Cum stim ca am tinut postul cu folos?
 

Cum stim ca am tinut postul cu folos?

Eu mă simt mult mai calm decât înainte. Dumnezeu mi-a dat un temperament coleric, dar l-am biruit şi am reuşit să nu mă răstesc la nimeni şi nici să simt pornire spre asta. Faţă de anii trecuţi, am mai înregistrat o deosebire: nu mai mă cuprinde transpiraţia de poftă când trec pe lângă farfurii cu fripturi de porc pitoresc împănate cu bucăţi de usturoi şi mormane de cârnăciori olteneşti. Pur şi simplu, mă lasă perfect indiferent. M-am bucurat să văd asta, fiindcă lăcomia este unul dintre viciile dominante la mine.

Sigur, Sărsăilă nu-mi dă pace, şi a găsit în această perioadă alt chip să mă chinuie: invidia. Dar îi spun mereu: Vade retro, Satana ! şi înţelege. Până la o vreme, mă lasă în pace.

Deci, una peste alta, cred că a fost un post cu folos. Mai am un hop, Miercurea cu Pâine şi Apă, şi apoi mă voi bucura de Cel Viu.

Ai scapat de vreo patima, de vreun duh rau care te tinea strans "la pieptul lui" acum vreo 40 de zile ?!
Eu ma uit la mine... tot manie, mandrie si slava de sine.

Pot spune ca nu simt nici un folos, deci...

... as putea spune: La ce folos atata post ?! Nu mai tin, ca tot prost sunt cu faptele si cu vietuirea.

... dar imi vine iarasi gandul: Oare nu as ajunge si mai rau daca nu as tine si acest post trupesc ?!

Diavolii nu vor slabi niciodata mintea si inima omului, daca omul nu isi va petrece viata in post si rugaciune, caci ne spune Hristos, zicand: "Acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post." (Matei 17,21)

Nu deznadajdui ! Poate ca schimbarea nu e foarte mare, poate nici nu iti dai seama,dar Postul nu l-ai tinut degeaba ! Poate patimile nu au fost infrante,ci un pic slabite...dar daca continuam, si tinem si postul urmator,si cel urmator, rezultatele "vizibile" vor aparea si ele.
Doamne ajuta !

Biserica a randuit in chip minunat postul pentru a ne intari duhovniceste mai ales pentru perioadele din afara lui. Roadele postului le vom culege asadar in afara lui, cand lupta duhovniceasca trebuie continuata.

In orice caz, oricat de putin ni se pare ca ne-am schimbat in bine tinand post, sa nu ajugem a spune ca l-am tinut fara folos.

Daca roadele sunt putine, sa ne ostenim si mai mult pentru a pune inceput bun si a le inmulti.

Daca roadele sunt multe, sa luam seama pe de o parte, sa nu pierdem si ceea ce am agonisit, iar pe de alta, sa sporim necontenit in virtute si fapta cea buna.

Sa ne rugam lui Dumnezeu, dupa osteneala fiecaruia, mai mica sau mai mare, sa ne fereasca de deznadejde si de mandrie. Paziti de ele, ne va fi mai usor sa pastram calea cea dreapta si sa inaintam pe ea.

asa cum spune si fratele windorin :sunt mai bun ca inainte? Nu.
Au fost fapte rele de la care m-am abtinut,DAR AU APARUT ALTELE,NECUNOSCUTE PANA ATUNCI !
M-am vindecat de unele,au aparut altele mai rele.
Cu toate acestea avem un castig imens,indiferent de rezultatele vazute.Anume smerenia cu care ne-am cercetat,cu care ne-am pocait ,si ne-am recunoscut neputintele,si am cerut mila lui Dumnezeu. Doar acestea nu ni le poate lua nimeni ,caci am vrut din suflet sa parasim calea raului

Chiar daca nu vedem noi rezultate spectaculoase, postul ajuta in timp. Ajuta in cimentarea caracterului nostru, ajuta in curatarea de patimi( patimile sunt pacate devenite firea omului si e nevoie de mai mult timp pt. a putea sa ne eliberam de ele). Lupta pentru mantuire trebuie sa fie o lupta continua care sa dureze toata viata. Asa ca fiecare post , fiecare rugaciune, fiecare milostenie e sunt de folos. Orice fapta buna poate fi ultima din viata noastra, asa ca fiecare are importanta ei.
Unul dintre motivele pt. care religiile si practicile ,,exotice´´ sunt mai atractive decat Ortodoxia este acela ca in Ortodoxie poti sa practici credinta o viata intreaga si sa nu ai rezultate spectaculoase, sa nu ai nici o vedenie sau vis profetic, sa nu faci vindecari miraculoase, sa nu poti sta in nu stiu ce pozitie...Cine cauta senzationalul dupa un sir de matanii, dupa 9 rugaciuni la 9 biserici si post in 12 vineri la rand, va fi fi dezamagit de Ortodoxie.

