Despre pogoraminte
 

Multi spun ca societatea a evoluat si Biserica trebuie sa tina pasul cu aceasta. Ca raspuns la aceste pareri secularizate, am scris un articol pe blogul meu personal:

"Mulţi spun că societatea s-a schimbat şi că trebuie să se schimbe şi Biserica. Cum adică? Să spună Biserică: “Nu mai e păcat să trăiţi necununati, să fumaţi, să faceţi avorturi”? Asta nu se poate. Acum se dau pogoraminte (îndulciri) la spovedanie ale Sfintelor Canoane, dar păcatele tot păcate se numesc.

*

Credinţa oamenilor a scăzut însă. Legea dată de Dumnezeu e însă aceeaşi! Căci “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13, versetul 8). Ba, mai mult, citim în ultimul capitol din Apocalipsă: “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 22, versetul 11). Deci, urcuşul normal duhovnicesc este să punem din ce în ce mai multă nevoinţă pentru noi şi iubire faţă de aproapele. Dar vedem că noi căutăm pretexte pentru a deveni “creştini de secol XXI”; căutăm pretexte pentru a nu-i iubi şi ajuta pe ceilalţi. Uităm cât de scurtă este viaţa aceasta şi cât de lungă e veşnicia. Uităm că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu am fost de folos nimănui. Uităm că pe Dumnezeu trebuie să-L iubim infinit mai mult decât orice pe lumea asta, mai mult decât noi înşine, şi pe aproapele ca pe noi. Adică să îl ajutăm pe fratele nostru ca şi cum ne-am dărui nouă o bucurie. Când bucuria celuilalt va deveni bucuria noastră, atunci vom ajunge la odihna sufletului. Amin."

Sursa: http://florina.megablog.ro/2010/05/2...n-secolul-xxi/

Deci, concluzia mea este ca nu avem ce sa adaptam la societatea aceasta, cel mult preotul poate da canoane mai mici pentru a nu-i pierde pe credinciosi. Astept si alte pareri...

Nici eu nu cred că este necesară "modernizarea" bisericii deşi aceasta cu sau fără voia noastră se face.
Aici nu mă refer la tipicul slujbelor sau la conţinutul acestora care nu poate fi schimbat ci la metodele prin care informaţia pătrunde la fiecare credincios.

Nu aş spune că nu sunt şi astăzi credincioşi autentici,trăitori care înţeleg cuvântul Evangheliei şi îl urmează.Numai preoţii duhovnici şi Dumnezeu cunosc câtă credinţă este!
Noi nu putem aprecia şi nici măsura credinţa oamenilor care a fost este şi va fi până la sfârşitul vremurilor!

În legătură cu lejeritatea canoanelor ce să spun! Cine doreşte cu adevărat să-şi schimbe viaţa caută un duhovnic care dă canoane serioase şi nu se lasă până nu-l găseşte.

Să nu confundăm noţiunea de "canon", care este lege eclezială ce trebuie respectată şi care are, ca orice lege, o activitate (adică nu se aplică nici retroactiv, nici ultraactiv) cu noţiunea de "canon de pocăinţă" pe care îl dă preotul confesor unui penitent şi al cărui scop principal este remisiunea consecinţelor temporale ale păcatelor (alt scop ţinând de urcuşul spiritual). În materie de canon de pocăinţă, nu există legi, decât cel mult orientări, iar confesorul este competent (şi răspunzător în faţa Celui care l-a delegat) să ţină sau să nu ţină seama de asemenea orientări, ori chiar, în cazuri speciale, să dea absolvire fără nici un canon de pocăinţă. Este, cred eu, o îndrăzneală cam mare să cerem socoteală preoţilor spunând că dau canoane de pocăinţă prea indulgente: credem ori nu credem că Dumnezeu vorbeşte prin gura lor şi că, atunci când sunt în exerciţiul Sfintelor Taine, acţionează ca alter Christus ? Dacă spunem că noi credem aceasta, atunci înlocuiţi propoziţia "confesorul dă canoane prea indulgente" cu propoziţia "Cristos dă canoane prea indulgente" şi vedeţi cum sună. Ce canon de pocăinţă a dat El tâlharului din dreapta ? Dar uşuraticei care era să fie ucisă cu pietre ? Eu zic să mulţumim Domnului că nu ne dă, prin gura preoţilor Săi, canoanele pe care, de fapt, le-am merita !

Eu cred ca si ratiunea lor lucreaza. Harul nu anuleaza si gandirea preotului care poate fi lumeasca, deci daunatoare. Daca nu ar fi asa, ar fi indiferent unde ne-am spovedi. Ori, e bine sa alegem un duhovnic care are mult discernamant. Spunea Sfantul Ignatie Briancianinov ca atunci cand lumea afla un medic bun, alearga sa se vindece. Asa sa faca si crestinii cu duhovnicii extraordinar de evlaviosi.

Eu nu cred ca crestini din ziua de azi sunt atat de influentabili,si ca se iau asa mult dupa chipul 'modern; al lumii acesteia. Cine are adevarul in suflet ,nu mai priveste la lumea aceasta . De aceea se si zice : “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” Pentru ca fiecare isi vede de drumul sau .
Din pasajul de mai sus,si noi crestinii,putem fi nedrepti si spurcati ca cei care sunt indiferenti si straini credintei.Dar avem o marca inconfundabila in sufletul nostru:constiinta ca suntem asa,si dorinta de a ne indrepta,intr-un cuvant : pocainta .
Iar daca este vreun crestin care mai este ratacit de valorile lumii acesteia,este doar din necunoastere,dar cum aude adevarul de la alti frati sau parinti duhovnicesti ,aproba acest adevar si se corecteaza,departandu-se de lume
Se intampla practic ceea ce anticipa Domnul ,cei care sunt ai lui Dumnezeu cunosc glasul Sau,indiferent cate ispite le arata lumea.Iar cei care nu sunt,nu sunt si pace:"chiar daca ar vedea pe cineva inviat din morti"
De aceea e bine sa avem incredere in duhovnicii nostrii,pentru ca ei daca vad scanteia credintei la noi,devin mai atenti,mai plini de har,nu de la ei putere ,ci de la Pastrorul care vegheaza asupra turmei Sale.
Cel care isi doreste desavarsirea,chiar daca e slabit de confruntarea cu lumea aceasta,totusi duhul sau e fierbinte,si canonul nu i se pare exagerat,ci pe placul sufletului sau

De fapt, chiar aşa este. E indiferent unde ne spovedim (dacă preotul respectiv este valid hirotonit şi hirotesit să spovedească). Părerea mea personală este că ortodocşii cam exagerează alergând pe coclauri după cine ştie ce duhovnici, când unul foarte potrivit pentru stadiul în care se află ar putea fi chiar la bisericuţa din colţ. Nu în meritul personal al confesorului, ci în harul primit de el în mod gratuit se află mântuirea. Aici e deosebirea între doctori şi preoţi. Mă duc la doctorul bun, fiindcă cel rău nu mă ajută sau chiar mă nenoroceşte. Dar cu Sf Taine, nu e aşa ! Pe urmă, nu e deloc obligatoriu ca să mă spovedesc la duhovnic. Eu pot foarte bine să merg să cer sfat îndreptător şi întăritor în credinţă unui călugăr pe care îl consider înaintat în sfinţenie, dar să mă duc să mă spovedesc la parohia mea ori la cea de alături. Nu are nimica una cu alta.

Iarasi zic: in Ortodoxie canonul nu este lege ca in Catolicism.

Să înţeleg că nu credeţi în afurisenii şi anateme ? Biserica nu dă legi (cărora le spune canoane) ? Dar ce dă ? Îşi dă cu părerea ?

logica exista pe undeva?
 

