Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 58


Întru sfîrşit, să nu strici, al lui David, spre scriere stîlpului. Cînd a trimis Saul şi l-a păzit pe el în casa lui, ca să-l omoare.

Fiind robit de zavistie, Saul măiestrea moartea lui David. Şi oarecînd, ospătîndu-se împreună cu dînsul, a voit să-l însuliţeze cu suliţa. Ferindu-se David şi scăpînd de moarte, Saul s-a ispitit iarăşi să-l prindă şi, trimiţînd pe oarecari, le-a poruncit a-i păzi casa, arătînd vădită vrăjmăşie. Dar soţia lui David (Micol, fiica lui Saul) i-a spus aceasta bărbatului său şi l-a făcut de a fugit pe fereastră. Iar ea, luînd haine (după cum ne învaţă istoria), a făcut patul, şi a alcătuit cu hainele un chip de bolnav şi l-a arătat de departe celor rînduiţi să păzească, zicînd că David este supărat de oarecare boală. Acestea s-au întîmplat noaptea, iar la ziuă meşteşugirea s-a făcut prea-arătată lui Saul şi ostaşilor săi. Deci întru acea vreme, scăpînd de pîndire, a scris Fericitul David Psalmul acesta. Dar zice puţine din cele făcute atunci, iar pe cele mai multe le prooroceşte, primind raza dumnezeiescului Duh, mai-nainte văzînd turbarea Iudeilor asupra Mîntuitorului şi Dumnezeului nostru: pentru că, străjuind cu ostaşii mormîntul Stăpînului, şi Iudeii au aflat hainele după ce s-a făcut ziuă, dar nu L-au văzut pe mortul străjuit, Care înviase, dezlegînd şi stricînd stăpînirea morţii. Deci, văzînd ale sale pîndiri şi mai-nainte văzînd că Dumnezeul lui Israil - Ziditorul şi Stăpînul tuturor, Care avea să iasă dintr-însul după trup - va pătimi de la Iudei mai grele vrăjmăşii, Fericitul David mai-nainte vesteşte chemarea neamurilor şi risipirea Iudeilor.
Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală asupra mea izbăveşte-mă!
Dreaptă este cererea Proorocului, că s-a rugat a se izbăvi de cei ce îi dădeau război cu nedreptate. Apoi, povesteşte scopul acestora:
2 Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii sîngiurilor mă mîntuieşte!
Zice: Ucigaşi sînt, şi vrăjmaşi şi nelegiuiţi, cărora nu le-am adus nici o vătămare sau pagubă.
3 Că, iată, au vînat sufletul meu, pusu-s-au asupra mea cei tari.
Punînd la cale măiestrii de tot felul, se ispitesc a mă ucide, bizuindu-se pe a lor putere. Dar - zice - poate caută a mă pedepsi fiind ei mai-nainte nedreptăţiţi de mine. Deci pentru aceea adaugă:
4 Nici fărădelegea mea, nici păcatul meu, Doamne,
Nici un lucru de mîhnire - zice - nu s-a făcut de la noi către dînşii, ci măiestresc moartea mea neavînd nimic să mă învinovăţească:
fără de nelegiuire am alergat şi m-am îndreptat,
Acestea se potrivesc mai adevărat nu lui David, ci Celui din David, Care este şi Domn lui David. Singur Acela n-a făcut păcat, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui: căci nimeni nu este fără de păcat, fără numai unul Dumnezeu, şi Acesta este Însuşi Cel ce, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat din David. Dar şi Fericitul David zice acestea, ca întru închipuire, nemărturisind că e fără păcat, ci învăţîndu-ne că pătimea pîndiri de tot felul fără a-l nedreptăţi cu nimic pe Saul, ci făcîndu-i bine de multe ori. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „Nefiind păcat, aleargă ca să-l bată.”
5 scoală-Te întru întîmpinarea mea şi vezi!
Zice: Pe Tine, Care pe toate le şti arătat, Te rog să Te faci judecător al acestui lucru.
Şi Tu, Doamne Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul lui Israil, ia aminte a cerceta toate neamurile!
Privind nepăcătuirea întru singur Cel născut după trup dintru dînsul şi mai-nainte văzînd cu duhul nebunia Iudeilor asupra Lui, Îl roagă pe Domnul Puterilor şi Dumnezeul lui Israil să lase negrijiţi pe Iudei, şi toată purtarea de grijă să o mute spre neamuri şi să le strălucească cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Şi, după ce le-a vestit pe acestea neamurilor, mai-nainte vesteşte şi pedepsele Iudeilor:
Să nu Te milostiveşti spre toţi cei ce lucrează fărădelegea!
Îngreţoşîndu-se de covîrşirea păgînătăţii - de vreme ce vedea Crucea cu ochi prooroceşti şi i se părea că aude pe Domnul slavei zicînd: „Părinte, lasă-le lor păcatul, că nu ştiu ce fac!” - se roagă ca ei să nu dobîndească nici o iertare. Apoi, mai-nainte le vesteşte lipsa hranei celei duhovniceşti, care va să fie:
6 Întoarce-se-vor către seară, şi vor flămînzi ca un cîine şi vor înconjura cetatea.
Zice: Precum cîinii obişnuiesc noaptea a înconjura uliţele cetăţilor, fiind siliţi de lipsa pîntecelui, aşa se vor face aceştia goi de toată purtarea de grijă duhovnicească, şi nu vor dobîndi nici darul proorocesc şi se vor face pustii de tot de purtarea de grijă arhierească. Şi ca nişte cîini vor fi înconjurînd, neînvrednicindu-se a se împărtăşi nici măcar din fărîmiturile ce cad de la masa domnilor lor, după glasul evanghelicesc. Apoi, ne învaţă mai luminat pricina pedepsei:
7 Iată, aceia vor grăi cu gura lor, şi sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?
Cu limba - zice - lucrează uciderea, grăind cuvintele ca suliţă şi sabie ascuţită. Şi lucrurile mărturisesc cuvintelor acestora, căci cu limba L-au răstignit pe Stăpînul, strigînd: „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră şi asupra feciorilor noştri!” Şi, prin oastea lui Pilat, au pus lucrul deasupra cuvintelor, adică lucrul a urmat cuvintelor, şi L-au răstignit pe Mîntuitorul pe Cruce. Acest lucru l-a zis şi cuvîntul proorocesc: „Aceştia vor grăi cu gura lor, şi sabie - în buzele lor, că: Cine a auzit?” Adică folosesc cuvinte în loc de sabie şi lucrează ca şi cum n-ar fi nimeni să vadă, căci aşa se înţelege acest „cine a auzit?”. Deci le îndrăznesc pe acestea ca şi cum nimeni n-ar privi, nici n-ar auzi cele ce se fac, şi ca şi cum nimeni nu i-ar pedepsi. Că această înţelegere a tălmăcit şi Simmah şi, în loc de „cine a auzit?”, a pus: „ca şi cum nimeni n-ar auzi”. Pentru care, mai-nainte văzînd înţelegerea aceasta a lor, David adaugă, zicînd:

[patinina34]

8 Şi Tu, Doamne, Îţi vei rîde de dînşii,
Deci ei le îndrăznesc pe acelea, iar Tu auzi, şi vezi şi Îţi rîzi de deşertăciunea lor.
de nimic vei face toate neamurile.
Nu numai pe aceia, ci toate neamurile Îţi este lesne Ţie a le birui. Aşa a zis şi dumnezeiescul Isaia, sîrguindu-se a arăta covîrşirea dumnezeieştii puteri: „Dacă toate neamurile sînt ca o picătură din cadă şi ca o plecare de cumpănă, şi ca un scuipat s-au socotit şi se vor socoti, cui aţi asemănat pe Domnul şi cu ce asemănare L-aţi asemănat pe Dînsul?”
9 Puterea mea spre Tine voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti.
Pe Tine - zice - Te am sprijinitorul şi păzitorul puterii mele, căci a Ta purtare de grijă o dobîndesc.
10 Dumnezeul meu, mila Lui mă va întîmpina.
De-a pururea îmi întîmpini cererile - o Stăpîne! - şi, pentru covîrşirea iubirii de oameni, nu aştepţi cereri şi rugăciuni.
Dumnezeul meu va arăta mie întru vrăjmaşii mei.
Proorocul socoteşte vrăjmaşi de obşte pe vrăjmaşii Mîntuitorului. Apoi, mai-nainte vesteşte şi pe cele ce vor fi, adică ce se va întîmpla acestora:
11 Să nu-i ucizi pe dînşii, ca nu cîndva să uite legea Ta!
Zice: Te rog să nu pătimească pierzare de tot, căci sînt între dînşii mulţi care se tămăduiesc cu doctoriile căinţei şi pocăinţei, „că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?” Deci cu care pedeapsă voieşti să-i pedepsească pe dînşii?
Risipeşte-i pe dînşii întru puterea Ta şi-i pogoară pe dînşii, scutitorul meu, Doamne!
Zice: În toată lumea risipeşte-i pe dînşii şi-i fă risipiţi şi pribegi, fiindcă rea împreună-glăsuire şi întocmire au avut asupra Ta. Şi ne învaţă care este această împreună-glăsuire:
12 Păcatul gurii lor - cuvintele buzelor lor.
Acestea sînt împreună-glăsuitoare cu cele tîlcuite mai înainte, cînd a zis: „Iată, aceştia vor grăi cu gura lor, şi sabie - în buzele lor.” Şi aici mustră iarăşi păcatul gurii lor şi cuvintele buzelor lor, învăţîndu-ne prin toate că se vor pedepsi pentru graiul pe care l-au slobozit cu un glas, stricînd hotărîrea cea dreaptă a lui Pilat. Că acela voia să-L slobozească pe Mîntuitorul Hristos, fiind El nevinovat, dar aceştia au strigat: „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L pe El! Sîngele Lui - asupra noastră şi asupra fiilor noştri!” Iar Simmah le-a tălmăcit pe acestea mai luminat: căci, în loc de: „risipeşte-i pe dînşii întru puterea Ta”, a zis aşa: „Nestatorniceşte-i pe dînşii întru puterea Ta şi surpă-i pe dînşii, Doamne sprijinitorul nostru, după păcatul gurii lor şi după cuvintele buzelor lor.” Adică: Fă-i pe dînşii nestatornici şi arată-i robi în loc de slobozi, pentru păcatul gurii lor şi pentru cuvîntul buzelor lor. Aşa a stricat Dumnezeu împreună-glăsuirea cea rea şi la facerea turnului (Babilonului), şi a dezlegat-o prin neunire şi vătămătoarei boli a unirii la un gînd a adus doctoria lecuitoare, adică despărţirea limbilor.
Şi să se prindă întru mîndria lor!
Să se pedepsească - zice - prin acelea pe care le-au îndrăznit. Şi - de vreme ce n-au vrut a sluji Mîntuitorului Hristos, ci au îmbrăţişat împărăţia Chesarului - se vor da robiţi Chesarului:
13 Şi din blestem şi minciună se vor vesti întru sfîrşit întru mînia sfîrşitului, şi nu vor fi.

[patinina34]

Simmah a tălmăcit stihul mai luminat: „Să se prindă cu mîndria lor, sfîrşeşte-i pe cei ce grăiesc blestem şi minciună, întru mînie cheltuieşte-i, ca să nu fie.” Că - de vreme ce s-au folosit de clevetiri şi pîri, zicînd că El a poruncit să nu dea bir Chesarului (după ce Îl auziseră pe Dînsul poruncindu-le să dea cele ale Chesarului, Chesarului, şi cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu), şi L-au prihănit cu blesteme multe şi cu ocări - pentru blesteme, şi pentru clevetiri şi pentru păcatul gurii lor a zis că au pătimit ei sfîrşitul acesta. Iar „sfîrşit” nu numeşte pieirea de tot, ci arată că nu vor mai fi ei norod al lui Dumnezeu, căci - răspîndindu-se prin lume şi fiind siliţi a robi Romanilor - acum sînt lipsiţi de slujba după Lege, petrec departe de mult-vestita mitropolie, s-au făcut pustii de purtarea de grijă împărătească, nu se îndulcesc de grijirea preoţească şi s-au golit de darul proorocesc. Deci acest „nu vor fi” se înţelege aşa: Nu vor mai vieţui de sine ca alte noroade, singură Palestina locuind-o, şi nu vor mai fi norod al lui Dumnezeu. Iar „sfîrşenii” numeşte feluritele pedepse, pentru că şi în vremea lui Gaie[COLOR=#800080][1][/COLOR], al patrulea Chesar, au pătimit primejdii prea-mari, şi pe vremea lui Nero au căzut întru multe rele întîmplări. Apoi, Vespasian a înconjurat cele mai multe cetăţi ale Iudeii, iar Tit[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a stăruit şi a împrejurat cu oaste Ierusalimul, a surpat, şi a prădat cetatea şi pe cei ce au scăpat de moarte i-a dus întru robie. După acestea, au căzut de multe ori întru alte felurite întîmplări dureroase. Şi acum de asemenea, cînd se face pricină oarecare întru cetăţile în care nemernicesc, pătimesc răni nevindecate - osîndindu-se şi fiind pedepsiţi pentru blestemul, şi pentru minciuna şi pentru păcatul gurii lor - şi prin înseşi lucrurile se învaţă că Cel ce S-a răstignit este Domn şi Stăpîn al tuturor. Că aceasta a zis şi Proorocul:
Şi vor cunoaşte că Dumnezeu stăpîneşte pe Iacov şi marginile pămîntului.
Cu adevărat acesta este lucrul prea-slăvit: mai-nainte de Cruce, Mîntuitorul nu era crezut nici de înşişi Iudeii, iar după patima aceea prea-de-ocară, Cel răstignit stăpîneşte toată lumea, unii închinîndu-se de voie, iar alţii - necrezînd întru Dînsul - fiind siliţi a se supune fricii.
14 Întoarce-se-vor către seară, şi vor flămînzi ca nişte cîini şi vor înconjura cetatea.
Căci - de vreme ce o dată a zis: „întru mînia sfîrşitului, şi nu vor fi”, iar apoi: „risipeşte-i pe dînşii întru puterea Ta” - ca să nu socotească cineva că Proorocul a grăit împotrivă, s-a folosit după cuviinţă de aceeaşi cuvîntare, şi zice că ei îşi vor petrece viaţa ca nişte cîini ce se topesc de foame şi înconjură cetatea noaptea, nedobîndind nici o hrană duhovnicească. Căci s-a făcut schimbare a lucrurilor: şi Iudeii, cei ce erau fii de demult, pentru a lor răutate au dobîndit rînduiala şi starea cîinilor; iar neamurile, asemănate de demult cîinilor, s-au învrednicit de cinstea fiilor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Gaius-Caesar IV, supranumit Caligula, („Săndăluţă”), împărat Roman (37-41), altul care, printre altele, s-a numit pe sine-şi zeu.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]În anul 70 după Hristos, trupele lui Titus dărîmă Biserica din Ierusalim şi întreaga cetate, arînd locul cu plugurile la care erau înjugaţi prizonierii Iudei. Aşa s-a împlinit proorocia Mîntuitorului Hristos, Care, ieşind din Biserică, le-a spus ucenicilor: „Vedeţi voi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu se risipească” (Matei, 24:2).

[patinina34]

15 Aceia se vor risipi să mănînce, iar de nu se vor sătura, vor cîrti.
Simmah a alăturat acest stih la cel mai dinainte şi a zis aşa: „Învîrtoşează-se către seară, să se tulbure ca nişte cîini ce înconjură cetatea răspîndindu-se, ca să nu înnopteze nesăturaţi.” „Că ziua toată - zice - le este lor nu numai seară, ci şi noapte, zăcînd peste dînşii norul necredinţei.” Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: Răspîndindu-se prin lume ca nişte cîini, aceştia caută hrana duhovnicească, dar - neaflînd-o, pentru că nu cred Celui propovăduit de toţi Proorocii - se tulbură şi cîrtesc, arătînd şi întru aceasta nemulţumitoarea socoteală.
16 Iar eu voi lăuda puterea Ta şi mă voi bucura dimineaţa de mila Ta.
Deci, îndrăznind a face acele nelegiuiri, ei vor pătimi atîtea primejdii, iar eu voi lăuda mila Ta. Şi, răsărind lumina Ta cea gîndită şi dăruind lumii dimineaţa, voi proslăvi nemăsurata milostivire a Ta întru toate bisericile.
Că Te-ai făcut sprijinitorul meu şi scăparea mea în ziua necazului meu.
17 Ajutorul meu eşti, Ţie voi cînta. Că Tu, Dumnezeul meu, sprijinitorul meu eşti, Dumnezeul meu, mila mea.
Zice: Am dobîndit pururea ajutorul Tău şi pentru a Ta purtare de grijă am scăpat de primejdiile ce mi s-au întîmplat. Pentru care, numai pe Tine Te ştiu Dumnezeu şi Te numesc izvor al milei şi al iubirii de oameni. Şi, văzîndu-le de departe cu ochi prooroceşti, Fericitul David mai-nainte a grăit primejdiile Iudeilor. Şi s-a făgăduit că va lăuda de-a pururea pe Stăpînul, şi îşi împlineşte făgăduinţele, aducînd cîntarea de laudă prin cei bine-credincioşi, „că precum după noapte, răsărind soarele dimineaţa, se luminează toate cele de sub cer, aşa şi venirea Soarelui Dreptăţii a pierdut întunericul păcatului, şi a dăruit lumina cunoştinţei de Dumnezeu celor ce cred întru Dînsul, şi nu încetează dăruind-o în toate zilele.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 59

Întru sfîrşit, celor ce se vor schimba, întru scrierea stîlpului,

lui David, spre învăţătură. Cînd a aprins Soval Mesopotamia Siriei şi Siria, şi s-a întors Ioav şi a bătut pe Edom în Valea Sărilor, douăsprezece mii.

Acestea s-au scris întru A Doua Carte a Împăraţilor. Iar scrierea-deasupra, „întru sfîrşit”, ne învaţă să înţelegem că s-a amestecat cu istoria şi oarecare proorocie. Şi este adăugat lîngă scrierea-deasupra: „celor ce se vor schimba”, schimbarea însemnînd prefacere, şi nu a lucrurilor făcute, ci a celor ce or să fie. Că n-a zis: „celor ce se schimbă”, ci: „celor ce se vor schimba”. Iar „scrisoarea stîlpului” este însemnătoare de biruinţă.
E nevoie însă a spune în scurt pricina proorociei. După ce a avut biruinţele pe care le-am zis, Fericitul David a văzut mai-nainte cu ochii duhovniceşti nelegiuirea norodului ce avea să fie şi robia ce avea să li se întîmple pentru dînsa. Mai-nainte a văzut încă şi întoarcerea ce avea să se facă prin dumnezeiescul dar, şi a socotit de nevoie să le scrie şi pe cele de scîrbă, şi pe cele de bucurie, spre folosul oamenilor care vor fi în vremea lucrurilor acelora.
Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai surpat.
Aici, mai-nainte zice robia, apoi dreptatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu:
Mîniatu-Te-ai, şi Te-ai milostivit spre noi.
Că Te-ai mîniat pentru nelegiuire, dar ne-ai miluit după pedeapsă.
2 Cutremurat-ai pămîntul şi l-ai tulburat pe dînsul.
Prin acestea, a arătat năvălirile Asirienilor şi ale Babilonienilor, căci - ca un cutremur - de tot le-a pierdut pe toate. Apoi, cere iubirea de oameni:
Vindecă sfărîmările lui, că s-a clătinat.
Şi iarăşi povesteşte cele făcute:
3 Arătat-ai norodului Tău cele silnice,
Care sînt acestea?
adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
Cu mulţimea primejdiilor - zice - ne-ai îmbătat ca şi cu un vin şi ai umplut sufletele noastre de dureri şi chinuri. Aşa a tălmăcit şi Achila: „adăpatu-ne-ai pe noi cu vin de îmbătare.”
4 Dat-ai celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la faţa arcului,
Aceasta ne învaţă mai luminat Fericitul Iezechil Proorocul, care a zis că a văzut un Înger rînduit de Dumnezeul tuturor să înconjure toată cetatea şi să pună semn pe frunţile celor ce suspină pentru fărădelegile norodului. Iar acelea erau închipuire a celor ale noastre, pentru că noi am luat semnul cel adevărat de la dumnezeiescul David, cu care, însemnîndu-ne, ne înălţăm deasupra săgetăturilor vrăjmaşilor.
5 ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi.
Şi cu semnul acesta - zice - îi păzeşti pe cei afierosiţi Ţie, care pentru a lor faptă bună s-au învrednicit de părinteasca dragoste, făcîndu-se nemuritori prin scăldătoarea naşterii de a doua oară. Deci bine a adăugat Proorocul:
Mîntuieşte-mă cu dreapta Ta, şi mă auzi!
Zice: Schimbă primejdiile puse asupra norodului Tău şi, ca şi cu o dreaptă, ridică-i cu a Ta purtare de grijă pe cei ce zac. Iar că „dreaptă” a lui Dumnezeu şi Tatăl Se numeşte Unul Născut Fiul Lui, nu se va îndoi nimeni din cei ce cred întru Dînsul. Aşa, aducînd cererea, prooroceasca minte primeşte răspunsul şi nu suferă să-l ascundă, ci îi învaţă pe toţi:
6 Dumnezeu a grăit întru Cel sfînt al Său:
Adică prin darul Preasfîntului Duh, care a avut ca unealtă limba Proorocului.
Bucura-Mă-voi, şi voi împărţi Sichemul, şi Valea Corturilor voi măsura.
Sichemul este cetatea lăsată de Iacov şi dăruită lui Iosif, întru care, după despărţirea seminţiilor, şi-a avut apoi împărăţia Efraim. Iar „vale a corturilor” zice ţara Israilitenilor, care fusese pustie şi primise corturi păstoreşti. Deci Dumnezeul tuturor Se făgăduieşte aici să-i întoarcă pe cei robiţi şi să le împartă pămîntul strămoşesc, umplîndu-l atît de mult de locuitori, încît oamenii să se prigonească pentru măsuri de împărţit pămîntul.
7 Al Meu este Galaad, şi al Meu este Manasi, şi Efraim - tăria capului Meu.
Galaad nu este nume al seminţiei, ci al locului, iar Manasi este numirea seminţiei care de demult luase cu sorţi pămîntul Galaadului. Deci numeşte a Sa şi seminţia, şi pămîntul acesteia, mai-nainte vestind întoarcerea şi sălăşluirea locurilor acelora. Încă şi lui Efraim îi făgăduieşte că îi va da tăria dinainte. Iar în loc de „capul Meu”, Simmah a pus: „principatul Meu”, adică: Îl voi pune pe dînsul înainte-luptător, cum a fost de demult.
Iuda - împăratul Meu,
Că - de vreme ce seminţiile au rămas nedespărţite după întoarcere, avîndu-l povăţuitor şi împărat pe Zorobabel, care se trăgea din Iuda - după cuviinţă l-a numit pe Efraim „întărire a capului” sau a „principatului”, iar pe Iuda - „împărat”. Iar „împărat al Meu” înseamnă „de Mine hirotonisit împărat şi peste norodul Meu împărăţind.” Aşa este şi la Isaia: „Acestea zice Domnul: Unsului Meu Chir[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică celui de Mine uns şi hirotonisit.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi nota tîlcuirii stihului 24, Psalm 70.

[patinina34]

8 Moav - căldarea nădejdii mele.
Achila a tălmăcit aşa: „Moav - căldarea scăldătoarei mele”, iar Sirianul: „cada (adică tocitoarea) spălării mele”. Că - de vreme ce întru nişte vase ca acestea ne-am obişnuit a ne spăla picioarele şi a curăţi îmbrăcămintea întinată - prin „cada spălării” a arătat supunerea lui Moav. Însă în dumnezeiasca Scriptură „căldare” se ia şi se înţelege spre pedeapsă. Aşa ne învaţă şi Fericitul Iezechil, căruia i-a fost poruncit să numească Ierusalimul „căldare”, „cărnuri” pe cei ce locuiesc întru dînsul, „foc” pe Babilonianul, şi „zeamă” - hrana cea de nevoie, care, lipsind din „căldare”, se ard „cărnurile”.[COLOR=#800080][1][/COLOR] Aşa, a văzut şi Fericitul Ieremia: „... căldare arzîndu-se dedesubt, faţa ei - despre faţa crivăţului”.[COLOR=#800080][2][/COLOR]
Pe de altă parte, nu ar fi greşit cineva dacă ar fi văzut şi ar fi numit „căldare” dumnezeiasca colimvitră (adică scăldătoare) care pedepseşte, şi arde de tot, şi pierde păcatul cu dumnezeiescul Duh, şi de a doua oară zideşte şi şterge puroaiele, adică întinăciunea greşelilor, care astfel se înnoiesc printr-însa.
Deci zice că Manasi îşi va lua pămîntul său, şi Efraim îşi va cîştiga puterea dintîi, şi Iuda se va vesti împărat al tuturor seminţiilor şi Moavitenii se vor supune lor, văzînd neluptata lor tărie. Şi nu numai aceia, ci şi Idumeii şi cei de alte seminţii:
Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea, Mie Mi s-au supus cei de altă seminţie.
„Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea” e pus în loc de: Nu numai că voi umbla - zice Domnul slavei cel din David - spre Idumeea, ci prin dumnezeieştii Apostoli, ca prin nişte încălţăminte ale Mele, voi propovădui Evanghelia darului întru toate neamurile. Că, afară de Moaviteni, îi voi robi şi pe Idumei, iar pe cei de altă seminţie îi voi sili a se supune. Iar Sfînta Scriptură numeşte „de altă seminţie” pe Palestinieni, nu pentru că celelalte neamuri erau de o seminţie cu Iudeii, ci pentru că acelea erau departe de Iudei şi aveau ţări osebite, iar Palestinienii nu erau doar vecini, ci şi locuiau împreună cu Iudeii. Aşa, Iebuseii au locuit multă vreme în Ierusalim, Gavaonenii în Gavao, şi Gazenii încă, şi Ascalonitenii şi alţii mulţi locuiau aproape. Istoriile Împăraţilor ne învaţă acestea mai descoperit.
Apoi, după ce s-a învăţat acestea de Dumnezeul tuturor, Proorocul voieşte a vedea buna-norocire a norodului de după întoarcere, şi zice:
9 Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povăţui pînă la Idumeea?
[COLOR=windowtext]10 Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi?[/COLOR]

Că nici nu era lucrul altuia să ne învrednicească pe noi de o aşa purtare de grijă. Iar „cetate a îngrădirii” numeşte Ierusalimul. Pe aceasta, Simmah a tălmăcit-o „îngrădită”. Că - de vreme ce fusese dărîmată şi lipsită de ziduri, iar după întoarcere îşi luase ale sale ogrăzi - Proorocul voia să o vadă zidită, şi să alerge pînă la Idumeea, ca un împărat, şi să vadă pe vrăjmaşi siliţi a robi de-a pururea. Deci zice: Pe acestea lucrează-le Tu, Doamne, Cel ce ne-ai lepădat pe noi şi ne-ai dat silniciei Babilonienilor.
Aşa, după ce mai-nainte le-a vestit pe cele bune, se roagă pentru cele de mîhnire:
[COLOR=windowtext]Şi nu vei ieşi, Dumnezeule, întru puterile noastre?[/COLOR]

Ne vezi pe noi - zice – dîndu-ni-se război atîta de amar, şi nu ne voievozeşti, nici nu faci vitejie după obicei. Deci pentru acestea:
11 Dă-ne nouă ajutor din necaz, şi deşartă este mîntuirea omului.
Schimbînd pe acest legător, „şi”, Simmah a făcut tîlcuirea mai luminată, zicînd aşa: „Dă-ne nouă ajutor din necaz, că deşartă este mîntuirea omului.” Deci zice: Izbîndeşte pentru cei ce se află rău, că Ţie unuia Îţi este cu putinţă a dezlega primejdiile, iar fără Tine ajutorul oamenilor este deşert. Pentru care, a adăugat după cuviinţă:
[COLOR=windowtext]12 Întru Dumnezeu vom face putere,[/COLOR]

În loc de: Să ne întoarcem către Dînsul şi, slujindu-I Lui, să-L hotărîm pe Dînsul purtător de grijă al nostru.
şi El va face de nimic pe cei ce ne necăjesc pe noi.
Să chemăm - zice - a Lui purtare de grijă şi să ne bizuim acesteia, că ea singură ajunge să dezlege cele grele şi cumplite şi să piardă puterea celor ce ne dau război.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Iezechil 24.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ieremia1:13

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 60

Întru sfîrşit, întru cîntări, lui David.