Eu raman la ideea ca postul este spre curatirea trupului. Caci suntem datori ca si inainte de post, si in post, si dupa aceea sa ne straduim a ne lepada de patimi, pacate si greseli.

Deci postul duhovnicesc trebuie sa fie continuu, pe cand postul de bucate - dupa randuiala bisericii.

Eu zic ca postul de bucate sa se faca dupa puteri, fiecare isi stie corpul cel mai bine, si sa se puna mai multa atentie pe rugaciune, si fapte bune,sa parasim patimile cele urite in fata Domnului.

Daca te simti schimbat si mai aproape de Dumnezeu!

De fapt, trebuie sa ne vedem mai bine pacatele. Cam atat, cred.
Altii trebuie sa ne vada mai aproape de Dumnezeu, iar nu noi insine.

Asta speram si eu.
Dar cred ca sunt prea nepregatita pt asta. :2:
Nu vad mare lucru, totul este in ceata.

Dar ieri am aflat de ce nu le vad (citat mai lung, dar f frumos):
"Cartile ce n-au mai fost demult citite, cartile invechite in dulapuri sunt pline de praf, roase de molii. Cel care ia o asemenea carte o citeste cu multa osteneala. Asa e si constiinta mea. Necercetata de mult timp, cu greutate s-a lasat deschisa. Deschizand-o, nu am aflat multumirea asteptata. Doar pacatele insemnate se pot citi cu indeajunsa inlesnire; semnele marunte, care sunt o multime, s-au sters aproape, si nu mai pot deslusi acum intelesul lor.
Dumnezeu, numai Dumnezeu poate sa dea iarasi culoare literelor sterse si sa-l izbaveasca pe om de constiinta vicleana (Evr. 10, 22). Numai Dumnezeu poate darui omului vederea pacatelor sale si vederea pacatului sau - a caderii sale, in care se afla radacina, samanta, vlastarul, impreunarea tuturor pacatelor omenesti.
Chemand in ajutor mila si puterea Dumnezeirii, chemandu-le in ajutor prin rugaciunea fierbinte, unita cu postirea cea cu buna intelegere, unita cu plansul si tanguirea inimii, deschid iarasi cartea constiintei, iarasi ma uit la multimea si felul pacatelor mele; ma uit - ce mi-au nascut pacatele pe care le-am facut?
Vad: "Faradelegile mele au covarsit capul meu, ca o sarcina grea apasat-au peste mine, inmultitu-s-au mai mult decat perii capului meu” (Ps. 37, 4; 39, 17). Care este urmarea acestei pacatosenii? "Ajunsu-m-au faradelegile mele si n-am putut sa vad; inima mea m-a parasit" (Ps. 39, 16-17). Urmarile vietii pacatoase sunt orbirea mintii, impietrirea, nesimtirea inimii. Mintea pacatosului inrait nu vede nici binele, nici raul; inima lui nu mai e in stare de a primi simtiri duhovnicesti. Daca acest om, parasind viata pacatoasa, se va intoarce catre nevointele bunei-cinstiri, inima lui, de parca i-ar fi straina, nu-si va alatura simtirea nazuintei lui catre Dumnezeu."


Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...riu-68499.html

Ce ciudat ,si eu am constatat asta ,ca au aparut altele.

Si de fapt unele pacate le vedem mai greu sau le dam mai putina importanta din cauza mandriei.
Dar avem un avantaj ,ca sunt unii care ni le dezvaluie.
Cu voia lui Dumnezeu.

La catolici produsele lactate si ouale sunt de post?

nu prea inteleg...
 

