Teologia negativa ortodoxa de sorginte budista?
 

Parintele neoplatonismului, filozoful Plotin (200-270), a influentat major dogmatica crestinismului rasaritean, care s-a conturat, definit in secolele urmatoare.

Este novatorul teologiei negative, ideile sale exercitand o influenta deosebita asupra Sf. Maxim Marturisitorul si Sf Ioan Damaschin.

Plotin afirma ca exista Unul suprem, complet transcendenta, fara diviziune, multiplicitate sau particularitate; dincolo de orice categorie, fiinta sau non-fiinta. "Unul nu poate fi nimic din ceea ce exista."
„Mintea noastra nu poate sa cunoasca Unul atata timp cat in suflet ramane vreo impresie, imagine.”


Aceste linii de gandire nu se ragasesc nici in VT, nici in NT.

O intrebare fireasca: cine l-a influentat pe Plotin? Cine a fost mentorul sau?
Discipolul sau, Porfirie din Tir (233-303) ne spune in cartea sa, Viata lui Plotin, ca ar fi fost filozoful grec Ammonius Saccas (activ in perioada 232-243).
„La varsta de 28 de ani, Plotin a simtit o chemare arzatoare catre studiul filozofiei fiindu-i recomandati invatatorii din Alexandria cu cea mai buna reputatie. Dar acesta a fost dezamagit de invataturile lor. Confesandu-se unui prieten, acesta la trimis sa incerce sa invete si de la Ammonius Saccas pe care inca nu il abordase. Dupa ce l-a cunoscut, Plotin a exclamat: Acesta este omul pe care l-am cautat. Si din acel moment a stat cu Ammonius Saccas fara intrerupere asimiland cunostinte filozofice vaste, devenind avid sa cunoasca disciplina filozofica persana si cea care este dominanta printre indieni.” Budismul a cunoscut apogeul in primul mileniu e.n. posibil prevalent in India acelor timpuri. Sau poate a fost hinduismul brahmanic. Fie ca a fost budismul sau hinduismul brahmanic conceptele filosofice prezentau similaritati (samsara, karma, transcendenta realitatii ultime); Brahman descris mai adecvat ca realitate infinită, omniprezentă, omnipotentă, incorporală, transcedentă, conștiință infinită și fericire infinită.


wikipedia - „Numele Saccas a fost interpretat de unii istorici ca indicand etnia indiana, Sakhya, din care a facut parte si Buddha Gautama. Aceasta sugereaza posibilitatea ca Ammonius sa fi fost de nationalitate indiana, la a doua generatie, ramand conectat la radacinile sale. Perfect posibil avand in vedere schimburile comerciale intense dintre India si Grecia din acea vreme.“

Porfirie din Tir, după efectuarea unor studii la Atena, vizitează Roma unde intră în cercul lui Plotin și devine un discipol devotat, chiar preferat de către Plotin, știindu-se că depășea în luciditate și stil pe toți ceilalți elevi. El avea să fie și editorul Enneadelor și autorul unei biografii a lui Plotin („Viața lui Plotin”), în care accentuează calitățile spirituale ale maestrului său, comparabile cu cele ale lui Pitagora. A mai scris un tratat Împotriva creștinilor, din care nu s-au păstrat decât fragmente scurte.

Eusebius din Cezareea (260-340) mentioneaza in scrierile sale ca Ammonius Saccas a ramas crestin tot restul vietii sale contracarand afirmatia lui Porfirie cum ca ar fi renuntat la un moment dat la crestinism.

Longinus (213-273) precizeaza ca Ammonius Saccas nu a scris nicio opera; „daca ar fi avut cea mai mare influenta asupra lui Plotin, atunci Ammonius Saccas este improbabil sa fi fost crestin.”


https://en.wikipedia.org/wiki/Greco-Buddhist_art

https://en.wikipedia.org/wiki/Apophatic_theology
https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoplatonism
https://en.wikipedia.org/wiki/Ammonius_Saccas
https://mihaisarbu.wordpress.com/201...g-neoplatonic/
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Buddhism_in_India (Greco-Bactrianii, Sakas si Indo-Partii)

Curios că nu l-a influenţat şi pe Isaac Sirul, nu? Oare de ce?
Poate pentru că acesta nu îşi trăgea seva din filosofie ci din cercare. Ducînd o viaţă centrată pe despătimire, cu rugăciune în căutarea liniştii dumnezeieşti, şezînd ferm în învăţătura Scripturii şi a Tradiţiei, sfântul siriac se nevoia neîncetat şi experia nenumăratele obstacole ale curăţirii sufletului de alte gânduri decât cele necesare pentru lucrarea rugăciunii.
La Sfântul Isaac Sirul, liniştea şi rugăciunea se întrepătrund. Scrierile lui izvorâte din practica ascetică dau mărturie în acest sens. Găsim în Filocalia X.

