|
Erezii din Cărarea Împărăției 5
Acum este nevoie de o cercetare a cuvintelor origeniste ale Părintelui Arsenie Boca, în lumina Sfinților Părinți.
242. Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. [preștiința negrăită a lui Dumnezeu nu implică preexistența persoanei. Preștiința lui Dumnezeu este mai înainte de crearea veacurilor. Nu este vreun moment în care Dumnezeu să nu fi știut de faptul că ne va crea, fiindcă altfel nu ar fi Atotștiutor. Iar dacă preștiința ar fi totuna cu preexistența, ar însemna că și noi suntem dinainte de creație, deci și noi suntem dumnezei după fire, ca cei ce suntem necreați. Dar acesta este exact panteismul, esența elenismului și hinduismului, a tot păgânismul, pe care, după cum vom vedea, Părintele Arsenie Boca îl propovăduia în tot chipul, chiar dacă în mod ascuns, ca și Origen (numit de Sfinții Părinți ca fiind cel ce a învelit păgânismul în haină, terminologie și mască creștină, fiind părintele tuturor ereziilor). În realitate preștiința lui Dumnezeu nu implică și preexistența noastră, ceea ce înseamnă că noi am fost creați chiar la zămislirea noastră, atât cu sufletul, cât și cu trupul, după cum mărturisesc Sfinții Părinți. În afară de asta de unde necuviința să împartă Atotștiința lui Dumnezeu în gânduri și intenții? – n.n.] 243. De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, [deci… preexistăm, după Părintele Arsenie Boca– n.n.] Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare[22]” (Ieremia 1, 5) [iată și un citat denaturat, prin ciuntire, în sens origenist, de Părintele Arsenie Boca. Este ca și cum, citând Psa 13:1 Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”, scoatem Zis-a cel nebun în inima sa: și lăsăm doar Psa 13:1… „Nu este Dumnezeu!”, iar apoi strigăm la toată lumea că Biblia este atee fiindcă ne învață că nu este Dumnezeu. Cuvântul autentic din Sfânta Scriptură este acesta: Ier 1:5 Mai-nainte de a te zămisli tu în pântece te știu, și mai-nainte de ce ai ieșit tu din mitras te-am sfințit, Proroc spre neamuri te-am pus. Originalul din Septuaginta este (LXX) Πρὸ τοῦ με πλάσαι σε ἐν κοιλίᾳ ἐπίσταμαί σε καὶ πρὸ τοῦ σε ἐξελθεῖν ἐκ μήτρας ἡγίακά σε, προφήτην εἰς ἔθνη τέθεικά σε. Deoarece nu știa limba greacă, și aborda Sfânta Scriptură după nebuloasa și nelămurita părere proprie (lucru vădit și de multiplele însemnări pe care le făcea pe marginea Bibliei, date la tipar cu atâta migală de ucenicii sfinției sale) iar nu după tâlcuirile Sfinților Părinți, Părintele Arsenie Boca îndrăznește să modifice Cuvântul lui Dumnezeu și să-L propovăduiască cu omisiune, schimbându-i sensul după cugetul propriu, pentru a convinge mintea cititorului de propria sa (ne)credință inventată, sau mai probabil primită prin vedenii, datorită amăgirii, dar opusă Ortodoxiei. Părintele Arsenie Boca a scos „tu în pântece te știu, și mai-nainte de ce ai ieșit tu din mitras”, ca să rămână doar: „Mai-nainte de a te zămisli … te-am sfințit, Proroc spre neamuri te-am pus”. Textul original „Mai-nainte de a te zămisli tu în pântece te știu, și mai-nainte de ce ai ieșit tu din mitras te-am sfințit, Proroc spre neamuri te-am pus” arată că Dumnezeu preștie pe om înainte de zămislire; textul cenzurat de sfinția sa: „Mai-nainte de a te zămisli … te-am sfințit, Proroc spre neamuri te-am pus” arată că omul există înainte de zămislire și poate fi sfințit. Este exact invers ca în exemplul dat de noi din Psalmi. Acolo ciuntirea arată că Dumnezeu nu există, aici ciuntirea Părintelui Arsenie Boca arată că noi preexistăm din veșnicie, fiind așadar dumnezei după fire. Sensul real al cuvântului din Ieremia este că Dumnezeu îl cunoaște pe prooroc de mai înainte de a se zămisli, și nu s-a oprit sau se va opri vreodată de a-l cunoaște, dar de sfințit l-a sfințit, evident, după ce s-a zămislit, chiar dacă mai înainte de a se naște, de a ieși din uterul mamei. Așadar este vorba despre preștiința lui Dumnezeu despre toți oamenii (mai înainte de zămislirea lor și mai înainte de toți vecii), nu de sfințirea lor, care se poate face numai după zămislire, (în cazul de față, pentru acest prooroc, chiar și mai înainte de naștere). Aceasta pentru că sfințirea se dăruiește omului existent, nu doar preștiut. Ideea sau gândul despre om nu sunt omul. Se sfințește omul cel gata zămislit, având de la începutul existenței sale și suflet și trup (unite negrăit). Nu se sfințește vreun gând sau vreo intenție dumnezeiască și nu se sfințește vreun suflet mai înainte de zămislire, ci se sfințește o persoană, în cazul omului, alcătuită din trup și suflet (create deodată prin zămislire). Nu se sfințește vreo gând sau intenție despre om, fiindcă pe de o parte necuvios lucru este a numi Atotștiința dumnezeiască ca fiind compusă din gânduri și intenții, iar pe de alta Dumnezeu și lucrarea Sa sunt sfinte, nu sfințite (sfințirea numelui Tatălui însemnând că noi ne sfințim, după ce ne-am zămislit, chemând și lucrând în noi cunoașterea Tatălui). Nu se sfințește nici vreun suflet mai înainte de zămislire, fiindcă sufletele nu preexistă zămislirii (fiindcă sufletul este creat cu tot cu trup în clipa zămislirii, nu vine din altă parte, creat altă dată, preexistent, cum credeau prostește Origen și Părintele Arsenie Boca). Iar o persoană se sfințește, dacă se afierosește lui Dumnezeu. Persoana există doar din momentul creării sale, la îngeri și demoni în veac, iar la oameni în timpul zămislirii, chiar dacă era preștiută de Dumnezeu mai înainte de a exista – n.n.] Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, [dacă le aduce și nu le creează, iar avem de a face cu preexistența, căci nu spune le aduce la existență, ci le aduce în viața pământească – n.n.] atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică? [23] [uitați cum mărginește creația lui Dumnezeu de posibilitățile materiei, deci îl face dependent pe Dumnezeu de arborele genetic – n.n.] |
Citat:
Concret, care este erezia? Scurt dacă se poate! Folosirea termenului "cărare" în loc de "cale"? |
Erezii din Cărarea Împărăției 6
Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi – așa cum a arătat Th. H. Morgan – se ridică la astronomica cifră de 282.429.536.481 de posibilități.[24]
[vedeți că nu știa nici genetică, nici matematică și nu avea nici harul proorocesc? Iată ce ne spun despre acest subiect oamenii de știință: Expertii estimeaza ca sunt intre 60.000 si 100.000 de gene (facute din ADN) in cei 46 de cromozomi ai unei fiinte umane. Un bebelus mosteneste 23 de cromozomi de la mama lui si 23 de la tatal lui. Cu toate aceste posibile combinatii, o pereche de parinti are potentialul de a produce 64 de mii de miliarde de copii diferiti. Aceasta iti va da o idee despre cat de imposibil este sa prezici cum va arata copilul tau. Stiinta geneticii este complicata, dar cu un curs scurt vei putea primi cateva informatii pentru a iti ghida imaginatia.[25] Părintele Arsenie Boca s-a luat după un genetician ce a numărat greșit numărul de perechi de cromozomi. Dacă vedea vreo fotografie și îi număra, era suficient să vadă că nu sunt 24 de perechi, ci 26. Iar aplicând o matematică destul de simplă, a numărului de combinații, ar fi văzut că numărul de posibilități, doar pentru o familie de părinți, este cu mult mai mare decât cifra cea mică pe care a precizat-o sfinția sa. Chiar dacă nu ar fi știut genetică sau matematică, dar ar fi fost învățat de Sfântul Duh să scrie cele de mai sus, ar știut adevărul. Greșeala de mai sus nu arată numai superficialitatea sfinției sale ci și faptul că a scris din părerea proprie greșită, nu la porunca lui Dumnezeu și prin iluminarea ce o dă El prin har. Astfel că și sfinția sa face parte dintre cei ce s-au făcut de râs prin acest subiect. Dumnezeu este mult milostiv și a îngăduit să aflăm noi aceasta, ca încă o dovadă matematică, despre duhurile mincinoase cu care și-a compus lucrarea scrisă, verbală și pictată. Să ne miluiască și să ne izbăvească de rătăcirea de la Prislop. Undeva in deceniul al doilea al secolului trecut cercetatorii au ajuns la concluzia ca omul are 24 de perechi de cromozomi; primul a fost Theophilus Painter, dar observatiile sale, la microscop, au fost reluate de nenumarate ori si cei mai multi savanti au ajuns la acelasi rezultat. Foarte putini au „vazut“ un numar mai mic de cromozomi, intre 19 perechi si 23. Oricum, timp de mai bine de trei decenii, pentru lumea stiintifica faptul ca omul are, asemenea restului animalelor de pe Pamant, 24 de perechi de cromozomi a fost un adevar indiscutabil, iar cei cu mai putini au fost pusi la respect. In 1956 evolutia tehnica a schimbat rezultatul: omul este un accident genetic (de fapt, prin aceasta Dumnezeu vrea să arate că valoarea omului nu este în numărul de perechi de cromozomi, ci în faptul că este diferit, fiind făcut nu prin poruncă, ci prin lucrarea mâinilor Lui. Omul este mai puțin trupesc, are informație trupească mai mică din punct de vedere al numărului de cromozomi. Locul cromozomilor lipsă (informația-logos materială), îl ține Dumnezeu – Cuvântul (Logosul) ce se unește cu el, și năzuința lui este să fie alături de cei 24 de bătrâni care se închină Lui, pentru a se împlini. Apo_4:4 Și douăzeci și patru de scaune înconjurau tronul și pe scaune douăzeci și patru de bătrâni, șezând, îmbrăcați în haine albe și purtând pe capetele lor cununi de aur.10 Atunci cei douăzeci și patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce ședea pe tron, se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor și aruncau cununile lor înaintea tronului, zicând: Cu alte cuvinte, pentru a se împlini chiar și trupește, sau cromozomial, omul are nevoie să-L laude pe Hristos. – n.n.) si are numai 23 de perechi de cromozomi. Painter a devenit tinta a ironiilor, dar pe nedrept. Aceasta pentru ca nimeni nu s-a obosit sa numere atunci cand a fost cazul: ilustratiile din cartile tiparite in toata perioada aratau in mod clar 23 de perechi de cromozomi, chiar daca explicatiile de sub poze vorbeau de 24. […] Oamenii se pot dovedi pur si simplu orbi, daca vor sa fie asa si se lasa orbiti.[26] – n.n.] […] 250. Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. [Părintele Arsenie Boca susține aici că Dumnezeu trimite pe toți, adică toate persoanele, ca să ia trup. Deci sufletele, după Părintele Arsenie Boca și Origen preexistă dinainte de zămislire, până să ia trupul, care are în el structură genetică. Trimiterea înseamnă existența mai dinainte de a fi trimis. Se folosește același cuvânt prin care Fiul arată trimiterea Sa, de către Tatăl (prin întrupare) și trimiterea Sfântul Duh (prin Pogorâre). Cuvântul mai este folosit pentru trimiterea îngerilor, demonilor, apostolilor și proorocilor. Sfânta Treime este veșnică. Trimiterea îngerilor, demonilor, apostolilor și proorocilor se referă la cei ce deja existau înainte de trimitere. Așadar trimiterea include în sine înțelesul că cel trimis preexistă mai înainte de a fi trimis. Cine sunt toți acei trimiși mai înainte de a lua asupra lor povara părintească genetică trupească, dacă nu sufletele oamenilor, care în concepția Părintelui Arsenie Boca preexistă zămislirii (sau luării trupului, cum crede sfinția sa)? Fiindcă susține că Dumnezeu îi trimite înzestrați și drepți, și de abia trecând prin poarta nașterii iau în spate poverile părintești. Dar noi învățăm de la Sfinții Părinți că zămislirea fiind făcută prin învoirea la plăcerea împreunării strică toată firea, și a sufletului, și a trupului (prin ceea ce se cheamă păcatul strămoșesc, sau obârșia din Adam, sau alterarea firii de plăcere), nicidecum nu se înjosește sau strică sufletul de la preluarea trupului, ca și cum vreo creație a lui Dumnezeu ar fi rea prin fire, și poate strică cealaltă creație (sau că sufletul ar fi fost pentru care ar fi fost trimis din cer ca să se pedepsească tocmai prin unirea cu trupul josnic și stricăcios, după cum credea tot Origen și preia încâlcit prin arborele genealogic Părintele Arsenie Boca) – n.n.] Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții [Sfinții Părinți ne învață că osteneala vieții întărește sufletul, nu slăbește omul – n.n.] și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.[27] Iată și învățătura Ortodoxă, care dezvăluie ereziile susținute mai sus de Părintele Arsenie Boca: Despre preexistența sufletelor: Această absurditate face parte din neroziile lui Origen, care a susținut preexistența sufletelor. […]Trupul și sufletul au fost făcute simultan și nu numai întâi unul și apoi celălalt, după cum în chip prostesc afirmă Origen.[28] Despre preștiința cea simplă: 2. Orice cugetare este (o sinteză) a celor ce cugetă și a celor cugetate. Dar Dumnezeu nu este nici dintre cei ce cugetă; nici dintre cele cugetate. El este deasupra acestora. Căci altfel s-ar circumscrie, ca subiect ce cugetă având lipsă de relația cu ceea ce cugetă, iar ca obiect cugetat căzând, datorită relației, în chip firesc sub vederea celui ce cugetă. Urmează așadar că pe Dumnezeu nu trebuie să-L socotim nici că cugetă, nici că este cugetat. El este mai presus de a cugeta și de a fi cugetat. Căci e propriu și firesc celor după El să cugete și să fie cugetate. 3. Orice cugetare, precum își are baza într-o ființă, fiind o calitate a ei, tot așa își are mișcarea îndreptată spre o ființă. Căci nu e cu putință să îl socotim ca ceva cu totul desfăcut și simplu. Dumnezeu însă este simplu în amândouă chipurile, fiind ființă care nu alcătuiește suportul a ceva, și cugetare care nu are ceva ca suport. Astfel El nu este dintre cele care cugetă și sunt cugetate, aflându-se adică mai presus de ființă și de cugetare. 4. Precum în centrul de unde pornesc liniile în direcție dreaptă, acestea sunt văzute cu desăvârșire neîmpărțit, la fel cel ce se învrednicește să ajungă în Dumnezeu cunoaște toate rațiunile făpturilor preexistente în el, printr-o cunoștință simplă și neîmpărțită. 5. Cugetarea modelându-se după obiectele cugetate, cugetarea cea una se preschimbă în multe idei, luând forma fiecăruia dintre obiectele cugetate. Când însă trece dincolo de mulțimea lucrurilor sensibile și inteligibile, care îi întipăresc forma lor și devine astfel, cu totul fără formă, și-o atașează Cuvântul cel mai presus de cugetare, desfăcând-o de lucrurile care o alterau prin formele ideilor (αλλοίουν). Iar cel ce a pătimit aceasta «s-a odihnit și el de lucrurile sale, precum Dumnezeu de ale Lui». [29] [iată că nu numai la Dumnezeu avem simplitatea Atotștiinței, ci și la cei ce se odihnesc în Dumnezeu cunoscând rațiunile preexistente făpturilor (iar nu făpturile, care nu sunt preexistente) printr-o cunoștință simplă și neîmpărțită în gânduri și intenții – n.n.] |
Erezii din Cărarea Împărăției 7
Despre mărginirea de către Părintele Arsenie Boca a posibilităților lui Dumnezeu de a crea, încât numărul persoanelor omenești să se limiteze la împlinirea tuturor posibilităților „de configurație câte le oferă structura noastră genetică”:
Cel ajuns apoi la Dumnezeu, atât cât e cu putință omului, prin virtute și cunoștință, nu trebuie să mai cugete, ca la niscai lemne, la vreo materie oarecare ce aprinde patimile, nici să mai adune rațiunile “firii, ca să nu dogmatizăm ca Elinii un Dumnezeu ce se îndulcește cu patimile sau se măsoară cu hotarele (definițiile) firii. Căci atunci pe Dumnezeu nu-L strigă decât tăcerea desăvârșită (33) și nu și-L reprezintă decât neștiința totală prin depășire (ή κα ύπεροχη ν άγνωσία).[…] El se poartă deci întocmai ca Saul, nebunul de odinioară, către care, a zis Samuil, după ce a călcat poruncile dumnezeiești: “Nebunește ai lucrat că ai călcat porunca mea, care ți-a dat-o ție Dumnezeu“.654 (654 I Regi 15, 19.) Iar Saul este, cum am spus înainte, sau legea scrisă, sau nația Iudeilor, care viețuiește după legea scrisă. Căci de la amândouă acestea, care sunt împletite întreolaltă în chip pământesc, se depărtează Duhul Domnului, adică contemplația și cunoștința duhovnicească, în locul lui venind duhul rău (adică cugetul pământesc), care le chinuiește cu tulburările și frământările neîntrerupte ale celor supuse facerii și stricăciunii, ca pe unele ce sunt posedate de boala nestatorniciei gândurilor. Căci legea privită numai după literă și înțeleasă material, e parcă stăpânită de boala cea rea, fiind frământată de nenumărate contraziceri si neavând nici o armonie cu ea însăși, iar mintea iudaizantă, zăpăcită până la nebunie de învârtirea și nestatornicia celor materiale, își schimbă în chip necesar și ea mereu dispoziția. Dar când David, adică Domnul nostru Iisus, care e prin fire cu adevărat cântăreț, încântă prin duhul contemplației tainice, legea și pe Iudeu, pe cea dintâi o face din pământească duhovnicească, iar pe cel de al doilea îl mută de la necredință la credință. Deci asemenea lui Saul, atât legea cât și nația iudaică pot fi și posedate și înțelepte. Legea este posedată când e înțeleasă pământește, iar Iudeul este posedat când vrea să slujească lui Dumnezeu pământește. Și iarăși, legea este înțeleaptă când e înțeleasă duhovnicește, iar Iudeul e înțelept când a trecut de la slujirea trupească la cea duhovnicească a lui Dumnezeu. De notat că pe cei scăpați de Iisus, îi omoară Saul. Căci pe cei pe care îi salvează duhul, îi omoară litera. De aceea Dumnezeu care a uns pe Saul, înțeleg legea scrisă, ca să împărățească peste Israel, se căiește când o vede înțeleasă trupește de către Iudei și dă putere împărăției duhului, care este aproapele literei, însă mai bun decât ea. “Și voi da, zice, împărăția aproapelui tău, care este mai bun ca tine“.655 (655 I Regi 15, 28.) Căci precum David era aproape de Saul, la fel duhul se află în vecinătatea literei, obișnuind să se arate după moartea literei (66). Să rugăm deci și noi pe David cel spiritual (67) să cânte minții noastre posedate de cele materiale, din harfa contemplației și cunoștinței duhovnicești și să alunge duhul rău, care o rostogolește prin simțuri în cele materiale, ca să putem înțelege legea duhovnicește și să aflăm rațiunea tainică ascunsă în ea, spre a ne-o face avuție statornică și merinde spre viața veșnică ca să nu rămânem numai cu împrumutul legii simbolice a literei, străini de cunoștința duhovnicească cea după har, și să ne îndeletnicim numai cu întrebarea despre cele dumnezeiești, ca unii ce nu vedem, lipsindu-ne de privirea atotclară a adevărului indicat de cuvintele tainice (68). [30] Despre trimitere: Mat 8:31 Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. Mat 13:41 Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea, Luc 11:49 De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Voi trimite la ei prooroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni”; Ioan 13:20 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primește pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primește; iar cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Ioan 14:26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Ioan 15:26 Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Despre existența mai înainte de veșnicie a Persoanelor dumnezeiești și despre crearea în veac a celor îngerești și în timp a celor omenești: [i]Este însă necucernic să spunem cu privire la nașterea Fiului că a mijlocit oarecare vreme și că existența Fiului este posterioară existenței Tatălui. Deoarece spunem că nașterea Fiului este din El, adică din natura Tatălui. Iar dacă admitem că Fiul nu coexistă dintru început cu Tatăl, din care este născut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatălui, anume că nefiind dintru început Tată a devenit pe urmă Tată. In adevăr, chiar dacă lumea s-a făcut pe urmă, totuși nu s-a făcut din ființa lui Dumnezeu. Ea a fost adusă, prin voința și prin puterea Lui, de la neexistență la existență; dar prin aceasta nu urmează o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nașterea este actul prin care se scoate din ființa celui care naște cel ce se naște asemenea cu el după ființă. Zidirea și crearea, însă, este un act extern, în care ceea ce se zidește și se creează nu provine din ființa celui care zidește și creează, ci este cu totul deosebit de el. La Dumnezeu, singurul impasibil, neschimbat, imuabil și totdeauna la fel, atât nașterea cât și crearea este impasibilă. Căci fiind prin natură impasibil și nestricăcios, deoarece este simplu și necompus, nu este supus patimii și nici stricăciunii, atât în naștere cât și în creare, și nici nu are nevoie de ajutorul cuiva. Pentru ca cel care naște să nu sufere schimbare și să nu fie Dumnezeu întâi și Dumnezeu pe urmă și să primească adăugire, nașterea la El este fără de început și veșnică, deoarece este opera firii Sale și provine din ființa Lui. Crearea la Dumnezeu este opera voinței și nu este coeternă cu Dumnezeu, căci ceea ce se aduce de la neexistență la existență nu poate să fie coetern cu cel fără de început și cu cel care există pururea. Omul și Dumnezeu nu lucrează la fel. Omul nu aduce nimic de la neexistență la existentă, ci ceea ce face o execută din materia pe care o are mai dinainte; el nu voiește numai, ci și cugetă mai întâi și-și imaginează în minte ceea ce are să facă și apoi lucrează cu mâinile, suferă trudă și osteneală, ba de multe ori nu reușește, prin faptul că lucrul nu se face cum voiește. Dumnezeu, însă, voind numai, a adus toate de la neexistență la existență. Tot astfel nici nu naște Dumnezeu la fel cu omul. Căci Dumnezeu, fiind în afară de timp, fără de început, impasibil, incoruptibil, necorporal, unic, fără de sfârșit, naște în afară de timp, fără de început, impasibil, incoruptibil și fără de împreunare. Nașterea lui incomprehensibilă nu are nici început, nici sfârșit. La Dumnezeu nașterea este în afară de timp, pentru că este imuabil; este nestricăcioasă, pentru că este impasibil și necorporal; este fără de împreunare, tot din pricină că este incorporal și din pricină că numai unul Dumnezeu n-are nevoie de altcineva; este fără de sfârșit și fără de încetare, din cauză că este fără de început și în afară de timp, fără de sfârșit și există totdeauna în același mod. Căci ceea ce este fără de început este și fără de sfârșit. Dar ceea ce este fără de sfârșit prin har, negreșit, nu este și fără de început, după cum sunt îngerii. Prin urmare Dumnezeu, care există totdeauna, naște pe Cuvântul Său, care este desăvârșit, fără de început și fără de sfârșit, pentru ca Dumnezeu să nu nască în timp, El, care are firea și existența mai presus de timp. Omul, însă, evident, naște într-un chip contrar, deoarece el se află sub legea nașterii, a distrugerii, a stricăciunii, a înmulțirii, este îmbrăcat cu trup și posedă în firea sa partea bărbătească și femeiască. Și aceasta din urmă pentru motivul că partea bărbătească are nevoie de ajutorul părții femeiești. Dar milostiv să fie cel care este mai presus de toate și care depășește orice gândire și înțelegere. […] |
Erezii din Cărarea Împărăției 8
Despre zămislirea prin plăcere a oamenilor, care le strică firea și despre zămislirea feciorelnică a firii omenești a Mântuitorului, pentru a ne vindeca prin moartea ca osândă a păcatului, dăruită nouă ca o putere activă și un mare har:
Și Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup271 din Duhul cel Sfânt și din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu. Și singurul iubitor de oameni se face mijlocitor între om și Dumnezeu272, fiind zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, nu din voință sau din poftă sau din legătură bărbătească273[31] sau din naștere voluptuoasă, ci de la Duhul Sfânt și în chipul celei dintâi faceri a lui Adam[32]. Și se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră și făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putință să dobândim mântuire.[33].[/i] Căci cel ce suferă moartea ca o osândă a firii de pe urma păcatului său, o suferă după dreptate. Dar cel ce nu o suferă de pe urma păcatului său, primește de bunăvoie moartea adusă în lume de păcat spre desființarea păcatului, dăruind-o mai degrabă din iconomie firii ca un har spre osândirea păcatului. […] Deci precum din pricina lui. Adam, care a înființat prin neascultare legea nașterii din plăcere și drept urmare a acesteia moartea ca osândă a firii, toți cei ce aveau existență din Adam, după legea nașterii din plăcere, aveau în chip necesar și fără să vrea, împreunată virtual cu nașterea, și moartea ca osândă a firii și deci atunci era vremea în care firea era osândită prin păcat, întrucât stăpânea peste fire legea nașterii prin plăcere, tot așa din pricina lui Hristos, care a smuls din fire cu totul legea nașterii prin plăcere și prin urmare rostul morții ca osândă a firii, primind-o de bună voie numai ca osândă a păcatului, toți cei ce s-au renăscut cu voia din Hristos prin baia renașterii în duh și au lepădat prin har nașterea de mai înainte prin plăcere din Adam și păzesc harul nepăcătuirii de la Botez și puterea nemicșorată și neîntinată a înfierii tainice în duh, prin legea poruncilor evanghelice, au în ei după cuviință moartea (întrebuințarea morții) ce se lucrează spre osânda păcatului[34].522 Ei au apucat vremea în care se osândește prin har păcatul în trup. Iar osândirea aceasta are loc în general după fire, pentru marea taină a înomenirii, chiar din vremea întrupării; iar în special, după plecarea prin har, din vremea când primește fiecare prin Botez harul înfierii. Prin acest har, lucrat (actualizat) în chip voluntar prin împlinirea poruncilor,523 având la început numai nașterea în duh suportă fiecare, prin multe pătimiri, moartea (întrebuințarea morții) spre osânda păcatului. [35] Note la origenismul Părintelui Arsenie Boca [1] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 162. [2] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., p. 11. [3] Preștiința lui Dumnezeu nu înseamnă preexistența sufletului preștiut. [4] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237. [5] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 231-232. [6] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 281. [7] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 210-211. [8] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., p. 243. [9] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202. [10] <http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Hotararile_Sfintelor_Sinoade_Ecumenice.pdf>, sâmbătă, 30 ianuarie 2016. [11] Preștiința lui Dumnezeu nu înseamnă preexistența sufletului preștiut. [12] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237. [13] <ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Sinodiconul%20ortodoxiei.pdf>, sâmbătă, 30 ianuarie 2016. [14] <https://ro.wikipedia.org/wiki/Origene#Sufletul>, sâmbătă, 30 ianuarie 2016. [15] Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp.170-172. [16] <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/25/sfintii-parinti-ai-sinodului-al-v-lea-ecumenic-impotriva-nihilismului-origenist/>, sâmbătă, 30 ianuarie 2016. [17] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 231-232. [18] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 281. [19] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 210-211. [20] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., p. 243. [21] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202. [22] Preștiința lui Dumnezeu nu înseamnă preexistența sufletului preștiut. [23] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237. [24] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 231-232. [25] <http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1359>, vineri, 1 ianuarie 2016. [26] <http://www.businessmagazin.ro/opinii/doua-perechi-de-cromozomi-2378279>, vineri, 1 ianuarie 2016 [27] Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 281. [28] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., pp. 132, 59. [29] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 212-213. [30] Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 465-468, 479-482. [31] 266 Facerea III, 5. 267 Ioan I, 18. 268 Ioan I, 1-2. 269 Filipeni II, 6. 270 Eclesiastul I, 9-10. 271 Ioan I, 14. 272 I Timotei II, 5. 273 Ioan I, 13. [32] Chipul nu este totuna cu identitatea. [33] Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., pp. 19-22, 82-84. [34] Vedeți că sunt mulți ce nu-și dezmint obârșia din Hristos și nu puțini cum vrea să ne convingă Părintele Arsenie Boca fiindcă el nu experimenta acestea datorită plăcerii de sine și, deci, nu credea că sunt posibile. [35] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., pp. 365-380. |
Oare acest om va continua asa la nesfarsit?
Domnule Admin, va rugam sa va exprimati pozitia! Oricare ar fi aceasta, e binevenita. Doar interveniti, va rog frumos, fie si pentru ca mi-am asumat pana azi 3 bannari. Va rog frumos! |
Se pare că domnul doctor preferă monologul și, din când în când, mai face câte un act de prezență, mai dă câte un răspuns (90% tot copy/paste). Specific userului Cristian Raglean.
Nu ar strica o intervenție a adminului. |
Scurt dacă se poate!
Citat:
Dintre ele: - preexistența sufletului; - închisoarea trupului (primele două se numesc origenism); - bărbatul este poligam din fire cu rostul fiziologic de a avea aventuri cu prima întâlnită în cale; - dezrobirea sufletului prin nevoințe, fără harul Sfântului Duh (pelaghianism). A numi Cărare în loc de Cale nu este o erezie, ci un semn de ignoranță (din partea Părintelui Arsenie Boca) a tâlcuirilor Sfinților Părinți la Sfânta Evanghelie. A crede că sufletele preexistă înainte de zămislirea omului, că la zămislire intră într-o închisoare numită trup, apoi se întorc la Dumnezeu, este origenism, pe care fie de îl numești cărare, fie îl numești cale, fie îl numești pelerinaj la Prislop, tot erezie se cheamă. Dar dacă nu aveți răbdare să citiți, cu trimiterile de rigoare, cuvintele Sfinților Părinți, cum credeți că veți afla adevărul? Nu puteți afla nici măcar ce spun colegii de forum. Am observat că și cu alții procedați la fel, fără a încerca să vedeți ce vor să spună până la capăt. Aici ne aflăm pe un forum Ortodox. Specificul Ortodoxiei este că iubește mai mult Adevărul decât orice necrezând pe nimeni infailibil. Singura Infailibilă este Sfânta Biserică Ortodoxă exprimată în Sfintele Sinoade Ecumenice. Acolo avem reperul. De aceea, atunci când vrem să aflăm Dreapta Credință, o cercetăm în Sfânta Predanie. Dacă vine vreun altul și ne învață altele luate chiar de la cei mai renumiți dintre pământeni, cât de mult l-am iubi și l-am aprecia, nu putem fi de acord cu ele, chiar dacă pe el nu îl disprețuim și nu îl depreciem. Deci, ne așteptăm într-un asemenea forum, ca toți participanții dacă văd ceva neconform cu Ortodoxia nu să atace persoanele ci să nuanțeze cu un plus de înțeles, ca toți să se bucure și să se îmbogățească de o altă perspectivă a Adevărului. Dacă ar fi vreun forum dedicat lui x sau y, atunci ar fi limpede că reperul ar fi ceea ce a scris acel x sau y și toate le-am interpreta în funcție de el, iar dacă ne-am abate de la el, am supăra pe toți participanții, care au ca idol pe x sau pe y. Cine ar îndrăzni să meargă pe acel forum și să-i supere pe susținătorii lui? Dar într-un asemenea forum nu aș vrea să fiu prezent. Eu m-aș bucura să fiu pe un forum Ortodox, care nu pune pe nimeni mai presus de Sfinții Părinți. Dacă nu puteți parcurge toată postarea, fiindcă vă plac cuvintele scurte, puteți să citiți doar ce este îngroșat. Sper să fie destul de scurt. |
Vedem cum nelegiuitul, fur de cele sfinte, se face posesorul Sfintilor Parinti.
Dar am uitat noi, oare, ca Sfintii Parinti nu au fost niciunul, niciodata rupti de viata comunitatii? Ca ei nu s-au voit niciodata unelte in mainile meschine ale ucigasilor de comuniune? Si iata vine acest tarziu vanzator de suflete, acest dezbinator al celor credinciosi, sa indrazneasca precum altcandva un amarat de Simon magul sa se foloseasca de Harul intrupat, adica de Sfintii Parinti, ca de un bun personal. Pe care, ca si cum l-ar fi cumparat cu o punga de galbeni, sa il manuiasca impotriva crestinilor, dezbinindu-i de pastorul lor. Nu vei reusi, batrane impietrit in rele. Nu vei reusi! |
După otpust?... Amin. Înainte?... Admin
Citat:
Citat:
Discutam despre fenomenul de înșelare, în general. Ca să îmi definească acest fenomen în contextul contemporan sfinția sa mi-a relatat că a avut niște ucenici care s-au îndrăgostit de Părintele Arsenie Boca. După ce s-au întors de la Prislop, au început să se schimbe... Printre primele simptome au fost: intoleranța față de cei care au alte opinii, siguranța de sine până la a adopta o atitudine profetică față de cei din jur și alunecarea minții pe lângă realitate (adică neatenția, nesesizarea, neînțelegerea adevărului când erau contraziși în admirația lor). Apoi, după un timp, au început să-și transforme viața bisericească într-un supermarket cu minuni și simțiri umilicioase (chiar până la lacrimi, dar fără o adevărată smerenie, căci deveneau tot mai arțăgoși cu cei care nu îi aprobau), care să le rezolve problemele, uitând de schimbarea minții după poruncile lui Hristos, atât de necesară pentru marele har al cunoașterii de sine. Sărmanul părinte stareț, cât a mai avut de luptat să-i readucă pe linia de plutire. Am discutat despre acest fenomen și cu un prieten mai hazliu. El nu a făcut nici un comentariu, însă mi-a arătat ce impresie i-au făcut ucenicii Părintelui Arsenie Boca, când a încercat să le arate abaterile grave ale sfinției sale de la Dreapta Credință: http://2.bp.blogspot.com/-v4RAX_rIxS...p%2Blalala.jpg Desigur că aceste lucruri nu vă reprezintă și pe dvs. Orice coleg de pe forum este exclus de la vreo descriere nefavorabilă. În privința bannării mele (pe românește proscrierii, interdicției, sau punerii la index din romano-catolicism) nu pot decât să mă bucur. Aproape că parcă aș dori și eu să fiu banat, de nu o fi cu bănat. (Poate fi folosită această postare chiar și ca o cerere din partea mea adresată domnului Admin). Avem în Sfânta Evanghelie mai multe cuvinte mângâietoare: Luc 6:22 Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Luc 6:23 Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor. 1Pe 4:12 Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, 1Pe 4:13 Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. 1Pe 4:14 De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslăvește. 1Pe 4:15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. 1Pe 4:16 Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. 1Pe 4:17 Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Dorința mea este ca nu cumva, de frica oamenilor, să vorbesc cu nedreptate despre Dumnezeu și sfinții Lui, sau să nu cumva să cârciumăresc adevărul pentru a plăcea oamenilor, având în minte cuvântul Sfântului Prooroc Isaia: Isa 5:20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar! Isa 5:21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor! Sigur că aici este o discuție amicală, fără impact direct în viața noastră, așa că o mică banare nu e cine știe ce ocară, mai ales că dacă sunt unii care au fost de trei ori banați, înseamnă că se poate reveni cu ușurință pe forum. Iar pe de altă parte eu nu sunt vrednic de un asemenea har de a fi ocărât pentru Hristos. Poate că unii vor zice că nefiind de acord cu Părintele Arsenie Boca nu sunt de partea lui Hristos. Dar eu nu am susținut niciodată că nu apreciez minunile Ortodoxiei, Sfinții Ortodocși, ieromonahii ortodocși, Sfintele moaște, Sfintele Icoane, proorociile ortodoxe, părinții duhovnicești contemporani și tot ceea ce înseamnă ortodox și evlavios. Eu nu contest aceste lucruri, nici măcar pelerinajele, pentru a ataca în vreun fel viața duhovnicească dăruită nouă de Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Într-un singur lucru nu am fost de acord cu Părintele Arsenie Boca, atunci când s-a împotrivit el însuși Domnului nostru Iisus Hristos și Trupului Său Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit. Nimeni și nimic nu mă poate convinge că poate fi cineva model de sfințenie atunci când se opune prin scris, pictură sau viață Sfintei Predanii. Și așa au făcut, din câte am aflat, toți Ortodocșii de la întemeierea lumii. Dacă pentru aceasta voi fi banat, nu e cu bănat. E de dorit un astfel de bannuț duhovnicesc. Însă pentru cei care cer aceasta (bannarea mea sau a altora care nu sunt de acord cu ei în mod argumentat) le deservește cauza. Aceasta arată că nu au argumente și cele arătate de noi sunt un adevăr incontestabil, chiar dacă nu le convine. Se jignesc pe ei înșiși că nu pot purta degajat, fără patimă, o discuție rațională de dragul adevărului și recurg la a pune pumnul în gură atunci când li se arată negru pe alb unde a greșit cel pe care îl admiră mai mult decât pe Hristos.. Mie mi-ar fi plăcut o discuție duhovnicească cu ei, pe temeiul adevărului, nu a simpatiilor personale. Poate, însă, sunt și eu vinovat. Am citat din Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul și dumnealor nu au timpul să parcurgă și să înțeleagă cele spuse și ar fi dorit (poate) să discutăm între noi, pe scurt, cu cuvintele noastre. Așa că mă văd dator să vă cer iertare. Dacă doriți mă retrag. Dacă doriți discutăm cu cuvintele noastre, mai pe scurt. Dacă doriți mă bannați. Dacă doriți, însă, cum mi-aș dori și eu, să începem odată să discutăm serios, cu pace și dragoste de adevăr, punctat, fiecare problemă care nu concordă cu Sfânta Predanie din Părintele Arsenie Boca. Altminteri îmi voi aduce aminte de acest forum ca un fel de reprezentare de pe la noi a cursei sinistre ce ni se întinde prin astfel de mentalități: https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM |
Mă gândesc la greutatea parcurgerii Sfinților Părinți a celor ce nu vor postări lungi
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca
Pentru a înțelege și prin vedere cât de mult Părintele Arsenie Boca s-a propovăduit pe sine în locul lui Hristos, ca și ereziile scrise și pictate ale sfinției sale, vă recomandăm să descărcați și să priviți lucrarea de mai jos care conține foarte multe imagini lămuritoare (numită Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți: https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/ Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos arăta așa: https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=338&h=446https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=307&h=447 În toate Sfintele Icoane Ortodoxe este pictată aceeași Persoană, indiferent de secol, stil sau materiale. În picturile apusene, însă, se reprezintă diferiți oameni, cărora pictorii le dau numele de Hristos, modelele lor devenind astfel înlocuitori de Hristos, hristoși mincinoși sau antihriști. Pictorii aleg modelele care li se par cele mai frumoase persoane, fiindcă Mântuitorul este, a fost și va fi cel mai frumos om, fiind Dumnezeu-Omul. Părintele Arsenie Boca a considerat că cel mai frumos om de pe pământ, cel mai potrivit să-L reprezinte pe Hristos, este chiar sfinția sa. Așadar nu numai că a mințit prin pictură, dar s-a și mândrit. Însă ucenicii sfinției sale mărturisesc că picta numai cum avea vedeniile. Aceasta însemnă că vedeniile preacuvioșiei sale nu erau de la Sfântul Duh (Duhul Adevărului Care a păstrat prin Sfânta Tradiție Adevărata Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos Adevărul), ci de la tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaș de oameni, vrând să-i despartă de Dumnezeu. Așadar, în cel mai bun caz, dacă nu a fost viclean, Părintele Arsenie Boca este o victimă a înșelării diavolești: https://888adevarul8despre8arseniebo...nc-2.jpg?w=660https://888adevarul8despre8arseniebo...boca.jpg?w=660 |
Citat:
Ai fost tu de fata atunci, acolo? |
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 2
|
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 3
|
Arhimandrit Teofil Paraianu
Candva, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu isi exprima recunostinta fata de Parintele Arsenie. Zice asa, in public, in anul 2004:
In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis. Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele." (extras din cartea "Bucuriile credintei") |
Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca 4
https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=204&h=289https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=300&h=536
Cu totul altfel arată Împăratul Slavei Răstignit: https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=303&h=238https://888adevarul8despre8arseniebo...pg?w=337&h=253 Vedeți, este un Altul, diferit de Părintele Arsenie Boca ce s-a pictat pe sine pe o cruce strigând la oameni ca să vină la el. Pe Domnul Hristos îl adorăm, pe Părintele Arsenie Boca nu-l disprețuim, nu-l urâm, îl cinstim ca pe un ieromonah ortodox adormit, dar nu îl putem considera ca Sfânt, câtă vreme nu a respectat nici Erminia Ortodoxă nici Sfânta Tradiție. |
http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
Citat:
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
Citat:
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
Citat:
Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca și sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăției”… Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (și apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriașă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulțimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câțiva ani de la călugărirea mea și intrarea mea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor, și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea excepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește – și abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca își reafirma „hotărârea de a stăvili din pastorația noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoștință, prin agenți infiltrați, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit”. Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej și de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicație pentru „ratarea” acestei oportunități, nu poate fi decât… fuga de slavă deșartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Știu cu siguranță că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaște, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forțată și apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai știm, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relații cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoașterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!.. Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)… Pentru a încheia acest capitol, menționăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiției de „marginal”, și încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conștiință a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce privește atitudinea față de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărți de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și le urmați credința”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care și-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepționali… După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzația de „activitate ce dăunează intereselor bisericești”, Părintele Arsenie Boca își începe peregrinarea prin București, unde va locui și lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele își va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaș de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puțin înaintea morții și care constituie testamentul său spiritual. Deși misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generații de preoți și credincioși. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterității. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justețe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porți în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu și-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârșeț, deși nelipsită de îndrăznețe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat! În încheiere voi spune doar că și Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toți acești ani, s-au uitat pe sine și au făcut totul pentru alții, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru țara lor, pentru Ortodoxia românească și universală. S-a mai spus și de către alții, o spun și eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaști”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”. Cu alte cuvinte, așadar, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii |
"... eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele."
("Bucuriile credintei" - Arhimandrit Teofil Paraianu) |
Despre amenințări și... Ortodoxie
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Și atunci profită vrăjmașii văzuți și nevăzuți de noi. Iată ce scrie despre aceasta în Patericul Egiptean, despre Avva Nichita: Povestea avva Nichita despre doi frați că s-au unit, vrând să locuiască împreună. Și a socotit unul întru sine: „Orice va voi fratele meu, aceea voi face”. Asemenea și fratele celălalt a soco-tit, ca voia fratelui său să facă. Și au trăit ani mulți cu mare dragoste, dar văzând vrăjmașul, s-a pus să-i despartă și stând în tindă se arăta unuia ca un porumbel, iar celuilalt ca o cioară. A zis unul din ei: „Vezi porumbelul acesta?” Zis-a celălalt: „Cioară este”. Au început deci a se certa, iar mai apoi, sculându-se s-au bătut până la sânge, spre cea mai desăvârșită bucurie a vrășma-șului și s-au despărțit. Iar după trei zile s-au trezit venindu-și în fire și făcându-și metanie, măr-turiseau ceea ce fiecare din ei socoteau pasărea cea văzută. Astfel cunoscând războiul vrăjma-șului, au rămas până la sfârșit nedespărțiți.25 Harul prin care Dumnezeu pe toate le zidește, și prin care de toate se îngrijește să devină fericite (fie prin pronie, fie prin judecată), este nevăzut. Vederea (simțirea) minții este altceva decât analizatorul vizual și percepția vizuală. Diavolul ne ispitește prin simțirea sensibilă (cea exterioară) și prin cea inteligibilă (cea interioară, a înțelesurilor), atrăgându-ne mintea de la înțelepciune la plăcerea de creație gustată fără de Dumnezeu. La vederea minții ajung puțini. Însă Dumnezeu poate să se adreseze nouă și prin vederea simțurilor pe Care El le-a zidit. Avem exemplu cu poporul ales care călătorea în pustia Egiptului, câte minuni a văzut deși era cârtitor și pătimaș. Lumina de la Ierusalim este adresată simțurilor, dar, după mărturia celor ce au participat acolo, fiecare o vede altfel, în funcție de starea sa. Sigur că este tot o lucrare a harului, dar adresată simțurilor, fiindcă mintea celor de acolo nu s-a curățit de patimi, nu a trecut prin iluminarea naturală, ca să ajungă la desăvârșire, sau grăirea față către față. Însă cei care sunt desăvârșiți altfel văd lumina necreată, inclusiv la Ierusalim. V-aș da trimiteri la Sfinții Părinți, cu citate, dar sunt unii supărați că postez prea lung, cu prea multe copieri și s-au revoltat. Dacă doriți vreun citat să-mi scrieți. Astfel că și dragul nostru Cezar ahilpterodactil avea dreptate să zică de faptul că harul nu poate fi fotografiat, și doamna Mihaela Dobrin să zică de faptul că harul se poate folosi de lumina naturală care îi este slugă și simbol natural. Discernământul dintre falsele minuni și adevăratele minuni se face, însă, nu după adresarea simțurilor sau minții (și diavolul poate mima lumina necreată înșelând mintea că este harul) ci după învățăturile care decurg din vedenii și minuni și din lucrarea lăuntrică pe care o provoacă. Dar discernământul îl pot face doar cei cu experiență și cu o cunoaștere amănunțită a Sfinților Părinți Ca și în analizarea întregului fenomen al sfințeniei (cinstirea de către mase, facerea de acatiste înainte de canonizare) și minunile pot fi deosebite în funcție de învățăturile scrise, pictate și viața autorului lor, dacă corespunde sau contravine Sfintei Tradiții. Adevărul contează, nu lucrarea exterioară cu faptele ei concrete și simțirile provocate de ele. Fapta bună are un suflet (scopul ei) și un trup (fapta propriuzisă). Fapta e firească dacă are ca scop necesitățile firii, bună dacă are ca scop pe Hristos, rea dacă ne desparte de Hristos. La fel și minunile. Iată un exemplu de minune fabricată la photoshop: https://saccsiv.files.wordpress.com/...ie-2.jpg?w=720 Ne putem da seama și prin luarea aminte la vedere că este o falsă minune, fiindcă fantoma de la Prislop citește un ziar și are o geantă pe umăr. O putem depista, așadar, prin metode naturale. Însă cel mai bine este să o analizăm prin ochiul credinței: mesajul de la Prislop este Ortodox? |
Așa nu, așa da...
Citat:
Luc 12:20 Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Luc 12:21 Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu. dar dvs. nu vă face cinste, fiindcă încălcați Sfânta Evanghelie: Mat 5:22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. și dovediți că așa fac ucenicii Părintelui Arsenie Boca când nu au argumente. Citat:
Nici nu știți ce mare folos am citind informația de mai sus. Acum mi s-a lămurit o problemă pe care doar o bănuiam mai înainte: relația Părintelui Arsenie Boca cu comuniștii și cauza lepădării sfinției sale de preoție și călugărie de care ne vorbea Părintele Arsenie Papacioc. Vă mulțumesc din toată inima și vă rog, cu toată dragostea, să mai îmi faceți și alte observații ca aceea cu nebunule, cu papucii tîrșiți, sunt tonice. PS Să nu credeți că am folosit vreo ironie. Am vorbit serios. Dar, vă rog să mă iertați și să o iertați și pe doamna Mihaela Dobrin, dacă v-am supărat cu ceva. Noi pe aici cu toții râvnim adevărului și fiecare, chiar dacă îl privim diferit, tot îl iubim. În El ne putem și uni dacă ne îmbogățim fiecare din nuanța celuilalt despre Hristos, de care vorbeați foarte frumos într-o postare anterioară. Mă iertați dacă iar v-am supărat prin faptul că sunt mieros. Vă doresc dulceață de rugăciune în Iisus Hristos |
Despre minuni și adevăr, după Sfinții Apostoli
Citat:
Am observat că ori de câte ori se începe o discuție despre învățăturile scrise și pictate ale Părintelui Arsenie Boca, dvs. evitați analiza lor după Sfinții Părinți, schimbați subiectul și apelați la minuni. Nu este doar specificul dvs. ci este un lucru comun mai ales la ucenicii sfinției sale. Alții nici măcar aceasta nu o mai fac ci o iau pe scurtătură și se apucă de jignit, sau chiar vor să dea afară de la discuți persona non grata. Este însă important să înțelegeți că Sfinții Apostoli ne-au învățat să avem alte priorități, nu spectacolul simțirii, ci înțelepciunea care o putem dobândi prin studiul cu osârdie al poruncilor Domnului. Ei ne învață că minunile sunt pentru necredincioși, iar adevărul pentru ortodocși. Pentru că am găsit un text foarte frumos (îmi pare rău, nu vreau să vă supăr, dar consider că nu aș putea exprima mai bine decât Sfinții Apostoli ceea ce am de spus, așa că) voi recurge tot la copy/paste (sper că măcar pe Sfinții Apostoli îi veți citi și nu vă vor plictisi): Minunile pentru necredincioși, Adevărul pentru Ortodocși Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie: Deut 13:1 Pedeapsa proorocilor mincinoși. „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui să-l ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău. Va urma... |
Despre minuni și adevăr, după Sfinții Apostoli 2
Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:
Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne 1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea taină a dreptei-credințe/bunei-cinstiri [1 Tim 3, 16] și i-a chemat pe păgâni la cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat [Ioan 17, 6. 4], și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Te-au cunoscut” [In 17. 25], ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor și se vor face bine” [Mc 1 – 2] Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor care urma să vestim Evanghelia la toată creația [Mc 16, 15], după aceea au fost dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia să-i înduplece puterea semnelor. 3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, credincioșii, ci pentru cei necredincioși [I Co 14, 22] dintre iudei și păgâni, fiindcă nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: „Nu vă bucurați că duhurile ascultă de voi, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, 20], întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El. 4 Nu este deci necesar ca orice credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, atunci când ele sunt vrednice de mântuire. 5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [1 i – . Is 28, 11-l2], 6 Pentru că nici egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Ieș 3- 14]- deși Moise a făcut atâtea semne și minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată boala și toată neputința [Mt 4,23] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5]; celui dintâi lui Moise] i s-au opus Iani și Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui Hristos] Ana și Caiafa [In 18, 13-l4]. 7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună dispoziție și pentru care Dumnezeu bine-voiește ca un Econom înțelept să săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui. 8 Acestea le spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ce nu le-au primit. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo harismă duhovnicească [Rm 1, 11]. 10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] și a crede că prin bunăvoirea lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [Evr 12, 2] și că a murit, a fost îngropat și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu și Tatăl Care L-a trimis. 11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela izbăvit de orice erezie. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să nu judece pe vreunul din credincioși că nu s-a învrednicit să le lucreze; fiindcă harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al discernământului duhurilor [1 Co 12, 8. 10] o preștiință a celor viitoare, un cuvânt de învățătură, sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită. 13 Căci nici Moise, omul lui Dumnezeu [Deut 33, 1], când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [Ieș 7, 1], nu s-a trufit împotriva profetului său, Aaron. 14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [Ios 10, 12] pentru că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege. 15 Și deși în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [3:19, 18], numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a luat în râs pe economul Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în fața vrăjmașilor [4 Rg 6, 15-l6]. 16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ori din gura leilor 6; 14, 31^12], nici cei trei copii în cuptorul de foc [Dan 3] nu i-au nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au fost eliberați din dificultăți. 17 Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ar fi de prisos. 18 Fiindcă a fi bine-credincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus. 19 Prin urmare, nici împăratul să nu-i nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe supuși, căci dacă n-ar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar exista generali, împăratul n-ar putea sta. 20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e și din unii și din alții. 21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale. 22 Acestea fie deci spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități. |
Despre minuni și adevăr, după Sfinții Apostoli 3
Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt
1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici oricine scoate demoni nu este sfânt. 2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ Nm23; 24], deși era necredincios, și Caiafa [In 11, 51] numit în chip mincinos arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește nici o scânteie de dreaptă-credință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii neștiinței. 3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nu-și acoperă prin profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a provoca râsul și pentru a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei. 4 Dar nici un împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [Ir 35; 36], 5 Ghicitorul Valaam a suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [Nm 25, 31], Caiafa s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost răniți de ei fugind în chip rușinos [FA 19, 14], iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse. 6 Este evident deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în numele Meu, vă voi preda spre junghiere [Is 34, 2], ca pe Sedechia și Achia, pe care împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic”, cum spune Ieremia profetul [36, 22], 7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [Pr 3, 34]. 8 Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor, deși sunt iubiți de Dumnezeu. [iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n.] 9 Au profețit și femei: în vechime Mariam, sora lui Moise și a lui Aaron [Ieș 15, 20], iar după ea Debora [Jud 4, 4], după aceasta Hulda [4 Rg 22, 14] și Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [Lc 1, 2], în timpul nostru fiicele lui Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci și-au păzit măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva, sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească, ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” [alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n.] [Is 66, 2],[1] Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, s-a pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale: Slujbă specială de făcut Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, doamna Marioara ne istorisește: „într-o duminică a zis Părintele Arsenie: - Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut. - Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?! - Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt. Și a făcut slujba, atunci…”[2] [1] CANONUL ORTODOXIEI I [2] Romeo Petrașciuc, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69. Textul l-am luat de aici În privința domnului Cristian R., am obserat că îl pomeniți des. Înseamnă că a fost o personalitate marcantă aici, poate tocmai de aceea l-au proscris, fiindcă a încercat să afle adevărul. Și pe doamna dr. Tartaruga au proscris-o. Și pe domnul Cristiann. Oare toți care nu sunt de acord cu rătăcirile de la Prislop sunt proscriși? Este vreun cenzor specializat care să proscrie pe cei care sunt contra sau doar nu sunt pro, ci caută adevărul în privința Părintelui Arsenie Boca? Sau aceasta este modalitatea de lucru a ucenicilor Părintelui Arsenie Boca să-i elimine (prin invocarea admin-ului) pe cei care le atrag atenția la Adevăr, fiindcă de la simțirile "harice" și de "umilință" ajung brusc la simțirea alunecărilor de teren de sub picioare, negăsind argumente nici raționale, nici patristice, ci numai din ce a spus unul sau altul din păreri sau din șoaptele de pe net și/sau strigătele televizate? Există vreo regulă de proscriere obiectivă? De ce vă tot întreb: 1. nu știu cum să obțin cinstea de a fi proscris; 2. Dacă am să fiu proscris nu o să vă mai pot răspunde la filmuleț și s-ar putea să vă supăr sau să ziceți că sunt domnul Cristian R., pe care tare mult aș vrea să-l cunosc având astfel de recomandări. V-am scris așa... mai în stilul dvs., fiindcă v-am văzut că vă place să puneți zîmbete și vă plictisiți de scrierile lungi cu argumentație patristică. Sper că nu v-am supărat. Dacă da, vă rog să mă iertați. Aș vrea să știe toți de pe aici, dacă nu voi mai putea scrie, că m-am bucurat din toată inima de fiecare din ei. Dacă ne v-a ajuta Dumnezeu, poate ne vom mai scrie... săptămâna viitoare. Dar, poate că proscris mai semnifică și faptul că am multe lucruri scrise mai dinainte, adică sunt pro-scrise http://static2.libertatea.ro/typo3te...3932a68ef8.jpg PS. Domnule Cristian R., dacă citiți aceste postări, vă rog să reveniți pe forum, ați auzit că Cezar a fost bannat de trei ori și tot a revenit, ca ahilpterodactilul Phoenix. Mi-aș dori mult să ne cunoaștem între noi proscrișii. Așa mi-e dor de susurul căutătorilor de adevăr... discutând cu ei parcă mijește a libertate. https://ceicunoi.files.wordpress.com...ormalitate.jpg Doamne ajută! |
Citat:
|
Citat:
Pe de alta parte, sunteti amabil sa ne spuneti daca o cunoasteti, cumva, pe Tartaruga si din alte surse decat cele ale duhului credinciosilor "adevarati"? Adica aici pe pamant ati cunoscut-o in vreo imprejurare? In vreo situatie profesionala, sa zicem. (Pentru inceput.) |
Citat:
|
Citat:
Domnule doctor, cat de ingust la minte poate fi cineva si cat de fanatizat in ura lui, incat sa stalceasca asa textul unei carti? Pai, stimate diplome-multe-si-degeaba, daca Parintele v-a aratat cu degetul intr-un sens, dvs. v-ati repezit sa ii insangerati mana? Oare pentru a-l musca dvs. de falange a intins preotul mana? Nu mai degraba pentru ca dvs., cel miop si prizonier al pamantului, sa ridicati ochii spre Cer, spre Dumnezeu Cel vesnic?! Cu putina inteligenta si oarecare bunavointa (pe care inteligentul si binevoitorul Arsenie va fi mizat cand scria cititorilor sai), ati fi putut intelege lesne sensul celor scrise. Haideti mai bine sa facem cativa pasi in lectura intelegatoare a textului! 1) Va legati de faptul ca Parintele Arsenie nu a numarat si nu a calculat bine cromozomii. Pai, domnule savant, Arsenia Boca avea cumva meseria matale? Era treaba lui Arsenie sa verifice cu acrivie lucruri care tin de domeniul vostru? Nu ati priceput, oare, ca Parintele folosea o carte a timpului sau ca pretext sau ca punct de pornire pentru desfasurarea unui discurs duhovnicesc? Nu pricepirati ca preotul se servea de cele pamantesti pentru a va ridica mintea si inima spre cele inalte, ceresti? Ii cereti calauzei duhovnicesti sa ramana fixata in exactitatea dvs. stupida si ridicola de a numara cromozomi? Vreti poate sa va numere Arsenie cate fire de par sunt pe dejtele de la o mana? Nu ati avea folos, mai degraba, sa invatati de la Arsenie o aritmetica si o genetica cu mult mai inalta, mai deplina, mai aducatoare de viata? O, cu adevarat pentru asemenea acte de intelegere ratata, dvs. meritati nota 4 in catalogul informal al spiritului si un certificat de handicap cromozomial. Va lipseste cromozomul duhovniciei, al poeziei si al cantecului, al frumosului si-al iubirii, stimabile! Si ce va temeti, asa, ca rasistii si puristii, ca parintele v-a afectat imaginea cromozomiala? Oare va temeti ca, din pricina unei inexactitati cromozomiale, veti incepe sa aratati ca maimutele sau ca delfinii? Stati linistit, ca mai mare bine v-ar aduce asta, decat paguba. Ca nu-i nimic mai rau decat ca un om, harazit pentru inteligenta si libertate, in taina iubirii inimii sale, sa se poarte mai urat decat un dobitoc din alte sfere si dimensiuni genomice... 2) Cand afirma ca 250. Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ., dvs. intelegeti stramb ca: "Părintele Arsenie Boca susține aici că Dumnezeu trimite pe toți, adică toate persoanele, ca să ia trup. Deci sufletele, după Părintele Arsenie Boca și Origen preexistă dinainte de zămislire, până să ia trupul, care are în el structură genetică. Trimiterea înseamnă existența mai dinainte de a fi trimis. Se folosește același cuvânt prin care Fiul arată trimiterea Sa, de către Tatăl (prin întrupare) și trimiterea Sfântul Duh (prin Pogorâre). Cuvântul mai este folosit pentru trimiterea îngerilor, demonilor, apostolilor și proorocilor. Sfânta Treime este veșnică. Trimiterea îngerilor, demonilor, apostolilor și proorocilor se referă la cei ce deja existau înainte de trimitere. Așadar trimiterea include în sine înțelesul că cel trimis preexistă mai înainte de a fi trimis." O astfel de tampenie doar mintea dvs. putea scorni! Cum nu pricepeti sensul afirmatiei Parintelui, e de mirare. Parintele afirma acolo doar atat: ca toti oamenii, toti cei care ne nastem si traim aici pe pamant, avem de la Tatal nostru Cel ceresc tot darul, inzestrarea, potentialul de a fi drepti. Oricare dintre noi poate si trebuie sa devina sfant. Ca nu e, asadar, nici unul "rau" de la nastere, "incomplet" sau "incapabil" de a fi in legatura cu Dumnezeu. Ca nu e nimeni sorocit pentru iad, ca nu are nimeni vreo scuza, vreodata, ca a cazut sau a refuzat pe Dumnezeu. Domnul ne face buni si apti de a trai sfintenia, in ciuda pacatului ereditar. Daca voim. Iar pentru aceasta, Biserica lui Hristos a si randuit: Botezul si toate Tainele precum si staruitoarea si inteleapta pastorire a noastra. Asta scrie Parintele Arsenie! iar nu ce balmajiti dvs. in mod vadit rauvoitor. |
Citat:
Oare chiar asa credeti? Ca Arsenie se credea Fiul lui Dumnezeu? Si ca se picta pe sine in biserici in locul lui Hristos, ca fiind Arsenie-Dumnezeu? Stimate domn, cum de v-au trecut prin minte asemenea ganduri nebunesti? * Dimpotriva, artistul infatiseaza aici (sa ma ierte mai intai Mihail'c pentru formularile imprecise) ceva din ce intelegem noi crestinii prin Taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu. Ne propune, inteleg eu, sa meditam la faptul ca Hristos S-a intrupat si a facut toata lucrarea pamanteasca, jertfelnica, pentru ca noi sa devenim dumnezei prin har, ducind o viata jertfelnica in duhul poruncilor Lui. Cand Arsenie se infatiseaza pe sine in postura Rastignitului ne trimite cu gandul la drumul pe care viata noastra, a fiecarui om crestin, ar putea sa il urmeze, daca noi am voi. Sa ne rastignim patimile, sa iubim jertfelnic, sa fim fratii si prietenii Domnului. Iar aceasta cu credinta ca ne asteapta mantuirea, cununa vietii vesnice. Pictorul Arsenie exprima aici nimic altceva decat invatatura noastra de credinta, crestin ortodoxa. Nu despre el e vorba, neaparat, ci despre orice om crestin care urmeaza caile mantuirii si sfinteniei. * Iata un material pe aceasta tema: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rea-88360.html Indumnezeirea nu este produsa de catre om, ci este oferita lui ca dar al lui Dumnezeu. Omul a vrut de la inceput sa se indumnezeiasca, dar a dat gres. Ceea ce nu a izbutit acesta - refuzandu-L pe Dumnezeu - a adus-o Dumnezeu, prin inomenirea Lui. Inomenirea lui Dumnezeu realizeaza indumnezeirea omului. Dumnezeu Cuvantul Si-a asumat firea omeneasca si a indumnezeit-o. Aceasta s-a facut prin impreuna-lucrarea Maicii Lui. Prin desavarsita ei daruire lui Dumnezeu "cea a tuturor oamenilor tarana, in trup lui Dumnezeu iarasi s-a zidit". Trupul lui Hristos este radacina cea noua, care aduce vlastarelor ei viata vesnica si nestricaciunea. De la Hristos, care are plinatatea harului dumnezeiesc, se da oamenilor harul indumnezeitor. Si pentru ca Hristos Si-a luat trupul din Preasfanta Lui maica, ea a devenit simbol al Bisericii si maica a credinciosilor. Astfel oamenii sunt legati de Dumnezeu si intreolalta ca frati ai lui Hristos si copii ai Maicii Lui. Prin Hristos omul nu se reintoarce, simplu, la starea in care se afla inainte de caderea lui, ci este dus mult mai sus. Aceasta noua stare este aratata prin inaltarea lui Hristos. Inaltarea, ca de altminteri intreaga viata a lui Hristos, nu este o chestiune a Sa personala, ci aratare a slavei omului celui nou. Inaltarea lui Hristos a slobozit firea omeneasca de necesitatea lumeasca si a ridicat-o la fericirea imparatiei lui Dumnezeu. Astfel a devenit "Parintele veacului ce va sa vina". Hristos, ca si "chip al Dumnezeului Celui nevazut", deschide omului celui zidit "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu calea indumnezeirii, care este si calea adevaratei libertati. Iar acest dar al lui Hristos este adus omului prin icoana Lui cea dupa fire: Duhul Sfant... |
Citat:
|
Citat:
Vedeti ca puteti oferi si lucruri folositoare? |
Și cântau în pușcărie deținuții "Hristos a înviat!"
