Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 85

Rugăciunea lui David.

După scrierea-deasupra, Fericitul David a adus rugăciune Stăpînului Dumnezeu, rugîndu-se pentru ajutor. Dar Psalmul mai-nainte vesteşte şi năvălirea Asirienilor asupra Ierusalimului şi nădejdea Iezechiei către Dumnezeu. Mai-nainte vesteşte încă şi chemarea tuturor neamurilor şi mîntuirea.
Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că scăpătat şi sărac sînt eu!
Începerea rugăciunii este a cugetului smerit, pentru că - avînd bogăţia dreptăţii amîndoi: şi dumnezeiescul David, şi minunatul Iezechia – ei nu o vedeau pe aceasta, ci către sărăcia firii căutau, şi Îl rugau pe Dumnezeu să Se milostivească spre aceasta. Iar acest „Pleacă, Doamne, urechea Ta!”, l-a pus din metafora oarecăruia bolnav, care, de slăbicune, nu poate să grăiască desluşit, şi îl sileşte pe doctor a-şi pleca urechea la gura lui.
2 Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sînt!
Numindu-se „scăpătat” şi „cuvios” totodată, Proorocul nu a grăit lucruri împotrivnice. Ci - de vreme ce şi acesta, şi acela avea războinici nedrepţi şi nelegiuiţi, care nimic de la ei nu se nedreptăţiseră, dar le doreau junghierea cea nedreaptă - „cuvios” a numit pe sine-şi şi pe Iezechia, ca cei ce nici o pricină nu au dat vrăjmaşilor. Iar ceea ce zice este într-acest fel: Scăpătat sînt şi sărac, cît, prin sine-mi judecîndu-mă, nici o avuţie de faptă bună nu am; însă, alăturîndu-mă cu vrăjmaşii, mă voi arăta ca fiind cuvios: că aceia sînt păgîni şi nelegiuiţi, iar eu am a Ta cunoştinţă; şi ei au năvălit asupta mea cu nedreptate, iar eu aştept nedreapta năvălire. „Şi acestea ar fi putut să le zică şi pînă în vremea aceasta de acum dreptul căruia i se dă război fără voia lui de la cei ce voiesc a-l nedreptăţi.
Deci, bine aflîndu-se, prin cele de aici înainte a zis”:
Mîntuieşte pe robul Tău, Dumnezeul meu, pe cel ce nădăjduieşte spre Tine!
Eu am nădăjduit spre Tine, Stăpîne, mîntuieşte-mă, nădejdii mîntuirii dă-i răsplătirea!
3 Miluieşte-mă, Doamne, căci către Tine voi striga toată ziua!
Dăruieşte-mi a Ta iubire de oameni – o Stăpîne! - că totdeauna vestesc mila Ta. Pentru că pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”.
4 Veseleşte sufletul robului Tău,
Şi zice pentru ce să-l veselească:
căci către Tine am ridicat sufletul meu!
Dezleagă-mi mîhnirea mie, celui ce a îmbrăţişat a Ta robie, şi dăruieşte veselie sufletului celui ce caută către Tine şi aşteaptă mila Ta.
5 Că Tu, Doamne, eşti bun, şi blînd şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
Că din fire eşti bun şi iubitor de oameni şi dăruieşti izvoarele milei Tale celor ce au trebuinţă. Iar pe acest „blînd”, Achila şi Teodotion l-au zis: „lesne împăcat”, deci blîndeţea însemnează şi îndelunga-răbdare.
6 Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele!
Deci, avînd atîta bunătate, primeşte-mi cererea cu milostivire. Şi, prin cele de aici înainte, a însemnat totodată şi vremea întru care se ruga să-i fie primită cererea:
7 În ziua necazului meu, am strigat către Tine, că m-ai auzit.
Îmi aduc rugăciunea avînd cercare a blîndeţii Tale, că şi acum mi-ai dat cererea mie, celui ce Te-am rugat.
8 Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!
Fiindcă Rampsak, rău-credinciosul, avea să grăiască cuvintele acelea trufaşe - „Au doar au putut dumnezeii neamurilor să-şi izbăvească ţara lor din mîna mea? Va izbăvi Domnul Ierusalimul din mîna mea?” - proorocia îl învaţă pe Iezechia să strige: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale!” Că aceia au numele (de dumnezeu) gol de lucrare, şi pe acesta încă jefuindu-l l-au luat, iar Tu ai numirea potrivită cu lucrarea. Şi foarte potrivit a înjugat lucrările cu dumnezeiasca numire: „Nu este asemenea Ţie întru dumnezei, Doamne, nu este după lucrările Tale” - că aceia sînt cu totul neînsufleţiţi, neputînd a-şi izbîndi nici loru-şi, iar marea Ta cuviinţă biruieşte toate limbile oamenilor.
9 Toate neamurile cîte ai făcut vor veni şi se vor închina înaintea Ta, Doamne,
Iar acest lucru ne-am învăţat că nu s-a făcut nicidecum în vremea Fericitului David; iar într-a lui Iezechia, poate să fi alergat cineva către Dumnezeu, spăimîntîndu-se de uciderea şi de surparea Asirienilor. Însă adevărul proorociei l-a arătat vremea de după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, că, după mîntuitoarea Patimă, s-a trimis în toată lumea dumnezeiasca ceată a Apostolilor, zicînd către dînşii Stăpînul: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” Şi le-au învăţat după cum li s-a poruncit şi, risipind norul necunoştinţei, i-au făcut pe cei credincioşi a vedea Soarele Dreptăţii şi a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit. Aceasta ne învaţă şi cele adăugate:
şi vor slăvi numele Tău.
10 Că mare eşti Tu şi Cel ce faci minuni, Tu eşti Dumnezeu Însuţi.
Şi vor aduce Ţie laudă, după ce se vor învăţa că numai Tu singur eşti Dumnezeu, pentru că marea lucrare a minunilor Tale le va da lor cunoştinţa aceasta. Şi vezi cum, prin cele de aici înainte, a pus acest lucru mai descoperit, zicînd:
11 Povăţuieşte-mă, Doamne, în calea Ta, şi voi merge întru adevărul Tău.
După ce a mai-nainte vestit neamurilor izbăvirea de înşelăciune ce avea să se facă, se roagă să dobîndească şi el povăţuirea aceasta şi să călătorească pe calea adevărului. Şi vezi ce zice prin cele de aici înainte:
Veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
Cel ce are evlavie către Dumnezeu îmbrăţişează petrecerea după Lege, şi o asemenea viaţă este maica veseliei. Deci după cuviinţă s-a rugat Proorocul să i se veselească inima de frica cea dumnezeiască. Fiindcă aşa zice şi aiurea: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.” Şi iarăşi: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.”
12 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea, şi voi slăvi numele Tău în veac.