P.S. Ce ai vrut să spui, mai exact, prin sorgintea aceea budistă a teologiei ortodoxe? Nu ştiai că Sorgintea Teologiei Ortodoxe este Iisus Hristos?
Oare susţii şi tu ideea, răspândită pe la budiştii noştri mioritici, că Hristos a fost discipol al iniţiaţilor voştri?... Sper să nu faci asta, totuşi.

Probabil, cei mai multi nevoitori, canonizati ca sfinti, nu au auzit de teologia negativa. Posibil, nici reprezentanti ai clerului ortodox contemporan. Cu atat mai putin mirenii, care pot fi surprinsi de termenul "negativ" asociat conceptului teologic.

Problematica abordata nu vizeaza daca toti cei proclamati sfinti s-au nevoit apofatic, ci faptul ca aceasta doctrina (definita in Dogmatica Sf. Ioan Damaschin) a fost recunoscuta ca fiind valida de catre Biserica Ortodoxa ("Dumnezeu nu face parte din existente").


"Despre viața Sf. Isaac se cunosc cu certitudine foarte puține lucruri. Multă vreme, nu se știa despre el altceva decât ceea ce se găsea în scrierile sale. O primă biografie a sa a fost publicată la Roma în 1719 de un autor anonim de origine arabă. O colecție de lucrări despre istoria Siriei scrise de Iezudena (Ișodena), episcop de Barsa, în secolul al VIII-lea, a fost publicată în 1896 de abatele Jean-Baptiste Chabot, erudit orientalist catolic[1] Sfântul Isaac s-a născut în regiunea Qatarului sau a Bahreinului actual, pe coasta vestică a Golfului Persic. Majoritatea cercetătorilor consideră că făcea probabil parte din Biserica asiriană, care se înscria în descendența teologiei lui Teodor de Mopsuestia. [2].

Sfântul Isaac este acceptat pe deplin de Biserica Ortodoxă, cu toate că în timpul vieții sale a fost probabil un membru canonic al Bisericii Asiriene a Răsăritului (i.e., nestoriană sau „teodorită”, după numele lui Teodor de Mopsuestia). Întrucât Sf. Isaac a evitat pe cât posibil, în scrierile sale, controversele teologice ale vremii, scrierile sale au fost asimilate în tradițiile mai multor biserici, acesta ajungând să fie cinstit ca sfânt atât în Biserica asiriană cât și în Biserica Ortodoxă, dar și în comunitatea Bisericilor Orientale (asociate în general monofizismului. Scrierile sale au devenit foarte populare în cercurile monahale ortodoxe; acestea sunt bine-cunoscute în întreg Răsăritul creștin și sunt considerate ca ortodoxe. Cinstirea sa a crescut în timp, el fiind integrat în calendarul sfinților ortodocși. Includerea sa printre sfinți dovedește în același timp și faptul că Biserica nu privește granițele canonice ca fiind unicul test indicator și criteriu al ortodoxiei."

https://ro.orthodoxwiki.org/Isaac_Sirul

si ar fi trebuit sa auda?

Isaac Sirul : „Fă ca vederea unui mort să-ți fie drept învățătură pentru plecarea ta de aici.”

Buddha: "Unii nu realizeaza ca vom muri cu totii. Dar cei ce inteleg aceasta isi pacifica toate conflictele interioare."

Zonele in care a fost propovaduit budismul, conform edictului imparatului Ashoka (260-218 i.e.n).

"Clement al Alexandriei (150-215) mentioneaza existenta unei comunitati budiste in Alexandria in acele timpuri [probabil sec 2 i.e.n.]"

https://en.wikipedia.org/wiki/Edicts_of_Ashoka


https://upload.wikimedia.org/wikiped...soka_Kaart.png

Măcar și-n treacăt, nu ai auzit de teologia apofatică?

