Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

11 Întinsu-şi-a curpenii săi pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale.
După ce a numit norodul „vie”, cu închipuire, a zăbovit întru aceasta: şi „munţi” numeşte tăria neamurilor vecine, iar „umbră” ce le acoperă e puterea lui Israil care s-a pus asupra lor; „cedrii ai lui Dumnezeu” sînt boierii cei înalţi, care au luat de la Dumnezeu să stăpînească peste norod, iar „mlădiţe” care acoperă cedrii a numit împărăţia Israilitenilor, care s-a făcut mai strălucită decît acelea. Şi am învăţat că s-a făcut acest lucru în zilele Fericitului David şi ale lui Solomon: că marele David nu lua dajdie de bir numai de la cei de altă seminţie – de la Idumei, de la Amaniteni şi de la Moaviţi – ci şi de la amîndouă Siriile; iar către Solomon a alergat şi împărăteasa Etiopilor, atît de vestit se făcuse la toţi. Iar „curpeni ai viei” numeşte mulţimea norodului; „odrasle” – pe nemernicii care au venit către dînşii din neamuri, primind dumnezeiasca cunoştinţă. Şi prin toate a arătat buna-norocire mai dinainte a norodului.
12 Pentru ce ai surpat gardul ei, şi o culeg pe dînsa toţi cei ce trec pe cale?
Pentru ce oare ai lipsit-o pe dînsa de a Ta purtare de grijă şi ai făcut-o lesne prinsă şi supusă celor ce voiesc a o nedreptăţi? Şi „gard” a numit întemeierea: că, ceea ce este viei gardul, aceasta e purtarea de grijă a lui Dumnezeu celor învredniciţi de dînsa; iar „trecători pe cale” sînt războinicii. Că, precum călătorii culeg fără frică via neîngrădită şi nepăzită şi jefuiesc rodul acesteia, aşa şi cel dezgolit de dumnezeiasca purtare de grijă se face lesne biruit celor ce voiesc să-l nedreptăţească.
13 A stricat-o pe dînsa porcul din pădure, şi vierul sălbatic a păscut-o pe dînsa.
Aici a arătat multele năvăliri ale Asirienilor: Pentru că Salmanasar[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi Senahirim au prădat celelalte seminţii şi cetăţi, iar Nabucodonosor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a înconjurat Ierusalimul, i-a robit pe cei ce scăpaseră de moarte. Şi, de vreme ce a numit Ierusalimul „vie”, după cuviinţă le-a zis „porci mistreţi” războinicilor săi, fiindcă mai cu seamă fiarele acestea sînt bîntuitoare ale viilor. Iar „vier sălbatic” e porcul ce petrece singur deosebi, care este mai sălbatic decît toţi, întorcîndu-se şi fugind şi de împărtăşirea cu ceilalţi porci. Deci, de vreme ce şi Nabucodonosor era mai sălbatic decît ceilalţi împăraţi, după cuviinţă pe dînsul l-a numit „vier sălbatic”.
14 Dumnezeul Puterilor, întoarce-Te dar, şi caută din cer, şi vezi, şi cercetează via aceasta
15 şi o săvîrşeşte pe dînsa, pe care a sădit-o dreapta Ta,
Deci: Te rog pe Tine, Stăpînul cel puternic, să vezi de sus vătămarea viei acesteia şi să-i învredniceşti de tămăduire patima, că a Ta purtare de grijă i-a dat ei buna-norocire mai dinainte. Iar „dreaptă” numeşte purtarea de grijă.
şi pe Fiul omului, pe Care L-ai întărit Ţie!
Aici, ne învaţă odrăslirea Stăpînului Hristos: că se roagă ca via să se învrednicească de grijire pentru Biserica ce avea să se ia dintru dînsa, pe care arătat a numit-o „Fiu al omului”. Aşa, întru Sfinţitele Evanghelii, şi DomnulSe numeşte pe Sine „Fiu al omului”-măcar de era împreună Dumnezeu şi om - punînd numirea de la firea cea văzută. Deci cuvîntul cel proorocesc învaţă pe cei robiţi să roage pe Dumnezeul tuturor să facă milă cu via pentru mîntuitoarea rădăcină ce avea să răsară din ea. Că aşa Se numeşte şi Domnul pe Sine, zicînd: „Eu sînt via cea adevărată, iar voi mlădiţele, şi Tatăl Meu este lucrătorul.” Căci, ca om, este vie; iar ca Dumnezeu, şi lucrător care seamănă sămînţă bună în ţarina sa. Că, odrăslind dintru via aceasta ce ajunsese netrebnică şi aducea lucrătorului spini în loc de struguri, El S-a făcut vie adevărată şi a odrăslit mlădiţe prea-mari: mulţimea celor ce au crezut întru Dînsul. Via aceasta cu adevărat „şi-a întins viţele sale pînă la mare, şi pînă la rîuri odraslele sale”, că nu este loc sub cer întru care să nu se fi întemeiat dumnezeieştile ei teascuri. Pentru ea se roagă şi aceia să dobîndească milostivire, şi povestesc patimile ei cele de multe feluri:
16 Arsă a fost cu foc şi săpată afară,
De aici, mai vîrtos este arătat că Psalmul mai-nainte vesteşte cele pentru Babilonianul, iar nu cele pentru Antioh, după cum li s-a părut oarecărora. Că Babilonianul a ars Biserica şi a dat focului cea mai mare parte a cetăţii; aşa, şi aici zice că nu s-au dus culegînd doar rodul, ci şi via au săpat-o afară, şi din rădăcină au smuls-o şi cu foc au cheltuit-o.
dar de certarea feţei Tale ei vor pieri.
Însă, arătîndu-Te şi pornindu-Te Tu, se vor face de tot deşerţi şi vor pieri cu totul.
17 Să fie mîna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste Fiul omului pe Care L-ai întărit Ţie.
Deci: Vom dobîndi a Ta purtare de grijă, fiindcă, biruindu-Te de iubirea de oameni, Te vei întrupa dintru noi. Iar „Fiu al omului” Îl numeşte pe Domnul slavei, pentru Care zice Pavel: „Dacă ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuşi Domnul slavei.”
18 Şi nu ne vom depărta de la Tine,
Că eşti nemincinos a-Ţi împlini făgăduinţele: că, luîndu-se dintru noi pîrga aceasta, toată firea oamenilor Îl va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi va lăuda iubirea Sa de oameni.
via-ne-vei şi numele Tău vom chema.
Şi aşa se va dezlega stăpînirea morţii, şi noi vom dobîndi viaţa veşnică, închinîndu-ne Ţie, Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru.
Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi, arată faţa Ta şi ne vom mîntui!
Deci: Pentru acestea toate şi pentru mîntuirea ce va să fie prin noi tuturor oamenilor, slobozeşte-ne de cele mîhnicioase şi ne dăruieşte întoarcerea! Că, dacă numai Te vei arăta, vom dobîndi mîntuirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cinci regi Asirieni au purtat acest nume. Aici e vorba de Salmanasar al V-lea, care primea bir de la Osea, împăratul din Israil, pe care dealtfel l-a şi luat rob (vezi Cartea a doua a Împăraţilor, capitolul 17).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Cum ziceam, Fericitul Teodorit nu deosebeşte între Asirieni şi Babilonieni.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 80

Întru sfîrşit, pentru teascuri, Psalmul lui Asaf.

Psalmul mai-nainte vesteşte aducerea înapoi a Iudeilor, şi înstrăinarea lor de Dumnezeu, după care s-a făcut chemarea neamurilor, şi rodul bunei-credinţe, care se aduce lui Dumnezeu întru sfintele biserici ca întru nişte teascuri. Şi începutul Psalmului s-a închipuit ca şi cum cei ce aduc rugăciunea se întorseseră acum, şi dănţuiau şi îşi porunceau unii altora să laude pe Dumnezeu, Cel ce i-a mîntuit pe dînşii.
Bucuraţi-vă lui Dumnezeu, ajutorului nostru,
Iar Simmah a zis: „binecuvîntaţi”, şi Achila: „lăudaţi”. Zice: Aduceţi laudă de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce ne-a împărtăşit de a Sa purtare de grijă.
strigaţi Dumnezeului lui Iacov!
Strigarea este de biruinţă, după cum am zis de multe ori, deci îşi poruncesc unii altora să aducă cîntarea de laudă lui Dumnezeu, Celui ce le-a dăruit biruinţa.
2 Cîntaţi Psalmi şi bateţi în timpane, cîntaţi din psaltire veselitoare şi din alăută!
Cîntau dumnezeiasca viersuire folosind multe feluri de organe. Şi Istoria Paralipomenilor ne învaţă acest lucru. Deci cuvîntul cel proorocesc porunceşte cetelor acelora ca unii altora să împartă prea-potrivitul glas al organelor, şi unii cu lire, alţii cu timpane, iar alţii cu alăute să laude pe Dumnezeu. Că psaltirea, Simmah a numit-o „liră”.
3 Trîmbiţaţi în lună nouă cu trîmbiţă, în ziua cea bine-vestită a sărbătorii voastre!
Dumnezeu a poruncit preoţilor să folosească trîmbiţe, acestea aducînd aminte norodului de trîmbiţele ce sunaseră în muntele Sinai. Pentru că, vorbind în muntele Sinaiului, Dumnezeul tuturor a glăsuit glas mare de trîmbiţe; deci, întrebuinţînd trîmbiţele, preoţii aduceau aminte norodului de arătarea aceea a lui Dumnezeu. Deci şi aceştia porunceau celor ce dobîndiseră întoarcerea şi cîştigaseră dumnezeiescul ajutor să folosească, împreună cu alte organe, şi trîmbiţele, după cuviinţă.
4 Că porunca pentru Israil este, şi judecata Dumnezeului lui Iacov.
5 Mărturie întru Iosif a pus-o pe dînsa, cînd a ieşit el din pămîntul Egiptului
„Iosif” numeşte aici tot norodul, că, de vreme ce Iosif s-a făcut lor pricinuitor al întăririi în Egipt, dintru dînsul a numit norodul. Şi zice că a dat norodului punerea de lege după ce l-a slobozit din Egipt. Apoi, povesteşte facerile de bine către dînsul:
şi a auzit limba pe care n-o ştia.
Că, neprimind vreodată glas dumnezeiesc, l-au auzit în pustie pe acesta, cînd au primit Legea.
6 Scos-a de sub sarcină spinarea lui; că mîinile lui la coşniţă au robit.
Aici, a arătat ostenelile din Egipt: amara robie şi facerea de cărămizi, pentru că erau siliţi poate să aducă tina cu umerii, şi spinările simţeau cu covîrşire nişte osteneli ca acestea. De aici înainte, aduce în mijloc faţa lui Dumnezeu care vorbeşte: şi întîi le aminteşte facerile de bine către dînşii, apoi aduce în lăuntru dojenire şi sfătuire. După acestea, mai-nainte vesteşte nesupunerea şi pedeapsa nesupunerii.
7 Întru necaz M-ai chemat, şi te-am izbăvit.
Ai suspinat în Egipt, fiind ticăloşit şi obosit cu ostenelile, şi numaidecît te-am învrednicit de iubirea Mea de oameni. Aceasta ne învaţă şi istoria, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil pentru lucrurile cele aspre, şi s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.”
Auzitu-te-am întru ascundere de vifor,
Iar Simmah zice aşa: „Auzitu-te-am pe tine, ascuns prin tunet”; încă şi ceilalţi tălmăcitori au pus de asemenea „tunet”. Şi arată prin acestea că: Deşi sînt nearătat şi am firea nevăzută, am făcut prea-arătată mîntuirea ta, cu ranele Egiptenilor, ca şi cu un tunet, însemnînd tuturor cîtă purtare de grijă am pentru tine.
cercatu-te-am la apa prigonirii.
Venind la Mara şi aflînd apa amară, au strigat asupra lui Moisi şi au cîrtit asupra lui Dumnezeu. Deci locul a primit numele din lucru.[COLOR=#800080][1][/COLOR]De aceea zice: Te-am mustrat acolo pentru socoteala ta cea nemulţumitoare, şi lesne am schimbat gustul apei şi am arătat-o dulce pe cea amară.
8 Ascultă, norodul Meu, şi Mă voi mărturisi ţie:
Deci: După ce ai luat cercare a puterii Mele, primeşte cu osîrdie punerile de lege aduse ţie de la Mine, că „mărturie” este ceea ce mai-nainte îţi grăieşte pedeapsa nesupunerii şi folosul bunei-supuneri.
9 Israile, de mă vei asculta pe Mine, nu va fi întru tine dumnezeu nou, nici te vei închina la dumnezeu străin.
Şi mai descoperit Se arată pe Sine, zicînd:
10 Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am adus din pămîntul Egiptului.
Pe acestea le are şi înainte-cuvîntarea Legii: „Eu sînt – zice – Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pămîntul Egiptului; nu vor fi ţie alţi dumnezei afară de Mine.” Deci şi aici le porunceşte să nu se închine la dumnezeu străin şi nou, ci la Cel ce le-a dăruit slobozenia.
Acestea mustră totodată şi nebunia lui Arie şi a lui Evnomie.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Că, dacă Cel Unul Născut nu ar fi fost de o fiinţă cu Tatăl, apoi după cuviinţă S-ar fi numit „străin”; şi, de ar fi fost o vreme în care să nu fi fost El, Dumnezeu-Cuvîntul ar fi fost nou şi proaspăt, iar nu de-a pururea vecuitor. Deci ei, ticăloşii, calcă vădit dumnezeiasca Lege, şi mai ales cei ce le dogmatisesc pe ale rău-credinciosului Nestorie, care se închină la dumnezeu străin şi nou. Dar nu este vreme pentru a le mustra trăsnirea, că ajung şi acestea spre mustrarea fărădelegii lor.
Lărgeşte-ţi gura ta, şi o voi umple pe ea.
Zice: Fă-te bine-supus, şi vei primi belşugul bunătăţilor. De aici înainte, mută cuvîntul spre prihănire:
11 Şi n-a ascultat norodul Meu glasul Meu, şi Israil n-a luat aminte la Mine.
Deci eu am adus lui sfătuirea aceasta, iar el n-a suferit nici a auzi, nici a lua aminte la cele grăite de Mine.
12 Şi i-am slobozit pe dînşii după meşteşugurile inimilor lor; merge-vor întru meşteşugurile lor.
Iar Simmah zice aşa: „Deci i-am lăsat pe dînşii după plăcerea inimii lor, ca să umble întru sfaturile lor.” Aşa încă şi Achila: „Şi i-a slobozit pe dînşii întru răzvrătirea inimii lor; merge-vor întru sfaturile lor.” Că – zice - văzîndu-l pe Israil nesupus, l-am lipsit de purtarea Mea de grijă şi l-am lăsat să se poarte de ale sale gînduri, ca o corabie necîrmuită. Şi adevărul proorociei stă pus înainte spre privire celor ce voiesc să-l vadă: că, ajungînd pustii de ajutorul lui Dumnezeu, Iudeii s-au risipit peste tot pămîntul şi marea, şi s-au făcut robi în loc de slobozi şi trăiesc întru toată păgînătatea, folosindu-se de vrăji şi farmece drăceşti, nevrînd a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieşirea, capitolul 15.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit foloseşte orice prilej pentru a lupta împotriva ereticilor, dintre care Nestorie, ce va fi pomenit numaidecît, îi fusese prieten.

[patinina34]

13 De M-ar fi ascultat norodul Meu, Israil în căile Mele de ar fi umblat,
14 întru nimic pe vrăjmaşii lor i-aş fi smerit, şi peste cei ce îi necăjeau pe dînşii aş fi pus mîna Mea.
Şi, dacă ar fi suferit sfătuirile Mele şi ar fi urmat poruncilor Mele, cu lesnire aş fi pierdut pe vrăjmaşii lor. Pentru că acest „întru nimic” arată lesnirea, în loc de: Fără de trudă, fără de osteneală şi întru o cirtă de vreme puteam să aduc pieirea asupra acelora.
15 Vrăjmaşii Domnului au minţit Lui,
Iar Achila zice aşa: „Făcătorii de urîciune se vor lepăda de Domnul”. Fiindcă, prin lepădarea de Stăpînul Hristos, şi-au gătit urîciune asupra lor şi vrăjmaşi ai Domnului s-au aşezat pe sine, minţind Acestuia şi călcînd tocmelile făcute cu Dînsul. Că, după punerea de lege, norodul a răspuns: „Toate cîte a zis Domnul Dumnezeu le vom face şi le vom asculta!” Acestea sînt făgăduinţele, iar faptele - fără de îndoială împotrivnice, că L-au răstignit pe Stăpînul lor cel ce S-a arătat, şi au primit certare a păgînătăţii lor veşnica pieire. Şi nu numai ei, ci şi Arie, şi Evnomie, şi Nestorie şi cei ce cred dogmele lor. Aceasta a arătat şi proorocia:
şi va fi vremea lor în veac.
Iar Simmah a zis mai descoperit, că a adăugat „şi va fi vremea lor în veac” după: „Urîţi sînt Domnului cei ce au minţit Lui”. Iar „vreme” numeşte primejdiile, că aşa obişnuiesc a le numi Sirienii şi Evreii, încă şi mulţi dintre ai noştri. Deci zice că Iudeii vor cădea întru acestea nu întru o vreme hotărîtă, ci în veac vor fi lipsiţi de dumnezeiasca purtare de grijă. Şi cuvîntul acesta se aseamănă cu primul stih al Psalmului 73: „Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat pînă în sfîrşit?” - fiindcă şi acolo mai-nainte a vestit desăvîrşita lepădare a Iudeilor.
16 Şi i-a hrănit pe dînşii din grăsimea grîului, şi cu miere din piatră i-a săturat pe dînşii.
Zice: Bolind cu multă nemulţumire, nu şi-au adus aminte de bunătăţile date lor de demult. Că, în pustie, le-a scos apa cea prea-dulce din piatră, care, fiind însetaţi, li s-a părut că seamănă cu dulceaţa mierii; şi, după ce au intrat în pămîntul făgăduinţei, le-a dăruit cu îndestulare roadele pămîntului. Că din parte a arătat întregul, şi prin „grîu” a însemnat şi dăruirea celorlalte roade.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 81

Psalmul lui Asaf.

După ce în Psalmul dinainte a zis lepădarea Iudeilor, aici spune mai descoperit şi pricinile pentru care Dumnezeu îi lepăda pe dînşii, învăţîndu-ne că, dacă îi vom urma pe aceia, vom cădea cu adevărat întru aceleaşi sau chiar mai rele.
Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei, şi în mijloc pe dumnezei va judeca.
„Dumnezei” i-a numit pe boierii Iudeilor, ca pe unii cărora li se încredinţase judecata norodului; aşa îi numeşte pe ei şi Legea: „Pe dumnezei – zice – nu îi vei cuvînta de rău, şi pe boierul norodului tău nu îl vei grăi de rău!” Că - de vreme ce judecător cu adevărat este Dumnezeu, şi s-a dat şi oamenilor să judece – de aceea s-au numit „dumnezei” şi cei cărora li s-a încredinţat aceasta, fiindcă Îl urmează pe Dumnezeu întru acest lucru. Însă aici Dreptul Judecător îi mustră pe cei ce nu judecă cu dreptate, nici nu ţin cumpenele judecăţii fără plecare şi fără atîrnare mai mult una decît alta, şi mai-nainte vesteşte dreapta judecată ce va să se facă de Dînsul.
2 Pînă cînd judecaţi nedreptate şi feţele păcătoşilor le luaţi înainte?
Pînă cînd – zice – nu scoateţi hotărîre nemitarnică, ci vă lepădaţi a mustra nedreptatea celor puternici şi nelegiuiţi şi treceţi cu vederea pe cei ce trăiesc cu sărăcie, care se nedreptăţesc de aceştia?
3 Judecaţi sărmanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi-l.
Că fiecare dintru aceştia are trebuinţă de ajutor.
4 Scoateţi pe săracul şi pe scăpătatul, din mîna păcătoşilor izbăviţi-l pe dînsul.
Să nu se facă lesne prins săracul celor ce îl nedreptăţesc, de vreme ce vi s-a încredinţat judecata şi aveţi stăpînirea.
5 N-au cunoscut, nici au priceput, întru întuneric umblă.
Ci dintru acestea nici una n-au voit să cunoască, nici cu lumina cuvintelor Mele să se strălucească; de aceea, petrec ca şi cum ar trăi în noapte şi în întuneric.
Clătească-se-vor toate temeliile pămîntului.
Din pricina aceasta, s-a umplut viaţa de tulburare şi de furtună, şi de relele grămădite unele peste altele se clăteşte pămîntul.
6 Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi.
Deci Eu v-am cinstit pe voi, şi dintru a Mea numire v-am împărtăşit şi fii ai Mei v-am numit.
7 Iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi.
Simmah zice aşa: „Iar voi ca nişte oameni veţi muri şi ca unul din boieri veţi cădea.” Zice: Pentru că, necunoscînd a voastră cinste, le-aţi pătimit pe aceleaşi cu diavolul, care – de la Mine avînd încredinţată stăpînire, dar nevrînd a folosi spre trebuinţă cele date - a căzut din cinste. Şi încă veţi pătimi aceeaşi moarte cu ceilalţi oameni, neavînd nici o laudă după moarte. Aşa, după ce i-a mustrat pe judecătorii nedrepţi, cuvîntul proorocesc Îl roagă pe adevăratul şi dreptul Judecător să facă judecata lumii:
8 Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pămîntul, că Tu vei moşteni întru toate neamurile!
Iar acestea arată descoperit Judecata Stăpînului Hristos, căci către Dînsul, după firea cea omenească, a zis Tatăl: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Deci Proorocul se roagă ca Acesta să Se arate degrab, şi să judece cu dreptate, şi să-i oprească pe judecătorii cei nedrepţi, şi să părăsească moştenirea Iudeilor, luînd-o în loc pe cea a neamurilor, şi mai vîrtos pe aceasta să o înconjure şi tuturor oamenilor să le dăruiască mîntuire prin iconomia Sa cea necuprinsă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 82


Cîntarea Psalmului lui Asaf.

După întoarcerea din Babilon, văzînd înnoirea dumnezeieştii Biserici şi slava şi strălucirea Iudeilor, megieşii s-au adunat deodată şi, împreună strîngîndu-se cu alte neamuri barbare, au ridicat război asupra acelora. Şi pe acestea mai-nainte le grăiesc prea-dumnezeieştii Ioil şi Iezechil, mai-nainte le grăieşte şi Miheia, şi Zaharia, minunaţii Prooroci. Dar, voievozindu-i Zorobabel, Iudeii i-au biruit pe toţi, căci Dumnezeu a bătut război împreună cu dînşii de sus, pierzînd şi risipind semeţia războinicilor vrăjmaşi. Pe acestea mai-nainte le vesteşte Psalmul. Şi proorocia s-a închipuit întru rugăciune, dumnezeiescul Duh învăţîndu-i pe cei ce li se da război cum se cuvine a-L milostivi pe Dumnezeu.
Dumnezeule, cine se va asemăna Ţie?
Nici toată firea Îngerilor şi a oamenilor adunate împreună nu vor putea a se alătura puterii Tale, că ai stăpînire neasemuită. Iar pe acest „cine”, l-a pus în loc de: „nimeni”.
Să nu taci, nici să Te îmblînzeşti, Dumnezeule!
Rugămu-Te pe Tine, Stăpîne, să nu mai foloseşti obişnuita îndelungă-răbdare. Pentru că acest „să nu Te îmblînzeşti” asta arată. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „să nu Te linişteşti”. Apoi, ne învaţă şi pricina rugăciunii:
2 Că, iată, vrăjmaşii Tăi au sunat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
Ca marea – zice – au răsunat şi se învăluiesc, ridicîndu-se cu trufie şi cu semeţie, cei ce pentru vrăjmăşia către Tine au pornit războiul împotriva noastră. Căci, vrăjmăşuind asupra Ta, înconjură pe norodul cel afierosit Ţie:
3 Asupra norodului Tău au meşteşugit sfat rău şi au vrăjmăşuit asupra Sfinţilor Tăi.
Iar Simmah, în loc de: „asupra Sfinţilor Tăi”, zice: „asupra Ascunsului Tău”; iar Achila: „împotriva Celui ascuns de Tine”. Aşa a tălmăcit şi Teodotion. Că - de vreme ce dintru dînşii avea să odrăslească Stăpînul Hristos după trup, iar neamurile se adunaseră vrînd să smulgă neamul Iudeilor din rădăcină - Preasfîntul Duh îi învaţă pe dînşii să aducă această rugăciune, zicînd: Că nu numai pe noi ne viclenesc şi ne năpădesc, ci şi pe Cel Ascuns al Tău, Care întru noi este acoperit şi Care mai-nainte a vestit că va înflori din seminţia Iudei. Pentru că, tăindu-se rădăcina, de unde va odrăsli rodul? Dumnezeul tuturor a arătat aceasta şi prin Isaia: „Ca atunci – zice – cînd găseşti broboana în strugur şi zici: Să nu-l vatămi pe dînsul, că blagoslovenia Domnului este întru dînsul! - aşa voi face pentru cei ce Îmi slujesc. Pentru aceasta nu voi pierde pe toţi, şi voi scoate sămînţa din Iacov şi din Iuda, şi atunci îi voi da pe ceilalţi la pierzarea cea de tot.” Deci, pentru broboana aceea una, tot strugurul a dobîndit purtare de grijă, iar mai vîrtos toată via; iar după ce s-a luat aceea şi împreună cu ea s-a cules şi restul rodului, via s-a dat fiarelor, „şi o strică pe dînsa vierul din pădure, şi porcul sălbatic o paşte şi toţi cei ce trec pe cale o calcă precum voiesc”.
Aceasta dar o zic şi aici, rugîndu-se: Că nu numai asupra noastră, ci şi asupra Ascunsului Tău îndrăznesc turbarea - pentru că acel „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L!” i-a vădit pe dînşii, căci ca nişte cîini erau turbaţi. Şi cu acestea sînt împreună-glăsuitoare şi cele adăugate:
4 Zis-au: Veniţi şi să-i pierdem pe dînşii din neam! Şi să nu se mai pomenească numele lui Israil încă.
Pierzare desăvîrşită voiesc să aducă asupra noastră, şi să dea uitării pe mult-vestitul Israil. Apoi, numără pe megieşi, care i-au chemat şi i-au adunat şi pe ceilalţi:
5 Că s-au sfătuit întru o unire, dimpreună împotriva Ta aşezămînt au pus
Iar cei ce au ridicat războiul asupra Ta cu împreună-glăsuire sînt aceştia:
6 lăcaşurile Idumeilor şi Ismailitenii,
Idumeii îşi trăgeau neamul din Isav, că Isav s-a numit Edom. Iar Ismailitenii sînt strănepoţi ai lui Ismail.
Moav şi Agarenii,
Moav a fost fiu al lui Lot, şi dintru acesta s-a alcătuit neam şi s-a făcut mare. Iar Agarenii sînt altă seminţie a lui Ismail, care de la Agar s-au numit, iar aceasta a fost maică a lui Ismail.
7 Gheval, şi Amon şi Amalic,
Amalic a fost şi el nepot al lui Isav, şi neam mare s-a făcut şi dintru acesta. Iar Amon – fiu al lui Lot. Şi parte sînt şi aceştia a Arabiei, iar Ghevalenii sînt vecini ai Idumeii.
cei de altă seminţie, cu cei ce locuiesc în Tir.
Ceilalţi tălmăcitori îi numesc „de altă seminţie” pe Filisteni, pe care noi îi numim Palestinieni; că aceştia singuri fiind rămaşi din neamul lui Hanaan şi locuind lîngă Israil, după cuviinţă s-au numit cu covîrşire „de altă seminţie”.
8 Că şi Asur împreună cu dînşii a venit,
Asirii întru acea vreme nu împărăţeau, deci cuvîntul însemnează pe Samarineni, care erau colonie a Asirienilor şi, după robirea celor zece seminţii, se sălăşluiseră întru cetăţile acelora.
făcutu-s-a spre ajutorul fiilor lui Lot.
Cuvîntul arată pe Moaviteni şi pe Amoniteni, că s-au sculat cu covîrşire asupra norodului şi le-au adunat pe celelalte neamuri.
9 Fă-le lor ca lui Madiam şi Sisarie, ca lui Iavim la pîrîul Chişon!
10 Pierit-au în Endor,
Pomenesc facerile de bine mai dinainte ca nişte bine-recunoscători şi mulţumitori, cerînd acelaşi ajutor. Iar pe aceştia şi pe voievozii lor, i-au pierdut Barac şi Proorociţa Debora[COLOR=#800080][1][/COLOR].
făcutu-s-au ca gunoiul pămîntului.
