Despre Post
 

Haideti sa vorbim un pic despre Post, pentru ca iata, nu mai este mult. Ati tinut post? Daca da, l-ati tinut strict, ca la carte, asa cum se spune? A fost greu? Eu nu l-am tinut intru-totul, nu am reusit, pentru ca firea mea este slaba si pacatoasa. Mare intelepciune in aceste cuvinte ale Sf. Ioan Gura de Aur. Iata ce zicea el: „Postiţi? Aratati-mi-o prin fapte. Prin care - veti zice.(...)E un obicei, in vremea Postului Mare, de a ne intreba unii pe altii cate saptamani am postit. Si auzim pe unii: o saptamana, pe altii: doua, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea daca savarsim Postul cu mainile goale de fapte bune? Cand cineva iti va zice: „Eu am tinut tot Postul”, raspunde-i: „Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit, suduiam si m-am lasat...Postul ne va fi de folos necontenit - si inainte de Imparatia Cerurilor ne va aduce aici, pe Pamant, buna rasplatire. Nu numai vremea Postului ci si amintirea lui ne poate aduce mari foloase”. Multa sanatate tuturor si Doamne ajuta!

Postul e o lupta !
 

Vreau si eu sa impartasesc o parte din "experientele" mele in timpul Postului Pastelui.
Sunt momente,cand simt o mare bucurie ca tin post,simt ca imi face atat de bine,simt liniste interioara.Apoi au fost momente in care am simtit o mare furie interioara,fara motiv rational, altadata slabiciune, nu aveam putere de nimic.
Postul acesta e o lupta ! O lupta din care unele batalii le-am pierdut (de exp cand simteam furia aceea fara motiv, imi mai ieseau cuvinte grele din gura,catre cei de langa mine,desi nu meritau,m-am lasat si coplesita de lene),dar am si observat ca Dumnezeu a fost mai prezent in gandurile mele,ca probleme cotidiene nu m-au mai afectat atat de mult.
Pana nu demult tineam Postul doar fara carne, zicand ca nu am ce manca daca renunt la lactate,dar asa nu am simtit in nici un fel o prelungire a postului si in suflet.Si chiar sunt foarte multe feluri de mancare ce se pot gati in post, sunt atatea legume de incercat,separat,impreuna...numai sa vrea omul.O spun din experienta :-)
Domnul sa ne miluiasca pe toti !

Postul ar trebui să ne ajute să ieșim din mândrie; din mândria necredinței; din mândria necredinței și desfrânării; din mândria necredinței, a desfrânării și hulei. Iar apoi să ne păzească de fățărnicia fariseică a slavei de la oameni, a faptelor rele sau bune făcute pentru slavă de la oameni, ca să nu ne mai fie frică niciodată să trăim tainic credința și pocăința.

Postul este pentru cei slabi în credință, pentru cei fricoși, pentru cei plini de griji ca să se lepede de năravurile îngâmfărilor și plăcerilor lăudăroșeniei și de toată slujirea pântecului sulimenizator pentru poftele aristocratice ale oqulhului.

Deci postul este lupta pentru ca în loc de cunoașterea păcatelor, cunoașterea binelui și a răului pe calea pierzării să te opui tuturor ispitelor prin dreapta cumpătare, prin cumpăna cea tare a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui cu smerenie și inimă sfințită că de acestea atârnă toată legea și proorocii.

Postul este armă, crucea este armă, rugăciunea este armă, scriptura este armă, în contra vicleniilor ascunse și învățăturilor amăgitoare ale trândăvirii și nepăsării, în contra furului ce nădăjduiește în ispite și apoi se ascunde după cireș, este arma cea mai de temut în contra mândriei, căci mândria e ria, căci din mândrie satana s-a lepădat de Dumnezeu și prin ia îngerul cel mai strălucit a ajuns o spurcăciune a pustiirii... Deci arma trebuie folosită, dar cu condiția să nu faci ceea ce faci ca să fi văzut și lăudat de oameni, să nu-ți smolești fața ca fățarnicii ca să fi compătimit de oameni crezându-te victimă, așa ca un vrednic lucrător de mâncarea lui, că aceia și-au luat plata, și-au luat plata lor.

Tu când postești nu te arăta oamenilor că postești ci încuie bine cămara ta și rugăciunea ta fă-o în ascuns ca să fie ea ascultată de Tatăl tău Carele vede în ascuns, și nu te crede învățător așa ca mine că un singur învățător avem pe Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Si când te rogi nu spune multe ca păgânii care cred că pentru mulțimea cuvintelor lor vor fi ascultați... ci roagă-te tot timpul din toată inima ta și din tot cugetul tău și din toată vrednicia ta, așa ca să faci fapte drepte ce vădesc înțelepciunea Domnului și roade vrednice de pocăința ta, ca să nu mai mănânci ca Adam, din curiozitate, și din pomul cunoștiinței binelui și a răului, ca să vezi cum e, ci tu să mânânci numai din pomul cunoștiinței binelui... ca să dea gLumea slavă lui Dumnezeu văzând cum lumineaza Lumina lui Iisus între creștini, lumina Credinței și Învierii, căci porunca și legea cea nouă una este: iubiți-vă unii pe alții.

Doamne ajută să nu mă mai cred învățător-învățătoareoare;
să nu mă mai cred drept socotindu-mă sfânt pentru slavă de la oameni... ci în tot ceasul și în toată vremea să mă liapăd de mine însumi, și să nu mai ispitesc și să nu mai amăgesc pe nimeni, cu „vrednicia” mea etalată exact așa ca un pui de năpârpârcuțcuță... sau de vipviperă haină... căci iată că mereu lăcomia banului, a poftelor și a păcatelor învinge dacă se amestecă din nepăsare cu rugăciunea că nu vreau să ajung să-mi pun nădejdea, ca fraierul, în ispită. Deci te rog, nu mă lăsa Doamne ca să nu mă păzesc de ispită... că doar se vede cât sunt de „înțelept” ... exact așa ca nisipurile din valurile mării ceți intră în ochi și apoi te ustură... și ca perlele false și inerțiale ce-ți intră în avis.

Dar parcă vorbeam despre post. Se pare că m-a luat valul uitării. Deci am căzut iar în ispituitarea semeață a omului bogat... ce iarăși s-a trădat.

Fara folos facem fapte bune daca nu postim (alimentar), fara folos ne straduim sa nu mancam de frupt daca nu doar ca nu facem fapte de mila si indurare, dar , dimpotriva, suduim, ne certam, tragem de urechi pe unul si pe altul.

Eu am tinut postul referitor la alimente,dar de multe ori tot m-am lacomit la a manca,chiar si mancarea de post.Ori postul trebuie sa insemne si infranare .Apoi m-am rugat mai des decat de obicei(adica de obicei nu prea ma rog de loc)
Si am reusit sa ma abtin de la a imi maai barfi sau jigni unii colegi sau apropiati.Si asta e adevarata infranare,de a iti stapani limba ,si dorinta de a te lua aiurea de altii.E ca o moarte ,aceasta smerenie a dezbrecarii de obiceiurile vechi.
Dar toate le-am facut prea putin si prea 'cu picatura' . Directia poate o fi buna,dar pasii sunt mult prea mici .

post
 

In Isaia Capitolul 58 ne este descris Adevaratul Post!

Ce, cat, cum mananca un crestin
 

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

Acesta e capitolul, nu-i așa? Haideți să fim buni creștini și când facem referiri la ceva să avem bunăvoința de-a reda și citatul respectiv. Nu ajunge să faci trimiteri. Chiar credeți că cei care sunt pe cale au răbdare să caute? Eu nu cred pentru că sunt om și nimic din ce este omenesc nu mi-e străin, după cum spunea un gânditor antic.

Așadar:

"Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.
Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă, ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu treburile tale şi fără să mai vorbeşti deşertăciuni,
Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a grăit acestea."

Textul citit in linkurile de mai sus (selectii - Jean Claude Larchet "Terapeutica bolilor spirituale"):
Gastrimarghia poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca dorinţa de a mânca de dragul plăcerii sau, definită în chip negativ, prin raportare la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.
Această patimă are două forme principale: se poate îndrepta spre o anume calitate a mâncării, si atunci înseamnă căutarea unor feluri de mâncare gus*toase, fine, delicate, şi dorinţa ca mâncărurile să fie gătite cu multă grijă; poate, de asemenea, să aibă în vedere în principal cantitatea mâncării, fiind atunci dorinţă de a mânca mult. în primul caz, ceea ce se caută mai înainte de orice este plăcerea gurii, a gustului; în cel de-al doilea, plăcerea pântece*lui. în ambele situaţii este vorba despre căutarea unei plăceri de natură tru*pească, de aceea gastrimarghia poate fi trecută printre „patimile trupeşti".

Dar cu toate că trupul este direct implicat în această patimă, gastrimarghia nu se naşte direct din necesităţile acestuia, dovadă fiind faptul că dorinţa de*păşeşte adesea nevoia reală, uneori chiar foarte mult, mai ales în cazul bulimiei. Aceasta face să poată fi privită si ca o patimă a sufletului. Evagrie o numeşte, de altfel, „gând" rău, pătimaş, ca şi Sfântul Maxim. Intr-adevăr, trupul nu intervine decât ca unealtă a lucrării acestei patimi. Astfel, Evagrie scrie: „Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea (...) să se judece pe ei înşişi, nu carnea pe care o hrănesc".
.............................................

Gastrimarghia nu constă deci în dorinţa de hrană, firească, ci în dorirea plăcerii dobândite prin mâncare. De aceea, abuzul - care constituie patima -nu înseamnă numai a mânca mai mult decât îi este de trebuinţă trupului, ci şi a căuta plăcerea chiar în puţinul necesar.
Prin patima gastrimarghiei, omul păcătuieşte pentru că, dorind să se desfăteze cu mâncarea, pune dorinţa de hrană si plăcerea de a o avea înaintea doririi lui Dumnezeu şi, predându-se acestei plăceri trupeşti, se depărtează si se lipseşte desfătarea de cele duhovniceşti, care sunt cu totul mai înalte.

Lăcomia este în fond idolatrie, căci lacomii şi-au făcut din „pântece dumnezeul lor", spune Apostolul Pavel (Fii. 3, 19). Urmând învăţăturii acestuia, Sfântul Grigorie Palama scrie că: „pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil". Intr-adevăr, prin lăcomie omul aduce jertfă pântecelui şi gurii sale, în loc să aducă jertfa curată lui Dumnezeu.

.................................................. .........

Pe de altă parte, prin patima lăcomiei hrana capătă o valoare în sine şi slujeşte plăcerii trupeşti, în loc să fie privită ca dar al lui Dumnezeu şi prin ea să I se aducă slavă Dăruitorului. Iar prin aceasta, de asemenea, omul se abate de la rostul ei firesc, acela de a da slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Hristos însuşi ne descoperă aceasta şi ne dă pildă de purtare cuvenită, atunci când, dând hrană mulţimilor care-L înconjurau, îi mulţumeşte Tatălui pentru ea (M. 15, 36; Mc 8, 6; In 6, 11, 23). Iar Sfântul Apostol Pavel spune limpede că Dumnezeu a făcut „bucatele... spre gustare cu mulţumire" (l Tim 4, 3), sfătuind prin urmare ca, „ori de mâncaţi, ori de beţi..., toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor 10, 31). Mai ales această menire esenţială a hranei: de a fi consumată în chip euharistic, este pervertită prin lăcomie. Căci, cuprins de această patimă, în loc să se bucure de hrană mulţumindu-I lui Dumnezeu, care i-a dat-o, si prin ea să se bucure de Dumnezeu, omul voieşte să se desfete cu bucatele, uitând de Dumnezeu; şi în loc de a se folosi de mâncare pentru a se înălţa la El, face din ea stavilă între el şi Dumnezeu.

Ce, cat, cum mananca un crestin (continuare)
 

La acest nivel originar, se vede limpede faptul că lăcomia operează o ruptură, o se*parare a omului de Dumnezeu, că ea înseamnă pentru om, şi prin el pentru întregul cosmos, pierderea comuniunii cu Acesta. Gravitatea acestei patimi se descoperă în faptul că ea a fost una dintre cele trei ispite pe care Satana I le-a pus înainte lui Hristos în pustie (Mt 4, 3). Rezistându-i, Hristos, Noul Adam, restabileşte comuniunea dintre Dumnezeu şi umanitate şi, prin ea, între întregul cosmos şi Dumnezeire, comuniune pe care Adam cel dintâi o rupsese. Răspunzându-i diavolului că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", Hristos îi redă omului adevă*ratul centru de gravitaţie. lisus nu spune că omul nu se hrăneşte cu pâine, ci arată legătura pe care acesta trebuie s-o menţină cu El însuşi, Cuvântul lui Dumnezeu. El face vădite înstrăinarea şi idolatria înstăpânite prin păcat şi vindecă firea omenească care le căzuse pradă. El eliberează în sfârşit umani*tatea din robia în care, prin mijlocirea acestei patimi, o ţinea diavolul după căderea protopărinţilor.
.......................................

Ca urmare a unei asemenea stări, toate puterile sufletului sunt folosite în chip josnic, îndreptându-şi dorinţele mai întâi spre cele trupeşti. Toate patimile, ne spune Sfântul Maxim - şi dintre ele mai ales aceasta, - „leagă mintea de lucrurile materiale si o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei, asemenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai uşoară si mai sprintenă ca focul".33 Sfântul Grigorie de Nyssa, la rândul său, vorbeşte despre „omul a cărui cugetare îngroşată îl face să privească cele de jos", şi care „trăind numai pentru pântece si cele care vin după pântece, este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu".
.........................................

