Indumnezeirea este scopul crearii omului. Omul a fost plasmuit pentru a se face partas firii dumnezeiesti. Indumnezeirea nu sufera descriere. Nici aceia care au gustat-o in viata lor pamanteasca nu au putut-o descrie. Acest fapt nu exclude, desigur, orice incercare de a se face referire la ea. Dar orice astfel de incercare se margineste la spatiul lumii create si nu poate patrunde in natura ei reala. Indumnezeirea, dupa cum observa Sfantul Grigorie Palama, "chiar si zisa, negraita ramane, avand nume - se spune de catre Parinti - doar pentru cei ce au avut parte de ea".

Premisele indumnezeirii omului stau in crearea lui "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna insa ca indumnezeirea se realizeaza prin puterile omului sau ca apare ca urmare a dezvoltarii lui morale sau spirituale. Dumnezeu este necreat, pe cand omul este creat, intre Dumnezeu si om exista o discontinuitate naturala.

Oricate ar dobandi omul, oricat s-ar desavarsi moral sau spiritual, nu se poate apropia de Dumnezeu si indumnezei. Iar daca lucrul acesta este general valabil pentru om, pentru ca are fire creata, cu atat mai mult este valabil pentru omul pacatos si cazut, care si-a denaturat firea.

Indumnezeirea nu este produsa de catre om, ci este oferita lui ca dar al lui Dumnezeu. Omul a vrut de la inceput sa se indumnezeiasca, dar a dat gres. Ceea ce nu a izbutit acesta - refuzandu-L pe Dumnezeu - a adus-o Dumnezeu, prin inomenirea Lui. Inomenirea lui Dumnezeu realizeaza indumnezeirea omului. Dumnezeu Cuvantul Si-a asumat firea omeneasca si a indumnezeit-o. Aceasta s-a facut prin impreuna-lucrarea Maicii Lui. Prin desavarsita ei daruire lui Dumnezeu "cea a tuturor oamenilor tarana, in trup lui Dumnezeu iarasi s-a zidit".

Trupul lui Hristos este radacina cea noua, care aduce vlastarelor ei viata vesnica si nestricaciunea. De la Hristos, care are plinatatea harului dumnezeiesc, se da oamenilor harul indumnezeitor. Si pentru ca Hristos Si-a luat trupul din Preasfanta Lui maica, ea a devenit simbol al Bisericii si maica a credinciosilor. Astfel oamenii sunt legati de Dumnezeu si intreolalta ca frati ai lui Hristos si copii ai Maicii Lui.

Prin Hristos omul nu se reintoarce, simplu, la starea in care se afla inainte de caderea lui, ci este dus mult mai sus. Aceasta noua stare este aratata prin inaltarea lui Hristos. Inaltarea, ca de altminteri intreaga viata a lui Hristos, nu este o chestiune a Sa personala, ci aratare a slavei omului celui nou. Inaltarea lui Hristos a slobozit firea omeneasca de necesitatea lumeasca si a ridicat-o la fericirea imparatiei lui Dumnezeu.

Astfel a devenit "Parintele veacului ce va sa vina". Hristos, ca si "chip al Dumnezeului Celui nevazut", deschide omului celui zidit "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu calea indumnezeirii, care este si calea adevaratei libertati. Iar acest dar al lui Hristos este adus omului prin icoana Lui cea dupa fire: Duhul Sfant, Duhul libertatii. Intrucat fiecare om este faptura "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu, are inlauntrul lui dorinta indumnezeirii, care adesea se manifesta in formele cele mai paradoxale si contradictorii. Dorinta aceasta este in cele din urma dorire de Hristos, catre Care omul isi are dintru inceput raportarea sa.

Omul este chemat sa impreuna-lucreze cu harul lui Dumnezeu, pentru a fi dus la indumnezeire. Fara aceasta conditie indumnezeirea nu este cu putinta. Iar aici este scoasa in evidenta marea raspundere a crestinului. Daca pentru omul care nu are legatura cu Hristos pricina pacatului a fost si este pofta propriei deificari, pentru crestin pricina pacatului a fost si este neglijarea sau nelucrarea harului dat de Dumnezeu, care indumnezeieste omul. Iar daca pacatului omului care a trait inainte de sau departe de Hristos i se poate gasi o oarecare justificare considerandu-se valoarea tintei urmarite, pacatul crestinului isi ia intreaga lui gravitate si intregul lui tragism de la inaltimea si maretia darului trecut cu vederea.

Indumnezeirea omului vine ca rod al asemanarii lui cu Hristos. Fara imitarea vietii lui Hristos nu este cu putinta desavarsirea si indumnezeirea omului. In traditia patristica se disting de obicei trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti: a) curatirea, b) luminarea si c) indumnezeirea. In primul stadiu omul se curateste de patimi, pe cand in cel de al doilea este luminat si cunoaste ratiunile celor ce sunt, care la randul lor duc la Dumnezeu-Cuvantul. In fine, in cel de al treilea stadiu se infaptuieste unirea cea dupa har a omului cu Dumnezeu si asemanarea lui cu El, indumnezeirea. Distingerea acestor trei stadii ale desavarsirii spirituale nu trebuie perceputa mecanic, ci tipologic. De altfel nici unul dintr-aceste trei stadii nu este rupt de celelalte doua, ci este organic legat de ele, si fiecare stadiu ce urmeaza il presupune pe cel precedent.

Totodata trebuie amintite si cele trei stadii sau perioade ale vietii spirituale, pe care le deosebeste staretul Sofronie: a) perioada chemarii, care de obicei este scurta si bogata in trairi duhovnicesti, b) perioada retragerii harului sau a parasirii dumnezeiesti, care este extinsa si potrivita incercarii credinciosiei omului fata de Dumnezeu si c) perioada reintoar­cerii harului, care este mai bogata in trairi duhovnicesti decat prima si statornica. Distinctia aceasta prezinta extrem de limpede unitatea celor trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti si caracterul tipologic al distingerii lor.

Desavarsirea in sfintenie nu se face dintr-o clipa in alta, ci printr-o intensa si indelunga stradanie. Cu toate acestea, este totdeauna posibil ca prin harul lui Dumnezeu cineva sa se afle intr-o stare duhovniceasca la care altii ajung dupa multe si indelungi eforturi. Ceea ce are insemnatate deosebita pentru credincios este insa faptul ca neincetat sa se pocaiasca si sa se smereasca. Fara smerenie adevarata nu este cu putinta indumnezeirea. In vreme ce prin mandrie omul este dus in iad, prin smerenie este ridicat la Dumnezeu. Dar, tinandu-si mintea voluntar in iad si nadajduind in Dumnezeu, ramane in smerenie si primeste ca dar de la Dumnezeu indumnezeirea cea fara inceput si necircumscrisa.

Indumnezeirea nu este un fapt individual, ci eclesiologic sau bisericesc. Este rodul desavarsirii credinciosilor ca membri ai Bisericii. In sanul Bisericii credinciosul este chemat sa devina dupa har ceea ce este Dumnezeu dupa fire. Desavarsirea aceasta se face prin iubire, care il face pe om persoana adevarata si reface unitatea firii sale si comuniunea lui cu Dumnezeu.

Indumnezeirea are caracter eshatologic. Se arata in plinatatea ei cand omul trece "de la harul cel prin credinta la harul cel prin vedere", cand il si vede pe Dumnezeu "fata catre fata". Dar deja din perioada "harului celui prin credinta" sunt date experiente anticipate ale "harului celui prin vedere". Experientele acestea au caracter personal, adica mistic. Asemenea experiente traiesc credinciosii cei indumnezeiti si uneori le pomenesc in scrierile lor.

Harul lui Dumnezeu il preface pe credincios. Intreg omul, ca existenta psihosomatica unitara, se uneste cu Dumnezeu si se face prieten al Lui. Dupa cum fierul inrosit devine foc, fara a inceta sa fie fier, asa si omul care se impartaseste de lumina dumnezeiasca devine lumina, fara a inceta sa fie om. In firea omeneasca cea creata Se salasluieste si lucreaza Dumnezeu Cel necreat. in felul acesta, asa cum noteaza Sfantul Grigorie Palama, "in Pavel traieste si vorbeste Hristos, desi Pavel este cel ce se afla traind si vorbind; astfel Petru omoara si inviaza, desi doar Dumnezeu este Cel ce se afla omorand si inviind". De aceea cel indumnezeit nu se lauda cu virtutile si realizarile lui. Orice fapta buna si orice virtute sunt in ultima analiza rodul harului lui Dumnezeu, care exista si lucreaza inlauntrul lui. Omul indumnezeit devine lumina a lumii. Primeste lumina lui Dumnezeu si o da mai departe. Nu lumineaza de la sine insusi, ci cu lumina Aceluia. Nu este izvor al luminii, ci primitor si transmitator al ei. Din singurul izvor al luminii isi primeste stralucirea fiecare, dupa propria masura. Si, desi este creat, devine necreat dupa har. Astfel omul patrunde in odihna cea vesnica, unde traieste desavarsirea cea nesfarsita.

Georgios Mantzaridis

Morala crestina, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Morala crestina"

• Sfintirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Teologia cosmosului si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica
• Despre indumnezeirea omului si luarea de fiinta
  Publicat in : Religie
• Duhul Sfant si indumnezeirea omului prin har
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: