Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 24


Întru sfîrşit, al lui David.

Psalmul acesta are forma rugăciunii. Pentru aceasta, după cuviinţă, deasupra-scrierea lui nici nu-l numeşte Psalm. Oarecari din scriitori a zis că este mai-nainte vestitor al robirii şi a tîlcuit că de la aceea ar fi fost zis, luînd aminte numai la sfîrşitul lui, care zice: „Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!” Iar eu socotesc că Psalmul acesta s-a zis de Fericitul David cînd avea asupră-i multe năpădiri ale neprietenilor. De aceea face şi pomenirea păcatelor vechi, şi a celor noi, şi se roagă a se izbăvi de acestea. Psalmul pus înainte tîlcuieşte încă sfătuire şi dojenire folositoare oamenilor, „şi se potriveşte mai vîrtos celor chemaţi din neamuri şi are multă urmare şi asemănare cu cel mai înainte de dînsul.”
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
2 Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac, nici să-şi rîdă de mine vrăjmaşii mei.
De pretutindeni fiind înconjurat de nenumăraţi vrăjmaşi, Ţie, Stăpîne, Îţi aduc sufletul meu şi sînt atîrnat de al Tău ajutor, rugîndu-mă să nu petrec întru ruşine totdeauna, şi să fiu bucurie vrăjmaşilor.
3 Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina.
4 Să se ruşineze cei ce nelegiuiesc în zadar.
Am - zice - chezaşi puternici ai nădejdii pe cei ce au crezut în Tine şi au dobîndit ajutorul Tău. Că obişnuieşti a purta grijă de aceştia, iar pe cei ce trăiesc întru fărădelege îi ruşinezi. Şi a zis că îi va umple de ruşine nu numai pe cei ce păcătuiesc, ci şi pe cei ce fac fărădelege în zadar, căci nu toţi greşesc asemenea: unii alunecă ori dintr-o întîmplare, ori din fireasca neputinţă; iar alţii se îndulcesc cu fărădelegile, şi cu mintea gîndesc altele.
Căile Tale, Doamne, arată-mi şi cărările Tale mă învaţă!
5 Povăţuieşte-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mîntuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua!
Iar eu, mai întîi, mă rog să cunosc căile Tale şi să deprind cărările ce duc către Tine, ca să călătoresc totdeauna pe cărarea Ta cea nerătăcitoare şi adevărată. Apoi, mă rog să mă învăţ prin înseşi lucrurile că eşti Mîntuitor al meu, aşteptînd totdeauna de la Tine iubirea de oameni. Pentru că pe „toată ziua” l-a pus în loc de „de-a pururea”, voind să ne înveţe că nu are acum o socoteală, iar mai tîrziu alta, în locul aceleia.
6 Adu-ţi aminte de îndurările Tale, Doamne, şi de milele Tale, că din veac sînt!
7 Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele să nu le pomeneşti! După mila Ta pomeneşte-mă Tu,
Cu blîndeţe - zice - şi cu iubire de oameni îi iconomiseşti de-a pururea pe toţi. Şi acum mă rog să dobîndesc bunătatea aceasta şi să-Ţi aduci aminte de a Ta iubire de oameni, iar nu de păcatul meu: O Stăpîne, făcînd pomenire de mine, fă-o cu iubire de îndurări, iar nu după dreptate. Că aceasta s-a rugat şi întru cele zise: „După mare mila Ta pomeneşte-mă Tu” Adică: Pomeneşte-mă pe mine, nu păcatul meu! „Iar «Păcatul tinereţilor mele şi al neştiinţei mele să nu-l pomeneşti!» înseamnă «păcatul norodului din Egipt, fiindcă am slujit acolo idolilor».” Deci păcatele acelea să nu le pomeneşti, ci a Ta iubire, prin care şi atunci i-ai miluit pe oameni.
pentru bunătatea Ta, Doamne!
Că nu pentru a mea vrednicie mă rog să dobîndesc aceasta, ci pentru a Ta iubire de oameni.
8 Bun şi drept este Domnul,
Nu aşa prost - zice - am folosit cuvintele acestea, ci ştiind că Stăpînul este nu numai drept, ci şi iubitor de oameni. Dumnezeiasca Scriptură ne învaţă pretutindeni aceasta, zicînd: „Mila şi judecata voi cînta Ţie, Doamne”, şi: „Milostiv, şi îndurat şi drept este Domnul”, şi: „Dumnezeul nostru, miluieşte” şi: „Dumnezeu este judecător drept, şi tare, şi îndelung răbdător şi neaducînd mînie în toate zilele.”
pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale.
9 Povăţui-va pe cei blînzi la judecată, învăţa-va pe cei blînzi căile Sale.
Simmah a tălmăcit mai descoperit, zicînd: „Pentru aceasta, va arăta calea celor ce greşesc.” Pentru că, din bunătate, Dumnezeu nu munceşte îndată pe cei ce păcătuiesc, ci le arată calea cea dreaptă şi îi învaţă legea pocăinţei. Iar pe cei ce trăiesc întru blîndeţe şi prostime[COLOR=#800080][1][/COLOR]îi învaţă a desluşi firea lucrurilor şi îi face a şti toate iconomiile Lui, ca nu cumva prostimea, făcîndu-se merinde de neştiinţă, să lucreze multă vătămare. Apoi, arată firea căilor celor zise:
10 Toate căile Domnului, mila şi adevărul, celor ce caută aşezămîntul Lui şi mărturiile Lui.
Că cei ce totdeauna şi necurmat se desfătează întru sfinţitele cuvinte se învaţă cu de-adinsul prin acelea că toate iconomiile lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru, sînt amestecate cu mila şi cu adevărul. Căci celor ce se căiesc pentru greşeli le dă milă şi iertăciune, iar pe nevoitorii nebiruiţi ai faptei bune înalt îi propovăduieşte şi îi încununează, scoţînd hotărîrea împreună cu adevărul. Încă şi celor ce au trăit întru fărădelege şi nu s-au căit de cele greşite aduce asupră-le munci după hotarele adevărului.
11 Şi curăţeşte păcatul meu, pentru numele Tău, Doamne, că mult este!
Deci eu – zice - Te rog să fi milostiv păcatelor mele, nu pentru căinţa cea sîrguincioasă, ci pentru numirea iubirii de oameni pe care o ai şi pentru că de numele Tău am spînzurat nădejdile mele.
12 Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o.
13 Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi sămînţa lui va moşteni pămîntul.
De aici înainte, sfătuieşte, şi aduce dojenirea folositoare şi făgăduieşte celor ce se tem de Domnul felurita purtare de grijă, fiindcă de multe feluri sînt vieţuirile bunei-credinţe: monahiceşti, mireneşti, pustniceşti şi politiceşti[COLOR=#800080][2][/COLOR], prosteşti (adică ţărăneşti) şi ostăşeşti, împărăteşti şi trăitoare din lucrarea mîinilor, corăbiereşti şi lucrătoare de pămînt, şi altele de multe feluri. Şi, fiindcă întru fiecare viaţă este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu, proorocescul cuvînt a zis după cuviinţă: „Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o”, în loc de: Va pune legile cuvenite şi potrivite în viaţa pe care acela voieşte a o vieţui. Aşa, pe vameşii care îl întrebau ce se cade să lucreze, dumnezeiescul Ioan Botezătorul i-a sfătuit să nu ia nimic mai mult decît ce era rînduit; iar pe ostaşi - să nu asuprească pe nimeni, ci să se îndestuleze cu lefile, adică cu hrana osebită şi hotărîtă lor. Tot aşa, dumnezeiescul Apostol a pus legi potrivite şi robilor, şi stăpînilor, şi copiilor, şi părinţilor, şi muierilor şi bărbaţilor.
Deci proorocescul cuvînt le-a făgăduit celor ce au împlinit legile dumnezeieşti petrecerea sufletului întru bunătăţi şi blagoslovenia seminţiei: „Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi seminţia lui va moşteni pămîntul”. Că - de vreme ce facerea de copii era dorită Iudeilor, pentru a lăsa moştenitori, şi încă şi acum acest lucru le este vrednic de iubit celor ce îmbrăţişează viaţa însoţită - şi dintru acestea îi îndeamnă a alerga către lucrarea faptei bune.

