Invatatura ortodoxa despre dezvoltarea si implinirea revelatiei divine

Invatatura ortodoxa despre dezvoltarea si implinirea revelatiei divine Mareste imaginea.

 

Invatatura ortodoxa despre dezvoltarea si implinirea revelatiei divine 

 

Exista o dezvoltare doctrinara a Revelatiei divine si o dezvoltare istorica a Re­velatiei divine, ele se impletesc reciproc, de aceea se confunda adeseori si usor, dar sunt deosebite esential una de alta. Dezvoltarea doctrinara se refera la marirea treptata, calitativa si cantitativa, a invataturii, a doctrinei. Indiscutabil ca aceasta dezvoltare a inceput o data cu primul sambure doctrinar religios si s-a marit si amplificat mereu. Este o dez­voltare de continut, o crestere a invataturii religioase, care a fost, de exemplu, elementara in momentul cand li s-a adresat lui Adam si Evei fagaduinta mesianica, apoi a tot crescut, in timpul patriarhilor, apoi al profetilor, spre a se realiza intocmai in timpul Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta dezvoltare doctrinara a Revelatiei divine s-a facut, dupa invatatura ortodoxa, sub asistenta Duhului Sfint. Barbatii inspirati ai Vechiului Testament au fixat adevarurile revelate lor in Sfintele Scrip­turi ale Vechiului Testament, asa cum cei ai Noului Testament le-au fixat in Sfintele Scripturi ale Noului Testament. Aceasta dezvoltare doctrinara s-a sfarsit cu  Hristos, pentru ca apoi sa inceapa alta dezvoltare, si anume dezvoltarea dogmatica.

 

O prima eroare, care se face frecvent, este confuzia intre dezvol­tarea doctrinara a Revelatiei divine pana la Hristos si dezvoltarea doctrinara a Revelatiei divine de dupa Hristos, adica dezvoltarea dogmatica. Dezvoltarea dogmatica se deosebeste structural de cealalta, deoarece ea nu mai aduce adevaruri noi, nu mareste fondul revelat supranatural; ea este numai o dezvoltare for­mala de explicare, de lamurire si de insusire a Revelatiei supranaturale, nu o innoire a acesteia, sau o transformare. Dezvoltarea dogmatica este, astfel, transpunerea adevarurilor revelate in cele mai bune si adecvate conditii doctrinare, pentru o buna insusire de catre credinciosi, fara rastalmaciri, spre mantuire.

 

In acest sens, adevarul revelat intra in vremelnicie, in istorie, si rodeste mantuirea subiectiva a credinciosilor. Conceptia teologica a acelora care nu fac nici o distinctie, ar fi valabila numai atunci cand procesul revelational n-ar fi fost incheiat cu Hristos si ar fi continuat mai departe.

 

Totul pleaca de la o confuzie regretabila, adica de la faptul ca, pentru unii, nu este lamurit inca ade­varul ca procesul revelational propriu-zis s-a incheiat o data cu Domnul nostru Iisus Hristos si el nu mai poate continua sub aceeasi forma supra­naturala.

 

Transpunerea pe alte planuri a dezvoltarii dogmatice este strict necesara, pentru a se evita confuziile care ameninta insasi puri­tatea doctrinara a Revelatiei divine, dupa cum am aratat.

Dumnezeu reveleaza un continut precis protoparintilor Adam si Eva in paradis, care constituie revelatia primordiala, eroare facuta in mod constant.

 

Revelatia primordiala a existat si a corespuns unei anumite stari, unor anumite nevoi si realitati religioase. Ea este strict legata de protoparintii Adam si Eva. Dupa caderea lor in pacat, intervenind elemente noi religioase, Revelatia primordiala ramane o stare doctrinara specifica. Ei ii urmeaza un nou proces revelational, care incepe, embrionar, cu fagaduinta mesianica si se poate urmari continuitatea ei de-a lungul Vechiului Testament.

