[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 58


Întru sfîrşit, să nu strici, al lui David, spre scriere stîlpului. Cînd a trimis Saul şi l-a păzit pe el în casa lui, ca să-l omoare.

Fiind robit de zavistie, Saul măiestrea moartea lui David. Şi oarecînd, ospătîndu-se împreună cu dînsul, a voit să-l însuliţeze cu suliţa. Ferindu-se David şi scăpînd de moarte, Saul s-a ispitit iarăşi să-l prindă şi, trimiţînd pe oarecari, le-a poruncit a-i păzi casa, arătînd vădită vrăjmăşie. Dar soţia lui David (Micol, fiica lui Saul) i-a spus aceasta bărbatului său şi l-a făcut de a fugit pe fereastră. Iar ea, luînd haine (după cum ne învaţă istoria), a făcut patul, şi a alcătuit cu hainele un chip de bolnav şi l-a arătat de departe celor rînduiţi să păzească, zicînd că David este supărat de oarecare boală. Acestea s-au întîmplat noaptea, iar la ziuă meşteşugirea s-a făcut prea-arătată lui Saul şi ostaşilor săi. Deci întru acea vreme, scăpînd de pîndire, a scris Fericitul David Psalmul acesta. Dar zice puţine din cele făcute atunci, iar pe cele mai multe le prooroceşte, primind raza dumnezeiescului Duh, mai-nainte văzînd turbarea Iudeilor asupra Mîntuitorului şi Dumnezeului nostru: pentru că, străjuind cu ostaşii mormîntul Stăpînului, şi Iudeii au aflat hainele după ce s-a făcut ziuă, dar nu L-au văzut pe mortul străjuit, Care înviase, dezlegînd şi stricînd stăpînirea morţii. Deci, văzînd ale sale pîndiri şi mai-nainte văzînd că Dumnezeul lui Israil - Ziditorul şi Stăpînul tuturor, Care avea să iasă dintr-însul după trup - va pătimi de la Iudei mai grele vrăjmăşii, Fericitul David mai-nainte vesteşte chemarea neamurilor şi risipirea Iudeilor.
Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală asupra mea izbăveşte-mă!
Dreaptă este cererea Proorocului, că s-a rugat a se izbăvi de cei ce îi dădeau război cu nedreptate. Apoi, povesteşte scopul acestora:
2 Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii sîngiurilor mă mîntuieşte!
Zice: Ucigaşi sînt, şi vrăjmaşi şi nelegiuiţi, cărora nu le-am adus nici o vătămare sau pagubă.
3 Că, iată, au vînat sufletul meu, pusu-s-au asupra mea cei tari.
Punînd la cale măiestrii de tot felul, se ispitesc a mă ucide, bizuindu-se pe a lor putere. Dar - zice - poate caută a mă pedepsi fiind ei mai-nainte nedreptăţiţi de mine. Deci pentru aceea adaugă:
4 Nici fărădelegea mea, nici păcatul meu, Doamne,
Nici un lucru de mîhnire - zice - nu s-a făcut de la noi către dînşii, ci măiestresc moartea mea neavînd nimic să mă învinovăţească:
fără de nelegiuire am alergat şi m-am îndreptat,
Acestea se potrivesc mai adevărat nu lui David, ci Celui din David, Care este şi Domn lui David. Singur Acela n-a făcut păcat, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui: căci nimeni nu este fără de păcat, fără numai unul Dumnezeu, şi Acesta este Însuşi Cel ce, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat din David. Dar şi Fericitul David zice acestea, ca întru închipuire, nemărturisind că e fără păcat, ci învăţîndu-ne că pătimea pîndiri de tot felul fără a-l nedreptăţi cu nimic pe Saul, ci făcîndu-i bine de multe ori. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „Nefiind păcat, aleargă ca să-l bată.”
5 scoală-Te întru întîmpinarea mea şi vezi!
Zice: Pe Tine, Care pe toate le şti arătat, Te rog să Te faci judecător al acestui lucru.
Şi Tu, Doamne Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul lui Israil, ia aminte a cerceta toate neamurile!
Privind nepăcătuirea întru singur Cel născut după trup dintru dînsul şi mai-nainte văzînd cu duhul nebunia Iudeilor asupra Lui, Îl roagă pe Domnul Puterilor şi Dumnezeul lui Israil să lase negrijiţi pe Iudei, şi toată purtarea de grijă să o mute spre neamuri şi să le strălucească cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Şi, după ce le-a vestit pe acestea neamurilor, mai-nainte vesteşte şi pedepsele Iudeilor:
Să nu Te milostiveşti spre toţi cei ce lucrează fărădelegea!
Îngreţoşîndu-se de covîrşirea păgînătăţii - de vreme ce vedea Crucea cu ochi prooroceşti şi i se părea că aude pe Domnul slavei zicînd: „Părinte, lasă-le lor păcatul, că nu ştiu ce fac!” - se roagă ca ei să nu dobîndească nici o iertare. Apoi, mai-nainte le vesteşte lipsa hranei celei duhovniceşti, care va să fie:
6 Întoarce-se-vor către seară, şi vor flămînzi ca un cîine şi vor înconjura cetatea.
Zice: Precum cîinii obişnuiesc noaptea a înconjura uliţele cetăţilor, fiind siliţi de lipsa pîntecelui, aşa se vor face aceştia goi de toată purtarea de grijă duhovnicească, şi nu vor dobîndi nici darul proorocesc şi se vor face pustii de tot de purtarea de grijă arhierească. Şi ca nişte cîini vor fi înconjurînd, neînvrednicindu-se a se împărtăşi nici măcar din fărîmiturile ce cad de la masa domnilor lor, după glasul evanghelicesc. Apoi, ne învaţă mai luminat pricina pedepsei:
7 Iată, aceia vor grăi cu gura lor, şi sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?
Cu limba - zice - lucrează uciderea, grăind cuvintele ca suliţă şi sabie ascuţită. Şi lucrurile mărturisesc cuvintelor acestora, căci cu limba L-au răstignit pe Stăpînul, strigînd: „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră şi asupra feciorilor noştri!” Şi, prin oastea lui Pilat, au pus lucrul deasupra cuvintelor, adică lucrul a urmat cuvintelor, şi L-au răstignit pe Mîntuitorul pe Cruce. Acest lucru l-a zis şi cuvîntul proorocesc: „Aceştia vor grăi cu gura lor, şi sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?” Adică folosesc cuvinte în loc de sabie şi lucrează ca şi cum n-ar fi nimeni să vadă, căci aşa se înţelege acest „cine a auzit?”. Deci le îndrăznesc pe acestea ca şi cum nimeni n-ar privi, nici n-ar auzi cele ce se fac, şi ca şi cum nimeni nu i-ar pedepsi. Că această înţelegere a tălmăcit şi Simmah şi, în loc de „cine a auzit?”, a pus: „ca şi cum nimeni n-ar auzi”. Pentru care, mai-nainte văzînd înţelegerea aceasta a lor, David adaugă, zicînd: