[patinina34]

9 Pentru că omul păcii Mele, spre care am nădăjduit, cel ce mănîncă pîinile Mele, a mărit asupra Mea împiedicare.
Achila şi Teodotion au zis mai descoperit acest cuvînt: „şi bărbatul păcii Mele, căruia Eu M-am nădăjduit”, iar Simmah: „dar şi omul care păciuia cu Mine, căruia Eu Mă nădăjduisem”. Şi zice: Nu numai vrăjmaşii Mei Mi-au gătit moartea, ci şi omul ce era împreună cu Mine şi se făţărnicea dragoste şi pace - de o masă fiind cu Mine şi împreună hrănit - a arătat vicleşugul pe care îl avea. Vicleşugul l-a numit „împiedicare”, din metafora celor ce se nevoiesc pentru iuţeală, adică se întrec, şi se meşteşugesc a-i lovi cu călcîiul pe cei ce aleargă împreună şi a-i face să cadă. Aşa a zis şi Isav, după ce a fost amăgit de Iacov: „Cu dreptate s-a numit numele lui «Iacov», că m-a împiedicat pe mine acum a doua oară şi mi-a luat şi întîietatea naşterii, şi blagoslovenia.”[COLOR=#800080][3][/COLOR]
10 Iar Tu, Doamne, miluieşte-Mă şi Mă scoală, şi le voi răsplăti lor.
11 Întru aceasta am cunoscut că M-ai voit pe Mine, că nu se va bucura vrăjmaşul Meu de Mine.
Şi acestea toate s-au zis ca dinspre firea omenească luată de Domnul Hristos, asupra căreia s-a făcut patima. Aşa-L auzim rugîndu-Se pe Stăpînul Hristos şi întru Sfinţitele Evanghelii: „Părinte, mîntuieşte-Mă de ceasul acesta!” Şi iarăşi: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!”
12 Şi pe Mine, pentru nerăutatea Mea, M-ai sprijinit şi M-ai întărit înaintea Ta în veac.
Şi acestea se potrivesc cu chipul robului, pe care l-a luat asupră-Şi Unul Născut al lui Dumnezeu, că - după cum zice dumnezeiescul Apostol - „cu adevărat, nu a luat firea Îngerilor, ci a luat sămînţa lui Avraam, de unde era dator să Se asemene fraţilor întru toate, ca să Se facă Arhiereu milostiv şi credincios, întru cele ce sînt către Dumnezeu.” Deci - de vreme ce firea omenească luată de Domnul Hristos a rămas slobodă de toată răutatea - după cuviinţă zice: „Şi pe Mine, pentru nerăutatea Mea, M-ai sprijinit şi M-ai întărit înaintea Ta în veac.” Că a primit unirea întărită, şi împreunarea şi slava veşnică sînt netăiate.
13 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil din veac şi pînă în veac: Fie, fie!
Mai-nainte vestind acestea, şi minunîndu-se de negrăita iubire de oameni a Stăpînului şi înţelegînd sărăcia Celui ce de bună voie a luat-o asupră-Şi, dumnezeiescul Prooroc Îi aduce laudă Lui, ca să primească şi el sfîrşitul cel fericit. Şi I-a adus laudă după cuviinţă, învăţîndu-ne că Cel proorocit nu este numai om, ci şi Dumnezeu prea-veşnic, avînd fiinţă nepieritoare şi fără de sfîrşit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Versiune siriană a Vechiului Testament, care nu a putut fi identificată de cercetătorii scrierilor Fericitului Teodorit.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Am mai spus: „Mi-am însuşit”, „am luat în sinea-Mi”.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Iacov şi Isav erau fiii gemeni ai Patriarhului Isaac, din Revecca. Luptîndu-se cu Isav pentru întîietate încă din pîntece (Facerea, 25:21-26), Iacov îi cumpără apoi acestuia dreptul de întîi-născut (Facerea, 25:29-34) şi izbuteşte pînă la urmă să-i răpească şi binecuvîntarea părintească (Facerea, 27:1-40).