[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 24


Întru sfîrşit, al lui David.

Psalmul acesta are forma rugăciunii. Pentru aceasta, după cuviinţă, deasupra-scrierea lui nici nu-l numeşte Psalm. Oarecari din scriitori a zis că este mai-nainte vestitor al robirii şi a tîlcuit că de la aceea ar fi fost zis, luînd aminte numai la sfîrşitul lui, care zice: „Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!” Iar eu socotesc că Psalmul acesta s-a zis de Fericitul David cînd avea asupră-i multe năpădiri ale neprietenilor. De aceea face şi pomenirea păcatelor vechi, şi a celor noi, şi se roagă a se izbăvi de acestea. Psalmul pus înainte tîlcuieşte încă sfătuire şi dojenire folositoare oamenilor, „şi se potriveşte mai vîrtos celor chemaţi din neamuri şi are multă urmare şi asemănare cu cel mai înainte de dînsul.”
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
2 Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac, nici să-şi rîdă de mine vrăjmaşii mei.
De pretutindeni fiind înconjurat de nenumăraţi vrăjmaşi, Ţie, Stăpîne, Îţi aduc sufletul meu şi sînt atîrnat de al Tău ajutor, rugîndu-mă să nu petrec întru ruşine totdeauna, şi să fiu bucurie vrăjmaşilor.
3 Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina.
4 Să se ruşineze cei ce nelegiuiesc în zadar.
Am - zice - chezaşi puternici ai nădejdii pe cei ce au crezut în Tine şi au dobîndit ajutorul Tău. Că obişnuieşti a purta grijă de aceştia, iar pe cei ce trăiesc întru fărădelege îi ruşinezi. Şi a zis că îi va umple de ruşine nu numai pe cei ce păcătuiesc, ci şi pe cei ce fac fărădelege în zadar, căci nu toţi greşesc asemenea: unii alunecă ori dintr-o întîmplare, ori din fireasca neputinţă; iar alţii se îndulcesc cu fărădelegile, şi cu mintea gîndesc altele.
Căile Tale, Doamne, arată-mi şi cărările Tale mă învaţă!
5 Povăţuieşte-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mîntuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua!
Iar eu, mai întîi, mă rog să cunosc căile Tale şi să deprind cărările ce duc către Tine, ca să călătoresc totdeauna pe cărarea Ta cea nerătăcitoare şi adevărată. Apoi, mă rog să mă învăţ prin înseşi lucrurile că eşti Mîntuitor al meu, aşteptînd totdeauna de la Tine iubirea de oameni. Pentru că pe „toată ziua” l-a pus în loc de „de-a pururea”, voind să ne înveţe că nu are acum o socoteală, iar mai tîrziu alta, în locul aceleia.
6 Adu-ţi aminte de îndurările Tale, Doamne, şi de milele Tale, că din veac sînt!
7 Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele să nu le pomeneşti! După mila Ta pomeneşte-mă Tu,
Cu blîndeţe - zice - şi cu iubire de oameni îi iconomiseşti de-a pururea pe toţi. Şi acum mă rog să dobîndesc bunătatea aceasta şi să-Ţi aduci aminte de a Ta iubire de oameni, iar nu de păcatul meu: O Stăpîne, făcînd pomenire de mine, fă-o cu iubire de îndurări, iar nu după dreptate. Că aceasta s-a rugat şi întru cele zise: „După mare mila Ta pomeneşte-mă Tu” Adică: Pomeneşte-mă pe mine, nu păcatul meu! „Iar «Păcatul tinereţilor mele şi al neştiinţei mele să nu-l pomeneşti!» înseamnă «păcatul norodului din Egipt, fiindcă am slujit acolo idolilor».” Deci păcatele acelea să nu le pomeneşti, ci a Ta iubire, prin care şi atunci i-ai miluit pe oameni.
pentru bunătatea Ta, Doamne!
Că nu pentru a mea vrednicie mă rog să dobîndesc aceasta, ci pentru a Ta iubire de oameni.
