Psalm 88 (3)
26 El pe Mine Mă va chema: Tatăl Meu ești Tu, Dumnezeul Meu și sprijinitorul mîntuirii Mele.
Tată - ca purtător de grijă adică, iar Dumnezeu - ca Ziditor. De aici, proorocia cuvîntului face mutare: că, după ce a zis de David și de cele făcute de David, s-a mutat către altă față, graiurile acestea potrivindu-se mai mult lui Hristos, cînd zicea: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”, și cînd zicea El iarăși Apostolilor: „Mă duc către Tatăl Meu și Dumnezeul Meu și al vostru.”
27 Și Eu întîi-născut voi pune pe El, înalt mai mult decît împărații pămîntului.
Iar acestea nu au dobîndit împlinire nici în vremea lui David, nici întru a mult-vestitului Solomon. Că nici Solomon, nici David n-a stăpînit marea, nici „întîi-născut al lui Dumnezeu” nu s-a numit, nici nu a luat stăpînirea tuturor împăraților. Că așa a tălmăcit și Achila: „înalt înaintea împăraților pămîntului”, și Simmah: „prea-deasupra tuturor împăraților pămîntului”. Iar dacă nici lui David, nici lui Solomon nu i se potrivesc graiurile acestea, și făgăduința lui Dumnezeu este nemincinoasă, atunci sînt orbi Iudeii, că nu voiesc să se închine Celui ce S-a născut după trup din David, Care are și stăpînirea pămîntului, și a mării, și este mai înalt decît toți împărații, pe unii avîndu-i închinători de voie, iar celor ce îndrăznesc a-I grăi împotrivă vădindu-le neputința: căci, chiar de ar întrebuința nenumărate măiestrii, tot nu pot birui legile puse de Dînsul.
Iar „întîi-născut” Îl numește pe Dînsul și Fericitul Pavel: „Ca să fie El întîi-născut între mulți frați, întîi-născut din morți și întîi-născut mai-nainte de toată zidirea.” Încă și Însuși Stăpînul a zis Mariei după Înviere: „Mergînd, spune fraților Mei că merg către Tatăl Meu și Tatăl vostru, și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” Că - precum este Unul-născut ca Dumnezeu, că singur din Tatăl S-a născut; și întîi-născut, ca om, căci, ca om, are frați pe cei credincioși – așa, ca Dumnezeu, Îl numește pe Dumnezeu „Tată al Său”, iar ca om Îl numește „Dumnezeu al Său”. Sau, și într-alt fel: precum, ca Dumnezeu, este Unul-născut - că singur din Tatăl S-a născut mai-nainte de toți vecii, fără de curgere, fără de mijlocire, ca o înțelepciune, și putere și Cuvînt enipostatic[COLOR=#800080][1][/COLOR]- tot așa, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat întîi-născut și din Fecioară, precum știe doar El. Că din veac nu s-a auzit că vreo fecioară, născînd, a rămas fecioară, fără numai Preasfînta Maria, încăpîndu-L și născîndu-L pe Cel neîncăput. Și e întîi-născut între cei morți, căci, cînd a primit pentru noi moarte de bună voie, El singur S-a pogorît întru cele mai de jos părți ale pămîntului, ca să învie pe Sfinții cei adormiți din veac. Deci la Dînsul a primit sfîrșit proorocia, și mărturisesc acest lucru și cele adăugate:
28 În veac voi păzi Lui mila Mea, și așezămîntul Meu credinciosului.
Iar „așezămîntul” este acela pe care l-a așezat Dumnezeu-Tatăl cu părinții lor, cînd le-a făgăduit că va ridica din sămînța lor pe Domnul, după cum am zis.
29 Și voi pune în veacul veacului sămînța Lui, și scaunul Lui ca zilele cerului.
„Sămînță a Lui” sînt ucenicii darului și împărăția pe care El a dăruit-o lor, pentru care Însuși Domnul a zis către cei ce au crezut întru Dînsul: „Veniți, blagosloviții Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii!”
Deci să arate Iudeii că scaunul cel împărătesc al lui David, pe care Dumnezeu S-a făgăduit că îl va păzi în veac, a ajuns și a ținut pînă în ziua de astăzi! Să arate încă și sămînța aceluia împodobită cu împărăția! Iar dacă nu pot să dovedească nici una dintre acestea, mai ales că sînt foarte fără de rușine, atunci lipsește din două una: ori să numească mincinoasă făgăduința lui Dumnezeu, ori să primească mărturia lucrurilor, mărturisind adevărată făgăduința: pentru că Hristos, Cel ce a răsărit din David după trup, a șezut de-a dreapta măririi întru cele înalte, făcîndu-Se cu atît mai bun decît Îngerii, cu cît a moștenit nume mai deosebit și mai înalt decît dînșii. Căci căruia din Îngeri i-a zis Dumnezeu-Tatăl vreodată: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut”? Pentru aceasta a zis și Fericitul David: „Șezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.” Deci Stăpînul Hristos, sămînța lui David, a rămas în veac, și scaunul Lui are rămînerea de-a pururea. Așa a proorocit și Fericitul Isaia: căci - după ce a zis: „Prunc S-a născut nouă, Fiul, și S-a dat nouă, a Cărui stăpînire este peste umărul Lui” - ca să nu socotească cineva că Pruncul este doar om, iar nu Dumnezeu, prin cele de aici înainte a arătat mai descoperit, zicînd: „Și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Stăpînitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”; și, după puțin, a adăugat: „Va împărăți pe scaunul și peste împărăția lui David, ca s-o îndrepteze pe dînsa de acum și pînă-n veac.” Așa, după ce mai-nainte le-a vestit pe cele pentru Stăpînul Hristos, cuvîntul povestește și pentru împărații ce aveau să se facă între timp:
30 Dacă vor părăsi fiii lui legea Mea și după judecățile Mele nu vor umbla,
31 dacă dreptățile Mele vor spurca și poruncile mele nu le vor păzi,
32 cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor și cu bătăi strîmbătățile lor,
33 iar mila Mea nu o voi risipi de la dînsul, nici nu voi face strîmbătate întru adevărul Meu,
Zice; Măcar de vor și lucra nenumărate nelegiuiri cei ce se trag din neamul lui David, îi voi supune pe dînșii sub pedepse, dar voi păzi întemeiată făgăduința Mea către David: căci „mila Mea nu o voi risipi de la dînsul - adică de la David - nici nu voi face nedreptate întru adevărul Meu”. Iar acest grai: „nu voi face strîmbătate”, Simmah l-a zis: „nu-l voi trece, nu-l voi călca”, și Achila: „nu-l voi face mincinos, nici voi face nedreptate”, în loc de: Nu-l voi trece alăturea, nici nu voi face mincinoasă făgăduința Mea.
34 nici nu voi spurca așezămîntul Meu, și cele ce ies prin buzele Mele nu le voi lepăda.
Nu voi face mincinoase făgăduințele Mele, nu voi trece alături tocmelile, ci voi arăta adevărul făgăduințelor, cînd Fiul Meu, Cel împreună cu Mine fără de început și împreună-vecuitor, Se va întrupa din David. Că acest lucru zice prin cele de aici înainte:
35 O dată m-am jurat întru cel sfînt al Meu, au minți-voi lui David?
Că, făcînd întemeiată făgăduința către dînsul, voi pune sfîrșit acesteia. Pentru că acest grai: „M-am jurat”, l-a pus pentru adeverire, cei ce făgăduiesc obișnuind a întări făgăduințele cu jurămînt.
36 Sămînța Lui în veac va rămîne, și scaunul Lui ca soarele înaintea Mea,
|