:13:
inca ceva: daca ai ajunge cu adevarat la un calugar "înaintat în sfinţenie" (!?sic) cu siguranta te-ar trimite la un duhovnic.

Traditia canonica ortodoxa nu este un corp de legi ca in BC. Canoanele sunt foarte diverse, unele sunt de inspiratie direct dogmatica si da, acelea sunt valabile oricand si oriunde (in ele intra in general cele cu anateme daca nu ma insel), unele sunt date de circumstantele in care au fost formulate si ca sa poata fi folosite in alte epoci sunt adaptate. Aici intra canoanele disciplinare si multe din cele morale.
Cheia folosirii canoanelor de acest al doilea tip o detin episcopii si preotii. Ei au primit harul de a lega si de a dezlega - nu canoanele. Canoanele nu sunt deasupra lor.
Biserica nu da legi altele decat poruncile date de Dumnezeu in Scripturi.

Nu sunt specialista. Sunt de citit lucrarile parintelui John Erickson, de exemplu.

Aici sunt de acord, si stiu ca asa a aparut traditia duhovniciei in oprtodoxie - mai intai nu era tot una cu spovedania.
Si da, bineinteles, un dohovnic care nu este preot si nu poate dezlega pacatele nu in locuieste preotul.

Puţin importă că sunt adunate într-un corp de legi sau sunt sub formă de facsimile. Codexurile nu servesc decât la numerotarea şi accesul mai facil la legi, dar nu influenţează caracterul lor de legi. Nici în BC canoanele nu erau grupate în corp de legi până la Codex Iuris Canonici, a cărui ediţie princeps a fost abia în 1917 şi s-a revizuit în 1984. Oare până în 1917 nu erau canoane pe care toţi clericii şi credincioşii sunt obligaţi moral să le urmeze ?


Aici vă contraziceţi. Cu prima parte a celor afirmate sunt de acord, cu cea de a doua nu, fiindcă nu sunt protestant. Consideraţi că Sinodul de la Ierusalim, în care apostolii au hotărât ce putem mânca şi ce nu putem mânca, a fost ultimul şi că urmaşii de azi ai apostolilor nu mai pot da asemenea hotărâri, ori dacă le dau, trebuie să le luăm sub titlu de inventar şi să le urmăm nu cu aceeaşi rigoare ca cele din vremea apostolică ? Recitiţi, vă rog, Fapte cap 15.

Când spuneţi că episcopii şi preoţii deţin cheia, aveţi dreptate. Dar NUMAI ei o deţin ! Nu noi, aceasta e mândrie şi spirit schismatic. Spre exemplu: există un canon că vinerea trebuie să postim ? Există. Prin urmare, oricine nu posteşte vinerea, fără a avea dezlegare de la preot şi fără a se califica în vreuna din situaţiile de excepţie (lăuzie, boală, închisoare etc) care ar fi prevăzute în acel canon sau în altele ulterioare date de Biserică săvârşeşte materie gravă. Deci, postul nu e facultativ, canonul nu e ceva de care putem moraliceşte să ţinem seama sau să nu ţinem seama. Când primim dezlegare (lucru pe care un preot bun îl face numai în anumite situaţii, deşi e valid întotdeauna), nu înseamnă că nu mai există canonul: dacă suntem orbi şi poliţia ne permite să traversăm pe oriunde, asta nu înseamnă că nu mai există regula de a traversa pe zebră. La fel e şi cu zilele când trebuie să mergem la Sf Liturghie. Acelea sunt marcate cu roşu în calendar şi se numesc "zile de poruncă" şi nu "zile cu participare opţională şi benevolă", fapt care arată că Biserica ne porunceşte şi nu doar că ne recomandă să mergem la masa Regelui nostru.