8 Bun şi drept este Domnul,
Nu aşa prost - zice - am folosit cuvintele acestea, ci ştiind că Stăpînul este nu numai drept, ci şi iubitor de oameni. Dumnezeiasca Scriptură ne învaţă pretutindeni aceasta, zicînd: „Mila şi judecata voi cînta Ţie, Doamne”, şi: „Milostiv, şi îndurat şi drept este Domnul”, şi: „Dumnezeul nostru, miluieşte” şi: „Dumnezeu este judecător drept, şi tare, şi îndelung răbdător şi neaducînd mînie în toate zilele.”
pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale.
9 Povăţui-va pe cei blînzi la judecată, învăţa-va pe cei blînzi căile Sale.
Simmah a tălmăcit mai descoperit, zicînd: „Pentru aceasta, va arăta calea celor ce greşesc.” Pentru că, din bunătate, Dumnezeu nu munceşte îndată pe cei ce păcătuiesc, ci le arată calea cea dreaptă şi îi învaţă legea pocăinţei. Iar pe cei ce trăiesc întru blîndeţe şi prostime[COLOR=#800080][1][/COLOR]îi învaţă a desluşi firea lucrurilor şi îi face a şti toate iconomiile Lui, ca nu cumva prostimea, făcîndu-se merinde de neştiinţă, să lucreze multă vătămare. Apoi, arată firea căilor celor zise:
10 Toate căile Domnului, mila şi adevărul, celor ce caută aşezămîntul Lui şi mărturiile Lui.
Că cei ce totdeauna şi necurmat se desfătează întru sfinţitele cuvinte se învaţă cu de-adinsul prin acelea că toate iconomiile lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru, sînt amestecate cu mila şi cu adevărul. Căci celor ce se căiesc pentru greşeli le dă milă şi iertăciune, iar pe nevoitorii nebiruiţi ai faptei bune înalt îi propovăduieşte şi îi încununează, scoţînd hotărîrea împreună cu adevărul. Încă şi celor ce au trăit întru fărădelege şi nu s-au căit de cele greşite aduce asupră-le munci după hotarele adevărului.
11 Şi curăţeşte păcatul meu, pentru numele Tău, Doamne, că mult este!
Deci eu – zice - Te rog să fi milostiv păcatelor mele, nu pentru căinţa cea sîrguincioasă, ci pentru numirea iubirii de oameni pe care o ai şi pentru că de numele Tău am spînzurat nădejdile mele.
12 Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o.
13 Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi sămînţa lui va moşteni pămîntul.
De aici înainte, sfătuieşte, şi aduce dojenirea folositoare şi făgăduieşte celor ce se tem de Domnul felurita purtare de grijă, fiindcă de multe feluri sînt vieţuirile bunei-credinţe: monahiceşti, mireneşti, pustniceşti şi politiceşti[COLOR=#800080][2][/COLOR], prosteşti (adică ţărăneşti) şi ostăşeşti, împărăteşti şi trăitoare din lucrarea mîinilor, corăbiereşti şi lucrătoare de pămînt, şi altele de multe feluri. Şi, fiindcă întru fiecare viaţă este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu, proorocescul cuvînt a zis după cuviinţă: „Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o”, în loc de: Va pune legile cuvenite şi potrivite în viaţa pe care acela voieşte a o vieţui. Aşa, pe vameşii care îl întrebau ce se cade să lucreze, dumnezeiescul Ioan Botezătorul i-a sfătuit să nu ia nimic mai mult decît ce era rînduit; iar pe ostaşi - să nu asuprească pe nimeni, ci să se îndestuleze cu lefile, adică cu hrana osebită şi hotărîtă lor. Tot aşa, dumnezeiescul Apostol a pus legi potrivite şi robilor, şi stăpînilor, şi copiilor, şi părinţilor, şi muierilor şi bărbaţilor.
Deci proorocescul cuvînt le-a făgăduit celor ce au împlinit legile dumnezeieşti petrecerea sufletului întru bunătăţi şi blagoslovenia seminţiei: „Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi seminţia lui va moşteni pămîntul”. Că - de vreme ce facerea de copii era dorită Iudeilor, pentru a lăsa moştenitori, şi încă şi acum acest lucru le este vrednic de iubit celor ce îmbrăţişează viaţa însoţită - şi dintru acestea îi îndeamnă a alerga către lucrarea faptei bune.