[patinina34]

14 Întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul, şi făgăduinţa Lui va arăta lor.
Simmah şi Teodotion au tălmăcit acest cuvînt mai descoperit: „Taina Domnului - celor ce se tem de Dînsul, împăcarea şi tocmeala Lui va arăta lor.” Şi este cu putinţă a-L auzi pe Însuşi Stăpînul zicînd, prin Isaia Proorocul: „Tainele Mele - Mie şi la ai mei.” Că nu le descoperă pe acestea tuturor, ci celor ce se tem de Dînsul, şi lor le arată scopul dumnezeieştilor Lui cuvinte. Iar, după Cei 70, „întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul”, arătîndu-i pe dînşii nebiruiţi şi mai înalţi decît vrăjmaşii.
15 Ochii mei - de-a pururea către Domnul, că El va scoate din laţ picioarele mele.
„Ochii”, aici, îi zice iarăşi pe cei ai minţii, pe care îi are către Dumnezeu, cunoscînd arătat că prin purtarea Lui de grijă va scăpa de bîntuielile vrăjmaşilor gătite asupra lui.
16 Caută spre mine şi mă miluieşte, că unul născut şi sărac sînt eu!
Acest nume, „unul născut”, ceilalţi l-au tălmăcit „unul”. Şi zice: Sînt golit de tot ajutorul, pentru aceea mă rog a dobîndi sprijinirea Ta. Şi foarte jalnic l-a pus pe acest „caută spre mine şi mă miluieşte”: Vezi-mi - zice - singurătatea şi înconjurarea vrăjmaşilor. Văzîndu-mă aşa, negreşit mă vei milui.
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit, din nevoile mele scoate-mă!
18 Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele!
Cu multe pătimiri dureroase - zice - sînt îmbulzit despre toate părţile. Deci, cumpănind această smerenie şi ticăloşie a mea cu fărădelegile mele, dă-mi lăsarea şi dăruieşte-mi iertarea lor.
19 Vezi pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu urîciune nedreaptă m-au urît.
Deşi mi se pare - zice - că nu sînt vrednic de iubirea Ta de oameni, cu atîtea rele luptîndu-mă, totuşi, văzînd nedreapta vrăjmăşie a neprietenilor, împărtăşeşte-mă de dînsa, că Ţie am greşit călcînd ale Tale porunci, iar aceia îmi dau război cu nedreptate, neavînd a mă învinui cu nimic.
20 Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, să nu mă ruşinezi că Te-am chemat pe Tine!
Că, deşi am călcat oarecari din legile Tale, nu m-ai despărţit de a Ta purtare de grijă. Pentru aceea, Te rog a mă izbăvi de cei ce îmi dau război şi a fi păzit.
21 Cei fără de răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne.
Şi acest lucru este osebit al faptei bune: a urî cineva împreună-petrecerea cu cei răi şi a-i iubi pe cei ce cinstesc potrivirea şi întocmirea, şi cugetă îndreptarea şi sînt izbăviţi de răutate. Proorocul a zis că a făcut acest lucru, socotind că este întru plăcerea Stăpînului.
22 Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!
Rugăciunea către Dumnezeu este potrivită împăratului, căci se cuvine celui rînduit să stăpînească a face toată purtarea de grijă pentru supuşi. Pentru aceasta, nici Fericitul David nu a adus rugăciunea numai pentru sine, ci şi pentru norodul încredinţat lui, şi într-acest fel mîntuirea celui ce împărăţeşte bine şi frumos s-a făcut folos al norodului de obşte. Graiul are încă şi altă înţelegere. Israil se despărţise şi în vremea lui Saul, şi în vremea lui Işboşet[COLOR=#800080][3][/COLOR], şi în vremea lui Avesalom. Deci zice: Dacă aş dobîndi ajutorul Tău şi m-aş înălţa deasupra vrăjmaşilor, Israil va dobîndi pace şi se va desfăta întru bunătăţile Tale, după ce voi strica şi voi opri războiul dintru dînsul.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Prostime” – aici: „simplitate”, „smerenie”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]De obşte, sociale, de la „polis” – „oraş”, în elineşte.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Işboşet, fiu al lui Saul, după moartea acestuia a domnit 2 ani în Israil (vezi Cartea a II-a a Împăraţilor, 2:10).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 25

