Iată că am ajuns şi anul acesta în perioada penticostarului, aşa că m-am bucurat să redescopăr acest topic pe care îl aduc şi în atenţia dumneavoastră.

Postez şi un articol despre icoana Învierii între tradiţie şi improvizaţie (în linie cu prelegerea despre icoanele Învierii de la biserica Silvestru, semnalată anterior de Mihailc):

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...ie-124393.html

http://img202.imageshack.us/img202/8641/choralg.jpg

Hristos S-a inaltat...de-acum.
Nu m-am lamurit insa ce asteptari ar fi trebuit sa avem de la perioada aceasta deosebita care tocmai s-a incheiat, inafara de cele discutate aici,respectiv iconografie, imnologie, etc. Asta pentru ca ma tem si am dezamagirea ca nu am valorificat-o la maxim aceasta presupusa sedere a Domnului printre noi (sau mai aproape de noi decat in restul timpului???), probabil eu fiind cea "plecata" undeva departe si "ratacita", si nu inteleg de ce tocmai acum si de ce a fost ingaduit acest lucru, adica de ce nu mi-a fost mai usor sa rezist ispitelor si sa fac fata provocarilor, atata timp cat teoretic ar fi trebuit sa fim mai intariti in credinta imediat dupa minunea Invierii Domnului.
La ce ar trebui sa ne asteptam de-acum in colo? Mi-aduc aminte de vorbele Mantuitorului care le spune apostolilor sai "acum nu postiti cat mirele e cu voi, dar va veni o vreme...cand nu va mai fi, si atunci veti posti"...E normal ca Inaltarea Domnului sa ne aduca in suflet o usoara intristare sau ar trebui sa fie pentru noi prilej de bucurie?

Eu aş numi-o "o stare de intristare bucuroasă".

Frumos spus, deşi eram înclinat să spun şi întristare şi bucurie, corespunzător unor motive/nevoi diferite ale unuia şi aceluiaşi suflet de creştin.
Dar nu-i acelaşi lucru cu ce spui tu, admirabil. Şi deplin posibil de trăit, în simplitate.
Doamne ajută!