gand la bunul meu inceput
 

Buna ziua si bine v-am gasit!

De mult timp, voiam sa va scriu, simt ca discutand cu dvs aici, voi putea intra si eu in sporire si intr-o odihnire a sufletului meu. Ca tare mi-e sufletul apasat, incarcat.
Am dormit mult de la oboseala celor lumesti sau am avut ochii atipiti, si multe ale lui Dumnezeu mi-au trecut pe sub ochi.
De ceva timp, am deschis larg ochii, dar in mod timid si bajbaind prin greselile pe care le-am facut din nestiinta duhovniceasca. Imi doresc mult sa sporesc in credinta, in viata crestina si sa corectez cele gresite.
Asadar, va intreb:
1) Care-s pasii de urmat? De unde sa incep?
2) Caror sfinti sa ma rog pentru indrumare?
3) Care este buna purtare in demersul meu?
4) Ati avea carti sa imi recomandati?
5) .........spune-ti dvs ce este de spus, de impartasit. Sunt convinsa ca o veti face cu draga si curata inima.
Puneti, va rog, gand ziditor la inceputul meu cel bun.

Stiti, ma rog adesea la Dumnezeu sa imi puna in cale oameni de la care sa invat, sa lucreze cu mine prin oameni blanzi, sa fiu receptiva la cele ce imi sunt adresate mie. Stiu ca putem invata enorm si de la oameni innegriti de carbunii vietii, dar stiu de asemenea, ca daca cineva arunca cu carbuni catre tine, daca nu te arde, te innegreste, de aceea am preferat intotdeauna sa primesc indrumare de la omul bland, cu odihnire sufleteasca.

Va multumesc. Doamne, ajuta!

Bine ai venit!
 

Un gând de început frumos ca apa curgătoare... spre viața veșnică. Sper să ne molipsim cât mai mulți ide acest duh bun și proaspăt pe care îl aduci.

Pentru început, e bine să știi că cei care suntem prezenți pe forum de mai multă vreme nu suntem neapărat mai sporiți duhonicește, așa că va trebui să discerni cu atenție – și cu rugăciune – între sfaturile pe care eventual le vei primi.

Cel mai bun povățuitor pentru cineva care vrea să o apuce serios pe calea duhovnicească nu poate fi decât un duhovnic priceput, care-și ia foarte în serios chemarea. În epoca internetului pe care o parcurgem a apărut, din nefericire, și un soi de creștinism de internet – poate cea mai mare ispită a timpului nostru, pe care trebuie să învățăm să o învingem. Trăim prea mult în virtual și prea puțin în viața reală.

Dacă ești în căutarea unui duhovnic, cred că ai putea primi un sfat, în funcție și de zona în care locuiești.

P.S. În general, după ce îți evaluează starea duhovnicească – păcatele care te încearcă cel mai mult, cât de bine cunoști învățăturile Bisericii, care este relația ta cu oamenii în general și în particular etc. – îți dau un canon, care înseamnă de fapt un program de viață duhovnicească menit să te ajute în pocăință, în menținerea pe Cale și în sporire. Unii duhovnici au și recomandări generale, valabile pentru toți credincioșii. Părintele Galeriu spunea așa:

1. Rugăciune neîncetată, plus cele de dimineață și de seară, respectiv cu ocazia meselor zilei.
2. Citire zilnică din cărțile sfinte – Evangheliile în special, și Noul Testament, Pateric, Filocalie și alte cărți duhovnicești.
3. Să iubiți (nu doar să participați) slujbele Bisericii, cu accent pe Sfânta Liturghie.
4. Cu lumea să aveți legătură divină (nu păgână) – adică de dragoste curată, fără dorința de a stăpâni (inclusiv în relația soț-soție ori de familie), cu smerenie, răbdare, îngăduință; respectiv fără invidie, ură, dispreț, egoism.

În privința cărților de citit, cred că ți s-ar potrivi foarte bine cartea Sfântului Teofan Zăvorâtul: Viața duhovnicească și cum o putem dobândi – care este de fapt o colecție de scrisori pe care acesta le-a adresat unei tinere aristocrate dornice să aprofundeze viața în Hristos.

Aceste întrebări se pot pune preoților la spovedanie, aveți un preot la care vă spovediți frecvent la dvs în localitate?

Frecventați slujbele Bisericii - Duminica - Liturghie, dar și maslu, vecernie, utrenie în timpul săptămânii când e posibil ?

Păi asta e problema de fapt, un soi de pustnicie digitală la început era amuzant omul care se intitula cu pustnicul digital, acum e clar că omul contemporan trăiește vreo 55% în internet și 45 în viața reală, de fapt trebuia să fie invers 1% să fie internetul sub o oră pe zi pe el și restul viața reală .

E mai simplu să întrebi pe internet decât să cercetezi mai multe parohii în decursul a x ani de zile.

Seara binecuvantata!

Va multumesc pentru ca v-ati facut timp sa imi scrieti cateva randuri.

Raspund la intrebarile dvs si reflectez, de asemenea, la cum mi-a fost ziua de astazi.

