Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 81

Psalmul lui Asaf.

După ce în Psalmul dinainte a zis lepădarea Iudeilor, aici spune mai descoperit şi pricinile pentru care Dumnezeu îi lepăda pe dînşii, învăţîndu-ne că, dacă îi vom urma pe aceia, vom cădea cu adevărat întru aceleaşi sau chiar mai rele.
Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei, şi în mijloc pe dumnezei va judeca.
„Dumnezei” i-a numit pe boierii Iudeilor, ca pe unii cărora li se încredinţase judecata norodului; aşa îi numeşte pe ei şi Legea: „Pe dumnezei – zice – nu îi vei cuvînta de rău, şi pe boierul norodului tău nu îl vei grăi de rău!” Că - de vreme ce judecător cu adevărat este Dumnezeu, şi s-a dat şi oamenilor să judece – de aceea s-au numit „dumnezei” şi cei cărora li s-a încredinţat aceasta, fiindcă Îl urmează pe Dumnezeu întru acest lucru. Însă aici Dreptul Judecător îi mustră pe cei ce nu judecă cu dreptate, nici nu ţin cumpenele judecăţii fără plecare şi fără atîrnare mai mult una decît alta, şi mai-nainte vesteşte dreapta judecată ce va să se facă de Dînsul.
2 Pînă cînd judecaţi nedreptate şi feţele păcătoşilor le luaţi înainte?
Pînă cînd – zice – nu scoateţi hotărîre nemitarnică, ci vă lepădaţi a mustra nedreptatea celor puternici şi nelegiuiţi şi treceţi cu vederea pe cei ce trăiesc cu sărăcie, care se nedreptăţesc de aceştia?
3 Judecaţi sărmanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi-l.
Că fiecare dintru aceştia are trebuinţă de ajutor.
4 Scoateţi pe săracul şi pe scăpătatul, din mîna păcătoşilor izbăviţi-l pe dînsul.
Să nu se facă lesne prins săracul celor ce îl nedreptăţesc, de vreme ce vi s-a încredinţat judecata şi aveţi stăpînirea.
5 N-au cunoscut, nici au priceput, întru întuneric umblă.
Ci dintru acestea nici una n-au voit să cunoască, nici cu lumina cuvintelor Mele să se strălucească; de aceea, petrec ca şi cum ar trăi în noapte şi în întuneric.
Clătească-se-vor toate temeliile pămîntului.
Din pricina aceasta, s-a umplut viaţa de tulburare şi de furtună, şi de relele grămădite unele peste altele se clăteşte pămîntul.
6 Eu am zis: Dumnezei sînteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi.
Deci Eu v-am cinstit pe voi, şi dintru a Mea numire v-am împărtăşit şi fii ai Mei v-am numit.
7 Iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi.
Simmah zice aşa: „Iar voi ca nişte oameni veţi muri şi ca unul din boieri veţi cădea.” Zice: Pentru că, necunoscînd a voastră cinste, le-aţi pătimit pe aceleaşi cu diavolul, care – de la Mine avînd încredinţată stăpînire, dar nevrînd a folosi spre trebuinţă cele date - a căzut din cinste. Şi încă veţi pătimi aceeaşi moarte cu ceilalţi oameni, neavînd nici o laudă după moarte. Aşa, după ce i-a mustrat pe judecătorii nedrepţi, cuvîntul proorocesc Îl roagă pe adevăratul şi dreptul Judecător să facă judecata lumii:
8 Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pămîntul, că Tu vei moşteni întru toate neamurile!
Iar acestea arată descoperit Judecata Stăpînului Hristos, căci către Dînsul, după firea cea omenească, a zis Tatăl: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Deci Proorocul se roagă ca Acesta să Se arate degrab, şi să judece cu dreptate, şi să-i oprească pe judecătorii cei nedrepţi, şi să părăsească moştenirea Iudeilor, luînd-o în loc pe cea a neamurilor, şi mai vîrtos pe aceasta să o înconjure şi tuturor oamenilor să le dăruiască mîntuire prin iconomia Sa cea necuprinsă.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 82


Cîntarea Psalmului lui Asaf.