Al lui David.

Mi se pare că dumnezeiescul David a zis şi Psalmul acesta pentru sine şi socotesc că este mai vechi decît cel trecut. Că acela a făcut pomenire de păcat şi de mare păcat, zicînd: „Curăţeşte fărădelegea mea, că multă este!”, iar aici povesteşte felurile faptei sale celei bune. Deci socotesc că a rostit cuvintele acestea cînd era gonit de Saul şi silit a petrece la cei de altă seminţie, unde - văzîndu-i trăind cu păgînătate, şi cu rea-credinţă şi cu toată fărădelegea - fugea de adunările lor şi de jertfele a tot poporul, care se săvîrşeau dracilor. Şi tălmăcirea graiurilor ne învaţă aceasta mai descoperit.
Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutatea mea am umblat, şi spre Domnul nădăjduind nu voi slăbi.
Zice: Purtîndu-mă cu credinţă, şi nici un rău făcîndu-i lui Saul şi fiind gonit cu atît amar, Te rog pe Tine, Stăpîne, să fi judecător al dreptăţii mele, că pe Tine Te ştiu Dumnezeu, şi de a Ta purtare de grijă am spînzurat nădejdile mele şi nădăjduiesc că nu voi fi sub mîna celor ce mă gonesc.
2 Ispiteşte-mă, Doamne, şi mă cearcă, cu foc lămureşte rărunchii mei şi inima mea!
Şi de aici este arătat că Psalmul acesta e mai vechi decît păcatul lui David (cel cu muierea lui Urie). Căci el doreşte nevoinţele cele primejdioase, fiindcă trăia cu nevinovăţie şi cu nerăutate şi nu avea cercare de păcat. Iar „rărunchi” şi „inimă” numeşte gîndurile, şi am zis aceasta de multe ori.
3 Că mila Ta înaintea ochilor mei este,
Te rog a fi cercat şi a mă lămuri prin foc ca pe aur, fiindcă la mila Ta nădăjduiesc şi de aici aştept ajutorul, că de acesta m-am răzimat şi m-am întărit.
şi bine am plăcut întru adevărul Tău.
Aici, povesteşte felurile bunei-plăceri:
4 Nu am şezut cu adunarea deşertăciunii, şi cu cei ce lucrează fărădelegea nu voi intra.
5 Urît-am adunarea celor ce viclenesc, şi cu cei necredincioşi nu voi şedea.
Zice: În aşa fel am purtat grijă de slujba Ta, că - şi fiind la oamenii rău-credincioşi şi fără de lege - am fugit de adunările lor şi de împreunările lor cele vătămătoare. Şi acestea însemnează petrecerea lui la cei de altă seminţie, cu care, fiind silit a locui împreună, nu suferea să se împărtăşească nici de păgînătate, nici de fărădelege.
6 Spăla-voi întru cei nevinovaţi mîinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne,
7 ca să aud glasul laudei Tale şi să povestesc toate minunile Tale.
Deci mă îngreţoşez foarte de reaua-credinţă a acestora şi doresc să văd jertfelnicul Tău, Stăpîne, şi să primesc în urechi cîntările Tale de laudă şi să-i învăţ marile lucrări ale minunilor Tale pe cei ce nu le ştiu. Iar acest „Spăla-voi întru cei nevinovaţi mîinile mele” se aseamănă cu ce a făcut Pilat, care - nevrînd a se împărtăşi de uciderea săvîrşită de Iudei - şi-a spălat mîinile, arătînd şi cu fapta fuga de lucrul acela. Deci zice: Cutezîndu-mă, îmi spăl mîinile ca un nevinovat care nu am avut nici o împărtăşire cu dînşii.
8 Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul lăcaşului măririi Tale.
9 Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu şi cu bărbaţii sîngiurilor viaţa mea!
10 Întru ale cărora mîini sînt fărădelegile dreapta lor s-a umplut de daruri.
În loc de „bunacuviinţă”, Simmah a pus „palat”, şi în loc de „bărbaţii sîngiurilor”: „bărbaţi ucigaşi”. Şi zice: Degrab slobozeşte-mă, Stăpîne, din petrecerea cu aceştia pe mine, care doresc după casa Ta care străluceşte cu darul Tău, ca să nu mă pierzi cu oamenii rău-credincioşi, şi luători de mită, şi ucigaşi şi care leapădă dreptatea. Şi, prin acestea, i-a arătat iarăşi pe aceiaşi. Iar „casă” a numit Cortul, că încă nu se zidise dumnezeiasca Biserică. Pentru aceea a şi adăugat: „şi locul lăcaşului slavei Tale.”
11 Iar eu întru nerăutatea mea am umblat, izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte!
12 Piciorul meu a stătut întru îndreptare,
Zice: Fiind împreună cu aceştia, am urmat credinţei, şi m-am depărtat pe sine-mi de toată răutatea şi, răzimînd picioarele mele de îndreptarea bunei-credinţe, am stătut cu întemeiere şi cu întărire. Mă rog să-mi păzeşti starea aceasta pînă în sfîrşit. Şi va fi acest lucru, dacă mă vei izbăvi de locuirea împreună cu aceştia.
în biserici bine Te voi cuvînta, Doamne.
De aici ne-am învăţat mai descoperit că Psalmul s-a zis pentru însuşi David: căci făgăduia că, prin scrierea Psalmilor, Îl va lăuda şi Îl va binecuvînta pe Dumnezeu întru toate bisericile de prin lume, mai-nainte văzînd cu ochi prooroceşti schimbarea şi prefacerea lumii. Şi proorocia a luat sfîrşit, că - prin gurile bine-credincioşilor - marele David laudă în tot pămîntul şi marea pe Făcătorul de bine Dumnezeu.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 26

Mai înainte de a se unge, Psalmul lui David.

Această deasupra-scriere nu am aflat-o întru izvodul ce se numeşte Al şaselea[COLOR=#800080][1][/COLOR]din Exapla, fără numai întru unele din izvoade. De aici dar, oarecari au luat pricină să scoată ca neadevărate toate deasupra-scrierile şi să le lepede, că - zic ei - cum ar fi fost cu putinţă să scrie David Psalmi prooroceşti, fiind încă neuns, şi neprimind darul Duhului, şi dealtfel fiind el tînăr atunci - oile păscînd, nu îndreptînd împărăţia - şi nefiind gonit de nici unii din vrăjmaşi? Se cădea să ştie ei că Istoria Împăraţilor spune că David s-a uns de două ori, iar mai vîrtos de trei ori: întîi în Vitleem - de Samuil Proorocul; a doua oară în Hevron - de seminţia Iudei, după uciderea lui Saul; iar a treia oară - de toate seminţiile, după săvîrşirea lui Memfivoste. Şi pentru a doua ungere zice aşa: „Şi a întrebat David pe Domnul, zicînd: Mă voi sui întru una din cetăţile Iudei? Şi a zis Domnul către dînsul: Suie-te! Şi a zis David: Unde mă voi sui? Şi a zis: În Hevron.” Apoi, povestind în ce chip s-a suit, scriitorul de istorie a adăugat: „Şi au venit oamenii Iudei şi au uns acolo pe David, ca să împărăţească peste casa Iudei.” Iar pentru a treia, iarăşi aşa: „Şi au venit toate seminţiile lui Israil către David în Hevron.” Şi, după puţin: „Şi le-a aşezat lor Împăratul David aşezămînt în Hevron înaintea Domnului, şi au uns pe David împărat peste tot Israilul.”
Drept aceea, este arătat că a zis Psalmul de faţă mai-nainte de a primi a doua hirotonie şi a se da la arătare iconomia lucrurilor. Deci, fiind gonit de Saul, a rostit cuvintele acestea cînd a intrat către Avimeleh preotul şi - rugîndu-se în Cortul lui Dumnezeu şi luînd blagoslovenia pîinilor - a scăpat din mîinile celor ce îi dădeau război. Şi zice aceasta şi în Psalmul de faţă: „M-a ascuns pe mine în Cortul Lui în ziua răutăţilor mele.” Tot atunci, Doeg Idumeul, păscînd acolo asinii împărăteşti, a vestit lui Saul fuga lui David. Pentru aceea zice în Psalm: „S-au sculat asupra mea martori nedrepţi.” Tîlcuirea de-a rîndul ne va învăţa acestea încă mai descoperit.
Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa
De Tine - zice - luminîndu-mă şi strălucindu-mă cu lumina Ta de gînd, îi defăimez pe toţi neprietenii deodată.
2 cînd se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănînce cărnurile mele? Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
Zice: Nu am greşit nădăjduindu-mă la ajutor de la Tine, pentru că - ajungîndu-mă cei ce mă goneau ca nişte fiare şi se ispiteau a mă face jertfă mîncată crudă - pe mine nu m-au vătămat cu nimic, iar ei au pătimit pierzarea cea de tot. Istoria ne învaţă că acest lucru s-a întîmplat de multe ori, pentru că, fiind vînat de Saul, David a scăpat din mreji, iar mai vîrtos, de ar fi voit, l-ar fi şi ucis pe cel ce îl gonea. Dar el şi-a arătat a sa filosofie, iar acela şi-a luat pedeapsa pentru răutate la cei de altă seminţie. Deci cele zise sînt mai-nainte grăire a celor ce or să fie.
3 De s-ar rîndui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar scula asupra mea război, întru aceasta eu nădăjduiesc.
Luînd - zice - atîta cercare a ajutorului Tău, eu îndrăznesc asupra celor grele, într-armîndu-mă cu nădejdea, măcar de se vor ispiti vrăjmaşii să năpădească asupra mea de două şi de trei ori pe atîţia.
4 Una am cerut de la Domnul, aceasta voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez Biserica cea sfîntă a Lui.
5 Că m-a ascuns în Cortul Său în ziua răutăţilor mele, acoperitu-m-a întru ascunsul Cortului Său, pe piatră m-a înălţat.
Zice: Dobîndind atîta facere de bine, eu nu caut de la Făcătorul meu de bine bogăţii şi stăpînire, nici împărăţie şi slavă, ci să stăruiesc totdeauna la dumnezeiasca Biserică, şi să văd ca într-o oglindă dumnezeiasca frumuseţe de acolo şi să cercetez toate cele făcute după Lege. De acolo am acum cercare a folosului, de acolo secerînd mîntuirea şi scăpînd din mîinile celui ce mă gonea. Pe acestea le-a cerut marele David, şi le-a luat de la marele dăruitor Dumnezeu. Că el a întors dumnezeiescul Chivot, şi a făcut alt Cort, mai minunat, şi a alcătuit cetele de multe feluri ale cîntăreţilor, fapte pe care va putea să le înveţe cineva mai cu de-amănuntul din Cartea Paralipomenilor. Iar aceasta ce zice: „Una am cerut de la Domnul”, însemnează cum că „un dar am cerut”, că aşa se cuvine să înţelegem.
6 Şi acum, iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei. Înconjurat-am şi am jertfit în Cortul Lui jertfă de laudă.
Aici timpul s-a schimbat. Aceasta ne-a învăţat şi Achila, că, în loc de: „a înălţat capul meu”, a pus: „se va înălţa capul meu”. Deci însemnează că va împărăţi, şi va birui pe vrăjmaşi şi îi va înconjura pe dînşii cel ce acum de dînşii este înconjurat. Şi nu Îi va aduce lui Dumnezeu jertfele Legii în Cort, ci - prin cei ce au crezut în Dumnezeu - îi va aduce jertfa de laudă întru toate bisericile din lume, noaptea şi în toate zilele. Unele din pre-scrieri (adică izvoade) au: „jertfă de laudă şi de strigare”. Au însă aceeaşi minte[COLOR=#800080][2][/COLOR] şi înţelegere, căci „strigare” este glas de război, făcut de cei mai îndrăzneţi asupra celor ce se tem. Într-acest chip este şi cîntarea de laudă, că glasul e al celor ce sînt cu inimă bună, şi se veselesc şi Îl laudă pe Dumnezeu, că zice: „De este cineva între voi cu inimă bună, să cînte.”
Cînta-voi şi voi lăuda pe Domnul.
Şi de aici este arătat că s-a schimbat timpul, fiindcă se făgăduieşte să cînte şi să aducă laudă.
7 Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat! Miluieşte-mă şi mă auzi pe mine!
Milă cere, dar nu nedreaptă, ci foarte cu dreptate.
8 Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta.
Zice: N-am rostit cuvinte golite de adevăr, ci - mintea împreună-mărturisind cuvintelor - am pus lucrul deasupra lor.
Căutatu-Te-a pe Tine faţa mea,
Şi nu vor ajunge cele făcute pînă acum, ci voi lucra acestea şi în vremea de-aici înainte:
faţa Ta, Doamne, voi căuta.
Deci să nu mă lepezi pe mine, cel ce Te doresc, nici să mă lipseşti de ceea ce doresc:
9Să nu-Ţi întorci faţa Ta de către mine şi să nu Te abaţi întru mînie de la robul Tău!
Aceasta a pus-o din metafora celor ce se mînie, şi se întorc de către cei ce se apropie la dînşii şi se ispitesc a se abate către altă cale.
Ajutorul meu fii, să nu mă dai pe mine corbilor şi să nu mă părăseşti, Dumnezeule, Mîntuitorul meu!
Pe acest „să nu mă dai pe mine corbilor”, ceilalţi tălmăcitori l-au zis: „Să nu mă lepezi pe mine.” Cei 70 au făcut numele acesta dintru învăţătura dinafară, pentru că „Du-te la corbi!” era ocară la cei vechi, făcută din oarecare basm.
10 Că tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Domnul m-a luat.
Că, fiind gonit de Saul, am fost silit a petrece departe de cei ce m-au născut. Destul însă îmi eşti Tu mie în locul tuturor - o Stăpîne!
11 Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta, şi mă povăţuieşte în cărare dreaptă,
În loc de „lege pune-mi mie”, Achila şi Teodotion au zis: „luminează-mă”, iar Simmah: „arată-mi calea Ta”. Zice: Fiindcă sînt silit a petrece departe de cei de o seminţie cu mine, fă-Te mie Însuţi legiuitor şi povăţuitor, arătîndu-mi cărarea care duce către Tine.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În Exapla, Psalmii aveau două tălmăciri suplimentare, numite A cincea (Quinta) şi A şasea (Sexta), subînţeles „uersio”- traducere.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]cuget