Cred ca starea mea launtrica si credinta imi sunt precum apa curgatoare calduta.
Stiu, nu-i bine starea de caldut/ calduta. Nu ma autolimitez, dar stiu ca nu se poate mai mult acum. Efectiv, nu vad cum. Nu traim izolati, suntem interconectati si starea aceasta imi da un confort, o protectie, parca sunt ca o ramura prinsa in invalmaseala apei curgatoare, ca sa continui in nota pseudonimului meu, nu vreau sa ma duc la vale, dar nici la mal...sa fie teama de necunoscut sau de statornicie?
Poate este doar o scuza pentru ca ma simt oarecum bine asa, asumandu-mi ca ii dau lui Dumnezeu pe jumatate din ceea ce pot, din ceea ce as putea fi, iar eu imi asum sa nu ii cer mai mult cu insistenta, desi imi doresc mai mult. Poate ca in sinea mea imi zic ca nu merit mai mult, nu stiu....si nu stiu inca daca este bine ca eu caut sa imi explic toate acestea, dar in acelasi timp, imi zic ca nu-i rau, caut sa ma cunosc.
Totusi, nu vreau ca toate acestea sa fie un troc, sa ma ridic cu pretentii de genul "Doamne, eu iti dau, Tu imi dai". Stiu ca Dumnezeu nu ramane dator, si poate gandul acesta profitor lucreaza in mine. Si totusi, totusi...cand ma cercetez, nu gandesc, nu simt asa. Pe scurt, nu caut a ma trudi ca sa primesc bine. Poate ca binele este inainte, si apoi, vine truda care da bucuria binelui...
Incerc sa imi explic altfel. Ai cumparat o casa cu o gradina superba. In gradina, un smochin ale carui roade zambesc violet in roua diminetii. Te bucuri ca il ai. Ca exista acolo. Anul viitor, ca nou proprietar, tu te ocupi de el. Il ingrijesti. Trudesti. Trudesti pentru acel violet copt. :)
Ma indepartez de subiect, dar cred nici noua, oamenilor, nu ne place sa ramanem datori. Iar faptul ca am primit viata, ca suntem intregi fizic si mental, nu-i putin lucru.

Cred in Dumnezeu. Fac adesea fapte placute lui Dumnezeu. Nu simt o fortare in acestea, imi vin natural, asa am vazut, asa fac, asa m-am obisnuit, asa ma simt bine, nu le gandesc in slava lui Dumnezeu, dar uneori imi zic "Asta cred ca ii place lui Dumnezeu, asa ca o s-o mai fac", "Asta nu-i pe placul lui Dumnezeu, cum sa o indrept?".
Gresesc. Dar am dorinta de indreptare (ma scuz eu cu nitica mandrie). Si nu este doar o dorinta. Indrept, indrept la mine. Ma necajesc tare ca odata indreptand la mine, nu s-a indreptat si la altul, si aici caut luciditatea aceea, sau intelepciunea, care sa ma invete detasamentul, sau mai simplu zis, sa nu mai ma consum pentru ceea ce nu tine de mine.
Iubesc oamenii si nu caut a judeca. Am inca in mine o naivitate care te poate face sa razi batjocuritor sau sa zambesti duios. Am descoperit si ca pot fi nemiloasa in raspunsuri, in atitudine cand sunt ranita, dar apoi ma caiesc, sufar in sinea mea. Dar trec repede peste, zicandu-mi ca este uman...

Cred ca daca as spune ca nu sunt practicanta, as exagera un pic si as da bine in cercul celor care te vad cu capul in sac daca saruti icoane, moaste. Mai degraba nu sunt o buna practicanta.
Dar am idee de un pic din toate si le accept cu draga inima si vreau sa le accept si cu buna-stiinta, adica sa inteleg de ce si pentru ce.
Citesc rugaciuni, particip la Sfanta Liturghie, la Sfantul Maslu, tin post. Uneori. De ce nu mai des? Din nestiinta, probabil, nu cunosc taina lor si importanta lor. Nu din lene. Nu din prejudecati.

Ma spovedesc? Da, la cativa ani, dar nu am un preot duhovnic. De ce? Ramane sa ma gandesc la acest lucru sau o fac acum cu voi. Stiu doar ca imi deschid inima complet, nu ascund pacate, desi de unele mi-e jena. Ma intreb de ce fac acestea, poate stiind ca nu ma voi mai spovedi la acel preot data viitoare. Probabil am cautat sa dau jos din povara, sa imi curat "apa", dar nu am cautat sa deviez directia, cursul apei.
Cred ca m-am spovedit de 4 ori. Doar unul dintre preoti mi-a dat un canon si mi-a spus grav "Dar ma ascultati, da?" Am tinut canonul? Da, ma straduiesc, desi nu imi iese in fiecare zi. Dar nu renunt. Voi primi ceea ce cer in urma canonului implit? Nu vad cum, desi cred cu tarie ca la Dummnezeu toate sunt cu putinta. Nu ma tin de canon pentru a primi ceea ce am nevoie, ce am cerut, ci ma rascoleste acest "Da', ma ascultati, da?" Spus foarte serios, grav, dar si plin de suras, empatie si speranta in acelasi timp. Deci, da, pot asculta de un parinte. Si mai ales ca este spre binele meu. Si spre credinta in Dumnezeu.

Ma opresc cu aceste reflectii. Deocamdata. Continui in intimitatea mea.
Daca aveti lucruri de adaugat, de comentat in legatura cu reflectiile mele, va citesc cu mintea deschisa. Mi-ar fi de folos si alte ganduri.

Sunt 2 realitati la inceput paralele ,intre care exista o comuniune si un schimb permanent, ca intre 2 stele care comunica prin razele lor.

Aceste realitati sunt : gandul propriu si cuvantul (auzit din afara).

Pe acest thread le am avut pe ambele :cuvantul din afara exprimat de Cristian :rugaciunea citirea cartilor sfinte, slujbele, si sfaturi de comportare cu altii.

Si am avut si lumea dinauntru, exprimata de tine , in toata curgerea ei , ca un zgomot de izvor, cu diferite tonalitati.

Amandoua sunt la fel de importante, iar cand se unesc ,sub conducerea harului , apare credinta adevarata , cea din inima.

Nici una fara cealalta nu e vie, nici una fara cealalta nu e implinita.

Ce ar fi cuvantul adevarului ,fara oameni ,fara trairea lor, fara regretele , caderile si ridicarile lor, fara nemultumirea de sine, fara dorul de Dumnezeu?

Si ce ar fi omul fara a simti prezenta lui Dumnezeu in el si in jur, fara rugaciunea ca mod de dialog cu Dumnezeu, fara atingerea reala a Euhartistiei care este dragoste, fara ascultare ca mod de daruire?

Si pentru ca toate sa aiba un sens si relatia sa fie desavarsita , Dumnezeul Treimii , ne-a daruit al 3-lea punct al triunghiului : ceilalti.

Deci in ecuatia eu si Dumnezeu intervine a 3-a perspectiva : ceilalti .

Noi astia de pe aici ne bucuram ca ai vrut sa vii alaturi de noi, sa iti impartasesti cu noi gandurile , si sa te vezi ca intr-o oglinda pe tine refelectata in ceilalti.

Ii ziceam eu lui Iorest despre o carja stramba care sa o dai unui schiop macar sa aiba iluzia sprijinului , si ma asteptam ca el sa zica "cand un orb calauzeste pe alt orb , vor cadea amandoi in groapa"

Dar cred ca am putea adapta putin si am putea considera ca dintr-un schiop un chior si un surd, la un moment dat, chiar poti scoate un om intreg.

Tocmai asta e problema, că internetul oferă doar iluzii, ai doar iluzia că ești interconectat, în realitate ești îndepărtat de acel om.
Chiar era pe bune că la o bătrână nu venise nimeni la înmormântare dintre prietenii de pe facebook, dar acolo avea „sute de prieteni”.

Dacă asculți un acatist pe net nu e ca și cum ai fost la Biserică, dacă stai tolănit în pat, cu cafeaua în mână e chiar păcat să stai așa ascultând Liturghia.
Dacă-l asculți pe Pimen Vlad sau vezi un documentar despre Muntele Athos, nu e ca și cum te-ai fi nevoit să ajungi până acolo.

E cea mai bună capcană asta a lui aghiuță, îți dă iluzia siguranței, a confortului dintre pereții casei și a unui întreg univers care ți se deschide, dar tu stai închis în colivie ca un scatiu și nici cu un deget nu miști cele ale mântuirii.

Și uite așa trece viața pe lângă tine și te întrebi ce ai făcut la x ani.

E vorba că nu înveți nici abc-ul dacă nu te strădui, e ca și cum vrei să ajungi la Universitate dar nu finalizezi nici gimnaziul, un creștin e un auto-didact care se șlefuiește mereu, către piscuri și mai înalte.

Tu e ca și cum ai vrea să te vindeci fără să ajungi la doctor, sau ai vrea să șofezi fără să faci ore de conducere.

Blană, te-ai spovedit de 4x și ai vreo 30-40 de ani.

Tu ai talent de compozitor literar poate, dar nu uita că acțiunea trebuie să aibă o finalitate, despătimirea, sporirea în Har, în înțelegere, primenirea sufletească, putem umple cu vorbe văzduhul, dar nu ne ajută cu nimic.

Batrana a avut mare noroc ca nu a murit in singuratate incinerata la crematoriul saracilor de catre Primarie. Abunda cazurile in care batranii dar mai nou si tinerii, singuri fara familie sau abandonati, decedati de luni de zile nu sunt descoperiti decat dupa mirosul de hoit din holurile blocului.

Imi povestea un cetatean care mi-a schimbat broasca la usa si care era specialist in descuieri de usi metalice cat de des este solicitat de autoritati in ultimii ani sa descuie usile celor decedati.

Total de acord cu tine , daca faci un scop din el,daca il lasi sa puna stapanire pe tine. Si eu ma intristez cand vad oameni depndenti in jur.

De cand vorbesc cu voi ,de vreo luna ,insa mie internetul nu mi se mai pare asa inutil.

Singura patima care am simtit-o a fost dorinta de a scrie si de a fi citit , si aia mi-am dat seama ca e o dorinta de marire.

Dar in rest ,mie mi s-a parut ok cum am vorbit noi, chiar daca tu, fara sa ma cunosti, ai inceput la fel ca si cu fata asta sa ma mitraliezi din orice pozitie ,dar pe de alta parte nici eu nu simteam ca ,chiar ma exprima ce zic ,aveam mustrarile mele de constiinta, asa ca nu m-am suparat . In fond esti un om bun, si am invatat sa te iau asa cum esti.

Dimpotriva , eu as incuraja-o la acest gen de experienta, sa aiba forta sa treaca peste unele comentarii acide, pentru ca este mult mai mare beneficul de a te deschide catre ceilalti, nu zic doar de noi, dar poate sunt si altii care nu comenteaza dar citesc, decat sa stai in gaoacea ta.

Fiecare are ratiunile lui pentru care prefera sa vorbeasca pe net, fiecare are controlul vietii lui in care poate sa faca si tot ce trebuie ,actiune ,fapte etc. si eu cred ca ar trebui sa facem din aceste intalniri o sarbatoare , ca si din cele cu oamenii reali.

Un cuvant bun si pe net si in viata lumineaza, un cuvant rau atinge si pe net ca si in viata.

Iar cunostintele din carti ,de ce nu am putea si aici sa le disuctam ? Cu ce afceteaza ca e net? Tot cuvinte scrise sunt?

Clar ca ar fi bine sa avem fapte cu care sa ne laudam, dar deocamdata astia suntem, si cat nu confundam viata cu netul,soi nu ne impiedica evolutia, eu zic ca suntem ok

Gand bun de seara!
Va multumesc tuturor ca ati trecut pe aici si ca ati luat, dar si ati dat. Da, da, cred ca si voi veti lua din gandurile mele. Ma incearca un duh al mandriei de la aghiuta, asa-i?
Voi face in asa fel incat gandurile mele, bunul meu inceput sa fie de folos si altora. In fine, incerc. Cu timpul poate voi interveni si in postarile altora, pentru ca si eu am lucruri interesante de spus, de comentat.

Hai sa vedem ce gandesc asta-seara. Imi analizez gandurile (si analizati-le si voi pe ale mele, imi veti face un serviciu enorm), stiu ca de aici pleaca multe bune sau rele. Raman din nou in nota pseudonimului meu, gandurile sunt izvorul, nu? Incerc sa imi stopez gandurile negative, sa le inlocuiesc cu altceva, cu un gand bun sau sa spun rugaciunea inimii, dar cred ca totusi este important sa stiu de ce din izvorul meu curge apa murdara...poate este ceva urat langa izvor, poate ca in izvorul meu s-au strecurat lucruri murdare, poate ca nu l-am curatat etc.

Este adevarat ca ma ingrijesc sa fiu un pic literara, si mai ales corecta in exprimare, in ortografie, dar nu spre slava, nici spre desartaciune si nici nu ma incearca un talent literar aici, ci vreau sa imi cititi postarile cu respect, interes, curiozitate, cu apreciere, eventual, ca sa ma luati in serios si sa va luati luati timp sa ma bagati in seama cu buna-intentie, ci nu ca sa va slaviti voi prin mine, dar si asta este posibil, nu? :)
Consider ca scrisul (exprimare si ortografie) vorbeste mult despre noi, asa cum practicile spirituale vorbesc mult despre un credincios, cum le faci, cand le faci.
Uite, recunosc ca ascult uneori acatiste, calcand o haina, band o cafea. Asa-i ca mintea nu imi este numai la acatiste? Nu spune ceva bine despre mine ca si straduinta in credinta.

Deci, permiteti sa o tin pe a mea, in stilul acesta, ca zic eu, ca ne va fi spre folos tuturor. Bun, daca va plictisesc, pot probabil sa scriu si mesaje scurte. Nu am mai postat de foarte mult timp pe forumuri si cu retelele sociale nu-s, unde avem replici scurte. Daca rabdarea este o virtute de-a voastra, exersati-o cu mine. :)
In orice caz, mi-am propus sa imi tin un jurnal al gandurilor, o analiza, sa am niste urme ale traseului meu, sa ma intreb de ce, pentru ce si cum. Totusi, parca este mai cu folos cand imparti drumul si cu altcineva.
Poate m-oi lumina si din lumina gandurilor mele puteti lua si voi. O candela arde la fel, nici mai rapid, nici mai incet cand impartim din lumina ei (nu stiu unde am citit ideea aceasta, dar mi-a placut si mi s-a parut adevarata).
Imi plac comparatiile, imi plac exemplificarile acestea simple, din cotidianul nostru, cum a zis Iorest aici : " Tu esti ca și cum ai vrea să te vindeci fără să ajungi la doctor, sau ai vrea să șofezi fără să faci ore de conducere." Sunt cu efect la mine si cam asa exemplific si eu altora.

Cand ma referam la interconectat, nu vorbeam despre internet. Nu m-a prins comunicarea in virtual. Vorbesc de viata reala, ca depindem de altii si altii depind de noi in anumite contexte. Nu ma intereseaza personaje Mafalda :) care trambiteaza ca au caracter puternic si nu se lasa influentati. Sa fim seriosi, la neputintele noastre, la patimiile noastre contribuie si privirea cuiva, tonul, respingerea, opinia etc. Desigur, noi suntem responsabili de reactiile noastre, dar la procesul intern al starii emotionale contribuie si interactiunea noastra cu ceilalti. Esti un mar bun, stai intr-un cos cu mere stricate, cred ca te vei strica si tu mai repede. Si tot asa... Stai mereu langa oameni pesimisti si critici, prinzi si tu patima asta, daca nu se iau ei dupa tine. Nu, nu intotdeauna putem sfinti locul. Si nici locul nu ne sfinteste pe noi, daca nu-i vointa noastra, ca da, Dumnezeu respecta vointa noastra si tare imi place asta.
Vorbesc un pic vag pentru ca nu vreau sa dau exemple din experientele personale, chiar daca s-ar putea sa imi fie de folos si sa primesc sfaturi bune, ma privez de acestea in mod constient. Mi-am propus din start sa nu imi expun identitatea aici, nici sa dau exemple personale care sa va sminteasca pe voi sau ma sminteasca mai rau pe mine. Stiu ca pot lua lumina de la voi si asa. Nu vreau sa spal rufe in public. As deveni critica, as justifica probabil fel si fel ca nu vrem sa picam rau in ochii celorlati si nici bine la stima de sine nu ne face, ar fi indecent si nu vreau, ati fi critici, m-ati judeca si nici de asta nu am nevoie.

Chiar daca nu m-am spovedit de multe ori, nu cred ca putem numi asta "blana". Ce am facut pe langa, poate copensa oarecum. Si nu, nu am pacatuit asa exagerat. Am doua lucruri care ma sapa, dar nu voi vorbi despre ele si nici nu vreau sa le presupuneti, va rog. Poate nu mi-am deschis sufletul in fata unui preot, dar poate am facut-o in intimitatea mea, in constiinta mea, de atatea ori. Poate mi-am deschis sufletul in fata unor persoane care au stiut sa ma ajute cu o vorba buna, cu intelegere, cu experienta lor de viata.
Sunt critica cu mine, poate uneori in exces si mi-a daunat lucrul acesta uneori in viata, nu cred ca Dumnezeu vrea sa nu avem incredere in noi sau sa nu ne cunoastem atuurile. Zic si fac, mai devreme sau mai tarziu. Important este sa nu fie prea tarziu. Pana la varsta mea, am facut destule lucruri, nu am trecut pe langa viata si veghez la lucrul acesta.
Pentru unele lucruri, da, cred ca stagnez, si aici, nu imi place, dar am tendinta sa arat cu degetul si catre altii, apropiati mie, ca poate trec pe langa aceste lucruri si din piedicile lor. Intrebarea este ...de ce accept piedicile lor? Si aici caut sa ma cunosc si ma duc in istoricul meu de viata. De asemenea, ma intreb, ce anume din parcursul vietii lor ii determina sa actioneze asa, caut sa ii inteleg si pe ei, fiecare comportament are o poveste in spate.

Stiu care imi sunt bubele, dar nu sunt de acord ca n-as fi un om al faptelor. Stiu ca trebuie sa muncesti, sa treci la actiunea pentru ceea ce vrei si asta am facut mereu, cu multa vointa si straduinta. Stiu de unde am plecat si stiu unde vreau sa ajung, vreau sa traiesc cu discernamant.
Ma voi lega de exemplele tale, Iorest. Am vrut permis de conducere, am facut sacrificii cu ore suplimentare ca sa iau permisul, sa stiu sa conduc, sa fiu in siguranta eu si ceilalti. Am vrut sa am o facultate, m-am inscris la facultate, am invatat in sesiuni. Vreau sa mananc o supa buna, imi suflec manecile si ma pun sa o fac. Vreau sa ma apropii de Dumnezeu, sa traiesc crestineste, ma pun pe treaba sa practic valorile spirituale, dar intai trebuie sa le aflu si sa imi gasesc puteri si sprijin pentru ele. Multi oameni m-au ajutat pe drumul de viata si le sunt recunoscatoare. Dumnezeu a lucrat de multe ori in viata mea prin oameni.
Stiu ca nu este intotdeauna usor, dar stiu ca daca ai inceput, jumatate din treaba este deja facuta (asa ma incurajez eu), apoi chiar cred ca Dumnezeu da, dar nu baga in traista. Asadar sa sporim, zicand si facand. :)

Stiti ce constat la mine?
Ca de cand citesc carti pe teme sfinte, pe seama sfiintilor, se prinde de mine un vocabular al credintei: virtute, lucrare launtrica, patima, randuire, smintire s.a.m.d.
Constat ca imi vin natural aceste cuvinte, pentru ca le am in corp, in sange, in minte, dat fiind ca de la o vreme ma hranesc cu ele un pic in fiecare zi.
Imi ramane sa le transpun in fapte.

Nu e bine să stăm prea mult în gânduri, de obicei cel rău te învăluie cu ele ca să nu mai fie lucrurile clare, sau să te consume.

Păi din ce ai scris, e un debut literar, deci bine ai venit Otilia Cazimir !

Acatistul ascultat e varianta comodă, acatistul citit = efort de concentrare.

Mulțimea de gânduri e o ispită.

Comunicarea în virtual poate aduce mulți habarniști la ușa ta, cam asta e, plus faptul că virtualul imită tot îți dă impresia de credință, de empatie, dar în fapt te lipsești de elementele limbajului non-verbal și verbal - gesturi, intonație, privire, accent pe cuvinte, încrederea.

Păi oricum nu te știe nimeni pe net.

Ai și tu acolo un păcățel, două nu ?

Nu-ți dai dezlegare singură, practic una din formulele Tainei Mărturisirii cu mare putere:

Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”

Păi de aia îți zici și tu experiența de viață, își zice și altul dar așa în linii mari, pt detalii e bine la duhovnic că el poate urmări traseul cauză-efect.

Te lupți cu ispita x, ai starea y deoarece - s-a ajuns în lanțul de cauzalitate din punctul A în punctul D, deci practic preotul vede și poate face reconstituirea precum un medic face anamneza pt a pune diagnosticul.

Cum practici valorile spirituale, mai specific ?

Care e scopul jurnalului, terapeutic cumva, nu mai bine îți propui despătimirea, creșterea în Har, primirea binecuvântărilor Bisericii ?