După întoarcerea din Babilon, văzînd înnoirea dumnezeieştii Biserici şi slava şi strălucirea Iudeilor, megieşii s-au adunat deodată şi, împreună strîngîndu-se cu alte neamuri barbare, au ridicat război asupra acelora. Şi pe acestea mai-nainte le grăiesc prea-dumnezeieştii Ioil şi Iezechil, mai-nainte le grăieşte şi Miheia, şi Zaharia, minunaţii Prooroci. Dar, voievozindu-i Zorobabel, Iudeii i-au biruit pe toţi, căci Dumnezeu a bătut război împreună cu dînşii de sus, pierzînd şi risipind semeţia războinicilor vrăjmaşi. Pe acestea mai-nainte le vesteşte Psalmul. Şi proorocia s-a închipuit întru rugăciune, dumnezeiescul Duh învăţîndu-i pe cei ce li se da război cum se cuvine a-L milostivi pe Dumnezeu.
Dumnezeule, cine se va asemăna Ţie?
Nici toată firea Îngerilor şi a oamenilor adunate împreună nu vor putea a se alătura puterii Tale, că ai stăpînire neasemuită. Iar pe acest „cine”, l-a pus în loc de: „nimeni”.
Să nu taci, nici să Te îmblînzeşti, Dumnezeule!
Rugămu-Te pe Tine, Stăpîne, să nu mai foloseşti obişnuita îndelungă-răbdare. Pentru că acest „să nu Te îmblînzeşti” asta arată. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „să nu Te linişteşti”. Apoi, ne învaţă şi pricina rugăciunii:
2 Că, iată, vrăjmaşii Tăi au sunat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
Ca marea – zice – au răsunat şi se învăluiesc, ridicîndu-se cu trufie şi cu semeţie, cei ce pentru vrăjmăşia către Tine au pornit războiul împotriva noastră. Căci, vrăjmăşuind asupra Ta, înconjură pe norodul cel afierosit Ţie:
3 Asupra norodului Tău au meşteşugit sfat rău şi au vrăjmăşuit asupra Sfinţilor Tăi.
Iar Simmah, în loc de: „asupra Sfinţilor Tăi”, zice: „asupra Ascunsului Tău”; iar Achila: „împotriva Celui ascuns de Tine”. Aşa a tălmăcit şi Teodotion. Că - de vreme ce dintru dînşii avea să odrăslească Stăpînul Hristos după trup, iar neamurile se adunaseră vrînd să smulgă neamul Iudeilor din rădăcină - Preasfîntul Duh îi învaţă pe dînşii să aducă această rugăciune, zicînd: Că nu numai pe noi ne viclenesc şi ne năpădesc, ci şi pe Cel Ascuns al Tău, Care întru noi este acoperit şi Care mai-nainte a vestit că va înflori din seminţia Iudei. Pentru că, tăindu-se rădăcina, de unde va odrăsli rodul? Dumnezeul tuturor a arătat aceasta şi prin Isaia: „Ca atunci – zice – cînd găseşti broboana în strugur şi zici: Să nu-l vatămi pe dînsul, că blagoslovenia Domnului este întru dînsul! - aşa voi face pentru cei ce Îmi slujesc. Pentru aceasta nu voi pierde pe toţi, şi voi scoate sămînţa din Iacov şi din Iuda, şi atunci îi voi da pe ceilalţi la pierzarea cea de tot.” Deci, pentru broboana aceea una, tot strugurul a dobîndit purtare de grijă, iar mai vîrtos toată via; iar după ce s-a luat aceea şi împreună cu ea s-a cules şi restul rodului, via s-a dat fiarelor, „şi o strică pe dînsa vierul din pădure, şi porcul sălbatic o paşte şi toţi cei ce trec pe cale o calcă precum voiesc”.
Aceasta dar o zic şi aici, rugîndu-se: Că nu numai asupra noastră, ci şi asupra Ascunsului Tău îndrăznesc turbarea - pentru că acel „Ridică-L, ridică-L, răstigneşte-L!” i-a vădit pe dînşii, căci ca nişte cîini erau turbaţi. Şi cu acestea sînt împreună-glăsuitoare şi cele adăugate:
4 Zis-au: Veniţi şi să-i pierdem pe dînşii din neam! Şi să nu se mai pomenească numele lui Israil încă.
Pierzare desăvîrşită voiesc să aducă asupra noastră, şi să dea uitării pe mult-vestitul Israil. Apoi, numără pe megieşi, care i-au chemat şi i-au adunat şi pe ceilalţi:
5 Că s-au sfătuit întru o unire, dimpreună împotriva Ta aşezămînt au pus
Iar cei ce au ridicat războiul asupra Ta cu împreună-glăsuire sînt aceştia:
6 lăcaşurile Idumeilor şi Ismailitenii,
Idumeii îşi trăgeau neamul din Isav, că Isav s-a numit Edom. Iar Ismailitenii sînt strănepoţi ai lui Ismail.
Moav şi Agarenii,
Moav a fost fiu al lui Lot, şi dintru acesta s-a alcătuit neam şi s-a făcut mare. Iar Agarenii sînt altă seminţie a lui Ismail, care de la Agar s-au numit, iar aceasta a fost maică a lui Ismail.
7 Gheval, şi Amon şi Amalic,
Amalic a fost şi el nepot al lui Isav, şi neam mare s-a făcut şi dintru acesta. Iar Amon – fiu al lui Lot. Şi parte sînt şi aceştia a Arabiei, iar Ghevalenii sînt vecini ai Idumeii.
cei de altă seminţie, cu cei ce locuiesc în Tir.
Ceilalţi tălmăcitori îi numesc „de altă seminţie” pe Filisteni, pe care noi îi numim Palestinieni; că aceştia singuri fiind rămaşi din neamul lui Hanaan şi locuind lîngă Israil, după cuviinţă s-au numit cu covîrşire „de altă seminţie”.
8 Că şi Asur împreună cu dînşii a venit,
Asirii întru acea vreme nu împărăţeau, deci cuvîntul însemnează pe Samarineni, care erau colonie a Asirienilor şi, după robirea celor zece seminţii, se sălăşluiseră întru cetăţile acelora.
făcutu-s-a spre ajutorul fiilor lui Lot.
Cuvîntul arată pe Moaviteni şi pe Amoniteni, că s-au sculat cu covîrşire asupra norodului şi le-au adunat pe celelalte neamuri.
9 Fă-le lor ca lui Madiam şi Sisarie, ca lui Iavim la pîrîul Chişon!
10 Pierit-au în Endor,
Pomenesc facerile de bine mai dinainte ca nişte bine-recunoscători şi mulţumitori, cerînd acelaşi ajutor. Iar pe aceştia şi pe voievozii lor, i-au pierdut Barac şi Proorociţa Debora[COLOR=#800080][1][/COLOR].
făcutu-s-au ca gunoiul pămîntului.
Că, rămînînd neîngropaţi, s-au risipit şi ca gunoiul s-au amestecat cu pămîntul.

[patinina34]

11 Pune pe boierii lor ca pe Oriv, şi Zif, şi Zevel şi Salamana,
12 pe toţi boierii lor,
Pe aceştiaîi pomeneşteIstoria Judecătorilor; şi i-a ucis pe dînşii Ghedeon, făcîndu-se voievod de către dumnezeiescul dar. Asemenea lor se roagă să se prăpădească şi războinicii acelora, şi ne învaţă pricina:
care au zis: Să moştenim nouă înşine jertfelnicul lui Dumnezeu!
Că se dîrjesc şi se semeţesc să apuce sub stăpînirea lor şi Biserica cea sfinţită şi dăruită Ţie - fiindcă „jertfelnic al lui Dumnezeu” a numit Biserica. Iar Simmah a pus în loc de „jertfelnic”: „lăcaş”. De aici s-a făcut arătată toată pricina Psalmului: că - de vreme ce, întorcîndu-se, au zidit Biserica de a doua oară şi toată slujba Legii se săvîrşea printr-însa, iar megieşii vrăjmăşuiau pe Iudei pentru petrecerea după Lege- pentru aceasta au făcut toată pornirea asupra Bisericii: ca, împreună cu aceasta, să sfîrşească şi neamul Iudeilor, şi slujba după Lege.
13 Dumnezeul meu, pune-i pe dînşii ca o roată!
În loc de: Porunceşte să se învîrtească în primejdii de multe feluri, şi înfăşoară-i cu rele grămădite unele peste altele!
Ca trestia înaintea feţei vîntului,
Risipeşte-i pe dînşii ca pe trestia ce se vîntură de vînt!
14 ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
15 aşa îi vei goni pe dînşii întru viforul Tău, şi întru urgia Ta îi vei tulbura.
În păduri, de sine-şi se aprinde văpaie, copacii mişcîndu-se de vînt mare şi silnic, şi frecîndu-se unii cu alţii, şi prin frecare lucrînd fierbinţeală şi unii de alţii aprinzîndu-se cîte puţin. Deci se roagă ca şi aceştia să se cheltuiască unii de alţii asemenea şi să se dea fărădelegilor lor, după proorocia ce zice: „Mergeţi întru lumina focului vostru şi întru văpaia pe care aţi aprins-o.”
16 Umple feţele lor de ocară, şi vor căuta numele Tău, Doamne!
Că, greşindu-se de acelea pe care le voiesc şi umplîndu-se de ruşine, vor cunoaşte puterea Ta.
17 Să se ruşineze, şi să se tulbure în veacul veacului, şi să se înfrunteze şi să piară!
18 Şi să cunoască ei că numele Îţi este Domnul, Tu singur prea-înalt peste tot pămîntul.
Lucruri bune cer pentru vrăjmaşii lor, chiar dîndu-li-se război de către dînşii: că se roagă ca ei să se îmbrace cu ruşine în loc de dîrjie, şi prin ruşine să rodească dumnezeiasca cunoştinţă, şi să se izbăvească de înşelăciunea idolilor şi să se înveţe prin cercare că El este singur Dumnezeu şi Stăpîn, Care întru cele înalte locuieşte, şi spre cele smerite priveşte, şi toată zidirea o chiverniseşte şi o cîrmuieşte, a căreia mîntuire a săvîrşit-o Dumnezeul cel din Dumnezeu, Fiul cel unul născut, după înomenirea Sa cea necuprinsă şi neajunsă.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Barac şi Debora, vezi Cartea Judecătorilor, capitolul 4 şi 5.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 83

Pentru teascuri. Fiilor lui Core.

Îndoită este proorocia Psalmului acestuia, că mai-nainte vesteşte nu numai chemarea înapoi a Iudeilor, ci şi mîntuirea a toată lumea. Iar „teascuri”, după cum şi mai-nainte am zis, numeşte bisericile, că întru acestea îşi aduce rodul său via cea dumnezeiască, iar noi gătim vinul cel mîntuitor, care veseleşte inimile credincioşilor cu adevărat.
Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne!
2 Doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu în curţile Domnului.
Pe acestea s-au învăţat să le zică şi cei ce petreceau în Babilon, ca să dorească întoarcerea şi slujba cea după Lege, şi noi, cei ce am dobîndit mîntuirea şi căpătăm folosul din dumnezeieştile biserici. Însă mai cu covîrşire nouă ni se cuvine proorocia, ce zice că vor fi multe lăcaşuri: că numeşte multe „teascuri”, şi de asemenea pomeneşte multe „altare”, iar Iudeii aveau doar o singură biserică şi un singur altar. Şi fiecare zicere aprinde mintea spre dragoste dumnezeiască, spunînd că lăcaşurile lui Dumnezeu sînt „iubite” şi vrednice de îndrăgit. Şi nu aşa prost zice că le doreşte, ci că „se sfîrşeşte” spre curţile Domnului. Şi împreună-răsunătoare cu acestea sînt şi cele ce urmează:
Inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
Şi nu doar sufletul saltă şi se bucură, ci şi trupul s-a împărtăşit de dulceaţă primind nădejdea învierii - că aceasta însemnează cuvîntul. Pentru aceasta L-a şi numit „viu” pe Dumnezeu, ca pe Cel ce este dătător al vieţii. Că, de vreme ce dumnezeii Babilonienilor şi cei ai strămoşilor noştri erau neînsufleţiţi şi nesimţitori cu totul, prea după cuviinţă cei ce s-au izbăvit de aceia Îl numesc „viu” pe Dumnezeul cel adevărat, că al Lui este glasul: „Eu sînt Viaţa şi învierea. Şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi întru Mine.”
3 Că pasărea şi-a aflat ei-şi casă, şi turtureaua cuib ei-şi, unde îşi va pune puii săi:
Iar Achila zice aşa: „Că zburătoarea şi-a aflat ei-şi casă, şi pasărea cuib ei-şi, unde şi-a pus puii săi.” Că - precum vrăbiile, turturelele şi celelalte zburătoare se rătăcesc neavînd cuib, iar după ce şi l-au făcut se obişnuiesc a petrece întru dînsul şi acolo îi hrănesc pe ai lor pui – aşa ne rătăceam şi noi de demult; iar acum, fiind chemaţi de darul Tău şi aflînd lăcaşurile Tale, lîngă altarele Tale îi învăţăm pe ai noştri pui, la Tine slujim şi stăruim împreună cu copiii noştri, şi de la Tine primim hrana cea duhovnicească.
altarele Tale, Doamne al Puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Că sfintele Tale altare sînt a noastră cuşcă, şi cuib şi desfătare a bunătăţilor, căci, către acelea căscînd gurile ca nişte pui, primim de la Tine dumnezeiasca şi mîntuitoarea hrană.
4 Fericiţi – toţi care locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.
Celor din Babilon, acestea se potrivesc cu închipuire, iar nouă ni se cuvin după însuşi adevărul. Pentru că aceia, departe fiind de dumnezeiasca Biserică, îi fericesc pe cei ce dobîndeau purtarea de grijă de acolo; iar noi, după ce am gustat dumnezeiasca dulceaţă, numim fericiţi pe cei ce stăruie totdeauna lîngă Dumnezeu şi se desfătează întru dumnezeieştile bunătăţi.
5 Fericit – bărbatul al căruia ajutorul lui este de la Tine, suişuri în inima sa a pus
Cuvîntul fericeştepe cel ce pururea dobîndeşte dumnezeiasca Pronie şi îşi luminează mintea cu dumnezeiescul dar, pururea învîrtind întru dînsa gîndurile cele bine-credincioase. Că proorocescul cuvînt a numit „suişuri ale lui Dumnezeu” care se fac în inimă gîndurile cele bine-credincioase pentru Dumnezeu.
6 în valea plîngerii, în locul care i-a fost pus. Că blagoslovenie va da Cel ce pune lege.
Pentru că cel ce primeşte suişurile lui Dumnezeu întru inima sa şi a învăţat blagosloveniile Puitorului de lege nu se dă pe sine la rîs şi la desfătare, ci la plîns şi la lacrimi, de aici dorind izbăvirea. Că a auzit pe Dumnezeu zicînd: „Fericiţi – cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.” Şi: „Fericiţi – cei ce plîng acum, că aceia vor rîde.” Deci, făcînd aceste tocmeli, aşteaptă blagoslovenia Puitorului de lege.
Iar „vale a plîngerii” zice cu închipuire locul întru care, arătîndu-se, Îngerul a mustrat fărădelegea norodului şi a pornit mulţimea spre plîngere.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Că dintru acea pricină s-a numit aşa locul acela, dar chiar cu adevărat vale a plîngerii este viaţa aceasta de acum, în care Adam îşi mînca pîinea întru sudoarea feţei şi Eva îşi năştea întru scîrbe copiii. Şi nu numai cei ce păcătuiesc, ci şi Sfinţii suspină, şi unul zice că pînă la moarte

