[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 81

Psalmul lui Asaf.

După ce în Psalmul dinainte a zis lepădarea Iudeilor, aici spune mai descoperit şi pricinile pentru care Dumnezeu îi lepăda pe dînşii, învăţîndu-ne că, dacă îi vom urma pe aceia, vom cădea cu adevărat întru aceleaşi sau chiar mai rele.
Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei, şi în mijloc pe dumnezei va judeca.
„Dumnezei” i-a numit pe boierii Iudeilor, ca pe unii cărora li se încredinţase judecata norodului; aşa îi numeşte pe ei şi Legea: „Pe dumnezei – zice – nu îi vei cuvînta de rău, şi pe boierul norodului tău nu îl vei grăi de rău!” Că - de vreme ce judecător cu adevărat este Dumnezeu, şi s-a dat şi oamenilor să judece – de aceea s-au numit „dumnezei” şi cei cărora li s-a încredinţat aceasta, fiindcă Îl urmează pe Dumnezeu întru acest lucru. Însă aici Dreptul Judecător îi mustră pe cei ce nu judecă cu dreptate, nici nu ţin cumpenele judecăţii fără plecare şi fără atîrnare mai mult una decît alta, şi mai-nainte vesteşte dreapta judecată ce va să se facă de Dînsul.
2 Pînă cînd judecaţi nedreptate şi feţele păcătoşilor le luaţi înainte?
Pînă cînd – zice – nu scoateţi hotărîre nemitarnică, ci vă lepădaţi a mustra nedreptatea celor puternici şi nelegiuiţi şi treceţi cu vederea pe cei ce trăiesc cu sărăcie, care se nedreptăţesc de aceştia?
3 Judecaţi sărmanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi-l.
Că fiecare dintru aceştia are trebuinţă de ajutor.
4 Scoateţi pe săracul şi pe scăpătatul, din mîna păcătoşilor izbăviţi-l pe dînsul.
Să nu se facă lesne prins săracul celor ce îl nedreptăţesc, de vreme ce vi s-a încredinţat judecata şi aveţi stăpînirea.
5 N-au cunoscut, nici au priceput, întru întuneric umblă.
Ci dintru acestea nici una n-au voit să cunoască, nici cu lumina cuvintelor Mele să se strălucească; de aceea, petrec ca şi cum ar trăi în noapte şi în întuneric.
Clătească-se-vor toate temeliile pămîntului.
Din pricina aceasta, s-a umplut viaţa de tulburare şi de furtună, şi de relele grămădite unele peste altele se clăteşte pămîntul.
6 Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi.
Deci Eu v-am cinstit pe voi, şi dintru a Mea numire v-am împărtăşit şi fii ai Mei v-am numit.
7 Iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi.
Simmah zice aşa: „Iar voi ca nişte oameni veţi muri şi ca unul din boieri veţi cădea.” Zice: Pentru că, necunoscînd a voastră cinste, le-aţi pătimit pe aceleaşi cu diavolul, care – de la Mine avînd încredinţată stăpînire, dar nevrînd a folosi spre trebuinţă cele date - a căzut din cinste. Şi încă veţi pătimi aceeaşi moarte cu ceilalţi oameni, neavînd nici o laudă după moarte. Aşa, după ce i-a mustrat pe judecătorii nedrepţi, cuvîntul proorocesc Îl roagă pe adevăratul şi dreptul Judecător să facă judecata lumii:
8 Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pămîntul, că Tu vei moşteni întru toate neamurile!
Iar acestea arată descoperit Judecata Stăpînului Hristos, căci către Dînsul, după firea cea omenească, a zis Tatăl: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Deci Proorocul se roagă ca Acesta să Se arate degrab, şi să judece cu dreptate, şi să-i oprească pe judecătorii cei nedrepţi, şi să părăsească moştenirea Iudeilor, luînd-o în loc pe cea a neamurilor, şi mai vîrtos pe aceasta să o înconjure şi tuturor oamenilor să le dăruiască mîntuire prin iconomia Sa cea necuprinsă.