[patinina34]

13 Că mila Ta mare este spre mine
Ştiu – zice – că îmi vei împlini cererea, şi îmi vei dezlega cele de mîhnire şi mă vei face să-Ţi aduc cîntarea de laudă cea mulţumitoare pentru iubirea de oameni ce ai avut către mine.
şi a izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
Prin acestea a arătat mărimea primejdiilor. Pentru că dumnezeiescul David a pătimit de multe ori asemenea primejdii, cînd îi da război Saul şi cînd era gonit de Avesalom. Încă şi năvălirea Asirienilor era pieire arătată. De aceea a numit asemenea primejdii „moarte mai de pe urmă” şi „iad mai de jos”. „Iar mai vîrtos şi Ziditorul a toate, adică Dumnezeu-Cuvîntul, după ce S-a întrupat din Fecioară şi a primit Crucea şi moartea, S-a pogorît întru cele mai de jos părţi ale pămîntului, ca pe cei ţinuţi din veci de stricăciune nu numai să-i scoale, ci şi să-i umple de nemurire.” Apoi, zice:
14 Dumnezeule, cei fără de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu.
Şi vrăjmaşii lui David trăiau întru nelegiuire, şi Asirianii erau lucrători ai păgînătăţii şi ai răutăţii. Că, împreunînd amîndouă părţile, i-a numit „adunare tare”, după starea şi aşezarea lor de atunci, şi unii, şi alţii avînd putere care ajuta socotelii lor celei rele şi lucra împreună cu dînsa, şi de aici le pricinuia îndoită frică celor pe care îi nedreptăţeau. Pentru aceea, scapă către Dumnezeu şi cer ajutorul Lui.
Şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
Nu au luat în minte – zice – a Ta purtare de grijă.
15 Şi Tu, Doamne Dumnezeul meu, eşti îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult milostiv şi adevărat.
16 Caută spre mine, şi mă miluieşte!
Fiindcă eşti izvor al iubirii de oameni şi al îndurării, şi izvorăşti apele milei, şi adevărul este lîngă Tine şi judeci pe cei ce trăiesc cu răutate - împărtăşeşte-mă de picăturile bunătăţii Tale şi mai înalt decît vrăjmaşii arată-mă.
Dă tăria Ta slugii Tale şi mîntuieşte pe fiul slujnicei Tale!
Că eu sînt rob al Tău şi fiu al slujnicei Tale - în loc de: De demult, de la strămoşi, sînt sub stăpînirea Ta; pentru aceea, cer mîntuirea ca un rob de la stăpîn.
17 Fă cu mine semn spre bine!
Din semne, unele sînt de pedeapsă, precum la Egipteni, iar altele de mîntuire, precum la Evrei. De aceea a făcut şi Proorocul osebirea, şi nu aşa prost a cerut semn, ci semn bun, în loc de: Fă-mi semn care îmi aduce mîntuirea şi, prin facerea de minune, îmi neguţătoreşte dobînda bunătăţilor. Zice încă şi de ce se roagă să i se dea semnul acesta:
Şi să vadă cei ce mă urăsc, şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, mi-ai ajutat mie şi m-ai mîngîiat.
Pentru că, văzînd purtarea de grijă către mine, vrăjmaşii se vor umple de ruşine şi se vor face de ocară la toţi. „Însă Dumnezeu cel din Dumnezeu chiar a dăruit semn bun neamurilor: Crucea, prin care l-a surpat pe vrăjmaşul cel de obşte şi a înfipt semn de biruinţă împotriva dracilor şi a patimilor. Amin.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 86


Fiilor lui Core. Psalmul cîntării.

Şi Psalmul acesta mai-nainte vesteşte mîntuirea neamurilor şi mai-nainte grăieşte petrecerea cea cu bună-credinţă pe care a învăţat-o Stăpînul Hristos după ce S-a făcut om.
Temeliile Lui - în munţii cei sfinţi.
„Temelii” ale bunei-credinţe sînt dumnezeieştile învăţături şi porunci, iar „munţi sfinţi” peste care s-au înfipt temeliile acestea sînt Apostolii Mîntuitorului nostru. Că pentru aceştia a zis Fericitul Pavel: „... zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos”; şi iarăşi: „... Petru, şi Iacov şi Ioan, cei ce par că sînt stîlpi.” Şi Domnul - lui Petru, după acea adevărată şi dumnezeiască mărturisire: „Tu eşti Petru, şi pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa”; şi iarăşi: „Voi sînteţi lumina lumii: nu poate cetatea să se ascundă, deasupra muntelui stînd.” Deci pe aceşti munţi sfinţi a înfipt Stăpînul Hristos temeliile bunei-credinţe.
2 Iubeşte Domnul porţile Sionului mai mult decît toate sălaşele lui Iacov.
Iar care este Sionul acesta, să ne tîlcuiască dumnezeiescul Pavel: „V-aţiapropiat la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc şi la zecile de mii ale Îngerilor, la praznicul şi la Biserica celor întîi-născuţi, ce sînt scrişi în ceruri.” Şi iarăşi: „Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maica noastră.” Şi întru Epistola către Evrei, vorbind pentru Patriarhul Avraam, le-a adăugat şi pe acestea: „... aştepta cetatea ce avea temeiuri ale cărora meşter şi ziditor este Dumnezeu.” Şi iarăşi, pentru ceilalţi Sfinţi: „Cei ce ziceau unele ca acestea arată că patria o caută.” Şi, dacă ar fi pomenit cetatea dintru care au ieşit, ar fi avut vreme iarăşi să se întoarcă, dar acum o poftesc pe cea mai bună, adică pe cea cerească. Deci ne învăţăm că este o cetate cerească, ce se numeşte Ierusalim, care nu are turnuri şi ogrăzi şi care nu e strălucită cu strălucire de pietre scumpe, ci este luminată cu cetele Sfinţilor şi înfrumuseţată cu petrecere îngerească. Nu ar fi greşit cineva de ar fi numit „porţi” ale cetăţii acesteia bisericile de pe pămînt, că prin ele este cu putinţă a intra într-însa: că, pedepsindu-ne şi mai-nainte iscusindu-ne, întru biserici deprindem petrecerea cetăţii cereşti. Porţile acestea a zis cuvîntul cel proorocesc că sînt prea-iubite Dumnezeului tuturor şi mai cinstite decît lăcaşurile iudeeşti.
3 Prea-slăvite s-au grăit pentru tine, cetatea lui Dumnezeu.
Minunate şi prea-slăvite sînt proorociile pentru tine, şi covîrşesc toată omeneasca aşteptare. Şi cum că cele zise nu se potrivesc nicidecum Sionului acestuia de jos, mărturisesc cele adăugate:
4 Aduce-mi-voi aminte de Raav, şi de Babilon şi de cei ce mă cunosc pe mine.
Şi, iată, cei de altă seminţie, şi Tirul şi norodul Etiopilor, aceştia s-au născut acolo.
Zice: Acestea s-au grăit pentru tine – o, dumnezeiască cetate! – pentru ca cei ce de demult trăiau întru păgînătate şi erau ţinuţi de întunericul necunoştinţei să se învrednicească de sălăşluirea întru tine şi să se împărtăşească de petrecerea ta. Şi a pomenit neamurile cele mai sus zise ca pe nişte prea-nelegiuite care erau încoronate cu stăpînirea păgînătăţii, ca prin acestea să-i arate şi pe ceilalţi. Că Raav era Hananiancă şi curvă, Babilonul - împărăţie fierească şi păgînă, iar cei de altă seminţie, adică Filistenii, am arătat mai înainte cine erau. Iar a Tirului păgînătate, şi neastîmpărare, şi rea-credinţă şi nelegiuire, le-a povestit Proorocul Iezechil. Iar cuvîntul cel proorocesc i-a numit „norod al Etiopilor” nu numai pe inşişi Etiopi, ale cărora suflete au urmat vopseala trupurilor, ci şi pe toţi cei negri cu sufletul. Pentru că şi în Cîntarea Cîntărilormireasa strigă: „Neagră sînt, şi frumoasă – o, fiice ale Ierusalimului!” Neagră - că sînt amăgită şi întinată cu jertfele de dobitoace necuvîntătoare; iar frumoasă - căci aştept pe Stăpînul din ceruri să vină pentru a mea mîntuire. Şi a arătat deodată şi întunericul păgînătăţii, şi frumuseţea dăruită ei de Dumnezeu.
Deci neamurile acestea n-au intrat niciodată în Ierusalim în vremea Iudeilor, nici n-au iubit petrecerea după Legea cea Veche, iar după înomenirea Mîntuitorului nostru locuiesc în Ierusalimul acesta, umplu bisericile de prin lume, se mută în Sionul cel de sus şi dobîndesc acea fericită petrecere. „Că din care neamuri nu au crezut Mîntuitorului, şi care dintru acestea nu aleargă la Ierusalimul acesta de jos, ca să se închine prea-vestitelor şi cinstitelor locuri, întru care Dumnezeu cel din Dumnezeu, pentru iubirea de oameni, nu numai că S-a întrupat, ci şi cu picioarele a umblat. Deci prin cele de aici înainte a zis că acestea bine se află”:
5 Maică, Sionului va zice omul,
Şi tot omul va numi Sionul „mamă”. Aşa zice şi Fericitul Pavel: „Iar Ierusalimul cel de sus slobod este, care este maica noastră a tuturor.”
şi Om S-a născut întru dînsul,
Cu acest „va zice omul” a împreunat şi stihul acesta, că cel ce numeşte Sionul „maică” va mărturisi şi naşterea Omului ce S-a născut întru dînsul. Şi, ca să nu-L socotească cineva doar om pe Acesta, a adăugat:
şi Însuşi Cel Preaînalt l-a întemeiat pe dînsul.
Că Omul acesta Care întru dînsul S-a născut este şi Făcător, şi Ziditor, şi Preaînalt şi Dumnezeu.
6 Domnul va povesti întru cartea noroadelor şi a boierilor acestora ce au fost întru dînsul.
Iar Simmah, aşa: „Domnul va număra, scriind noroade. Acesta S-a născut acolo.” Pentru că Cel ce a învrednicit de cartea Lui[COLOR=#800080][1][/COLOR]noroadele care petreceau în Sion S-a născut după omenie[COLOR=#800080][2][/COLOR]întru dînsul, Domn fiind şi Dumnezeu. Această numărare încă şi Domnul nostru a învăţat-o, zicînd către Sfinţii Apostoli: „Iar ai voştri şi perii capului sînt număraţi.” Încă şi scrierea aceasta a arătat-o ucenicilor Săi, zicînd: „Nu vă bucuraţi că dracii se supun vouă, ci că numele voastre s-au scris în ceruri.”
7 Că lăcaşul tuturor celor ce se veselesc este la Tine.
Pentru că petrecerea cea din ceruri, care este despărţită de toată mîhniciunea, are veselia cea lămurită şi curată şi bucuria. Şi întru aceasta ucenicii bunei-credinţe nu vor nemernici[COLOR=#800080][3][/COLOR], ci în veac vor locui.




[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cartea Vieţii

[COLOR=#800080][2][/COLOR]firea cea omenească

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Nu vor pribegi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 87


Cîntarea Psalmului fiilor lui Core. Întru sfîrşit, pentru maelet, ca să răspundă. Al priceperii lui Eman Israiliteanul.

Iar Simmah, în loc de: „pentru maelet”, a zis: „prin ceată”; iar Achila: „peste ceată”. Încă şi Eman era începător al oarecăreia cete a celor ce cîntau şi Îl lăudau pe Dumnezeu. Iar „răspunsul” însemnează rînduielile cetelor ce răspundeau împotrivă.
Deci proorocia mai-nainte vesteşte primejdiile Iudeilor şi robia din Babilon. Totodată, ne învaţă încă şi chinuirile ce i s-au întîmplat întregii firi omeneşti după păcat. Şi proorocia Psalmului s-a închipuit întru rugăciune, care şi de Iudei, şi de toţi de obşte se aduce iubitorului de oameni Dumnezeu. Şi rugăciunea se potriveşte celor bine-credincioşi.
Doamne Dumnezeul mîntuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
2 Să intre înaintea Ta rugăciunea mea.
Pe Tine, Stăpîne, Te ştiu Domn al mîntuirii mele. Pentru aceasta, noaptea şi ziua Te rog să primeşti a mea rugăciune. Că aceasta o zice prin cele de aici înainte:
Pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Iar mai departe zice şi pentru care pricină se roagă:
3 că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!
Văzînd mulţimea relelor ce împrejur mă îmbulzesc, Te rog: Goneşte-le şi împinge-le în laturi, că sînt lîngă moartea însăşi şi am trebuinţă de al Tău ajutor, de care golit fiind, m-am făcut rob păcatului. Că aceasta o zice:
4 Asemănatu-m-am cu cei ce se pogoară în groapă,
Întru nescăpate primejdii am căzut, şi nici o izbăvire nu aflu, ci sînt asemenea celor ce cad în groapă şi nu pot ieşi.
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
De toată Pronia şi purtarea de grijă m-am golit.
5întru cei morţi slobod.
Şi, nepătimind încă sfîrşitul, nici sub robia morţii făcîndu-mă supus, mă număr pe sine-mi întru cei morţi.
Ca răniţii ce dorm în mormînt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi de la mîna Ta s-au lepădat.
Cu graiul „făcutu-m-am”, s-au împreunat şi acestea, adică: Făcutu-m-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod, şi, încă nefiind supus sub robia morţii, sînt ca un rănit ce e străpuns în război şi se dă îngropării. Că aşa a zis acest stih Simmah: „Ca cei pătrunşi şi străpunşi care zac în mormînt, pe care nu-i vei mai pomeni, care s-au tăiat şi s-au curmat de la mîna Ta.” Că zice: Aceia s-au tăiat de la a Ta purtare de grijă, iar pe mine mă va întîmpina ajutorul Tău, ca să nu cad şi eu întru aceeaşi groapă.
6 Pusu-m-au în groapa cea mai dedesubt, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
Graiurile acestea se potrivesc şi celor ce erau siliţi a petrece în Babilon, dar şi întregii firi omeneşti: că şi aceia, robind la oameni răi, trăiau viaţă chinuită, dar şi oamenii toţi au căzut după păcat în primejdii de tot felul. Că, după călcarea poruncii, au urmat: moartea, plînsul, lacrimile, bocetele, tînguirile, văduvele, sărmanele, săracele, relele-norociri şi celelalte nenumărate şi greu de povestit care aduc întuneric asupra celor vii. Vedeţi ce mare rău este neascultarea, încît nu numai că Dumnezeu S-a depărtat de la noi, ci şi cu atîtea rele sîntem împresuraţi!
7 Peste mine s-a întărit mînia Ta, şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine.
Iar Simmah, aşa: „Asupra mea a căzut mînia Ta, şi cu viforele Tale m-ai necăjit.” Zice: Tu stărui pedepsindu-mă, aducînd asupră-mi năvăliri de tot felul de primejdii - din metafora celor ce se îneacă cu corabia şi primesc multe năpădiri de valuri şi izbiri de vînturi.
8 Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine.
Zice: Pustiu sînt de prieteni şi de rudenii. Pentru că cei robiţi în Babilon, primind jugul robiei, risipiţi fiind şi lipsiţi de împreunarea prietenilor şi a rudeniilor, nu aveau mîngîierea cea de aici. La fel, nici omenirea, care trăia întru păgînătate, nu dobîndea purtarea de grijă de la Îngeri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
Pusu-m-au urîciune loru-şi.
Adică vrăjmaşii.
Datu-m-am şi n-am ieşit.
Nu aflu nici o izbăvire de relele ce sînt puse asupră-mi.
9 Ochii mei au slăbit de sărăcie.
Iar Simmah, aşa: „Ochiul meu a curs din ticăloşie”, că întru lacrimi am cheltuit de tot ochii mei, de chinuire fiind silit a plînge.
Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua întins-am către Tine mîinile mele.
Deci: Dă-mi o cale a izbăvirii de cele grele, adică pe a Ta purtare de grijă – o Stăpîne! - că, întinzîndu-mi mîinile, Te rog pe Tine pururea. Iar forma aceasta de cuvînt arată amara chinuire a sufletului, pentru că, fiind silit de trebuinţă, cineva se roagă mai cu sîrguinţă celui ce poate a-i da cererea.
10 Au doară morţilor vei face minuni, sau doctorii îi vor învia, şi se vor mărturisi Ţie?
Zice: Mie, celui ce încă sînt viu, arată-mi facerea Ta de minuni! Că, dacă voi muri, nu le voi vedea pe acestea, neaflîndu-se doctor care să poată izbăvi de moarte. Căci care doctorie are puterea aceasta?
11 Au doară va povesti cineva în mormînt mila Ta, şi adevărul Tău întru pierzare?
Adică: Nimeni nu va povesti, nici se va mărturisi Ţie după ducerea de aici.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Neamurile adică, înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos.

