Intamplari din viata
 

Un episcop a povestit la o conferinta preoteasca urmatoarea intamplare: La un azil de batrani din Germania, cineva a dus mancare unei cunostinte, i-a asezat farfuria in fata si s-a dus, apoi, sa mai rezolve niste treburi. Cand s-a intors, a vazut ca batrana nu se atinsese de mancare. De ce n-ai mancat? - intreba vizitatoarea. Ich bin keine bettlerine! (Nu sunt cersetoare!). Am crezut ca, daca ma vizitezi, stai si de vorba cu mine, nu ma tratezi ca pe o cersetoare…

off, saraca!. Cine are batrini in casa stie exact despre ce este vorba. Usor nu este deloc!
Batrinetea nu este o fericire pentru prea multi! Vai de ei si vai de capul celor care stau cu ei!

Nu inteleg ce conotatie religioasa s-a dat acestui incident, insa cine-i cu picioarele pe pamint stie cit de urit se poate manifesta scleroza!
Doamne fereste-ne! Nu ne lasa sa ajungem in ultimul hal!

Batrana nu voia milostenie trupeasca, ci sufleteasca. E incredibil cat de mult poate valora o vorba calda, un zambet, o privire frumoasa, un simplu gest. Nu costa nimic, dar absolut nimic, dar bucuria pe care o aduc este nepretuita. :25:

Da, mai glykys, este evident.
Mai bine nu mai comentam, povestea este miscatoare asa cum este!

Am inteles asta, insa de regula pe acesti batrini cuminti, plini de profunzime si in banca lor ii gasesti numai in literatura, in filme sau dati ca exemple pe la conferinte.

Voi fetelor ati stat vreodata cu BATRINI IN CASA, cu socrii sau cu vre-o bunica sau bunel razvratit? Sa vedeti acolo milostenie sufleteasca!
Din raspunsurile voastre se vede clar ca nu!

De unde stii tu, omule?

Eu am bunici, stau cu ei in casa de 21 de ani si jumatate si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta, desi ma mai cert uneori cu ei, pentru ca si eu simt ca sunt dificili, ca au alta optica, etc. Nu inseamna ca nu ma iubesc sau ca nu sunt dragalasi de fiecare data, in felul lor. Pe bunicutzul meu imi place sa il alint mereu, sa il atentionez sa isi ia medicamentele, sa manance... Sunt foarte simpatici si cand se cearta intre ei sunt de tot hazul uite, acum ma duc la masa si iar o sa ma frece de cap sa mananc de dulce, ca o sa cad pe strada si o sa ajung la spital si nu o sa mai imi mearga creierul si si si....!

Cat despre exemplele de la conferinte... iti dau exemplul pe care ma gandeam sa il dau in postarea anterioara: o profesoara foarte in varsta (aproape 80 de ani, mi-ar putea fi bunica), la vremea dumisale, o personalitate, model de cultura si eruditie. De onomastica ei, ne-am gandit noi sa ii cumparam o floare, sa fim politicosi (ne gandeam ca va primi o gramada de felicitari din cercurile elitiste si sa nu spuna: uite, studentii mei nu mi-au luat o floare), mai ales ca este unul dintre oamenii care ne merg la suflet. Cand i-am daruit floarea, a fost atat de emotionata, parca mai avea un pic si incepea sa planga. Ne-a multumit atat de frumos mai multe zile dupa aceea si chiar ii povestea cuiva: ce suflu nou mi-au adus copiii astia ... mi-au luat o floare de ziua mea, inchipuie-ti! si nici acum, dupa atatea zile nu s-a uscat, ci se inalta in glastra... eu credeam ca o sa se ofileasca, dar nu, se vede ca mi-au dat-o cu dragoste.

Si avea atata bucurie in ochi! Si ne miram noi... cum poate sa fie cumparata o portie de fericire de la floraria din coltul strazii? Dar daca dragoste nu e , nimic nu e!

