Pentru o armonie perfecta intre stiinta si teologie...
 

Pentru o armonie perfecta intre stiinta si teologie cred ca este necesar ca poate stiintele sa slujeasca teologiei. Cat timp s-a respectat aceasta "intelegere" lumea nu s-a confruntat deraieri de la traiectoria crestina si mai ales stiinta venea in sprijinul religiei prin aratarea unor fenomene pe care doar Dumnezeu le poate controla.
Cred ca pentru o buna stare in aceasta lume , este nevoie ca stiintele din toate domeniile sa aiba la baza teologia, mai precis pe Hristos. Pe masura ce devii tot mai dotat din punct de vedere intelectual si pe masura ce-ti insusesti tot mai multe cunostinte, daca nu-l ai pe Hristos in inima, risti foarte usor sa pici in indoiala dupa care sa culminezi cu erezia. Daca ne uitam in istorie, cei mai mari eretici au fost cei mai invatati,multi din cei mai renumiti si cunoscuti filosofi si teologi iar mai apoi cercetatorii.

Voi cum credeti ca ar trebuii procedat ?

Ne trebuiesc dovezi ca sa credem?
Daca credem cu dovezi, mai putem afirma caci credem ?
Eu cred ca odata cu adeverirea acestor dovezi stiintifice, picam in latura certitudinii venita ca consecinta a implinirii a unor conditii menite sa determine existenta lui Dumnezeu si daca avem certitudine nu mai suntem credinciosi.
Bineinteles ca o credinta puternica se concretizeaza cu o certitudine, dar cum spune un profesor : "pe Dumnezeu nu-l poti cuprinde, ci doar surprinde" - asadar iata ca pe Creator nu-l putem cuprinde cu o dovada una sau mai multe, ci doar surprinde in revelatia noastra.
Interesanta afirmatie ... trandafiralb

Har si Pace de la Domnul!

v.topic anterior: Teologie-Stiinta=ARMONIE!!!
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=1365

e bine ca fiecare dintre noi sa fie foarte atent(a) la ceea ce isi doreste,pt.ca s-ar putea realiza intr-o buna zi;cat despre dovezile stiintifice pe care ar trebui sa le primim pt.a crede,eu una ma cam indoiesc ca vor veni din partea lui Dumnezeu....

"Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut"

Au trecut aproape 300 de ani de cind stiinta a inceput sa iasa din strinsoarea religiei. Nu mai exista nici o legatura intre cele doua, chiar daca sint multi care si-ar dori asta.

Pe mine stiinta ma apropie de Dumnezeu. Cu cat aflu mai multe, cu cat se fac publice noi descoperiri, cu atat mi se intareste credinta.

Sunt unii care vor neaparat sa explice natura inconjuratoare - cosmosul - excluzand posibilitatea unei existente supranaturale si invocand tot felul de teorii care mie personal mi se par aiurea. Pentru mine, viata ca sens si insasi moartea sunt absurde si irationale fara Dumnezeu.

Trecand pe terenul teologiei crestine, credem ca mai inainte de a aparea ateii in lume au fost alte fiinte care au facut alegerea de a refuza planul lui Dumnezeu si care au ales sa existe intr-o stare pe cat se poate "in afara" lui Dumnezeu. Este o consecinta a libertatii pe care o au respectivele fiinte si, la fel, ateismul este alegerea de a il refuza pe Dumnezeu invocand argumente care li se par rationale si care alegere va avea drept consecinta o stare de a fi la marginea existentei, departe de voia divina.

Eu cred ca stiinta apartine unui alt plan decat teologia.

Cu riscul de a supara pe unii din prietenii atei, as zice ca teologia este pentru stiinta ce ste spatiul in trei dimensiuni pentru plan. Ea este globala, stiinta este partiala.

Stiinta este un mod de cunoastere a naturii care are valoarea ei, nu numai practica, dar si pur si simplu ca cunoastere in sine. Insa este o cunoastere pe un anumit plan, cel material.

