Mâncat de viu.
 

Este un termen folosit în multe documentare care studiază animalele sălbatice și comportamentul lor. Dar cel mai bine se potrivește Hienei care își consuma prada de vie cu un sadism nemaiîntâlnit. Comportament asemănător au și Câinii sălbatici.

https://youtu.be/8xdA9fvZqg0
https://youtu.be/qt3jPMM42oQ
https://youtu.be/8TkzQLLYqmY
https://youtu.be/9xtYN1KGgeA
https://youtu.be/8TkzQLLYqmY

Atenție! Imagini care pot afecta emoțional.

Întrebarea mea este: Dumnezeu le-a creat așa? El este autorul acestui comportament?

animalele nu au sadism, doar oamenii.

Nu. Citeşte Cartea Facerii. Toate vieţuitoarele pământului trăiau în armonie cu omul şi între ele. Până la un moment dat.

Sadismul ar presupune plăcerea de a chinui, ceea ce cred că este exclus în cazul animalelor. Cruzime da, pentru că ele nu cunosc nici mila.
Toate ființele vii își conservă viața hrănindu-se cu alte ființe vii. Asta se întâmplă de când moartea a pătruns în lume, afectând toată făptura lui Dumnezeu.
Înainte de păcat, care înseamnă despărțirea de Dumnezeu, ființele nu erau coruptibile, adică nu primiseră sămânța morții, și nu aveau nevoie să se hrănească material pentru a viețui.

Ba da aveau nevoie de hrana. Erau ierbivore: ''Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.''

Dar ce mă intrigă este de ce unele au rămas ierbivore iar celelalte au devenit carnivore?

Ma intreb daca nu cumva textul ala e tradus impropriu.

De ex. pestii se hraneau cu iarba?
Rechinii oare mancau iarba?

Tantarii se hraneau cu iarba?

Bacteriile se hraneau cu iarba?

etc.

Nu cunosc cruzimea cum nu cunosc nici mila.

Sunt concepte umane.
Animalele nu fac decat sa se hraneasca si sa se reproduca, sa caute adapost, protectie, etc.
Nevoile primare.

Chiar si ceea ce unii presupun ca ar fi la animale sentimente, atasament, tin tot de nevoile primare.

Atunci căderea omului nu are legătură cu comportamentul animalelor.Ele au fost create într-un ecosistem, pentru ecosistem.

Am spus cruzime, pentru că o consider altceva decât sadismul. Viața sălbatică e crudă; a mânca de viu un alt animal consider că e o cruzime, chiar dacă animalele nu conștientizează asta. Din perspectivă umană, într-adevăr, că noi suntem privitorii.

consideri tu din perspectiva ta subiectiva, incadrandu-le intr-un sistem moral unde nu au ce sa caute

A fost greșit folosit termenul sadic, dar l-am folosit pentru a evidenția ca alte carnivore gen leul sau tigrul își omoară înainte prada și după o mănâncă.

Cristian, tu ai acasa o pisi?
Dar soricei? Din aia mici, cafenii, care rontaie tot ce exista...:)
Ei, sa nu-mi zici ca matzei nu ii place sa isi chinuiasca victima, invocind de pilda chestia aia cu adrenalina raspandita ca urmare a spaimei soricelului, adrenalina care "indulceste" carnea. O condimenteaza, ma rog... (Apropos, unii zic ca nici nu e adrenalina, ci noradrenalina!...:))

Bine ca recunosti! :24:

Foarte bine punctat.

Da, am o pisică. Și chiar am văzut ce face cu șoriceii. Dar îi aduc circumstanțe atenuante: nu cred că are capacitatea de a fi empatică, nu bănuiește frica șoricelului; n-o interesează dacă îi e frică sau nu. Jocul ei are de-a face cu antrenarea la vânătoare a propriilor pui, cred; chiar și atunci când ei nu sunt de față. :)

Cristian, te rog frumos sa dai dovada de maturitate si sa nu subestimezi capacitatile pisicii!

P.S. Azi subestimezi pisica, maine te pomenesti ca il subestimezi si pe leu... Pai unde vei ajunge asa? Te vei pomeni intr-o zi ca vei subestima si pe om!
Pai se poate, frate?.....:(

Nu mă înțelege greșit; nu le judec, nu le consider vinovate de ceva. Cruzimea în cazul animalelor e de înțeles.

Îmi dau seama că știi mai multe, în calitate de pisicolog. :)

.......:)))
vezi ca am reeditat si ca-i ceva foarte serios acolo..:)))

Nu știu ce să zic. Pisică... leu... om. Măcar de-aș subestima omul în capacitatea lui de a face rău.

păianjenul păun
 

Viața, un dans intre împerechere și moarte.

https://youtu.be/OOmUBuaMjzw

Dumnezeu a lăsat ca partenerul sa-ți satisfacă și pofta de mâncare. :4:

Dar nu e cruzime :))

Bun, deci termenul ăsta e problema. Văd în dex că el se mai traduce și prin ferocitate, bestialitate; deci specific animalelor. Dezbrăcat de orice conotații morale, care n-au ce căuta în lumea animală; dincolo de bine și de rău, neutru.
Termenii ăștia sunt negativi doar în legătură cu oamenii.
Dar chiar și aici nu e întotdeauna rău: „Trebuie să fii crud pentru a fi bun” – vorba lui Shakespeare – nu e un îndemn la a fi rău, ci la a fi tranșant, poate dur, aspru, nemilos, ca să desparți cât mai net răul de bine. Iar aspectul ăsta nu mi se pare că ți-ar fi străin. :)

Fratilor, sa va zic ceva: primele cordate, si apoi vertebrate, NU erau carnivore. Ci filter feeders. Regret profund ca javrele de Veghetori cazuti si tilharestile societati secrete inarmate cu tehnica data de aia, au exterminat toata fauna si flora straveche, cu putine exceptii. Pe vremuri erau niste fiinte, carora in engleza li se spune "jawless fish", si care, in variantele lor fosile, erau, fara exceptie, detritofagi sau planctonofagi. Jawless de astazi (ciclostomii) se hranesc cu pesti, melci si alte fiinte.
Insa nu cred nici ca au evoluat in carnivorie pe pilot automat, nici ca vezi Doamne, doar fiindca omul a cazut, a cazut si Natura. Asta e speculatie a unor teologi, fie ei si in sinaxar. Nu avem cum sti. Pur si simplu, Dumnezeu a creeat fiinte adaptate unei modificari in matricea spirituala a Pamintului. Adica, dupa ultima extinctie majora, careia i se spune "potop", ceva s-a schimbat in modul de hranire si nu numai, al tuturor fiintelor vii, inclusiv al omului. S-a trait mai putin, au aparut boli mai multe, etc. A inceput ce traditiile orientale numesc Kali-Yuga, veacul de pe urma, cind moartea si decaderea isi fac de cap.

A propos de cine haleste pe cine
 

Prin căderea sa, omul a atras și creația spre rău, pervertind-o, iar raporturile dintre om și creație devin din ce în ce mai ostile. Din cauza păcatului omului, întreaga fire a fost îndepărtată de Dumnezeu, pervertindu-se şi înstrăinându-se. Pacatul a afectat toata creatia, nu doar pe om.


"Adevarul este caderea omului, iar caderea nu are pur si simplu un continut juridic. Dar, asa cum am incercat sa aratam, este o decadere, o pervertire a vietii, catre care libertatea omului atrage cu sine intreaga creatie - din moment ce libertatea umana este singura posibilitate de a se realiza sau a de a nu se realiza scopul existentei tuturor creaturilor si al fiecareia in parte. Pervertirea vietii inseamna alterare si contrafacere a legilor- modurilor de functionare a vietii. in toate exemplele biblice de pedepsire a omului si in toate manifestarile maniei lui Dumnezeu, Biserica vede consecintele functionarii defectuoase a legilor-modurilor vietii, consecintele distantarii creaturii de "viata cea adevarata", prapastia pe care a creat-o revolta omului intre creat si necreat. Limbajul pedagogic al Sfintei Scripturi si in special al Vechiului Testament, care se adreseaza unui popor tare in cerbice, interpreteaza aceste consecinte cu imagini prin excelenta intelese de omul cazut; de aici imaginea unui Dumnezeu manios care pedepseste orice abatere.

Dar Dumnezeu nu este unul care pedepseste, ci El respecta la modul desavarsit libertatea omului si consecintele acestei libertati. Nu intervine sa desfiinteze fructele amare ; ale optiunii libere a omului, deoarece atunci ar desfiinta insusi adevarul persoanei umane si dimensiunile cu adevarat cosmice ale acestui adevar. Iubirea lui Dumnezeu intervine numai ca sa transforme autopedepsirea omului in pedagogie mantuitoare. Culmea acestei "interventii este intruparea lui "Dumnezeu insusi, asumarea in trupul divino-uman al lui Hristos a tuturor urmarilor revoltei omului, "pana la moartea pe cruce", si trasfigurarea acestor urmari in relatie si comuniune cu Tatal, adica in viata vesnica."

http://www.crestinortodox.ro/editori...ile-70131.html

exista in Sfanta Traditie, exemple nenumarate de sfinti in fata carora natura , creatia toata, s-a plecat, plecandu-se in fata sfinteniei data de Dumnezeu.
Inainte de cadere exista starea paradisiaca in care leul si caprioara petreceau in pace, toate animalele si omul impreuna. Caci pacea lui Dumnezeu cuprindea intreaga creatie si intreaga natura.
Insa dupa cadere, pacatul a alterat intreaga creatie, nu doar omul si astfel totul s-a pervertit.

Si nici nu putea fi altfel, caci Dumnezeu a zis, in dureri sa nasti, din sudoarea muncii tale sa iti castigi hrana. Daca inainte de pacat hrana era dar de la Dumnezeu, intinzand mana , avand, acum trebuie lupta si sudoare si toate parca se impotrivesc.

Numai sfintenia aduce inapoi pacea si in om dar si in tot ce il inconjoara.

Ok, back on topic.
 

Violenta si moartea sunt, fata de compasiune si viata, celalalt taler al balantei in lumea organica, sentienta sau nu.
Cum a zis un personaj: "Life is as empty without terror as without love". :)

Lupta e si intre plante. Chimica. Nucul e un luptator de exact acest fel. Fungii care maninca rotiferi, nematode si tardigrade, nu sunt decit o fateta, in acest moment mai fascinanta. Cit priveste omul, el era viceregele in numele lui Dumnezeu in lumea organicilor, inainte de cadere, sau mai corect, fusese intentionat in acest mod. Acum, el este o coroana a Creatiei...de spini!
La scumpa noastra specie mai sunt din pacate cazutele motivatii ale cupiditatii, urii personale si fanatismului ideologic/religios.

Leul si tigrul isi omoara prada pentru ca pot.
De asemenea leul nu poate alerga mai mult de 100 de metri.
Hiena si cainii salbatici au un trup mult mai firav, dar sunt extrem de rezistenti la alergare.
De aceea modul lor de vanatoare este diferit, isi alearga prada pana o obosesc si cade epuizata si imobilizata, apoi o mananca.
Exact la fel ar face si un leu daca prada lui ar sta nemiscata la pamanat.
Leul musca gatul victimeler pentru a omora, dar nu cred ca are in cap sa nu-i provoace suferinta, ci doar sa nu se mai zbata, ca sa-l poata manca.

Desi hiena are cea mai puternica muscatura dintre feline asta se datoreaza muschilor puternici ai gatului. Este singura care poate sparge oasele cu o muscatura. In schimb falcile nu sunt atat de mari ca sa poata cuprinde gatul victimei si s-o omoare de vie.
Leul in schimb are si forta suficienta dar si o gura mare incat poate cuprinde botul unui bivol cu totul, asta fiind si una din metode prin care sufoca bivolii. La fel in bataile care apar intre lei si hiene, un leu poate musca capul unei hiene, cu totul.

Exact, e mai degraba o problema tehnica, de fapt :)

Un caine se ataseaza de stapanii lui.
Lupii se ataseaza de cei din haita lor.
Sunt atatea animale care dau dovada de dragoste materna care este poate mai mult decat "un simplu instinct de apare al progeniturii".
Sunt animale care dau dovada de recunostinta.

Cand sunt mici puii de animale se joaca intre ei, nu sunt simpli robotei care merg la masa si gata. Adica exista si bucurie "animalica" acolo. Se bucura si puiutii respectivi intr-un fel. Iar bucuria unui pui de animal care a primit o jucarie depaseste cu mult conceptul de "nevoie primara". Cand e mic se joaca la fel ca orice copil.

Animalele sunt poate putin mai mult decat credem noi. Nu sunt oameni, dar nu sunt la nivelul viermilor care se tarasc, sunt mancati si atat.

Atribute ca "dragoste", "recunostinta", "bucurie", "joaca" sunt personificari a unor instincte/reflexe pe care omul le face.

"joaca" la animale nu e alungarea plictiselii sau "joaca" pur si simplu, ci exersarea unor instincte.

Asa cum un copil mic este simpatic prin anumite gesturi care sunt inascute nu se chinuie in mod special sa impresioneze.

Mai tarziu da, face legatura intre gesturi si atentia care o primeste si apasa pedeala pe unele, dar la inceput e pur instinct inascut.

La fel si cu joaca, la inceput, exerseaza niste miscari, ulterior o face din nevoi de ordin superior.

Ai avut sau ai animale de companie?

Eu am crescut cu multe animale,in special caini.
Toate animalele isi aleg un protector din randul familiei si nu pt ca acea persoana ar fi singura care ar avea grija de nevoile lor.
Toti din casa ii dau de mancare,vorbesc ,se joaca si scot cainele afara; totusi cainele are un favorit printre ei si chiar isi permit sa arate ostilitate fata de alt membru pe care nu il plac sau care nu se poarta frumos cu favoritul lor.

De sunt triste si afectate de disparitia celui de care se ataseaza?
Ar trebui conform instinctului de supravietuire sa accepte atentie,hrana si protectie din partea altor persoane si totusi nu asta predomina ci neconsolarea celui care lipseste din viata lor.

Alfa.
Cainii au instinctul de a urma un lider.

Probabil exista un mecanism psihologic care explica comportamentul.

Este posibil ca omul respectiv sa-i fi servit atat de bine nevoile si atat de mult timp, incat uita ca exista alternative.

Ceea ce noi atribuim unor calitati morale/afective s-ar putea f. bine sa fie un defect cognitiv.

Daca o persoana ar avea tendinta sa refuze hrana pana la a muri de foame pentru ca i-a murit cineva drag, am considera asta un comportament normal?
Binenteles ca nu, l-am duce la psiholog, i-am explica ca viata are mai multe variabile decat vede la momentul respectiv, etc.

Animalele au fost create pentru ca omul sa nu se simta sclav, pe de o parte si ca omul sa aiba un mediu unde sa-si exerseze sentimentele.
De aceea lumea animala are comportamente care interactioneaza cu sentimentele omului.
De exemplu animalele nu se despart dupa ce isi formeaza o familie. Sunt pasari care daca le moare partenerul nu-si mai cauta niciodata pereche etc

Problema apare in momentul in care omul supraevalueaza animalele si mai ales atunci cand le pune in balanta cu omul, cum ar fi cainii vagabonzi care ajung sa ucida oameni, in timp ce unele organizatii din domeniu se opun uciderii acestor caini. Astea deja sunt nebunii.

Iubim precum clipim, nu?! Ce simplu, din reflex asa..! La gunoi cu porunca!
De recunostinta nu mai spun, doar o simtim odata cu respiratia!

vulturii, spre exemplu