[patinina34]

12 Pe cît sînt de departe răsăriturile de apusuri depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
De ar fi aflat depărtări încă şi mai lungi decît acestea, le-ar fi adus negreşit şi pe ele în mijloc, sîrguindu-se a arăta nemărginirea dumnezeieştii bunătăţi. Dar gîndul omenesc n-a aflat nici măsură mai înaltă decît cerul, nici depărtare mai lungă decît mijlocul serii şi al răsăritului.
13 În ce chip miluieşte tatăl pe fii a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dînsul,
Ziditor şi Făcător fiind, a urmat bunătatea tatălui şi a arătat împrejurul robilor aceeaşi dragoste pe care o are tatăl pentru copii.
14 că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-Şi-a aminte că ţărînă sîntem.
Că Ziditorul ştie neputinţa firii noastre, ştie şi de unde ne-am zidit, şi unde ne vom duce iarăşi.
15 Omul – ca iarba, zilele lui – ca floarea cîmpului, aşa va înflori.
Nu ne-am deosebit cu nimic de iarbă şi de floarea care în vremea verii a înflorit, iar după puţin se veştejeşte şi piere.
16 Că duh a trecut într-însul, şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
Iar Simmah, aşa: „Că duh a trecut printr-însul, apoi n-a mai fost.” „Duh” numeşte sufletul, care, fiind de faţă, trupul viază şi lucrează; iar zburînd sufletul, trupul se stinge şi se strică, încît nici chipurile mai dinainte nu se cunosc, nici se cunoaşte că acest trup a fost al cutăruia, iar acela al cutăruia. Şi, dacă s-ar pleca în mormînt, cineva ar putea vedea mai cu de-amănuntul acest lucru, că toate asemenea se fac cheltuire a stricăciunii şi nu păzesc chipurile mai dinainte.
17 Iar mila Domnului - din veac şi pînă în veac spre cei ce se tem de Dînsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor,
18 spre cei ce păzesc aşezămîntul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele.
Deci aşa de stricăcioasă este firea, iar dumnezeiasca iubire de oameni îi dăruieşte să trăiască veacul cel lung, şi păzeşte pînă la strănepoţi răsplătirea dreptăţii datorată strămoşilor. Aşa, lui Iehu[COLOR=#800080][2][/COLOR]i-a păzit împărăţia pînă la al patrulea neam, măcar că el n-a păzit buna-credinţă desăvîrşită, ci numai întru începutul împărăţiei a arătat rîvna. Aşa, a păzit nestinsă scînteia neamului dumnezeiescului David, şi mai ales cînd odrăslise multe păgînătăţi. Şi – zice – mila aceasta o va dărui celor ce păzesc aşezămîntul Lui, şi nu aşa prost celor ce îşi aduc aminte de poruncile Lui, ci acelora care adaugă lîngă cuvinte şi lucrurile şi îşi îndreptează a loru-şi viaţă împlinindu-le.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Mirele” şi „mireasa”: Hristos şi sufletul omului.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul 10:30, 31.