Articol superb: Parintele Savatie ne invata sa incepem prin a fi sinceri cu Dumnezeu
 

cititi, fratilor, va rog din suflet. greu mai gasiti cuvinte asa simple, si totusi atat de puternice.. Doamne ajuta!

Cat de frumos! Merg direct la inima vorbele parintelui Savatie.


<<Noua nu ne place sa ne rugam, ne irita, ne enerveaza, si in mintea noastra suna cuvinte cam de felul: „Mantuitorul a spus sa nu ne rugam mult ca paganii, dar astia au facut acatistiere de 2 kg! Sa citesc eu acatistul acesta… am ajuns la icosul 7, inseamna ca am trecut de jumatate, acus termin!” Suntem fatarnici in fata lui Dumnezeu! Intelegeti? >>

si mie tot la cuvantul acela mi-a ramas inima! :) Doamne ajuta!

Aceasta fiindca ne face sa constientizam starea noastra adevarata. Ne face sa exclamam: "Asta sunt eu!". Dumnezeu sa ne ajute!

Foarte frumos articolul. :) Chiar aveam nevoie sa citesc ceva despre rugaciune.

"[Nesabuinta este] atunci cand noi nu mai avem frica de Dumnezeu, atunci cand, dupa ce L-am infruntat cu o intrebare, nu ne-am speriat si n-am cazut la pamant cu lacrimi si, in general, nu mai avem lacrimi pentru pacatele noastre si nu ne mai pare ca suntem pacatosi, atunci n-avem dreptul sa mai indraznim la Dumnezeu, trebuie sa ne plangem; indrazneala cea buna vine numai de la smerenie."

Cat de profund poate fi Savatie Bastovoi. Oare e dintre scrierile lui mai vechi?

e dintr-o conferinta cred... scrie la sfarsit

(fragmente din conferinta parintelui Savatie Bastovoi: “In ce trebuie sa creada un tanar astazi?“, Bucuresti, aprilie 2002 si aparuta in cartea: “Despre curaj si libertate in Ortodoxie“, Editura Sophia, Bucuresti)

e putin mai veche, ai dreptate. :) Doamne ajuta!

Si tot ce facem, sa-L avem inaintea noastra pe Dumnezeu pururea. Ce inseamna asta? Vedeti cum sunt construite rugaciunile Parintilor: „Caci Tu ai zis, Cel ce ai zidit lumea, Tu ai zis: nu voiesc moartea pacatosului, deci primeste-ma“. Santaj! „Tu ai zis sa ne rugam asa, deci, primeste rugaciunea noastra“. Si [asa] incepem a-L trai pe Dumnezeu cel viu! Asa se laudau evreii in fata noroadelor, ca ei cred in Dumnezeu cel viu, dar pentru noi Dumnezeu nu mai este viu, desi noi stim foarte bine din cursurile de teologie ca noi credem asa, „ne rugam in Duh si-n adevar“, totusi, ne izbim de o gramada de formalitati si ramanem in ele, nu avem curaj sa fim sinceri, nu avem curaj sa incepem odata, noi nu incepem a trai! Noi inca n-am inteles de ce Dumnezeu este viu!…

Vine odata o femeie la vladica Antonie al Surojului si i se plange: „Vladica, citesc acatiste in fiecare seara, canoane, nici o bucurie n-am, ma irita, nu stiu ce sa mai fac, pentru ca nu-L simt pe Dumnezeu, nici un semn n-am“. Si atunci vladica ii spune: „Stii ceva, incearca, du-te acasa, pune-te in fata icoanei si taci. Si incearca sa auzi, sa asculti ce-ti va spune tie Dumnezeu, pentru ca tu, palavragind atata, nu-L lasi sa-ti vorbeasca si El“. Si s-a dus si a facut asa femeia, si a venit cu mare bucurie. L-a auzit! Hm!? Parca atat de putin, atat de simplu! Si invataturile astea despre rugaciune si despre intalnirea cu Dumnezeu le gasim la toti Parintii care au scris despre rugaciune. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur: nu citi rugaciuni lungi dimineata si seara, mai bine citeste rugaciuni scurte de mai multe ori pe zi.