Dacă nu mă înșel, Dionisie Areopagitul în Teologia Mistică, care are numai vreo două foi, a încercat o descriere a ceea ce a experimentat în rugăciunea extatică... doar că nu prea l-au ajutat cuvintele.

Ceea ce contează cu adevărat este locul în care se află acum Isaac Sirul și unde este Buddha. Și perspectivele lor în veșnicie.

Stefan, stii ce a spus Primul teolog crestin ortodox?

"Clement al Alexandriei accentuează importanța permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoașterii creștine, explică cu o predilecție aparte relația dintre cunoaștere și credință și îi critică aspru pe cei care nu doresc să se foloseasc în nici un fel de filozofie."

https://ro.wikipedia.org/wiki/Clement_al_Alexandriei

Ionut, ceea ce conteaza cu adevarat, este ce duh ai in inima ta.

Unde se afla acum Isaac si unde se afla Buddha doar Dumnezeu stie. Iar perspectivele lor, asisderea.

Perspectivele le stim si noi.

Si n-au nici o legatura una cu alta.

In cel mai fericit caz, Budha a fost un soi de filosof, cu niste idei cam greu de digerat pentru majoritatea, in orice caz fara valoare spirituala autentica din perspectiva revelatiei crestine.

Buddha a fost unul care a pornit o amăgeală care a dus la pierzanie miliarde de suflete. Deci marii dictatori acuzați de genocid cred că sînt fericiți acolo unde se găsesc în comparație cu întemeietorul acestei sminteli mondiale.

Sa fim rezonabili.

Omul a fost un filosof care a zis multe, vrute si nevrute, a mancat si a baut pe saturate pe seama povestilor astea - si se pare ca de asta a si murit, de prea multa ghiftuiala.

Ce au facut altii pornind de la povestile lui, nu prea il mai privesc pe el.

E ca si cand unii ar face o religie mondiala "Capra cu trei iezi" si tu l-ai invinovati de asta pe Creanga.

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.

Sa nu abuzam prea mult citatul :)

Of............

"Teologia negativa / apofatismul" este o conceptualizare. Opinia mea - probabil ca multi nu au auzit de acest termen. Aceasta nu inseamna ca nu au experimentat direct ceea ce presupune el.

Si uite asa dracul fuduliei te-a facut sa crezi ca esti cu un cap mai destept decat "cei mai multi nevoitori, canonizati ca sfinti,"

prietene, cuvintele lui Hristos sunt viata si nu este nevoie de nici o filozofie ca sa le intelegem. Noi oamenii incercam sa le coboram la stadiul de filozofie. Noul testament este mai presus de orice filozofie. Sa nu uitam la ce fel de oameni (ma refer la educatie) s-a adresat in mare parte Hristos. De ce sa incercam sa intelegem motorul cu reactie, cu ajutorul unei biciclete?

Pai motorul cu reactie este de fapt o bicicleta la baza, doar ca n-am avut parte de cineva care sa ne arate ca nu e nimic mai mult decat doua roti, un lant si niste pedale care sunt de fapt esenta Universului.

A cunoaste o denominare arbitrara nu este semn nici de intelepciune, nici macar de inteligenta.

Ceea ce este important este trairea intelegatoare.
Un sfant ii spunem sfant pentru ca a "achizitionat" un astfel de duh. Nu conteaza ca au conceptualizat sau nu trairea apofatica, cu atat mai putin insusirea termenului "apofatic" / "teologie negativa".

Unii insa pot judeca prin prisma bagajului de cunostinte, nu prin profunzimea trairii.

Alin, fii atent, ceea ce vedem in lume este in mare masura o oglinda a propriului chip.

Pentru ca in simplitatea unei biciclete descifrezi cinetica fundamentala.

Iar cand intelegi fundamentalul devii cu adevarat simplu, nesofisticat.

Exista doua feluri de om simplu: omul simplu din ignoranta si omul simplu din cunoastere.

Cunoasterea presupune discriminare, stabilirea corecta a relatiilor de cauzalitate, intelegerea naturii fundamentale a fenomenelor, fie ca sunt vazute sau nevazute, fie ca sunt pamantesti sau ceresti.

----

Daca Hristos s-ar fi adresat doar celor cu cunostinte savante, cum ar fi fost privit oare de masele largi? Ce mesaj ar fi dat El?

Faptul ca Hristos s-a adresat unor oameni fara nicio instruire este o invatatura: aceea ca toate sufletele sunt pretioase, la fel de importante, indiferent de conditia lor existentiala.

Nicidecum ca omul ar trebui sa se rezume la o simplitate ignoranta.

Eliberarea omului nu poate veni nici printr-o credinta sub forma de obedienta, nici printr-una de tip troc cu Dumnezeu. Ci, exclusiv prin cunoastere. Cunoasterea Lui Dumnezeu.

Ei, aşa mai ieşi la liman...:)
Foarte bine formulat.
(Şi zici că asta e ...budism?...:))

..................

Ah, mi-ar fi placut sa citesc mesajul ala "de gust indoielnic" :)

Zici tu?
N-ai prins inca ideea?
E bun si crestinismul ala pentru masele de prosti, pentru ca asa oamenii castiga karma buna si cine stie, intr-o incarnare viitoare vor deveni budhisti si vor intelege cu adevarat complexitatea universului spiritual care e mult peste intelegerea lor actuala.

Crestinismul categoric nu este o "denominare arbitrara".

Despre budhism n-as putea spune acelasi lucru.

Ce fel de "Duh" au "achizitionat" ei este peste puterea ta de intelegere sau "achizitie" actuala.

Nu-mi zi ca n-ai fost tentat sau chiar ai facut asta..

Exercitiul discernamantului e recomandat de Sf. scriptura si nu e o confuzie de identitate.

Sigur, sigur..

Si uite asa s-a dus simplicitatea si nesofistcania pe apa Sambetei..

Noi vorbeam aici de teologie. Hristos n-a facut teologie ci a oferit o cale spre mantuire.

Practic si Budha a incercat aceeasi chestie, cica, iertata-i fie ignoranta.

Au venit pe urma "teologii" asa zisi budhisti si au complicat treaba oferind tot felul de povesti de genul celor care ne servesti tu acum si care sunt intr-o cu totul alta zona decat teologia crestina.

Teologia crestina in schimb este o prelungire naturala a invataturii lui Hristos si este practica, poti sa papi tu cata teologie vrei, daca nu o urmezi in toate detaliile, esti mort.


Du-te tu cu filosofia ta la "oameni fara instruire" si vezi cat de eficienta este.
In cel mai fericit caz o sa se uite la tine ca la unul cazut de pe Luna.

Altii au sa te aprobe sau au sa dea impresia ca te aproba pentru ca s-ar simti depasiti de o eventuala discutie in contradictoriu - probabil pe asta contezi si atunci cand te-ai decis ca e de ajuns sa te joci cu cuvintele si sa nu examinezi prea in profunzime implicatiile lor.


E ca si cand ai spune ca-ti poti gasi drumul da' nu facand "obedienta" fata de harta si indicatoarele de trafic.

Asa cum tu faci obedienta fata de povestile "budhiste", crestinul face obedienta fata de invatatura lui Hristos.

Prin obedienta asta crestinul castiga Harul prin care il descopera efectiv pe Dumnezeu.

Tu in schimb, doar crezi ca L-ai descoperit doar pentru ca jonglezi cu niste idei semi-digerate care nu poti intelege ca sunt in conflict direct atat cu teologia cat si cu morala crestina, mai ales porunca I.

"Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine."

Nu stiu daca a vrut sa spuna chiar asa.
Eu am luat textul in sine si mi-a placut ce si cum a scris.
Si sunt cu totul de acord cu afirmatia facuta de Florin. M-am bucurat de intalnire.
De data asta...:)

Cezar, am mai raspuns la aceasta intrebare. Opinia mea este ca Iisus nu a fost budist, nu a avut nicio legatura cu aceasta religie. Pentru ca nu avea nevoie de nicio religie, fiind religia insasi, finalitatea ei - deplinatatea/perfectiunea la care este chemat omul.

Religia este un proces de transformare prin asumarea unor rationamente si atitudini. Dumnezeu manifestat in temporalitatea unui trup a oferit un model, o cale de urmat.

