[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 85

Rugăciunea lui David.

După scrierea-deasupra, Fericitul David a adus rugăciune Stăpînului Dumnezeu, rugîndu-se pentru ajutor. Dar Psalmul mai-nainte vesteşte şi năvălirea Asirienilor asupra Ierusalimului şi nădejdea Iezechiei către Dumnezeu. Mai-nainte vesteşte încă şi chemarea tuturor neamurilor şi mîntuirea.
Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că scăpătat şi sărac sînt eu!
Începerea rugăciunii este a cugetului smerit, pentru că - avînd bogăţia dreptăţii amîndoi: şi dumnezeiescul David, şi minunatul Iezechia – ei nu o vedeau pe aceasta, ci către sărăcia firii căutau, şi Îl rugau pe Dumnezeu să Se milostivească spre aceasta. Iar acest „Pleacă, Doamne, urechea Ta!”, l-a pus din metafora oarecăruia bolnav, care, de slăbicune, nu poate să grăiască desluşit, şi îl sileşte pe doctor a-şi pleca urechea la gura lui.
2 Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sînt!
Numindu-se „scăpătat” şi „cuvios” totodată, Proorocul nu a grăit lucruri împotrivnice. Ci - de vreme ce şi acesta, şi acela avea războinici nedrepţi şi nelegiuiţi, care nimic de la ei nu se nedreptăţiseră, dar le doreau junghierea cea nedreaptă - „cuvios” a numit pe sine-şi şi pe Iezechia, ca cei ce nici o pricină nu au dat vrăjmaşilor. Iar ceea ce zice este într-acest fel: Scăpătat sînt şi sărac, cît, prin sine-mi judecîndu-mă, nici o avuţie de faptă bună nu am; însă, alăturîndu-mă cu vrăjmaşii, mă voi arăta ca fiind cuvios: că aceia sînt păgîni şi nelegiuiţi, iar eu am a Ta cunoştinţă; şi ei au năvălit asupta mea cu nedreptate, iar eu aştept nedreapta năvălire. „Şi acestea ar fi putut să le zică şi pînă în vremea aceasta de acum dreptul căruia i se dă război fără voia lui de la cei ce voiesc a-l nedreptăţi.
Deci, bine aflîndu-se, prin cele de aici înainte a zis”:
Mîntuieşte pe robul Tău, Dumnezeul meu, pe cel ce nădăjduieşte spre Tine!
Eu am nădăjduit spre Tine, Stăpîne, mîntuieşte-mă, nădejdii mîntuirii dă-i răsplătirea!
3 Miluieşte-mă, Doamne, căci către Tine voi striga toată ziua!
Dăruieşte-mi a Ta iubire de oameni – o Stăpîne! - că totdeauna vestesc mila Ta. Pentru că pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”.
4 Veseleşte sufletul robului Tău,
Şi zice pentru ce să-l veselească:
căci către Tine am ridicat sufletul meu!
Dezleagă-mi mîhnirea mie, celui ce a îmbrăţişat a Ta robie, şi dăruieşte veselie sufletului celui ce caută către Tine şi aşteaptă mila Ta.
5 Că Tu, Doamne, eşti bun, şi blînd şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
Că din fire eşti bun şi iubitor de oameni şi dăruieşti izvoarele milei Tale celor ce au trebuinţă. Iar pe acest „blînd”, Achila şi Teodotion l-au zis: „lesne împăcat”, deci blîndeţea însemnează şi îndelunga-răbdare.
6 Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele!
Deci, avînd atîta bunătate, primeşte-mi cererea cu milostivire. Şi, prin cele de aici înainte, a însemnat totodată şi vremea întru care se ruga să-i fie primită cererea:
7 În ziua necazului meu, am strigat către Tine, că m-ai auzit.
Îmi aduc rugăciunea avînd cercare a blîndeţii Tale, că şi acum mi-ai dat cererea mie, celui ce Te-am rugat.
8 Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!
Fiindcă Rampsak, rău-credinciosul, avea să grăiască cuvintele acelea trufaşe - „Au doar au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea? Va izbăvi Domnul Ierusalimul din mîna mea?” - proorocia îl învaţă pe Iezechia să strige: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!” Că aceia au numele (de dumnezeu) gol de lucrare, şi pe acesta încă jefuindu-l l-au luat, iar Tu ai numirea potrivită cu lucrarea. Şi foarte potrivit a înjugat lucrările cu dumnezeiasca numire: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale” - că aceia sînt cu totul neînsufleţiţi, neputînd a-şi izbîndi nici loru-şi, iar marea Ta cuviinţă biruieşte toate limbile oamenilor.
9 Toate neamurile cîte ai făcut vor veni şi se vor închina înaintea Ta, Doamne,
Iar acest lucru ne-am învăţat că nu s-a făcut nicidecum în vremea Fericitului David; iar într-a lui Iezechia, poate să fi alergat cineva către Dumnezeu, spăimîntîndu-se de uciderea şi de surparea Asirienilor. Însă adevărul proorociei l-a arătat vremea de după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, că, după mîntuitoarea Patimă, s-a trimis în toată lumea dumnezeiasca ceată a Apostolilor, zicînd către dînşii Stăpînul: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” Şi le-au învăţat după cum li s-a poruncit şi, risipind norul necunoştinţei, i-au făcut pe cei credincioşi a vedea Soarele Dreptăţii şi a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit. Aceasta ne învaţă şi cele adăugate:
şi vor slăvi numele Tău.
10 Că mare eşti Tu şi Cel ce faci minuni, Tu eşti Dumnezeu Însuţi.
Şi vor aduce Ţie laudă, după ce se vor învăţa că numai Tu singur eşti Dumnezeu, pentru că marea lucrare a minunilor Tale le va da lor cunoştinţa aceasta. Şi vezi cum, prin cele de aici înainte, a pus acest lucru mai descoperit, zicînd:
11 Povăţuieşte-mă, Doamne, în calea Ta, şi voi merge întru adevărul Tău.
După ce a mai-nainte vestit neamurilor izbăvirea de înşelăciune ce avea să se facă, se roagă să dobîndească şi el povăţuirea aceasta şi să călătorească pe calea adevărului. Şi vezi ce zice prin cele de aici înainte:
Veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
Cel ce are evlavie către Dumnezeu îmbrăţişează petrecerea după Lege, şi o asemenea viaţă este maica veseliei. Deci după cuviinţă s-a rugat Proorocul să i se veselească inima de frica cea dumnezeiască. Fiindcă aşa zice şi aiurea: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.” Şi iarăşi: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.”
12 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea, şi voi slăvi numele Tău în veac.