[patinina34]

12 Au cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile Tale, şi dreptatea Ta în pămînt uitat?
Zice: Au doară este cu putinţă ca morţii - care s-au risipit, şi s-au prefăcut în praf, şi petrec în mormîntul morţii şi s-au dat uitării - să simtă a Ta iubire de oameni şi să se facă privitori ai minunilor Tale?
13 Şi eu către Tine, Doamne, am strigat, şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întîmpina.
Iar Simmah, aşa: „Iar tînguirea mea este către Tine, Doamne, şi în dimineţi Te va întîmpina rugăciunea mea.” Că, dorind să mă izbăvesc de relele ce zac asupră-mi, mă tînguiesc chinuindu-mă şi dimineaţa o întîmpin cu rugăciunea.
14 Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?
Deci, pentru ce mă goneşti oare, Stăpîne, şi nu mă împărtăşeşti de a Ta milostivire?
15 Sărac sînt eu şi întru osteneli din tinereţile mele;
Tinereţea lui Israil este ieşirea din Egipt, iar a tuturor oamenilor: viaţa de după călcarea poruncii, afară din Rai. Că şi aceştia, şi aceia, în tot acest răstimp au petrecut ticăloşindu-se.
şi, înălţîndu-mă, m-am smerit şi m-am nedumerit.
Că, după acea strălucire, şi Iudeii au căzut în robie, şi firea oamenilor - făcută după chipul cel dumnezeiesc şi învrednicindu-se de viaţa din Rai, dar mai mari vrednicii dorind - a căzut şi din cele dăruite.
16 Peste mine au trecut mîniile Tale, înfricoşările Tale m-au tulburat.
17 Înconjuratu-m-au ca apa,
Zice: Toată urgia ai pornit-o asupra mea, şi m-ai tulburat cu prea-înfricoşate pedepse şi întru acestea m-ai cufundat ca întru nişte ape.
toată ziua m-au cuprins împreună.
De acestea mă cotropesc în fiecare zi.
18 Depărtat-ai de la mine pe prietenul, şi pe vecinul şi pe cunoscuţii mei din ticăloşie.
Şi, luptîndu-mă cu atîtea primejdii, nu am nici mîngîierea de la prieteni, pentru ticăloşia robiei făcîndu-mă pustiu de împreunarea acestora. Şi acestea se potriveau a le zice nu numai Iudeilor şi tuturor oamenilor, mai-nainte de arătarea Mîntuitorului, ci rugăciunea le este cuviincioasă şi potrivită şi acum celor ce pătimesc cele asemenea. Căci „cîte mai-nainte s-au scris - după dumnezeiescul Apostol - spre învăţătura noastră s-au scris, ca, prin răbdare şi prin mîngîierea Scripturilor, să avem nădejde.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 88

Al priceperii lui Etam Israiliteanul.

Fericitul David - văzînd pe mincinoşii dumnezei cinstiţi cu biserici, şi numai pe singur Chivotul adevăratului Dumnezeu necinstit petrecînd - s-a făgăduit să zidească dumnezeiasca Biserică. Primind această socoteală a lui, Dumnezeu îi răsplăteşte făgăduindu-i că din coapsele lui Îşi va găti Lui-Şi cuvîntătoare Biserică, şi prin Aceasta va lucra mîntuirea tuturor oamenilor şi Îi va dărui împărăţia fără sfîrşit. Şi aceste făgăduinţe le-a făcut prin Proorocul Natan, cum ne învaţă arătat Istoria Paralipomenilor. Şi încă întru a doua Carte a ÎmpăraţilorNatan a zis către David: „Şi-ţi va vesti ţie Domnul cînd Îşi va zidi Lui-Şi casa.” Pomeneşte de acestea încă şi istoria Faptelor, că Fericitul Petru, făcînd cuvînt de învăţătură între Iudei, lîngă altele multe, a spus şi acestea: „Că - Prooroc fiind, şi ştiind că Dumnezeu S-a jurat lui cu jurămînt că din rodul coapselor lui va ridica pe Hristos după trup, şi mai-nainte văzînd că Îl va pune pe scaunul lui - David a grăit pentru învierea Lui, că «nu se va lăsa în iad sufletul Lui, nici trupul Lui nu va vedea stricăciune»”, al Celui ce este fără de păcat. Şi nu este cineva între oameni fără de păcat, fără numai Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce din David S-a întrupat. Şi către Patriarhul Avraam a făcut aceste făgăduinţe, că a zis către dînsul: „Întru sămînţa ta se vor blagoslovi toate neamurile pămîntului.” Şi, tîlcuind acest grai, dumnezeiescul Pavel a zis aşa: „Şi lui Avraam s-au zis făgăduinţele, şi sămînţei lui. Nu zice «întru sămînţe», ca pentru multe, ci ca pentru unul: «întru sămînţa», care este Hristos.”
Privind către aceste făgăduinţe, şi văzîndu-se robiţi, şi siliţi a locui în ţară străină, şi cetatea lor împărătească pustie, iar împărăţia stinsă, strănepoţii acestora aduc aminte Dumnezeului tuturor făgăduinţele. Şi uneori îl aduc în mijloc pe Patriarhul Avraam, şi pe fiul aceluia, şi pe nepotul, amintindu-I lui Dumnezeu tocmelile şi făgăduinţele; iar alteori - pe Fericitul David şi făgăduinţele făcute către dînsul. Tot aşa, Fericiţii Mucenici Anania, Azaria şi Misail, rugîndu-se lui Dumnezeu în cuptor, au făcut pomenire de Avraam, şi de Isaac şi de Israil. Deci proorocescul dar mai-nainte a scris Psalmul acesta tot spre folosul acelora, învăţîndu-i cum se cuvine să-L îmblînzească pe Dumnezeu şi să cîştige iubirea Lui de oameni. Pentru aceasta s-a şi scris deasupra: „al priceperii”, că de aceasta este trebuinţă cu covîrşire celor ce, jeluindu-se, se învaţă să nu zică nimic neglăsuit şi nepotrivit, ci să aştepte dumnezeiasca milă. Iar lui Etam i se încredinţase şi lui ceată de cîntăreţi în Biserică, care Îl lăuda pe Dumnezeu. Că Psalmul nu este al lui Etam, după cum au spus oarecari, ci el era mai mare peste ceata cîntăreţilor, aşa cum am zis, şi l-a luat de la prea-dumnezeiescul David să-l cînte împreună cu ceilalţi.
Milele Tale, Doamne, în veac le voi cînta, în neam şi în neam voi vesti adevărul Tău în gura mea.
Cerînd dumnezeiasca milă, ei laudă mila şi, dorind să vadă adevărul făgăduinţelor făcute lui David, se făgăduiesc că vor învăţa fiecare neam[COLOR=#800080][1][/COLOR].
2 Că ai zis că în veac mila se va zidi, şi în ceruri se va găti adevărul Tău.
Acesta e cuvîntul lui Dumnezeu rostit către David, că va păzi în veac mila seminţiei lui. Deci făgăduinţa aceasta o pomenesc, zicînd: Tu ai zis că vei creşte, şi nu vei micşora mila. Pentru că pe acest „se va zidi” l-a pus în loc de: „se va creşte şi va lua adăugire”. Iar Simmah a zis: „Se va întemeia.” Te-ai făgăduit – zice – să întăreşti cu lucrul adevărul cuvintelor.
3 Pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei,
Acestea s-au zis de către faţa lui Dumnezeu şi Tatălui, împreună cu cele de aici înainte:
juratu-m-am lui David, robului meu:
4 Pînă în veac voi găti sămînţa ta, şi voi zidi în neam şi în neam scaunul tău.
Cu acel grai, „ai zis”[COLOR=#800080][2][/COLOR], s-au împreunat şi acestea, adică: „pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei”. Iar „aleşi” numeşte pe Avraam, pe Isaac şi pe Israil. Şi, pe lîngă aceştia, a zis că S-a jurat şi lui David că-i va păzi sămînţa nepieritoare şi că scaunul lui va înflori întru tot neamul.
Aşa, povestind făgăduinţele lui Dumnezeu, şi nevăzînd împlinirea lucrurilor, totuşi primejdia nu-i face să zică nimic nepotrivit şi de îngreuiere, ci cu laude cinstesc pe Ocîrmuitorul tuturor:
5 Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău întru adunarea Sfinţilor.
Iar Teodotion: „şi credinţa Ta întru adunarea Sfinţilor”, în loc de: Toţi cei ce au nădejde întru Tine vor păzi credinţa Ta. Că se cade ca Tu să fi lăudat de toţi, iar mai vîrtos de cei ce locuiesc în ceruri, şi privesc mai cu de-amănuntul minunile Tale şi ştiu adeverirea făgăduinţelor. De adunarea aceasta cerească face pomenire şi Fericitul Pavel, zicînd: „V-aţi apropiat la muntele Sion, la cetatea lui Dumnezeu, la Ierusalimul cel ceresc şi la Biserica celor întîi-născuţi scrişi în ceruri.”
6 Că cine în nori se va potivi cu Domnul, şi cine se va asemăna Domnului întru fiii lui Dumnezeu?
Iar Simmah, aşa: „Că cine în văzduh se va face deopotrivă cu Domnul şi se va întocmi cu Domnul întru fiii dumnezeilor?” „Fii ai lui Dumnezeu” îi numeşte pe dumnezei, ca „fiii oamenilor” pe oameni. Şi le zice „dumnezei” nu pentru că ar fi cu adevărat, ci ca pe unii ce sînt socotiţi astfel de către necredincioşi. Deci zice: Eşti mai înalt decît cei cereşti şi cu nepotrivire mai presus decît toţi, şi nimeni din cei ce sînt nu va putea să se alăture Ţie,

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică leat, generaţie.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Din stihul al doilea.

[patinina34]

că se vădeşte minciuna celor făcuţi dumnezei de către oameni, iar puterea Ta este totdeauna statornică şi nepieritoare. Asemenea cuvinte a folosit şi în altă parte, zicînd: „Şi Domnul nostru – peste toţi dumnezeii.” Iar Proorocii fac această alăturare nu neştiind covîrşirea deosebirii, ci aducînd învăţătură măsurată cu neputinţa necredincioşilor.
7 Dumnezeu, Cel ce Se proslăveşte în sfatul Sfinţilor, mare şi înfricoşat este peste toţi cei de prin prejurul Lui.
Fiindcă i-a pomenit pe cei ce nu sînt dumnezei, adevăratul Dumnezeu nefiind ştiut şi cunoscut de păgîni, după cuviinţă i-a adus în mijloc pe Sfinţi, de care Se laudă Dumnezeu, cărora le este şi înfricoşat, ca cei ce se învecinează (adică sînt aproape) cu Dînsul şi cunosc negrăita Lui putere. Iar „sfat al Sfinţilor” a numit aici adunarea Sfinţilor.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, cine este asemenea Ţie? Puternic eşti, Doamne, şi adevărul Tău - împrejurul Tău.
Adeseori pomenesc de adevăr, dorind să vadă neminţirea făgăduinţelor, şi zic către Dînsul: O Stăpîne! – cine din cei ce sînt poate să se potrivească cu Tine? Eşti Domn şi Dumnezeu al Puterilor, aşadar ai putere împreună-alergătoare cu voirea, toate fiind la Tine adevărate şi întemeiate. Apoi, povestesc şi semnele puterii Lui:
9 Tu stăpîneşti puterea mării, şi pornirea valurilor ei Tu o potoleşti.
10 Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mîndru, întru braţul puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii Tăi.
Tu – zice – eşti al tuturor Ziditor şi Stăpîn, şi lesne-Ţi este Ţie să ridici şi să tulburi marea, şi liniştită să o faci. Şi, pomenind marea, le pomeneşte şi pe cele ce s-au făcut întru dînsa: că „trufaş” îl numeşte pe Faraon, şi „vrăjmaşi” pe Egipteni, pe care i-a înecat în mare, şi a mîntuit norodul Său. Totodată, mai-nainte grăieşte şi pieirea trufiei dracilor: că şi pe aceştia, împreună cu oastea lor cea rea, îi pierde întru Preasfîntul Botez, precum acolo prin Moisi, aşa aici prin preot.
11 Ale Tale sînt cerurile şi al Tău este pămîntul, lumea şi plinirea ei Tu o ai întemeiat.
Tu eşti Făcător şi Ziditor nu numai al mării, ci şi al pămîntului tot şi al celor ce sînt mai presus de ceruri, că al Tău lucru este nu numai cerul văzut, ci şi cel mai înalt şi mai presus decît acesta.
12 Miazănoaptea şi marea Tu o ai zidit.
Iar Teodotion, aşa: „Tu ai zidit crivăţul şi austrul.” Iar pe austru îl numeşte „mare” fiindcă el tulbură mai mult albia şi fundul ei. Şi zice: Vînturile şi înseşi porţile lumii ale Tale zidiri sînt. Şi nu aşa prost a pomenit aceste două părţi, că în partea despre miazăzi a Ierusalimului sînt Egiptenii, iar în cea despre crivăţ Asirienii; şi, de vreme ce le dăruise lor slobozenia surpînd semeţia acelora, zic acum: Lesne-Ţi este Ţie a pierde şi pe Babilonieni ca pe aceia. Care lucru făcîndu-se,
Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.
Şi prin ei a arătat tot pămîntul făgăduinţei, căci aceştia sînt munţii acelui pămînt. Iar acest grai: „se vor bucura”, Achila l-a zis: „vor lăuda”, iar Simmah: „vor binecuvînta”. Însă nu a zis că vor face acest lucru munţii, ci oamenii ce locuiesc în munţii aceştia sau pe lîngă ei.
13 Braţul Tău este cu putere,
Osebirea Ta este ca să le lucrezi pe toate cu putere. Pentru că „braţul” însemnează lucrarea, iar „puterea” - vîrtutea. Că şi Achila, în loc de: „putere”, a pus: „vîrtute”.
să se întărească mîna Ta, înalţă-se dreapta Ta!
