Omul este dorinta
 

Am citit la Parintele Alexander Schmemann in cartea Postul cel Mare, un cuvant care mi-a placut in mod special. Facand referire la Zaheu vamesul care s-a urcat intr-un pom pentru a-L vedea pe Iisus, Parintele spune:

"Omul urmeaza dorintei sale. Se poate spune chiar ca omul este dorinta, iar acest adevar psihologic fundamental despre firea omeneasca este marturisit de Evanghelie: Unde este comoara ta, spune Hristos, acolo este si inima ta.

O dorinta puternica infrange limitarile firesti ale omului; cand cu pasiune doreste ceva, realizeaza lucruri pe care firesc nu le poate savarsi..

Fiind scund el se biruie si se transcende pe sine. Singura problema este totusi daca noi ne dorim lucrurile bune, daca puterea dorintei din noi este orientata catre scopuri bune sau daca — in cuvintele unui ateu existentialist, Jean Paul Sartre — omul este o mistuire zadarnica.

Zaheu si-a dorit lucrul bun, el a dorit sa vada si sa se apropie de Hristos. El este primul simbol al pocaintei, pentru ca pocainta incepe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorintelor; dorinta dupa Dumnezeu si dupa dreptatea Lui, dupa viata adevarata. Zaheu este scund — neinsemnat, pacatos si marginit — totusi dorinta lui a biruit peste toate acestea. El a fortat atentia lui Hristos; L-a adus pe Hristos in casa lui.

Aceasta este deci prima vestire, prima invitatie: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund si adevarat in noi, a constientiza setea si foamea pentru Absolutul din noi, chiar daca stim sau nu, si care, atunci cand ne abatem de la el si parasim dorintele noastre, ne transforma, intr-adevar, intr-o mistuire zadarnica. Si daca dorim indeajuns de profund, indeajuns de puternic, Hristos va raspunde."

Eu am fost mereu întristat de deosebirea dintre Zaheu şi mine. Zaheu, om serios, cu stare, funcţionar public, se urcă în copac fiindcă altfel nu Îl putea vedea pe Domnul, Care era ecranat de mulţimea celor care Îl urmau. Dimpotrivă, eu cârtesc când merg la întâlnirea cu El şi nu e totul aşa cum trebuie. Preotul nu are mânecuţele călcate. Diacul a început "Binecuvântează, părinte !" fără să ţină orarul ridicat, aşa cum este prescris. Adunătura de babe care închipuie corul bisericii miorlăie şi cântă pe nas a manierism bizantinesc. Credinciosul din faţa mea nu s-a spălat în urechi. Păi, nu aşa ! Când intru eu în biserică, totul trebuie să fie perfect. Şi să fiu aşteptat, cu loc liber în bancă, aşa mi s-ar cuveni. Dacă naosul e plin şi nu mai e loc nici în picioare decât în pridvor, atunci nu stau, să fim bine înţeleşi !

Adică, să mă urc eu, maimuţeşte, în copaci ca să Îl văd pe Domnul şi ca să aud cuvântul Său ? S-avem pardon, a se scuti !

Ekaterina e frumos ce ai postat.
Si eu as vrea sa pot duce fara rusine a mea cruce (poate nu e locul cel mai potrivit pentru acest link dar l-am gasit mai devreme: http://dannyela.wordpress.com/2010/0...ltic-anghelos/).

Pai acesta este motivul pentru care Domnul nu striga precum a strigat catre Zaheu: "Astazi in casa ta mi se cade sa fiu". Si mai minunat e ca Domnul intra la multi din cei pe care noi ii judecam. Si daca auzim ca s-a intamplat asta, spunem cum au spus cei din trecut: "A intrat sa gazduiasca la un om pacatos". Sa ne lumineze Domnul si sa-i urmam lui Zaheu.