...cum adica "folos"? Folos la ce? Pentru noi folosul?
Postul este ceva care nu aduce "foloase". Eu il vad ca pe un fel de apropiere de Dumnezeu, ca un fel de a "impartasi" cu mine insumi patimile Mantuitorului. E adevarat ca postul reprezinta un discomfort dar cand te gandesti ca Isus a fost rastignit pe cruce pentru a ne izbavi pe noi postul nu mai pare o asa "povara".
Azi foarte putini mai stiu de post totusi eu am fost foarte incantat de mine insumi pentru ca am reusit sa tin post negru in Vinerea Mare.

La catolici pestele, produsele lactate si ouale sunt de post. Minimul care le este cerut mirenilor este lipsirea de carne in fiecare miercuri si vineri din Postul Mare. Fireste ca sunt unii care isi asuma mai multe nevointe, tinand post alimentar ca si ortodocsii. Desi este mult mai usor de tinut decat postul nostru, de infranare tot este nevoie, dracul ispitind pe oricine chiar si la cea mai mica incercare de infranare... e treaba bisericii lor ce randuieli le pune si treaba lor cat de mult pot tine din ele sau in plus peste aceste randuieli. Postul e tot post, iar Dumnezeu rasplateste fiecaruia dupa chibzuielile Sale. Oricum postul presupune mult mai mult decat regim alimentar, adica rugaciuni, slujbe, cercetarea propriilor pacate, pocainta, fapte bune... La acestea sa avem grija sa nu ne-o ia inainte, nu la verdeturi ("chimen si marar").

Fara indoiala, apropierea de Dumnezeu este cel mai de pret folos al postului. Spre aceasta apropiere (impartasire de/cu Dumnezeu) nazuim toti la inceputul fiecarei perioade de post. Dar aceasta tinta poate fi atinsa numai daca de la inceputul calatoriei parasim patimilie si ne straduim sa ne impodobim sufletul cu virtutile.

In aceasta lupta, ce presupune transformarea noastra launtrica, trebuie sa-L chemam necontenit pe Dumnezeu in ajutor, prin rugaciune. De aceea, postul inseamna infinit mai mult decat un regim alimentar. Cel din urma, ma ajuta sa duc o viata sanatoasa si sa slabesc, pe cand postul mi se arata cale catre Dumnezeu si catre mine insumi.

Pai asta simti dobandind pace sufleteasca,asta se simte nu trebuie sa citesti intr-o carte sau sa iti confirme cineva asta...asta tu simti depinde cum ai tinut post daca ai tinut post ca regim sa post in adevarratul sens al cuvantului...Dumnezeu sa ne lumineze ! Hristos a inviat !

Putem sa primim oare aceasta, anume ca cei de langa noi ne vad mai bine decat noi pacatele ?!
Putem oare sa ne smerim intr-atat incat sa acceptam ca noi insine ne cunoastem mai putin decat cei de langa noi ?!

1. Da, postul are roade si foloase deosebit de mari. Si acestea se revarsa in primul rand asupra noastra, a celor care postim.
Eu insumi ma folosesc de post, motiv pentru care ne si este cerut a'l tine.

2. Prin post nu cred ca "impartasit" patimile Mantuitorului, ci doar ne aratam vointa si osteneala in a ne curati de pacate. Tinem post pentru noi, nu pentru Dumnezeu. Daca am putea iubi curat si statornic, nu am mai avea nevoie de post. Insa cand gandurile ne lupta sistematic, inima zburda in neiubire si mintea se arunca in rautati, atunci avem nevoie de frana, de osteneli si postiri.

3. A tine post negru este o osteneala personala. Ea nu trebuie spusa altora. Odata spusa, ea este furata de catre diavol din vrednicia omului, care nu stie "sa se inchida in camara sa", cand se roaga, nici sa ascunda mainii stangi cele facute de mana dreapta. Iar daca dupa post apare sentimentul de "incantare de sine", mi'e frica sa nu fi aparut inselarea si viclenia diavolului. Dupa post, oricat de aspru ar fi, faptele dragostei ar trebui sa ne arate masura, iar nu "incantarea" direct proportionala cu nevointa.

Cu dragoste intru Hristos,
Dorin.

Asemana Parintele Staniloae pe cel care se osteneste cu postul cu agricultorul care sapa pamantul, rupe buruiana si arunca asemenea Semanatorului samanta cea buna. Dupa ce postul s-a incheiat asteapta roadele.