Teologia se vrea o cunoastere COSMICA a lui Dumnezeu (atat cat se poate), a omului si a lumii. Ea depaseste planul material, dar nu il exclude. Si poate foarte bine sa accepte valoarea cunostiintelor stiintifice fara sa stea sa se compare cu ele.

Teologia adevarata nu este de aceea reductoare, nu incearca sa reduca totul la niste dogme, cum cred unii. Ea vede omul din perspectiva cosmica, vede lucrarea lui Dumnezeu peste tot, dar nu s eopreste la detaliile din planul material si nu incearca sa le explice rational.

Pe vremea cand se spunea ca stiinta este 'slujitoarea teologiei', in Evul Mediu occidental, stiinta era altfel ca in zilele noastre, ea facea parte din cunostiinta cosmologica teologica a lumii, nu avea instrumentele pur rationale si experimentale pe care le are astazi. Pentru omul din epoca aceea, lumea era vazuta ca transparenta pentru Dumnezeu, era o 'padure de simboluri'. Incepand de la Renastere si mai ales de la Galilei, acest mod de a fi si a intelege lumea a disparut din conceptiua stiintifica, iar stiinta a luat alta cale, cea a cercetarii pur rationale a lumii. Care este si ea un mod de cunoastere posibil. Chiar daca sa zicem este mai redus in inaltime, in verticalitate, este mai dezvoltat in largime, el este un mod de cunoastere legitim, pentru ca planul material exista si ratiunea este data de la Dumnezeu - si da si rezultate practice pe care chiar in momentul asta avem avantajul de a le aplica..

Eu cred ca odata aparut acest fel de cunoastere, stiinta moderna, ea este autonoma si nu mai poate fi pusa direct in slujba teologiei. Ar fi o greseala si o contradictie in termeni. Un om de stiinta credincios se poate minuna de ceea ce descopera ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, sau poate sa se bucure ca ceea ce descopera contribuie la bunastarea semenilor, la salvarea unor vieti etc, dar nu cred ca ar trebui sa foloseasca teologia ca INSTRUIMENT direct in cercetarea stiintifica.

Acestea fiind spunse, stiinta ar trebui sa nu se amestece nici in planul care o depaseste, al spiritului.
Iar teologia nu are de ce sa se amestece in teoriile stiintifice. Cu viziunea ei globala, ea nu are acelasi mod de a intelege planul material. Insa cred ca poate si chiar este datoare de a cunoaste anumite descoperiri stiintifice ca sa aplice mai bine credinta la viata de zi cu zi si sa vorbeasca oamenilor de azi in limbajul lor. Altfel ar insemna sa traim in alta lume decat cea de azi. Un crestin traieste in prezent, nu in trecut.

Nu zic ca am dreptate si ca neaparat asa trebuie sa gandeasca un crestin, adica nu sunt prea sigura, sunt numai niste ganduri ale mele. Bineinteles, un ateu va considera acest mod de a gandi complect neverificabil, deci nestiintific.
Este! ;-)
Dar si teologia este complect neverificabila stiintific, si teologii care pretind altceva se inseala grav dupa parerea mea, pentru ca teologia depaseste planul rational deci vericabilitatea.

Cred ca este foarte important sa vorbim despre lucrurile astea mai intai inainte sa ne certam pe tema 'creatie sau evolutie'.

Sunt de acord ca nu este corect sa denaturezi stiinta si ca 'creationismul stiintific', atata cat pot eu sa-mi dau seama, nu este de fapt stiintifc pentru ca nu se bazeaza numai pe metode stiintficie - observatia, experienta si ratiunea - si deformeaza unele fapte ca sa se potriveasca, cum cred ei, cu credinta lor.

Dar se pare ca si unii evolutionisti fac lucruri asemanatoare in favoarea ateismului. Si asta mi se pare o atitudine nestiintifica.

Un exemplu cam primar, dar poate ajuta la intelegerea a ceea ce vreau sa spun:
Imi amintesc ca atunci cand eram la scoala in Romania comunista un profesor care facuse scoala stalinista ne-a zis ca s-a demonstrat ca Dumnezeu nu exista, pentru ca 'cosmonautii au fost in cer si nu L-au vazut'. Chiar atunci la 11 ani mi s-a parut acest argument simplist si rau intentionat. Cred ca din pacate unii evolutionisti fac la fel, desi intr-un mod mai subtil si mai inteligent. Amesteca planurile si vor sa demonstreze 'stiintific' ca nu Dumnezeu a facut lumea. Or asta nu tine de observatie, experiment si ratiune, deci ar trebui sa nu se pronunte categoric, ci doar sa spuna, daca vor, ca asta li se pare lor o ipoteza plauzibila.

Mi-as dori mult si alte comentarii din partea tuturor la ceea ce am scris. Ma intereseaza si cred ca prin discutii si aducerea unor elemente noi am putea intelege mai bine aceste lucruri.

Experimentele, descoperirile respective observate rational ii duc pe acestia la ideea necesitatii existentei fortei divine care poate la rigoare sa dea o explicatie ultima lucrurilor existente. Si aceasta concluzie a lor nu este din neputinta imediata de a avea raspunsuri la multe intrebari, ci din imposibilitatea explicarii unor fenomene sau mecanisme infinit subtile sau infinit cosmice.

Mai bine pornesti in cercetare de la premiza ca Dumnezeu s-ar putea sa existe, decat de la premiza ca nu este Dumnezeu si hai sa explicam lumea ca fiindu-si suficienta.

Oricum, de demonstrat ca Dumnezeu exista sau ca nu exista nu poate nimeni si nici nu o sa poata. Deci nici cosmosul nu va putea fi explicat in totalitate niciodata in adevarul lui misterios si ultim, dar macar in parte sa aflam noi lucruri interesante, cat putem sau cat ni se da voie...

Este interesant ce spui. Cred insa ca trebuie facuta deosebirea intre 'minunare' in fata complexitatii naturii si necongnoscibilitatea (!!) universului in totalitatea sa, si o premisa stiintifica a existentei lui Dumnezeu.

Nu stiu ce sa zic. Eu a fost sa zicem om se stiinta, cand lucram in cercetarea lingvistica (lingvistica moderna se considera pe ea insasi ca fiind o stiinta naturala, diferita de filologie)
nu incercam sa uit ca eu cred in Dumnezeu cand lucram, dar nu mi se pare ca asta avea o influenta asupra rezultatelor. Si imi amintesc ca si imposibilitatea de a face o teorie care sa explice TOTUL fara echivoc m-a intarit in credinta - imi arata ca lumea asta e un plan vizitat de alte planuri.
Daca vrei sa faci o teorie despre urmele lasate in plan de un elefant ramanand in acel plan, poti sa o faci pana la un punct, dar cred ca nu poti sa o faci in totalitate daca nu iesi din plan.

Ma gandesc pe de alta parte ca e periculos, totusi, sa spui ca incongnoscibilitatea universului ne trimite la existenta unui alt plan. Pentru ca uneri stiinta descopera explicatii la lucruri care pana ieri pareau neexplicabile. Deci trebuie sa fim foarte atenti si vigilenti cu ceea ce spunem si gandim in domeniul asta.

Da-mi un exemplu, oricare.

Cum apar fiintele vii.
Pana in sec al 19lea se presupunea ca apareau de la sine din apa sau alte medii propice. Dar nu se stia cum. Pana la urma Pasteur a demonstrat ca nici microorganismele nu apar de la sine ci se inmultesc din cele care exista deja.

In domeniul geneticii: s-a descifrat genomul uman. Anumite boli isi gasesc explicatia la acest nivel.

In domeniul medicinii, alt exemplu: nu se stia la inceput ca sangele se imparte in mai multe grupe. Unii care au incercat transfuziile au observat ca uneori functionau, alteori pacientul murea instantaneu. Explicatia a fost gasita abia mai tarziu.

Din pacate nu cunosc destule. Am vazut ca tu ai scris la interese fizica si sunt sigura ca stii mai multe din domeniul asta.
Acum din pacate trebuie sa plec dar pot sa ai aduc altele mai tarziu.

Ceea ce am vrut eu sa subliniez este ca stiinta abia ce a zgariat suprafata.

Adica microorganismele provin din altele (logic ca nu apar constant si spontan din neant), dar care este sursa lor prima?

Genomul - ADNul si ARNul - savantii s-au bucurat de descoperirea lui, dar nimeni nu stie cum a fost posibila prima celula care a aparut vreodata, cum ii era stocata informatia genetica necesara dezvoltarii si inmultirii ei ulterioare.

Nu stiu daca se stie sau nu de ce exista cateva grupe de sange diferite, ce a cauzat impartirea in timp in grupe de sange, samd.

Ai inteles ce am vrut sa spun... Eu ma bucur ca exista progres stiintific si ca unii oameni isi dedica unica si scurta viata pe Pamant in scopul acoperirii marilor lacune care inca asteapta sa fie luminate. Bravo lor, tot respectul pentru ei si Doamne ajuta sa intelegem cat mai mult din tainele care ne inconjoara!

Caci dintru inceput omului i-a fost destinat sa "lucreze gradina din Eden" si sa "supuna pamantul", adica sa descopere in timp tainele Universului (asta e sensul "pamantului" din Facere), sa stapaneasca legile naturii si sa se foloseasca de ratiune transformand materia si modeland-o, devenind astfel creator dupa chipul Creatorului sau. Lucru care a fost ingreunat de departarea de Dumnezeu, caci altfel ma gandesc ca am fi fost acum o civilizatie extrem de avansata, necorupta de rau si de moarte...

Pai da, ai dreptate, mai sunt inca atatea de descoperit chiar si in acest plan pe care eu l-am numit redus! ;-)
Cred ca ma inteles gresit intrebarea ta inainte. Credeam ca te indoiesti ca stiinta mai poate progresa (desi mi se parea ciudat, considerand ce scrisesesi pâna acum).
Eu zisesem ca sa fim atenti cu ce spunem ca este inexplicabil si numai religia poate explica, pentru ca poate mai tarziu se va gasi o explicatie naturala. Trebuie sa avem discernamant sa vedem ce este inexplicabil pentru ca depaseste planul si ce este inexplicabil pentru ca nu este inca.
Tu vrei poate sa spui ca explicatii nu se vor gasi despre cum a aparut viata?

Nu se vor gasi, asa cred; incercarile de explicatie a originii vietii vor ramane mereu la stadiul de teorie.

Si eu cred asa, dar nu sunt sigura ca nu vor aparea teorii care sa convinga pe unii si sa fie destul de coerente pana la un punct cel putin.

Ce voriam eu sa zic mai sus, precum si in topicul cu evolutia (la care inca nu mi-a raspuns nimeni prea serios.. :-( chiar as fi avut nevoie de comentarii mai ample) este ca oricum crestinismul ofera explicatii cosmice, globale, iar stiinta explicatii partiale. In planul stiintei, se poate foarte bine ca niste lucruri care se petrec in '3 dimensiuni' sa apara oarecum explicabile facand abstractie de verticalitate, dar asta nu trebuie sa ne tulbure pe noi.
In fine, poate nu am dreptate..

Explicatii se vor gasi,dar pina la un punct...

Viata a aparut prin Cuvintul lui Dumnezeu,si se intretine in mod continuu prin lucrarea lui Dumnezeu.

Daca ar fi sa folosesc o imagine nereusita,asa cum un copil sta in pintecele maicii sale,si prin intermediul cordonului ombilical,la nivelul placentei se face trecerea de la mama la fat,acesta primind toate cele necesare vietii...cam asa sta Dumnezeu cu tot ce exista in Univers,legat prin infinite ca numar "cordoane ombilicale " ce ajung la plante,animale,oameni ( chiar demoni si alti ingeri )...mentinindu-le pe acestea in viata.

Mai simplu spus,originea vietii nu este din lumea aceasta,ci dintr-un univers paralel,spiritual,dumnezeiesc...la care stiinta nu are acces.Ea vede sau studiaza doar efectele vietii,lucrarea ei,nu viata insasi.

Noi stim ca viata trupului ( pe care-l studiaza stiinta )...este sufletul,moartea ( plecarea vietii,daca pot sa ma exprim asa ) fiind despartirea sufletului de trup.
La fel exista un suflet ( viata ) al animalelor ,dar fara de ratiune,sau suflet ( viata ) al plantelor, dar fara de simtiri ...etc.

parerea mea...

Vad ca suntem de acord aici.. ;-)
Si cu ce spui dupa asta, cred.
Ideea mea e ca stiinta ramane pe un anumit plan, si pe planul ala este perfect legitima si buna. Dar noi cei care am gustat din maretia, fyumusetea, plinatatea celei de a treia dimensiuni stim ca planul asta este vizitat in cotinuu de el...

Stiinta nu sta in calea religiei. De fapt, stiinta nu are legatura cu religia. Credinta in ceva este un lucru subiectiv. Stiinta face afirmatii care pot fi adevarate sau false, dar se bazeaza pe lucruri care pot fi probate in mod rational, raportandu-se la lumea reala. Nu ai cum sa crezi sau sa nu crezi in stiinta.
Intradevar, stiinta poate oferi o cale catre mintea lui Dumnezeu, insa nu acesta este scopul ei, ci acela de a descrie realitatea intr-o maniera obiectiva, indiferent daca aceasta corespunde anumitor percepte biblice sau nu. De aceea stiinta trebuie sa se distanteze pentru a putea fi cat mai corecta.

sa slujeasca?
 

"Sa slujeasca"?!
Mereu acelasi produs pe care-l vinde teologia: supunerea.

De ce se teme teologia de stiinta?!
Pentru ca nu e o stare de gratie, nu are nici o treaba cu revelatia, e doar o simpla alegere.
Fara nici un motiv de a te supune, te supui conceptiilor unor oameni (teologii), doar pentru ca ti-e lene sa gandesti.
Stiinta nu ar exista fara gandire.
Teologia e o blasfemie la adresa stiintei: "Crede si nu cerceta!"
Si, sa nu uitam: "Trebuie sa te supui si sa slujesti!" Ceea ce e o blasfemie impotriva oamenilor si impotriva lui Iisus Hristos care a spus: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti!"
Tu de ce-ti vrei aproapele supus si umilit, crestinule?!!!

Markmt, uite-te ce am scris mai la inceputul acestui thread despre relatia dintre stiinta si teologie. Expresia 'stiinta, slujitoarea teologiei' este occidentala, din evul mediu, nu se aplica la ortodoxie. Cred de altfel ca ClaudiuT nu a vrut sa zica ce spui tu aici.

salut,claudiu
 

dpmdv, DUMNEZEU este STIINTA PURA(ATOTSTIUTOR),iar credinta si stiinta nu se contrazic,pentru ca DUMNEZEU nu se contrazice in BIBLIE.

de ce privim cu suspiciune teologia
 

Nu ne indoim de "adevaruri" pentru ca n-ar fi fost demonstrate ci numai din cauza ca sunt imbracate in ridicol.

Frate, Dumnezeu detine "STIINTA PURA", dar nu se confunda cu ea. Daca ai admite ca Dumnezeu este "STIINTA PURA" inseamna ca L-ai margini, in cele din urma nemai fiind Dumnezeu.
Plus ca asta cea ce ne spui tu, seamana a gnosticim pur.
Asta ca Dumnezeu nu se contrazice in Biblie, nu stiu ce relevanta are cu subiectu nostru.

Har si pace de la Domnul!

Mi-a placut
 

"Dumnezeu detine "stiinta pura", dar nu se confunda cu ea."
E doar ceva ce are intr-un buzunar, ceva despre care a uitat.
Ba chiar si-a bagat pantalonii in masina de spalat fara sa caute prin buzunare.
Acum teologii cauta oameni de stiinta si le spun:
-Hei, avem impresia ca noi spunem prostii. Nu vreti sa ne ajutati?

Te rog sa fii mai explicit, nu am inteles exact ce ai vrut sa sugerezi...


Har si Pace de la Domnul!

religie - stiinta
 

Science-fiction e un gen literar, nu e stiinta.
Nici Science-religion nu poate fi altceva.
Nici macar n-o sa va placa pentru ca voi preferati RS nu SR.

Crezi sau nu, intr-o buna zi prin voia Domnului se va realiza si aceasta armonie, intre stiinta si teologie.

Si nu numai crestinii spun asta ci mai toate religiile vechi ale lumii- vechi pentru ca nu vor sa accepte noua religie a iubirii de 2000 de ani.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Da, da, asa grait-a Zarathustra, ca stiinta si religia se vor armoniza :21:

Nu ma pricep ,dar:
1.Cand sunt sigura de un adevar, inseamna ca trebuie sa-mi pun intrebari deoarece Adevarul Suprem, Divin e mai presus de puterea mea de intelegere. Dincolo de bine e un rau si invers.
2.Are cineva exemplu de existenta vreunei stiinte care nu se ocupa de cunoasterea Creatiei Divine (Universului?) Cum poate exista stiinta in afara lui Dumnezeu? Sau in paralel?
Trebuie sa fii limitat ca sa sustii ca STII cu ceritudine.

Se pare ca am prostul obicei de a intra in subiecte care ma depasesc, totusi o
sa spun cateva ganduri.
Cred ca intrebarea cheie aici e: ce lipseste ca stiinta si credinta sa convetuiasca
in armonie. Raspunsul meu: onestitatea si sinceritatea.
Cand omul de stiinta e onest si sincer, nu va face extrapolari ale rezultatelor sale
stiintifice la intreaga existenta, pentru ca nu are nici o cale de demonstratie sau
verificare. Se va limita sa afirme teoria sa doar la domeniul cunoscut. Daca insista
sa impuna teoria sa in afara acestui domeniu (atentie, oamenii de stiinta recunosc
ca in universul actual exista zone foarte indepartate, opuse galaxiei noastre, de la
care nici macar nu putem primi informatii, dupa parerea lor, pentru ca s-ar departa
de noi cu viteze foarte mari si lumina de la ei nu va ajunge la noi niciodata) atunci
nu sunt onesti si sinceri. La fel si credinciosii care neaga dreptul stiintei de a face
cunoscute legile si regulile dupa care se "misca" universul. Nu trebuie sa le impunem
noi credinta, pentru ca vor ajunge singuri la ea, eventual dupa ce vor strabate cu
mare efort muntele ratiunii si vor zari frumusetea peisajului de "dincolo"...

Nu exista nici o incompatibilitate intre stiinta si religie. Daca credeti ca Dumnezeu a facut lumea din neant, atunci stiinta, care incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea, nu se intersecteaza cu nimic aflat deasupra creatiei. Oriunde s-ar uita oamenii de stiinta, ei nu se vor putea departa de planul nostru de existenta. Cum a spus cineva, unii oameni de stiinta se simt neputinciosi pe masura ce inteleg mai mult. E posibil ca descoperirile insasi sa fi facut pe multi si mai credinciosi decat erau, sau sa fi transformat atei gnostici in atei agnostici sau chiar teisti.

Singurii care se simt amenintati sunt creationistii ce interpreteaza strict Geneza. Acestor fundamentalisti stiinta le baga bete in roate, asa ca au toate motivele sa perceapa stiinta ca pe o amenintare. Cand in Geneza vezi o alegorie, atunci stiinta nu incurca cu nimic.

Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea, esti creationist si nu e nimic in neregula cu asta.
Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea acum 6000 de ani, esti un creationist lunatic.

Sesizati, va rog, diferenta.

Nu stiinta se cearta cu credinta, ci omul de stiinta nesincer cu omul
credincios nesincer. Cele doua n-au probleme sa se inteleaga, chiar
foarte bine, daca nu s-ar baga sustinatorii lor cu nesinceritatea si
neonestitatea, exagerand fiecare cu afirmatiile si justificarile.

In umila mea parere sustin ca "minunea" cea mai mare facuta de Iisus
nu a fost invierea lui Lazar, ci spalarea picioarelor apostolilor. A invia
pentru Cel ce da viata e un lucru "normal", dar a spala picioarele celor
ce se vor lepada de El sau chiar il va vinde, depaseste "normalul".
Daca omul de stiinta si credinciosul ar urma pilda sau "minunea" asta,
ramanand smeriti in cugetul lor, armonia s-ar instala de la sine.

Ma tot intreb, sa fie oare o pura conincidenta intre prima zi a creatiei- cand Dumnezeu a creat lumina si teoria exploziei de lumina, sau intre ziua a V a(cand a creat pasarile zburatoare si animalele din ape) si inrudirea dintre inotatoare si zburatoare despre care vorbeste evolutionismului?

Teologie si stiinta
 

Motto: ,,Evoluţia raportului teologie-ştiinţă a urmat evoluţiei istoriei raţiunii umane şi a filosofiei în acelaşi timp: de la conflict la deschidere reciprocă şi dialog, de la antagonism la convergenţă, de la intoleranţă reciprocă, la respect şi chiar la colaborare pe baza unor principii actuale clar stabilite. Teologia şi ştiinţa aparţin sferei cunoaşterii unitare, nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare în procesul cunoaşterii lumii şi a vieţii, având în acesaşi timp o finalitate comună: ajungerea la esenţa cunoaşterii, la descoperirea adevărurilor date omului de Dumnezeu."


http://www.crestinortodox.ro/sanatat...tie-72658.html
http://www.crestinortodox.ro/intervi...nta-98813.html
http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-96167.html
http://www.crestinortodox.ro/editori...ica-70143.html
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...nta-72638.html
http://www.crestinortodox.ro/stiri/c...nta-75270.html

Cred ca aceste articole merita citite.

În definitiv, când este vorba de adevărurile ultime ale științei, acestea nu contrazic credința în Dumnezeu ci o confirmă. Știința are ca obiect de studiu creația, pe când religia ne ghidează pașii spre Creator. Unde este contradicția? (Nu vă întreb pe dvs., era o întrebare retorică).

Pt dl.ICalin
 

Cu scuzele de rigoare>profit de ocazie>va rog sa va verificati casuta de private message.V-am raspuns la mail.Nu am gasit alta metoda sa va transmit asta pt ca am mail-ul ,,picat".Scuze pt off-topic.Ref la subiect>va mai las un link.Lectura placuta http://revistacultura.ro/nou/2010/02...-pierre-duhem/
Un scurt citat(din linkul de mai ^^) spre analiza(cine este interesat)>,,Un exemplu contemporan ar fi teoria Big Bang-ului.Teoria in sine nu este decât un sir de concepte matematice reprezentând niste fenomene ce se presupe ca ar fi avut loc si care ofera informatii despre starea actuala a universului. In aceasta ipostaza teoria nu face predictii, ci postdictii, principiul de aranjare a informatiei fiind acelasi, doar orientarea in timp fiind diferita. Doar propriul nostru cod de interpretare, influentat de dorintele si asteptarile noastre, poate integra o teorie intr-o viziune crestina a lumii sau intr-o viziune strict materialista."

„Separarea celor doua domenii presupune imposibilitatea oricarei critici venita dinspre stiinta spre teologie, dar si lipsa de sens a oricarei apologii pozitive.”
E ceea ce afirmam și eu când spuneam că știința vorbește despre creație, iar religia noastră despre Creator. Distincția kantiană lucru în sine – fenomen (sau într-o altă terminologie: distincția transcendent - imanent) poate fi utilizată în explicarea existenței. De fapt, până și acest termen de existență este foarte vag. Ce desemnează el? Tot ceea ce există? Este inclus și Dumnezeul nostru aici? Eu cred că Dumnezeu este dincolo chiar de existență și inexistență! El nu i-a spus lui Moise că există, i-a spus doar că „Eu sunt Cel Ce sunt”, sper că îmi amintesc bine. Termenii pe care-i folosim noi sunt și ei limitați pentru a descrie infinitatea ființială a lui Dumnezeu. Și chiar nu putem, de aici și păcatul mândriei ca păcatul fundamental, Adam a crezut că mărul îi va deschide poarta cunoașterii; i-a deschis-o, da, dar în ce sens?, în sensul existenței limitate circumscrise finitudinii umane (știința, filosofia, arta și toate ale lor).
Să revin la ideea de lucru în sine (transcendența) explică pe Dumnezeul nostru? Nu cred.
Am folosit undeva un exemplu în care o ființă bidimensională încearcă să explice o ființă tridimensională. Cele două se află în universuri distincte cea cu două dimensiuni poate percepe existența celei tridimensionale? Poate cel mult să o admită prin credință, fiindcă ea transcede spațiul ființial specific „planului”.
Calea potrivită spre înțelegerea lui Dumnezeu este una „negativă”, adică putem spune despre Dumnezeu ceea ce NU este și nu ceea ce este. E drept, Dumnezeu ne-a vorbit despre sine ca fiind IUBIRE, BUNĂTATE, DREPTATE ABSOLUTĂ, dar percepția noastră este limitată și față de aceste noțiuni fiindcă le trecem tot timpul prin filtrul logicii noastre, încăpățânându-se să le judecăm din perspectiva noastră. Putem admite noi în mod logic că iubirea și dreptatea pot sta tot timpul împreună? Dacă ești drept cu un criminal care ți-a ucis pe cineva drag, cum poți să-l iubești și să admiți, totodată, că este rău? Noi nu, dar Dumnezeu, în infinita Sa IUBIRE, BUNĂTATE, DREPTATE ABSOLUTĂ poate!

Dar problema noastră e alta, a mea cel puțin. Până o să admitem că ADEVĂRUL este un CINE (Iisus Hristos) și nu un CE, mai este cale lungă! Nu ne lasă păcătoasa logică deschisă nouă prin păcatul lui Adam, care a vrut să fie și el, datorită Vicleanului, asemănător lui Dumnezeu. Și mă tem că aceasta e cea mai gravă consecință a păcatului strămoșesc. Și de aceea, muritorii de rând, care nu-și pun atâtea probleme, au mai „multă trecere” pe calea mântuirii.

Pt ICalin
 

Sunt adeptul celor spuse de Petre Tutea: ,,Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.Adevărul este relevat şi nu determinat.Când mă gândesc la omul liber şi la omul înlănţuit, îmi vin în minte vorbele lui Faust: iubesc pe acela care doreşte imposibilul.Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamica şi istoria.Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o "restructurare" a omului, aceasta s-a întâmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.Cu sau fără doctrină, viaţa se vrea descătuşată.Prin forţa eliberatoare a misterului, omul iese din istorie, eternitatea lui fiind fixată tomist în triunghiul: Dumnezeu este, cele două lumi sunt, omul este.Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber."

Eu cred ca stiinta se incadreaza intre aceste 2 coordonate: ,,Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul" si ,,Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber"

Cred ca stiinta,ingeniozitatea umana,genialitatea si inventivitatea,simtul artistic,literar si progresul stiintific sunt mari daruri facute omenirii de Cel de Sus pt ca noi sa intelegem maretia si frumusetea creatiei Sale,acest extraordinar echilibru universal.Acesta este opinia mea si este prin urmare imperfecta.Nu trebuie sa se enerveze nimeni.Fiecare individ trece prin filtrul propriei ratiuni anumite aspecte.Cateodata ratiunea nu este suficienta.Mantuitorul este mai presus de ratiune sau analiza.Doar noi,in nebunia noastra,putem crede ca-L vom intelege pe Hristos cu ajutorul stiintei.Pe Mantuitorul il intelegi doar in modalitatile aratate de EL.


Poate mai discutam pe acesta tema.Te salut cu respect.Cel de Sus sa fie alaturi de noi toti.