Invierea Domnului reprezinta evenimentul ce se afla la temelia credintei crestine. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne spune ca daca Hristos nu ar fi inviat, atunci credinta noastra ar fi in zadar. Jertfa de pe Cruce se implineste in inviere, mormantul lui Hristos se arata ca un purtator de viata si izvor al invierii noastre pentru ca, prin invierea Sa, Mantuitorul S-a facut incepatura a invierii tuturor (I Cor. 15, 20). Acest fapt face din Invierea Domnului cel mai important praznic al crestinilor de pretutindeni.

Inca din primele secole, crestinii au dezvoltat o serie de reprezentari iconografice pascale. Una dintre cele mai vechi reprezentari in care este prefigurata Invierea lui Hristos - datand din vremea catacombelor - il infatiseaza pe Proorocul Iona iesind din pantecele chitului. Acesta reprezentare timpurie urmeaza analogiei facute de Mantuitorul: “Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul Omului in inima pamantului trei zile si trei nopti” (Matei 12, 40). O alta reprezentare folosita pentru a simboliza invierea consta intr-o cruce cu o coroana de flori si o monograma HR insotite de soldati dormind. Aceste teme au fost insa, cu timpul, total abandonate in iconografia pascala.

O alta scena timpurie este cea in care Apostolul Toma vede si atinge ranile Mantuitorului inviat. Apoi, incepand cu secolul al IV-lea, vor apare scene in care sunt reprezentate femeile mironosite de la mormant. Ambele teme iconografice raman si astazi des intrebuintate in arta Bisericii Ortodoxe.

Cu vremea, a luat nastere tema principala a Invierii Domnului in iconografie, anume Pogorarea la iad sau Anastasis. Cea mai veche reprezentare cunoscuta a Pogorarii la iad se afla la San Marco (Venetia) si dateaza din sec. al VI-lea. In secolul al IX-lea si al X-lea, scena Invierii devine din ce in ce mai mult evocata in picturi si alte forme de reprezentare vizuala a Invierii. Aceasta va conduce insa la diferente majore intre temele iconografice pascale intalnite in Rasarit si in Apus

In timp ce crestinismul rasaritean a ramas fidel temei "Pogorarii la iad”, crestinismul apusean a dat nastere unei alte teme iconografice a Invierii, care, desi se considera ca are temei in Sfanta Scriptura, nu este in acord cu relatarea scripturisitica privind inlaturarea pietrei de pe mormant si include elemente straine Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii. Incepand cu secolul al XVII-aceasta reprezentare modernista a invierii va patrunde si in spatiul ortodox.

Pogorarea la iad

Invierea Domnului - Anastasis - este reprezentata la loc privilegiat, in naosul bisericilor rasaritene, de regula prin scena Pogoririi la iad. Icoana Invierii redate sub forma Pogorarii la iad nu se bazeaza pe o relatare propriu-zisa a Evangheliilor, ci pe credinta Bisericii primare conform careia, dupa moartea Sa, Hristos S-a coborat la iad si a salvat toate sufletele, incepand cu Adam si Eva. Aceasta invatatura este marturisita atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Un marturie scripturistica foarte cunoscuta este I Petru 3, 18-19: "Pentru ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, Cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare”.

Credinta ca Hristos s-a pogorat la iad este prezenta si in cuvantarea rostita de Sfantul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 27-31). Invatatura despre coborarea la iad a Mantuitorului este cuprinsa in Crezul Apostolic, nu insa si in crezul niceo-constantinopolitan.

Sfantul Simeon Noul Teolog talcuieste astfel traditia Pogorarii la iad: “Hristos S-a pogorat la iad si a slobozit din legaturile vesnice si a inviat sufletele celor drepti care erau robite acolo, adica le-a dus in rai. Dar nu a inviat si trupurile lor, ci le-a lasat in morminte pana la invierea cea de obste”.

Icoana incearca sa reprezinte aceasta realitate tainica, iminenta Invierii lui Hristos si incredintarea viitoarei invieri a mortilor.

Potrivit invataturii de credinta ortodoxe, Hristos Insusi S-a pogorat la iad cu sufletul (nu si cu trupul, care era in mormant). Sfantul Ioan Damaschinul ne spune in acest sens: "Desi Hristos a murit ca un om, iar sufletul Sau S-a desprins din preacuratul Sau trup, dumnezeirea Lui a ramas nedespartita de amandoua, adica atat de trup, cat si de suflet“.

Acesta este motivul pentru care Hristos apare in iad nu in postura smerita, de rob, ci de Stapan al vietii si al mortii, Biruitor al iadului, Izbavitor al celor aflati aici. Si vesmintele lui Hristos sunt diferite de cele purtate cat a vietuit pe pamant. Nuanta de galben-auriu simbolizeaza lumina slavei Celui Care este Lumina lumii.

Mai mult decat atat, faptul ca Cel ce a murit nu este un om obisnuit ci este Dumnezeu adevarat, este exprimat intr-unul din troparele pe care preotul le rosteste in cadrul Sfintei Liturghii "In mormant cu trupul, in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplandu-le Cel ce esti necuprins” .

Desi trupul este mort si asezat in mormant, sufletul Mantuitorului se pogoara la iad dar nu ca un osandit ci ca un Dumnezeu ducand in acel adanc al despartirii de Dumnezeu viata si lumina invierii, sfaramand incuietorile iadului si scotandu-i de acolo pe toti cei ce au crezut in El (I Pt 3, 19-20).

In Erminia lui Dionisie din Fourna, acest tip de icoana este descris astfel: “Iadul ca o pestera intunecoasa dedesubt de dealuri, si ingeri, purtand vesminte luminoase, il leaga cu lanturi pe Belzebut, domnul intunericului [...]; si cativa oameni, in pielea goala si legati cu lanturi, uitandu-se in sus; si multe lacate sparte, si portile iadului sfaramate, iar Hristos, avand imprejur nemarginita lumina si multi ingeri, calca pe ele, cu dreapta tinand [de mana] pe Adam, iar cu stanga pe Eva. Si de-a dreapta, Inaintemergatorul aratandu-L pe Hristos; si langa el David si alti drepti, si imparati cu cununi si cu coroane. Iar de-a stanga proorocii: Iona, Isaia, Ieremia, si dreptul Abel, si altii, toti cu cununi”.

Hristos iesind din mormant

Desi Apusul cunoaste iconografia "Pogorarii la iad", aceasta tema existand la Roma incepand cu sec al VI-lea, fiind intalnita, de-a lungul timpului intr-o serie de picturi, sculpturi si vitralii, acesta a insistat insa pe reprezentarea lui Hristos iesind din mormant, astfel incat aceasta a prevalat fata de cea a pogorarii la iad.

Cum a avut loc Invierea lui Hristos, cum era Domnul inviat, in ce mod a iesit din mormantul pecetluit? Evanghelistii nu dau raspunsuri la aceste intrebari. Ei vorbesc, si indeosebi Matei, care ofera cele mai multe amanunte, de un mare cutremur de pamant, de ingerul venit pentru a rostogoli piatra de pe mormant, de spaima soldatilor la vederea sa, de ceea ce ingerul vesteste sfintelor femei venite la mormant: "Nu este aici, caci S-a sculat precum a zis." (Mt. 28, 6). Toate acestea, Biserica le infatiseaza in slujbele sale: "Pazind pecetile intregi, Hristoase, ai inviat din mormant ... "

Indemnandu-i astfel pe credinciosi sa faca din inviere in insasi taina sa obiectul credintei lor, Biserica ortodoxa nu-si ingaduie sa infatiseze ca rod al imaginatiei - asa cum s-a intamplat in Apus, in opere artistice, - momentul precis al invierii, adica pe Hristos iesind din mormant.

Icoanele de data mai recenta, intalnite adesea si in bisericile ortodoxe, care-L infatiseaza pe Hristos iesind dintr-un mormant sub forma de cosciug, cu trupul partial descoperit, si tinand in mana un steag (simbol profan al biruintei), cu un inger care tocmai a dat piatra la o parte nu au nimic de-a face cu traditia ortodoxa si contravin flagrant chiar relatarilor evanghelice.

Icoana modernista il infatiseaza pe Mantuitorul inaltandu-Se deasupra mormantului dupa ce un inger a dat la o parte piatra mare care il pecetluia. Traditia Bisericii afirma insa ca Hristos a iesit din mornat in timp ce acesta a ramas pecetluit, asa cum a intrat in incaperea unde se adunasera ucenicii Sai pe cand usile erau inchise ,"de frica iudeilor”.

De asemenea, piatra a fost pravalita de un inger dupa ce El iesise din mormant, pentru ca femeile mironosite care au venit la mormant sa poata vedea cu ochii lor ca mormantul este gol, ca Hristos inviase intr-adevar.

Un alt element este infatisarea lui Hristos cu un steag, pentru a sublinia biruinta Sa asupra mortii. Steagul este un simbol profan, in timp ce Crucea, pe care o tine Hristos uneori in descrierea traditionala a Invierii, este un simbol duhovnicesc.

Leonid Uspensky si Vladimir Lossky atrag atentia asupra faptului ca, “in iconografia ortodoxa traditionala, momentul in sine al Invierii lui Hristos nu este niciodata descris. Spre deosebire de icoana invierii lui Lazar, atat Evangheliile, cat si Traditia bisericeasca nu spun nimic despre acel moment si nu spun cum a inviat Hristos. Nici o icoana nu o arata."

Absenta redarii momentului Invierii arata caracterul sau de nepatruns pentru mintea omeneasca si, prin urmare, imposibilitatea de a-l descrie.

De aceea, in iconografia ortodoxa sunt doua reprezentari care corespund sensului acestui eveniment: "Pogorarea la iad”, descriind momentul care precede Invierea lui Hristos cu trupul, si "Mironositele la mormantul Domnului”, infatisand momentul ce a urmat Invierii cu trupul a lui Hristos.

Radu Alexandru

• Cantari de Paste
  Publicat in : Cantari de Paste
• Aratarea Mantuitorului Apostolilor Sai, in prima zi a Invierii
  Publicat in : Invierea Domnului
• Lasatul Secului de Paste
  Publicat in : Obiceiuri si traditii de Paste
• Sarbatoarea Pastelui
  Publicat in : Obiceiuri si traditii de Paste