Iar Simmah, aşa: „Nebiruită este mîna Ta, înaltă este dreapta Ta.” De multe ori am zis că prin „mînă” arată lucrarea, iar prin „dreaptă” – lucrarea cea bună. Deci le-a pomenit pe amîndouă, avînd trebuinţă de îndoită lucrare: pentru că doresc să-i vadă surpaţi pe războinici şi să dobîndească mîntuirea, şi de aceea numesc mîna: „nebiruită”, şi dreapta: „înaltă”, ca pe ceea ce poate să-i muncească pe aceia, iar pe aceştia să-i slobozească. Şi arată aceasta şi prin cele adăugate:
14 Dreptatea şi judecata sînt gătirea scaunului Tău, mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale.
Că, cerînd să judece Dumnezeu între dînşii şi Babilonieni, se roagă să scoată dreaptă hotărîre asupra acelora, iar lor să le dăruiască mila, arătînd astfel adevărul făgăduinţei. Pentru aceasta a zis că scaunul Lui de judecată se împodobeşte cu dreptatea şi cu judecata. Iar mila şi adevărul călătoresc înaintea lui Dumnezeu fiindcă făgăduinţa s-a făcut cu multe neamuri mai-nainte.
15 Fericit este norodul care ştie strigarea.
„Strigare”, precum de multe ori am zis, este glas al celor ce au biruit. Deci, de vreme ce se făcuseră robiţi, îi fericesc pe biruitori. Însă cuvîntul mai-nainte vesteşte şi norodul ce în tot pămîntul şi marea aduce lui Dumnezeu tainica strigare şi cîntă lauda de biruinţă. Şi cu această înţelegere împreună-glăsuiesc şi cele adăugate:
Doamne, întru lumina feţei Tale vor merge,
16şi întru numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa.
Strigă şi cîntă asupra vrăjmaşilor cîntare de biruinţă, şi Ţie, Făcătorului de biruinţă, Îţi aduc lauda de biruinţă cei ce se strălucesc cu arătarea Ta, şi primesc de la Tine lumina prin baia naşterii de a doua oară, şi dobîndesc totdeauna veselie, şi isprăvesc dreptatea cea legiuită şi de aici se fac înalţi şi străluciţi.
17 Că lauda puterii lor Tu eşti,
Zice: Se fălesc pentru puterea Ta, că de la Tine au primit-o pe aceasta.
şi întru dreptatea Ta se va înălţa cornul nostru.
Încă şi noi – zice – avem nădejdea aceasta şi aşteptăm al Tău ajutor, prin acesta înălţîndu-ne deasupra vrăjmaşilor. Căci „corn” a numit tăria şi stăpînirea, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care le folosesc pe acestea împotriva celor ce vin asupră-le.
18 Că a Domnului este sprijinirea şi a Sfîntului lui Israil, Împăratul nostru.
Şi cu această nădejde ne vom hrăni, pe Tine avîndu-Te Împărat şi sub a Ta purtare de grijă fiind.
19 Atunci ai grăit în vedenie fiilor Tăi
Iar Simmah, aşa: „Atunci ai grăit prin vedenie fiilor Tăi.” Şi zice: Ştim făgăduinţele Tale făcute prin Prooroci - că de aceştia a zis că privesc şi văd[COLOR=#800080][1][/COLOR].
şi ai zis: Pus-am ajutor întru cel tare, înălţat-am pe cel ales din norodul Meu.
20 Aflat-am pe David robul Meu, cu untdelemnul sfînt al Meu l-am uns pe dînsul.
Zice: Mărturisindu-l slugă a Ta şi aflîndu-l puternic întru isprăvile faptei bune, Tu l-ai învrednicit pe David de al Tău ajutor, şi l-ai ales, şi l-ai uns şi l-ai hirotonisit împărat.
21 Pentru că mîna Mea va ajuta lui şi braţui Meu îl va întări pe dînsul,
Şi ai zis că îi vei da lui tărie şi îl vei împărtăşi de purtarea Ta de grijă.
22 nu va folosi vrăjmaşul întru dînsul, şi fiul fărădelegii nu va adăuga a-i face lui rău.
Şi Te-ai făgăduit că vei arăta deşarte năpădirile vrăjmaşilor lui, şi că-l vei înălţa deasupra celor ce se ispitesc a-l vătăma.
23 Şi voi tăia de la faţa lui pe vrăjmaşii lui, şi pe cei ce îl urăsc pe dînsul îi voi înfrînge.
24 Şi adevărul Meu şi mila Mea - cu dînsul, şi întru numele Meu se va înălţa cornul lui.
Şi Te-ai făgăduit că vei pierde pe vrăjmaşii lui, şi că-i vei dărui lui a Ta iubire de oameni întemeiată şi că îl vei face strălucit şi vestit.
25 Şi voi pune în mare mîna lui, şi în rîuri dreapta lui.
Şi îi voi da lui – zice - stăpînirea mării şi a uscatului. Pentru că prin „rîuri” a arătat uscatul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Insuflaţi de darul Preasfîntului Duh, ei văd cele ce au fost, sînt şi vor fi.