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Atunci, s-a suit un Înger al Domnului din Ghilgal către Bochim, către Betel şi către casa lui Israil, şi le-a zis: Aşa grăieşte Domnul: Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi rupe în veac legămîntul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi în legătură cu locuitorii ţării acesteia; dumnezeilor lor să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărîmaţi şi jertfelnicele lor să le dărîmaţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta? De aceea vă zic: Nu Mă voi apuca să strămut pe locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi mreajă. Cînd a spus Îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israil, atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plîns. De aceea s-a şi numit locul acela Bochim. Şi au adus ei acolo jertfă Domnului” (Judecători, 2:1-5).

[patinina34]

s-a scîrbit, iar altul strigă: Ia sufletul meu! - şi că: Mai bine este mie a muri, decît a trăi. Încă şi marele propovăduitor al adevărului zice: „Şi noi, avînd pîrga Duhului, întru noi înşine suspinăm.” Este cu putinţă a vedea şi pe Sfinţi nevoindu-se într-acest chip şi pururea vărsînd lacrimi, şi din asta primind veselia. Deci, în valea aceasta a plîngerii, cei ce au primit suişurile varsă lacrimi, şi îmbrăţişează viaţa cea ostenicioasă şi aşteaptă blagoslovenia Puitorului de lege.
7 Merge-vor din putere în putere.
Că vor creşte în fiecare zi vîrtutea şi, cu adăugarea faptei bune, vor dobîndi multă putere. Aşa, cei ce îmbrăţişează viaţa pustnicească merg de la rugăciune către cîntarea de laudă, de la cîntarea de laudă spre cerere, de la aceea către citirea dumnezeieştilor cuvinte, iar de aici - către sfătuirea celor mai nedesăvîrşiţi şi către dojenire; şi, mutîndu-se din putere în putere, în fiecare zi sporesc a lor bogăţie.
Arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.
Iar schimbarea aceasta a lucrurilor - zice – a săvîrşit-o Dumnezeu-Cuvîntul după ce S-a făcut om şi S-a arătat în trup omenesc. Şi mai întîi în Sion a făcut a Sa arătare.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, auzi rugăciunea mea, ascult-o, Dumnezeul lui Iacov, scutitorul nostru!
9 Vezi, Dumnezeule, şi caută la faţa Unsului Tău!
Proorocul se roagă acestea văzînd de departe mîntuirea oamenilor, şi cere Dumnezeului a toate ca, primind rugăciunea, de-a pururea să învrednicească de a Sa Pronie norodul cel mîntuit. Că pe acesta l-a numit „faţă a Unsului”, că aşa l-a numit pe dînsul şi dumnezeiescul Apostol: „Că voi sînteţi trupul lui Hristos şi mădulare din parte.” Şi iarăşi: „Nu poate ochiul să zică mîinii: N-am trebuinţă de tine. Sau, iarăşi, capul - picioarelor: Trebuinţă de voi nu am.”
10 Că mai bună este o zi în curţile Tale decît mii.
Dobîndind a Ta Pronie, norodul Tău stăruie pururea lîngă Biserica Ta, mult folos de aici cîştigînd, că cele secerate de aici într-o zi nu pot fi adunate din altă parte, chiar de ai cheltui multe mii de zile. Acestea li se potrivesc să le zică încă şi celor robiţi în Babilon, care erau siliţi a vieţui împreună cu oamenii păgîni şi nici un cîştig nu dobîndeau de acolo, ci gîndeau la folosul cel de demult pe care îl căpătau din dumnezeiasca Biserică.
Ales-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu, mai vîrtos decît a locui în lăcaşurile păcătoşilor.
Şi atît îmi este de dragă casa dumnezeiască, încît aleg să fiu aruncat pe pămînt lîngă ea şi să mă tăvălesc înaintea uşilor ei, decît să petrec în casele mari şi strălucite ale celor ce trăiesc întru nelegiuire. De asemenea, şi acestea sînt potrivite atît celor robiţi în Babilon, cît şi nouă: pentru că pe aceia darul Duhului îi învaţă să nu treacă cu vederea pustiirea dumnezeieştii case, iar noi ne învăţăm a dori de-a pururea casele afierosite lui Dumnezeu, mai ales cînd înainte-stătătorii acestora ar fi neprinşi în vreo prihănire şi străluciţi cu credinţa şi cu viaţa[COLOR=#800080][1][/COLOR].
11 Că mila şi adevărul iubeşte Domnul Dumnezeu,
Că nimic nu este aşa de iubit lui Dumnezeu ca milostenia şi adevărul, tovarăşul aceleia.
dar şi mărire va da Domnul.
12 Nu va face lipsiţi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
Iar cei ce au acest aşezămînt către Dumnezeu vor dobîndi toate bunătăţile zise, că din dumnezeieştile lăcaşuri izvorăşte milă şi de acolo multă şi îndestulată este dăruirea adevărului. De acolo primim didascalia dogmelor celor bune, şi scoatem darul dumnezeiesc din fîntînile Preasfîntului Duh şi ne facem străluciţi şi foarte vestiţi; şi, în scurt să zic, primim toată cîştigarea bunătăţilor, izbăvindu-ne de răutate şi de viclenie, şi voim a trăi cu prostime şi cu adevăr.
Doamne Dumnezeul Puterilor, fericit este omul ce nădăjduieşte întru Tine!
Potrivit întregului Psalm a făcut sfîrşitul, că fericeşte şi îl numeşte vrednic de rîvnit pe cel ce defaimă toată buna-norocire lumească şi se bizuie numai la singură nădejdea spre Dumnezeu, culegînd mîntuirea ce răsare de acolo.



[COLOR=#800080][1][/COLOR]Episcopii deci.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 84


Întru sfîrşit, Psalmul fiilor lui Core.