 

Si in aceasta privinta intervin o serie de confuzii, care trebuie lamu­rite. Invatarea doctrinara sau revelarea, s-a facut progresiv, calitativ si cantitativ. Ea a functionat si in religia primordiala, si in Vechiul Tes­tament si in Noul Testament. Adam si Eva au fost invatati direct de Dumnezeu. In revelarea adevarurilor divine nu exista intreruperi totale, prapastii doctrinare dupa caderea in pacat, cum se exagereaza de catre unii teologi, protestanti mai ales. Intreruperile totale sunt exagerari, atata timp cat exista credinta in Dumnezeu si in nemurire si fagaduinta unui Mantuitor.

 

Caderea in pacat si-a avut si ea urmarile sale, dar nu pana la a des­fiinta posibilitatile de invatare si de inaltare, caci altminteri ar fi fost inutil procesul progresiv revelational, care a inceput cu patriarhii si a tinut si tine de milenii. Protoparintii Adam si Eva vin cu zestrea lor paradisiaca doctrinara si o transmit urmasilor lor din Vechiul Testament. Adevarurile se maresc necontenit, cresc si se maturizeaza si o data cu ele si instrumentele revelationale si cele primitoare. Dupa inaltarea Domnului la cer, continua activitatea lui Hristos, Mangaietorul, Duhul Adevarului. Sfantul Duh insa nu mai mareste fondul Revela­tiei divine, ci ajuta la insusirea ei.

1. Progresul revelational - Revelatia divina nu a fost descoperita, in totalitatea ei, dintr-o data. In drumul religios, spre Noul Testament, se observa un progres treptat, calitativ si cantitativ, de la adevaruri elementare revelate spre adevaruri complexe, de la ade­varuri embrionare spre adevaruri dezvoltate, de la adevaruri partiale sau fragmentare spre adevaruri totale, desavarsite. Drumul acesta este spe­cific insusirii oricaror adevaruri, deci inclusiv si celor religioase. Nu se pot primi dintr-o data adevaruri grele de continut, fara o pregatire, fara o crestere si o maturizare doctrinara. Or, aceasta crestere si maturizare doctrinara s-a pe­trecut tocmai in Vechiul si in Noul Testament si reprezinta progresul revelational propriu-zis.

 

In sensul acesta se vorbeste in Sfanta Scriptura si de o implinire a timpurilor. Aceasta implinire trebuie considerata nu numai din punct de vedere istoric, ci si din punct de vedere religios-doctrinar. A trebuit sa treaca destula vreme pana ce Hristos putea veni cu invatatura Sa religioasa revelata, care reprezinta gradul suprem si de dezvoltare doctrinar, dar si de implinire a marilor aspiratii mesianice. Implinirea este si o implinire doctrinara in raport cu diferitele faze de dezvoltare a adevarurilor revelate in Vechiul Testament.

 

Adevarurile revelate nu se nasc si nu se dezvolta pe cale naturala, cresterea si dezvoltarea Revelatiei in Ve­chiul si in Noul Testament sunt supranaturale, adica de origine divina. Instrumentele revelationale slujesc numai la mij­locirea acestor adevaruri supranaturale, adica la adresarea lor, nicidecum la crearea sau modificarea lor. Continutul revelational este, astfel, intan­gibil, ceea ce variaza si este supus la modificare, pentru aducerea la maxima expresie si insusire a lui, este forma. Situatia aceasta va ramine neschimbata si in dezvoltarea dogmatica, desi aici unele pozitii sint schim­bate, dupa inchiderea istorica a Revelatiei. In dezvoltarea dogmatica nu mai intrevin adevaruri noi revelate, ci se dezvolta numai cele revelate.

 

Progresul revelational nu se atribuie direct lui Dum­nezeu, pentru ca nu are nevoie de acest progres. Aici rezida eroarea celor mai multi teologi, care confunda notiunile sau nu le adancesc. Progresul revelational nu este o masura impusa lui Dumnezeu sau un tipar al intelepciunii Sale, ci o modalitate temporala de adresare si de insusire a adevarurilor revelate.