http://www.arsenieboca.ro/ce-comoara-avem-noi
Îmi amintesc cum odată, când am fost la el, la Drăgănescu, au venit două mașini ale Securității. Părintele a știut cu o jumătate de oră înainte că trebuie să vină și ne-a spus să fugim. „Acuma trebuie să vină!, ne-a zis. Voi să mergeți să vă ascundeți, să nu vă vadă. Eu sunt învățat cu suferința, dar voi aveți familii…“ Și m-am dus și m-am ascuns undeva în porumb. Cum m-am ascuns, cum au trecut mașinile! Au stat vreo jumătate de oră la dânsul, acolo. Nu știu ce-or fi făcut… Sigur că dânsul pătimea din cauza noastră. Pentru că picta biserica și mereu întrerupea lucrul să se ocupe de noi, de necazurile și de păcatele noastre. Ne-am întors apoi… |
Citat:
In cazul Parintelui Arsenie Boca se pusese problema de ce se scrie despre domnia sa inainte de hotararea Sinodului, iar eu am spus ca se scrie pentru ca multa lume se inchina si e deja considerat sfant. Daca nu era un fenomen nu se scria mai nimic. La fel, daca era vorba de un alt parinte cu multe controverse se scria la fel. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
ps: nu e mai bine sa se astepte hotararea Sinodului BOR? |
Sunt de aceeasi parere. Si ma intreb ce inseamna acest "a astepta".
Fac asta, gandindu-ma ca: Sinodul face parte din Biserica; credinciosii care alcatuiesc "poporul" fac parte din Biserica; Domnul este parte din Biserica. Sa fie rupti de norod si de Hristos cei care alcatuiesc Sinodul? Sa nu tina cont, oare, Sinodul de mesajele care vin "de jos", dinspre norod? Sa nu tina cont Insusi Domnul de ceea ce se petrece intre si cu credinciosii? E ca si cum in corpul nostru omenesc mintea nu ar tine cont de maini, de picioare, de ochi si de urechi etc. Nu imi imaginez cum poate vietui un astfel de organism. Stiu ca viata unui organism viu presupune un du-te-vino continuu intre componentele lui. In baza caruia insusi creierul/mintea isi elaboreaza deciziile si comenzile... |
Maica Domnului UMILENIA VS. MADONA NEAGRĂ. Cărțile Pr. Arsenie Boca. Canonizare
3. UMILENIA VS. MADONA NEAGRĂ
Citat:
Citat:
https://miriamturism.files.wordpress...f-serafim2.jpg Iată madona neagră: https://upload.wikimedia.org/wikiped...stochowska.jpg Sunt cu totul diferite, nu-i așa? Autorii studiului de mai jos, au combătut madona neagră, un tablou religios eretic, după cum ne învață Sfinții Părinți. Nu au spus nicăieri despre Umilenie. Sfinții nu validează canonizări, ci Sfintele Sinoade. Canoanele fără greșeală sunt doar cele validate de Sfintele Sinoade Ecumenice. Despre această problemă găsiți un răspuns dezvoltat, în capitolele: - Introducere - Să nu ne mirăm sau să judecăm pe autorii cărților ProBoca - „Pot greși Bisericile Ortodoxe de Răsărit locale (inclusiv în canonizarea unui om)?” din studiul de mai jos: Citat:
https://888adevarul8despre8arseniebo...ntilor-parinti Nici autorii studiului de mai sus nu sunt de acord cu exagerările. Amănunțimea cu care s-au străduit să dezbată fiecare detaliu din viața și învățătura Părintele Arsenie Boca este tocmai pentru a combate exagerarea extremă a mesajului de la Prislop. Fiindcă mesajul de acolo este așa de exagerat, răspunsul este și el privit ca exagerat. Însă dacă nu ar fi arătat după Sfinții Părinți unde este devierea de la Dreapta Credință, ar fi fost acuzat de superficialitate și părere proprie sau antipatie personală. Dacă sunt acuzați acum de aceasta, când studiul este beton, după cum spune chiar admiratorul cel mai înfocat al Părintelui Arsenie Boca, ahilpterodactil, cum n-ar fi fost acuzați dacă făceau un studiu cu trei păreri firave. Rațiunea fiind ambivalentă poate interpreta orice lucru pe dos. De pildă dacă vedem un om îmbrăcat în negru: unii zic că e omu’ negru, alții zic că este un om în doliu, alții că este rocker, alții că este insipid (n-are gusturi bune la îmbrăcat), alții că este decent, alții că este atins de vampirism, alții că se pregătește pentru monahism, iar alții că se gândește să se pocăiască și se îmbracă oarecum în sac și cenușă. Dar dacă el poate că pur și simplu iubește culoarea neagră. 1Co 2:11 Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. 1Co 2:12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; 1Co 2:13 Pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. 1Co 2:14 Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. 1Co 2:15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; 1Co 2:16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos. Problema Părintelui Arsenie Boca nu este ce a gândit el însuși personal pentru sine, pe care le știe numai duhul lui, ci că cele pe care le-a mărturisit public despre ce crede sfinția sa despre Dumnezeu se opun revelației dăruite nouă de Hristos prin Sfânta Predanie. Și viața sfinției sale contrazice cele mărturisite de Sfânta Biserică a fi viață de sfințenie. Tocmai cărțile îi vădesc concepția eretică despre creștinism. Ele sunt pricina (alături de pictură, și viață) pentru care nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă. Fiind citite când deja avea faima de Sfânt nu au mai fost puse sub analiza Sfinților Părinți (pe care mulți nici nu îi cunosc), și au fost luate prin prejudecată drept bune (ca aparținând unui Sfânt). Dacă sunt însă cercetate în lumina Sfintei Predanii, ne înfricoșăm în ce stare de înșelare se afla. Sfânta Biserică Ortodoxă nu se ia după zvonuri și prejudecăți. Ea, mai întâi, cercetează învățătura și viața unui om, mai importante decât curentul mass-media ce agită și stârnește pe oameni fiind cointeresată de senzațional și finanțată de puterea politică. Până nu a intrat puterea politică și mass-media în acțiune la Părintele Arsenie Boca mergeau câțiva rătăciți. Curentul nu a fost spontan, ci provocat de zvonurile că ar fi Sfânt, asociate cu minuni demonice, care la oamenii simpli se manifestă prin vise, vedenii și rezolvări spectaculoase, iar la oamenii mai contorsionați sufletește prin simțiri ce mimează umilința. Sunt și multe alte mișcări rătăcite cu mulți adepți, de exemplu mahomedanismul, ahtiat față de Mahomed, hinduismul ahtiat față de Babaji. Dar nu sunt semn de sfințenie, ci de manipulare și lucrare demonică. Cine are viață și învățătură Ortodoxe ireproșabile poate fi model de sfințenie, chiar dacă nu vine nimeni la mormântul lui și nu face nici măcar o fărâmă de minune, iar cine nu, și de ar sta toată lumea la coadă și ar curge valuri de minuni, acela nu poate fi model de sfințenie. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 21:55:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.