Sinceritatea :
 

De mic copil eşti învăţat de părinţi să nu minţi. Mai târziu, când te loveşti de diferite probleme în viaţă , îţi dai seama că adevărul îţi poate crea probleme, şi încă mari. Atunci înveţi să fii politicos. Dar ce este, de fapt , politeţea ? Să fie doar o formă frumoasă de a minţi pe cei din jur şi poate, chiar pe tine însuţi ? Sinceritatea poate avea urmări neplăcute nu doar în ce priveşte legăturile noastre cu străinii , ci chiar şi în familie. Când aţi fost sincer ultima oară, cu mama sau cu tata, fără să urmeze supărări, lacrimi sau măcar "tandre "încrâncenări ?O întrebare ce o adresez mai cu seamă celor ceva mai tineri de pe acest forum. Din păcate, din cauza obişnuinţei de a "minţi frumos" nu mai comunicăm deplin nici măcar cu familia. Sigur că există oameni care vorbesc direct cu familia despre tot ce-i doare, dar câţi sunt aceia ? De curând am auzit pe cineva citându-l ( în caz că citarea era corectă ), pe Marc Twain, care ar fi spus că " prietenii sunt modalitatea prin care Dumnezeu îşi cere scuze pentru părinţii pe care ţi i-a dat". Tot în aceaşi notă , scriitorul american spunea : " Ne plac oamenii care ne spun ceea ce gândesc, cu condiţia ca ei să gândească la fel ca noi". Iată unde se poate ajunge cu dedublarea ! ! ! . Totuşi este clar că, oricât de bun ar fi prietenul , tot membrii familiei, în cele mai multe cazuri, sunt cei care rămân apropiaţi, cu adevărat, toată viaţa. Cu toate acestea, familia este cea pe care o evităm, din diverse motive, de cele mai multe ori legate de "conflictul dintre generaţii" sau de "diferenţa de opinii" legată de studii, însurătoare / măritiş , aspiraţii religioase sau alegerea serviciului , etc. Se observă această tendinţă chiar aici pe forum prin tot felul de apeluri tip : "Am nevoie de un sfat", "Cer ajutorul vostru", "Sunt disperat ( ă ) , vă rog să mă ajutaţi", etc, etc. . .Sinceritatea oare este un "dezavantaj" ? Giuseppe Verdi, marele compozitor, spunea într-o carte , un mare şi pe atât de actual adevăr : " În muzică, la fel ca în dragoste, cel mai important este să fii sincer". Sinceritatea este considerată de unii un mare avantaj, dar mulţi consideră sinceritatea şi un mare dezavantaj .

[COLOR=#ff0000]“Un om rau este, inevitabil si indiscutabil, un om mincinos. Oamenii rai nu sunt sinceri, nu pot fi sinceri, ei mint, traiesc in minciuna[/COLOR], precum viespea cazand in miere, crede c-a dat de viata, in realitate pierzania fiindu-i aproape… Minciuna este prima fiica a diavolului, acesteia urmandu-i [COLOR=#ff0000]intriga, barfa, para [/COLOR](intr-un termen actual, [COLOR=#ff0000]turnatoria[/COLOR]), fiecare avand propria dulceata ucigatoare.
Asa a fost ucis Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, in anul 1332, pe 2 iunie. A fost un negustor cinstit, credincios, rugator rasaritean. Este parat de un occidental, tot crestin, stapanitorului turc din Cetatea Alba, cum ca ar vrea sa-si lepede credinta pentru a se face musulman. Dregatorul turc s-a bucurat, fara a banui vreodata ca este vorba de o intriga. L-a chemat la el: nici prin gand nu i-ar fi trecut tanarului Ioan sa-si comercializeze sufletul. Turcul s-a aprins de manie, crezand ca Ioan, cel indraznet cu duhul, tine la pret. [COLOR=#000080]Nici vorba, raspunsul acestuia a fost limpede, precum ortodoxia: Cum, sa ma lepad de Hristos-Dumnezeu, facatorul fapturilor si sa ma inchin la acestea (la Soare, Luna sau la alte stele?!).[/COLOR]
[COLOR=#000000]A fost batut cu toiege pline de ghimpi si legat apoi de coada unui cal salbatic, a fost tarat pe ulitele Cetatii Albe, inrosind-o cu sange de martir. [/COLOR]Crestinii au ingropat trupul sfantului. Binecredinciosul voievod Alexandru cel Bun l-a adus, in 1402, la Suceava, cetatea de scaun a Moldovei. Astfel, nu s-a inchis, ci s-a deschis o prima fila din miile care aveau sa fie scrise cu sange intr-un adevarat Martirologiu romanesc, pricinuit de cumplite si satanice intrigi. [COLOR=#000080]Cati oameni nu au murit in inchisori, fiind parati pentru sfantul lor Crez…[/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Din pacate, nu am invatat nimic: condamnam, dar nu iertam, acuzam, dar nu recunoastem, defaimam, nimic folosind; barfa a ajuns pe buzele tuturor, este rujul care invineteste sufletele[/COLOR]. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca placerea pe care o da raul este scurta, durerea pe care o naste este vesnica.
Ce cumplita amagire: sa minti, sa parasti, sa barfesti…[COLOR=#000080] In aceste rele Dumnezeu nu este prezent si acolo unde nu este Dumnezeu, nu mai exista nici om, nici omenie. Este timpul sa ne oprim![/COLOR] Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava reprezinta PUNCTUL care scrie o carte. Sa o recitim, ori de cate ori ne incearca minciuna!”

Toate ar fi de înţeles dacă am exclude faptul că trăim printre creştini. Numai că, cel puţin teoretic, într-o comunitate creştină, cel puţin teoretic ar trebui ca "ceea ce este da să fie da şi ce este nu, nu ". Cum o comunitate de creştini, care se împărtăşesc din acelaşi potir, pot să fie distanţi şi nesinceri ? Toată lumea minte frumos şi de aceea nu putem găsi , decăt cu mare greu, comunităţi autentic creştine. Fiecare are păcatele sale, fiecare are problemele sale şi fiecare se ruşinează, într-o măsură mai mare sau mai mică, de lucrurile cu care nu se poate "mândri". Dar ce-ar fi dacă oamenii ar trăi, pur şi simplu, împreună, fără să se mintă ? Este extrem de greu să trăieşti alături de cineva care nu este exact ca tine. Te poate deranja chiar şi felul în care respiră cineva care-ţi displace. Pur şi simplu. Convieţuirea este una şi viaţa parohială este altceva. Dar dacă aceste două ar tinde să semene, în sens că s-ar rezolva problema de comunicare în ambele, cred că ne-am apropia de " o singură turmă " şi Păstorul este unul, pentru toţi.

Eu sunt sincera dar in sensul rau, asa ca nici extremele nu sunt bune. De multe ori zic niste lucruri dupa care ma caiesc si ma gandesc ca mai bine era sa nu le fi zis... multi nu inteleg sinceritatea, sau multi confunda sinceritatea cu indrazneala.
Cea mai buna sinceritate cred ca este cea fata de noi insine: eu sunt asa, nu am facut bine, nu am gandit bine, trebuie sa ma indrept. Cand vom reusi sa intelegem neajunsurile noastre vom inceta sa dam vina pe ceilalti, vom zice doar in gand: Doamne Tu stii ce-i mai bine, Fa dreptate intre mine si aproapele meu. Daca totusi aproapele nostru ne pune in primejdie mantuirea, e buna sinceritatea, dar nu cea cu duh de cearta, ci cea cu duh de adevar si facuta din iubire.
Pe undeva parca am citit de un sfant care a preferat sa ramana mut, ca sa nu mai pacatuiasca cu vorba si cu judecarea aproapelui, caci si in sinceritate poate si o doza de slava desarta.

Daca de sinceritatea cuvantului nostru depinde mantuirea noastra sau a cuiva, apoi atunci tacerea poate deveni chiar un pacat. Deci exista situatii si situatii. Sigur ca, daca putem gasi modalitati de a ramane sinceri si de a nu rani e minunat. Si totusi, un crestin trebuie sa fie calit, caci mantuirea se obtine prin nevointe si prin cultivarea rabdarii. Daca acum nu putem rabda un cuvant de indreptare cum vom rabda chinurile vesnice?

De aceea, atunci cand se impune sa fim sinceri pentru salvarea mantuirii noastre sau a aproapelui, cred ca trebuie sa avem in vedere scopul cel mai inalt: mantuirea, nu pacea sufleteasca de moment a aproapelui. Si aceasta e importanta, dar nu e mai importanta decat mantuirea. Mi s-a intamplat sa ma corecteze cineva intr-o privinta anume, nu pe forum. La inceput mi s-a parut curajoasa sinceritatea persoanei respective. Dar, gandindu-ma mai bine si analizand lucrurile, am vazut ca avea dreptate.

Merita sa ne cultivam discernamantul, caci Dumnezeu ne smereste ba pe unii , ba pe altii cum stie El si nu intotdeauna gandul, vorba si fapta noastra sunt in acord cu voia Sa. Uneori, mai inainte de a ajunge la un duhovnic se gaseste cate un ,,mosnegel" sau cate o ,,babuta'' care ne mai arunca uite-asa cate un colac de salvare printr-un citat ori vreo vorba de duh.

Ca sa nu mai spun ca de atatea ori mi s-a intamplat sa gasesc raspuns in termeni foarte fermi la intrebari pe care mi le puneam. Sinceritate si precizie de chirurg au multi sfinti care ne-au lasat cuvinte ziditoare de suflet. Tintesc pacatul drept in frunte, asumandu-si riscuri, adesea. Caci la plecarea din aceasta viata, ingerii nu vor fi deloc politicosi cu noi daca n-am facut voia lui Dumnezeu.

Frumoasă postarea ta ! Da, aşa este , cel mai greu este poate a fi sinceri faţă de noi înşine, a ne vedea aşa cum suntem şi realizând aceasta, putem cu siguranţă a vedea pe cei din jurul nostru cu alţi ochi , am fi mult mai îngăduitori şi mai puţin critici , mai puţin băţoşi.

Răbdarea e o virtute ce cu greu se dobândeşte, dar odată dobândită , în multe situaţii ne foloseşte. Cât despre îngeri, dragă Antonia, ei se vor supune Legii Divine şi ne vor trata precum am fost aici în astă lume.

[COLOR=darkred]Doar sfintii pot fi deplini sinceri[/COLOR], in sensul bun al cuvantului.

A fi sincer implica a'ti asuma toate cele ce urmeaza sinceritatii. Multi nu suporta sinceritatea. Citeam undeva, ca motto: [COLOR=darkred]"Te'ai hotarat sa spui adevarul, pregateste'te sa suferi." [/COLOR][COLOR=black]Nu multi sunt cei ce iubesc sinceritatea, nu multi sunt cei ce rabda si se bucura cand le spui cu adevarat parerea ta despre ei, ori despre ceva ce tine de ei.[/COLOR]

Deci să înţeleg, Dorin, frâna sincerităţii este tot păguboasa mândrie , ce multe rele naşte !

Bine zis surioara.Dumnezeu ne poate da o" palma "prin cine nu te astepti,chiar si printr-un copil.Smerenia face parte din pedagogia lui Dumnezeu.Sa ne smerim ca niste prunci,"ca unora ca acestia le este imparatia cerurilor.

sinceritatea hmmm! cand am fost prea sincera am avut o gramada de probleme. acum, cand mai omit unele lucruri sau le mai cosmetizez pt a nu rani am mustrari de constiinta.nu mai stiu cum e bine: cand sunt in apa, cand in foc.

Sa ai parte de probleme lumesti , dar sa fi sincera , draga Loredana , sa ramai astfel ! Ti-o spune cineva care are de suferit de pe urma sinceritatii , si mai ales de pe urma a gandirii ce se transmite in mod direct celorlalti , fara cosmetizari si fara a cauta sa dea bine publicului . Da , sa fim sinceri , chiar daca suparam sa evitam FATARNICIA si MINCIUNA ! Asta sunt , sa spui neancetat , si sa te rogi Bunului Dumnezeu sa-ti netezeasca calea ! Nu omului sa-i fi placut , nu lumescului sa te inchini , si sa nu-ti faci idoli din oameni , sa nu cauti modele doar pentru a le copia , ca de , asa da bine la public ! Sinceritatea , este bine placuta Lui , si asta conteaza cel mai mult , caci nu omul sau forumistul te va Mantui , ci Domnul !

Sinceritatea deseori raneste,uneori e obraznicie din partea noastra.

Sinceritatea fata de un parinte sau un invatator cred ca este opusa ascultarii,care e cea mai mare virtute.

Daca cineva apropiat,sau care iti este si superior ,te nedreptateste,asta nu inseamna ca trebuie sa fii "sincer " si sa-i spui vreo doua...
Dimpotriva ,sinceritatea aduce impotrivire fata de celalalt,chiar daca noi credem ca avem dreptate.
De asta si sfintii parinti spun de tacere ca este cea mai mare virtute,tocmai pentru a evita "sinceritatea".
Vad ca cei care au acris din experientele lor ,pe acest topic,au identificat neajunsurile pe care le-au avut de la atitudinile sincere.
Sinceritatea inseamna si judecata,il judecam pe celalalt,ne dorim sa reactioneze asa cum vrem noi....

Eu am avut un prieten,si nu am putut fi sincer cu el,sa-i spun neajunsurile ,pentru ca sunt sigur ca s-ar fi suparat.As fi dorit sa se comporte altfel,insa nu putem modifica noi acest lucru,chiar daca am fi dezarmant de sinceri.

Probabil ne dorim ca parintii sa se comporte altfel fata de noi,insa nu rezolvam asta daca suntem sinceri....

Singurul mod de a schimba lucrurile in bine si de a-i atrage pe ceilalti este de a lucra in tacere virtutea,si virtutea insasi ii va atrage pe ceilalti spre noi ,si se vor comporta asa cum ne-am fi dorit.

Daniel , dragă !
 

Te rog să-mi ierţi sinceritatea , dar să ţi minte : prietenie fără sinceritate , nu-i decât o mare amăgire , nu-i nimic până la urmă, un joc , un simplu joc periculos. Să fi sincer Omule !

Trebuie sa fii sincer pana la limita jignirii;daca prin sinceritate superi sau jignesti e mai bine fara.
A nu fi sincer nu presupune opusul,adica a fi mincinos,ci faptul de a nu spune orice si oricand.
E mai bine sa taci decat sa-ti exprimi parerea,e mai bine sa fii smerit decat sincer.
Prin sinceritate multi vor sa indrepte pe altii sau sa se indreptateasca pe ei insisi ,dar astfel cad in mandrie si judecata aproapelui.
Nu sunt de acord sa spui minciuni ,sau sa ascunzi adevarul atunci cand asta ar leza pe cineva,dar sa spui adevarul tau,cu orice pret ,mi se pare gresit.

Multi oameni isi regreta sinceritatea,spunand ca au suferit din cauza ei,ca s-au increzut prea mult in oameni etc

Sinceri pot fi numai sfintii,care ajungand la nepatimire,pot fi sinceri fara sa lezeze ,fara sa jigneasca.
Adevarul nostru ,pe care vrem sa-l rostim in sinceritatea noastra,nu este Adevarul...

Doar un om bun poate fi sincer,fara sa deranjeze...

Singura sinceritate buna este cea fata de noi insine,sa fim sinceri cu noi si sa ne dam seama ca suntem pacatosi,ca suntem nimic in fata lui Dumnezeu.

Sa nu fim sinceri cu altii,ci cu noi.

In primul rand fata de noi , caci altfel ne furam singuri caciula , dar a spune sa nu fi sincer fata de altii , mi se pare draga Daniel mult prea deplasat , ca sa nu-i spun altfel . Iti dau doar doua exemple in care sinceritatea este musai necesara : in relatia parinti-copii-parinti , si in relatia cu duhovnicul nostru ! Exemplele pot continua , dar ma opresc aici , pentru a nu sminti aiurea pe cei ce ne citesc , si care cred cat de cat in sinceritatea noastra , un minim necesar chiar daca suntem pe virtual ! Doamne ajuta !

Nici eu nu sustin afirmatia lui Daniel.As mai adauga ceva draga Cristi, pe langa ce ai spus tu si anume: un om care ii priveaza pe cei din jur de sinceritate ( adica ii minte) foarte greu va ajunge sa fie sincer cu el insusi.E mai greu sa fii sincer cu altii decat cu tine insuti. Pentru ca tie iti poti spune orice: te uiti in oglinda si poti sa-ti spui "mah pe langa ca sunt urat mai sunt si prost si invidios si etc etc", ca nu te aude nimeni, nu ranesti pe nimeni.Dar ca sa fii sincer cu cei din jur este si o mare responsabilitate. Una este sa servesti pe cineva cu apa dintr-un borcan vechi si nespalat bine de mustar si alta este sa-l servesti cu apa intr-un pahar stralucitor de curat asezat pe o tava frumoasa. Omul saracul bea apa ca ii este sete, dar in primul caz o inghite cu noduri si ii cade rau. Asa si cu sinceritatea.Trebuie sa fim sinceri cu altii intotdeauna. Dar sinceritatea noastra exprimata fara iubire si fara bunatate ci doar cu superioritate sau repros, s-ar putea deseori sa spintece in loc sa vindece..Si eu din pacate am mult de lucru la acest capitol. Deseori sinceritatea mea e ca o lovitura cu barda....

Cuvintele sincere nu sunt intotdeauna elegante iar cuvintele elegante nu sunt intotdeauna sincere.
In primul caz, am putea rani pe altii dar ca sa nu se intample asta, e nevoie de iubire, bunatate si sa nu cumva sa ne dam aere de superioritate (asa cum zici).
In al doilea caz, ne ranim pe noi insine, prin ipocrizie si duplicitate.

Adevarat , adevarat spui tu , caci e nevoie si aici de mult tact si rabdare , dar una este in a grai teoretic , si alta e situatia din teren . Suntem de multe ori pripiti si rautaciosi in judecatile noastre , chiar si atunci cand suntem sinceri ! Renuntam la sinceritate pentru a nu strica relatii , pentru a nu ne sifona imaginea , pentru a minti cu eleganta , intr o societate care are ca drept principii minciuna , lacomia , trufia , desfraul si alte cele ! A fi sincer e un act de curaj , e un risc , e o nebunie de multe ori , dar cred ca nu trebuie sa renuntam la sinceritate , si mai ales sa spunem cu atata dezinvoltura, ca nu trebuie sa fim sinceri cu cei din jurul nostru.

As dori sa vad un citat din Noul sau Vechiul Testament,ori din Pateric,unde se vorbeste despre sinceritate....

Esti RIDICOL , ai ramas devotat " sinceritatii" tale , si cand te numeai Daniel777 , si acum cand esti Daniel_7 ! ! ! Sa-mi dai si mie un citat unde spune ca trebuie sa mintim ! Sau unde scrie de castraveti , usturoi , ceapa si alte cele . . . , mai , mai Daniele , cu toata sinceritatea : esti simpatic de ridicol , mai frate !:76::76::76:

Hristos , cum a fost mai frate ? Sincer sau un prefacut ?

A nu fi sincer ,nu presupune a minti,ci a fi precaut...

În Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, scrie:

8. Fără minciună se împlineşte legea şi înţelepciunea este desăvârşită în sinceritate.

Este singurul loc unde se vorbeste despre sinceritate.Mi se pare cam putin.
Nici in filocalii nu se trateaza aceasta "virtute"...

Toate temele dezbatute in Filocalii....de ce lipseste sinceritatea?
 

Ascultarea
Credinta
Cunoastere - Ignoranta
Curaj - Frica
Curvia - Curatia
Deznadejde
Discernamant - Trezvia
Dragoste - Bunatate - Mila
Frica de Dumnezeu - Evlavia
Iadul
Imbuibarea - Infranarea
Imparatia Cerurilor
Infricosata Judecata
Mania - Blandetea
Meditatia
Moartea
Naluciri
Osteneala - Lenevia
Parintele spiritual
Patimi - Ispite
Paza Simturilor
Pilde
Plansul
Pocainta
Rabdare - Suferinta
Rasul
Retragerea
Rugaciune
Saracia - Avaritia
Slava desarta
Smerenia - Mandria
Spovedania
Suferinta - Rabdare
Trandavia - Osteneala
Trezvia - Imprastierea
Vorba desarta - Tacerea

A fi sincer inseamna a nu minti. Iar tema minciunii este pe larg arata in Scriptura.
Si Sfintii Parinti ne invata ce este minciuna de cate feluri este si cand avem voie sa mintim. Exista doar un singur caz in care avem voie si acela este atunci cand prin minciuna noastra salvam un suflet pacatos de la ratacire si -pierzanie. Atat.
Exemplu: un sfant parinte, (nu imi amintesc exact, Macarie Egipteanul? am sa caut exact citatul daca trebuie) s-a pomenit intr-o zi cu un hot care se inchina la idoli care fugea din cetate fiind urmarit sa fie prins . Cuviosul l-a luat in chilia sa, la ascuns si l-a salvat de urmaritori, spunandu-le ca nu l-a vazut. Apoi l-a tinut cu el o vreme si l-a invatat ce este credinta in Dumnezeu si astfel prin minciuna de la inceput i-a salvat sufletul sau de la moarte.

Omul viclean este mincinos, una spune si alta este, una este inlauntrul sau si alta in afara. Acest om viclean nu este sincer, si iata ca vorbind de viclenie, care este un pacat, invatam, sa fim sinceri.
Ca sa discutam despre sinceritate are trebui neaparat sa discutam despre minciuna, neadevar si viclenie pacate care sunt dezbatute de toti Sfintii Parinti.

Aceste scrieri nu existau fara sinceritate.ADEVARUL numai prin sinceritate poate fi relatat! Aceste scrieri pe care le-ai enumerat sunt ele insele SINCERITATE PURA! Sinceritatea este evidenta, nu trebuie tratata special.Daca nu crezi in sinceritate inseamna ca nu crezi nici in scrierile de mai sus!

Aici la sinceritate se poate vorbi foarte usor pe langa subiect.
Trebuie facuta un pic distinctie intre sinceritatea fata de tine insuti si sinceritatea fata de ceilalti.

Cand te exprimi fata de ceilalti ,nu poti fi sincer,asta neinsemnand ca trebuie sa fii mincinos.Insa daca esti sincer si incepi sa-i spui defectele,sau sa-l inveti tu ce e binele etc,poti fi grososlan si sa ranesti.
Sau daca esti sincer si iti expui sentimentele ,poti fi ranit.
Sau cum erau Sfintii Parinti ,desi aveau experiente inaltatoare,nu puteau fi "sinceri" si sa le spuna si altora ,pentru ca pierdeau harul.

Deci sinceritatea are mai multe contexte ,si a nu fi sincer nu inseamna musai opusul sau,asa cum vad ca se spune aici.

Cand spun ca sinceritatea nu este o virtute in sine,ma refer ca numai in anumite situatii este recomandata,de cele mai multe ori folosind-o poti rani,sau poti fi ranit.

Cu drag , pentru Daniel , un articol ( interviu ) publicat pe site-ul nostru !
 

" Asa este omul : cand este smerit , ESTE SINCER , este si constiincios , iar ceea ce face el dainuieste . Pe cand oamenii mandri si lucrul lor e superficial , facut in graba si cu lipsa de vrednicie , de seriozitate . . . "Iata articolul ( interviul complet ) , care trebuie citit si mai ales inteles :http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nie-82592.html

Din pacate, omul se obisnuieste atat de mult sa vietuiasca in minciuna, incat sinceritatea ii pare cu neputinta de dobandit.
Sa ne ajute Dumnezeu sa gustam bucuria sinceritatii, izbavindu-ne de boala injositoare a minciunii!

Avva Dorotei precizeaza ca exista trei feluri de minciuna:
"Este cel ce minte in cuget, este cel ce minte in cuvant si mai este cel ce minte cu insasi viata lui.

Cel ce minte in cuget e cel ce primeste banuielile. De vede acesta pe cineva graind cu fratele lui, banuieste si zice: De mine vorbesc. Si daca aceia intrerup convorbirea, banuieste iarasi ca pentru el au intrerupt-o.
De zice cineva un cuvant, banuieste ca pentru a-l supara pe el l-a zis si, pe scurt, in orice lucru il banuieste pe aproapele, zicand: Penru mine a facut aceasta, pentru aceasta a facut aceasta. Acesta este cel ce minte in cuget. Caci nu cugeta nimic adevarat, ci toate din banuiala [...].

Cel ce minte in cuvant este, de pilda, cel ce se leneveste sa se scoale la priveghere, si in loc sa zica: Iarta-ma, ca m-am lenevit sa ma scol, zice: Aveam fierbinteala, aveam ameteli si nu am putut sa ma scol, n-am avut putere. Si pune zece cuvinte mincinoase, ca sa nu puna metanie si sa nu se smereasca. Iar daca cineva il invinovateste de ceva, schimba cuvintele si le infrumuseteaza, fiinda nu vrea sa suporte vina [...].

Cu viata sa minte cineva cand, neinfranat fiind, fatareste infranarea, sa lacom fiind, vorbeste despre milostenie si si lauda mila, sau mandru fiind, lauda smerita cugetare, sau neiubind virtutea, o lauda si o admira [...]. Unul ca acesta se foloseste de numele virtutii pentru a-si acoperi uraciunea sa si vorbeste despre ea, ca si cand el ar fi unul dintre cei ce o implinesc; sau, de multe ori, pentru a vatama si a amagi pe cineva".

Sinceritatea si pocainta unui Apostol
 

A existat odata un om care a povestit cum era el odata: ,,Am prigonit pana la moarte aceasta Cale, am legat si am pus in temnita barbati si femei"(FA 22:4).Tot el mai spunea si despre ceea ce intentiona sa faca,,marele preot si tot soborul batranilor imi sunt martori. Am luat chiar si scrisori de la ei catre fratii din Damasc, unde m-am dus sa aduc legati la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca sa fie pedepsiti"(FA 22:5).

Si a mers inante pe acesta cale,nu s-a oprit: ,,Si eu, ce-i drept, credeam ca trebuie sa fac multe lucruri impotriva Numelui lui Isus din Nazaret, si asa am si facut in Ierusalim. Am aruncat in temnita pe multi sfinti, caci am primit puterea aceasta de la preotii cei mai de seama; si, cand erau osanditi la moarte, imi dadeam si eu votul impotriva lor.I-am pedepsit adesea in toate sinagogile si imi dadeam toata silinta ca sa-i fac sa huleasca. In pornirea mea nebuna impotriva lor, ii prigoneam pana si in cetatile straine."(FA 26:9-11).

Si tot acest om,acest infiorator prigonitor,trage si concluzia: ,,Ati auzit, in adevar, care era purtarea mea de altadata, in religia iudeilor. Cum, adica, prigoneam peste masura de mult Biserica lui Dumnezeu si faceam prapad in ea;si cum eram mai inaintat in religia iudeilor decat multi din neamul meu, de o varsta cu mine. Eram insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti."(Galateni 1:13-14).

Si lucrurile nu se opresc aici.Omul chiar credea,ca in acest mod,il serveste pe Dumnezeu,ca prigonirea si exterminarea altora era un lucru drept.Chiar a asistat la uciderea lui Stefan,pazind hainele celor care il omorau.Mai mult chiar ,,se invoise la uciderea lui Stefan"(FA 8:1).Pana aici este o imagine teribila,nici macar mila nu poti simti pentru un om care a facut asa ceva.Avea o ura profunda,de fariseu autentic care ,,facea prapad in biserica; intra prin case, lua cu sila pe barbati si pe femei si-i arunca in temnita"(FA 8:3).Nu este o imagine pentru cei care isi doresc perspective idilice,este o imagine dura,sangeroasa.

Odata,acest om poate a asistat la modul cum mentorul sau,Gamaliel,cel de la care invatase Legea,avertiza cu privire la cei pe care el ii prigonea: ,,Barbati israeliti, luati seama bine ce aveti de gand sa faceti oamenilor acestora.Si acum eu va spun: "Nu mai necajiti pe oamenii acestia, si lasati-i in pace! Daca incercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar daca este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Sa nu va pomeniti ca luptati impotriva lui Dumnezeu." Acest om sangeros a ajuns sa traiasca aceste cuvinte spuse de mentorul sau.El lupta chiar impotriva lui Dumnezeu.Acest om care in acele clipe poate intruchipa teroarea ingrozitoare pentru cei din jur,se numeste Apostolul Pavel.

Insa dupa ce s-a intalnit cu Cel de Sus,pe un drum prafuit spre Damasc,tot el scria peste ani,catre un copil al sau de suflet in Credinta,Timotei : ,,Multumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a intarit, ca m-a socotit vrednic de incredere si m-a pus in slujba Lui,macar ca mai inainte eram un hulitor, un prigonitor si batjocoritor. Dar am capatat indurare, pentru ca lucram din nestiinta, in necredinta!"(I Timotei 1;12-13).

Asa era Apostolul Pavel.Un hulitor,un prigonitor,un batjocoritor si in esenta un necredincios chiar daca el credea ca este un credincios si face voia Domnului.Acerst om pe care l-ar fi dispretuit oricine,a primit indurare si mai mult,din tortionar a ajuns Apostol al Neamurilor,sfarsind ca un martir.Tot timpul,cu sinceritate,a amintit celor din jur cum era,si cu pocainta a pus miracolul convertirii sale pe seama,,apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu".Mai mult,el s-a considerat apoi ,, rob al lui Dumnezeu si apostol al lui Isus Hristos"si apoi ,, intemnitat al lui Isus Hristos".Din marele fariseu prigonitor nu mai ramisese nimic,doar pocainta,smerenie,sacrificiu si iubire.Din ura totul a devenit dragoste.Din teroare totul a devenit jertfa.Asa lucreaza Cel de Sus,pe cel mare prigonitor poate sa il trasnforme in Apostol.El nu a personaj pozitiv de la inceput.Un autor spunea ca din acesta situatie se pot desprinde cateva idei.

Toti,ca si Pavel,avem parti intunecate in trecut.Cu totii am pacatuit si am facut lucruri de care poate nu suntem mandrii.Nimeni nu este insa iremediabil pierdut cand este vorba de harul lui Dumnezeu.Nu fost unul ca Pavel care,atunci la inceput,intrunea toate motivele damnarii.Insa ca si Pavel,desi putem avea un trecut intunecat,toti putem avea parte de un nou inceput alaturi de Cel de Sus.Daca Cel de Sus a avut mila de unul precum era Pavel,si l-a transformat intr-un mod atat de radical,atunci cu siguranta smerenia,pocainta si sinceritatea lui sunt autentice si toti le putem cauta.Poate ar trebui sa intrebam toti precum a intrebat el "Doamne, ce vrei sa fac?" (FA 9:6).si fiecare,intr-o zi,va primi raspunsul.

Un alt autor spunea ca oamenii confunda convertirea cu maturitatea.Toti se asteapta ca in momentul cand te-ai convertit deja sa-ti pui totul in ordine si sa fii un perfect crestin.Ce trist.Undeva pe drum uitam detaliile trecutului nostru si a harului care ne-a ajutat.Nimeni nu intra intr-o stare de mantuire spirituala instantanee.Maturizarea in Credinta este un proces de o viata,toata viata lui Pavel arata asta.A luptat,a suferit,a avut temeri,bucurii,tristeti,sperante si deziluzii dar a luptat pana la final.Cu sinceritate si pocainta.Cum spunea un reverend: ,,Convertirea unui suflet poate fi un miracol de moment dar formarea unui sfant este sarcina unei vieti intregi".Apostolul Pavel a fost dovada vie a acestor lucruri asa ca,cu credinta-n Cel de Sus,fiecare poate pasi pe acest drum greu,dureros si cu multa suferinta.Dar desi multi nu pot intelege asta,din ele ies bucuria,lumina si mantuirea.Sinceritatea si pocainta au ca efect dragostea prin jertfa de sine.

Sper ca nu am suparat pe nimeni cu postarea mea aiurita.Dau des cu piciorul in tepusa.Sa ne ajute pe toti Cel de Sus sa pasim calea sinceritatii si pocaintei.

Multumim Scot si George pentru cuvintele voastre de folos , si mai ales pentru sinceritatea voastra !

Vedeti ca sunt doua intrebari in context.Prima este la 3:5.A doua la 3:7.Ambele incep in contextul discutiei despre iudei (3:1).Baza este in Psalmul 51:4 pe care Pavel il citeaza la 3:4.Verdictul pentru ambele interogatii il gasiti la 3:8.Apostolul foloseste o tehnica prin care pui auditoriului o intrebare ce si-ar pun-o chiar el in urma predicii tale si o sintetizezi prin raspunsuri scurte.De exemplu, interogatia de la 3:1>raspuns la 3:2a(adica prima parte a versetului)>Oricum, sunt mari.Interogatiile de la 3:5 si 3:7 la 3:8>Osanda acestor oameni este dreapta.

Pavel a ridicat aceste doua probleme pentru ca erau invocate contra crestinilor(3:8a),ei fiind acuzati de iudei ca le proclama ca fiind adevarate.Veridctul despre cei care ii acuzau este cel din 3:8.In Romani 6:1-2 gasiti discutia punctata pe scurt si cu o concluzie la fel de scurta.

Exista un cuvant cheie care v-ar putea ajuta.In versetul Romani 3:7 apare cuvantul ,,adevarul" in sintagma ,,adevarul lui Dumnezeu".Cam asta este ideea de baza.Acelasi cuvant,in acelasi mod,cu acelasi inteles,este folosit si in I Ioan 1:6.Explicatia cu privire la un sens al acestei notiuni este in I Corinteni 1:18-25(mai ales in 18:23a cu privire la iudei) si chiar exista si un avertisment cu privire la o posibilia motivatie a neintelegerii.Daca adevarul se gaseste in ,,propovaduirea crucii" atunci aveti si explicatia afirmatiei din Romani 6:1-2 care sintetiza pasajul citat de dvs din capitolul 3.

Nu este nici o problema daca vi-se pare neclar.Nu am intanit nici macar un singur teolog care sa fi pus vreodata ca ceea ce spune Pavel este simplu.Dimpotriva este extrem de complex,cu multe nuante teologice(nu uitati formarea de baza a lui Pavel)si pe multe aspecte.Iar faptul ca ati ales un comentariu din Epistola catre Romani(probabil una dintre cele mai comentate ale lui Pavel)va va pune in fata unui scop ambitios:sa intelegeti ce a vrut sa spuna acest Apostol insipirat de Duhul Sfant (FA 13:9).Dumnezeu sa va ajute.

Daca dumneata il propovaduiesti pe Hristos,si crezi ca esti salvat prin Credinta in EL,sa nu cumva sa crezi ca poti sa pacatuiesti in continuare sub pretextul ca harul acopera totul,inclusiv o duplicitate morala a ta.De aici incepeti sa cititi cele scrise in Epistola catre Romani capitolul 6.Acest radicalism din capitolul 6 este explicat,din perspectiva neintelegerii de care se va izbi, in I Corinteni capitolul I.Acum va este mai clar?

Sunteti un om surprinzator.Mai sus mi-ati spus sa nu mai dau citate din Scriptura,desi le-am dat acum imi spuneti sa le dau iar,nu aveti chef sa puneti cap la cap versete biblice, considerati ca nu intelegeti,mai considerati ca nici eu nu sunt sigur pe ce vreau sa pun dar ca o concluzie imi recomandati sa aduc iar Scriptura in discutie.Lenea nu e buna decat in tara lui Mura-n gura.Era o poezioara pe timpuri :) Ca sa fie paradoxul complet: personal cred ca ati inteles foarte clar.

Deci sa dau citate din versiunea in engleza? :) Pai mai simplu ar fi sa explicati dvs ce ati inteles dn versetul pe care l-ati citat.In romana.

Cateva consideratii semantice, in aparenta putin off topic (doar in aparenta).

Termenul „sincer” vine din latinescul „sine”=fara si „cera”=ceara, adica „fara ceara”.

Conform unei traditii etimologice, aceasta expresie „fara ceara”, se referea ab initio la faptul ca in vremuri de mult uitate, un sculptor necinstit din Roma ar fi acoperit imperfectiunile si crapaturile sculpturilor sale cu ceara pentru a induce in eroare si pt. ca acestea sa para perfect netede, fara nici o fisura. Pana in momentul in care viclenia lui a fost data in vileag.

Ulterior, cand se faceau aprecieri asupra unei sculpturi, se cereau si se ofereau precizari daca e „sine cera” sau nu, adica daca are sau nu fisuri ascunse sub vreun strat de ceara.

De aici, termenul „sine cera” s-a extins, capatand sensul de onest, cinstit, fara viclenie, fara defecte ascunse sub alta masca.


Si daca tot intreba Daniel unde anume se vorbeste in Scriptura de sinceritate, raspunsul e: de la un capat la altul.
Daca nu chiar mura-n gura, atunci imposibil sa nu gasim despre opusul sinceritatii.

In multe locuri din Scriptura apare cuvantul „nefatarnic”. Dau un singur exemplu, spus de Apostolul Pavel celor din Roma: „iubirea voastra sa fie nefatarnica”.
In unele versiuni, apare sinonimul „sincera”, traducand originalul grecesc „anupokritos”,

O tema frecventa, mai ales in evanghelii e antonimul lui "anupokritos" - „upokritos” (hypokritos) care inseamna ipocrit, fatarnic.

Ce insemna la origine cuvantul „ipocrit” ? Mie mi s-a parut intotdeauna surprinzator ce semnificatii au multe cuvinte daca sapam la radacina lor. Surprinzatoare mi s-au parut si dedesubturile de la radacina cuvantului „ipocrit”, atunci cand le-am auzit prima data.

Cuvantul ipocrizie, provenit in limba romana pe filiera grecescului „hypocrisis” , insemna la origine "a juca un rol" iar hypokritos (ipocrit), insemna nici mai mult, nici mai putin decat „actor”, adica cineva care se preface, care pretinde ca e altceva/ altcineva.

In Grecia antica „ipocrizia” nu avea conotatia respingatoare pe care o are azi, ci era considerata o tehnica, o metoda de lucru in teatru, folosita de actori atunci cand interpretau roluri.

Cu timpul, aceasta tehnica folosita doar la interpretarea rolurilor in teatru,
s-a extins si in afara lui, ajungandu-se ca oamenii sa joace teatru in viata reala, sa se prefaca, sa pretinda in exterior ca sunt altceva decat in interior, sa se auto-falsifice, sa joace alte roluri, sa poarte masti sub care sa ascunda adevarul, sa fie duplicitari sau cum zicea Hristos, „fatarnici” , adica cu mai multe fete, mai multe masti, in functie de „rolul” in care voiau sa joace.