Căile de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi neoprotestanţii
 

Căile de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi neoprotestanţii

Din câte ştim, calea de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu, în ceea ce îi priveşte pe neoprotestanţi, este Sfânta Scriptură, supranumită "Cuvântul lui Dumnezeu", deşi noi ştim că Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din fecioara Maria şi Sa făcut om.

Nu ştiu personal şi nu ştiu dacă ştie cineva dacă neoprotestanţii admit şi alte căi de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu decât Sfânta Scriptură. Dacă cineva ştie poate să ne spună şi nouă.

Recent am revăzut un discurs al unui pastor neoprotestant, baptist, din ale cărui idei am văzut şi am remarcat nu doar inferioritatea spirituală a neoprotestanţilor în comparaţie cu sfinţii Bisericii lui Hristos, dar am remarcat încă o dată atât lipsa unui tip de cunoaştere a lui Dumnezeu, şi anume a cunoaşterii mistice, specifică în general marilor sfinţi, cât şi dispreţul profund faţă de acest tip de cunoaştere mistică a lui Dumnezeu prin harul lui Dumnezeu, dispreţ concretizat în caracterizarea asceticii şi misticii Bisericii Ortodoxe ca învăţături şi practici "babiloniene" ale unor oameni care vor să se urce prin propriile lor eforturi şi puteri la Dumnezeu asemenea celor care au construit odinioară turnul Babel. Bineînţeles că această concepţie despre ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe nu doar că este total falsă, dar exprimă prin ea însăşi atât o profundă lipsă de experienţă spirituală de cel mai înalt nivel, cât şi un dispreţ şi o împotrivire plină de orgoliu şi de neascultare la adresa autorităţii spirituale a Bisericii lui Hristos şi a sfinţilor lui Hristos, în special a sfinţilor mari trăitori mistici.

Corect, doctore ... Si eu cred exact acelasi lucru ca si dumneavoastra. In plus, pe langa Logos, mai exista Rhema ... care este cuvantul vorbit ... adica, fiecare verset este viu si lucrator, si Rhema revine in cugetul nostru ori de cate ori avem nevoie sa ne calauzeasca Duhul Sfant. Mai mult, Cuvantul lui Dumnezeu, adica toate versetele biblice, este singurul mod de a-l cunoaste pe Dumnezeu asa cum este El, pentru ca prin ele se dezvaluie celui care Il cauta.

"tot asa si cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele." (Isa.55:11) Cuvintele din Scriptura au aceasta putere de care spune Dumnezeu in Isaia. Ele m-au calauzit mai aproape de Dumnezeu, ajutandu-ma sa-L cunosc si sa inteleg Cui anume ma inchin ...

Nu este cuvantul Meu ca un foc, zice Domnul, si ca un ciocan care sfarama stanca? (Ier.23:29) Este. El a pus in inima mea un foc naprasnic care arde pentru Domnul meu ... si mi-a inmuiat inima ... Cand am citit declaratiile de dragoste ale lui Dumnezeu din Isaia ... nu am mai avut nici o indoiala de dragostea Lui pentru mine ... si, cine sunt eu?

Pentru ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti asculta Cuvantul Meu. (Ioan.8:43) Si de unde pot eu afla care fost Cuvantul Sau, daca nu citesc evangheliile si marturiile apostolilor?

"Stiu faptele tale: iata, ti-am pus inainte o usa deschisa pe care nimeni n-o poate inchide, caci ai putina putere, si ai pazit Cuvantul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu. (Apoc.3:8) Care este "Cuvantul Meu" din punctul dumneavostra de vedere?

A-ti folosit de 5 ori cuvantul "mistic" in diferite variante ... Ce inseamna pentru dumneavoastra "mistic" ?

Spiritualitatea ascetică şi mistică, precum şi teologia mistică, aspecte fundamentale ale Spiritualităţii şi Teologiei Ortodoxe şi care sunt în armonie cu celelalte părţi ale sistemului Revelaţiei Dumnezeieşti vorbesc despre trăirea mistică, duhovnicească a lui Dumnezeu prin experimentarea sub influenţa iluminării harului dumnezeiesc a unei anumite cunoaşteri a lui Dumnezeu care se adresează unor năzuinţe şi căutări extrem de profunde ale spiritului uman, unei dorinţe foarte profunde de a simţi o dragoste şi un adevăr care să împărtăşească viaţă fără de moarte. Bineînţeles că această cunoaştere care este una experimentală nu una raţională poate fi accesibilă în această viaţă în general unui număr mai restrâns de credincioşi şi este experimentată încă la un nivel să zicem nu încă deplin şi care îşi va găsi împlinirea doar în viaţa de după înviere. Însă chiar şi aşa, marii sfinţi trăitori şi teologi deopotrivă au experimentat sub puterea harului dumnezeiesc o cunoaştere a lui Dumnezeu, mistică, dincolo de hotarele raţiunii, o cunoaştere supraraţională a unirii sufletului cu Dumnezeu fără ca persoana umană să fie dezintegrată, absorbită în divinitate, şi care constă în iluminare spirituală prin harul lui Dumnezeu. Teologia şi spiritualitatea ortodoxă identifică trei etape, nu neapărat rigide, în viaţa spirituală adevărată cu Dumnezeu, anume purificarea omului de patimi, iluminarea şi desăvârşirea (sau îndumnezeirea) aceste etape având loc bineînţeles în cadrul Bisericii liturgice şi al Sfintelor Taine chiar dacă în general această viaţă spirituală împlică o vieţuire mai apropiată de viaţa monahală. Totuşi caracterul mai monahal nu exclude cu nici un chip participarea credinciosului la viaţa comunitară şi liturgică a Bisericii Ortodoxe ci presupune această participare la viaţa liturgică, comunitară şi doxologică a Bisericii precum şi la împărtăşirea de Sfintele Taine, acestea fiind fundamentale în viaţa Bisericii.

Multumesc pentru raspuns, doctore ... desi, trebuie sa recunosc ca este o explicatie mistica a unui cuvant ce descrie trairi mistice ... ma rog, sincer va spun ca nu am inteles nimic. Probail de aceea este rezervat numai unor anumiti credinciosi, pentru ca asa cum a-ti descris aceste trairi, par intra-adevar greu de ajuns la ele ...

Trairile mele, pe care nu indraznesc la numesc mistice si le voi spune doar spirituale sunt mult mai simple ca si definire, dar nu ca traire. Adica, ma intalnesc in fiecare dimineata cu Domnul meu, practic este prima persoana cu care vreau sa stau de vorba in fiecare zi ... Apoi, incerc sa nu i-au decizii pana cand nu ma rog mai intai, si pun in mana Sa orice situatie. Ii cer ajutorul in orice situatie si calauzire. Muncesc ca si cum as munci pentru El si relationez cu cei din jur avand grija aplic ceea ce m-a invatat prin Cuvantul sau. Imi doresc sa devin dependenta de Isus.



Dar, mai aveam o intrebare intr-o postare mai sus ...

Am sa o repet aici, si va rog sa-mi raspundeti :

"Stiu faptele tale: iata, ti-am pus inainte o usa deschisa pe care nimeni n-o poate inchide, caci ai putina putere, si ai pazit Cuvantul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu. (Apoc.3:8)

Care este "Cuvantul Meu" din punctul dumneavostra de vedere?

Multumesc!

Cuvantul Sau este iubirea, si doar iubirea adevarata, ca jertfa, ca lasat de la tine, ca iertare. Astfel de iubire.
A te sacrifica pentru celalt in fiecare ceas, prin asta intelegand sa te doara pentru orice om care sufera, insa sa ai blandetea sa nu il judeci, sa nu il condamni, oricat de nasol ar fi.

Daca nu poti ierta pe toti oamenii care te-au nedreptatit, nu l-ai cunoscut inca pe Dumnezeu. Caci nu e doar cuvantul sau, ci firea insasi firea Sa e iubire.
Si asta cuprinde in ea toata invatatura ortodoxa (ortodox vine din greaca = drepta credinta).

Asta ar trebui sa fie ortodoxia, acuma ca in viata de zi cu zi lumea face altceva, e alta poveste. Dar ia cartile mai noi (vezi Siluan Athonitul, sau mai vechi: Patericul) si acolo sunt exemple vii. Acolo nu se vorbeste despre rete de post, batic si fusta, ci despre modurile in care sa te intalnesti cu Dumnezeu, real, nu mistic.
Dumnezeu, nu e un zeu infatuat, care vrea sa-l pupam in fund, ci un domn, care in fiecare zi ne iarta toate prostiile, si prin chemari delicate, ne cheama sa ne bucuram de ceea ce are de oferit.

Ne roaga sa renuntam la fandoseli, ne roaga sa nu ne mai legam inima de lucrurile trecatoare, ne implora sa nu mai fim dezbinati, sa nu ne mai uram, sa nu ne mai certam... si mai ales sa avem inima sincera...

Sa nu ne mai mintim pe noi insine, sa nu ne mai facem tot felul de filosofii, si sa incetam sa dam interpretari.
Trebuie doar sa iubim, si atata porunca a lasat, sa invatam sa iubim precum El: sincer, total dezintresat si din toata inima, fara pic de regret si fara amaraciune.

Iar cand iubesti te rogi mereu, neincetat, fiindca nu poti fi departe cu inima de cel iubit, te rogi din reflex pentru prieteni, familie, dusmani, pentru toata lumea pentru ca iti sunt dragi si vrei sa le fie bine...

Numai bine,
Anairda

P.S: astfel de iubire e molipsitoare, de aia s-au converitit atatia pagani la crestinism in primele secole, nu pt filosofia expusa, ci pt ca simteau iubirea, curajul si credinta pe care le aveau Apostolii... dar mai ales iubirea.

Evanghelia are multiple nivele de interpretare şi de trăire funcţie de receptivitatea spirituală a credinciosului. Ţie îţi este greu să înţelegi ceea ce am scris, datorită nivelului incipient şi imatur al credinţei tale. Însă ceea ce poate recunoaşte orice om de bun simţ este că nu se poate reduce înţelegerea şi trăirea Evangheliei la un nivel de începător ca al tău. Există oameni cu "sete" mult mai mare de cunoaştere şi trăire adevărată şi cărora Dumnezeu le răspunde căutărilor lor potrivit capacităţii lor de a recepta dumnezeirea.

În general cultele neoprotestante, dar nu numai, datorită lipsei harului Duhului Sfânt din Biserica lui Hristos, datorită lipsei Sfintelor Taine, datorită lipsei Sfintei Liturghii, datorită lipsei Sfintei Tradiţii, a istoriei, a legăturilor organice cu Biserica primară care s-au păstrat în Biserica lui Hristos de-a lungul timpului şi datorită în mod fundamental separării de Biserica lui Hristos, de Biserica harului, se caracterizează nu doar printr-un nivel spiritual inferior sfinţilor Bisericii, dar şi printr-o îngustime spirituală care îi face să creadă că tot ce se poate trăi se reduce la săracele lor experienţe spirituale. Inevitabil se instalează şi s-a instalat o insatisfacţie şi o răceală spirituală pentru că nu se poate altfel atunci când te rupi de Biserica harului care poate adăpa sufletele. Cei care au încercat să compenseze oarecum această sărăcie spirituală evidentă a sectarilor au fost sectele penticostale care se caracterizează în mod evident printr-o surescitare emoţională, sentimentalistă, pietistă care însă este aproape pătimaşă şi care de fapt niciodată nu mulţumeşte sufletul pentru că numai harul lui Dumnezeu, numai Duhul Sfânt adevărat nu închipuit poate să mulţumească dorinţele sufletului de a Îl cunoaşte şi de a Îl trăi pe Dumnezeu.