Eu insa am ramas surprins sa constat asemanarea evidenta de abordare in ceea ce priveste cunoasterea transcendenta a Lui Dumnezeu in ortodoxismul mistic si budhism.

Nici macar nu am suspectat ca budhismul ar putea fi o sursa de inspiratie pentru Sf. Ioan Damaschin sau Sf. Maxim Marturisitorul.

Asocierea acestor sfinti cu religia budista este de neconceput, poate fi socant pentru cineva care are o perceptie despre ortodoxie exclusiv formata din invatatura catehetica.

Stiam ca Plotin a influentat teologia ortodoxa in miezul ei mistic insa nu m-am intrebat niciodata cine l-a influentat pe Plotin.

...

OK, mulţumesc pentru precizări.
Toate cele bune!

Toata invatatura ortodoxa este cea din primul secol, lasata de Iisus si Sfintii Apostoli. In secolele urmatoare doar s-a explicat invatatura, atunci cand aparea o erezie. Deci nu avea cum sa influenteze o filozofie sau budismul invatatura ortodoxa, orice deviere de la invatatura revelata este considerata erezie.

Duhul Adevărului, trimis de Hristos ca "alt Mângâietor", nu doar aduce aminte ci şi învaţă. Ce anume învaţă? Nimic altceva decât ceea ce urmează mereu să fie, devenirea - asta învaţă.
A crede că Hristos şi Apostolii au lăsat toată învăţătura este, cred, o eroare de înţelegere şi o minimalizare a lucrării Duhului în Biserică.
Tradiţia este vie, dinamică. Noi şi noi roade ale vieţuirii sfinte, în Duhul, au fost adăugate la Comoara Bisericii de-a lungul secolelor.
Învăţătura din zorii primului mileniu este doar programul, nucleul, sămânţa.
Nu putem reduce arborele la sămânţă, chiar dacă el provine din ea. Anumite componente ale arborelui sunt ireductibile la sămânţă deşi, genetic, sămânţa este primordială.
Deci nu e vorba doar despre o explicaţie, cât mai ales despre o dezvoltare a Învăţăturii, aceasta rămânînd mereu în legătură organică, vie, cu Evanghelia.
Ereziile au fost considerate ca dezvoltare greşită (ca deviere, cum spui) şi tratate ca atare, prin îndepărtare.

Diverse filosofii şi-au găsit, totuşi, locul în Biserică, în măsura în care au fost asimilate teoretic şi practic. Dacă nu au putut fi, însă, asimilate, atunci au fost eliminate.
Au rămas, eventual, ca sateliţi. Se rotesc împrejur (umbrind, poate, o parte din Lumina Soarelui Ceresc), fără a deveni una cu Învăţătura. Fie pentru că duhul lor e veşnic străin de Duhul, fie pentru că deocamdată nu s-au găsit modalităţi de a le integra în conştiinţa dogmatică şi în viaţa liturgică a Bisericii.
Aceasta este opinia mea, să fiu iertat (şi îndreptat, te rog) dacă greşesc.

Eu zic ca te contrazici

Mai intai afirmi:
Pe urma:

Iar raspunsul tau e..budhismul.

Deci Sf. Ioan Damaschin sau Sf. Maxim Marturisitorul nu s-au inspirat din budhism, ci au fost inspirati de unul care s-a inspirat din budhism.

Pe cine crezi ca pacalesti?

urmeaza sa spuna ca Hristos la plagiat pe...Buddha

Ceea ce scrii este dezvoltarea dogmatica, adica explicarea invataturii. Eu am mai avut pe forum o discutie despre aceste lucruri si atunci m-am documentat. Nu mai stiu ce link am dat atunci, am gasit acum un articol care explica detaliat deosebirea intre dezvoltarea doctrinara si dogmatica, cu ocazia asta am citit mai atent si am inteles mai bine: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ine-69112.html
Invatatura revelata a fost data treptat oamneilor, incepand de la Adam si Eva si pana la Hristos. Odata cu Hristos revelatia a fost completa. Dupa aceea a urmat dezvoltarea dogmatica, adica explicarea invataturii revelate, fara sa se adauge alte adevaruri.
Citez: "O prima eroare, care se face frecvent, este confuzia intre dezvol*tarea doctrinara a Revelatiei divine pana la Hristos si dezvoltarea doctrinara a Revelatiei divine de dupa Hristos, adica dezvoltarea dogmatica. Dezvoltarea dogmatica se deosebeste structural de cealalta, deoarece ea nu mai aduce adevaruri noi, nu mareste fondul revelat supranatural; ea este numai o dezvoltare for*mala de explicare, de lamurire si de insusire a Revelatiei supranaturale, nu o innoire a acesteia, sau o transformare. Dezvoltarea dogmatica este, astfel, transpunerea adevarurilor revelate in cele mai bune si adecvate conditii doctrinare, pentru o buna insusire de catre credinciosi, fara rastalmaciri, spre mantuire."
"Totul pleaca de la o confuzie regretabila, adica de la faptul ca, pentru unii, nu este lamurit inca ade*varul ca procesul revelational propriu-zis s-a incheiat o data cu Domnul nostru Iisus Hristos si el nu mai poate continua sub aceeasi forma supra*naturala."

Mulţumesc pentru precizări, Cătălin.
Nu m-am referit la atingeri/inovaţii dogmatice, sper că ai sesizat.
În ce priveşte Revelaţia, pe care nu o pot reduce la Dogmatică, eu cred că e un proces neîncetat, ca şi Creaţia.
Revelaţia Dumnezeiască este neîntreruptă şi va continua, după opinia mea, până în vecii vecilor. Doar că are alte forme decât au fost punctate în Biblie şi în Dogmatică. Dumnezeu Se comunică, Se revelează pe Sine în nesfârşite moduri...
Toate cele bune,
Doamne ajută!

Duhul Adevărului, făgăduit de Hristos ucenicilor Săi, continuă lucrarea Domnului, în Biserică.
Dumnezeu Se relevă, necontenit şi inepuizabil, în nesfârşite nuanţe şi conţinuturi vii, pretutindeni.
Credincioşilor, cu atât mai mult. Legătura organică dintre Viţă şi mlădiţe face posibilă o necontenită rodire.
Iar cunoaşterea/cunoştinţa (ce altceva este, în fond, Revelaţia?) lui Dumnezeu e convivă cu dragostea. Celui care iubeşte i se deschide o persoană, în taina relaţiei interpersonale. I se revelează, i se descoperă. Doar omul care iubeşte pe Dumnezeu Îl şi cunoaşte, pe măsura iubirii lui pentru Domnul.
Când dragostea pentru Hristos, dimpreună cu liniştea, implicit cu smerita cugetare şi celelalte, rodesc în sufletul omului - atunci acesta se preface în rai. Şi cum va fi vreo revelaţie ştirbită acum? Duce raiul vreo ştirbire? Şi cine poate spune că această revelaţie este limitată, fie şi de Hristos? Când, dimpotrivă, El fiind tainic şi de nepătruns întrutotul, deschide sufletului celui îndrăgostit nesfârşitele drumuri ale uimirii...
Dragostea lui Dumnezeu e cunoaştere. Domnul Se relevă în nesfârşirea Lui aceluia care I S-a încredinţat întru totul.
A gândi că Revelaţia e un proces încheiat pe pământ, e gând străin de Adevăr.
Iubirea nu poate sfârşi. Dimpotrivă, firea ei este ca mereu să înceapă. Izvor al necontenitei reîmprospătări, asta-i dragostea.
Şi odată cu ea e cunoaşterea. Reînnoită, pururea.

Spunem aproape acelasi lucru, desigur ca Duhul Sfant continua lucrarea in Biserica, altfel ar fi o "biserica" moarta. Doar ca eu cred ca nu ai inteles ca eu am scris despre invatatura revelata, adevarurile de credinta. Adica cele ce stau la baza Crezului si catehismului. Nu s-a mai adaugat nimic fata de ceea ce a spus Iisus (si apoi Sfintii Apostoli).

Dar care este opinia ta cu privire la ceea ce a afirmat Sf. Ioan Damaschin privind natura necorporabila a Lui Dumnezeu.

Intelegem Fiinta Iisus - necorporabila.

Este aceasta o invatatura revelata?

Poate fi considerata o invatatura de credinta...sau nu?


pag.14