Înainte-cuvîntarea Psalmului acestuia urmează sfîrşitului aceluia dinainte. Că - după ce a zis: „Întru Dumnezeu vom face putere şi El va nimicnici pe cei ce ne necăjesc pe noi” - învaţă pe norodul din robie ce fel de rugăciune se cuvine să aducă lui Dumnezeu. Mai-nainte grăieşte încă şi iconomia pentru noi a Stăpînului şi Dumnezeului nostru Hristos şi întoarcerea norodului celui din neamuri.
Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte rugăciunea mea!
Zice: O Stăpîne, primeşte cererea mea şi auzi graiurile rugăciunii mele cu dragoste. Şi pe acestea este drept să le zică fiecare om cînd va cădea în primejdie, rugîndu-se să i se facă primită cererea şi să se învrednicească de purtarea de grijă.
Apoi, ne învaţă cine sînt cei ce se roagă:
2 De la marginile pămîntului către Tine am strigat.
De vreme ce Babilonul este depărtat de Palestina cu multe mile de loc, Proorocul socotea că cei robiţi sînt siliţi să locuiască tocmai pămîntul de la marginile lumii.
Cînd s-a mîhnit inima mea, pe piatră m-ai înălţat.
Şi Te rog să dobîndesc de la Tine mîngîierea, căci, chinuindu-mă şi tînguindu-mă pentru primejdiile ce stau asupră-mi, am dobîndit ajutorul Tău şi m-am înălţat deasupra vrăjmaşilor. Stihul s-a zis de către faţa celor robiţi în Babilon care au dobîndit chemarea înapoi, dar se potriveşte şi fiecăruia ce îşi neguţătoreşte mîntuirea prin pocăinţă şi nu mai umblă pe calea abătută, ci călătoreşte pe cea singură şi neabătută. Aceasta este arătată şi prin cele de aici înainte:
3 Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie de către faţa vrăjmaşului.
Nu m-am înşelat - zice - nădăjduind că mă voi împărtăşi de a Ta purtare de grijă, căci Te-ai făcut al meu povăţuitor şi turn tare. Că, scăpînd prin purtarea Ta de grijă de pîndirile vrăjmaşilor, voi dobîndi întoarcerea.
4 Locui-voi întru lăcaşul Tău în veci, acoperi-mă-voi întru acoperămîntul aripilor Tale.
„Lăcaş al lui Dumnezeu” numeşte Ierusalimul, fiindcă acolo Îşi făcea El arătarea către dînşii. Deci zice: După ce voi dobîndi întoarcerea, voi stărui necurmat la biserica Ta şi voi dobîndi purtarea Ta de grijă - pentru că „aripi” numeşte purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Iar pe acest „în veci”, l-a pus în loc de: „totdeauna”.
5 Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele, dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău.
Iar eu - zice - Te laud totdeauna, căci - primind cererile noastre - ne-ai dat nouă, strănepoţilor, moştenirea făgăduită strămoşilor noştri. Şi, zicînd acestea, ei se apucă îndată de cale.
Dar se cuvine a şti că graiurile puse înainte au însemnări umbrite ale adevăratei moşteniri, adică ale vieţii veşnice, pentru care Stăpînul Hristos a zis mieluşeilor de-a dreapta: „Veniţi, blagosloviţii Părintelui Meu, moşteniţi Împărăţia gătită vouă mai-nainte de întemeierea lumii.” Stăpînul S-a făgăduit că va da această moştenire celor ce se tem de Dînsul, însă şi acestora (adică Israilitenilor) le-a dat, ca într-o închipuire.
6 Zile peste zile împăratului vei adăuga, anii Lui - pînă în ziua neamului şi a neamului.
7 Rămîne-va în veac înaintea lui Dumnezeu.
După ce s-a rugat aşa, şi după ce a primit cererile şi a mulţumit pentru acestea, roagă pe Dumnezeu să-l păzească pe împăratul dat lor după multă vreme. Într-acea vreme era împărat Zorobabel, dar nu i se potrivesc lui toate graiurile proorociei: pentru că acest „zile peste zile împăratului vei adăuga” se potriveşte şi aceluia, iar celelalte - nu, ci Celui ce dintru dînsul S-a făcut după trup, pentru multa iubire de oameni. Numai întru Dînsul se adeveresc graiurile proorociei: „Anii Lui - pînă la ziua neamului şi a neamului, rămîne-va în veac înaintea lui Dumnezeu”, căci n-a primit nici început al zilelor, nici nu va suferi sfîrşit. Şi - măcar că a primit moartea, făcîndu-Se om pentru noi - anii Lui sînt pînă în ziua neamului şi a neamului, căci „întru început era, şi la Dumnezeu era şi Dumnezeu era”. Iar acest „înaintea lui Dumnezeu” e în loc de: „Care de-a pururea este împreună cu Tatăl”, căci către Acela a zis Proorocul în Psalmul o sută unu: „Iar Tu Acelaşi eşti, şi anii Tăi nu vor lipsi (adică nu se vor împuţina).” Vezi, Cel ce pentru noi a primit Crucea şi moartea are şi Împărăţia fără de sfîrşit, fiind împreună cu Tatăl.
Însă Zorobabel era şi închipuire a Stăpînului Hristos, căci - precum acela a întors robirea din Babilon la pămîntul părintesc - aşa şi Stăpînul Hristos a întors întru blagorodia[COLOR=#800080][1][/COLOR]mai dinainte toată firea oamenilor, robită prin călcarea de poruncă a omului dintîi. Fiindcă - surpînd şi pierzînd prin Cruce pe cel ce avea stăpînirea morţii, adică pe diavolul - a dăruit iarăşi viaţă celor ce erau supuşi sub aceea. Că al Lui este glasul: „Eu sînt Viaţa şi Învierea, şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi întru mine.”
Mila şi adevărul Lui cine le va căuta?
Cine este vrednic - zice - să înveţe cu de-adinsul mila cea adevărată şi dreaptă a lui Dumnezeu? Pentru că judecăţile lui Dumnezeu sînt adînc mult.
8 Aşa voi cînta numelui Tău în veci, ca să dau rugăciunile mele din zi în zi.
Pururea - zice - Te voi lăuda, în fiecare zi voi povesti darurile Tale şi nu voi minţi făgăduinţele - căci „rugăciuni” numeşte făgăduinţele.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cinstea