Cred ca un rezultat important al postului 'cu folos' ar fi sa ne putem bucura cu toata fiinta de Inviere, si bucuria si intelegerea asta sa o aplicam in viata noastra de zi cu zi. Sa ne simtim si noi innoiti. 'Astazi toate s-au umplut de lumina' - cantam in parioada pastelui.

Cred ca bucuria simtita dupa spovedanie si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, la sarbatorirea Sfintei Invieri, in urmatoarele zile din saptamana luminata si nu numai, ne incredinteaza ca postul ne-a fost de folos.Si ne-a fost de folos si ca am putut sa privim mai atent in interiorul nostru,ca am reusit partial macar, sa vedem aspectul duhovnicesc si spiritual al postului ."Postul este , de fapt, ca un far care lumineaza in toate unghiurile vietii tale:te vadeste cat de buna sotie esti, te vadeste cat de buna mama esti..."(Pr.Constantin Necula, din Conferinte)

In perioada postului crestinul care tine post este mai ispitit decat in restul zilelor? nu stiu parca mie asa mi se intampla parca... si pana la urma e bine sau nu sa zicem ca tinem post? sau deja cadem in pacatul mandriei?

Desigur, suntem mai ispititi in vremea postului, intrucat diavolul nu se bucura cand omul posteste pentru Dumnezeu. S-a discutat despre asta si in cadrul topicului Ispitele postului.

Nu cred ca trebuie sa spunem altora ca postim daca nu suntem nevoiti; sa nu trambitam ca postim. Sa inchinam postul nostru lui Dumnezeu, si sa avem constiinta ca reusim sa postim doar din mila Lui, ajutati de El.

Personal acoper cu taina posturile personale, tinute in afara celor patru mari posturi si a celor de miercuri/vineri.
Consider ca pe cele poruncite/randuite de Biserica nu trebuie sa le acoperim.
Este bine sau nu ?!

Gandesc la faptul ca spunand colegului de serviciu ca nu mananci friptura, pentru ca e Postul Pastelui, marturisesti intr'un fel pe Hristos. Daca ocolesti subiectul, cel de langa tine poate gandi ca nimeni nu mai posteste posturile randuite de Biserica.

Dorin, iertare de intrebare, dar ce fel de posturi personale tii, in afara celor randuite de biserica? Sunt date de duhovnic, sau ti le stabilesti tu singur? N-am mai auzit pana acum de posturi personale (ca slava Domnului sunt destule zile de post "normale" intr-un an, macar daca le-am tine cum trebuie) si daca vrei sa raspunzi, iti multumesc ptr lamuriri.

Biserica ne traseaza niste linii de maxima trebuinta, cam obligatorii, daca putem spune asa.
Pe langa acestea insa, fiecare trebuie sa inmulteasca pe cat poate postul, rugaciunea si faptele dragostei crestine.
Citim in vietile sfintilor, parintilor si ale altor nevoitori crestini, ca postul si nevointele se intindeau cam peste toata vremea.

Niciodata nu tin post fara a vorbi cu parintele meu duhovnic.
Eu hotarasc numarul zilelor si motivul, iar parintele binecuvinteaza sau modifica cele dorite de mine.
Mi s'a intamplat sa tin post pentru un examen greu, pentru casatorie, pentru nastere, pentru o mare ispita, etc.

Putem tine post (1-7 zile) si pentru praznicele imparatesti (in calendar nefiind mentionat "post"), spre a ne putea impartasi.
Duminical ar trebui sa se impartaseasca macar cativa crestini. Sunt atatea Liturghii, peste an, fara impartasiti.

L'am numit post personal pentru ca nu stie nimeni despre el, insa postul nu poate fi decat eclesial (in comuniune).
Cand un om tine post, lumea din jurul lui se intareste si se binecuvinteaza, familia, natura, comunitatea crestina.

Iata un raspuns al parintelui Teofil Paraian la aceasta intrebare:
"- Se spune in Pateric ca la o adunare, unul dintre frati a zis: Eu nu mananc aceasta mancare, caci postesc. Parintele il cearta, zicandu-i: Mai bine nu posteai, decat sa te lauzi pentru fapta aceasta! Noi cand suntem in vreme de post si mergem la rude, daca ne pun pe masa bucate care nu sunt de post, ce sa facem?"
Par. Teofil: "SA SPUNETI CA POSTITI SI SA POSTEASCA SI EI! Draga, asta din Pateric, ca eu postesc, era o pravila a lui personala, nu randuiala bisericeasca. Eu, de exemplu, daca ma duc undeva unde nu se posteste si mi se pune o mancare de dulce in post, refuz mancarea de dulce! De ce? Pentru ca si omul care imi ofera trebuie sa posteasca! Acum exista o randuiala precisa, pe atunci nu existau randuieli precise, ca existau niste deprinderi ale unora si ale altora... Daca tu te duci intr-o adunare unde nu se posteste si tu vrei sa postesti intr-o chestiune particulara, e una, iar daca postesti pentru ca e randuiala Bisericii sa postesti, e alta. De exemplu, daca mergem la pomeni de inmormantare sau la parastas, daca e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mananc de dulce, ca oamenii baga de seama ce mananci. De altfel, eu nici acasa nu mananc de ducle in zi de post. Si atunci, de ce sa imi stric randuiala cand ma duc la o pomana? Le spun oamenilor: nu mananc, fiindca azi se mananca de post. Si atunci oamenii se orienteaza, eventual, iti dau altceva sa mananci, iar daca nu-ti dau, trece, te duci acasa si mananci ce poti manca. Asta este randuiala noastra de acum.

Deci sunt chestiuni care sunt precise si sunt chestiuni cu elasticitate, si nu e nicio greseala ca le spun oamenilor ca azi e post si trebuie sa postim, fiindca nu ma laud cu postul, ci vreau sa implinesc o randuiala pe care trebuie sa o implineasca si ei."


Acum... eu merg pe varianta asta si am si scris pe un anumit topic, in spiritul acestor cuvinte, ca bunicul meu, la 82 de ani, tine, poate pentru prima data in viata lui, intreg postul Pastilor, in ideea de a ii intari si de a-i incuraja pe unii ca se poate tine post, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar daca ai o anumita varsta si anumite boli - daca un batran de 82 de ani tine post (bine, a mai avut si vreo 3-4 zile cand a fost nevoit sa calce randuiala si a mancat de dulce), desi la drept vorbind, ar avea dezlegare sa nu tina de ce altii, mai tineri si mai zdraveni, sa nu poata? Cineva a inteles ca ma laud... Deci nu poti sa ii multumesti pe toti. Conteaza intentia cu care zici si cu care faci un anumit lucru. Daca spui ca tii post, pentru a ii atentiona si pe ceilalti sa tina, e bine, daca spui ca tii post pentru a le arata ca esti om credincios si ei nu sunt, nu e bine...

La acest lucru ma refeream si eu mai sus.
Ma bucur de cuvantul parintelui, intru totul simplu si edificator problemei ridicate.

As avea si eu o intrebare legata de post, de postul la mancare mai precis
In familia mea doar eu tin posti dar sotul si copii nu. Este adevarat, nici nu i-am obligat. Si astfel m-am ostenit toata perioda aceast sa fac mancare de ambele feluri. Un gand imi spune ca toata osteneala asta a mea nu prea este ziditoare... M-a cam pus pe ganduri aceasta problema cand am auzit-o pe o vecina, ortodoxa de rit vechi, ca preotul ei duhovnic n-a vrut s-o impartaseasca, deoarece a gatit mancare de dulce nepoatei ei ( e fetita de liceu, deja).
Eu nici macar nu m-am gandit sa spun la spovedanie ca am dat mancare de dulce alor mei...
( Ar fi trebuit sa citesc un indreptar de spovedanie inainte...).
Intrebarea este:
Oare e atat de grav ca am gatit si mancare de dulce in aceasta perioada?

Umila mea parere ca este ca ar trebui sa vorbesti acest lucru cu duhovnicul tau. Pentru ca fiecare din noi putem avea pareri diferite si te putem influenta in fel si chip si poate nu ai lua tocmai alegerea buna.

o zi frumoasa!

Eu zic ca daca ai legat postul mancarii cu postul buzelor si cel al inimii atunci postul e cu folos. Daca, insa, il tii doar pe primul, posibil sa ai surprize neplacute, adica sa nu fie bineprimit.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Excelent ai pus problema ! " Oare nu as ajunge si mai rau daca nu as tine si acest post trupesc ? " Cuvintele astea scrise de tine , sa le avem tot timpul in mintea noastra !

Stai liniştită şi perseverează în străduinţa ta cu nădejdea că într-o zi o să postiţi cu toţii în familie. Postul e un mijloc nu un scop (cred că au mai spus-o şi alţii pe forum dar nu strică să ne reamintim). Eu cunosc numeroase cazuri de căsnicii destrămate din cauza maximalismului habotnic unor duhovnici incapabili să înţeleagă că exigenţa de sine a creştinului nu e întotdeauna bineprimită de apropiaţi. Poate îi convingi să postească măcar miercurea şi vinerea cum văd că e la modă acum ( în posturile mari).
Poate că discuţia asta era mai potrivită după post şi poate întrebarea care dă titlul topicului este ea însăşi o ispită. Mă gândesc că o să avem un folos din post atunci când nu ne mai întrebăm ce foloase o să avem, aşa cum iubirea e mai autentică cu cât o trăieşti fără să ai habar că faci ceva extraordinar.

Iti voi spune ce a spus un parinte la predica acum cateva saptamani: daca in casa sunt oameni care tin post si altii care nu tin post, atunci cei care postesc sunt datori sa se roage si sa posteasca si pentru cei care nu postesc. In sensul ca actul tau de jertfa nu trebuie sa fie numai unul personal, ci sa vina ca si cum ar veni din partea tuturor ai casei.

Mi-aduc aminte de bunica mea, in vremurile in care putea sta vineri noaptea in picioare la rugaciune si care ii pomenea pe toti ai casei, raportandu-se la ei ca si cum ar fi fost prezenti langa ea si ar fi rostit aceeasi rugaciune (la pasaje de genul: "primeste rugaciunea ce iti aducem acum, noi, robii tai, X, Y, Z"). Practic, nu se ruga decat ea si cel mult eram si eu pe acolo, sub fusta ei, dar ea ii lua pe toti in rugaciune.

Eu una nu cred ca e asa pacat ca le gatesti de dulce, adica nu stiu... Nu ar fi pacat mai mare sa ii lasi nemancati? Desi, de regula, cel care gateste poate impune niste reguli... Sa vorbesti cu parintele tau duhovnic despre asta, nu despre faptul ca tu le faci de mancare de dulce, ci despre faptul ca tu tii post, iar sotul si copiii nu, sa vedeti din ce cauza se intampla asta... El trebuie sa stie mai bine problemele voastre de familie si cum pot fi remediate acestea. Ideea este ca suntem foarte raspunzatori fata de cei care sunt in casa noastra si vom da seama nu doar de ce am facut noi pentru sufletul nostru in parte, ci si de ceea ce s-a ales de sufletele cu care am luat contact. Spunea acelasi parinte de mai inainte ca in rai nu suntem primiti singuri, trebuie sa venim de mana cu cineva...

Eu drept sa spun ca nu am mai auzit de asa ceva...desi sunt sceptica ca ar fi real?!?!
Nu poti sa fortezi pe nimeni sa tina post,ii poti da sugestii insa alegerea ii ramane persoanei in cauza!
Pana la urma la ce serveste religia prin constrangere???
Dar daca sotia ar fi atee,si i-ar constrange pe toti ai casei sa manance carne in post???

Si eu vad lucrurile astfel. Postul are si o dimensiune a marturisirii lui Hristos, pe care ar fi bine sa nu o ignoram.
In unele situatii, invocand smerenia si ascunzand ca postim, riscam sa smintim multe persoane. Dar adevarata smerenie nu sminteste, ci zideste.

Un sfat intelept. La urmatoarea spovedanie o sa-l intreb.Dar tare mi-e teama ca o sa-mi zica sa le fac si lor de post si daca mananca bine, daca nu,asta este... Si sa vezi revolta in familie!
Dar va trebui sa fac ascultare de duhovnic. Iar ai mei sa faca ascultare de mine... Doamne ajuta!

!!!!!!
Multumesc de raspuns! imi convine asa cum ziceti! Mi-a mai venit inima la loc!
Dar totusi mi-ar placea sa posteasca si ei. Poate cu duhul blandetii sau cu pacaleli, de genul: hai sa ne facem vegetarieni ca este trendy...
o rezolv eu cumva