[patinina34]

pentru vrăjmaşii mei.
12 Să nu mă dai pe mine în mîna celor ce mă necăjesc,
Graiurile acestea sînt naşteri ale cugetului smerit, că zice: Eu sînt nevrednic de mîntuire, dar sînt gonit fără dreptate, cu nimic nedreptăţindu-i pe cei ce acum îmi dau război. Deci să nu dai celor ce nedreptăţesc pe cel nedreptăţit.
că s-au sculat asupra mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sie-şi.
Achila a zis mai luminat acest cuvinţel: „Împotrivă mi-au stătut mie martori mincinoşi, şi nedreptatea s-a arătat foarte.” Pentru că ei - zice - au adus clevetiri asupra mea; iar eu, pentru ajutorul Tău, n-am primit de aici nici o vătămare, şi săgeţile trimise de cei nedrepţi s-au întors împotriva lor. Şi aceasta s-a luat din vorba de obşte pentru cei ce ne bîntuiesc, dar nu ne vatămă: Pe sine s-a vătămat, nu pe mine. Aşa a zis şi Fericitul David: „A minţit nedreptatea ei-şi.”
13 Iar eu cred că voi vedea bunătăţile Domnului în pămîntul celor vii.
Că nu numai în viaţa aceasta de acum mă voi înălţa deasupra vrăjmaşilor, ci voi fi şi întru desfătarea bunătăţilor ce se aşteaptă. Iar „pămînt al celor vii” numeşte viaţa viitoare, ca ceea ce este despărţită de moarte, şi de stricăciune şi slobodă de scîrbă. Apoi, aduce sfătuire tuturor oamenilor:
14 Aşteaptă pe Domnul,
Şi cum va fi cu putinţă acest lucru?
îmbărbătează-te, şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul!
Zice: Într-armîndu-se cu bărbăţia şi biruind prin aceasta pătimirile ce năpădesc asupră-i, mintea se întăreşte, şi biruieşte şi aşteaptă dumnezeieştile făgăduinţe, a cărora moştenitoare se face laolaltă cu trupul împreună-lucrător.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 27

Psalmul lui David.