Multa mâncare si băutura multă, spun Sfinţii Părinţi, duc la „tulburarea minţii", care întinează sufletul. O mulţime de gânduri pătimaşe se iscă în suflet aducând „valuri de intinăciuni şi adânc de necuraţii neştiute si negrăite".
Sfântul Isaac Şirul arată si el efectele lăcomiei „neruşinate a pântecelui", spunând că ea face „mintea nestăpânită si împrăştiată peste tot pământul" si aduce „închipuiri necurate în timpul nopţii, pricinuite de năluciri spurcate şi de chipuri necuvenite care stârnesc o poftă ce trece în suflet şi-si împlineşte în suflet voile ei în chip necurat". „Stomacul plin şi sătul" face din inimă „un loc al vedeniilor şi un balcon al nălucirilor necuvenite". De aceea, spune el: „să nu-ţi îngreuiezi pântecele, ca să nu se zăpăcească cugetul tău şi să fii tulburat de împrăstiere (...), ba şi sufletul să-ţi fie întunecat şi gândurile tulburi". La rândul său, Sfântul Grigorie de Nyssa arată că „pofta de mâncăruri şi băutură, care duce la îmbuibare, naşte în trup, prin lipsa de măsură, rele pe care voinţa noastră nu le mai poate stăpâni, căci mai ales saturarea îl face pe om rob patimilor ruşinoase. Dacă vrem ca trupul să ne rămână liniştit şi netulburat de mişcările pătimaşe pe care le aduce umplerea pântecelui, trebuie să veghem ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate".
Gastrimarghia lasă cale liberă unei mulţimi de patimi pe care le şi sporeşte; de aceea Sfinţii Părinţi o privesc ca pe maica tuturor patimilor şi pricină a tuturor răutăţilor.
Sfântul loan Scărarul ne dă o listă a patimilor odrăslite de ea, punând-o, prin personificare, chiar pe ea să le arate: „fiul meu cel întâi născut este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtosării inimii; al treilea e somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri: valuri de mtinăciuni, adânc de necuraţii neştiute si negrăite. Fiicele mele: lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul ţeapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, iubirea de podoabe, cărora le urmează rugăciunea întinată şi gândurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea, cea mai cumplită dintre toate". Tot el spune în altă parte că această patimă secătuieşte izvorul lacrimilor de pocăinţă, a căror importanţă o vom vedea mai jos. Dar patima gastrimarghiei aduce mai ales şi de îndată desfrânarea, cum s-a putut deja vedea din textele citate.

Ce, cat, cum mananca un crestin (continuare)
 

Voi continua cu partea despre tamaduirea gastrimarghiei.
Sper ca nu plictisesc.
Acest text mi-a raspuns multor intrebari stranse de-a lungul timpului.. de la "este bautul cafelei un pacat?".. dar placerea de a cumpara lucruri exclusiviste (branzeturi frantuzesti, patiserie daneza, ciocolata belgiana..)? Dar sa ne umplem burtile in sarbatori? Cat timp si migala este firesc sa investim in prepararea mancarurilor? etc..

Tamaduirea gastrimarghiei

Sfântul Vasile scrie: „Aşa se păzeşte scopul înfrânării, folosind atât cât avem de trebuinţă, cele ce sunt mai ieftine şi neapărat trebuincioase pentru viaţă, ferindu-ne totodată de urmările păgubitoare ale saturării peste măsură, iar de la cele care dispun spre plăcere abţinându-ne cu desăvârşire".
La întrebarea: „Cum veştejeşte înfrânarea pofta (trupească) ?", Sfântul Maxim răspunde la fel: „întrucât te face să te opreşti de la toate care nu îm*plinesc o trebuinţă, ci aduc o plăcere, şi te îndeamnă să nu te împărtăşeşti din nimic, decât de cele trebuincioase vieţii, nici să urmăreşti cele dulci, ci cele de folos, şi să masori cu trebuinţa mâncările si băuturile".

Tămăduirea lăcomiei şi practicarea înfrânării nu constau deci în lipsirea de hrană, căci - aşa cum spune Sfântul Vasile în această privinţă - „toate câte le-a făcut Domnul sunt bune" şi nu trebuie lepădate, ci în primirea lor fără patimă. Tot aşa, nu trebuie să dispreţuim hrana, ci poftele pătimaşe gate de ea. Sfântul Diadoh al Foticeei spune limpede: „Cei ce se nevoiesc trebuie să urască toate patimile neraţionale în aşa fel încât să le ajungă ura faţă de ele o adevărată obişnuinţă. Dar înfrânarea de la mâncări trebuie s-o păzească în aşa fel ca să nu câştige careva vreo scârbă faţă de vreuna dintre ele. Aceasta ar fi un lucru vrednic de osândă şi cu totul drăcesc".
Lupta împotriva patimii, în esenţă, se duce prin renunţarea la plăcerea sensibilă care o iscă şi o hrăneşte. La început, renunţarea aceasta se face prin ferirea de întâlnirile care o prilejuiesc şi prin necăutarea unor feluri anume, plăcute la gust. Dar mai rămâne de învins o dificultate, anume faptul că plăcerea este în chip firesc legată de funcţia nutritivă. Trebuie atunci să ne străduim, după cum ne sfătuieşte Sfântul Grigore cel Mare, să despărţim plăcerea de trebuinţă şi s-o lepădăm pe cea dintâi. Sfântul Grigorie de Nyssa scrie în acest sens: „Omul cumpătat trebuie să se folosească de această regulă de viaţă: să nu-şi alipească niciodată sufletul de vreun lucru în care se află ispita desfătării şi mai ales să se ferească de plăcerea gurii.

.................................................. ....

Pentru că lăcomia nu se îndreaptă numai spre calitatea mâncărurilor, ci si spre mulţimea lor, Sfinţii Părinţi îndeamnă la ferirea de orice exces si dau ca regulă practică să nu se mănânce şi să nu se bea până la saturare, adică să se oprească omul înainte ca să se fi stins pofta. Astfel, Sfântul loan Casian scrie: „în general, aceasta este măsura cumpătării, ca fiecare (...) să mănânce cât îi cere menţinerea corpului, iar nu (până la a-i împlini) dorinţa de saţiu". Iar în altă parte spune: „Sentinţa Părinţilor este foarte adevărată şi mult probată, că măsura... înfrânării constă numai în limitarea hranei (...). Şi desăvârşirea virtuţii, la care trebuie omul să ajungă, tocmai acest hotar îl im-pune în comun tuturor: să pună capăt mâncării trebuincioase trupului atunci când pofta încă nu s-a stins". Tot aşa învaţă şi Sfântul loan de Gaza: „Părinţii spun despre măsura înfrânării că ea stă în a te opri puţin înainte de saturare, fie de la mâncare, fie de la băutură, adică înainte de a avea stomacul plin".A nu mânca pe săturate este de folos pentru a îndepărta plăcerea, a cărei căutare îl împinge pe om să depăşească măsura.

.................................................. ...

Am văzut, examinând patima lăcomiei, că ea duce la îmbolnăvirea omului nu numai pentru că este o pervertire, o folosire nefirească a funcţiei nutritive, ci mai ales pentru că-l îndepărtează de Dumnezeu. Am văzut că ea este în fond o atitudine idolatră, omul făcând din pântece centrul fiinţei sale, iar din desfătarea lui o grijă neîncetată si adesea chiar ţelul vieţii lui, dându-i locul care, în chip firesc, este al lui Dumnezeu.
Tămăduirea lăcomiei se face şi în acest caz numai printr-o convertire, printr-o schimbare de atitudine, care să-l facă pe om să pună pe primul loc dorirea lui Dumnezeu şi numai spre El să se îndrepte; să înţeleagă că Dumnezeu este singurul desăvârşit, adevăratul ţel al existenţei sale, că a Lui este „toată slava, cinstea şi închinăciunea" si că bunătăţile duhovniceşti dăruite de El sunt cu adevărat cele care se cuvin naturii omului, singurele desăvârşit bune. Astfel, Sfântul loan Casian spune că prin „dorinţa desăvârşirii" trebuie omul să se străduiască „să stingă pofta pântecelui" şi „îndreptându-si văzul minţii spre cele neschimbătoare şi veşnice" se poate elibera din robia cărnii şi poate birui patima.

.................................................. ....


De asemenea, patima poate fi biruită dacă, primind hrană, omul îi mulţumeşte Iui Dumnezeu pentru ea, arătând astfel că toată luarea sa aminte şi iubirea lui se îndreaptă numai spre El. Am văzut într-adevăr că în patima lăcomiei omul se desfată cu bucatele în afara lui Dumnezeu, pe ele iubindu-le şi folosindu-se de ele numai şi numai pentru plăcerea sa. Or, hrana este - direct sau indirect - o creaţie a lui Dumnezeu şi un dar al Lui făcut oamenilor, de aceea ea nu are preţ în sine, ci pentru că vine de la El, şi are menirea de a fi consumată în chip euharistic.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel spune că Dum-nezeu a făcut bucatele „spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi si pentru cei ce au cunoscut adevărul" (l Tim. 4, 3). Omul se vindecă de patimă şi-şi redobândeşte starea virtuoasă atunci când încetează de a mai privi hrana ca scop în sine şi nu se mai slujeşte de ea pentru propria lui desfătare, ci, dimpotrivă, o priveşte ca primită de la Dumnezeu şi-I mulţumeşte Lui pentru ea. Aşa învaţă Sfântul Apostol Pavel: „ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor. 10, 31).35 Dacă aşa primeşte hrana, atunci omul o sfinţeşte (cf. l Tim. 4, 5) şi, prin ea, sfinţeşte întregul cosmos creat de Dumnezeu, din care ea este o parte si pe care-l reprezintă, în acelaşi timp, omul se sfinţeşte mai ales pe sine, doborând stavila pe care lăcomia o pune între el şi Dumnezeu, iar cu fiecare rugăciune de mulţumire pe care i-o aduce se uneşte si mai mult cu El.

Textul intreg se gaseste in Jean Claude Larchet: "Terapeutica bolilor spirituale"

Multumesc, Anna. Inteleg de aici ca pot sa ma bucur de toate bunataturile pe care le vad dar cu masura si cu multumire adusa Lui pentru toate.

Ca in felul acesta se sfinteste hrana si intregul cosmos creat de El, nu stiam, si pentru asta iti multumesc.

Da bucuriei, dar nu cautarii placerii.

Nu stiu daca ma fac inteleasa, de aceea voi mai da un citat:

„Mâncările s-au făcut pentru două pricini: pentru hrană şi pentru tămăduire. Prin urmare, cei ce se împărtăşesc de ele în afară de aceste pricini se vor osândi ca unii ce s-au dedat desfătărilor, folosind rău cele date de Dumnezeu spre trebuinţă", spune Sfântul Maxim Mărturisito*rul. Omul, deci, respectă scopul firesc al alimentelor şi al hrănirii atunci când o face din nevoie, pentru a întreţine şi păstra viaţa trupului său, pentru a păstra sau a-şi recăpăta sănătatea, şi se foloseşte rău de ele atunci când le transformă într-un mijloc de desfătare."


Eu inteleg ca dupa un post indelungat, cum este cel al Nasterii Domnului.. NU mai simti dorinta sa mananci anumite lucruri, o masa imbelsugata de Craciun te lasa indiferent.
Cred ca aceasta este atitudinea sanatoasa fata de mancare: lipsa poftei/dorintei de a manca anumite lucruri.

Abia atunci esti capabil sa te bucuri si sa aduci multumire si pentru o bucata de paine.. ca de la Dumnezeu este.

Asta inteleg eu.

(ca sa fie f clar.. daca eu trec pe langa cafeneaua din colt si mirosul de cafea ma indeamna sa intru si sa iau un cappuccino, atunci eu slujesc idolului pofta gurii. Chiar daca spun "Doamne-ti multumesc!", tot satisfacerea unei pofte si slujire a trupului este! Foarte simplu. Daca este pacat sau nu.. depinde de nivelul de intelegere al fiecaruia. Eu cred ca pacat este tot ceea ce indeparteaza harul dumnezeiesc de la noi! Atunci pacat devine orice act egoist/egocentric, indiferent cat de subtil ar fi!)

nu cred. pofta si dorinta de a manca sunt acte instinctuale. controlul acestora inseamna atitudine sanatoasa.

Sunt acte instinctuale, într-adevăr, dar, ca instinctul de reproducere, depinde de cum îl satisfaci. Și nu "pofta si dorinta de a manca", ci nevoia de hrană este instinctul. Poftele și dorințele de a mânca, de obicei, sunt forme ale păcatului.

Mirela, sunt doua aspecte: ce spun sfintii parinti si ce inteleg eu.
"Nu cred" se refera la primul aspect sau la al doilea?
Posibil sa nu inteleg ce spun sfintii parinti (pe care i-am citat selectiv.. pot umple alte cateva pagini daca vrei).. dar atunci arata-mi unde inteleg eu gresit.

Cred ca macar esti de acord ca omul normal (care traieste in stare de nesimtire duhovniceasca) nu are multe in comun cu cel duhovnicit.. si atunci parerile lui personale despre ce este pacat sunt total gresite.

Postul e înfrânare
 

Postul e înfrânare, iar din punct de vedere alimentar, se poate posti și așa:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_post.htm

Lăsați celelalte subtilități drăcești! Doamne ajută!

Nu cred ca sunt "subtilitati dracesti".. Eu m-am bucurat mult sa gasesc acele materiale.
Imi amintesc in copilarie stateam la bunici si mancam mamaliga.. nu-mi amintesc sa fi comenta vreodata ca mamaliga nu este buna, ca eu vreau altceva.. etc.. Dimpotriva, mancam cu bucurie tot ce mi se dadea si erau lucruri foarte modeste!

Acum gatesc pana cad din picioare, vine sotul acasa si spune.. "Iar asta? Nu ai imaginatie.. cauta si tu lucruri noi pe net ca se plictisesc copiii de aceeasi mancare!" (si chiar variez in permanenta!)
Ma uit cu groaza cum in familia mea nu se mai bucura nimeni de mancare... Dar cum copilul meu da cu ochii in magazin de o prajitura/napolitana de culoare roz intens sau verde sau whatever.. incepe sa tremure tot de nerabdare: "maamiii cumpara-mi!" (desi repet zinic ca ce este roz, rosu, mov.. foarte probabil nu este comestibil!)

Pofta este tiranica. Parerea mea. Intotdeauna doresti, dar niciodata nu esti multumit.
Eliberarea de pofta ar fi un lucru asa frumos!

M-a înduioșat, sincer, povestea asta.
La mine e invers: soția mea "mă termină" cu povestea "ce să vă fac de mâncare". Avem ani de căsnicie dar tot nu s-a obișnuit cu ideea că soțul ei poate să mânănce orice. Înțeleg greutatea sarcinilor unei femei în casă și nu am de gând s-o mai stresez cu tot felul de mofturi de mâncare. Dar nici așa nu e bine: se stresează ea pentru mine, când, de fapt, singura mea mulțumire e să o văd împăcată! Mă rog, acestea fac parte din viață, mici probleme care mă fac adesori să râd bine.
Copiii, însă, trebuie temperați. Știu sună bine, dar este greu! La copiii, nu știu dacă putem vorbi despre poftă, ei doresc pentru că văd și uneori, probabil, că nu au opțiuni.
Cum mi-am scăpat copiii de Danone și Danonino: din laptele, care-l cumpărăm săptămânal în casă, fac iaurt, care amestecat cu tot soiul de fructe (căpșuni etc. păstrate la congelator sau în borcane) iese cel mai perfect Danonino. Au sesizat chiar și ei diferența de gust. Înghețata se poate face tot în casă. Etc. Și nu se pierde timp dacă sunt doi la bucătărie, prin rotație. Și mai ales, costă mult mai puțin decât produsele cumpărate de-a gata.

Cât despre "iar asta de mancare", eu am un principiu: când nu-mi convine ceva, îmi fac singur! Nu e nimeni obligat să-mi suporte mofturile! A propos, mi se mai întâmplă să fiu doar cu copiii (soția a fost internată și nu o dată). Nu vreau să simtă copiii că există vreo diferență când stau ori cu mami, ori cu tati. Așa că nu-mi pică absolut nimic să fac de mâncare, curățenie etc. Și ce dacă am venit după nu știu câte ore de lucru. Căsnicia e o jertfă. N-o vrei, nu te angaja!

Dar, iarăși, ajung la post: o viață echilibrată cu post, nu numai POST ALIMENTAR, elimină figurismele și teribilismele. Cât despre copii, EDUCAREA LOR e cel mai îndelungat post cu putință: e dificil uneori să-ți păstrezi cumpătul, îți vine (și mai ales ca femeie) să te tot duci să nu-i vezi o vreme (Doamne, iartă-mă, nu din lipsă de dragoste, ci doar din supraaglomerarea apăsătoare a unor treburi casnice "care nu se mai termină" și "în fiecare zi e la fel și de la capăt"). Dar se petrec minuni când soții se găsesc deopotrivă "în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică". (A doua epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, VI, 6)

Doamne ajută!

P.S. Ce am spus mai sus, nu le luați ca sfaturi, e doar mărturisirea mea de credință conjugală (cam pompos, dar asta e).

Aceste cuvinte ar trebui sa fie scrise desupra intrarii la "Starea civila".
Felicitari CalmDown.

super replica asta, jos palaria! :48: :41:

Care ar fi atunci celelalte subtilitati dracesti?
Oricat de bun ar fi articolul de pe sfaturiortodoxe. ro, tot nu poate fi exhaustiv, si lasa cu siguranta loc pentru mai multa cunoastere in ale Postului...

Ma uit asa la comentariile voastre si ma gandesc cum ati mai vorbi de post si altele, daca nu ati mai avea din ce sa alegeti in general, si v-ar fi foame. Dar foame din aia disperata, sa n-aveti nimic in casa.
Sa nu vedeti cu lunile o bucatica de friptura, sau ceva bun. Si pe urma sa spuneti in fata ei: "nu, nu-mi trebuie ca este post".
Da, cand n-ai bani si esti nevoit sa mananci nu stiu cate zile pe saptamana paste sau legume, zau de mai ai placere sa mananci. O faci numai ca sa traiesti...
Si sa tii mai mult post decat atat? Daca si cana aia cu lapte si un ou in saptamana au ajuns placere si pacat pentru corp, sa ma ierte Dumnezeu.
Eu zic totusi sa fim mai rationali si sa mai diferentiem.
Se vede treaba ca voi n-ati ajuns in situatia sa poftiti ceva cu adevarat, sa simtiti lipsa...
Ca sa spuneti ca mancarea va indeparteaza de Dumnezeu si credinta si ca numai foamea este buna in credinta...inseamna ca totusi nu intelegeti cu adevarat ce inseamna credinta.
Poate ca nu stiu nici eu, dar n-o caut in foame sau abandonandu-mi sotul, ci in lucruri mai importante, mai de suflet.

Sophia trebuie sa intelegi odata(nu stiu la ce data) ca a refuza o cana de lapte si un ou in post nu este refuzul unei placeri ci respectarea unei porunci,deci efectuarea unei ascultari(daca stii cumva ce e aia).

Poti sa obtii placere si de la un blid cu cartofi bine facuti,dar cel putin esti in ascultare si nu gresesti fata de Dumnezeu decat prin o oarecare pofta,pacat mai mic decat neascultarea.

Si ca sa ma lamuresc: ai obiceiul ca in post sa mai "trantesti" un ou,o branza sau un lapte?
Ca sa nu stam numai cu teoria sa spunem si practic.

Din patericul mirenilor, o pilda in special pentru Sophia
 

Intr-o vineri, in timp ce spovedea ucenicii, asa cum facea in fiecare saptamina, parintele Ioan a fost chemat de urgenta la un spital, sa impartaseasca un bolnav. O femeie imbracata cu haine foarte elegante l-a intrebat:
- Cam in cit timp veniti, parinte?
- Cam in doua ore.
Femeia a iesit din biserica, s-a suit intr-o masina scumpa si a plecat. S-a intors cu putin inaintea parintelui si a inceput sa citeasca.
Cind a vazut-o, parintele a intrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mincat o pizza, si m-am plimbat putin in parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Parintele a inceput sa spovedeasca din nou. Dupa ce a spovedit-o pe femeie, a venit rindul unei batrine:
- Parinte, sunt tare tulburata, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce cauta bogatii astia la biserica? Ati auzit ca a fost la pizza, in timp ce noi va asteptam aici. Ati vazut ce masina are? Daca ar vinde-o, ar satura multi saraci. Si cit de scump se imbraca...
- Nu e bine ca ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decit tine.
- Cum asa, parinte?
- Ia spune-mi, de citi ani vii la biserica?
- De zece ani.
- Cind erai de virsta acestei femei, ce faceai?
- Nu aveam treaba cu biserica, traiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam in Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mincare putina, haine frumoase cumparam rar...
- Dupa ce te-ai apropiat de biserica, ti-a fost greu sa postesti?
- Nu, cum sa imi fie? Am mincat la fel de bine. Ba chiar mincarea de post ma ingrasa.
- Asta daca maninci fara masura. Acum, asculta-ma. Femeia asta e vaduva unui ministru. A avut trei masini, a pastrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte doua le-a vindut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut sa o vinda si pe asta, dar i-am spus sa nu se grabeasca, ca sa nu ii para rau dupa aceea. Va veni vremea c?ind se va obisnui sa mearga cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate isi va lua o masina mai ieftina. Sa stii ca si pe ea o mustra constiinta ca saracii mor de foame si ea circula cu asa o masina.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, pina sa se apropie de biserica, adica pina acum un an, isi cumpara lunar haine, incaltaminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumparat nimic. O parte din haine le-a dat de pomana, si si-a pastrat numai c?teva. Si nu pentru ca e vaduva de cinci ani. Daca nu s-ar fi apropiat de biserica, s-ar fi maritat deja din nou cu un mare patron. Se va recasatori cu un om cit se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materiala, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei sociala i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar sa maninci pizza in zi de post?
- In primul rind ar trebui sa stii si tu ca exista pizza de post. Este adevarat ca e bine sa cautam nu numai sa mincam bucate de post, ci si sa mincam ceea ce nu ne ofera mari placeri gastronomice. Infrinarea nu e numai de la carne, brinza si oua, ci si de la ceea ce stineste lacomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mincare aleasa. Dar nu e greu sa iti dai seama ca, la delicatesurile pe care ea le minca inainte, pizza pe care o maninca e semn de mare infrinare. Nu toti oamenii pot fi judecati dupa aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mincare obisnuita, sa zicem o portie de salata orientala, pentru un sarac care scotoceste prin gunoaie e o masa de sarbatoare.
Dumnezeu ne judeca pe fiecare in parte dupa caracteristicile, talantii, slabiciunile si luptele fiecaruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie sa ne judecam unii pe altii: pentru ca niciodata nu putem sti daca cel pe care il judecam dupa criterii inselatoare nu e mult mai sporit decit noi in viata duhovniceasca.
Ca sa nu lungim vorba: tu, dupa ce te-ai apropiat de biserica, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe cind ea, chiar daca pare o fiinta comoda, trece printr-o schimbare foarte profunda: incet-incet, renunta la tot ce nu ?i este de folos. Ea ar fi vrut sa o faca intr-un ritm si mai rapid, dar nu am lasat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi sa cada in deznadejde si sa jinduiasca dupa cele pe care le-a parasit. Cu ce te-ai ales ca ai judecat-o? Cu nimic. Daca vrei sa te mintuiesti, vezi-ti de viata ta si nu ii mai judeca pe altii.
A venit odata un calugar roman, care fusese dregator al palatului si a locuit ?n Schit aproape de biserica. Avea ?nca un rob care ?i slujea. Vaz?nd deci preotul slabiciunea lui si ?nstiint?ndu-se din ce fel de odihna este, orice iconomisea Dumnezeu ca venea la biserica ?i trimitea lui. Si fac?nd douazeci si cinci de ani ?n schit, s-a facut mai ?nainte-vazator si ?nsemnat.
Auzind deci unul din cei mari egipteni despre d?nsul, a venit sa-l vada, astept?nd sa afle la el vreo nevointa trupeasca mai multa. Si intr?nd la d?nsul, i s-a ?nchinat lui si, fac?nd ei rugaciune, au sezut. Dar ?l vedea pe el egipteanul ca poarta haine moi si harar si piele sub el si o perna mica. Picioarele le avea curate si cu sandale. Acestea vaz?ndu-le, s-a smintit, caci ?n locul acela nu se ducea o astfel de viata, ci mai v?rtos aspra petrecere.
Dar mai ?nainte-vazator fiind batr?nul, a ?nteles ca acolo s-a smintit si i-a zis slujitorului: "Fa-ne noua praznic astazi pentru avva". S-a ?nt?mplat sa aiba si putine verdeturi si le-au fiert si, la vremea cea cuviincioasa scul?ndu-se, au m?ncat. Avea ?nca batr?nul si putin vin, pentru slabiciune, si au baut. Dupa ce s-a facut seara, au citit cei doisprezece psalmi si s-au culcat. Asemenea ?nca si noaptea. Deci scul?ndu-se dimineata egipteanul, i-a zis lui: "Roaga-te pentru mine!". Si acela a plecat fara sa se foloseasca. Dupa ce s-a dus putin, vr?nd batr?nul sa-l foloseasca, trimit?nd, l-a chemat ?napoi. Si dupa ce a venit, cu bucurie, iarasi l-a primit. Atunci l-a ?ntrebat, zic?nd: "Din ce tara esti?". Si i-a raspuns: "Sunt egiptean". "Dar din care cetate?" Iar el a zis: "Nu sunt cu totul eu orasean". Si l-a ?ntrebat: "Care era lucrul tau, ?n satul tau?". Si a raspuns: "Eram p?ndar". Si i-a zis: "Unde dormeai?". Iar el i-a zis: "La tarina". "Aveai asternut sub tine?" Si a zis: "Da, la tarina aveam sa pun asternut sub mine". "Dar cum?" Si a zis: "Jos". I-a zis lui iarasi: "Dar ce aveai de m?ncare la tarina? Sau ce fel de vin beai?". Si a raspuns: "Este m?ncare si bautura la tarina?". "Dar cum traiai, raspunde?" "M?ncam p?ine uscata si, de gaseam, putina pastrama si apa". Si raspunz?nd batr?nul a zis: "Mare osteneala! Dar este si baie ?n sat ca sa va scaldati?". "Nu, ci c?nd voim, ne scaldam ?n r?u".
Deci, dupa ce l-a ?ntrebat batr?nul despre toate acestea si a aflat str?mtoarea vietii lui celei dint?i, vr?nd sa-l foloseasca, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zic?nd: "Pe mine, smeritul care ma vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt si mare m-am facut ?n palatul ?mparatului". Daca a auzit egipteanul ?nceputul cuv?ntului, s-a umilit si asculta cu dinadinsul cele ce se ziceau.
Si iarasi i-a zis: "Deci, am lasat cetatea si am venit ?n pustia aceasta. Si iarasi eu, pe care ma vezi, aveam case mari si lucruri multe si, defaim?ndu-le pe acestea, am venit ?ntru aceasta chilie mica. Iarasi, eu, pe care ma vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu asternuturi scumpe, si ?n locul lor mi-a dat Dumnezeu asternutul acesta prost si pielea pe care stau. Hainele mele erau de mare pret si ?n locul lor port aceste haine proaste. La pr?nzul meu mult aur se cheltuia si ?n locul aurului mi-a dat Dumnezeu aceste putine verdeturi si acest mic pahar de vin. Si cei ce ?mi slujeau erau slugi multe si ?n locul acelora a or?nduit Dumnezeu pe batr?nul acesta ce-mi slujeste. Iar ?n locul baii pun putina apa pe picioarele mele si sandale pentru neputinta mea. In locul alautelor, citesc acesti doisprezece psalmi. Asemenea si noaptea, ?n locul pacatelor pe care le faceam, acum cu odihna ?mi fac aceasta slujba mica. Te rog, dar, avvo, nu te sminti de slabiciunea mea".
Acestea auzindu-le egipteanul si ?n sine venindu-si, a zis: "Vai mie! Ca din multa patimire a lumii la odihna am venit, si cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multa odihna ai venit la patimire si din multa slava si bogatie ai venit la smerenie si saracie". Si mult folosindu-se, s-a dus. Si i s-a facut lui prieten si venea la d?nsul des pentru folos, caci era barbat cu dreapta socoteala si plin de buna mireasma a Sf?ntului Duh. (1-203)

@glykys - n-am inteles bine rostul acestor pilde pentru mine.
Mai degraba pildele astea sunt pentru Anna si ceilalti care judeca f.usor, mai ales ca o duc mult mai bine din cate am inteles.
De ce mi le-ai spus mie?
Ma deranjeaza ca puneti mereu lacomia in discutie, cand este vorba de a manca alimente vitale (cel putin pentru unii).
Pentru mine lacomia inseamna a manca peste masura alimente bune, delicatese, etc.
Ca sa fie mai clar ce spun:
O cana cu lapte, un ou, o friptura (macar una in saptamana) nu inseamna nici lacomie, nici placere si ceva vital.
Dar: a manca fripturi in cantitate mare in fiecare zi, ciorbe, carnati, sunci, branzeturi multe, pizza, mese la restaurant, torturi, lucruri scumpe - alea inseamna cu adevarat lacomie si placere de a manca si a fi gurmand.
In primul caz este deja destula nevointa si infranare.
In al doilea caz da, acolo se poate vorbi de infranare si post periodic. Mai ales daca e vorba de oameni sanatosi.
Nu vreau sa spun aici despre mine, ci doar sa va conving sa renuntati la exteme si pausalizari, de a intelege omul.
De a intelege postul si in alt fel, in nevoirea zilnica a omului si renuntarile la care este silit de viata.

@Anna - legat de copii si prajiturile roz la care poftesc. Tu inca nu stii ca e mai bun la altul, decat acasa. Asa sunt toti copiii. Si nu stiu cum este la tine, dar nu cumva ii tii si pe ai tai in post prea mult si renuntari si simt lipsa?

Adica postul sa nu fie chiar post; daca Biserica spune sa nu ne infruptam noi nu trebuie sa ascultam decat cat ne convine.Cand simtim un lesin la stomac ,facem un ou la tigaie,bem un pahar de lapte.
Trebuie sa fim rezonabili,nu asa cum vrea Biserica ,sa ne usuce cu atatea posturi.Noi mirenii trebuie sa fim mai intelepti si ingaduitori cu noi insine decat se dovedeste a fi Biserica.
Deci nu fa cum spune popa,ci cum credem noi ca trebuie facut.

Eu Sophia ,spun urmatoarele ,si va rog sa ma ascultati:

1.Sa puneti cat mai multe scaune in Biserica ca sa va puteti aseza cand doriti.
2.Sa postiti numai atat cat considera fiecare ca este rezonabil.
3.Sa ne impartasim la intervale cat mai mari de timp,atunci cand ne trece prin cap intr-adevar sa postim mai ca la carte.
4.Or mai fi si altele,dar faceti-le pe astea mai intai si apoi o sa va mai revin.

In Postul Mare era internat parintele Cleopa in spital,si doctorul venind la el i-a spus sa manance trei oua ca sa poate sa iasa radiografia pe care trebuia sa i-o faca.Parintele Cleopa insa nu s-a lasat,si i-a spus sa-i faca radiografia asa ,ca o sa iasa si fara sa manance oua.
Si intr-adevar ,a iesti o radiografie clara si reusita.

Crezi Sophia ca aici era vorba de pofta,sau de ascultare fata de porunca Bisericii?Si el desi ca bolnav s-ar fi putut prevala de porunca si sa manance ,totusi a refuzat.Asa inteleg eu crestinul (ortodox)!

Pai sa stii Daniel ca asa lucruri eu nu inteleg.
Nu cred ca pentru un om bolnav si in varsa mai exista o porunca de la biserica.
A fost alegerea dansului s-o faca. Atat.
Adica vrei sa spui cu asta ca in alea 3 oua statea credinta dansului?
Si da, Dumnezeu a facut minune pentru dansul si nevointa sa.

Si daca tot nu intelegi ce spun altii, macar nu mai fi rautacios, ca nu este crestineste. Sau este mai bine/crestineste sa nu mancam si sa vorbim in schimb rautati si sa judecam pe altii?

Dumnezeu ne da destule renuntari si incercari si nevoiri. Ne stie si ne cunoaste puterile fiecaruia.

Ai dreptate,tie iti trebuie un regim special,numai ca nu cauta sa faci o regula si sa smintesti si pe altii.Daca esti un caz particular de neputinta stai in banca ta si smereste-te.Nu inventa si nu rastalmaci legile bisericii pentru neputinta ta.Stiu ca se poate ,Biserica nu cere nimic peste puterile omului.Eu de zece ani nu am calcat niciodata postul,nici cand imi era greu si nu aveam ce manca.Nu spun asta ca sa ma laud,ci ca sa-ti spun ca si eu ,un om slab,pot sa tin fara probleme postul.Iar cand nu am putut sa mai stau in picioare m-am asezat in genunchi,sau daca ameteam pe scaun,insa nu am militat niciodata pentru generalizarea statului pe scaun.Atunci cand pot,stau toata Liturghia in picioare,si sunt fericit ca fac aceasta jertfa.
Deci inca odata,nu mai ridica neputinta ta la rang de regula.
Vezi unde te poti alinia Bisericii ,nu fa scandal acolo unde te dovedeti neputincioasa.

Cred ca lumea nu se mai bucura de mancare in tarile bogate undese gaseste mereu orice. Am constatat si eu asta cand am venit in occident. Si tot atunci am inteles si importanta postului, mai ales in aceste conditii.
Dar mi se pare ca te contrazici: ziceai mai jos (sau mai sus nu mai stiu) , de la parinti citire (desi nu sunt convinsa ca ar trebui intelesi asa), ca placerea si pofta de a manca ceva tin deja de pacatul lacomiei (sau se apropie), iar aici pari sa te intristezi ca lumea (bogata) nu se mai bucura de mancare.

Ideea este cred sa nu ne atasam de mancare, sa nu ne legam fericirea si pacea de obtinerea anumitor alimente. Nu sa nu ne bucuram de mancarea pe care o mancam.

Unde am militat eu pentru generalizarea statului pe scaun? Si nici cu neputinta la rang de regula nu e corect ce spui.
Tot ceea ce spun eu mereu este sa nu mai cada oamenii in extrema si fanatism.
Ce-mi tot pui in carca prostii?!
Adica:
1. Spun multi: vai, sa nu (mai) fie scaune deloc in biserici. Iar eu spun sa existe, sa se poata aseza cine are nevoie.
2. Spun multi: vai, sa nu mai mancam, sa tinem post intr-una, ca altfel nu putem sa ne rugam, ca nu suntem buni ortodocsi. Eu spun sa poata fiecare sa faca dupa puterea si sanatatea sa si sa nu mai fie judecat si etichetat cu rautate.
"Vai, sa nu mai traim in familie, ca oamenii casatoriti sunt desfranati si murdari si pacatosi". Iar eu spun sa fim lasati sa traim in familie. Cine vrea si poate sa aleaga calea manastirii.

Deci, sa avem posibilitatea sa traim dupa puterile noastre, sa nu fim fortati dupa parerea unuia si altuia si judecati cu rautate. Si tu cam asta faci...
Voi vreti sa taiati totul: nici un scaun, nici o zi cu sotul/sotia, nimic sa nu mancam, etc.

Eu respect si pe cei ce postesc si n-am nimic cu ei, la fel cu cei carora nu le trebuie sotul/sotia.
Respect si pe monahi pentru alegerea lor, chiar daca n-o percep in totalitate. N-am nimic cu ei.
Dar altii pe mine si pe altii ca mine, nu pot sa ne respecte, sa ne inteleaga niste probleme.
Si tu batjocoresti..., desi eu te-am respectat in mesajele mele.

Nu batjocoresc ci incerc sa pun la punct niste lucruri pe care tot timpul le starnesti.Si acum exagerezi,pentru ca nu cred ca a spus nimeni sa se ia toate scaunele sau sa se posteasca continuu.Nu,s-a spus ca scaunele sa fie folosite numai in caz de neputinta sau nevoie,iar posturile sa fie respectate conform canoanelor Bisericii.Eu stiu ca tu aici ai atacat ,si de asta si raspunsurile au fost taioase.Si acum ai sa spunem tupeul,sa spui ca militeaza cineva pentru eliminarea scaunelor sau cine stie ce post inrobitor! De ce intorci cuvintele si ideile dupa cum iti convine?

tot ce face omul indiferent ca posteste, face milostenie orice fapta buna face tre sa aibe la baza dreapta socoteala.


''Dar ce este credinta fanatica ? Credinta care nu are la baza dreapta socoteala. Are un elan in toate : posteste prea mult, se nevoieste prea mult, o ia strasnic cu postul, cu milostenia, cu lepadarea de sine, cu metaniile si n-are un bilant, n-are o dreapta socoteala. Vorba proverbului : " N-o lua lata, ca ramane negrapata ! "
Credinta fanatica stii cum este ? Cum ai incarca o masina cu tot felul de bunatati si pe urma i-ai da drumul la vale fara frana. Se duce si unde ajunge,se rastoarna. Gata ! Asa-i credinta fanatica.
Nu asa ! Toata fapta buna trebuie s-o conduca dreapta credinta in Iisus Hristos si dreapta socoteala sau cumpana dreapta. Dumnezeiasca Scriptura zice : " Nu te abate nici la dreapta nici la stanga. Calea de mijloc este cale imparateasca ". Deci, este o credinta care nu are echilibru, o credinta fara dreapta socoteala se numeste fanatica. O ia intr-o parte si mai incolo se rastoarna.''


Pr. Cleopa

Nu ti se pare ca ti-ai luat o sarcina pe umeri, pe care nu o poti duce? Are grija Dumnezeu de noi.

Minunat dory! Aici sunt sie u de acord cu Par. Cleopa. Calea de mijloc!

Vezi oe firul celalt cu bancile din biserica.Au sarit multi sa spuna sa nu fie deloc banci/scaune in biserici. Si aici la fel, unii vor lucruri f.aspre. Citeste de ex. mesajele lui Anna21, sau chiar si tu. Vrei totul in extrema.

Nu ma contrazic deloc: intre placere si bucurie este o diferenta de nuanta. (O diferenta enorma pt cine este atent la detalii.)
Placerea este egoista.. bucuria, NU.
Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)
etc.. scuze, nu am timp pt elaborari.

Revenind.. lumea cauta (gaseste, eventual) placerea.. dar prea rar mai simtim bucuria.
Bucuria o poti simti si cu o bucata de paine.. si de obicei nu o simti in fata meselor imbelsugate (pentru ca repet: nu este data de mancare, ci de simtirea grijii parintesti fata de noi).

@Anna21
Este f.greu de delimitat placerea de bucurie. Am impresia ca la tine nu este asa clar, sau nu poti sa ne explici ce simti tu fata de mancare, imbrcamainte si alte lucruri omenesti.
Incerc sa explic putin:
1. Bucurie - cand nu ai si iti doresti, iar apoi primesti.
Fie ca este vorba de o bucatica de paine, sau de friptura, de tort, o rochie, sau altceva.
Nu ai avut si te bucuri sa primesti.
Poti insa sa ai bucurie, dar nu placere - te bucuri ca ai primit ceva, dar nu-ti place.
Sau invers - iti place ceva, dar nu te poti bucura, ori ca nu poti avea acel lucru (n-ai bani, sau alte motive), ori ca-l poti avea dar ti-l refuzi singura (ca e post, sau ne-crestin).

2. Placere - poti sa ai mancare si sa nu-ti placa.
Sau sa primesti ceva care nu-ti place sa mananci. Atunci nu ai nici placere si nici bucurie.
Invers, cand primesti ceva ce-ti si place si ai si nevoie, este si bucurie si placere.
Placerea este egoista.. bucuria, NU.

"Placerea se raporteaza la sinele egoist (satisfacerea unei pofte, dorinte).. Bucuria se raporteaza la Dumnezeu (la recunoasterea purtarii de grija a lui Dumnezeu pt noi)" spui tu.

Nu este adevarat. Placerea este ceva fundamnetal si f.important. Este periculos sa lipseasca.
Este un simt dat de Dumnezeu (sau natura, sau amandoi) cu un scop de protectie.
Un lucru care nu-ti place, fata de care simti repulsie poate fi: daunator/periculos, sau iti face tie rau (alergie, etc.), etc.

Nu poti manca ceva ce nu-ti place, sau imbraca ceva ce nu-ti palce si nu te simti bine cu acel lucru.

A nu avea placere de a manca = anorexie
A nu avea placere intr-un lucru = depresie

Ceea ce vrei tu sa spui poate - ca trebuie masura in toate.
Dar a manca in sila, sau a ne refuza lucruri care ne sunt necesare organismului, este periculos si pacat.
A manca placere, a pofti o mancare este ceva bun, util. Sigur ca trebuie mentinute niste limite.

Organismul mai are si functia de a semnaliza ceea ce-i trebuie prin manifestarea unor pofte.
Asa se intampla de ex. la gravide, la oameni bolnavi, etc.
Un om care are diabet si ii scade prea mult glicemia, are pofta si nevoie de dulce.
Un om care pierde calciu/magneziu are pofta de lactate si oua.
Un om care este anemic - are pofta de carne
Un om care are nevoie de vitamine - cauta legume si fructe.
Cand ti-e greata cauti ceva acru: lamaie, suc, etc.

Intreab-ti sotul. Sunt chestiuni de fiziologie.
Cand ti-e foame cauti ceva care mai inati sa...fie si mai apoi sa-ti placa. Altfel nu poti manca.
Tu ai manca un lucru care nu-ti place?

Si mai vrei sa spui ceva: ca in credinta, ca sa tii post, trebuie sa te abtii si sa-ti refuzi lucruri. Ca este pacat sa mananci nu stiu ce, sau in anumite zile/perioade, sau in general?
Ce doresti tu de fapt? Asta n-am inteles.
Sa postim, sau sa mancam in sila, sau sa nu mancam in general, sa fim anoexici/bulimic?
Sau sa stam sa ne uitam la vitrine, sa salivam si sa trecem mai departe?
i de ce crezi tu ca toate astea ar insemna credinta? Crezi tu ca Dumnezeu asta cere de la noi?

Despre bucurie
 

Bucuria trebuie sa fie starea definitorie a crestinului ortodox.

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ina-68618.html