Psalmul acesta mai-nainte vesteşte şi umbra, şi adevărul. Că, prin cele întîmplate lui Israil, Dumnezeul tuturor a zugrăvit umbros mîntuirea tuturor oamenilor: pentru că şi pe aceia i-a slobozit uneori de la Egipteni, iar alteori din robia Babilonienilor, dar şi firea tuturor oamenilor a izbăvit-o de tirania diavolului, ce o stăpînise, şi de stricăciune. Deci Psalmul mai-nainte grăieşte atît întoarcerea Iudeilor din Babilon, cît şi mîntuirea a toată lumea.
Bune ai socotit, Doamne, pămîntului Tău.
Acest „bune ai socotit” este: „bun lucru ai voit”. Deci - de vreme ce, pentru nelegiuirea locuitorilor, Dumnezeu a hotărît pustiirea Iudeii, iar asupra lui Adam, după păcat, a adus ca pedeapsă blestemul pămîntului, zicînd că „spini şi ciulini va răsări ţie” - pentru aceea proorocescul cuvînt a arătat lepădarea celor de scîrbă prin buna socotire şi înnoirea de a doua oară a toată firea.
Întors-ai robimea lui Iacov.
2 Lăsat-ai fărădelegile norodului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
Ai dezlegat legăturile robiei celei de scîrbă şi ai dăruit slobozenie celor robiţi, greşelile voind a le trece cu vederea. Iar cum că şi toată firea oamenilor era robită şi a primit slobozenie de la Mîntuitorul nostru Dumnezeu, martor este Însuşi El, strigînd prin Isaia: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, M-a trimis a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiţi cu inima, a propovădui robiţilor slobozenie şi orbilor vedere.” Că, citind în sinagogă proorocia aceasta, Stăpînul a zis către Iudeii ce erau acolo: „Astăzi scriptura aceasta s-a plinit întru urechile voastre.”
3 Potolit-ai toată urgia Ta, întorsu-Te-ai de către urgia mîniei Tale.
Dezlegat-ai mînierea avută împotriva noastră şi ai arătat milostivirea.
4 Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mîntuirilor noastre, şi-Ţi întoarce mînia Ta de la noi!
Se vede că şi aceştia primiseră bunele-vestiri ale slobozeniei, dar nu o căpătaseră încă. De aceea, se roagă să dobîndească desăvîrşita iubire de oameni.
5 Au doar în veci Te vei mînia asupra noastră sau vei tinde urgia Ta din neam în neam?
Şi celor izbăviţi de primejdii li se cuvine să grăiască acestea, şi să nu se nădăjduiască la iertarea păcatelor, ci să se teamă şi să-L îmblînzească pe Judecătorul. Deci şi aceştia se roagă să nu se întindă aceeaşi urgie cît să ajungă şi la alt neam, ci să se dezlege degrabă.
6 Dumnezeule, întorcîndu-Te, Tu ne vei învia şi, norodul Tău se va veseli de Tine.
Ştim, Stăpîne, iubirea Ta de oameni şi credem că ne vei dărui întoarcerea şi viaţa. Iar noi, după ce le vom dobîndi pe acestea, Îţi vom aduce laudă cu veselie.
7 Arată nouă, Doamne, mila Ta, şi mîntuirea Ta o dă nouă!
După ce Chir, împăratul Perşilor, le dăduse stăpînire şi voie a se întoarce, împlinind proorocia Isaiei, se sîrguiseră să vină înapoi în patrie. Deci pentru aceasta Îl roagă pe Dumnezeu ca, prin iubirea Sa de oameni, să le dea grabnică mîntuire. Zice: Prea-degrab – o Stăpîne! - arată nouă bunătatea Ta, şi de aici să dobîndim mîntuirea şi izbăvirea. Aşa, aducînd rugăciunea ca despre aceia, Proorocul primeşte răspunsul lui Dumnezeu, şi zice:
8 Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste norodul Său, şi peste cei cuvioşi ai Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dînsul.
Zice: Stăpînul cel iubitor de oameni a auzit rugăciunea, şi a scos hotărîrea păcii şi a dăruit-o celor ce se căiesc, şi şi-au deprins gîndul şi l-au iscusit a căuta către Dumnezeu. Că întoarcerea inimii către Dumnezeu este izbăvire de a greşi şi începătură a dreptăţii. „S-a zis încă aceasta şi de către faţa fericiţilor Apostoli şi a celor ce au crezut prin trimişii Mîntuitorului. Şi zice: Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu, că va grăi pace peste norodul Său, pe care a dăruit-o ucenicilor darului prin Apostoli. Că aceasta o zice prin cele adăugate: «şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dînsul». Şi cînd a dăruit-o pe aceasta? Cînd, din muntele Eleonului, Cel ce pretutindeni este nedespărţit de Tatăl Se înălţa acolo de unde S-a şi pogorît. «Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă», că aceasta este începătura dreptăţii.” Cu acestea împreună-glăsuiesc şi cele adăugate:
9 Însă aproape este de cei ce se tem de Dînsul mîntuirea lor, ca să se sălăşluiască mărirea în pămîntul nostru.
Mîntuirea se învecinează cu cei ce se tem de Dumnezeu, şi pe aceasta o dobîndesc cei ce voiesc să împlinească dumnezeieştile legi. Şi zice: Astfel, schimbarea aceasta ne-a dăruit şi nouă întoarcerea, pe care o vom face cu bună laudă, ajungînd a vedea strălucirea şi slava cea mai dinainte a patriei.

[patinina34]

10 Mila şi adevărul s-au întîmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
Izvoarele iubirii de oameni dăruiesc milă celor ce păcătuiesc şi se pocăiesc, şi toarnă apele milei peste cei ce îmbrăţişează adevărul. Pentru aceasta a zis: „mila şi adevărul s-au întîmpinat”: că Iudeii şi toată firea oamenilor au adus lui Dumnezeu cunoştinţa adevărului, iar Iubitorul de oameni a dat împotrivă mila. Tot aşa, aducînd aceştia dreptatea, le-a dăruit lor înapoi pacea şi a încetat vrajba mai dinainte. Şi a alergat pacea întru întîmpinarea dreptăţii, iar întru întîmpinarea adevărului – mila. „Şi, vedeţi, mila şi adevărul s-au întîmpinat: că Cel milostiv, Care le poartă pe toate, Se purta de Fecioara şi Maica, iar Dreptul Ioan sălta în pîntecele Elisavetei. Deci aceea - purtînd dreptatea, adică pe Ioan - a sărutat pe ceea ce purta pacea, că El este, după cum zice Apostolul, «pacea noastră, care a făcut cele două una».” Şi prin cele adăugate a arătat mai descoperit acest lucru:
11 Adevărul din pămînt a răsărit,
Şi nimeni nu poate să zică cît de curată era Născătoarea de Dumnezeu, dar era însă din Adam[COLOR=#800080][1][/COLOR], din Avraam, din David, şi dintru dînsa a răsărit Adevărul cel adevărat.
şi dreptatea din cer a privit.
„Dreapta mărturie despre Fiul cel unul născut este a Tatălui, Care zice: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.»” Că, îmbrăţişînd oamenii adevărul, Dumnezeul tuturor a făcut dreaptă purtare de grijă pentru ei, şi l-a scos din tirănie pe diavol şi a zdrobit boldurile morţii. Că aceasta zice prin cele de aici înainte:
12 Că Domnul va da bunătate, şi pămîntul nostru îşi va da rodul său.
Iarăşi a arătat aceeaşi înjugare, zicînd că Dumnezeu va lucra cu milostivire şi iubire de oameni, iar ei Îi vor aduce Lui rod potrivit. Că prin acesta nu a arătat îndestularea, ci naşterea de roadă a faptei bune.
13 Dreptatea înaintea Lui va merge
Adică Ioan. Că de aceea zice Proorocul Avacum: „Înaintea feţei Lui va merge cuvîntul şi va ieşi spre învăţătură înaintea picioarelor Lui.” La fel şi Zaharia, către copilul său: „Şi tu, pruncule, Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui.” Deci bine are înţelegerea cea proorocească a Psalmului proorocia amîndorura, că pentru Ioan a zis: „Dreptatea înaintea Lui va merge, şi va pune în cale paşii Săi”, în loc de: Domnul este Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce S-a înomenit. Că al lui Ioan este glasul acesta: „Cel ce vine în urma mea mai înainte de mine a fost, că mai întîi decît mine era”; şi, ca să zic în scurt: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”
şi va pune în cale paşii Săi.
Cu osebire sfîrşitul Psalmului ne învaţă arătat că proorocia pusă înainte mai-nainte vesteşte mîntuirea de obşte a tuturor oamenilor. Că zice cum, folosindu-Se de dreptate, Stăpînul povăţuieşte înainte ca un îndrumător al călătoriei noastre, bătătorind calea faptei bune şi cu ale Sale urme făcînd-o arătată nouă pe aceasta. Şi Însuşi Stăpînul adeverează cuvîntul, zicînd către Ioan: „Lasă acum, că aşa se cade, a plini toată dreptatea.” Şi, iarăşi, către ai Săi ucenici: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” Iar altă dată, după ce le-a spălat picioarele, le-a zis şi acestea: „Eu, Domnul şi Dascălul, am spălat picioarele voastre, că pildă am dat vouă ca, precum fac Eu, şi voi să faceţi.” Deci El mai întîi a călătorit pe calea dreptăţii, şi „a schimbat pe cele strîmbe în drepte, şi pe cea aspră în căi netede” şi S-a făcut nouă cale, după cum zice Însuşi Stăpînul: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine către Tatăl, fără numai prin Mine.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Din pămînt aşadar.