„David zice Psalmul acesta de către faţa celor ce au crezut întru Hristos, chemînd spre ajutor prin rugăciune pe Hristos. Împreună are încă şi blestem al mîndriei Iudeilor şi rugăciune de a se depărta şi a se despărţi de mîna acelora, iar mai vîrtos şi de partea lor.”
Către Tine, Doamne, voi striga, Dumnezeul meu, să nu taci către mine! Ca nu cîndva să taci către mine, şi să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă.
S-a zis Psalmul acesta de David cînd era gonit de Saul şi se vrăjmăşea de cei ce păreau că-i sînt prieteni, dar îl vesteau şi se ispiteau a-l face arătat lui Saul. Unul ca acesta era Doeg Idumeul, alţii erau Zifeii[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi alţii afară de aceştia mulţi. Şi acest Psalm, ca şi cei mai dinainte, se potriveşte la tot cel ce cade întru primejdii, că îi este aceluia cu putinţă să rabde, asemenea Fericitului David, şi să se roage lui Dumnezeu şi să dobîndească de acolo purtarea de grijă.
Iar pe acest „voi striga”, nu l-a pus în loc de „glas”, ci în loc de „rugăciune osîrduitoare”. „Să nu taci către mine” s-a luat din metafora celor ce sînt rugaţi de oarecari, şi nimic nu voiesc a le răspunde. Şi zice: Dacă vei tăcea către mine şi dacă mă vei goli de ajutorul Tău, îndată voi fi dat la moarte - că pe aceasta a numit-o „groapă”, fiindcă mormîntul se sapă asemenea gropii.
2 Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele, cînd mă rog către Tine, cînd ridic mîinile mele către Biserica cea sfîntă a Ta!
Nu se zidise Biserica încă, ci „Biserică” numeşte Cortul, întru care se ruga fiind departe cu trupul şi trimiţîndu-şi acolo mintea. Aşa şi Fericitul Daniil: rugîndu-se în Babilon, el deschidea ferestrele casei, care erau întoarse către Ierusalim, nu pentru că ar fi crezut că acolo Se scrie împrejur şi Se cuprinde Dumnezeu, ci învăţîndu-se că acolo s-a făcut dumnezeiasca arătare.
3 Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoşi şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi, cu cei ce grăiesc pace către vecinul lor, iar cele rele - în inimile lor.
Fericitul David se roagă a nu avea nici o împărtăşire cu făţarnicii. Urîţi şi greţoşi zice că sînt cei ce unele grăiesc, şi altele se sfătuiesc. Pentru care le doreşte să culeagă rodul răutăţii potrivit meşteşugirilor lor, că zice:
4 Dă-le lor, Doamne, după lucrurile lor şi după răutatea meşteşugirilor lor! Şi după lucrurile mîinilor lor dă-le lor, răsplăteşte-le răsplătirea lor!
Dar să nu socotească nimeni că dreptul blestemă pe vrăjmaşi. Cele zise nu sînt de blestem, ci de dreaptă hotărîre, că zice: „Răsplăteşte-le lor răsplătirea lor”, adică: Să cadă întru ale lor vrăjmăşii şi bîntuieli, pe care le cos unii asupra altora. Aceasta o zice şi întru al şaptelea Psalm: „Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, şi pe creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.” Apoi, ne învaţă pricina pedepsei:
5 Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi lucrurile mîinilor Lui.
Iar pe acestea le-au făcut – zice - nevoind a învăţa nici cuvînt, nici lucru dumnezeiesc. Pentru aceea:
Surpa-vei pe dînşii, şi nu-i vei zidi pe ei.
La zidirile rele este folositoare surparea. Şi de aici este arătat că a zis cu proorocie cele de mai-nainte, nu blestemîndu-i pe dînşii, ci mai-nainte vestindu-le cele ce aveau să fie, căci nu a zis: „surpă-i”, ci: „Surpa-vei, şi nu îi vei zidi.” Apoi, dobîndind iar dumnezeiasca descoperire şi văzînd de departe ajutorul ce avea să fie, a pornit limba spre cîntare de laudă:
6 Bine este cuvîntat Domnul, că a auzit glasul cererii mele.
7 Domnul este ajutorul meu şi sprijinitorul meu.
Şi, arătînd pricina ajutorului celui grabnic, a adăugat:
Că spre Domnul a nădăjduit inima mea, şi m-am ajutorat şi a înflorit trupul meu.
Nădejdea către Dînsul s-a făcut mie pricinuitoare de această purtare de grijă, izbăvindu-mă de reaua pătimire a fugii. Şi am înfrunzit şi am luat sănătatea pricinuită de inima bună.
Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui.
În loc de: Nu de silă, ci de bună voie Îi voi face Lui lauda. Aşa zice şi aiurea: „De bună voie voi jertfi Ţie.” Şi iarăşi: „Cele de bună voie ale gurii mele bine le voieşte Domnul”.
8 Domnul este întărire norodului Său şi sprijinitor mîntuirilor unsului Său este.
Şi Îl cînt pe El ca pe un Stăpîn bun, Care şi împăratului, şi norodului cu iubire de cinste îi dă tărie, putere şi mîntuire. Că „uns” pe sine se numeşte, ca pe un împărat, acest nume (adică „uns”) fiind de obşte şi Împăraţilor, şi Proorocilor şi Preoţilor.
9 Mîntuieşte norodul Tău, şi blagosloveşte moştenirea Ta, şi-i paşte pe dînşii şi-i ridică pe dînşii pînă în veac.
Deci - zice - împărtăşeşte norodul Tău de această blagoslovenie şi mîntuire, îndreptîndu-l, şi păscîndu-l şi arătîndu-l mai înalt decît vrăjmaşii. Şi îi este cuvenită împăratului rugăciunea pentru norod. Vrednic de laudă este încă şi acest lucru al marelui David, că aducea lui Dumnezeu rugăciune pentru dînşii, fiind gonit de norod, care bătea război asupra lui împreună cu Saul. Că mai-nainte vedea schimbarea lor şi nu căuta la nedreptatea ce îi făceau, ci la supunerea ce va să fie.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]locuitorii ţinutului Zif

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 28


Psalmul lui David, pentru scoaterea Cortului.

Nici această deasupra-scriere nu am aflat-o în cartea izvodului ce se numeşte Al şaselea din Exapla, fără numai întru oarecari pre-scrieri, adică izvoade. Pornindu-se de aici, unii din scriitori au socotit că Fericitul David a zis Psalmul acesta cînd a întors Chivotul. Dar graiurile Psalmului n-au nici o înţelegere ca aceasta, ci altele mai-nainte vesteşte el. Şi are încă îndoită proorocie: una care se potriveşte Împăratului Iezechia, iar alta Împăratului nostru al tuturor, Care - pierzînd înşelăciunea idolilor - a luminat lumea cu razele cunoştinţei de Dumnezeu. Voi zice în scurt proorocia pentru Iezechia, iar pe a noastră prin mai multe cuvinte, ca pe ceea ce ni se cuvine mai mult. Biruindu-i pe Asirieni şi bucurîndu-se de prea-slăvita biruinţă, minunatul Iezechia porunceşte norodului să răsplătească lui Dumnezeu cu jertfe, să-I aducă Lui cîntări şi slavoslovii şi să săvîrşească în curtea Lui cea sfîntă slujba legiuită. (Fiindcă Biserica era neumblată celor mulţi şi numai preoţilor le era îngăduită intrarea acolo). Apoi, ne învaţă pricina acestora, arătînd rana trimisă de Dumnezeu asupra Asirienilor, pomenind „glas” şi strigare. Şi numeşte cu închipuire mulţimea vrăjmaşilor: „mulţime de ape”, apoi: „cedri”, arătînd de aici înălţimea şi desimea lor. Şi zice că acestea s-au zdrobit, iar norodul cel iubit s-a asemuit cu „fiul inorogilor”, ca cel ce se închină cu adevărat lui Dumnezeu şi care prin Acesta a pierdut multe zeci de mii din vrăjmaşii ce veniseră asupră-i, şi ca pe nişte paie i-a rupt, şi i-a risipit şi a clătinat tabăra cea pustie de Dumnezeu. Locul ce se asemăna dumbrăvii, pentru desimea războinicilor, l-a golit de cei ce tăbărîseră acolo, iar pe noi, cei ce am primit frica cerbilor, ne-a făcut a rămîne şi a nu fugi. Deci pentru aceasta este cu cale a ne aduna împreună toţi în Biserică şi a aduce Lui răsplătirile laudelor. Apoi, slobozindu-ne de aceştia, va face să se ridice iarăşi zidirile stricate de vrăjmaşi şi să fie locuite. Căci pe toate le vom isprăvi cu lesnire, avîndu-L pe Împăratul cel veşnic, Care ne-a dat stăpînirea şi ne-a dăruit pacea.
Aşadar, tîlcuirea a arătat că Psalmul s-a zis pentru Fericitul Iezechia. Dar - de vreme ce Legea Veche este închipuire a Celei Noi - vino să arătăm asemănarea, alăturînd trupul lîngă umbră: acolo - împărat bine-credincios, aici - Hristos, dascălul bunei-credinţe; acolo - norod plecat şi supus aceluia, iar aici - norod mîntuit de Acesta; acolo - războiul şi pieirea Asirienilor, iar aici - ridicarea asupră a dracilor şi surparea lor.
Deci darul Duhului porunceşte Sfinţiţilor Apostoli să propovăduiască neamurilor mîntuirea şi să-i aducă lui Dumnezeu pe cei ce se vor pleca. Pentru că „fii ai lui Dumnezeu” îi cheamă pe Apostoli, care au fost ca nişte fraţi ai lui Hristos, căci zice: „Spuneţi fraţilor Mei că voi merge mai înainte de voi în Galileea”; iar „fii ai berbecilor” sînt credincioşii din neamuri, fiindcă au odrăslit cu adevărat din părinţi necuvîntători şi dobitoceşti.
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului pe fiii berbecilor!
2 Aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului slavă numelui Lui, închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui.
Zice: Voi, care v-aţi chemat „fii ai lui Dumnezeu” şi cărora vi s-a încredinţat dumnezeiasca propovăduire, treceţi şi duceţi-o pe aceasta pretutindeni, cu toată sîrguinţa, şi arătaţi-i cuvîntători pe cei hrăniţi şi crescuţi întru necuvîntare şi aduceţi-i lui Dumnezeu întîi pe aceştia. Apoi, prin ei, aduceţi cinstea şi lauda întru dumnezeieştile case, cinstindu-L pe Făcătorul de bine. Cuvîntul se aseamănă cu cele zise de Mîntuitorul către Sfinţiţii Apostoli: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe dînşii în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” Pentru că şi Psalmul acesta, după cele zise, îndată a pomenit sfinţitele ape:
3 Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat,
Cuvîntul mai-nainte vesteşte glasul pogorît din cer la rîul Iordanului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Şi i-a zis „tunet” fiindcă a alergat în toată lumea, prin Sfinţitele Evanghelii. Tot aşa, „fii ai tunetului” s-a numit perechea aceea a Apostolilor, pentru glasul mai presus de fire şi dumnezeiesc al cuvîntării de Dumnezeu.
Domnul - peste ape multe.
Că nu numai Iordanul a primit darul acela, ci Taina Botezului se săvîrşeşte în tot pămîntul şi marea, chemarea dumnezeiască sfinţind firea apelor. De aici, mai-nainte vesteşte puterea dăruită Apostolilor:
4 Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă.
Istoria Faptelor, împreună-glăsuitoare cu acestea, ne învaţă şi ea că Stăpînul Hristos, înălţîndu-Se, le-a poruncit Sfinţilor Săi Ucenici, zicînd: „Rămîneţi în cetatea aceasta pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere din înălţime.” Şi după zece zile, în praznicul Penticostiei, s-a făcut glas din cer, „ca de o suflare ce se poartă repede, şi a umplut casa unde erau ei şezînd, şi li s-a arătat între dînşii împărţindu-se limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei”. Iar „glas”, numeşte darul Duhului, care i-a umplut de vîrtute şi putere pe Apostoli şi i-a arătat slăviţi pe cei proşti[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Apoi, arată ce fel de lucruri s-au făcut cu puterea glasului acestuia:
5 Glasul Domnului, cel ce zdrobeşte cedri, şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului.
Prin cuvintele acestea însemnează surparea şi pierzarea idolilor. Că - de vreme ce capiştile idolilor erau înalte şi nici un rod nu le dădeau celor ce le cinsteau - le-a asemănat pe acestea cu cedrii Libanului, care sînt înalţi, dar nu au fire să aducă vreun rod de mîncare.