Intamplari din viata
 

Un episcop a povestit la o conferinta preoteasca urmatoarea intamplare: La un azil de batrani din Germania, cineva a dus mancare unei cunostinte, i-a asezat farfuria in fata si s-a dus, apoi, sa mai rezolve niste treburi. Cand s-a intors, a vazut ca batrana nu se atinsese de mancare. De ce n-ai mancat? - intreba vizitatoarea. Ich bin keine bettlerine! (Nu sunt cersetoare!). Am crezut ca, daca ma vizitezi, stai si de vorba cu mine, nu ma tratezi ca pe o cersetoare…

off, saraca!. Cine are batrini in casa stie exact despre ce este vorba. Usor nu este deloc!
Batrinetea nu este o fericire pentru prea multi! Vai de ei si vai de capul celor care stau cu ei!

Nu inteleg ce conotatie religioasa s-a dat acestui incident, insa cine-i cu picioarele pe pamint stie cit de urit se poate manifesta scleroza!
Doamne fereste-ne! Nu ne lasa sa ajungem in ultimul hal!

Batrana nu voia milostenie trupeasca, ci sufleteasca. E incredibil cat de mult poate valora o vorba calda, un zambet, o privire frumoasa, un simplu gest. Nu costa nimic, dar absolut nimic, dar bucuria pe care o aduc este nepretuita. :25:

Da, mai glykys, este evident.
Mai bine nu mai comentam, povestea este miscatoare asa cum este!

Am inteles asta, insa de regula pe acesti batrini cuminti, plini de profunzime si in banca lor ii gasesti numai in literatura, in filme sau dati ca exemple pe la conferinte.

Voi fetelor ati stat vreodata cu BATRINI IN CASA, cu socrii sau cu vre-o bunica sau bunel razvratit? Sa vedeti acolo milostenie sufleteasca!
Din raspunsurile voastre se vede clar ca nu!

De unde stii tu, omule?

Eu am bunici, stau cu ei in casa de 21 de ani si jumatate si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta, desi ma mai cert uneori cu ei, pentru ca si eu simt ca sunt dificili, ca au alta optica, etc. Nu inseamna ca nu ma iubesc sau ca nu sunt dragalasi de fiecare data, in felul lor. Pe bunicutzul meu imi place sa il alint mereu, sa il atentionez sa isi ia medicamentele, sa manance... Sunt foarte simpatici si cand se cearta intre ei sunt de tot hazul uite, acum ma duc la masa si iar o sa ma frece de cap sa mananc de dulce, ca o sa cad pe strada si o sa ajung la spital si nu o sa mai imi mearga creierul si si si....!

Cat despre exemplele de la conferinte... iti dau exemplul pe care ma gandeam sa il dau in postarea anterioara: o profesoara foarte in varsta (aproape 80 de ani, mi-ar putea fi bunica), la vremea dumisale, o personalitate, model de cultura si eruditie. De onomastica ei, ne-am gandit noi sa ii cumparam o floare, sa fim politicosi (ne gandeam ca va primi o gramada de felicitari din cercurile elitiste si sa nu spuna: uite, studentii mei nu mi-au luat o floare), mai ales ca este unul dintre oamenii care ne merg la suflet. Cand i-am daruit floarea, a fost atat de emotionata, parca mai avea un pic si incepea sa planga. Ne-a multumit atat de frumos mai multe zile dupa aceea si chiar ii povestea cuiva: ce suflu nou mi-au adus copiii astia ... mi-au luat o floare de ziua mea, inchipuie-ti! si nici acum, dupa atatea zile nu s-a uscat, ci se inalta in glastra... eu credeam ca o sa se ofileasca, dar nu, se vede ca mi-au dat-o cu dragoste.

Si avea atata bucurie in ochi! Si ne miram noi... cum poate sa fie cumparata o portie de fericire de la floraria din coltul strazii? Dar daca dragoste nu e , nimic nu e!

De multe ori se intampla ca noi sa nu stim ce si cum sa cerem de la Dumnezeu si, prin urmare, nu stim nici ce si cum sa oferim semenilor nostri. Daca noi i-am cere Domnului mai intai de toate cele ceresti in locul celor pamantesti cu siguranta am sti ca singuratatea nu se vindeca printr-o bucata de paine.

Toţi oamenii au nevoie de afecţiune şi de puţină atenţie,dar cel mai mult bătrânii pe care avem tendinţa de a-i marginaliza şi ai ţine departe de noi.
Bătrânii sunt asemenea comorilor îngropate.Dacă ştiii să te porţi cu ei strălucesc mai ceva decât soarele.

Minunata pilda si lectie de viata. Multumim.

Cu mult mai mult, oamenii au nevoie de caldura si de cuvant, decat de paine.