre acel loc unde animalele ar coexista cu oameni nu viza un loc dincolo de nori ci un loc aici,intr-un pamant reinoit,este un limbaj metaforic specific profetiilor,care nu vizeaza in principal aspecte strict concrete ci subliniaza ideea reinstaurarii starii primordiale.Pe scurt pets, fie ca vorbim de catei,purcei sau purici preferati,nu zburau undeva dincolo de nori(evreii s-ar fi uitat precum curca-n lemne la o asemenea gogomanie)ci ar fi ramas alaturi de oameni,care dintre ele ar fi existat la acel moment, la momentul instaurarii unui cer nou si al unui pamant nou.In al doilea rand Mantuitorul nu a murit pe cruce pt ca azorel si fetita sa aiba viata vesnica,spre a fi calmata pseudo-sensibilitatea unora mai nedusi pe la biserica,ci a murit pentru ca oamenii sa aiba viata vesnica.Vorba cuiva mai sus,sa-ti ajunga eventual purcelu-n Rai si tu in iad.Mare ti-e gradina Doamne...

Voiam sa zic altceva, dar..m-ati deturnat. Asa ca tb sa va povestesc ce am auzit ieri.
Mai intai am aflat ca a murit tatal unei prietene, Dumnezeu sa-l odihneasca, cu un cancer cu evolutie destul de rapida, si imi spunea ca cel mai rau a fost ca a fost constient aproape pana in ultima clipa :( . Din cate stiu despre localizarea fenomenului, e posibil banuiesc ca decesul s-a produs prin insuficienta respiratorie sau cardio-circulatorie, ceea ce nu influenteaza starea de constienta neaparat, nu te baga in coma, te face sa lupti pt fiecare gura de aer, etc...)
Mai tarziu imi vine un client ( e drept cam psihopat), suparat ca cainele lui batran a fost diagnosticat cu cancer,, dar medicul " nu a fost in stare" sa ii ofere mai departe nici o alternativa de tratament ( citostatic, etc), decat eutanasia... deocamdata cainele se simte inca bine, cate zile mai are; daca te apuci de citostatic, e foarte probabil sa-l pui pe butuci, de ce vrei neaparat sa-i faci ultimele zile cat mai mizerabile???( tu a om, esti dator sa treci prin asta, nu ai de ales, mai ales dc esti inca tanar, mama sau tata, etc si mai ai lucruri de facut in viata asta, dar ce rost are sa chinui si cainele???); si apoi cand il vei vedea ca nu mai poate, ca fiecare clipa e un chin, fa ce a zis dr si scuteste-l; " cuuuum, nu o sa fac asa ceva niciodata, il iubesc"... atunci preferi sa-l vezi ca agonizeaza trei zile, luptandu-se pt fiecare gura de aer? Dar ce pacate a facut? Tu ca om, iar ma repet, esti dator sa treci prin asta, gandind ca si Mantuitorul a patimit pe cruce macar ca era fara de pacat, spre deosebire de noi restul ( bne, asta dc nu esti ateu sa te consideri pe tine nevinovat si de curatia Lui sa te indoiesti), si ca aceasta patimire iti va fi spre mantuire; dar pe animal de ce sa-l lasi sa patimeasca, vrei sa faci si din el un martir??? Crezi ca asa veti ajunge amandoi in Rai? Din cate stiu chinuitul animalelor e pacat, sa nu fie pana la urma cum a scris un coleg mai sus ....