 

2. Progresiv si regresiv revelational

Este mai usor de plecat de la Biserica Ro­mano-Catolica regresiv spre revelatia primordiala , decat progresiv de la Revelatia primordiala spre Biserica Romano-Cato­lica. A considera, implicit si dovedit, Biserica Romano-Catolica drept ultimul stadiu al progresului revelational este ceea ce se urmareste, dar nu se obtine. Un dat religios aprioric dovedit, fara argumentare seri­oasa, nu are valoare, iar regresul revelational este, pur si simplu, strict confesional, fara valoare teologica, atunci cand serveste unor scopuri straine de adevarata invatatura a Domnului nostru Iisus Hristos. A incepe cu revelatia primordiala si a sfarsi cu Biserica Romano-Catolica este o inadvertenta, fara nici o baza revelationala religioasa.

 

3. Calitativ si cantitativ revelational

Progresul revelational se face in decursul timpului si are un aspect calitativ si altul cantitativ. Adevarurile revelate se imbunatatesc treptat si substantial, o data cu inaltarea credinciosilor, si se inmultesc, adaugindu-li-se mereu altele, noi. Este calea normala si a oricarei insusiri de adevaruri. Adancirea si insu­sirea adevarurilor mareste capacitatea de intelegere si posibilitatea de percepere.

 

Cercetand structural Revelatia divina, constatam aceasta realitate din insasi practica instrumentelor revelationale, in masura de a sesiza realitatile in decursul adresarii adevarurilor revelate. Cantitativul revelational este luminos reliefat de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Si eu, fra­tilor, n-am putut sa va graiesc voua, ca unor oameni duhovnicesti, ci ca unora trupesti, ca unor prunci in Hristos. Cu lapte v-am hranit, iar nu cu bucate, caci inca nu puteati (I Cor. III, 1-2). Laptele doctrinar se deosebeste de bucatele doctrinare mai ales din punct de vedere can­titativ. Si calitativul iese aici in evidenta. Asemenea lapte doctrinar tre­buie avut in seama in procesul de dezvoltare si implinire revelationala. Greutatile intampinate in acest proces sunt evidentiate de alta intamplare de acesta data cu Hristos. Invatandu-si uce­nicii, Domnul le-a spus: Cel ce mananca trupul Meu si bea singele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi, caci trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu este adevarata bautura (Ioan VI, 54-55). Aceste cuvinte insa n-au fost intelese din punct de vedere cali­tativ de catre unii dintre ucenici, de atunci multi din ucenicii Lui s-au departat si nu mai umblau cu El (Ioan VI, 66). Calitativul evident al acestor adevaruri se situase peste capacitatea unora dintre ucenici.

 

Tot calitativ putem dovedi acest aspect al Revelatiei divine plecand de la un adevar revelat oarecare. Asa bunaoara monoteismul Vechiului Testament este superior politeismului. Calitativ, politeistii inca nu se ridicasera pana la inaltimile revelationale ale monoteismului, de aceea acest monoteism este pazit si ferit de deformare si influentare. Noul Tes­tament dezvolta revelational moneteismul pana la adevarul Sfintei Treimi. Si acest adevar revelational nu este inteles de aceasta data de monoteisti, chiar de carturari si farisei tocmai datorita lipsei unei perspective doc­trinare calitative.

 

In orice caz, calitativul si cantitativul revelational progresiv sunt realitati care se pot dovedi usor. Tinand seama de greutatile care sunt inerente unui proces revelational, rastalmacirile doctrinare, erorile si-n general toate deosebirile se nasc tot datorita calitativului si cantitativu­lui revelational. Rastalmacitorii se lovesc fie de numarul adevarurilor revelate, fie de calitatea lor, si incearca sa le simplifice sau sa le con­verteasca dupa capul lor. La aceste greutati se referea si Sfantul Apostol Petru, cand spunea: «Cum vorbeste despre acestea in toate epistolele sale (si iubitul nostru frate Pavel), in care sunt unele lucruri anevoie de inteles, pe care cei nestiutori le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare» (II Petru III, 16).

 

4. Revelatie inchisa si Revelatie deschisa

Ca orice proces doctri­nar, si cel revelational s-a desfasurat in timp, a ajuns la maximum si s-a incheiat. Din punct de vedere istoric, dezvoltarea Revelatiei s-a sfarsit cu Domnul nostru Iisus Hristos, asa ca Revelatia divina este inchisa din punct de vedere istoric. In cuprinsul Revelatiei nu mai pot interveni noi adevaruri doctrinare, in afara si peste cele ale Domnului nostru Iisus Hristos, si nici o persoana nu mai poate face oficiu de revelator.

 

"Eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, cel ce este, cel ce era si cel ce vine, cel atotputernic" (Apoc. I, 8), afirma Hristos categoric. De aceea nici Duhul Sfant nu va face o noua Revelatie istorica. «Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul, caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi si cele viitoare va va vesti. Acela Ma va slavi, pentru ca din al Meu va lua si va va vesti. Toate cate are Tatal ale Mele sunt. De aceea am zis ca din al Meu va lua si va va vesti"(Ioan XVI, 13-16).

 

Fata de invatatura ortodoxa despre Revelatia inchisa, istoric revela­tional, prin Hristos, se sustine, fie indirect, fie direct "Revelatia deschisa", ca se mai poate dezvolta, completa si per­fectiona. Religia crestina nu este incheiata din punct de vedere reve­lational, ci este numai o etapa, o faza pe drumul realizarii (Hegel); ea poate primi adevaruri noi, constitutive, necesare mantuirii. Asemenea atitudini fata de dezvoltarea Revelatiei le au unii indirect, practicand si justificand inovatiile doctrinare, iar altii direct, eliminind Traditia cres­tina, spre a-si legitima si justifica propriile lor invataturi prin revelatii particulare.

 

Mentinerea "Revelatiei deschise" este, astfel, neortodoxa; ea introduce instabilitatea revelationala, prin modificarea si transformarea sa calita­tiva si cantitativa, determina indepartarea de invatatura Mantuitorului si schimbarea acestei invataturi. Real si obiectiv, nu mai intervine nimic revelational, dupa Hristos, in cuprinsul Revelatiei di­vine; subiectiv insa intervin persoane nelegitimate prin inspi­ratie divina in acest cuprins si apar inovatii fara nici o valoare doctrinara, pe care mersul inainte al religiei crestine le elimina, dovada pozitia ferma a Ortodoxiei si nerecunoasterea lor ecumenica.

 

De unde insa au aparut aceste grave deosebiri cu privire la inchide­rea istorica sau deschiderea istorica a Revelatiei divine. Se face confuzie teologica mai intai intre incheierea istorica si cea doc­trinara a Revelatiei divine, intre inchiderea si deschiderea istorica si dez­voltarea istorica si doctrinara. Revelatia divina este inchisa si istoric si doctrinar, atunci cand se are in vedere cuprinsul sau revelat si oficiul su­pranatural de revelare. Adica nu mai pot aparea adevaruri noi revelate, nici persoane care sa pretinda ca reveleaza adevaruri noi. Este clar inchi­derea cuprinsului Revelatiei nu afecteaza insa dezvoltarea dogmatica. Aceasta insa nu aduce adevaruri noi revelate, ci le dezvolta numai pe cele existente, aducandu-le la maximum de expresivitate, spre a fi insusite.

 

Din acest punct de vedere nimeni nu imputa ceva unei dezvoltari dog­matice, cand nu atinge fondul. In momentul insa cand, in mod cu totul gresit, dezvoltarea dogmatica devine o intrusiune nepermisa, singulara, in acest cuprins istoric incheiat, Ortodoxia se pronunta impotriva lor.

 

Concluzii

 

Scopul teologiei fundamentale, ca si al tuturor disci­plinelor teologice, este de a reusi sa creeze cele mai bune conditii pentru insusirea subiectiva a Revelatiei divine; este de a realiza mantuirea cre­dinciosilor, deci nu de a face teorie teologica globala, de dragul teoriei, ci teorie pentru viata religioasa. In acest scop trebuie clarificat necon­tenit notiunile teologice curente, pentru a evita rastalmacirile Revelatiei divine, de unde se nasc toate aberatiile si negativismele religioase.

 

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4757

Voteaza:

Invatatura ortodoxa despre dezvoltarea si implinirea revelatiei divine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE