Psalm 9 (3)
În porțile fetei Sionului veseli-ne-vom de mîntuirea Ta.
„Sion” numește Cetatea cerească, după cum ne-a învățat Fericitul Pavel. Iar „porți” ale aceleia - bisericile de peste tot pămîntul, prin care au intrat în Cetate cei ce au crezut. Deci zice: Bucurîndu-ne și săltînd întru acestea pentru nădejdile învierii, Îl vom lăuda pe Pricinuitorul lor. Și, de vreme ce a pomenit surparea morții, a adăugat după cuviință:
15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o, în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor.
16 Cunoaște-Se Domnul judecăți făcînd: întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul.
Încă și aici numește „neamuri” ceata dracilor, că ei, lucrînd mîntuitoarea Cruce, prin aceasta au căzut din tiranie: „în cursa pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor, și întru lucrul mîinilor lui s-a prins păcătosul”.
Iar dacă graiurile puse înainte s-ar lua și pentru neamurile care n-au crezut și care i-au ucis pe bunii-biruitori Apostoli și Mucenici, și așa vom afla adevărul propovăduirii. Că prin junghierea acelora s-a adeverit și s-a întărit propovăduirea bunei-credințe, și pe mai mulți au vînat ei după ce au murit, decît cînd erau vii; și „întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul”, și „Domnul S-a cunoscut judecăți făcînd”, iconomisind cu înțelepciune și dreptate.
17 Întoarcă-se păcătoșii la iad, toate neamurile cele ce uită pe Dumnezeu!
18 Că nu pînă în sfîrșit va fi uitat săracul, răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac.
Zice: Aceștia care n-au crezut dumnezeieștii propovăduiri se vor duce la iad foarte degrab și se vor da morții, iar cei goniți de dînșii nu s-au vătămat în zadar, pentru că „răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac”, și „cel ce va răbda pînă în sfîrșit, acesta se va mîntui” și „fericiți - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor”. Apoi, văzînd de departe cu ochi proorocești prădîndu-se propovăduitorii bunei-credințe de către cei rău-credincioși, zice rugător:
19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, să se judece neamurile înaintea Ta!
20 Pune, Doamne, dătător de lege peste ei, să cunoască neamurile că oameni sînt!
După cuviință, cineva ar fi putut întreba pe Iudei: Ce „dătător de lege” se roagă aici Proorocul să se dea? Pentru că marele Moisi, făcîndu-se slujitor al dumnezeieștii puneri de lege, primise sfîrșitul vieții demult și prea-demult, și alt dătător de lege după acela nu s-a mai sculat. Iar dacă nimeni altul nu se arată pus legiuitor nici Iudeilor, nici neamurilor, rămîne să se înțeleagă că S-a arătat de sus Dătător de lege al neamurilor Stăpînul Hristos, Care strigă în Sfintele Evanghelii: „S-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în zadar, va fi vinovat judecății. S-a zis celor de demult: «Nu vei prea-curvi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce caută spre muiere spre a o pofti pe dînsa, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima lui!” - și celelalte toate asemenea.
Deci Proorocul se roagă a se pune peste neamuri legea Acestuia, ca, părăsind viața cea de fiară, să știe „că oameni sînt”. Că „omul - zice Proorocul - în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte și s-a asemănat lor.” Pentru care zice și aici: „Cunoască neamurile că oameni sînt.”
21 Pentru ce, Doamne, stai departe, treci cu vederea în vremi de necaz?
22 Cînd se mîndrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind întru sfaturile care gîndesc.
Mi se pare că stai departe, Stăpîne, și nu vezi cele omenești, nefăcînd izbîndă celor nedreptățiți. Și aceia se topesc de mîhnire ca de foc, văzînd trufia celor ce îi nedreptățesc. Și foarte cu potrivire l-a pus pe acest „se aprinde”, că cei ce se mîhnesc se aseamănă celor ce se ard și izbucnesc suspinul pe gură ca pe un fum. Și din mîhnire – zice – li se face vătămare, venindu-le gînduri nu bine-cuvioase, ci îndoindu-se cu gîndul pentru purtarea Ta de grijă, că asta înseamnă „se prind întru sfaturile care gîndesc”. Și, învățîndu-ne pricina, a adăugat:
23 Că se laudă păcătosul întru poftele sufletului său, și cel ce face strîmbătate bine se cuvîntează.
Că, lucrînd ei nenumărate lucruri grele, dobîndesc și laude de la lingușitori.
24 Întărîtat-a pe Domnul cel păcătos, după mulțimea urgiei lui:
Aici, se cuvine a pune soroc și a aduce pe urmă:
Nu va căuta.
În loc de: „Întărîtat-a pe Domnul, zicînd: Nu va căuta”. Adică - lăsîndu-se prins de nebunie și turbare, ca și cum n-ar privi nimeni de deasupra - sare asupra a toată fărădelegea, nesocotind că Judecătorul va căuta cele ce se fac.
Apoi, o zice pe aceasta mai luminat:
25 Nu este Dumnezeu înaintea lui,
Cel necredincios și păcătos nu pune pe Dumnezeu înaintea ochilor lui niciodată, ci în fiecare zi și în toată vremea își pîngărește și își întină căile sale, necrezînd că este judecată:
se spurcă în toată vremea căile lui, se leapădă judecățile Tale de către fața lui.
Cu totul defaimă legile Tale, toată vremea o cheltuiește întru fărădelegi, căci „cel necredincios micșorează și netrebnicește poruncile lui Dumnezeu.”
Peste toți vrăjmașii săi va stăpîni.
Dar, cu toate acestea, bine-sporește. Apoi, zugrăvește covîrșirea îngîmfării:
26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clăti din neam în neam, fără de rău.
Simmah a tălmăcit-o mai luminat: „Nu mă voi răsturna în neam și în neam, nici nu voi fi întru rea pătimire.” Îndrăznește această semeție „și socotește că, uneltind toate felurile răutății, nu va pătimi nici un lucru greu”.
27 A cărui gură de blestem este plină, și de amărăciune și de vicleșug. Sub limba lui - osteneală și durere.
Că vicleșuguri coase, și izvodește rele și viața lui sînt vrăjmășiile și bîntuielile asupra săracilor. „Osteneală nefolositoare și durere necîștigătoare - fără de acestea limba nu o mișcă, nici nu o clătește.”
28 Șade întru pitulare, cu cei bogați întru ascunsuri, ca să ucidă pe cel nevinovat.
Șezînd întru adunări și în sobor, gătește pîndiri și măiestrii asupra celor fără de vină. „Cei bogați cu păgînătatea trăiesc totdeauna întru luare în batjocură, că pîndesc pe cei fără de răutate. Și, într-alt fel, și bogații pîndesc pe cei săraci. Că diavolul a căutat să-L ucidă pe Hristos în taină. Că nevinovat cu mîinile și curat cu inima numai singur Dumnezeu este.”
29 Ochii lui spre cel sărac privesc: pîndește întru ascuns, ca leul în culcușul său, pîndește ca să răpească pe săracul, cînd îl va trage pe el.
30 În cursa lui îl va smeri pe el,
Precum își întoarce leul ochiul aici și acolo, căutîndu-și vînat, așa și acesta noaptea și ziua izvodește cu mintea măiestrii de răpiri și de lăcomie. Precum în peștera lui leul pîndește de-a pururea ca să răpească, „așa și diavolul în adunarea Iudeilor, ca într-un culcuș, a vînat pe Hristos, socotindu-L pe Dînsul că este numai om”.
dar se va pleca și va cădea, cînd va stăpîni el pe cei săraci.
Căci, cînd îi va birui pe toți, nu va scăpa nicidecum de gura morții, ci se va da mormîntului, asemenea celorlalți. „Căci a socotit vrăjmașul să-i domnească și pe Apostolii înșiși, încă și pe Mucenici. Dar, cînd i s-a părut că i-a stăpînit pe toți, atunci a căzut, zdrobindu-se, fiindcă acest «pleca-se-va» arată că s-a zdrobit.”
|