Că, rămînînd neîngropaţi, s-au risipit şi ca gunoiul s-au amestecat cu pămîntul.

[patinina34]

11 Pune pe boierii lor ca pe Oriv, şi Zif, şi Zevel şi Salamana,
12 pe toţi boierii lor,
Pe aceştiaîi pomeneşteIstoria Judecătorilor; şi i-a ucis pe dînşii Ghedeon, făcîndu-se voievod de către dumnezeiescul dar. Asemenea lor se roagă să se prăpădească şi războinicii acelora, şi ne învaţă pricina:
care au zis: Să moştenim nouă înşine jertfelnicul lui Dumnezeu!
Că se dîrjesc şi se semeţesc să apuce sub stăpînirea lor şi Biserica cea sfinţită şi dăruită Ţie - fiindcă „jertfelnic al lui Dumnezeu” a numit Biserica. Iar Simmah a pus în loc de „jertfelnic”: „lăcaş”. De aici s-a făcut arătată toată pricina Psalmului: că - de vreme ce, întorcîndu-se, au zidit Biserica de a doua oară şi toată slujba Legii se săvîrşea printr-însa, iar megieşii vrăjmăşuiau pe Iudei pentru petrecerea după Lege- pentru aceasta au făcut toată pornirea asupra Bisericii: ca, împreună cu aceasta, să sfîrşească şi neamul Iudeilor, şi slujba după Lege.
13 Dumnezeul meu, pune-i pe dînşii ca o roată!
În loc de: Porunceşte să se învîrtească în primejdii de multe feluri, şi înfăşoară-i cu rele grămădite unele peste altele!
Ca trestia înaintea feţei vîntului,
Risipeşte-i pe dînşii ca pe trestia ce se vîntură de vînt!
14 ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
15 aşa îi vei goni pe dînşii întru viforul Tău, şi întru urgia Ta îi vei tulbura.
În păduri, de sine-şi se aprinde văpaie, copacii mişcîndu-se de vînt mare şi silnic, şi frecîndu-se unii cu alţii, şi prin frecare lucrînd fierbinţeală şi unii de alţii aprinzîndu-se cîte puţin. Deci se roagă ca şi aceştia să se cheltuiască unii de alţii asemenea şi să se dea fărădelegilor lor, după proorocia ce zice: „Mergeţi întru lumina focului vostru şi întru văpaia pe care aţi aprins-o.”
16 Umple feţele lor de ocară, şi vor căuta numele Tău, Doamne!
Că, greşindu-se de acelea pe care le voiesc şi umplîndu-se de ruşine, vor cunoaşte puterea Ta.
17 Să se ruşineze, şi să se tulbure în veacul veacului, şi să se înfrunteze şi să piară!
18 Şi să cunoască ei că numele Îţi este Domnul, Tu singur prea-înalt peste tot pămîntul.
Lucruri bune cer pentru vrăjmaşii lor, chiar dîndu-li-se război de către dînşii: că se roagă ca ei să se îmbrace cu ruşine în loc de dîrjie, şi prin ruşine să rodească dumnezeiasca cunoştinţă, şi să se izbăvească de înşelăciunea idolilor şi să se înveţe prin cercare că El este singur Dumnezeu şi Stăpîn, Care întru cele înalte locuieşte, şi spre cele smerite priveşte, şi toată zidirea o chiverniseşte şi o cîrmuieşte, a căreia mîntuire a săvîrşit-o Dumnezeul cel din Dumnezeu, Fiul cel unul născut, după înomenirea Sa cea necuprinsă şi neajunsă.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Barac şi Debora, vezi Cartea Judecătorilor, capitolul 4 şi 5.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 83

Pentru teascuri. Fiilor lui Core.

Îndoită este proorocia Psalmului acestuia, că mai-nainte vesteşte nu numai chemarea înapoi a Iudeilor, ci şi mîntuirea a toată lumea. Iar „teascuri”, după cum şi mai-nainte am zis, numeşte bisericile, că întru acestea îşi aduce rodul său via cea dumnezeiască, iar noi gătim vinul cel mîntuitor, care veseleşte inimile credincioşilor cu adevărat.
Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne!
2 Doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu în curţile Domnului.
Pe acestea s-au învăţat să le zică şi cei ce petreceau în Babilon, ca să dorească întoarcerea şi slujba cea după Lege, şi noi, cei ce am dobîndit mîntuirea şi căpătăm folosul din dumnezeieştile biserici. Însă mai cu covîrşire nouă ni se cuvine proorocia, ce zice că vor fi multe lăcaşuri: că numeşte multe „teascuri”, şi de asemenea pomeneşte multe „altare”, iar Iudeii aveau doar o singură biserică şi un singur altar. Şi fiecare zicere aprinde mintea spre dragoste dumnezeiască, spunînd că lăcaşurile lui Dumnezeu sînt „iubite” şi vrednice de îndrăgit. Şi nu aşa prost zice că le doreşte, ci că „se sfîrşeşte” spre curţile Domnului. Şi împreună-răsunătoare cu acestea sînt şi cele ce urmează:
Inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
Şi nu doar sufletul saltă şi se bucură, ci şi trupul s-a împărtăşit de dulceaţă primind nădejdea învierii - că aceasta însemnează cuvîntul. Pentru aceasta L-a şi numit „viu” pe Dumnezeu, ca pe Cel ce este dătător al vieţii. Că, de vreme ce dumnezeii Babilonienilor şi cei ai strămoşilor noştri erau neînsufleţiţi şi nesimţitori cu totul, prea după cuviinţă cei ce s-au izbăvit de aceia Îl numesc „viu” pe Dumnezeul cel adevărat, că al Lui este glasul: „Eu sînt Viaţa şi învierea. Şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi întru Mine.”
3 Că pasărea şi-a aflat ei-şi casă, şi turtureaua cuib ei-şi, unde îşi va pune puii săi:
Iar Achila zice aşa: „Că zburătoarea şi-a aflat ei-şi casă, şi pasărea cuib ei-şi, unde şi-a pus puii săi.” Că - precum vrăbiile, turturelele şi celelalte zburătoare se rătăcesc neavînd cuib, iar după ce şi l-au făcut se obişnuiesc a petrece întru dînsul şi acolo îi hrănesc pe ai lor pui – aşa ne rătăceam şi noi de demult; iar acum, fiind chemaţi de darul Tău şi aflînd lăcaşurile Tale, lîngă altarele Tale îi învăţăm pe ai noştri pui, la Tine slujim şi stăruim împreună cu copiii noştri, şi de la Tine primim hrana cea duhovnicească.
altarele Tale, Doamne al Puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Că sfintele Tale altare sînt a noastră cuşcă, şi cuib şi desfătare a bunătăţilor, căci, către acelea căscînd gurile ca nişte pui, primim de la Tine dumnezeiasca şi mîntuitoarea hrană.
4 Fericiţi – toţi care locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.
Celor din Babilon, acestea se potrivesc cu închipuire, iar nouă ni se cuvin după însuşi adevărul. Pentru că aceia, departe fiind de dumnezeiasca Biserică, îi fericesc pe cei ce dobîndeau purtarea de grijă de acolo; iar noi, după ce am gustat dumnezeiasca dulceaţă, numim fericiţi pe cei ce stăruie totdeauna lîngă Dumnezeu şi se desfătează întru dumnezeieştile bunătăţi.
5 Fericit – bărbatul al căruia ajutorul lui este de la Tine, suişuri în inima sa a pus
Cuvîntul fericeştepe cel ce pururea dobîndeşte dumnezeiasca Pronie şi îşi luminează mintea cu dumnezeiescul dar, pururea învîrtind întru dînsa gîndurile cele bine-credincioase. Că proorocescul cuvînt a numit „suişuri ale lui Dumnezeu” care se fac în inimă gîndurile cele bine-credincioase pentru Dumnezeu.
6 în valea plîngerii, în locul care i-a fost pus. Că blagoslovenie va da Cel ce pune lege.
Pentru că cel ce primeşte suişurile lui Dumnezeu întru inima sa şi a învăţat blagosloveniile Puitorului de lege nu se dă pe sine la rîs şi la desfătare, ci la plîns şi la lacrimi, de aici dorind izbăvirea. Că a auzit pe Dumnezeu zicînd: „Fericiţi – cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.” Şi: „Fericiţi – cei ce plîng acum, că aceia vor rîde.” Deci, făcînd aceste tocmeli, aşteaptă blagoslovenia Puitorului de lege.
Iar „vale a plîngerii” zice cu închipuire locul întru care, arătîndu-se, Îngerul a mustrat fărădelegea norodului şi a pornit mulţimea spre plîngere.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Că dintru acea pricină s-a numit aşa locul acela, dar chiar cu adevărat vale a plîngerii este viaţa aceasta de acum, în care Adam îşi mînca pîinea întru sudoarea feţei şi Eva îşi năştea întru scîrbe copiii. Şi nu numai cei ce păcătuiesc, ci şi Sfinţii suspină, şi unul zice că pînă la moarte

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci, s-a suit un Înger al Domnului din Ghilgal către Bochim, către Betel şi către casa lui Israil, şi le-a zis: Aşa grăieşte Domnul: Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe în veac legămîntul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii ţării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărîmaţi şi jertfelnicele lor să le dărîmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta? De aceea vă zic: Nu Mă voi apuca să strămut pe locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi mreajă. Cînd a spus Îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israil, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plîns. De aceea s-a şi numit locul acela Bochim. Şi au adus ei acolo jertfă Domnului” (Judecători, 2:1-5).