View Single Post
  #167  
Vechi 02.01.2009, 10:58:06
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 79 (2)

11 Întinsu-și-a curpenii săi pînă la mare, și pînă la rîuri odraslele sale.
După ce a numit norodul „vie”, cu închipuire, a zăbovit întru aceasta: și „munți” numește tăria neamurilor vecine, iar „umbră” ce le acoperă e puterea lui Israil care s-a pus asupra lor; „cedrii ai lui Dumnezeu” sînt boierii cei înalți, care au luat de la Dumnezeu să stăpînească peste norod, iar „mlădițe” care acoperă cedrii a numit împărăția Israilitenilor, care s-a făcut mai strălucită decît acelea. Și am învățat că s-a făcut acest lucru în zilele Fericitului David și ale lui Solomon: că marele David nu lua dajdie de bir numai de la cei de altă seminție – de la Idumei, de la Amaniteni și de la Moaviți – ci și de la amîndouă Siriile; iar către Solomon a alergat și împărăteasa Etiopilor, atît de vestit se făcuse la toți. Iar „curpeni ai viei” numește mulțimea norodului; „odrasle” – pe nemernicii care au venit către dînșii din neamuri, primind dumnezeiasca cunoștință. Și prin toate a arătat buna-norocire mai dinainte a norodului.
12 Pentru ce ai surpat gardul ei, și o culeg pe dînsa toți cei ce trec pe cale?
Pentru ce oare ai lipsit-o pe dînsa de a Ta purtare de grijă și ai făcut-o lesne prinsă și supusă celor ce voiesc a o nedreptăți? Și „gard” a numit întemeierea: că, ceea ce este viei gardul, aceasta e purtarea de grijă a lui Dumnezeu celor învredniciți de dînsa; iar „trecători pe cale” sînt războinicii. Că, precum călătorii culeg fără frică via neîngrădită și nepăzită și jefuiesc rodul acesteia, așa și cel dezgolit de dumnezeiasca purtare de grijă se face lesne biruit celor ce voiesc să-l nedreptățească.
13 A stricat-o pe dînsa porcul din pădure, și vierul sălbatic a păscut-o pe dînsa.
Aici a arătat multele năvăliri ale Asirienilor: Pentru că Salmanasar[COLOR=#800080][1][/COLOR]și Senahirim au prădat celelalte seminții și cetăți, iar Nabucodonosor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a înconjurat Ierusalimul, i-a robit pe cei ce scăpaseră de moarte. Și, de vreme ce a numit Ierusalimul „vie”, după cuviință le-a zis „porci mistreți” războinicilor săi, fiindcă mai cu seamă fiarele acestea sînt bîntuitoare ale viilor. Iar „vier sălbatic” e porcul ce petrece singur deosebi, care este mai sălbatic decît toți, întorcîndu-se și fugind și de împărtășirea cu ceilalți porci. Deci, de vreme ce și Nabucodonosor era mai sălbatic decît ceilalți împărați, după cuviință pe dînsul l-a numit „vier sălbatic”.
14 Dumnezeul Puterilor, întoarce-Te dar, și caută din cer, și vezi, și cercetează via aceasta
15 și o săvîrșește pe dînsa, pe care a sădit-o dreapta Ta,
Deci: Te rog pe Tine, Stăpînul cel puternic, să vezi de sus vătămarea viei acesteia și să-i învrednicești de tămăduire patima, că a Ta purtare de grijă i-a dat ei buna-norocire mai dinainte. Iar „dreaptă” numește purtarea de grijă.
și pe Fiul omului, pe Care L-ai întărit Ție!
Aici, ne învață odrăslirea Stăpînului Hristos: că se roagă ca via să se învrednicească de grijire pentru Biserica ce avea să se ia dintru dînsa, pe care arătat a numit-o „Fiu al omului”. Așa, întru Sfințitele Evanghelii, și DomnulSe numește pe Sine „Fiu al omului”-măcar de era împreună Dumnezeu și om - punînd numirea de la firea cea văzută. Deci cuvîntul cel proorocesc învață pe cei robiți să roage pe Dumnezeul tuturor să facă milă cu via pentru mîntuitoarea rădăcină ce avea să răsară din ea. Că așa Se numește și Domnul pe Sine, zicînd: „Eu sînt via cea adevărată, iar voi mlădițele, și Tatăl Meu este lucrătorul.” Căci, ca om, este vie; iar ca Dumnezeu, și lucrător care seamănă sămînță bună în țarina sa. Că, odrăslind dintru via aceasta ce ajunsese netrebnică și aducea lucrătorului spini în loc de struguri, El S-a făcut vie adevărată și a odrăslit mlădițe prea-mari: mulțimea celor ce au crezut întru Dînsul. Via aceasta cu adevărat „și-a întins vițele sale pînă la mare, și pînă la rîuri odraslele sale”, că nu este loc sub cer întru care să nu se fi întemeiat dumnezeieștile ei teascuri. Pentru ea se roagă și aceia să dobîndească milostivire, și povestesc patimile ei cele de multe feluri:
16 Arsă a fost cu foc și săpată afară,
De aici, mai vîrtos este arătat că Psalmul mai-nainte vestește cele pentru Babilonianul, iar nu cele pentru Antioh, după cum li s-a părut oarecărora. Că Babilonianul a ars Biserica și a dat focului cea mai mare parte a cetății; așa, și aici zice că nu s-au dus culegînd doar rodul, ci și via au săpat-o afară, și din rădăcină au smuls-o și cu foc au cheltuit-o.
dar de certarea feței Tale ei vor pieri.
Însă, arătîndu-Te și pornindu-Te Tu, se vor face de tot deșerți și vor pieri cu totul.
17 Să fie mîna Ta peste bărbatul dreptei Tale și peste Fiul omului pe Care L-ai întărit Ție.
Deci: Vom dobîndi a Ta purtare de grijă, fiindcă, biruindu-Te de iubirea de oameni, Te vei întrupa dintru noi. Iar „Fiu al omului” Îl numește pe Domnul slavei, pentru Care zice Pavel: „Dacă ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuși Domnul slavei.”
18 Și nu ne vom depărta de la Tine,
Că ești nemincinos a-Ți împlini făgăduințele: că, luîndu-se dintru noi pîrga aceasta, toată firea oamenilor Îl va cunoaște pe adevăratul Dumnezeu și va lăuda iubirea Sa de oameni.
via-ne-vei și numele Tău vom chema.
Și așa se va dezlega stăpînirea morții, și noi vom dobîndi viața veșnică, închinîndu-ne Ție, Dumnezeului și Mîntuitorului nostru.
Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi, arată fața Ta și ne vom mîntui!
Deci: Pentru acestea toate și pentru mîntuirea ce va să fie prin noi tuturor oamenilor, slobozește-ne de cele mîhnicioase și ne dăruiește întoarcerea! Că, dacă numai Te vei arăta, vom dobîndi mîntuirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cinci regi Asirieni au purtat acest nume. Aici e vorba de Salmanasar al V-lea, care primea bir de la Osea, împăratul din Israil, pe care dealtfel l-a și luat rob (vezi Cartea a doua a Împăraților, capitolul 17).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam, Fericitul Teodorit nu deosebește între Asirieni și Babilonieni.
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote