[patinina34]

11 Întinsu-şi-a curpenii săi pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale.
După ce a numit norodul „vie”, cu închipuire, a zăbovit întru aceasta: şi „munţi” numeşte tăria neamurilor vecine, iar „umbră” ce le acoperă e puterea lui Israil care s-a pus asupra lor; „cedrii ai lui Dumnezeu” sînt boierii cei înalţi, care au luat de la Dumnezeu să stăpînească peste norod, iar „mlădiţe” care acoperă cedrii a numit împărăţia Israilitenilor, care s-a făcut mai strălucită decît acelea. Şi am învăţat că s-a făcut acest lucru în zilele Fericitului David şi ale lui Solomon: că marele David nu lua dajdie de bir numai de la cei de altă seminţie – de la Idumei, de la Amaniteni şi de la Moaviţi – ci şi de la amîndouă Siriile; iar către Solomon a alergat şi împărăteasa Etiopilor, atît de vestit se făcuse la toţi. Iar „curpeni ai viei” numeşte mulţimea norodului; „odrasle” – pe nemernicii care au venit către dînşii din neamuri, primind dumnezeiasca cunoştinţă. Şi prin toate a arătat buna-norocire mai dinainte a norodului.
12 Pentru ce ai surpat gardul ei, şi o culeg pe dînsa toţi cei ce trec pe cale?
Pentru ce oare ai lipsit-o pe dînsa de a Ta purtare de grijă şi ai făcut-o lesne prinsă şi supusă celor ce voiesc a o nedreptăţi? Şi „gard” a numit întemeierea: că, ceea ce este viei gardul, aceasta e purtarea de grijă a lui Dumnezeu celor învredniciţi de dînsa; iar „trecători pe cale” sînt războinicii. Că, precum călătorii culeg fără frică via neîngrădită şi nepăzită şi jefuiesc rodul acesteia, aşa şi cel dezgolit de dumnezeiasca purtare de grijă se face lesne biruit celor ce voiesc să-l nedreptăţească.
13 A stricat-o pe dînsa porcul din pădure, şi vierul sălbatic a păscut-o pe dînsa.
Aici a arătat multele năvăliri ale Asirienilor: Pentru că Salmanasar[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi Senahirim au prădat celelalte seminţii şi cetăţi, iar Nabucodonosor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a înconjurat Ierusalimul, i-a robit pe cei ce scăpaseră de moarte. Şi, de vreme ce a numit Ierusalimul „vie”, după cuviinţă le-a zis „porci mistreţi” războinicilor săi, fiindcă mai cu seamă fiarele acestea sînt bîntuitoare ale viilor. Iar „vier sălbatic” e porcul ce petrece singur deosebi, care este mai sălbatic decît toţi, întorcîndu-se şi fugind şi de împărtăşirea cu ceilalţi porci. Deci, de vreme ce şi Nabucodonosor era mai sălbatic decît ceilalţi împăraţi, după cuviinţă pe dînsul l-a numit „vier sălbatic”.
14 Dumnezeul Puterilor, întoarce-Te dar, şi caută din cer, şi vezi, şi cercetează via aceasta
15 şi o săvîrşeşte pe dînsa, pe care a sădit-o dreapta Ta,
Deci: Te rog pe Tine, Stăpînul cel puternic, să vezi de sus vătămarea viei acesteia şi să-i învredniceşti de tămăduire patima, că a Ta purtare de grijă i-a dat ei buna-norocire mai dinainte. Iar „dreaptă” numeşte purtarea de grijă.
şi pe Fiul omului, pe Care L-ai întărit Ţie!
Aici, ne învaţă odrăslirea Stăpînului Hristos: că se roagă ca via să se învrednicească de grijire pentru Biserica ce avea să se ia dintru dînsa, pe care arătat a numit-o „Fiu al omului”. Aşa, întru Sfinţitele Evanghelii, şi DomnulSe numeşte pe Sine „Fiu al omului”-măcar de era împreună Dumnezeu şi om - punînd numirea de la firea cea văzută. Deci cuvîntul cel proorocesc învaţă pe cei robiţi să roage pe Dumnezeul tuturor să facă milă cu via pentru mîntuitoarea rădăcină ce avea să răsară din ea. Că aşa Se numeşte şi Domnul pe Sine, zicînd: „Eu sînt via cea adevărată, iar voi mlădiţele, şi Tatăl Meu este lucrătorul.” Căci, ca om, este vie; iar ca Dumnezeu, şi lucrător care seamănă sămînţă bună în ţarina sa. Că, odrăslind dintru via aceasta ce ajunsese netrebnică şi aducea lucrătorului spini în loc de struguri, El S-a făcut vie adevărată şi a odrăslit mlădiţe prea-mari: mulţimea celor ce au crezut întru Dînsul. Via aceasta cu adevărat „şi-a întins viţele sale pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale”, că nu este loc sub cer întru care să nu se fi întemeiat dumnezeieştile ei teascuri. Pentru ea se roagă şi aceia să dobîndească milostivire, şi povestesc patimile ei cele de multe feluri:
16 Arsă a fost cu foc şi săpată afară,
De aici, mai vîrtos este arătat că Psalmul mai-nainte vesteşte cele pentru Babilonianul, iar nu cele pentru Antioh, după cum li s-a părut oarecărora. Că Babilonianul a ars Biserica şi a dat focului cea mai mare parte a cetăţii; aşa, şi aici zice că nu s-au dus culegînd doar rodul, ci şi via au săpat-o afară, şi din rădăcină au smuls-o şi cu foc au cheltuit-o.
dar de certarea feţei Tale ei vor pieri.
Însă, arătîndu-Te şi pornindu-Te Tu, se vor face de tot deşerţi şi vor pieri cu totul.
17 Să fie mîna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste Fiul omului pe Care L-ai întărit Ţie.
Deci: Vom dobîndi a Ta purtare de grijă, fiindcă, biruindu-Te de iubirea de oameni, Te vei întrupa dintru noi. Iar „Fiu al omului” Îl numeşte pe Domnul slavei, pentru Care zice Pavel: „Dacă ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuşi Domnul slavei.”
18 Şi nu ne vom depărta de la Tine,
Că eşti nemincinos a-Ţi împlini făgăduinţele: că, luîndu-se dintru noi pîrga aceasta, toată firea oamenilor Îl va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi va lăuda iubirea Sa de oameni.
via-ne-vei şi numele Tău vom chema.
Şi aşa se va dezlega stăpînirea morţii, şi noi vom dobîndi viaţa veşnică, închinîndu-ne Ţie, Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru.
Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi, arată faţa Ta şi ne vom mîntui!
Deci: Pentru acestea toate şi pentru mîntuirea ce va să fie prin noi tuturor oamenilor, slobozeşte-ne de cele mîhnicioase şi ne dăruieşte întoarcerea! Că, dacă numai Te vei arăta, vom dobîndi mîntuirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cinci regi Asirieni au purtat acest nume. Aici e vorba de Salmanasar al V-lea, care primea bir de la Osea, împăratul din Israil, pe care dealtfel l-a şi luat rob (vezi Cartea a doua a Împăraţilor, capitolul 17).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam, Fericitul Teodorit nu deosebeşte între Asirieni şi Babilonieni.