De multe ori se intampla ca noi sa nu stim ce si cum sa cerem de la Dumnezeu si, prin urmare, nu stim nici ce si cum sa oferim semenilor nostri. Daca noi i-am cere Domnului mai intai de toate cele ceresti in locul celor pamantesti cu siguranta am sti ca singuratatea nu se vindeca printr-o bucata de paine.

Toţi oamenii au nevoie de afecţiune şi de puţină atenţie,dar cel mai mult bătrânii pe care avem tendinţa de a-i marginaliza şi ai ţine departe de noi.
Bătrânii sunt asemenea comorilor îngropate.Dacă ştiii să te porţi cu ei strălucesc mai ceva decât soarele.

Minunata pilda si lectie de viata. Multumim.

Cu mult mai mult, oamenii au nevoie de caldura si de cuvant, decat de paine.

Subscriu...in urma cu 1 an, de Craciun, am vizitat un azil de batrani pt.a le da mici atentii..cele mai multe persoane s-au bucurat de vizita ca si-a adus cineva aminte de ei si ca au primit si cate o garoafa alba si iconita..impactul a fost covarsitor..atata boala, neputinta care o aduce batranetea...deprimarea unora...inchistarea altora...ei se bucura cand sunt bagati in seama, cand li se acorda putina atentie, putina dragoste....oamenii in general sufera de lipsa dragostei...pt.ca nu se simt iubiti.

Si asta-i frumos, dar am o intrebare
Cit timp ati petrecut cu ei? citeva minute?
V-ati gindit sa veniti sa oferiti "o floare" sub forma de voluntariat la spalat, igiena personala( peste tot) , la curatat paturile, la servirea mesei, la intretinerea conversatiilor, a nervilor, isteriilor, la oprirea batailor, a frustrarilor. Acelea sunt intradevar garoafe si iconite(nu bucati de lemn)!

icoane
 

bucati de lemn!...tu nu ai nimic sfant si iti place sa faci pe oameni sa ii doara sufletul.in atata manie -unde sa mai incapa Dumnezeu.

Andreicozia, te doare suferinta lor sau amintirile noastre?
Nu te gandesti ca vei ajunge si tu candva batran?

Buna intrebare.
As fi postat si eu ceva despre bunicii mei (Dumnezeu sa-i ierte!), dar am sters mesajul sa nu le comenteze toti neavenitii amintirea!

Cred ca oamenii nu devin radicali diferiti la batranete (chiar daca memoria nu-i ajuta).. ci trasaturile lor definitorii sunt exacerbate: daca au fost blanzi si iubitori, vor fi foarte blanzi si iubitori la batranete. Daca au fost egoisti in tinerete sau mandri, vai de ei la batranete.

Nu, filaret, nu ai inteles. Andrei are dreptate in cazul asta. Este usor sa mergi la niste straini de Caraciun sau de Pasti, sa le dai o mica atentie, sa le spui o vorba buna, sa glumesti un pic, si apoi sa pleci in treaba ta. Dar cine are curajul sa ofere voluntar cateva ore pe saptamana, nu la stat de vorba cand totul e curat si e bine, ci ingrijire efectiva a celor batrani si bolnavi. Nu de flori si icoane au nevoie acei oameni, ci de cineva sa spele pe jos, sau sa le schimbe scutecele, sa ii spele, sa ii suporte cu tot cu nervi si pretentii. Asta e greu, si nu multi vor.

Filaret a inteles bine. Icoana nu este o bucata de lemn.

Andrei are dreptate. Poate s-a exprimat putin cam dur dar a spus un adevar. E usor sa te duci, sa dai o floare in zi de sarbatoare si sa pleci. Dragostea nu sta numai in cadouri de Craciun si de Paste. Iar in privinta batranilor este fff greu. Am un prieten care face voluntariat la o casa de copii si in momentul cand i-am spus ca as vrea si eu sa merg mi-a spus sa stau in banca mea ca nu stiu in ce ma bag. Se comporta mizerabil cu pers. care vor sa ii invete ceva, sa le aline singuratatea si dorul de o familie. Tot asa si cu batranii. Oare cati dintre noi am vrea sa mergem maine sa ingrijim timp de 3 zile un batran paralizat si recalcitrant? Nimeni nu spune ca sunt toti rai, sa nu ma intelegeti gresit dar pe multi boala ii face mai egoisti, mai rautaciosi. Dar macar noi sa ii vedem si sa nu facem asa la randul nostru.

Corect si la subiect!

Filaret a inteles ceva dar nu totul, asa cum i s-a clarificat mai sus.
Icoana inceteaza sa mai fie DOAR o bucata de lemn in momentul in care pui mina si mai si ajuti pe linga ea. Direct spus, imaginati-va niste batrini neputinciosi care miros si nu-si pot face nevoile cum trebuie si noi care trecem PE LA EI, le aruncam o iconita, o floare si fugim de acolo cit mai repede, in speranta ca iconita-i va sterge la fund.
Ajutorul DIRECT inobileaza iconita. Stiu ca acest aspect nu se studiaza la Teologie dar AICI se separa griul de neghina!...lucrind cu "leprosii" societatii, batrinii si copiii prin orfelinate, si chiar lucrind in invatamint, acolo fumul tamiii prinde esenta!..nu stind si filozofind cu colegii

Andreicozia, la felul in care vorbesti, cred ca ai facut la viata ta muulta munca patriotica. :5: Sa-ti ajute Dumnezeu sa aiba si copiii tai grija de tine tot atata cata ai avut tu fata de "leprosii societatii"!

sa stii!!, nici nu ai idee...am lucrat si cu seniorii insa cel mai "distractiv" a fost sa lucrez cu copiii arestati pentru tilharii, hotii, prostitutie( 13-14 ani). ...sa vezi ce-i la gura lor!

...aviz amatorilor de crestere duhovniceasca REALA. Eu unul nu am facut-o pentru asta ci pentru a pune familiei mincare pe masa deci nu ma situez in aceasta categorie...
Eu Glykis, am sugerat munca voluntara sau platita nu patriotica( pentru asa ceva trebuie sa ai o patrie cu conducatori care lucreaza pentru binele tuturor si pe care sa-i iubesti ceea ce nu este cazul nostru, poate...o data... in trecut).
De regula insa cind lucrezi pentru o organizatie poti fi si platit si nu-i nimic rau in asta

Deci esti asistent social?

elizabeta, oare nu ai auzit ca orice om in ziua de astazi va trece prin cel putin 4-5 cariere, meserii/profesii pina ajunge la pensie?...ce fac eu include si profesia de asistenta sociala insa nu se opreste la ea. Slava Domnului ca m-a tinut mintea sa fac mai multe, nu ca as fi vrut, dar deseori circumstantele dicteaza!

Dl.Andrei ma bucur sa aud ca dvs.ati putut face mai mult decat mine, sper sa mai fie si altii ca dvs- multi, care ajuta la igiena pers. curatat paturile , la serv mesei, la intretinerea conversatiilor(asta am facut si noi!)si celalate.In ce ma priveste eu nu am povestit cele de mai sus ca sa ma laud, ci doar ca sa nuantez cata nevoie au ei- batranii de dragoste si atentie si cat se bucura cand o primesc ..si nu simt nevoia sa ma justific daca fac sau nu mai mult decat atat si de ce nu...fiecare face ce si cat poate important este sa facem fiecare cate ceva mult sau putin cat putem!

Doamne ajuta!

I no longer fear God, but I love Him. For love casts out fear.
 

I no longer fear God, but I love Him. For love casts out fear.(Nu ma mai tem de Dumnezeu, ci Il iubesc. Pentru ca iubirea alunga teama).

Aseara m-a socat primirea unei vesti extrem de triste si am plaaaaannns si inca plang...un batran in varsta de 85 de ani, neamt..s-a sinucis :(

Acest om nu era nici macar sclerozat, se putea ingriji singur,mergea pe picioarele lui, si amintirile pe care le am legate de el, sunt vechi de numai jumatate de an, cand am mers impreuna intr-un parc de distractii si s-a urcat in toate minunile din acel parc desi avea 85 de ani ..s-a simtit bine si a spus ca nu se astepta sa mai ajunga intr-un asemenea loc la varsta lui ....

Acest batran, care era foarte simpatic pentru noi ( niste straini) si apropiat de familia surorii mele, muncise o viata intreaga, fusese in razboi iar acum lasase casa unuia dintre baietii lui....un celibatar impietrit pentru care prezenta tatalui in acea casa nici nu conta. Sotia acestuim om murise in urma cu 2 ani, si probabil singurul liant din familie disparuse....

In unele weekenduri, mosul era invitat la sora mea acasa, si spunea cu lacrimi in ochi ca sunt singurele momente cand se simte Om si in care este tratat ca un om...iar cu ceva timp inainte sa plece acasa incepeau sa ii curga lacrimi pe obraji in continuu....:(

De multe ori cand il priveam cum statea tacut pe un scaun...afara pe terasa, avea privirea goala...si imi dadeam seama ca se intorcea intr-o casa goala, casa in care traise o viata intreaga, dar care acum era pustie si nu mai era binevenit de muuult.

Mi-a fost greu sa il vad si sa simt ca nu are motivatia de a trai si ma intrebam oare ce simte si cum isi duce povara... cum nici unul dintre copiii lui nu il iertase, am inteles pentru caracterul mai dur din tinerete, si acum il tratau acum cu indiferenta totala...

Aseara cand am auzit aceasta veste trista, mi-am dat seama ca i-a fost atat de greu sa traiasca in acest mod, ca i-o fi fost greu de muuulte ori si ca e atat de trist ca a ajuns sa considere ca e singura solutie potrivita pentru incheirea unei vieti de 85 de ani...

M-am intrebat atunci, oare cati oameni pleaca din aceasta lume cu aceasta tristeste imensa, cu acest gol in suflet, cu amintiri, cu derularea filmului vietii care poate le adanceste suferinta...si toate acestea in singuratate si nepasare, alaturi de copii pentru care ei nu mai exista...pentru care sunt ca si morti demuuuuult...:20:

Imi pare atat de rau pentru acest om, un german care a cunoscut caldura sufleteasca a unui om, strain de familia lui...si care probabil i-a adancit tristetea si mai mult...

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!!!!:20:

M-ai impresionat foarte tare, Andrusca! :-( Sa il ierte Dumnezeu! Mare pomana si-a facut sora ta cu acel om! Si pe noi sa ne ajute sa ne purtam cum se cuvine cu batranii nostri!

Da, asa este....dar viata lui de fapt era constituita mai mult din suferinta, si acele momente ii mai inseninau pentru scurt timp viata....dar revenea si traia in suferinta si in indiferenta propriilor lui copii.

E trist ca uneori nu putem face totul pentru cei in suferinta, pentru cei cu sufletul bolnav...si care sunt constienti pana in ultima clipa de viata :(

Si eu sper sa ma ajute Dumnezeu sa nu ajung sa trec indiferenta peste privirea batranilor mei...sa imi gasesc timp pentru o vorba buna, si pentru a-i face sa se simta apreciati pentru tot ceea ce sunt!

F.frumos Andrusca...asta inseamna sa fii sensibil la suferinta si durerea altuia...sa-l vezi..sa-l observi..so sa vrei sa-i intinzi o mana.
Citeam undeva ca 3 sunt bolile(sufletesti) cu care se confrunta oamenii acum:
- lipsa de religiozitate( a unei leg.cu Dzeu);
- fragilitatea iubirii..in sensul ca ne iubim atat de mult pe noi insine incat nu-l mai putem "vedea" si pe omul de langa noi..nu-l putem vedea in sens crestin adica nu-l putem iubi pt.ca in inima noastra nu este loc si pt.el;
- incapacitatea noastra de a suferi(boli, necazuri orice ar veni peste noi de la Dzeu intr-un scop mantuitor fireste).
Doamne ajuta-ne, lumineaza-ne ca sa te cunoastem pe Tine si pe aproapele amne ajuta-ne, lumineaza-ne ca sa te cunoastem pe Tine si pe aproapele nostru...poate ne-ar fi mai usor sa speram ca ne vom mantui!

Daaaa....m-a intristat si m-a facut sa constientizez ca de multe ori nici nu putem citi in ochii unui om suferinta reala prin care trece, efortul pe care il face sa depaseasca golul din suflet...si ca ajung sa isi puna punct vietii singuri in suferinta lor neinteleasa de nimeni din cei apropiati, doar pentru ca nu vor sa auda strigatul mut..

Cred, deci nu stiu sigur, ca nu prea era religios acest batran...dar era un om sensibil, sensibilitate care poate s-a acutizat in ultima perioada a vietii...probabil si datorita bilantului pe care il facea.....:(

Dzeu sa-l ierte!

diferente
 

de remarcat si puterea pe care ti-o da credinta de a duce crucea,exemplu:o cunostinta de 85 de ani,schioapa de la 18 ani cand in razboi o aschie de obuz a atins-o,credincioasa,care tot timpul zambeste ,desi e vai si amar de ea,si merge cu dzeu inainte,poate o ajuta si clarviziunea nativa,care o face sa vada mult mai clar realitatea;celalalt exemplu e format din mai multe batranici,unele deja la subsol,care si-au dus suferintele cu mari tanguieli si cu multa manie.

Nici batranul asta nu se plangea sau vaita, pur si simplu in momentele in care cei din jurul sau erau antrenati in alte activitati...el ramanea static, pe un scaun...cu privirea in gol, si atunci abia intrezareai ce e in sufletul lui, dar in rest zambea, radea si se bucura sincer de orice atentie pe care i-o dadea cineva...nu se plangea de nimic....

Doar lacrimile care incepeau sa ii curga pe obraji de cum se trezea in dimineata plecarii spuneau totul...si ti se rupea inima pentru ca intelegeai cat de greu ii este...

se pare ca se pot scoate din iad sinucigasii.cum?unei femei credincioase i s-a omorat baiatul.dupa 7 ani de dat prescuri in continuu i-a aparut in vis feciorul si i-a multumit ca l-a scos.poate nu,dar poate si da!e posibil,nu putem exclude aceasta posibilitate,in fond nu stim mai nimic despre dincolo!

Stiu ca sinucisii se pot pomeni la biserica si la Sf. Liturghie de abia dupa 7 ani. Cat de puternice sunt dragostea, rugaciunea unei mame si milostenia!

nu am inteles nic de ce nu sunt pomeniti,de ce nu au slujba la groapa,ei au c.m.mare nevoie....

Nici eu nu am inteles acest obicei din Traditie, care nu apare sub nici o forma in scripturi.
Sinucigasul de regula este un om bolnav sufleteste sau mintal. Deci unde este vina lui cind el nu mai are controlul simturilor.
Zaharia zbiara in legatura nu NESCHIMBABILITATEA Ortodoxiei. Da, de unde, !!!...au aparut in timp atitea adaosuri incit biserica a devenit de nerecunoscut, fata de cea paleocrestina de la inceputuri.
Ar trebui scuturata de multe obiceiuri bizare si inutile si filtre!
Pe cind sinodul al 8-lea?

Cum poţi spune aşa? Sunt atâţia oameni bolnavi de cancer sau foarte bătrâni pentru care moartea ar fi cea mai mare eliberare dar care rabdă dureri de neimaginat sau neputinţele unor ani prea mulţi dar nu-şi pun capăt zilelor pentru a nu-şi pierde sufletul căci sinuciderea tocmai aceasta înseamnă-pierderea nădejdii(deznădejdea) care este cel mai mare păcat.
Păi atunci de ce n-am fi deacord şi cu eutanasia????

Cat mai tarziu sper.. tarziu spre niciodata.