Ca dovadă că aşa stau lucrurile şi că nu Biserica Ortodoxă ar crede că legile ei sunt orientative, ci că dv în mod eronat, în răspăr cu ea, credeţi acest lucru, amintiţi-vă de îndreptarele de spovadă pe care le veţi fi citit, ori de întrebările preotului pe când eraţi sub epitrahil: nu aţi citit şi nu aţi auzit întrebări ca: "aţi ţinut Postul?" sau "aţi fost la Sf Liturghie?". V-ar întreba el asta, dacă nerespectarea acestor porunci ar fi materie uşoară ?

Acuma, mă iertaţi dacă am folosit expresii mai tari: nu aş fi făcut-o dacă nu aţi fi repetat asemenea idee pe mai multe topicuri şi dacă nu aş şti cât e de periculoasă pentru suflet, ori dacă acest lucru mi-ar fi indiferent. Vecinul dv, care nu se duce decât la Paşti la slujbă şi care mănâncă fleici în vinerea mare s-ar putea să aibă o scuză pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, o va găsi, să sperăm, valabilă. El nu ştie de canonele Bisericii şi poate că nu a auzit că trebuie să se ferească de anumite alimente. Poate că nu a văzut niciodată nici calendar bisericesc, nici îndreptar de spovadă şi singura dată când a întâlnit ceva despre Dumnezeu a fost în şcoala profesională, când a citit "Biblia Distractivă". Dar dv ? Ce veţi spune în ceasul acela ? "Doamne, păi eu am crezut că ceea ce hotărăsc apostolii Tăi e orientativ !" Mă tem că veţi auzi: "Dar ţi-am trimis cărţi ! Te-am atras să auzi cuvântul Meu ! Ţi-am aprins dorinţa de a mă urma ! Pentru ce Mi-ai răspuns astfel ?"

Pregatirea discursului spre "sfintenie"
 

Sfatul e sfat iar spovedania, spovedanie.

Nu stiu cum simtiti voi, dar eu una cand merg la spovedit merg sa-mi plang pacatele. Sa le scot din mine, sa le pun la picioarele Lui Hristos si Sa-I spun: asta sunt Doamne, nu pot mai mult fara Tine, ajuta-ma!

Chiar daca uneori spovedania se termina fara a primi un sfat eu ma simt din mila Stapanei, usurata si vesela. Pentru ca simti in inima Iertarea.
Nu caut cuvinte ci simtire. Poate gresesc, Dumnezeu sa ma ierte.
Da, si cuvintele sunt bune nu spun ca nu...dar..parca tot mai multa bucurie aduce uneori, tacerea.

Nu stiu cum procedati voi, dar eu ma tem sa dialoghez cu parintele in timpul spovedaniei prea mult. Ma tem pentru ca nu cumva sa ma intrebe ceva si eu sa incep (cu voie sau fara voie) sa ma scuz, sa ma disculp... sa spun, dar stati parinte ca uite de ce am facut asa..
Am facut si aceasta si am simtit si rezultatul..
Toti parintii pe care i-am cunoscut din mila Stapenei mi-au spus asa:
Jenica, spovedania e sfanta nu o confunda cu pregatirea discursului pentru "sfintenie".:2:

Stiu, fiecare om este unic, fiecare om are nevoie de un alt gen de "hrana". De aceea este bine (este doar parerea mea) sa cautam sa intelegem ce ne foloseste noua. Nu conteaza ce fac eu sau altul ci ceea ce iti este tie de folos.
Sa te spovedesti sau sa primesti sfaturi?
Cred ca, primul pas pe care ar trebui sa-l facem este sa incercam sa ne cunoastem sinele. Numai asa ne putem ajuta pe noi insine..


Cat despre pogoraminte...ele se numesc pogoraminte pentru ca sunt "lasate" pentru fiecare caz in parte. Este greu sa discuti despre un lucru care poate imbraca orice forma in functie de situatie.. E ca si cum ai incerca sa intelegi ce este in sufletul altuia...fara "dispozitivul" necesar..
Parerea mea..:3:
In rest, bucurie!

Este interesant de citit pentru punctul de vedere ortodox asupra canoanelor articolul
http://www.crestinortodox.ro/drept-b...ile-69974.html