Multumesc pentru observatii.
Da, cred ca scrisul meu are si o componenta terapeutica. Vad mai clar asa.
Dar, in principal, imi doresc apropierea de Dumnezeu si caut sa ii fac loc in viata mea. L-am avut mereu in preajma, dar poate ca nu suficient in minte, suflet, in actiunile mele, unde-i locul.
Valorile mele spirituale: milostenie, bunatate, bunul gand, lipsa invidiei, empatie.
Le practic in relatia cu oamenii. Acestea au legatura cu Dumnezeu si cu credinta.
Merg pe acest fir, daca credinta este pentru mine o valoare, practic eu actiuni in concordanta cu aceasta valoare? Ma rog, merg la biserica, citesc din cele sfinte? Putin, dar caut sa le fac de acum inainte. De ce? Din recunostinta catre Dumnezeu, din dorinta de odihna launtrica, pentru bunul mers in viata, pentru sens.

"Despătimirea, creșterea în Har, primirea binecuvântărilor Bisericii " presupun concret, specific ce actiuni, ce simtaminte?

Valorilor acestora nu le mai trebuie nimic in plus daca vin dintr-un suflet curat si se continua in fapte bune.

Un singur mic ingredient le incheaga: smerenia, constiinta nimicniciei tale , poate pacatul facut si trecut usor cu vederea ,poate binele care nu l-am facut .

De multe ori credem ca avem ceva ,dar nu avem decat mila lui Dumnezeu , singura care ne poate da dragoste adevarata. Pana atunci constiinta neputintei , si cererea fierbinte a ajutorului e doar pamantul bogat din care rasar mai tarziu florile virtutilor pomenite de tine

Imediat dupa aceste valori ai insirat intr-un aliniat nou ,ca si cum ar fi diferite: "Ma rog, merg la biserica, citesc din cele sfinte".

Dar de fapt sunt legate toate, atat aceste 'actiuni' ale credintei, cat si valorile spirituale in care crezi.

Aceasta e ce cauti tu de fapt: drumul spre credinta ,locul unde ele nu se mai separa, ci unde se ajuta una pe alta.

Rugaciunea este calea catre mila lui Dumnezeu, catre auto-cunoastere a frumusetii sufletului (care devine un mic izvor) , dar si a orcarei pete de murdarie , care altfel ai trece-o cu vederea, si care cere intelegerea ei pe dinauntru.

Mersul la Biserica ,aici sincer imi e greu sa dau sfaturi, ca si mie imi zboara gandul cand sunt acolo, dar scopul final ,teoretic daca vrei,de la un om fara har ca mine(sper sa nu scandalizez pe cineva ca deschid gura dar asta sunt), este alaturi de continuarea rugaciunii de acasa, ajungerea la Euharistie la impartasirea cu Trupul Domnului, care este piatra care odata inghitita, va face unirea intre sufletul tau cautator, si Cuvantul credintei.

De aceea e nevoie de analiza interioara si spovedanie, ca deja harul sa inceapa sa lucreze, si unirea cu Hristos sa fie deplina.

Dupa aceea Hristos insusi este Cel ce te calauzeste din interior, daca pastrezi si intensifici rugaciunea si aspiratia catre har, asa ca nu va mai fi nici o diferenta intre izvorul gandurilor tale de acum , si termenii aparent exteriori ca despatimire si binecuvantare.

Sau condesnat ce am zis :pastreaza-te asa cum esti,pastreaza jurnalul neaparat , dar deschide-i larg copertile pentru a intra cuvantul lui Dumnezeu si a modela sufletul tau.

Sau relativ la mersu izvorului se potriveste "eu v-am botezat cu apa, dar cel ce vine dupa mine va va boteza cu Duh Sfant"

Deci se vede ca fara paraisul interior nu se poate , dar unde alearga el asa grabit daca nu la unirea cu oceanul harului lui Hrisots, format din multe paraiase care alcatuiesc Biserica

Multumesc pentru participarea ta la bunul meu inceput, Iustin.

Mi s-a mai zis de smerenie ca este baza, nu cu trimitere la mine, ci in discutii pe teme duhovnicesti. Am citit despre ea in carti. Inca nu imi este clar ce inseamna precis, prin ce simtaminte si actiuni o practicam.

Eu asociez smerenia cu modestia si simplitatea. Si cred ca practic, oarecum, aceste valori in viata mea, nu sunt doar la nivel declarativ. De exemplu, nu vorbesc despre ceea ce am facut bun in stanga si in dreapta. Cand cineva imi lauda reusitele, eu imi reduc din merite si nu din falsa modestie, ci stiu ca circumstantele si, desigur, Dumnezeu contribuie mult la reusitele noastre.
Mai cred ca aceste valori se invata si din familie si am observat ca le intalnim mai ales la persoane care au crescut in familii simple, care s-au confruntat cu mai multe dificultati sau cu lipsuri de tot felul. Cand nu ai posibilitati, nu ai ce afisa, nu iti complici viata, te ocupi de strictul necesar. Sau daca te-ai confruntat cu numeroase incercari de viata, aceste valori vin la pachet cu existenta ta pentru a te mentine pe linia de plutire. De exemplu, nu ai timp sau starea launtrica sa faci performante in ceva si apoi sa iti iei incredere, slava sau aprecierea oamenilor din acestea pentru ca tu te ocupi de problemele tale sau de nevoile de baza. Si treci peste acestea cu ajutorul lui Dumnezeu. Si nu uiti asta.

Ideea este ca, frecvent, intr-un mediu simplu sau intr-un inceput de viata agitat, te formezi asa, te lasi slefuit inconstient de ele si le porti in tine toata viata. La inceput, unii traiesc aceste valori intr-un mod dureros, frustrant, dar apoi, descopera ca au avut rostul lor, ca se aseaza sanatos in viata lor. Poate ma insel, dar sunt constatarile mele in cazul meu si in privinta altora.
Si o perla se necajeste la inceput cand un fir de nisip intra in locasul sau, o doare. Dar apoi, avem o perla frumoasa care isi continua existenta dand farmec claviculelor feminine. O suferinta cu finalitate.

Nu am un suflet curat, imi stiu patimile, "pacatoaiele" (nu multe, dar aceleasi care se repeta), nu am doar "pacatele". Dar daca nu as practica valorile de care am vorbit in celalalt mesaj, daca nu as veghea la sufletul meu, ar fi mai rau. Unele fapte bune le fac natural,asa m-am format, asa mi-e fondul sufletesc, pe altele imi propun sa le fac, pentru ca stiu ca devenim ceea ce facem in mod regulat.

Patriarhul Avraam dupa ce se invrednicise sa capete cinste in fata lui Dumnezeu , sa fie vizitat de el, sa se sfatuiasca cu el, spune :
" Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf si cenusa "

Dar sa revenim la discutia noastra :
"Inca nu imi este clar ce inseamna precis, prin ce simtaminte si actiuni o practicam."

Simtamintele si actiunile sunt deja la tine ,sunt din cele descrise de tine in restul raspunsului, si arata ca ai habar ce este smerenia si ca o practici.

Desigur exista recomandari ortodoxe pentru a adanci smerenia ,sunt cele cunoscute,nu e mare filozofie,trebuie doar insistenta si intelegerea lor:
-rugaciunea
Pentru ca te conecteaza in permanenta cu Dumnezeu, nelasandu-te sa crezi ca ceva bun ar veni de la tine ,si recunoscandu-ti astfel neputinta si totala dependenta de El.
Smerenia naturala a unui om, nu este asa puternica ca smerenia castigata de un ingamfat , prin recunoasterea neputintei sale,cerera ajutorului divin si predarea constienta in voia lui Dumnezeu

-ascultarea
Pentru ca te invata sa iti infrangi voia proprie ,si sa asculti de duhovnic, dar are valoare nu prin ascultare automata, ci numai daca esti constient ca voia proprie te duce in pacat, si ca ai nevoie de vederea cuiva mai curat ca tine, a duhovnoicului, bineinteles daca acela are si oarceare har.

Iar ca o extensie, de ce nu, ascultarea si a celorlalti, cum a facut regele David cand in loc sa taie capul celui care i-a zis ca a gresit , a marturisit :"Pacatuitam ,Domnului ! "
Fiecare om ,care ne vorbeste sau ne critica, o face in avantajul nostru, si spre sporirea noastra, cu binecuvantarea lui Dumnezeu.

-Pocainta
Pentru ca altfel risti sa iti acoperi singur pacatele, si sa consideri ca nu esti asa rau , si ca deja esti suficient de smerit.
Analiza interioara a pacatelor proprii, este o extraordinara sursa de indreptare si de a intelege mecanismele fine prin care gresim, care nu sunt vizibile din prima, si a gusta astfel harul lui Dumnezeu, prin vederea caii de indreptare.



Dar in plus fata de aceasta , eu am plecat de la experienta proprie, in urma cu vreo 10 ani eram asa ca tine , si aveam impresia ca, capacitatea mea de a iubi si teoria mea ca iubirea este peste toatem este de ajuns ca sa fie si adevarata. adica luam propria mea imagine despre mine ca si adevar.
Si cineva chiar de pe acest forum mi-a zis ca nu e tot una , ca iubirea se dovedeste prin cuvinte si fapte, nu prin impresia noastra despre noi insine,si ca nu putem sa o sutinem in fata provocarilor reale.

Un alt moticv este ca eu insumi am o lupta asemanatoare in care incerc sa gasesc drumul de la mine , de la 'jurnalul' meu interior , catre adevarul credintei si catre ceilalti.

Iar esenta se rezuma in ce ti-am zis in prima postare : sa lasi exteriorul sa patrunda in tine si sa te modeleze, adica cuvantul lui Dumnezeu si indrumarile celorlalti (bineinteles acestea cu discernamantul tau propriu, dar nici sa iignori sau dispretuiesti opinia celorlalti)

Eu sunt doar indicastorul nu calauza, caci daca as fi calauza ,m-as sti indruma pe mine innsumi.

Daca ies de pe forum si intru peste o luna si vad ca in discursul tau se echilibreaza doza de auto-descriere , de auto-justificare firestri de altfel , cu doza de cuvinte ale adevarului , de citit, de rugaciune ,de mers la Biserica, inseamna atunci ca interiorul tau a inceput sa se deschida catre Creator, sa isi puna toata nadejdea in El, si sa creada in Biserica ca Trup al lui Hristos, menit sa implineasca invierea lui Hristos,in noi cei pierduti si cei mori in pacate. Si daca reusesti sa te mai si spovedesti a 5 a oara , si sa te si impartasesti,inseamna ca, chiar ai primit raspunsul asteptat.

Dar nu te teme, nu voi iesi , pentru ca ce am primit trebuie sa daruiesc si eu inapoi,si consider ca orice e de ajutor pe net (ca si in viata) , daca vine din suflet pentru celalalt,chiar si criticile,chiar si incurajarile.

Doar un lucru nu e de folos, sa vorbesc despre smerenie si sa nu o arat, atunci chiar ca mai bine tac

Citesc cu interes spusele tale, Iustin, si pe ale colegilor de forum.
Da, ai dreptate, chiar observ la mine (pe baza scrierilor mele) ca am tendinta sa ma justific si aici eu caut sa inteleg de ce, care-i cauza, ce caut sa acopar.

Stiu ca putem invata din absolut tot, de la absolut oricine, ce sa faci, ce sa nu faci, cum sa (nu) faci. Nu am probleme sa primesc opinii, sa mi se arate bubele, dar ajuta-ma sa le vindec sau ajuta-ma sa vad ca le am, dar nu le sapa mai mult. Cam asa functionez eu in relatia cu oamenii si asa le cunosc lucrarea launtrica, pe baza intentiei. In scrierile voastre, simt buna intentie.

Va urma a 5-a spovedanie, desigur. Pentru ca eu cred in acest demers spiritual. Pentru ca simt sa fac asta. Iar m-am justificat. Cred ca s-a prins de mine obiceiul acesta de a justifica actiunile mele pentru ca asa am reusit sa imi impun vointa in diverse contexte. Aici, nu este cazul, dar poate ca imi doresc sa ma intelegeti si sa am cat mai mult suport pe aceasta cale.

Tu spui sa imi inving voia proprie, iar eu caut sa mi-o impun pentru ca traiesc printre oameni care vor sa faci doar ca ei, sa te adaptezi la ei, sa traiesti, sa gandesti precum ei, sa simti ca ei, sa te multumesti cu lucruri ca si ei. Altfel esti gresit, ceva nu este in regula cu tine. Vorbesc despre cativa oameni care circumstantele ii fac sa-i am aproape si ma afecteaza lucrul acesta. Simt ca acceptand mereu deciziilor lor, imi fac prezentul si viitorul dupa imaginea lor, dupa voia lor, ca ma pierd pe mine.
Imi pot las voia in stand by, o las deoparte ca sa fie armonie, liniste, dar nu pot la infinit. Si mai ales ca am convingerea ca oamenii care imi impun voia lor nu merg in directia pe care o vreau eu.
Pot face ascultare de un om ok, de un duhovnic care ma invata, dar nu imi impune, imi permite sa aleg.

Gandesc foarte lumeste...si poate si asta contribuie la apasarea mea sufleteasca. Sunt la o rascruce de drumuri in viata mea, iar pentru a lua decizia cea buna, imi pun baza in Dumnezeu, ii caut indrumarea prin rugaciune, prin acatiste, prin cele religioase.

A, da doamnă, ați dibuit piatra filozofală! Bravo, să fie intr-un ceas bun! Societatea asta e, sa faci voia altora care au putere indirect, dar tot sclavie e. O sclavie mascată, frumos îmbrăcată, unde opțiunea de alegere este iluzia libertății. :))
Ratații religioși la care faceți apel nu au cum sa va ajute pentru ca și ei sunt sclavi, eu însă pot dar nu vreau, pentru ca o asemenea pastilă costă foarte mult, e un elicsir vital și aproape imposibil de obținut. Mult succes și spor în descoperirea religiei! ;)

Netul mai joacă feste. Eu mă refeream doar la ascultarea față de duhovnic ca în final să fie ascultare față de Dumnezeu și de extensia sa Care este Biserica. Dar în niciun caz nu mă refeream la ascultarea față de oameni, în sensul urmarii voii lor. Dimpotrivă, trebuie să ți câștigi Independența față de cei din jur pentru Că de regulă ei te trag la tot felul de îndatoriri din păcate mai mult în chestii lumești. Așa ne îndeamnă și apostolul “Nu va faceti robi oamenilor”.
Ortodoxia este o religie a libertății, pentru că vine direct de la Hristos, care a murit pentru noi respectându-ne libertatea de alegere. Doar în Hristos nu suntem liberi față de El in a face raul, pentru că el ne a câștigat cu un preț , și apoi ne a dat darul harului său.
Așa că cine nu se supune lui Hristos, nici nu are parte de El.
Apoi vine o chestie mai grea de înțeles, că această supunere trebuie să se extindă și asupra bisericii, dacă Credem cu adevărat că este Trupul Său, care ascultă de capul său Care este Hristos.|

Dar roadele acestei ascultări față de biserică nu vor întârzia să apară imediat, căci cu fiecare sacrificiu care îl facem asupra ideilor noastre auto-distrugătoare, aceasta e imediat înlocuită de un har al lui Dumnezeu, care începe să se audă în sufletul nostru

Sunt oameni cu probleme mult mai mari decat noi. Unii sunt batrani si bolnavi iar copiii nu se mai gandesc la ei, casele de copii abandonati de parinti sunt pline, altii tineri si cu boli in faza terminala, sunt sectiile de oncologie pline, nu vezi un pat liber, altii la 100-200km de noi sunt pe front, unii nu vor apuca ziua de maine. Muta-ti usor centru de greutate al gandurilor tale (care te coplesesc) catre problele altora, catre copii (daca ai), catre parinti si/sau bunici (daca mai sunt in viata) si te vei simti mult mai bine, garantat. Ai grija de sanatatea ta, atat fizica cat si mintala, faza asta cand esti coplesit de ganduri potrivnice poate anunta o depresie, majoritatea nu stiu cu ce se mananca asta, nici macar nu o inteleg.